ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4560/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea în parte a încheierii nr. 111/74 din 20 iulie 2012 pronunțate de C.C. - Departamentul III, cu consecința admiterii în totalitate a contestației sale împotriva Deciziei nr. III/7 din 14 mai 2012 emise de C.C. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare acțiunii echipei de audit a C.C. „Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor”, efectuate la C.F.R.

M., în perioada 09 ianuarie - 13 aprilie 2012, a fost emis Raportul de control 1412 din 13 aprilie 2012 în cuprinsul căruia au fost reținute o serie de abateri, dintre care, relevante pentru speța dedusă judecății, sunt: (1) cele referitoare la nefinalizarea reevaluării imobilizărilor corporale și (2) cele referitoare la operațiunile de scoatere din funcțiune și valorificare a vagoanelor de marfă care îndeplinesc condițiile de casare. Reclamanta a apreciat că valorificarea vagoanelor de marfă care îndeplineau condițiile de casare s-a făcut în condiții optime, neînregistrându-se un prejudiciu în urma acestei operațiuni. De asemenea, a arătat că argumentele legale pe care le-a oferit cu prilejul concilierii și, ulterior, prin obiecțiuni și contestație au fost în mod nejustificat ignorate de către organele de control Reclamanta a susținut că din analiza conținutului actelor contestate se poate observa că argumentele legale ale C.F.R.

M. privind neintrarea în vigoare a Contractului au fost pur și simplu ignorate. Nu există un raționament contrar, dezvoltat în scopul de a discredita/combate argumentele formulate și niciun motiv efectiv pentru care C.C. ar aprecia că s-ar impune neaplicarea dispozițiilor legale referitoare la contractele încheiate sub condiție suspensivă, astfel încât să se justifice, eventual, promovarea acțiunii. Singura referire la condiția suspensivă inclusă în Contract este prezentată în Nota de conciliere sub următoarea formă „condiția suspensivă invocată de conducerea S.N.T.F.M. C.F.R. M. în etapa de conciliere poate fi o cauză a abaterii de la legalitate și regularitate constatate de echipa de audit, respectiv factorul generator al abaterii”.

A apreciat reclamanta ca prin această referire se creează premisele următoarelor două concluzii: Abaterea reținută de către echipa de control nu ar consta, de fapt, în neinițierea demersurilor împotriva U. ci, mai degrabă, în modalitatea de redactare a Contractului; o astfel de interpretare conduce la concluzia că există o foarte mare contradicție între documentele întocmite de către echipa de control și intenția reala a acestora, fapta în sine nefiind corect și complet identificată; Modalitatea diferită de redactare a Contractului (fără ca o condiție suspensivă să fie inserată) ar fi fost, în opinia organelor de control, de natură să permită o valorificare mult mai bună a vagoanelor dezafectate.

Nici această concluzie nu poate fi corectă dat fiind că, în scenariul prezentat ipotetic, ar fi existat întârzieri foarte mari în recuperarea sumelor. Or, scăderea treptată a prețului fierului vechi ar fi condus, cel mai probabil, la situația ca nici suma deja încasată să nu mai poată fi obținută din vânzare. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 6124 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, în contradictoriu cu pârâta C.C. și a anulat în parte încheierea nr. 111/74 din 20 iulie 2012 și Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012, cu privire la pct. 11.10 din Decizia Curții de Conturi nr. III/7/2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în raport de prevederile clauzelor contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 15 decembrie 2004 cu SC U. SA, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. nu a suferit un prejudiciu ca urmare a „neinițierii acțiunii în instanță în scopul obligării cumpărătorului la plata de daune interese pentru nerespectarea obligațiilor contractuale”, în condițiile în care această acțiune ar fi fost respinsă ca nefondată. Această concluzie rezultă din considerentele sentinței nr. 4694 din 04 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția comercială care, soluționând acțiunea formulată de SC U. SA împotriva S.N.T.F.M. C.F.R.

M., având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr. H3/921 din 15 decembrie 2004, a reținut: „prin încheierea din 07 aprilie 2007, instanța a respins excepția lipsei de interes reținând că nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoană interesata, iar reclamanta ca parte contractanta justifica un interes născut și actual în promovarea prezentei acțiuni, chiar dacă acesta nu a intrat în vigoare datorită neîndeplinirii unor obligații contractuale. Întrucât articolul atacat se referă tocmai la condițiile pentru intrarea în vigoare a acestui contract instanța a considerat că subzistă interesul reclamantei pentru promovarea prezentei acțiuni. Mai mult chiar, rezilierea contractului nu poate interveni în speța, deoarece aceasta duce la desființarea unui contract în vigoare, acesta neputându-si produce efectele în viitor.

