ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2023

Ședința publică din data de 31 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul României, a solicitat:

(1) să se constate că debitorul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015;

(2) să se aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(3) să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1452/2022, pronunțată la data de 20 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, de obiect, de interes și a prescripției, ca neîntemeiate; a admis excepția de inadmisibilitate a capătului 3 de cerere și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil; a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și, rejudecând în fond, schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, după o prezentare a situației de fapt, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susține că instanța de fond a făcut confuzie între cererea de acordare a penalităților pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și stabilirea penalităților definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel că admiterea excepției inadmisibilității este nelegală, raportându-se la un petit străin de cauză. Cererea de acordare a penalităților pe zi de întârziere s-a solicitat ca o primă etapă a executării silite în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 906 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, în sensul admiterii cererii de executare silită. Consideră incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că excepția inadmisibilității este neîntemeiată.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în opinia recurentului, întrucât pârâtul nu a respectat obligația stabilită conform titlului executoriu, cererea este admisibilă și solicită acordarea penalităților conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sumă de 1.000 de RON pe zi de întârziere, începând cu data de 08.05.2019, data pronunțării deciziei ÎCCJ nr. 2370/2019. În măsura în care se va considera că obligația a fost executată, solicită acordarea penalităților pentru perioada 08.05.2019 - 08.06.2022.

Intimații-pârâți Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește critica ce vizează faptul că hotărârea recurată cuprinde doar motive străine de natura cauzei, aceasta nu poate fi primită.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Aceste dispoziții legale trebuie analizate prin raportare și la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În același timp, este binecunoscut faptul că instanța nu trebuie să răspundă punctual fiecăruia dintre argumentele invocate de parte în dezvoltarea uneia ori alteia dintre susținerile făcute, ori dintre criticile din apel sau recurs, esențial fiind ca instanța să se pronunțe global cu referire la fiecare susținere sau la fiecare critică.

În speță, se constată că instanța de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, răspunzând criticilor și apărărilor formulate de părți, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, și făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei.

Așadar, instanța de fond a redat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât ansamblul considerentelor hotărârii nu sunt contradictorii, ci, dimpotrivă, converg spre aceeași soluție, putând fi astfel realizat controlul judiciar, fapt pentru care motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În orice caz, pentru a fi incident acest motiv de recurs în ipoteza indicată de recurentul-reclamant și pentru a se dispune casarea unei hotărâri este necesar ca aceasta să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

Înalta Curte constată că, deși a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., criticile reclamantului se subsumează pct. 5 și 8 ale aceluiași text de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă. Mai exact, critica referitoare la modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de aplicare a penalităților se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar critica referitoare la respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâților la executarea Deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și plata penalităților de 1.000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanță a constatat că cererea este neîntemeiată în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea neexecutării obligației stabilite prin titlul executoriu și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului Guvernului României, reținând, în esență, că obligația a fost îndeplinită prin adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților, instanța de fond a reținut că este inadmisibilă solicitarea de fixare a cuantumului penalităților în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din același act normativ.

Instanța de recurs constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant referitoare la greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind plata penalităților.

Prima instanță a analizat această pretenție prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.".

Înalta Curte constată, însă, că cererea cu care recurentul-reclamant a sesizat instanța de executare nu era întemeiată pe acest text de lege, ci pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.."

Din analiza textelor de lege antecitate rezultă că procedura de constrângere a debitorului la executarea obligației, prin aplicarea de penalități, comportă două etape.

În cadrul primei etape, reglementată de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că obligația nu a fost executată și aplică amendă conducătorului autorității publice, iar reclamantului îi acordă penalități conform art. 906 C. proc. civ.

În a doua etapă, derulată conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că a expirat un termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de stabilire a amenzii și a penalităților, emisă în condițiile alin. (3) al aceluiași articol, iar obligația din titlul executoriu nu a fost executată, astfel că fixează suma finală datorată cu titlu de penalități creditorului.

În speță, creditorul a solicitat aplicarea măsurilor provizorii prevăzute de prima etapă a executării silite, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu a măsurilor finale reglementate în cea de-a doua etapă a procedurii de alin. (4) al aceluiași articol.

Astfel fiind, sunt întemeiate susținerile reclamantului referitoare la confuzia primei instanțe asupra temeiului de drept ce susține cererea de aplicare a penalităților pentru fiecare zi de întârziere.

În consecință, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și întemeiat de reclamant, este admisibil, prima instanță pronunțând o soluție eronată de admitere a excepției inadmisibilității.

Cu toate acestea, recursul este nefondat și va fi respins, cu consecința menținerii sentinței recurate, mai puțin a considerentelor referitoare la inadmisibilitatea cererii privind stabilirea penalităților, care vor fi înlocuite cu cele din prezenta decizie.

Prin Decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Este de reținut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ține evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații B. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Intimatul-pârât Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Din analiza dispozitivului Deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, dispoziții care corespund obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Așadar, concluzia primei instanțe referitoare la îndeplinirea de către debitorul Guvernul României a obligației din titlul executoriu este legală, cu consecința corectei respingeri a cererii prin care se solicită luarea măsurilor de constrângere prevăzute de lege în vederea determinării debitorului să execute obligația stabilită prin hotărârea judecătorească.

Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii, respectiv ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice.

Or, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Este de observat și că, în recurs, reclamantul nu a prezentat critici cu privire la considerentele primei instanțe vizând îndeplinirea obligației de către debitor prin H.G. nr. 746/2002, argumentația sa fiind bazată exclusiv pe chestiunea admisibilității capătului de cerere privind aplicarea de penalități pe fiecare zi de întârziere și menționând doar pasager că pârâtul nu a executat obligația stabilită prin titlu. Or, soluția dispusă asupra cererii de acordare a penalităților, chiar greșită fiind, nu se reflectă în vreun fel asupra modului de soluționare a primelor două capete de cerere, în analiza cărora prima instanță a verificat corespondența dintre obligația stabilită în titlul executoriu și dispozițiile H.G. nr. 746/2002 și a concluzionat corect în sensul îndeplinirii obligației.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1452 din 20 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2023.