ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 6.824 din 29 noiembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în esență, următoarele aspecte:

În perioada 9

ianuarie 2012 - 15 mai 2012, pârâta a efectuat o acțiune de control cu tema

"verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în

contractul de privatizare" la A.V.A.S., în urma căruia s-a întocmit

Raportul de control nr. R1 din 15 mai 2012, iar pentru remedierea deficiențelor

constate a fost emisă Decizia nr. D1.

Prin Actul adițional

nr. A1 din 26 februarie 2004, clauza suspensivă a fost transformată în clauza

rezolutorie 4.4

2

cu următorul conținut "Netransferarea

irevocabilă a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de societate

la SC C.F.1 SA către Consiliul Local Brașov, cu plata acțiunilor de către

Consiliul Local către societate, realizată prin compensarea tuturor datoriilor

pe care societatea le are către bugetul local".

Ulterior, prin Actul

adițional nr. A2 din 29 octombrie 2004, clauza 4.4

2

a fost din nou

modificată devenind clauza 10.21 a contractului de privatizare și conform căreia

"Cumpărătorul, în calitate de acționar majoritar, se obligă să facă toate

demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de

proprietate asupra acțiunilor deținute de societate la SC C.F.1 SA către

Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor de către Consiliul Local către

societate, realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea

le are către bugetul local, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G.

nr. 115/2003 cu modificările și completările ulterioare."

S-a constatat că în

mod corect Comitetul de Direcție, prin Hotărârea nr. H1/2003, a dispus

efectuarea demersurilor necesare în vederea recuperării de la sus-amintita

societate a sumei primită cu titlu gratuit în temeiul art. 8 din Legea nr.

55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, a H.G. nr. 100/1996

privind aprobarea Normelor metodologice pentru determinarea, virarea și

controlul respectării destinației sumelor ce se lasă, cu titlu gratuit, la

dispoziția societăților comerciale, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.

55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, conform căruia, "Din

sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la

dispoziția societății comerciale privatizate, o cota de până la 60% pentru stingerea

datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăți comerciale până

la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția debitelor rezultate

din aplicarea unor sancțiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după

achitarea datoriilor vor fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiții

productive."

De asemenea, s-a

apreciat că intra în atribuțiile Curții de Conturi să efectueze controalele

menționate și de a dispune măsuri, iar în speță nu au fost identificate date

temeinice privind nulitatea actelor atacate, ci doar o expunere de fapte care

își pierde din coerență.

În fine, în urma

analizei dispozițiilor din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, s-a concluzionat că pârâta Curtea de

Conturi exercită un control cu privire la respectarea de către autoritățile cu

atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare,

prevăzute de lege, precum și asupra modului în care acestea au asigurat

respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs A.A.A.S., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța de fond a

interpretat greșit dispozițiile legale privind activitatea C.C.R., neluând în

considerare argumentele și precizările din obiecțiunile formulate de A.A.A.S.

împotriva Raportului de control întocmit de C.C.R. Departamentul X, Direcția 1,

înregistrat la A.A.A.S. sub nr. R1 din 15 mai 2012 având ca temă:

"Verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în

contractul de privatizare", care au vizat netemeinicia constatărilor

auditorilor externi.

Au fost reiterate

argumentele dezvoltate în cuprinsul acțiunii înregistrate la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât în ceea ce

privește constatările de la pct. 8 din Decizia nr. D1 - "Nerealizarea

transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC R. SA

Brașov la SC C.F.1 SA Brașov către Consiliul Local Brașov", cât și în ceea

ce privește constatările de la pct. 10 din Anexa nr. D1 privind "pierderea

unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul

privatizării", apreciind recurenta că toate aceste constatări trebuiau

înlăturate. În sinteză, se consideră că acțiunile dispuse la pct. I.2 din

decizia sus-amintită nu pot fi întreprinse pentru aspectele expuse la pct. 8;

obligația asumată de cumpărător este una de diligență și nu de rezultat (cum în

mod greșit au apreciat auditorii Curții de Conturi), deci constatarea de la

pct. 8 nu este întemeiată și nu are nici un suport legal. Referitor la

constatarea de la pct. 10 din decizia contestată, respinsă prin Încheierea nr.

