ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2016

Decizia nr. 793/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 august 2012 sub nr. x/2/2012, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. anularea Încheierii nr. 19 din 24 iulie 2012, admiterea contestației A.V.A.S. nr. P/7466 din 16 iulie 2012, formulată împotriva Deciziei nr. X/40138/2012, în sensul respingerii constatărilor B. privind abaterile prezentate la pct. 8, pct. 10 din Decizia X/40138/2012.

În motivare, reclamanta a arătat că în contestația administrativă depusă cu privire la constatările B., nu au fost luate în considerare argumentele și precizările din Obiecțiunile formulate de A.V.A.S. împotriva Raportului de Control întocmit de B. Departamentul X Direcția 1 înregistrat la A.V.A.S. sub nr. P/4009 din 15 mai 2012, având ca tema „Verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare”.

Astfel, în ceea ce privește constatările de la pct. 8 din Decizia X/40138/2012 privind „nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA Brașov către Consiliul Local Brașov” a arătat că în Nota de relații din 05 mai 2012 transmisă auditorilor B., a precizat că până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, demersurile în vederea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA Brașov către Consiliul Local Brașov au fost realizate de E. (în prezent F. din cadrul A.), iar toate actele adiționale la contractul de vânzare cumpărare de acțiuni din 26 septembrie 2003 au fost întocmite de direcția respectivă.

Art. 10.21 a fost introdus prin Actul Adițional din 29 octombrie 2004 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 26 septembrie 2003 și prevede : „Cumpărătorul în calitate de acționar majoritar se obligă să facă toate demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de Societate la SC D. SA Brașov către Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor de către Consiliul Local Brașov către Societate, realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care Societatea le are către bugetul local, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003 cu modificările și completările ulterioare”.

Prin adresele din 17 februarie 2006 și din 29 mai 2009 s-au solicitat de la cumpărător documente care să ateste modul de respectare de către aceasta a obligației prevăzute la clauza 10.21.

Prin Hotărârea nr. 6 din 05 decembrie 2003, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC C. SA Brașov a hotărât transferul cu plata a filialei SC D. SA Brașov către Consiliul Local Brașov, prin compensare cu toate datoriile SC C. SA Brașov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la bugetele locale.

Prin adresele din 08 decembrie 2003 a SC C. SA Brașov din 12 februarie 2004 a A. și din 23 aprilie 2004 a SC C. SA Brașov, a fost informată Primăria Municipiului Brașov cu privire la Hotărârea Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC C. SA Brașov privind aprobarea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de societate la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, solicitându-se semnarea Protocolului de transfer.

La dosarul de monitorizare post privatizare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nu se regăsesc : - documente privind stadiul acțiunii în instanță, în Dosarul nr. x/2004, aflat pe rolul Tribunalului Brașov (care nu are ca parte implicată A. și care, fiind un dosar vechi, nu apare nici pe site-ul Ministerului Justiției (Tribunalul Brașov); - alte documente din care să rezulte că SC C. SA Brașov a achitat în totalitate debitele existente către Bugetul Local la data privatizării față de cele puse deja la dispoziție”.

Reclamanta a solicitat SC C. SA Brașov și Consiliului Local al Municipiului Brașov documentele care au fost solicitate de către B. și care nu existau la dosarul de monitorizare postprivatizare. În contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 26 septembrie 2003 nu au fost prevăzute sancțiuni în sarcina cumpărătorului pentru situația nerespectării obligației prevăzute la clauze 10.21.

Cumpărătorul în calitate de acționar a făcut demersurile conform clauzei 10.21 pentru transferarea irevocabilă a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de societate la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, dar realizarea acestui transfer nu a putut fi rezolvată datorită unor condiții independente de voința cumpărătorului și A.

În ceea ce privește constatările de la pct. 10 din Decizia nr. X/40138/2012 privind „Pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul privatizării”, arată reclamanta că în perioada anterioară anului 2000, creanțele reprezentând dividende și daune erau asimilate creanțelor bugetare, în bugetul de stat aferent fiecărui an era prevăzut un termen pentru vărsarea creanțelor bugetare.

În acest context, Direcția Buget Finanțe din cadrul G., întocmea pentru fiecare an bugetar „Precizări” în care se stabilea termenul de plată a dividendelor. Astfel, pentru anul 1996, în Precizările întocmite înregistrare din 09 iunie 1997, s-a prevăzut ca termen de plată a dividendelor aferente anului data de 30 septembrie 1997, dată la care începea să curgă și termenul legal de prescripție de 3 ani pentru dreptul material la acțiune. Din documentația existentă s-a constatat că G. a apreciat că termenul de prescripție s-ar fi împlinit la data de 30 septembrie 2000 și în consecință, acțiunea formulată la data de 02 mai 2000 a fost înregistrată la instanță în interiorul termenului de prescripție.

Pentru ratele nr. 3 și nr. 4 acțiunea A. a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție al dreptului material la acțiune, chiar dacă instanțele investite au respins acțiunea formulată de către A. ca prescrisă. Documentația existentă în arhiva A. atestă, contrar celor reținute de instanțele de judecată, că prin actul adițional din 25 septembrie 2001 se stabiliseră drept date scadente pentru obligația de plată a ratelor nr. 3 și 4 data de 30 iunie 2002 și data de 30 iunie 2003, astfel încât acțiunea formulată de A. a fost înregistrată la instanță în termenul legal de prescripție.