Or, în speță, întrucât contractul în litigiu nu a intrat încă în vigoare, nu este posibilă rezilierea acestuia. (..)” Considerentele instanței comerciale se bazează pe interpretarea clauzelor contractuale și aplicarea acestora față de situația de fapt din speță. Astfel, conform art. 4.1 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. H3/921/2004, „Plata produselor se va efectua de Cumpărător în contul S.N.T.F.C.M. „C.F.R. M.” SA, în lei, la cursul oficial al B.N.R. din ziua adjudecării licitației, prin achitarea integrală a valorii estimate a contractului în avans, în maximum 5 zile de la data semnării contractului, la care se adaugă TVA-ul corespunzător”, iar conform art. 10.1. „Contractul intră în vigoare după semnarea sa, plata avansului conform art. 4.1.

și a comisionului către B.R.M. Contractul expiră după 12 luni de la data intrării în vigoare”. Or, SC U. SA nu a plătit niciodată avansul și nici comisionul către B.R.M. Prin urmare, instanța de fond apreciază că în condițiile în care contractul de vânzare cumpărare încheiat la 15 decembrie 2004 nu a intrat în vigoare, nu se poate reține prejudicierea patrimoniului S.N.T.F.M. C.F.R. M. pentru neinițierea unei acțiuni în răspunderea contractuală îndreptată împotriva cumpărătorului SC U. SA Împrejurarea că reclamanta a notificat, ulterior semnării convenției, rezilierea către SC U. SA nu poate sta la baza concluziei că vânzarea - cumpărarea era perfectată, iar una dintre obligațiile contractuale (plata prețului estimat în avans) nerespectată.

Voința părților, exprimată prin semnarea convenției din 15 decembrie 2004, a fost aceea ca drepturile și obligațiilor părților privind vânzarea - cumpărarea să nu se nască decât după plata prețului estimativ și plata comisionului B.N.R. De asemenea, instanța de fond a constatat că obligațiile clienților care activează pe piața administrată de bursa de mărfuri nu au făcut obiectul analizei și măsurilor dispuse prin Decizia atacată în speță, or în cursul soluționării contestației administrative, respectiv în apărările formulate în cursul procedurii judiciare, actul administrativ a cărui legalitate se discută nu poate fi completat.

Pe de altă parte, pârâta a invocat dispoziții legale care se referă la „încălcări disciplinare ale activității desfășurate în legătură cu piețele administrate de bursa de mărfuri” [(art. 24 (5) din Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri)], și anume „neîndeplinirea obligațiilor asumate în urma participării unui membru acționar, membru afiliat ori a unui client pe una sau mai multe piețe administrate de bursa de mărfuri”, nerezultând care este legătura dintre aceste prevederi legale și acțiunile reclamantei, care și-a respectat obligațiile asumate prin declanșarea procedurii de licitație publica. De altfel, analizând considerentele sentinței comerciale sus menționate, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul C.C.

a concluzionat că „în eventualitatea în care instanța judecătorească nu ar fi dat câștig de cauză S.N.T.F.M. C.F.R. M., conducerea entității avea obligația analizării motivelor invocate de instanță, inclusiv a clauzelor contractuale dezavantajoase pentru acesta și care ar fi condus la imposibilitatea obținerii dezdăunărilor”. Instanța de fond a constatat că această mențiune constituie o altă obligație, care nu a făcut obiectul deciziei a cărei legalitate se analiza în soluționarea contestației administrative.

Măsura dispusă prin Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012 în sarcina reclamantei nu se referă la analiza motivelor care ar sta la baza respingerii unei acțiuni în despăgubiri sau la analiza modului de negociere a clauzelor contractuale, ci privește stabilirea întinderii prejudiciului (inclusiv a obligațiilor accesorii) și recuperarea acestuia, în conformitate cu prevederile legale, rezultat ca urmare a neinițierii acțiunii în instanță în scopul obligării cumpărătorului la plata de daune interese pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, în vederea asigurării valorificării la maximum a celor 1.974 vagoane de marfă care îndeplineau condițiile de casare. 3. Recursul C.C.R. Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs pârâta C.C.R., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu consecința respingerii acțiunii, pentru că: •a fost greșit interpretată clauza prevăzută la art. 10.1 din contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu SC U. SA care este o veritabilă clauză sub condiție suspensivă pur potestativă, nulă potrivit art. 1010 C. civ.; considerentele sentinței comerciale nr. 4694/2007 a Tribunalului București nu prezintă relevanță în cauză; • pierderea suferită din cauza micșorării valorii bunurilor, trebuia suportată de cumpărătoarea SC U. SA; reclamanta trebuia să inițieze o acțiune în termenul legal de prescripție împotriva acesteia, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligației de a achita în avans contravaloarea mărfii. 4. Apărările S.N.T.F.M. „C.F.R.

