ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne, obligarea acestora la executarea silită a îndeplinirii obligațiilor date prin sentința nr. 2034 din 18 iunie 2019 din Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6215/19.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește partea din aceasta, care:

"Obligă pârâții să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/1/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009 cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări și completări, precum să îl comunice reclamantului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii", respectiv să-i comunice astfel reclamantului în cauză, pe adresa de domiciliu din aceeași hotărâre și respectiv din prezenta cerere.

Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pârâtului Ministrul Afacerilor Interne (sau, după caz, persoanei obligate), în executarea îndeplinirii obligației pârâților, menționată la punctul 1 din prezenta și respectiv în hotărârea judecătorească sus-menționată, sumă care se face venit la bugetul de stat, precum și obligarea pârâtului Ministrul Afacerilor Interne (sau, după caz, persoanei obligate), să îi acorde penalități reclamantului, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., în ambele situații astfel pentru neexecutarea de bună voie, în totalitate de către pârâți a obligațiilor ce le reveneau, potrivit sentinței civile nr. 2034 din 18 iunie 2019, din Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6215/19.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, raportat astfel la Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 sus-menționat, pe care pârâții, nu l-au comunicat reclamantului în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv de la data de 19.11.2020, deși erau obligați în sensul declasificării și transmiterii reclamantului, conform acesteia, conform legii.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 880 din 4 iunie 2021, a respins excepția lipsei calității de reprezentant, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 19 iulie 2021, Curtea de Apel București a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 880/04.06.2021 pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2021, în sensul că sentința se atacă cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, nu cu recurs în 15 zile de la comunicare cum eronat s-a menționat în dispozitiv.

Prin sentința nr. 1264 din 17 septembrie 2021, Curtea de Apel București a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din data de 10.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 și a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că la termenul de judecată din 10.05.2021 reclamantul a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtului M.A.I.

Totodată, a respins cererea de îndreptare, completare și lămurire a sentinței nr. 880/04.06.2021 formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat instanței de recurs, ca prin hotărârtea ce o va pronunța să dispună: casarea hotărârii civile nr. 880/2021 din data de 04 iunie 2021, îndreptată material prin încheierea din 19.07.2021 ca urmare a erorii materiale strecurate în aceasta și rejudecând procesul pe fond, să admită acțiunea recurentului reclamant; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere următoarele motive de nelegalitate a hotărârii atacate;

"Obligă pârâții să efectueze demersurile legale pentru de clasificarea Ordinului MAI nr. S/1/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009 cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări și completări, precum și să îl comunice reclamantului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri".

Hotărârea atacată cu recurs nu a ținut seama de aceasta, considerând contrar hotărârii judecătorești nr. 2034 din 18. iunie 2018, să i se comunice numai parte din Ordinul susmenționat, respectiv numai anexa 3 din acesta, ceea ce conduce astfel la încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârea judecătorești nr. 2034 din 18 iunie 2018, rămasă definitivă în condițiile susmenționate și pe cale de consecință la casarea hotărârii recurate.

Or, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Autoritatea de lucru judecat: (l) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

Pe de altă parte potrivit art. 433 proc civ. prevede: Puterea executorie:

"hotărârea judecătorească are putere executorie, în condițiile prevăzute de lege", iar potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ, prevede:

"hotărârile judecătorești definitive pronunțate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii", cu aplicarea art. 24 alin. (1)-(5) din Legea 554/2004 în sensul că "executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut in cuprinsul acesteia (...)."

În speță asupra excepției "autorității de lucru judecat a hotărârii susmenționate de executat, rămasă definitivă" și respectiv excepției "lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâților" (și nu lipsei calității de reprezentant cum în mod eronat s-a menționat în încheierea din 10.05.2021 și ulterior în hotărârea recurată, ambele supuse în prezent prin cerere separată, îndreptării, completării, lămuririi).

