ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului:

- să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bunăvoie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015;

- să aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

- să fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, care vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu reprezentat decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința nr. 1876 din 21 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanta A., în calitate de creditor, în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca prescrisă.

Împotriva sentinței nr. 1876 din 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; în subsidiar, a solicitat casarea sentinței recurate și, rejudecându-se în fond procesul, să fie schimbată în tot sentința atacată, în sensul admiterii cererii de executare silită, amendării Prim-Ministrului și fixării cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere.

În dezvoltarea recursului a susținut, după o succintă expunere a situației de fapt, a soluției pronunțate de prima instanță și a considerentelor reținute în fundamentarea soluției, că sentința de fond a fost dată cu încălcarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a art. 41 din Decretul nr. 195/2020, precum și a normelor legale prevăzute de art. 2532 pct. 9 teza a II-a din C. civ. și art. 706 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, întrucât termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 08.06.2019, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căruia termenul de prescripție începe să curgă după 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A citat prevederile art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și a afirmat că decretul derogă astfel de la limitările impuse de art. 2532 pct. 9 C. civ., conform cărora: "forța majoră nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție", astfel încât termenele de prescripție sau de decădere vor fi suspendate pe întreaga durată a stării de urgență, indiferent de termenul scurs până la decretarea stării de urgență.

Totodată, a redat dispozițiile art. 706 din C. proc. civ. și a susținut că, ținând cont de faptul că starea de urgență a fost decretată pe teritoriul României în perioada 15.03.2020-15.05.2020, termenul de prescripție al dreptului de a obține executarea silită a fost suspendat timp de două luni, împlinindu-se la data de 08.08.2022, conform următorului calcul: 08.05.2019 + 30 de zile (art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004) + 2 luni (art. 41 din Decret nr. 195/2020) + 3 ani (art. 706 C. proc. civ.) = 08.08.2022.

În plus, a mai susținut că la data de 08.06.2022 pârâtul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/08.06.2022 pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 și, în aceste condiții, a operat întreruperea termenului de prescripție în conformitate cu dispozițiile art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., citate în cererea de recurs.

Întrucât după recunoașterea datoriei, adică după întreruperea termenului de prescripție, începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, și având în vedere că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.08.2022, consideră că a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, excepția prescripției fiind neîntemeiată, iar sentința de fond astfel pronunțată nelegală.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, au arătat că instanța a apreciat în mod just că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică este obligată să execute obligația stabilită prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă, dacă în cuprinsul acesteia nu este prevăzut un alt termen. Însă, decizia nr. 2370 a fost pronunțată de instanța supremă la 08.05.2019, iar autoritatea publică avea obligația de a o executa de la momentul pronunțării, acest aspect rezultând din partea finală a dispozitivului în care s-a dispus că penalitățile se aplică de la momentul pronunțării deciziei și până la momentul executării obligației.

Au mai susținut că nu se poate reține că ar fi rămas în pasivitate din moment ce obligația stabilită prin hotărâre judecătorească a fost îndeplinită, Guvernul României emițând H.G. nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații societății OMV Petrom S.A. și momentului la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia. Prin urmare, au arătat că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, iar soluția pronunțată de prima instanță se impune a fi menținută, întrucât aceasta a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale în vigoare, în raport de situația de fapt ce își găsește suport în probatoriul administrat.

II. Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispozițiile legale aplicabile, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

În fapt, așa cum s-a arătat în considerentele de la pct. I.1. al acestei decizii, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, reclamanta A. a solicitat să se constate că Guvernul României nu a executat de bunăvoie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Totodată, a solicitat instanței să aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, calculat de la data de 08.06.2019, și să fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, care vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu indicat.

Prin decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

A susținut reclamanta că, până la data formulării cererii de chemare în judecată, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită intuitu personae în sarcina sa, deși cunoștea că avea această obligație chiar de la data pronunțării deciziei ce reprezintă titlul executoriu în cauză, dată de la care îi datorează și penalități de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu 08.05.2019 și în continuare, până la executarea întocmai a titlului.

Soluționând cauza, prima instanță a respins excepțiile necompetenței materiale, a inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate, și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând acțiunea reclamantei pe acest temei.