M.” SA Prin întâmpinarea înregistrată, la data de 21 noiembrie 2014, intimata S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a susținut că a acționat foarte diligent în privința modului de valorificare a bunurilor casate, clauza în discuție fiindu-i în întregime favorabilă, în sensul că neîndeplinirea celor 3 condiții prevăzute cumulativ îi permitea să deruleze o nouă licitație, în termen foarte scurt. Practic, în câteva luni, a reușit să vândă întreaga cantitate de fier vechi, ceea ce nu ar fi fost posibil în lipsa prevederii respective. Intimata a combătut punctul de vedere al recurentei referitor la sentința comercială nr. 4694 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția comercială, arătând că statuările instanței se impun cu puterea lucrului judecat, după cum bine a reținut instanța de fond.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Controlul de legalitate declanșat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA vizează partea din Încheierea nr. III/74 din 20 iulie 2012, a Departamentului III din cadrul C.C. prin care i s-a respins contestația în privința măsurii prevăzute la pct. II.10 din Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012, a aceluiași emitent.

Deficiența semnalată și măsura corelativă au în vedere: „stabilirea întinderii prejudiciului (inclusiv a obligațiilor accesorii) și recuperarea acestuia în conformitate cu prevederile legale, rezultat ca urmare a neinițierii acțiunii în instanță în scopul obligării cumpărătorului la plata de daune-interese pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, în vederea asigurării valorificării la maximum a celor 1.974 de vagoane de marfă care îndeplineau condițiile de casare”. Curtea de apel a primit apărările reclamantei, argumentându-și soluția, în esență, pe imposibilitatea atragerii răspunderii contractuale a primului adjudecatar pentru „venitul nerealizat” de 7.882.186 lei. Sentința atacată este legală pentru că reflectă înțelegerea aprofundată a mecanismelor care guvernează raporturile de drept privat și de drept public, precum și a efectelor puterii de lucru judecat a sentinței nr. 4694/2007 a Tribunalului București, secția comercială, irevocabilă.

Problema centrală a cauzei derivă din existența unei diferențe de preț/tonă vagoane supuse casării între primul contract, din 15 decembrie 2004 încheiat cu SC U. SA: 188 DOLARI S.U.A. (exclusiv TVA) și cel de-al doilea, din 15 iulie 2005: 101 DOLARI S.U.A. încheiat cu SC R.S. SA. În optica recurentei-pârâte, simplul fapt că bunurile casate au fost vândute la un preț mai mic decât cel asumat de primul partener contractual determină concluzia că S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA, nu a asigurat valorificarea la maximum a acestora, prejudiciind patrimoniul privat al statului. Contrar punctului de vedere al C.C., Înalta Curte reține că „valorificarea la maximum”, în sensul art. III pct. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, aprobate prin H.G.

nr. 909/1997, nu poate face abstracție de principiile care guvernează buna gestiune financiară enumerate în art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, între care legalitatea și regularitatea ocupă primele poziții. Cu alte cuvinte, nu se poate reproșa S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA,că nu a declanșat o acțiune în răspundere contractuală împotriva SC U. SA, în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (ale cărei considerente esențiale au fost reiterate și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Decizia nr. 2294/2008, de respingere a recursului) s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că primul contract nu a intrat în vigoare.

În raport de dezlegările instanței comerciale, orice încercare de reevaluare a sensului clauzelor contractuale ori de constatare implicită a nulității celei inserate la art. 10.1 din Contractul părților, pe motiv că ar fi pur potestativă din partea celui care se obligă, apare ca fiind excesivă. Sintetizând, Înalta Curte reține că în lipsa unor dovezi care să demonstreze că intimata a acționat nediligent în procedura de valorificare prin licitație publică a bunurilor casate, nu i se poate imputa vânzarea acestora la un preț sub cel convenit inițial, care însă nu a fost plătit de adjudecatar. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat. Totodată, ca „parte căzută în pretenții” în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat plătit de către intimată, redus, conform alin. (3) al aceluiași articol, în funcție de efortul concret și complexitatea muncii reprezentantului părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.R. împotriva sentinței civile nr. 6124 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 10.000 lei către intimata S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2014.