ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2708/2011

Ședința publică de la 20 septembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I Obiectul cauzei și hotărârile

pronunțate în ciclurile procesuale anterioare:

înregistrată la data de 2 februarie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța

reclamanta S.C.M. R. SA a solicitat obligarea pârâtei S.A.A.F. SA să-i predea

cantitatea 664,660 tone fier vechi reprezentând marfa ce a făcut obiectul

contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. C/135/11S/RC și a actelor

adiționale la contract convenite cu pârâta în calitate de vânzătoare la data de

29 iulie 2004.

Potrivit reclamantei obiectul

vânzării astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.2 la contract, l-a

constituit un număr de 36 vagoane de marfă diferite, degradate, în vederea dezmembrării,

având o greutate de 776 tone, valoarea finală a contractului de 73.720 dolari

SUA plus TVA, urmând a se stabili prin deducerea din tara vagoanelor a pieselor

de schimb constatate lipsă în conformitate cu procesele verbale de predare

primire încheiate conform clauzei 4.1 din contract.

Susține reclamanta că, deși a achitat

întreaga cantitate de marfă, respectiv 776 tone în baza facturilor primite de

la vânzător, livrarea efectivă, conform notelor de cântar a vizat numai 111.340

kg, diferența până la 776 tone nefiind predată .

din 18 mai 2006 Tribunalul Constanța, secția comercială, investit inițial prin acțiunea

introductivă și-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția comercială.

VI-a comercială, astfel investit, ca primă instanță, prin sentința comercială

nr. 7099 din 24 mai 2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei

reținând în esență, că pârâta și-a asumat expres obligația de a livra 36

vagoane, cu o greutate estimată de 770 tone, astfel că obligarea pârâtei de a

livra diferență de cantitate de fier vechi până la greutatea estimată de 770

tone nu are suport în clauzele contractului.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de instanța de control

judiciar – Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nr. 495 pronunțată

la 26 octombrie 2007.

Confirmând sentința fondului,

instanța de apel constată că reclamanta a semnat procesele verbale de predare

primire a celor 36 vagoane ce au făcut obiectul vânzării astfel că nu poate

susține cu temei că nu a primit vagoanele, chiar dacă la rubrica „tara”

mențiunile sunt indescifrabile, riscul aparține cumpărătorului în raport de

clauzele contractului.

februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

reclamanta împotriva deciziei date în apel pe care a casat-o cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, statuând, cu titlu obligatoriu,

conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., necesitatea administrării de noi

probe, inclusiv o expertiză tehnică în vederea stabilirii riguroase a

cantităților de fier vechi livrate în executarea contractului, precum și

aplicarea dispozițiilor art. 1312 C. civ. în interpretarea clauzelor îndoielnice

din contract, în contra vânzătorului și nu în favoarea acestora, așa cum greșit

au procedat ambele instanțe.

casare, curtea de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca

obiectiv stabilirea cantităților de fier vechi livrate în conformitate cu

condițiile de livrare prevăzute în contract și a încuviințat proba cu

interogatoriul pârâtei la cererea reclamantei.

Prin decizia comercială nr. 286

din data de 11 iunie 2010 instanța a admis apelul declarat de reclamanta împotriva

sentinței fondului pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii acțiunii

introductive și obligării pârâtei să-i predea reclamantei cantitatea de 664,66

tone fier vechi.

Instanța de apel și-a fundamentat

soluția pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză,

apreciind că în executarea contractului pârâta a predat numai cantitatea de

111,41 tone fier vechi, reclamanta fiind îndreptățită la executarea integrală a

obligației asumate de pârâta respectiv predarea cantității de 776 tone fier

vechi.

declarat recurs în termen legal pârâta S.A.A.F. SA, solicitând în principal casarea

hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în

subsidiar modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului

reclamantei și menținerii sentinței fondului.

Recurenta și-a întemeiat recursul

pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând,

în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de apel este lipsită de temei

legal, în condițiile în care se fundamentează exclusiv pe concluziile

raportului de expertiză ignorând celelalte probe cu înscrisuri administrate precum

și clauzele contractului de vânzare-cumpărare convenit de părți astfel cum a

fost modificat prin cele două acte adiționale succesive.

Potrivit susținerilor recurentei

obiectul contractului l-a constituit vânzarea celor 36 vagoane, ce au fost

predate reclamantei conform proceselor verbale de predare primire semnate de

această parte fără nici o contestare cu privire la cantitatea livrată.

În același sens, recurenta

susține că instanța de apel nu cenzurează susținerile expertului preluând numai

concluzia raportului, ceea ce în opinia recurentei echivalează cu o motivare

sumară care lipsește hotărârea de fundamentul legal, cu atât mai mult cu cât în

cauză a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni respinse de

instanță fără motivare.

Prin întâmpinarea depusă la data

de 27 decembrie 2010 intimata reclamantă S.C.M.R. SA a solicitat respingerea

recursului pronunțat de recurentă ca nefondat, apreciind că decizia atacată a

statuat în mod corespunzător asupra situației de fapt.

Asupra recursului.

Înalta Curte, examinând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată în contextul criticilor formulate

constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

prezentului recurs a fost pronunțată în rejudecare după casare.

Potrivit dispozițiilor deciziei

de casare nr. 433 din 12 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

instanța de rejudecare era obligată să analizeze clauzele contractului de

vânzare-cumpărare convenit între părți astfel cum a fost modificat prin actul

adițional nr. 2, să elucideze eventualele inadvertențe și în raport de această

analiză să stabilească corect situația de fapt dispunând probe suplimentare

inclusiv o expertiză contabilă pentru cantitățile de fier vechi livrate.

Cu alte cuvinte instanța de

judecare, ca instanță devolutivă, rejudecând fondul, trebuia să statueze asupra

tipului de vânzare convenit de părți, în raport de obiectul contractului, de

obligațiile reciproce asumate și modul în care au fost executate.

Or, considerentele

hotărârii nu cuprind nicio referire la aceste aspecte esențiale în stabilirea situației

de fapt și calificarea juridică a raporturilor comerciale deduse judecății,

ceea ce lipsește hotărârea de fundamentul faptic și legal și în același timp

încalcă indicațiile obligatorii ale deciziei de casare.

Omologarea concluziei

din raportul de expertiză în sensul că vânzătoarea ar fi predat cumpărătoarei

numai 111,41 tone fier vechi, în absența oricărei analize a clauzelor

contractului convenit de părți nu poate să fundamenteze soluția adoptată de

instanță, cu atât mai mult cu cât potrivit legii experții oferă numai avize

consultative din punct de vedere tehnic sau contabil supuse cenzurii instanței

în raport de chestiunile de fapt și de drept pe care le implică dezlegarea

cauzei.

În alte cuvinte,

numai o examinare aplicată a clauzelor contractului, a obligațiilor reciproce

asumate de părți și a condițiilor de livrare convenite, raportate de

înscrisurile întocmite în executarea contractului putea conduce la stabilirea

corectă a raporturilor comerciale derulate de părți, a împrejurărilor de fapt și

de drept care să expliciteze soluția adoptată, aspecte care lipsesc cu

desăvârșire din considerentele hotărârii.

Or,

în cauză, potrivit contractului încheiat la 29 iulie 2004 astfel cum a fost

modificat prin actul adițional nr. 2 din 30 mai 2005, vânzarea celor 36 de

vagoane marfă degradate având o greutate finală de 776 tone, se înscrie în

categoria vânzărilor, după greutate, număr sau măsură reglementate de

dispozițiile art. 1300 C. civ., potrivit cărora transferul proprietății și al

riscurilor de la vânzător la cumpărător se face numai după cântărire, măsurare

sau numărare.

Prin

clauza de la art. 4 din contract intitulată „Condiții de livrare” părțile au

stabilit în deplină concordanță cu dispozițiile din art. 1300 C. civ. modalitatea

de predare a mărfii franco loc depozitare, pe bază de proces verbal de predare

primire și note de cântar semnate de reprezentanții ambelor părți.

Așa

fiind, potrivit legii, dar și convenției părților, vânzarea devine perfectă în

privința transferului proprietății numai după cântărire, măsurare sau numărare

consemnată în documentele justificative menționate la art. 4.1 din contract.

Omologarea raportului

de expertiză care înlătură de la verificare aceste documente justificative,

reprezintă o gravă greșeală de judecată în condițiile în care instanța nu

explicitează în nici un mod raționamentul logico juridic avut în vedere.

În

sfârșit Curtea observă că aceste aspecte au fost contestate de pârâta apelantă

prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, care, deși amplu motivate

și pertinente în lămurirea cauzei au fost respinse de instanță fără nici o

motivare.

Prin urmare Înalta

Curte găsind întemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7

și pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ. va casa

decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în

vederea administrării probei cu o nouă expertiză care să stabilească în raport

de documente însușite sub semnătură de ambele părți respectiv notele de cântar

și procesele verbale de predare primire cantitățile de fier vechi livrate în

vederea stabilirii situației de fapt și aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta S.A.A.F. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 286

din 11 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.