Ca atare, așa cum s-a susținut pe tot parcursul soluționării litigiului, acționarea în judecată a SC H. SA pentru recuperarea sumei de 1.579.676.205 lei primită cu titlu gratuit conform H.G. nr. 1200/1996 și O.G. nr. 37/1997, la data de 31 octombrie 2005, s-a făcut în termenul legal de prescripție a dreptului la acțiune.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta B. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că

în perioada 09 ianuarie 2012 - 15 mai 2012 a efectuat o

acțiune

de

control cu tema "Verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare"

la A.

Deficiențele constatate ca urmare a controlului au fost consemnate în

Raportul de control nr. P/4009 din 15 mai 2012

. Pentru

remedierea

acestora

a fost emisă Decizia nr. X/40138/2012.

Prin sentința civilă nr. 6824 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

În esență, Curtea a reținut că în mod corect

Comitetul de Direcție, prin Hotărârea nr. 41/2003, a dispus efectuarea demersurilor necesare în vederea recuperării sumei primite cu titlu gratuit în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, a H.G. nr. 100/1996 privind aprobarea Normelor metodologice pentru determinarea, virarea și controlul respectării destinației sumelor ce se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societăților comerciale, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare.

Curtea a considerat că intra în atribuțiile B. să efectueze controalele menționate și să dispună măsuri, iar în speță nu au rezultat date temeinice privind nulitatea actelor atacate, ci o expunere de fapte care își pierde din coerență.

A reținut instanța că pârâta

are competență să stabilească limitele valorice minime de la care conturile prevăzute la art. 26 sunt supuse controlului său în fiecare exercițiu bugetar, astfel încât în termenul legal de prescripție să se asigure verificarea tuturor conturilor.

Prin verificările sale, B. urmărește, în principal: a) exactitatea și realitatea situațiilor financiare, așa cum sunt stabilite în reglementările contabile în vigoare; b) evaluarea sistemelor de management și control la autoritățile cu sarcini privind urmărirea obligațiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege, ale persoanelor juridice sau fizice; c) utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinației stabilite; d) calitatea gestiunii economico-financiare; e) economicitatea, eficacitatea și eficiența utilizării fondurilor publice.

B. exercită controlul cu privire la respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum și asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare și a dispozițiilor legale privind modul de administrare și întrebuințare a resurselor financiare rezultate din acțiunile de privatizare.

B. poate exercita controlul în cazul prevăzut la alin. (2), indiferent de momentul în care s-a desfășurat procesul de privatizare, prin vânzarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale, până la clarificarea tuturor aspectelor.

Prin Decizia nr. 3582 din 02 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 6824 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a reținut că în cauză sunt incidente prevederile

art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și ale dispozițiilor art. 20 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în sensul că hotărârea fondului nu este motivată, fiind

ignorate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care hotărârea trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii.

Astfel, judecătorul fondului se rezumă la concluzia că potrivit Legii nr. 94/1992 B. avea competența de a exercita controlul cu privire la respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum și a modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare.

În considerentele sentinței recurate nu se regăsește însă nicio referire concretă la argumentele și contraargumentele părților prin raportare la probele administrate în cauză, nerezultând raționamentul pe baza căruia s-a concluzionat că acțiunea este nefondată, fiind respinsă ca atare.

În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2012*.

Prin sentința nr. 477 din 23 februarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. (fostă A.) în contradictoriu cu pârâta B.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:

În urma controlului privind „Verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractele de privatizare”, realizat la A., pârâta a întocmit la 15 mai 2012, Raportul de control (atașat în copie la dosarul de fond la filele 167- 227), prin care s-au reținut în sarcina reclamantei mai multe abateri de la legalitate și regularitate, expuse pe larg în cuprinsul actului menționat.

Dintre aceste abateri constatate, ceea ce prezintă relevanță în situația de față sunt abaterile menționate la punctele 2.10, 2.12 și 2.13 din cap. II al Raportului - „Constatări”, respectiv:

2.10 - Nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA la SC D. SA Brașov către Consiliul Local Brașov;

2.12 - Neurmărirea, de către instituția cu atribuții în domeniul privatizării, în termenul legal de prescripție, a încasării dreptului de creanță, reprezentând dividende;

2.13 - Neacționarea în instanță, de către A., în termenul legal de prescripție, în vederea recuperării sumelor acordate societății privatizate, cu titlu gratuit, în baza Legii nr. 55/1995.

În susținerea abaterii de la pct. 2.10, organele de control au avut în vedere (filele 206, 207 din Raportul de control) modalitatea de executare a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 26 septembrie 2003, privind privatizarea SC C. SA Brașov.

S-a constatat că la încheierea contractului a fost inserată o clauză, 3.1.3, potrivit căreia „se transferă irevocabil dreptul de proprietate asupra acțiunilor deținute de Societate la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor de către Consiliul Local către societate realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local”.

Ulterior, prin modificări succesive, clauza a fost modificată, astfel că la 29 octombrie 2004 aceasta a devenit clauza 10.21, cu următorul conținut: „cumpărătorul, în calitate de acționar majoritar, se obligă să facă toate demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de Societate la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local, în conformitate cu art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

Cu ocazia analizei modalității de executare a contractului de privatizare,

organele de control

au constatat că transferul de proprietate al acțiunilor nu a mai avut loc, toate documentele prezentate echipei de control atestând acest lucru, iar reclamanta recunoscând că acest transfer nu s-a produs.

Referitor la abaterea de la pct. 2.12 și 2.13, organele de control au reținut prin raport că, în privința contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni privind privatizarea SC I. SA Timișoara, SC J. SA București și SC H. SA Brașov, reclamanta nu a urmărit, în termenul de prescripție, încasarea unor drepturi de creanță reprezentând dividende aferente anului 1995, 1995 și daune moratorii, a acționat în instanță pentru recuperarea creanțelor reprezentând dividende în afara termenului de prescripție, nu a luat măsuri în vederea analizării condițiilor în care s-a produs prescrierea drepturilor și nu a înregistrat în contabilitate drepturile de creanță anulate. De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a acționat în instanță, în interiorul termenului de prescripție, în vederea recuperării unor sume plătite în baza Legii nr. 55/1995 și nu a înregistrat debitul în evidențele contabile.

În baza Raportului de Control din 15 mai 2012, B. - Departamentul X a emis, la data de 13 iunie 2012, Decizia nr. X/40138/2012, prin care la pct. 8 și 10 s-au reținut în sarcina reclamantei, pe lângă alte abateri, și cele constând în:

- 8. Nerealizarea transferului către Consiliul Local Brașov a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA Brașov;

- 10. Pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul privatizării.

Aceste două abateri sunt singurele contestate de reclamantă în prezenta cauză, iar în privința constărilor de la pct. 10, reclamanta a dus critici doar cu privire la abaterile și măsurile dispuse în cazul contractelor de privatizare ale SC I. SA și SC H. SA Brașov.

Anterior sesizării instanței de judecată, reclamanta a formulat contestație administrativă la data de 04 iulie 2012, aceasta fiind soluționată prin Încheierea nr. 19 din 24 iulie 2012 a B.

Cu privire la abaterea constatată la pct. 8 din Decizia nr. x/40138/2012, B. a reținut prin încheiere că, în privința neîndeplinirii obligației de transfer a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA Brașov, culpa îi aparține reclamantei.

Astfel, s-a reținut că analiza modului de îndeplinire a obligației contractuale s-a realizat abia în anul 2012, prin Nota de analiză aprobată prin Hotărârea nr. 7/2012 a Consiliului Director al A., când s-a constatat că realizarea transferului nu este posibilă, urmare a refuzului Consiliului Local Brașov de a prelua în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra acțiunilor.

S-a mai constatat că, la nota de relații solicitată cu ocazia controlului, a fost atașată o cerere de chemare în judecată nr. 196/2004, prin care SC C. SA Brașov a solicitat obligarea Consiliului Local Brașov la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare acțiuni.

A mai reținut B. că, atunci când s-au analizat documentele prezentate de reclamantă cu privire la stadiul acțiunii în instanță, aceasta a comunicat că „nu se regăsesc în dosarele de urmărire a contractului (…) stadiul acțiunii în instanță”, A. nefiind parte în dosar.

Pe cale de consecință, B. a concluzionat prin Încheiere că A. nu a monitorizat cu atenție realizarea clauzei din contractul de privatizare, ceea ce face necesară aplicarea măsurii, constând în: „Analiza modului de îndeplinire, de către partenerii din contractele de vânzare-cumpărare acțiuni, a obligațiilor asumate prin acestea și inițierea măsurilor legale ce se impun, pentru aducerea lor la îndeplinire, având în vedere stadiul realizării unor clauze contractuale”.

Cu privire la abaterea constatată la pct. 10, în legătură cu contractele de privatizare a SC I. SA și SC H. SA, prin Încheierea B. s-au reținut următoarele:

1) În privința contractului privind privatizarea SC I. SA Timișoara, la art. 8.7 lit. c) din contract s-a inserat obligația cumpărătorului „de a asigura plata de către societate a datoriilor către G. reprezentând dividende restante pe anii 1996 și 1997 până la 31 martie 1999”. Reține B. că valoarea totală a acestor dividende era de 42.004,83 lei. Urmare a solicitării prin intermediul instanței a îndeplinirii obligației de plată a dividendelor pentru exercițiul financiar 1996, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă. Drept urmare, în baza Hotărârii Colegiului director nr. 38/2009, s-a aprobat propunerea de stornare din evidența contabilă a A. a sumei de 35.107,41 lei, reprezentând dividende aferente anului 1996.

2) În privința contractului privind privatizarea SC H. SA Brașov, părțile au prevăzut în contract reeșalonarea termenelor de plată a prețului contractului, începând cu rata a II-a, prevăzându-se că „contractul va fi desființat de drept, fără nicio somație, dacă cumpărătorul nu plătește la scadență 2 rate succesive”.

Având în vedere că cumpărătorul K. Brașov nu a achitat ratele 3 și 4, prin Nota aprobată de Comitetul de Direcție prin Hotărârea nr. 41/2003 s-a propus efectuarea demersurilor în vederea recuperării de la SC H. SA a sumelor primite în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995, H.G. nr. 100/1996 și O.U.G. nr. 37/1997.

Reclamanta a acționat în instanță SC H. SA pentru recuperarea sumei, în cuantum de 157.967,6205 lei, dar acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, în condițiile în care reeșalonarea ratelor 3 și 4 a modificat datele de scadență a acestora la 30 iunie 2001, respectiv 30 iunie 2002.

B. a constatat prin încheiere că dreptul de creanță în sumă de 157.967,6205 lei nu a fost înregistrat în evidențele contabile ale A. și, în ambele situații, reclamanta, în condițiile anulării drepturilor de creanță din evidența A., nu a dispus măsuri pentru analizarea împrejurărilor în care s-a produs pierderea lor și nici nu a stabilit eventuale răspunderi pentru situația creată, în sensul întreprinderii de măsuri în vederea recuperării prejudiciilor cauzate. Totodată, sumele anulate nu au fost înregistrate în evidența contabilă în contul „Decontări din operații în curs de clarificare”, până la clarificarea răspunderii cu privire la situația creată.

S-a reținut, așadar, încălcarea art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă dar și a art. 6

1

din Legea contabilității nr. 82/1991.

B., prin Încheierea nr. 19 din 24 iulie 2012, a înlăturat toate apărările reclamantei referitoare la aceea că prescripția constatată de instanțele judecătorești se datorează unor erori judiciare. B. a reținut, în raport cu această apărare a reclamantei, că ambele hotărâri judecătorești, pronunțate în ambele situații, sunt definitive și irevocabile, astfel că orice argumente contrare celor constate de instanță trebuiau prezentate pe parcursul desfășurării proceselor, prezentarea lor ulterioară neavând nici un efect juridic.

A mai reținut B. că în cazul SC I. SA Timișoara, hotărârea cu privire la prescripție a fost pronunțată de Tribunal, în primă instanță, iar cererea de apel promovată de A. a fost anulată ca nefiind motivată în termenul legal de 15 zile de la comunicare și nici până la termenul de judecată stabilit.

Într-o acțiunea ulterioară, promovată de reclamantă în anul 2002, prin care s-au solicitat inclusiv dividendele aferente anului 1996, a fost de asemenea respinsă acțiunea cu privire la acestea, ca prescrisă, hotărârea fiind atacată cu apel și mai apoi cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar soluția fiind menținută în mod irevocabil.

A remarcat B. că invocarea în contestație a altor argumente de natură a înlătura concluziile cu privire la prescripția dreptului material la acțiune nu prezintă relevanță, câtă vreme aceste argumente nu au fost prezentate anterior și instanțelor de judecată, cu ocazia analizării acțiunilor în pretenții.

De asemenea, în cazul SC H. SA, Tribunalul Brașov a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea acestei societăți la restituirea sumei de 157.967,6205 lei. Sentința Tribunalului a fost menținută în apel, iar cererea de recurs promovată de A. a fost anulată, pentru nemotivare. De asemenea, în mod irevocabil a fost respinsă și contestația în anulare promovată de A.

În situația litigiilor privind pe SC H. SA Brașov, instanțele au înlăturat susținerile A. potrivit cărora la data de 25 septembrie 2001 s-ar fi încheiat un act adițional prin care scadențele ratelor 3 și 4 au fost modificate la datele 30 iunie 2002 și 30 iunie 2003, câtă vreme actul adițional invocat nu a fost depus la dosar ca probă, neputând fi avut în vedere.

Instanța de fond a reținut că prin acțiunea în anularea Încheierii nr. 19 din 24 iulie 2012 a B. și, implicit, a Deciziei nr. X/40138/2012 a Departamentului X al B., ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a invocat faptul că, la soluționarea contestației administrative, B. nu a luat în calcul toate argumentele și precizările expuse prin contestație, în ceea ce privește constatarea abaterii de la pct. 8 din Decizie și, totodată, a înlăturat nefondat argumentele invocate cu privire la abaterea de la pct. 10 din Decizie.

a) Cu privire la criticile aduse soluției din Încheierea B., referitoare la abaterea constatată la pct. 8 din Decizia nr. X/40138/2012, Curtea de apel a reținut că sunt nefondate.

În motivarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei, se poate observa că reclamanta a făcut referire la Nota de relații din 05 mai 2012, prin care s-au justificat demersurile făcute de cumpărător pentru respectarea obligației din contractul de privatizare, având ca obiect „efectuarea (de către cumpărător) a tuturor demersurilor necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor de către Consiliul Local Brașov către societate realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003, cu modificările și completările ulterioare.”

Din cuprinsul Notei prezentate echipei de control, se remarcă faptul că în privința executării clauzei 10.21 (astfel cum a devenit aceasta prin modificări succesive), s-a constatat la data de 02 aprilie 2012, că prin Hotărârea nr. 6 din 05 decembrie 2003, Adunarea Generală a Acționarilor SC C. SA a hotărât transferul cu plată a filialei SC D. SA către Consiliul Local Brașov, prin compensare cu datoriile pe care SC C. SA le are la bugetele locale, iar prin 3 adrese diferite, datate decembrie 2003, a fost informată Primăria Municipiului Brașov cu privire la această Hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor. S-a mai constatat că, potrivit declarației pe proprie răspundere a reprezentantului legal al SC C. SA din 23 februarie 2007, cumpărătorul a făcut demersuri în vederea transferului dreptului, acționând în instanță Consiliul Local Brașov pentru a-l obliga la preluarea dreptului de proprietate a acțiunilor, iar prin adresa din 17 septembrie 2009 SC C. SA Brașov a comunicat că există o hotărâre a Consiliului Local Brașov prin care s-a decis să nu se aprobe transferul cu plată a filialei SC D. SA din cadrul SC C. SA către Municipiul Brașov, cu compensarea cu datoriile SC C. SA, precum și faptul că SC C. SA nu mai înregistra datorii la bugetul local. Tot în cuprinsul Notei, în justificarea stadiului executării clauzei contractuale, s-a menționat că la data de 13 ianuarie 2012, reprezentanții legali ai SC C. SA și al SC C. SA Brașov au declarat pe proprie răspundere că au efectuat toate demersurile pentru transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor către Consiliul Local Brașov, dar acest transfer nu a putut fi realizat, fără a exista vreo culpă a cumpărătorului în acest sens. S-a concluzionat că obligația de transfer nu a putut fi îndeplinită urmare a refuzului Consiliului Local al Municipiului Brașov să aprobe transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor de la SC C. SA la Municipiul Brașov, prin compensarea cu datoriile SC C. SA.

Având în vedere aceste constatări din data de 02 aprilie 2012, aprobate prin Hotărârea nr. 7 a Consiliului director al A., echipa de control a solicitat, cu adresa din 04 mai 2012, o notă de relații directorului P., prin care a solicitat să se motiveze neîndeplinirea obligației de transfer a dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC D. SA, deținute de SC C. SA, către Consiliul Local Brașov și să se prezinte documente care fac dovada modului în care reclamanta a urmărit îndeplinirea obligației.

Drept răspuns a fost comunicată Nota de relații din 05 mai 2012, prin care reprezentantul reclamantei a înștiințat, în esență, că prin două adrese, din 17 februarie 2006 și din 29 mai 2009, s-au solicitat de la cumpărător documente care să ateste modul de respectare a obligației contractuale, s-a făcut referire la Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC C. SA din 05 decembrie 2003, prin care s-a decis transferul acțiunilor, și la faptul că prin 3 adrese, datate decembrie 2003, februarie și aprilie 2004 a fost informată Primăria Brașov cu privire la această hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor privind transferul acțiunilor. S-a arătat că toate documentele menționate în Nota aprobată la 02 aprilie 2012 au fost anexate Notei și, suplimentar, s-au mai anexat și adresele A. din 17 februarie 2006 și din 29 mai 2009 prin care s-a solicitat de la cumpărător să se prezinte stadiul transferului acțiunilor, adresa din 2009 a SC C. SA Brașov, Hotărârea Consiliului Local Brașov conform căreia nu s-a aprobat transferul cu plată a filialei SC D. SA către Municipiul Brașov, Hotărârea nr. 44/2002 a Consiliului Local Brașov, Hotărârea nr. 6/2003 a Adunării Generale a Acționarilor, SC C. SA, Hotărârea nr. 445/2004 a Consiliului Local Brașov, adresa din 08 decembrie 2003 emanând de la SC C. SA Brașov, adresa E. din 12 februarie 2004 către Direcția Fiscală Brașov - Primăria Municipiului Brașov, adresa din 23 aprilie 2004 a SC C. SA Brașov către Consiliul Local Brașov, adresa din 26 august 2004 a SC C. SA către Consiliul Local Brașov, cerere de chemare în judecată din 11 iunie 2004 a Consiliului Local Brașov, formulată de SC C. SA Brașov, adrese din 2004 către Judecătoria Brașov, adrese din anul 2005 ale SC C. SA și a L., cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Brașov în anul 2005 și ordonanța de admitere pronunțată în cauză, plângerea adresată Consiliului Local în luna aprilie 2004, cu privire la Hotărârea Consiliului prin care nu s-a aprobat transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor și acțiune în anulare Hotărâre Consiliu Local din 30 iunie 2005.

Din toate aceste înscrisuri, Curtea a reținut că în privința respectării obligației asumate inițial prin contractul de privatizare, și anume transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor către Consiliul Local Brașov, reclamanta a întreprins majoritatea demersurilor în cursul anului 2004, anterior modificării contractului de privatizare prin actul adițional din 29 octombrie 2004, prin inserarea clauzei 10.21 (în vigoare începând cu data de 29 octombrie 2004) privind obligația cumpărătorului de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, prin compensarea prețului acestora cu datoriile SC C. SA Brașov către Consiliul Local.

După introducerea acestei clauze în contract, activitatea de supraveghere exercitată de A. s-a rezumat la obținerea unor informări succinte cu privire la existența unui refuz al Consiliului Local Brașov de a prelua, cu plata prin compensare cu datoriile la bugetul local, dreptul de proprietate asupra acțiunilor și asupra existenței unei acțiuni în anularea Hotărârii Consiliului Local prin care s-a adoptat refuzul de preluare, fără însă a fi întreprinse demersuri efective în vederea realizării transferului.

De asemenea, tot ulterior anului 2004 A. a mai primit informări referitoare la existența unei ordonanțe președințiale prin care s-a solicitat suspendarea unor măsuri de executare dispuse de Consiliul Local Brașov în vederea recuperării debitelor SC C. SA înregistrate la bugetul local.

Astfel cum a constatat și organul de control, au mai fost apoi atașate, la nivelul anului 2012, declarații pe proprie răspundere, autentificate, provenind de la reprezentanții SC C. SA Brașov și SC C. SA, conform cărora cumpărătorul a realizat toate demersurile pentru a transfera dreptul de proprietate asupra acțiunilor, dar a fost refuzat de Consiliu, precum și o informare cu privire la introducerea unei acțiuni în contradictoriu cu Consiliul Local Brașov, fără alte documente în susținerea acesteia.

Toate aceste documente nu reprezintă dovada unor demersuri reale și eficiente în privința atingerii rezultatului urmărit la încheierea contractului de privatizare din 26 septembrie 2003.

În privința adreselor emanând de la reclamantă referitoare la stadiul acțiunii în instanță în Dosarul nr. x/2004, prin care se susține că s-a solicitat obligarea Consiliului la respectarea prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 33 din 26 septembrie 2003, Curtea a constatat că acestea sunt datate 17 iulie 2012 și 20 iulie 2012, ulterior finalizării Raportului de Control și emiterii Deciziei B., Departamentul X, astfel că nu au putut fi avute în vedere cu ocazia controlului, fiind în mod corect înlăturate la pronunțarea Încheierii B. nr. 19 din 24 iulie 2012.

Instanța de fond a mai reținut că, de-a lungul timpului, clauzei nr. 3.1.3 din contract i-a fost modificată natura juridică, contrar prevederilor exprese ale O.U.G. nr. 115/2003, art. 13.

Astfel, Curtea de apel a constatat că, potrivit textului de lege enunțat, care privește în mod restrictiv

privatizarea SC C. SA Brașov și constituirea parcului industrial pe platforma SC C. SA, legiuitorul a instituit o obligație legală (astfel cum corect a arătat și pârâta), de transfer cu plată a acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, plata constând în compensarea prețului acestor acțiuni cu toate datoriile SC C. SA Brașov, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la bugetele locale”.

Din modul de redactare a alin. (2) al art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003, rezultă că intenția legiuitorului a fost ca, între momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni la SC C. SA și momentul transferului efectiv al dreptului de proprietate asupra acțiunilor cumpărate, filiala SC D. SA să devină proprietatea Consiliului Local Brașov, astfel încât la momentul final al transferului de acțiuni ale SC C. SA către cumpărător, acesta să nu dobândească în proprietate și acțiunile deținute de SC C. SA la Filiala SC D. SA, dar, în același timp, nici să nu preia în patrimoniul datorii ale SC C. SA, reprezentând „impozite, taxe, contribuții și alte venituri la bugetele locale”.

Așadar, în mod corect părțile au stabilit, inițial, în contract o clauză suspensivă cu privire la transferul dreptului de proprietate al acțiunilor SC C. SA către cumpărător, acest transfer urmând a se produce abia după ce din patrimoniul SC C. SA ar fi ieșit dreptul de proprietate al acesteia asupra filialei SC D. SA și s-ar fi stins datoriile SC C. SA la bugetul local.

Fiind vorba despre o obligație stabilită prin act normativ, cu privire la realizarea transferului dreptului de proprietate, Curtea de apel a constatat că în mod corect pârâta a apreciat că asupra acesteia și asupra rezultatului urmărit nu se puteau aduce modificări prin convenția părților, de natura celor aduse prin actele adiționale succesive la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care obligația de rezultat, prevăzută expres de lege în sarcina reclamantei și redată întocmai în contractul de privatizare în forma lui inițială, a fost transformată în obligație de diligență, transferată în sarcina cumpărătorului, astfel cum a devenit aceasta prin inserarea art. 10.21 din contract.

b)

Cu privire la criticile aduse soluției din Încheierea B., referitoare la abaterea constatată la pct. 10 din Decizia nr. X/40138/2012, Curtea de apel a constatat, de asemenea, că sunt nefondate:

În privința contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 1998, privind privatizarea SC I. SA, organele de control au reținut că, prin contract, cumpărătorul de acțiuni s-a obligat să asigure plata datoriilor către G. reprezentând dividende ale SC I. SA pentru anii 1996 și 1997, până la data de 31 martie 1999.

Pentru recuperarea dividendelor aferente anului 1996, reclamanta a chemat în judecată, la data de 02 mai 2000, nu pe cumpărător, în executarea clauzei contractuale menționate, ci pe societatea supusă privatizării și care a distribuit dividendele, SC I. SA Timișoara, cererea fiind respinsă ca prescrisă.

Apelul reclamantei împotriva acestei soluții a Tribunalului Timiș a fost respins, ca nemotivat, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a motiva cererea de apel în 15 zile de la comunicarea hotărârii și nici ulterior acestui moment, până la primul termen de judecată. În acest sens a fost pronunțată Decizia nr. 137/2001 a Curții de Apel Timișoara.

Ulterior, la 27 noiembrie 2002, reclamanta a chemat în judecată și cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni (inițial M. și mai apoi SC N. SA, ca urmare a cesiunii contractului), solicitând obligarea acestuia la executarea clauzei 8.7 lit. c) din contract, respectiv la plata dividendelor aferente anului 1996.

Prin sentința comercială nr. 3716 din 16 martie 2004 a Tribunalului București cererea privind dividendele aferente anului 1996 a fost respinsă ca prescrisă. Apelul declarat de reclamanta A. a fost respins ca nefondat, ulterior fiind respinsă și cererea de recurs.

Acestea sunt motivele pentru care, cu privire la dividendele aferente anului 1996 provenind de la SC I. SA, organele de control au reținut existența unei abateri, constând în pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul privatizării, ceea ce impune înregistrarea drepturilor de creanță în evidența contabilă, stabilirea întinderii prejudiciilor și asigurarea măsurilor pentru recuperarea lor.

Reclamanta a arătat că respingerea ca prescrisă a acțiunii în recuperarea dividendelor aferente anului 1996 este rezultatul unei erori judiciare, iar nu al neîndeplinirii propriilor obligații, astfel că nu se poate reține vreo culpă a sa sau existența vreunei abateri.

Curtea de apel, așa cum în mod corect a procedat și pârâta prin Încheierea nr. 19 din 24 iulie 2012, a înlăturat aceste susțineri ale reclamantei, având în vedere că pe aspectele constatate de B. există dezlegări irevocabile ale instanțelor judecătorești, ce au intrat în puterea lucrului judecat.

Realitatea juridică avută în vedere relevă faptul că reclamanta a rămas în pasivitate, cu privire la recuperarea unor drepturi de creanță constând în dividendele aferente anului 1996 de la SC I. SA, astfel că măsurile impuse, de evidențiere a acestor drepturi nerecuperate în evidențele contabile și de identificare a măsurilor în vederea recuperării prejudiciilor, sunt legale și temeinice și se impune a fi menținute.

În privința contractului de vânzare/cumpărare de acțiuni ale SC H. SA din 1997, organele de control au reținut că părțile au inserat clauza din contract referitoare la preț în următoarea formulare: „prețul convenit de părți este de 2,313 lei pentru fiecare acțiune vândută, în total 799.800,705 lei”, iar în ceea ce privește modalitatea de plată s-a stabilit că suma reprezentând 20% din prețul contractului se plătește până la 26 august 1997, iar suma reprezentând restul de 80% din prețul contractului se plătește în 8 rate anuale, eșalonate până la 30 iunie 2005.

Ratele 3 și 4, scadente la 30 iunie 2002, respectiv 30 iunie 2003, nu au fost achitate de cumpărător până la scadență, astfel că potrivit actului adițional încheiat la 26 noiembrie 1999, organele de control au concluzionat că a operat pactul comisoriu de ultim grad inserat în contract, astfel că acesta a fost desființat de plin drept.

Cumpărătorul K. Brașov a fost notificat cu privire la desființarea contractului la 10 noiembrie 2003, urmând ca reclamanta să procedeze la recuperarea de la societatea supusă privatizării a beneficiilor primite de societate cu ocazia privatizării, cu titlu gratuit, în baza art. 8 din Legea nr. 55/1995 și O.U.G. nr. 37/1997.

A constatat echipa de control că în acest sens s-a formulat acțiune la data de 31 octombrie 2005, iar prin sentința nr. 231 din 15 martie 2006 a Tribunalului Brașov acțiunea A. (fosta O.) a fost respinsă ca prescrisă, instanța având în vedere doar actele depuse la dosar de reclamantă, constând în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și actul adițional din 26 noiembrie 1999, prin care ratele de scadență pentru ratele 3 și 4 erau stabilite pentru 30 iunie 2001 și 30 iunie 2002, astfel constatând că pactul comisoriu de ultim grad și-a produs efectele la 01 iulie 2002, dată de la care contractul a fost de drept desființat. Dat fiind faptul că acțiunea s-a introdus la 01 noiembrie 2005, s-a constatat intervenirea termenului de prescripție.

Apelul promovat a fost respins, pentru că, deși reclamanta a invocat o modificare, prin actul adițional nr. 3 la contract, a datelor de scadență, devenite 30 iunie 2002 și 30 iunie 2003, acest act adițional nu a fost depus la dosarul cauzei nici în fond și nici în apel.

Recursul promovat de reclamantă a fost anulat pentru nemotivare prin Decizia nr. 340/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, și contestația în anulare promovată de reclamantă a fost respinsă irevocabil.

Acestea sunt motivele pentru care organele de control ale B. au apreciat că reclamanta A. a săvârșit o abatere prin aceea că nu a acționat în instanță în termenul de prescripție în vederea recuperării creanței în sumă de 157.967,6205 lei, și nu a înregistrat în evidența contabilă debitul, impunându-se adoptarea de măsuri în vederea recuperării prejudiciului.

Instanța de fond a reținut că, astfel cum a constatat și pârâta prin Încheierea contestată, existența unui act adițional care nu a fost prezentat niciodată instanțelor de judecată, nu este de natură a înlătura efectele hotărârilor judecătorești promovate în speță, prin care s-a constatat intervenită prescripția

și care nu mai pot fi contestate.

Potrivit art. 129 C. proc. civ., reclamanta avea obligația de a urmări desfășurarea procesului și de a dovedi propriile susțineri, iar nedepunerea la dosar a înscrisului doveditor al reeșalonării ratelor, reprezintă o neîndeplinire culpabilă a acestor obligații procesuale, ce a condus la respingerea ca prescrisă a acțiunii.

În consecință, instanța de fond a reținut că în mod legal și temeinic prin Raportul de control s-a reținut existența abaterii în sarcina reclamantei și s-a dispus evidențierea debitului în evidențele contabile și realizarea demersurilor în vederea recuperării prejudiciului.

Reclamanta A. a atacat cu recurs sentința menționată, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În ceea ce privește măsura cuprinsă la pct. 8 din Decizia nr. X/40138/2012, recurenta - reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003, care în opinia sa au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la data transferului de proprietate asupra acțiunilor către cumpărător și au înlesnit o obligație de diligență, pe care Autoritatea și-a îndeplinit-o, prin demersurile efectuate atât anterior datei transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor (23 februarie 2004), cât și ulterior acestei date.

Referitor la constatările de la pct. 10 al Deciziei nr. X/40138/2012, privind pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul privatizării, recurenta - reclamantă a arătat că instanța de fond a procedat la o interpretare greșită a prevederilor legale în baza cărora s-ar putea efectua demersurile legale pentru recuperarea prejudiciilor și antrena răspunderea disciplinară, civilă delictuală și penală (art. 247 și următoarele C. muncii, art. 18 din Decretul - Lege nr. 167/1958, art. 293 C. pen.).

Subsumat acestei critici, pe de o parte, recurenta - reclamantă și-a expus și argumentat punctul de vedere asupra împlinirii termenelor de prescripție a dreptului la acțiune în cauzele soluționate irevocabil în contradictoriu cu SC I. SA și SC H. SA și, pe de ală parte, a invocat nelegalitatea măsurilor dispuse de B. din perspectiva împlinirii termenului de prescripție pentru antrenarea oricărei forme de răspundere a persoanelor în sarcina cărora s-ar fi putut reține săvârșirea faptelor care au generat abaterile financiare constatate, în condițiile în care controlul B. au avut loc în anul 2012, iar hotărârile judecătorești pronunțate în cele două litigii au rămas irevocabile la data de 15 februarie 2001 (pentru SC I. SA) și 24 ianuarie 2007 (pentru SC H. SA).

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intima - pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând apărări ample și detaliate, cu referire la motivele de fapt și de drept reținute în conținutul actelor întocmite în procedura administrativă de control.

În ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.1 din Decizia nr. X/40138/2012 (corespunzătoare abaterii constatate la pct. 10), intimata - pârâtă a arătat că hotărârile judecătorești irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, relevă conduita culpabilă a recurentei - reclamante, iar critica referitoare la imposibilitatea antrenării răspunderii persoanelor vinovate, urmare a împlinirii termenelor de prescripție, este un motiv nou, formulat direct în fața instanței de recurs, care excede competența Instanței de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a semnalat distincția dintre inacțiunea salariatului, respectiv nedepunerea diligențelor necesare pentru recuperarea creanțelor datorate pentru debitori, și inacțiunea conducerii entității controlate de a dispune măsurile necesare pentru angajarea răspunderii salariaților în cauză, care atrage împlinirea, pentru fiecare categorie în parte, a termenului de prescripție de 3 ani, reglementat de prevederile Decretului nr. 167/1958.

Pe parcursul soluționării recursului, la data de 5 noiembrie 2015, recurenta - reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003, privind privatizarea SC C. SA Brașov și constituirea parcului industrial pe platforma SC C. SA, prevederi pe care le consideră contrare dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Constituția României.

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte s-a pronunțat prin încheierea separată din data de 17 martie 2016, în temeiul art. 29 alin. (1) - (4) din legea nr. 47/1992,

6.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările formulate prin întâmpinare și în notele scrise, precum și de proba cu înscrisuri administrată în ambele cicluri procesuale Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Întrucât pct. 1 și 2 din prezenta decizie cuprind o expunere amplă a circumstanțelor cauzei, acestea nu vor mai fi reluate în cadrul expunerii motivării soluției adoptate în recurs, care va puncta doar aspectele aflate în dispută judiciară în calea de atac.

- Cu privire la măsurile corespunzătoare abaterii constatate la pct. 8 din Decizia nr. X/40138/2012, menținute prin Încheierea nr. 19 din 24 iulie 2012, de respingere a contestației administrative, Înalta Curte reține următoarele:

Abaterea constatată în sarcina recurentei - reclamante constă în nerealizarea transferului, către Consiliul Local Brașov, a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA Brașov, prin nerespectarea clauzei 10.21 inserate prin Actul adițional nr. 10/2004 al contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni din 2003: „Cumpărătorul în calitate de acționar majoritar se obligă să facă toate demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de Societate la SC D. SA către Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor de către Consiliul Local Brașov către Societate, realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care Societatea le are către bugetul local, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003 cu modificările și completările ulterioare."

Art. 13 din O.U.G. nr. 115/2003 (textul vizat de excepția de neconstituționalitate în vederea soluționării căreia a fost sesizată Curtea Constituțională) are următorul conținut: „(1) Se mandatează O. să acționeze pentru aprobarea în organul de conducere al SC C. SA Brașov a transferului cu plată a filialei SC D. SA către Consiliul Local Brașov, prin compensare cu toate datoriile SC C. SA Brașov către acesta, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la bugetele locale. La data transferului toate datoriile SC C. SA Brașov către Consiliul Local Brașov se sting.

(2) Transferul filialei SC D. SA către Consiliul Local Brașov se va face în perioada cuprinsă între data semnării contractului și data transferului dreptului de proprietate a acțiunilor către cumpărător.”

Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că prin Hotărârea nr. 445/2004, Consiliul Local Brașov a aprobat, inițial, preluarea filialei SC D. SA, cu plată, prin compensare cu datoriile SC C. SA către bugetele locale. Această hotărâre a fost revocată prin Hotărârea Consiliului Local Brașov nr. 169 din 28 martie 2005, act administrativ pe care SC C. SA Brașov l-a contestat printr-o cerere ce a format obiectul Dosarului nr. x/2005 al Tribunalului Brașov, dar acțiunea în contencios administrativ a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă (aspecte consemnate în raportul de follow -up din 23 octombrie 2015, depus ca înscris nou la dosarul de recurs).

Prin urmare, contrar celor reținute în actele B. și în sentința primei instanțe, Înalta Curte constată că abaterea reținută la pct. 8 din decizie, constând în „nerealizarea transferului, către Consiliul Local Brașov, a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA Brașov la SC D. SA Brașov”, nu a avut drept cauză neefectuarea demersurilor corespunzătoare din partea autorității de privatizare, ci refuzul preluării acțiunilor, exprimat prin hotărâre a consiliului local, menținută de instanța de contencios administrativ.

Această apărare a fost invocată de A. și în cadrul contestației administrative formulate împotriva deciziei B., dar a fost înlăturată pentru considerentele de ordin formal legate de diligențele în administrarea probelor, expuse la pct. 2 din motivarea Încheierii nr. 19 din 24 iulie 2012, în sensul că A.V.A.S. „nu a monitorizat cu atenție realizarea clauzei; fapt ce face necesară aplicarea măsurii dispuse de B.”

În raportul de follow - up, privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. X/40138 din 13 iunie 2012, încheiat la data de 23 octombrie 2015, B. a reținut că prevederea din contractul de privatizare referitoare la transferul irevocabil a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC C. SA la SC D. SA, către Consiliul Local Brașov, prin compensare cu toate datoriile Societății către acesta, la acest moment este inaplicabilă, în condițiile în care SC C. SA a achitat integral obligațiile de plată către bugetul local, iar Hotărârea Consiliului local nr. 169 din 28 martie 2005, prin care s-au revocat hotărârile anterioare prin care se aprobase transferul acțiunilor deținute de SC C. SA la SC D. SA, a fost menținută ca temeinică și legal