I1 din 24 iulie 2012 a Curții de Conturi - Departamentul X, referitoare la

pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul

privatizării, se subliniază că în mod greșit s-a reținut că s-a acționat cu

întârziere în instanță, în afara termenului de prescripție, deoarece dreptul la

acțiunea s-a născut nu de la data de 1 iulie 2002 (pretinsa scadență a ratei

nr. 4, cum greșit au reținut instanțele), ci la data de 10 noiembrie 2003, dată

în care instituția recurentă a înțeles să facă aplicarea pactului comisoriu de

gradul IV inclus în Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. C2 din 27

iunie 1997. Așadar, atât în cazul SC K. SA cât și în cazul SC O.A. SA în mod

greșit, instanțele investite cu soluționarea acestor cauze au apreciat ca fiind

prescris dreptul material la acțiune.

În fine, arată

recurenta, pentru toate argumentele detaliate în cuprinsul cererii de recurs,

se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în

sensul anulării în parte a Încheierii nr. I1 din 24 iulie 2012 (prin care a

fost respinsă contestația A.A.A.S. nr. P2 din 16 iulie 2012 formulată împotriva

deciziei nr. D1), cu consecința respingerii constatărilor Curții de Conturi

privind abaterile prezentate la pct. 8, pct. 10 din Decizia nr. D1.

Cu ocazia

dezbaterilor pe fondul recursului și prin notele scrise, A.A.A.S. a precizat că

toate aspectele de netemeinicie invocate cu privire la sentința recurată se

completează cu aspectele de nelegalitate ce se află sub incidența art. 304 pct.

7 C. proc. civ., deoarece din considerentele hotărârii judecătorești se poate

observa faptul că instanța de fond nu a analizat actele și lucrările dosarului

și nu a reținut nici un aspect al situației de fapt care să justifice o

încadrare în drept, astfel că i-a fost încălcat reclamantei dreptul la un

proces echitabil și dreptul de acces la justiție, drepturi garantate de

Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza din

perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului

existent la dosar, a criticilor enunțate în calea de atac exercitată, Înalta Curte

reține incidența art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 20

alin. (3) ultima teză din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

astfel că va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

rejudecarea aceleiași instanțe, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Instanța de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a fost învestită

cu acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. (devenită A.A.A.S., conform O.U.G.

nr. 96/2012), în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, având ca obiect

anularea în parte a Încheierii nr. I1 din 24 iulie 2012 și pe cale de

consecință admiterea contestației A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. D1 privind

abaterile prezentate la pct. 8 și pct. 10 din această decizie.

În

combaterea motivelor prezentate în acțiunea în anulare, pârâta Curtea de

Conturi a formulat întâmpinare, arătând că în urma controlului desfășurat în

perioada 9 ianuarie 2012 - 15 mai 2012, cu tema "verificarea modului de

îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractul de

privatizare" s-au constatat o serie de deficiențe pentru remedierea cărora

a fost emisă Decizia nr. D1, iar contestația formulată împotriva acestei

decizii (pentru pct. 8 și pct. 10), a fost respinsă prin Încheierea nr. I1 din

24 iulie 2012.

În analiza

susținerilor și apărărilor părților, judecătorul fondului, deși face trimitere

punctuală la acestea, se rezumă la concluzia că potrivit Legii nr. 94/1992,

Curtea de Conturi avea competența de a exercita controlul cu privire la

respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a

metodelor și procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum și a

modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale

stabilite prin contractele de privatizare.

Se observă însă că

obiectul acțiunii nu a vizat problematica legată de atribuțiile Curții de

Conturi, reclamanta necontestând competența acestei autorități în emiterea

Deciziei nr. D2/2012 sau a încheierii prin care s-a soluționat contestația

împotriva deciziei amintite.

În considerentele

sentinței recurate nu se regăsește nicio referire concretă la argumentele și

contraargumentele părților prin raportare la probele administrate în cauză,

nerezultând raționamentul pe baza căruia s-a concluzionat că acțiunea este

nefondată, fiind respinsă ca atare.

Rezultă cu evidență

că au fost ignorate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în

conformitate cu care, hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților", ceea ce echivalează cu o necercetare a

fondului pricinii.

Sunt absolut

pertinente alegațiile recurentei cu privire la încălcarea dreptului său la un

proces echitabil (ca și componentă a dreptului de acces la justiție), astfel

cum este acesta consfințit de art. 21 din Constituția României și de art. 6§1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de cele expuse

și ținând seama că în condițiile nemotivării soluției date în prima instanță nu

se poate exercita un control judiciar autentic, precum și pentru a nu priva

părțile de un grad de jurisdicție, sentința recurată va fi casată, iar cauza

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care va evalua cererile/apărările

părților în funcție de probatoriul administrat și normele legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.A.A.S. (în calitate de succesoare a A.V.A.S.), împotriva

Sentinței civile nr. 6.824 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI