ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4560/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4560/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, în

contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea în parte a încheierii nr.

111/74 din 20 iulie 2012 pronunțate de C.C. - Departamentul III, cu consecința

admiterii în totalitate a contestației sale împotriva Deciziei nr. III/7 din 14

mai 2012 emise de C.C.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare acțiunii echipei de audit a C.C.

„Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului

public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a

efectuării cheltuielilor”, efectuate la C.F.R. M., în perioada 09 ianuarie - 13

aprilie 2012, a fost emis Raportul de control 1412 din 13 aprilie 2012 în

cuprinsul căruia au fost reținute o serie de abateri, dintre care, relevante

pentru speța dedusă judecății, sunt: (1) cele referitoare la nefinalizarea

reevaluării imobilizărilor corporale și (2) cele referitoare la operațiunile de

scoatere din funcțiune și valorificare a vagoanelor de marfă care îndeplinesc

condițiile de casare.

Reclamanta

a apreciat că valorificarea vagoanelor de marfă care îndeplineau condițiile de

casare s-a făcut în condiții optime, neînregistrându-se un prejudiciu în urma

acestei operațiuni.

De

asemenea, a arătat că argumentele legale pe care le-a oferit cu prilejul

concilierii și, ulterior, prin obiecțiuni și contestație au fost în mod

nejustificat ignorate de către organele de control

Reclamanta

a susținut că din analiza conținutului actelor contestate se poate observa că

argumentele legale ale C.F.R. M. privind neintrarea în vigoare a Contractului

au fost pur și simplu ignorate. Nu există un raționament contrar, dezvoltat în

scopul de a discredita/combate argumentele formulate și niciun motiv efectiv

pentru care C.C. ar aprecia că s-ar impune neaplicarea dispozițiilor legale

referitoare la contractele încheiate sub condiție suspensivă, astfel încât să

se justifice, eventual, promovarea acțiunii.

Singura

referire la condiția suspensivă inclusă în Contract este prezentată în Nota de

conciliere sub următoarea formă „condiția suspensivă invocată de conducerea S.N.T.F.M.

C.F.R. M. în etapa de conciliere poate fi o cauză a abaterii de la legalitate

și regularitate constatate de echipa de audit, respectiv factorul generator al

abaterii”.

A

apreciat reclamanta ca prin această referire se creează premisele următoarelor

două concluzii:

Abaterea

reținută de către echipa de control nu ar consta, de fapt, în neinițierea

demersurilor împotriva U. ci, mai degrabă, în modalitatea de redactare a

Contractului; o astfel de interpretare conduce la concluzia că există o foarte

mare contradicție între documentele întocmite de către echipa de control și

intenția reala a acestora, fapta în sine nefiind corect și complet

identificată;

Modalitatea

diferită de redactare a Contractului (fără ca o condiție suspensivă să fie

inserată) ar fi fost, în opinia organelor de control, de natură să permită o

valorificare mult mai bună a vagoanelor dezafectate. Nici această concluzie nu

poate fi corectă dat fiind că, în scenariul prezentat ipotetic, ar fi existat

întârzieri foarte mari în recuperarea sumelor. Or, scăderea treptată a prețului

fierului vechi ar fi condus, cel mai probabil, la situația ca nici suma deja

încasată să nu mai poată fi obținută din vânzare.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Prin

sentința civilă nr. 6124 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, în contradictoriu cu pârâta C.C. și a

anulat în parte încheierea nr. 111/74 din 20 iulie 2012 și Decizia nr. III/7

din 14 mai 2012, cu privire la pct. 11.10 din Decizia Curții de Conturi nr. III/7/2012.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în raport de prevederile

clauzelor contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 15 decembrie 2004 cu

SC U. SA, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. nu a suferit un prejudiciu ca urmare

a „neinițierii acțiunii în instanță în scopul obligării cumpărătorului la plata

de daune interese pentru nerespectarea obligațiilor contractuale”, în

condițiile în care această acțiune ar fi fost respinsă ca nefondată.

Această

concluzie rezultă din considerentele sentinței nr. 4694 din 04 aprilie 2007 a

Tribunalului București, secția comercială care, soluționând acțiunea formulată

de SC U. SA împotriva S.N.T.F.M. C.F.R. M., având ca obiect constatarea

nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr. H3/921 din 15

decembrie 2004, a reținut: „prin încheierea din 07 aprilie 2007, instanța a

respins excepția lipsei de interes reținând că nulitatea absoluta poate fi

invocata de orice persoană interesata, iar reclamanta ca parte contractanta

justifica un interes născut și actual în promovarea prezentei acțiuni, chiar

dacă acesta nu a intrat în vigoare datorită neîndeplinirii unor obligații

contractuale.

Întrucât

articolul atacat se referă tocmai la condițiile pentru intrarea în vigoare a

acestui contract instanța a considerat că subzistă interesul reclamantei pentru

promovarea prezentei acțiuni.