Pe de altă parte, cele reținute în hotărâre, sunt contradictorii cu cele specifice rolului său de executare date prin efectul legii și nu de rejudecare, ori de îndreptare, lămurire, completare a hotărârii de executat, prin așa-zisul motiv din Decizia I.C.C.J., din care cu atât mai mult se deduce să fie comunicat recurentului, ordinul decalsificat în cauză și nu parte din acesta cum a stabilit contrar acesteia, horărârca recurată, mai ales că în ordin există funcții militare, de echivalare cu cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub autoritatea căruia se află poliția judiciară, recurentul ca ofițer de poliție judiciară și funcționar public cu statut special (Decizia Î.C.C.J. SCAF nr. 1586 în dosarul x/2017) în virtutea art. 131 alin. (3) din Costituția revizuită și actelor normative subsecvente (art. 2 alin. (3) din Lg. 364/2004 în forma inițială și art. 9 din aceeași lege, Regulamentele de ordine interioară ale Ministerului Public-P.I.C.C.J., art. 4 din 2, art. 60 alin. (1) lit. b), devenit art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004, de organizare judiciară, etc).

Pârâții, nu au executat de bună voie, în totalitate obligațiile ce le reveneau, potrivit hotărârârii civile nr. 2034 din 18 iunie 2019, din dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche, rămasă definitivă prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 6215/19.11.2020, raportat astfel la Ordinul MAI nr. S/1/2154/2016 susmenționat, pe care nu mi l-au comunicat în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv de la data de 19.11.2020, deși erau obligați în sensul declasificării și comunicării, subsemnatului reclamant, conform acesteia, conform legii.

Deși a susținut, a depus și redepus concluzii, nu a fost luat în considerare, potrivit hotărârii recurate, nimic din cele menționate de recurent, raportat la normele de drept specifice, speciale funcției de ofițer de poliție judiciară, exsitentă la salarizare prin efectul legii, în condițiile menționate anterior și în acțiune.

La data de 17.03.2022 recurentul reclamant a depus cerere în completarea cererii de recurs, prin care a solicit instanței de recurs, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- casarea sentinței civile nr. 880 din data de 04.06.2021, îndreptată din oficiu ca urmare a erorii materiale strecurate în aceasta prin încheierea din 19.07.2021, și de asemenea, îndreptată la cerere ca urmare a erorii materiale strecurate în aceasta, prin sentința civilă a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nr. 1264 din 17.09.2021, emisă în dosarul cu numărul de mai sus, și rejudecând procesul pe fond, să admită acțiunea recurentului reclamant; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a arătat în esență că, cele solicitate se bazează și pe următoarele: Anexa 3 din Ordinul S/I/2154/2016 declasificată de M.A.I. și transmisă recurentului nu cuprinde echivalarea funcțiilor poliției judiciare, în cazul său, a funcției de ofițer specialist principal (de cercetare penală) și implicit a funcției de ofițer de politie judiciară inclusă prin lege în calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare (de cercetare penală) si ofițer de politie judiciară, avută de subsemnatul și pe perioada optată pentru recalcularea pensiei militare în baza legii 223/2015, de 01.01.2007-01.07.2007, raportat la legislația specifică acestora, avându-se în vedere echivalarea salarială a ofițerului de poliție judiciară prin asimilare cu funcția de judecător, procuror, așa cum prevede art. 11 alin. (4) devenit art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2006 și următoarele, aducerea celor cu salarii mai mici la nivelul maxim celor din aceeași categorie profesională conform Legii 223/20215, deciziei CCR nr. 794/2016, și a I.C.C.J. nr. 23/2016 așa cum confirmă și Decizia Î. C. civ. J. nr. 29/2021 la pct. 91, cât și celor conexe acestora.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 20, art. 25 din Legea nr. 554/2004, rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) și urm. Din CEDO.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.- când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la criticile vizând faptul că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, susținerile invocate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Astfel, recurentul a susținut că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, respectiv excepția autorității de lucru judecat a hotărârii nr. 2034/18 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâților Ministerul Afacerilor Interne și ministrul afacerilor interne.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că, instanța de fond a avut în vedere și a analizat cele două excepții invocate.