În susținerea acestei din urmă soluții, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție este termenul general de 3 ani, calculat de la 08.05.2019, care s-ar fi împlinit la data de 08.05.2022 dacă nu ar fi operat suspendarea acestuia prin Decretul nr. 195/2020 și Decretul nr. 240/2020, decrete prin care s-a prelungit termenul de prescripție până la data de 08.07.2022, dată față de care cererea depusă la oficiul poștal la 03.08.2022 este în afara termenului de prescripție extinctivă de 3 ani prelungit, fiind astfel prescrisă.

Soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost criticată de reclamantă, considerând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a celor cuprinse la art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și la art. 2532 pct. 9 teza a II-a din C. civ., respectiv la art. 706 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din cererea de recurs formulată nu rezultă că a dezvoltat critici ce pot fi încadrate în acest caz de casare, fiind invocat formal.

Ca atare, va proceda la examinarea sentinței de fond din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, astfel cum a pretins recurenta în cererea de recurs formulată.

În acord cu susținerile recurentei, pe care le găsește întemeiate, și contrar argumentelor instanței de fond, al cărei raționament logico-juridic nu îl împărtășește, Înalta Curte reține că termenul de prescripție al dreptului material de a cere executarea silită nu se calculează în speță prin raportare la data pronunțării hotărârii judecătorești în discuție.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar, (2) "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

Alineatul (3) al acestui text de lege stipulează că, "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.."

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de executare a hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ, acestea instituind, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa, iar, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică drept sancțiune a atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului acesteia. Altfel spus, mecanismul juridic reglementat în art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este fundamentat pe premisa neexecutării culpabile a hotărârii judecătorești în termenul prevăzut de lege.

Prima etapă a procedurii de executare silită intervine dacă obligațiile stabilite prin titlul executoriu nu sunt executate de bunăvoie în termenul menționat în textul de lege incident și are semnificația, așa cum s-a precizat, unui mijloc de constrângere a debitorului în vederea executării în natură a obligației.

În a doua etapă a procedurii, așa cum reiese din conținutul alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților, debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului cu titlu de amendă și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților, în acest mod definitivându-se procedura de executare.

În speță, Înalta Curte constată că titlul executoriu nu prevede un anumit termen pentru executarea obligației stabilite în cuprinsul său, respectiv aceea prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997. Faptul că, prin titlu executoriu s-a stabilit și sancțiunea aplicării unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației, nu înseamnă că autoritatea publică trebuia să execute obligația de a adopta hotărârea de guvern de la momentul pronunțării deciziei, cum în mod greșit a reținut prima instanță.

Întrucât în cauză este vorba despre prescripția executării silite, în lipsa unor dispoziții speciale contrare, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită aplicabil în speța dedusă judecății este, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, cel de drept comun reglementat la art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv de 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită".

Procedura de executare silită se declanșează la cererea creditorului, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, însă numai după expirarea termenelor prohibitive instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel că penalitățile nu se stabilesc de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu.

Sub acest aspect se impune a se aminti faptul că prin decizia nr. 12 din 22 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 4 iunie 2021, dată în interpretarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, s-au stabilit următoarele:

"- termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 C. proc. civ., termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația;

- penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare;

- în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată poate stabili valoarea obiectului obligației, la care se aplică penlitățile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru."

În plus, instanța de control judiciar reține că prin art. 1 din Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României s-a instituit starea de urgență pe teritoriul național, iar prin art. 1 din Decretul nr. 240/2020 s-a prelungit starea de urgență, aceasta existând în perioada 16.03.2020-14.05.2020.

Instituirea stării de urgență prin intermediul acestor decrete a fost generată de evoluția situației epidemiologice naționale și internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și de declararea "Pandemiei" de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020. Prin aceste acte normative au fost stabilite măsurile aplicabile pe perioada stării de urgență în mai multe domenii de activitate, inclusiv în domeniul justiției.

Astfel, în perioada stării de urgență, curgerea termenului de prescripție a fost suspendată timp de două luni, așa cum s-a menționat în art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020.

Prin urmare, în contextul în care acțiunea a fost formulată la data de 03.08.2022 (data ștampilei oficiului poștal), în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, calculat după expirarea termenelor expres prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției prescripției dreptului la acțiune, aspect de natură a atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței sub aspectul precizat.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 al acestei decizii, constatând că sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material ce reglementează prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silită, fiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința recurată în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1876 din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.