ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a solicitat: (1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; (2) să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; (3) să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului dc 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2015 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1875 din 21 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active ca neîntemeiate. Totodată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea formulată de reclamant, ca prescrisă. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. În principal, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de executare silită, amendarea prim-ministrului și fixarea cuantumului penalităților în valoare de 1000 RON/zi de întârziere. În esență, recurentul-reclamant a arătat că sentința atacată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 41 din Decretul nr. 195/2020, art. 2532 pct. 9 teza a II-a din C. civ., art. 706 C. proc. civ., fiind neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunțate de ICCJ în dosarul nr. x/2015. A susținut că termenul de prescripție de 3 ani, potrivit art. 24 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, a început să curgă după 30 de zile de la rămânerea definitivă, deci de la data de 08.06.2019. A redat dispozițiile art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și ale art. 706 C. proc. civ., precizând că Decretul derogă de la limitările impuse de art. 2.532 pct. 9 din C. civ., astfel încât termenele de prescripție/decădere vor fi suspendate pe întreaga durată a stării de urgență, indiferent de termenul scurs până la decretarea stării de urgență. Având în vedere că starea de urgență a fost decretată pe teritoriul României în perioada 15.03.2020 – 15.05.2020, termenul de prescripție a fost suspendat timp de două luni. În opinia sa, termenul de prescripție al dreptului de a obține executarea silite s-a împlinit pe data de 08.08.2022, după următorul calcul: 08.05.2019 + 30 de zile (art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004) + 2 luni (art. 41 din Decret nr. 195/2020) + 3 ani (art. 706 C. proc. civ.) = 08.08.2022. Mai mult decât atât, în data de 08.06.2022, intimata Guvernul României a emis Hotărârea de Guvern nr. 746/08.06.2022, pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, pronunțate de ICCJ în dosarul nr. x/2015. În aceste condiții, a operat întreruperea termenului de prescripție, conform dispozițiilor art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar după recunoașterea datoriei, adică după întreruperea termenului de prescripție, începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani de zile. Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la instanța de judecată pe data de 03.08.2022, recurentul-reclamant a considerat că aceasta a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, excepția prescripției fiind neîntemeiată, iar sentința atacată nelegală. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Prim-Ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului nu au formulat întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să se aplice conducătorului Guvernului o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, precum și să se fixeze cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului dc 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat de decizia anterior menționată. Instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamant ca prescrisă. Reclamantul a criticat sentința de fond, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Preliminar, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fără a formula nicio critică concretă care să se circumscrie acestui motiv. Analizând sentința atacată prin raportare la cel de-al doilea motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate este incident în cauză, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind fondate. Recurentul-reclamant a susținut că hotărârea primei instanțe a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 41 din Decretul nr. 195/2020, art. 2532 pct. 9 teza a II-a din C. civ., art. 706 C. proc. civ., fiind neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu. În cauză, titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 2370 din 08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul numărul x/2015 Prin această decizie, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Instanța de control judiciar constată că titlul executoriu nu prevede un anumit termen pentru executarea obligației stabilite în cuprinsul său, respectiv aceea prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997. Faptul că, prin titlu executoriu s-a stabilit și sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației, nu conduce la concluzia că autoritatea publică trebuia să execute obligația de a adopta hotărârea de guvern de la momentul pronunțării deciziei, cum în mod greșit a reținut prima instanță. Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de executare a hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ, relevante în acest sens fiind aliniatele (1) – (4) potrivit cărora: "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației." În lipsa unor dispoziții speciale contrare, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită aplicabil în cauză este, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, cel de drept comun prevăzut de art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv de 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită". Așadar, procedura de executare silită se declanșează la cererea creditorului, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, însă numai după expirarea termenelor prohibitive instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004. În plus, Înalta Curtea reține că pe perioada stării de urgență (16.03.2020 – 15.05.2020) curgerea termenului de prescripție a fost suspendată, conform art. 41 din Decretul 195/2020 și art. 62 din Decretul 240/2020. În consecință, în condițiile în care acțiunea a fost formulată la data de 03.08.2022 (data poștei), în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, calculat după expirarea termenelor expres prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției prescripției dreptului la acțiune, aspect care atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamant, să caseze în parte sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, mențind dispozițiile cu privire la excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale active.