Astfel, din cuprinsul încheierii din data de 10 mai 2021, reiese că, s-au consemnat argumentele reclamantului în susținerea excepției autorității de lucru judecat și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic prezent la termen.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a soluțiilor pronunțate în dosarul civil nr. x/2018, instanța de control judiciar reține că, instanța de fond a avut în vedere aspectele tranșate definitiv în litigiul indicat.

Referitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, se constată că, instanța de fond a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din data de 10.05.2021, reținând că s-a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne și nu excepția lipsei calității de reprezentant.

Totodată, astfel cum s-a reținut și prin sentința civilă nr. 1264/17.09.2021, excepția lipsei calității de reprezentant acoperă inclusiv aspectul dovezii calității de reprezentant al uneia dintre părțile litigiului, astfel că, instanța de fond a apreciat în mod judicios că, în speță, s-a făcut atât dovada puterii de reprezentare a pârâtului Ministerului Afacerilor Interne, cât și dovada calității de reprezentant a consilierului juridic delegat, prin depunerea delegației de reprezentare, sens în care, nici din această perspectivă, criticile recurentului nu pot fi primite.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentului reclamant, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei reclamante, cât și pe cele ale intimatei, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, respectiv sentința nr. 880 din 4 iunie 2021, îndreptată prin încheierea din 19 iulie 2021 și completată prin sentința nr. 1264 din 17 septembrie 2021, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În ceea ce privește criticile invocate în recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt nefondate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele aspecte:

Recurentul a susținut că, instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2034 din 18 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul civil nr. x/2018, prin care a dispus obligarea pârâților să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului MAI nr. S/1/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009 cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări și completări, precum și comunicarea acestuia către reclamant în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Potrivit art. 245 C. proc. civ., excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Potrivit art. 248 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Contrar susținerilor recurentului, în prezentul litigiu, având ca obiect "amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești - art. 24 din Legea nr. 554/2004 ", autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2034/18.06.2019, nu poate fi tratată ca o excepție procesuală în sensul art. 245 C. proc. civ., ci ca o apărare în susținerea cererii de chemare în judecată.

Din analiza considerentelor hotărârii civile supuse prezentului control judiciar, contrar susținerilor recurentului, reiese că instanța de fond a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2034/18.06.2019, reținând totodată că, de aceeași autoritate de lucru judecat se bucură și considerentele deciziei civile definitive nr. 6215/19.11.2020, în cuprinsul cărora Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se poate dispune comunicarea Ordinului m.a.i. nr. S/I/2154/2016 către reclamant, prin identificarea unor soluții care să nu permită luarea la cunoștință a mențiunilor ce vizează alte persoane sau funcții.

Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar reține că, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță, respectiv, cele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond în mod corect, a constatat că, nu poate fi reținută nerespectarea dispozițiilor legale invocate anterior - art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât Ministerul Afacerilor Interne a executat obligațiile ce-i incumbă potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2034/18.06.2019, prin care Ministrul afacerilor interne și Ministerul Afacerilor Interne au fost obligați să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului MAI nr. S/l/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 -31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificări și completări, precum și să îl comunice recurentului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Hotărârea judecătoreasca sus menționată a rămas definitivă la data de 19.11.2020, conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6215, prin care s-au respins recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul afacerilor interne.

Așadar, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost inițiate demersuri în vederea punerii în executare a dispozițiilor instanței, sens în care s-a aprobat inițierea procedurii de declasificare parțială a Ordinului MAI nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01'.1975 - 31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, respectiv declasificarea Anexei nr. 3 Lista cuprinzând funcțiile din Poliția Română - ofițeri, cu modificări și completări.

În urma derulării procedurii instituite de lege, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat declasificarea Anexei nr. 3 - Lista cuprinzând funcțiile din Poliția Română ofițeri la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificări și completări.

La data de 02.02.2021, prin adresa nr. x/2021, recurentului i-a fost comunicată, în copie certificată, Anexa nr. 3 - Lista cuprinzând funcțiile din Poliția Română ofițeri la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificări și completări, declasificată,

Declasificarea parțială a Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016, doar în ceea ce privește Anexa nr. 3, s-a considerat în acord cu dispozitivul sentinței civile nr. 2034/18.06.2019 și, totodată, suficientă pentru a se atinge scopul demersului judiciar și a satisface pretențiile legitime ale recurentului A., având în vedere următoarele aspecte:

Actul în discuție nu face referire doar la situația recurentului, ci este un act administrativ ce cuprinde 20 de anexe și care conține informații clasificate secret de serviciu, în conținutul căruia sunt menționate peste 23.000 de funcții cu referire la toate categoriile de personal, respectiv ofițeri și subofițeri care au îndeplinit funcții de conducere și de execuție în cadrul ministerului.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, accesul la informații clasificate este permis, cu respectarea principiului nevoii de a cunoaște, numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Potrivit Anexei nr. 3, Lista cu funcțiile existente în perioada 01.01.1975-31.12.2009, echivalate cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009 Poliția Română (ofițeri) la Ordinul MAI nr. S/I/2154/2016, cu incidență în ceea ce privește situația recurentului a fost echivalată funcția deținută de acesta, conform prevederilor Ordinului MAI nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat.

Având în vedere că recurentul a solicitat declasificarea Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016 pentru a-i servi acestuia la valorificarea drepturilor sale personale cu privire la pensie, interes legitim recunoscut și de către instanța de judecată, în contextul în care acesta nu putea cunoaște faptul că actul normativ cuprinde prevederi cu privire la peste 23.000 de funcții din cadrul MAI, obligarea instimaților la declasificarea ordinului în integralitatea sa și nu doar a unui extras/a unei anexe, care să cuprindă informațiile ce privesc funcția/situația recurentului reclamantul, ar fi excesivă.

Funcția de "ofițer de poliție judiciară" despre care recurentul susține că nu se regăsește în Anexa nr. 3, comunicată acestuia, împrejurare care, în opinia sa, conduce la concluzia că intimații nu și-a executat în totalitate obligațiile instituite prin sentința civilă nr. 2034/2019, nu se regăsește în actele administrative normative privind salarizarea polițiștilor.

În concret, Ordinul MAI nr. S/I/2154/2016 nu cuprinde vreo funcție de poliție judiciară pentru simplul fapt că aceasta nu există, fiind doar o calitate conferită de lege pe timpul cât reclamantul a fost desemnat organ de cercetare al poliției judiciare.

Înalta Curte reține că, recurentul și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București unde a fost numit în funcția de ofițer specialist principal, iar la data de 30.11.2007, prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/5846/2007 i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie, ca urmare a împlinirii vârstei și vechimii în serviciu.

În perioada 01.01.2005 - 30.11.2007, recurentul a avut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, în temeiul Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în baza Dispoziției IGPR nr. 4140 din 11.04.2005 și avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1030/C/2005.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale. Ofițerii și agenții de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală au calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare.

Începând cu data de 01.01.2005 și până la data de 30.11.2007 când recurentului i-au încetat raporturile de serviciu, acesta a deținut funcția de ofițer specialist principal în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inclusiv în perioada 15.05.2007- 16.10.2007, când a fost delegat la Ministerul Public.

Faptul că în baza avizului P.Î.C.C.J. nr. 1030/C/2005, recurentul a avut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, nu a presupus că acesta și-a schimbat și funcția, funcția sa fiind în continuare cea de ofițer specialist principal la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Cercetări Penale.

Funcțiile polițiștilor din cuprinsul Anexei nr. 3 la Ordinul MAI nr. S/I/2154 din 12.04.2016 au fost echivalate conform parametrilor funcțiilor prevăzute în hotărârile Guvernului emise succesiv pentru stabilirea funcțiilor pe grade militare, respective grade profesionale, pe coeficienți și solde de funcție/salarii de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, acte normative de nivel superior care nu cuprind referiri la calitatea de organ al poliției judiciare.

Potrivit Ordin MAI nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, în Anexa nr. 3 - Lista cu funcțiile existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, echivalate cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009 - Poliția Română (ofițeri) la Ordin MAI nr. S/I/2154 din 12.04.2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată corespunzătoare la data de 31.12.2009, cu modificările și completările ulterioare, funcția de ofițer specialist principal a fost echivalată cu funcția de ofițer specialist principal I.

După cum se poate observa din cuprinsul sentinței civile nr. 880/04.06.2021, Curtea de Apel București a analizat în detaliu susținerile recurentului reclamant legate de "funcția de ofițer de poliție judiciară", explicând, prin trimitere la temeiuri legale, de ce nu pot fi primite susținerile acestuia, motivarea sub acest aspect fiind una consistentă și exhaustivă.

Înalta Curte reține că, prin actele normative de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul nu a intenționat și nici nu putea să creeze o nouă funcție de ofițer (respectiv cea de ofițer de poliție judiciară) în cadrul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, atâta timp cât legile de organizare și funcționare a acestor instituții (lex specialis) nu au prevăzut funcția de ofițer de poliție judiciară.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, referirile din actele normative de salarizare la "ofițerii de poliție judiciară" privesc de fapt ofițerii care desfășoară activități de poliție judiciară (activități de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală). Acești ofițeri au calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, dar funcțiile lor sunt cele prevăzute de actele normative speciale de organizare și funcționare a instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Contrar susținerilor recurentului, conducerea și supravegherea organelor de cercetare ale poliției judiciare de către procurori nu este echivalentă cu crearea funcției de ofițer de poliție judiciară în cadrul M.A.L, respectiv în cadrul Poliției Române.

Prevederile referitoare la salarizarea ofițerilor de poliție, inclusiv a celor care desfășoară activități de poliție judiciară, nu se confundă cu cele care reglementează funcțiile de ofițeri de poliție în cadrul M.A.I., prin urmare, sintagma de "ofițer de poliție judiciară" este o formulare generică pentru ofițerii care desfășoară activitate de poliție judiciară, nu o funcție în cadrul Poliției Române.

În atare condiții, este legală concluzia instanței de fond, potrivit căreia Ordinul MAI nr. S/I/2154/2016 a fost emis în temeiul actelor normative speciale de organizare și funcționare a instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar aceste acte normative nu reglementează funcția de ofițer de poliție judiciară, sens în care nici ordinul în discuție nu poate să prevadă o astfel de funcție.

Nu în ultimul rând, instanța de fond, în mod corect, a apreciat ca relevante considerentele deciziei civile nr. 6215 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care instanța supremă a explicat cum poate fi pusă în executare sentința civilă nr. 2034/18.06.2018, apreciind că se poate dispune comunicarea acestui ordin către reclamant, prin identificarea unor soluții care să nu permită luarea la cunoștință a mențiunilor ce vizează alte persoane sau funcții (pag. 8, penultimul paragraf).

Așadar, în aceste condiții, rezultă că, intimații au executat întocmai obligațiile instituite în cuprinsul sentinței civile nr. 2034/18.06.2018 prin punerea la dispoziția reclamantului a Anexei nr. 3 - Lista cuprinzând funcțiile din Poliția Română ofițeri, în raport de calitatea sa deținută anterior încetării raporturilor de serviciu, respectiv ofițer de poliție și, pe cale de consecință, nu se poate reține reaua-credința a acestora în procedura de executare a titlului executoriu, de care se prevalează recurentul reclamant.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, sentința recurată este legală, aspectele invocate de către recurent prin recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 880 din 4 iunie 2021, îndreptată prin încheierea din 19 iulie 2021 și completată prin sentința nr. 1264 din 17 septembrie 2021, a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.