Mai

mult chiar, rezilierea contractului nu poate interveni în speța, deoarece

aceasta duce la desființarea unui contract în vigoare, acesta neputându-si

produce efectele în viitor. Or, în speță, întrucât contractul în litigiu nu a

intrat încă în vigoare, nu este posibilă rezilierea acestuia.

(..)”

Considerentele

instanței comerciale se bazează pe interpretarea clauzelor contractuale și

aplicarea acestora față de situația de fapt din speță.

Astfel,

conform art. 4.1 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. H3/921/2004, „Plata

produselor se va efectua de Cumpărător în contul S.N.T.F.C.M. „C.F.R. M.” SA,

în lei, la cursul oficial al B.N.R. din ziua adjudecării licitației, prin

achitarea integrală a valorii estimate a contractului în avans, în maximum 5

zile de la data semnării contractului, la care se adaugă TVA-ul corespunzător”,

iar conform art. 10.1. „Contractul intră în vigoare după semnarea sa, plata

avansului conform art. 4.1. și a comisionului către B.R.M. Contractul expiră

după 12 luni de la data intrării în vigoare”.

Or,

SC U. SA nu a plătit niciodată avansul și nici comisionul către B.R.M.

Prin

urmare, instanța de fond apreciază că în condițiile în care contractul de

vânzare cumpărare încheiat la 15 decembrie 2004 nu a intrat în vigoare, nu se

poate reține prejudicierea patrimoniului S.N.T.F.M. C.F.R. M. pentru

neinițierea unei acțiuni în răspunderea contractuală îndreptată împotriva

cumpărătorului SC U. SA

Împrejurarea

că reclamanta a notificat, ulterior semnării convenției, rezilierea către SC U.

SA nu poate sta la baza concluziei că vânzarea - cumpărarea era perfectată, iar

una dintre obligațiile contractuale (plata prețului estimat în avans)

nerespectată.

Voința

părților, exprimată prin semnarea convenției din 15 decembrie 2004, a fost

aceea ca drepturile și obligațiilor părților privind vânzarea - cumpărarea să

nu se nască decât după plata prețului estimativ și plata comisionului B.N.R.

De

asemenea, instanța de fond a constatat că obligațiile clienților care activează

pe piața administrată de bursa de mărfuri nu au făcut obiectul analizei și

măsurilor dispuse prin Decizia atacată în speță, or în cursul soluționării

contestației administrative, respectiv în apărările formulate în cursul

procedurii judiciare, actul administrativ a cărui legalitate se discută nu

poate fi completat.

Pe

de altă parte, pârâta a invocat dispoziții legale care se referă la „încălcări

disciplinare ale activității desfășurate în legătură cu piețele administrate de

bursa de mărfuri” [(art. 24 (5) din Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri)],

și anume „neîndeplinirea obligațiilor asumate în urma participării unui membru

acționar, membru afiliat ori a unui client pe una sau mai multe piețe

administrate de bursa de mărfuri”, nerezultând care este legătura dintre aceste

prevederi legale și acțiunile reclamantei, care și-a respectat obligațiile asumate

prin declanșarea procedurii de licitație publica.

De

altfel, analizând considerentele sentinței comerciale sus menționate, Comisia

de soluționare a contestațiilor din cadrul C.C. a concluzionat că „în

eventualitatea în care instanța judecătorească nu ar fi dat câștig de cauză S.N.T.F.M.

C.F.R. M., conducerea entității avea obligația analizării motivelor invocate de

instanță, inclusiv a clauzelor contractuale dezavantajoase pentru acesta și

care ar fi condus la imposibilitatea obținerii dezdăunărilor”.

Instanța

de fond a constatat că această mențiune constituie o altă obligație, care nu a

făcut obiectul deciziei a cărei legalitate se analiza în soluționarea

contestației administrative.

Măsura

dispusă prin Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012 în sarcina reclamantei nu se

referă la analiza motivelor care ar sta la baza respingerii unei acțiuni în

despăgubiri sau la analiza modului de negociere a clauzelor contractuale, ci privește

stabilirea întinderii prejudiciului (inclusiv a obligațiilor accesorii) și

recuperarea acestuia, în conformitate cu prevederile legale, rezultat ca urmare

a neinițierii acțiunii în instanță în scopul obligării cumpărătorului la plata

de daune interese pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, în vederea

asigurării valorificării la maximum a celor 1.974 vagoane de marfă care

îndeplineau condițiile de casare.

3.

Recursul C.C.R.

Împotriva

sentinței curții de apel a formulat recurs pârâta C.C.R., invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința respingerii acțiunii,

pentru că:

•a

fost greșit interpretată clauza prevăzută la art. 10.1 din contractul de

vânzare – cumpărare încheiat cu SC U. SA care este o veritabilă clauză sub condiție

suspensivă pur potestativă, nulă potrivit art. 1010 C. civ.; considerentele sentinței

comerciale nr. 4694/2007 a Tribunalului București nu prezintă relevanță în

cauză;

•

pierderea suferită din cauza micșorării valorii bunurilor, trebuia suportată de

cumpărătoarea SC U. SA; reclamanta trebuia să inițieze o acțiune în termenul

legal de prescripție împotriva acesteia, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligației

de a achita în avans contravaloarea mărfii.

4.

Apărările S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA

Prin

întâmpinarea înregistrată, la data de 21 noiembrie 2014, intimata S.N.T.F.M. „C.F.R.

M.” SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata

a susținut că a acționat foarte diligent în privința modului de valorificare a

bunurilor casate, clauza în discuție fiindu-i în întregime favorabilă, în

sensul că neîndeplinirea celor 3 condiții prevăzute cumulativ îi permitea să

deruleze o nouă licitație, în termen foarte scurt. Practic, în câteva luni, a reușit

să vândă întreaga cantitate de fier vechi, ceea ce nu ar fi fost posibil în

lipsa prevederii respective.

Intimata

a combătut punctul de vedere al recurentei referitor la sentința comercială nr.

4694 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția comercială, arătând că

statuările instanței se impun cu puterea lucrului judecat, după cum bine a

reținut instanța de fond.

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinare, cât și

sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Controlul de

legalitate declanșat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA vizează partea din Încheierea

nr. III/74 din 20 iulie 2012, a Departamentului III din cadrul C.C. prin care i

s-a respins contestația în privința măsurii prevăzute la pct. II.10 din Decizia

nr. III/7 din 14 mai 2012, a aceluiași emitent.

Deficiența semnalată

și măsura corelativă au în vedere: „stabilirea întinderii prejudiciului

(inclusiv a obligațiilor accesorii) și recuperarea acestuia în conformitate cu prevederile

legale, rezultat ca urmare a neinițierii acțiunii în instanță în scopul

obligării cumpărătorului la plata de daune-interese pentru nerespectarea obligațiilor

contractuale, în vederea asigurării valorificării la maximum a celor 1.974 de

vagoane de marfă care îndeplineau condițiile de casare”.

Curtea de apel a

primit apărările reclamantei, argumentându-și soluția, în esență, pe

imposibilitatea atragerii răspunderii contractuale a primului adjudecatar

pentru „venitul nerealizat” de 7.882.186 lei.

Sentința atacată este

legală pentru că reflectă înțelegerea aprofundată a mecanismelor care guvernează

raporturile de drept privat și de drept public, precum și a efectelor puterii

de lucru judecat a sentinței nr. 4694/2007 a Tribunalului București, secția

comercială, irevocabilă.

Problema centrală a

cauzei derivă din existența unei diferențe de preț/tonă vagoane supuse casării

între primul contract, din 15 decembrie 2004 încheiat cu SC U. SA: 188 DOLARI

S.U.A. (exclusiv TVA) și cel de-al doilea, din 15 iulie 2005: 101 DOLARI S.U.A.

încheiat cu SC R.S. SA.

În optica

recurentei-pârâte, simplul fapt că bunurile casate au fost vândute la un preț

mai mic decât cel asumat de primul partener contractual determină concluzia că S.N.T.F.M.

„C.F.R. M.” SA, nu a asigurat valorificarea la maximum a acestora, prejudiciind

patrimoniul privat al statului.

Contrar punctului de

vedere al C.C., Înalta Curte reține că „valorificarea la maximum”, în sensul art.

III pct. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea

capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, aprobate prin H.G. nr.

909/1997, nu poate face abstracție de principiile care guvernează buna gestiune

financiară enumerate în art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și

controlul financiar preventiv, între care legalitatea și regularitatea ocupă

primele poziții.

Cu alte cuvinte, nu

se poate reproșa S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA,că nu a declanșat o acțiune în

răspundere contractuală împotriva SC U. SA, în condițiile în care printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă (ale cărei considerente esențiale au fost reiterate

și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Decizia nr. 2294/2008,

de respingere a recursului) s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că primul contract

nu a intrat în vigoare.

În raport de dezlegările

instanței comerciale, orice încercare de reevaluare a sensului clauzelor contractuale

ori de constatare implicită a nulității celei inserate la art. 10.1 din Contractul

părților, pe motiv că ar fi pur potestativă din partea celui care se obligă,

apare ca fiind excesivă.

Sintetizând, Înalta

Curte reține că în lipsa unor dovezi care să demonstreze că intimata a acționat

nediligent în procedura de valorificare prin licitație publică a bunurilor casate,

nu i se poate imputa vânzarea acestora la un preț sub cel convenit inițial,

care însă nu a fost plătit de adjudecatar.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, ca „parte

căzută în pretenții” în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va

fi obligată să suporte cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat

plătit de către intimată, redus, conform alin. (3) al aceluiași articol, în

funcție de efortul concret și complexitatea muncii reprezentantului părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.R. împotriva sentinței civile nr. 6124 din 30 octombrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 10.000 lei către intimata S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA,

reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2014.