ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 6.824 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, următoarele aspecte: În perioada 9 ianuarie 2012 - 15 mai 2012, pârâta a efectuat o acțiune de control cu tema "verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare" la A.V.A.S., în urma căruia s-a întocmit Raportul de control nr. R1 din 15 mai 2012, iar pentru remedierea deficiențelor constate a fost emisă Decizia nr. D1.

Prin Actul adițional nr. A1 din 26 februarie 2004, clauza suspensivă a fost transformată în clauza rezolutorie 4.4 2 cu următorul conținut "Netransferarea irevocabilă a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de societate la SC C.F.1 SA către Consiliul Local Brașov, cu plata acțiunilor de către Consiliul Local către societate, realizată prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local". Ulterior, prin Actul adițional nr. A2 din 29 octombrie 2004, clauza 4.4 2 a fost din nou modificată devenind clauza 10.21 a contractului de privatizare și conform căreia "Cumpărătorul, în calitate de acționar majoritar, se obligă să facă toate demersurile necesare în vederea transferării irevocabile a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de societate la SC C.F.1 SA către Consiliul Local Brașov, plata acțiunilor de către Consiliul Local către societate, realizându-se prin compensarea tuturor datoriilor pe care societatea le are către bugetul local, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G.

nr. 115/2003 cu modificările și completările ulterioare." S-a constatat că în mod corect Comitetul de Direcție, prin Hotărârea nr. H1/2003, a dispus efectuarea demersurilor necesare în vederea recuperării de la sus-amintita societate a sumei primită cu titlu gratuit în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, a H.G. nr. 100/1996 privind aprobarea Normelor metodologice pentru determinarea, virarea și controlul respectării destinației sumelor ce se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societăților comerciale, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, conform căruia, "Din sumele cuvenite F.P.S.

pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o cota de până la 60% pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăți comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția debitelor rezultate din aplicarea unor sancțiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după achitarea datoriilor vor fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiții productive." De asemenea, s-a apreciat că intra în atribuțiile Curții de Conturi să efectueze controalele menționate și de a dispune măsuri, iar în speță nu au fost identificate date temeinice privind nulitatea actelor atacate, ci doar o expunere de fapte care își pierde din coerență.

În fine, în urma analizei dispozițiilor din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, s-a concluzionat că pârâta Curtea de Conturi exercită un control cu privire la respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum și asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.A.A.S., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale privind activitatea C.C.R., neluând în considerare argumentele și precizările din obiecțiunile formulate de A.A.A.S. împotriva Raportului de control întocmit de C.C.R. Departamentul X, Direcția 1, înregistrat la A.A.A.S. sub nr. R1 din 15 mai 2012 având ca temă: "Verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare", care au vizat netemeinicia constatărilor auditorilor externi.

Au fost reiterate argumentele dezvoltate în cuprinsul acțiunii înregistrate la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât în ceea ce privește constatările de la pct. 8 din Decizia nr. D1 - "Nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC R. SA Brașov la SC C.F.1 SA Brașov către Consiliul Local Brașov", cât și în ceea ce privește constatările de la pct. 10 din Anexa nr. D1 privind "pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul privatizării", apreciind recurenta că toate aceste constatări trebuiau înlăturate. În sinteză, se consideră că acțiunile dispuse la pct. I.2 din decizia sus-amintită nu pot fi întreprinse pentru aspectele expuse la pct. 8; obligația asumată de cumpărător este una de diligență și nu de rezultat (cum în mod greșit au apreciat auditorii Curții de Conturi), deci constatarea de la pct. 8 nu este întemeiată și nu are nici un suport legal.

Referitor la constatarea de la pct. 10 din decizia contestată, respinsă prin Încheierea nr. I1 din 24 iulie 2012 a Curții de Conturi - Departamentul X, referitoare la pierderea unor drepturi de creanță ale instituției cu atribuții în domeniul privatizării, se subliniază că în mod greșit s-a reținut că s-a acționat cu întârziere în instanță, în afara termenului de prescripție, deoarece dreptul la acțiunea s-a născut nu de la data de 1 iulie 2002 (pretinsa scadență a ratei nr. 4, cum greșit au reținut instanțele), ci la data de 10 noiembrie 2003, dată în care instituția recurentă a înțeles să facă aplicarea pactului comisoriu de gradul IV inclus în Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. C2 din 27 iunie 1997. Așadar, atât în cazul SC K. SA cât și în cazul SC O.A.

SA în mod greșit, instanțele investite cu soluționarea acestor cauze au apreciat ca fiind prescris dreptul material la acțiune. În fine, arată recurenta, pentru toate argumentele detaliate în cuprinsul cererii de recurs, se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul anulării în parte a Încheierii nr. I1 din 24 iulie 2012 (prin care a fost respinsă contestația A.A.A.S. nr. P2 din 16 iulie 2012 formulată împotriva deciziei nr. D1), cu consecința respingerii constatărilor Curții de Conturi privind abaterile prezentate la pct. 8, pct. 10 din Decizia nr. D1. Cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului și prin notele scrise, A.A.A.S. a precizat că toate aspectele de netemeinicie invocate cu privire la sentința recurată se completează cu aspectele de nelegalitate ce se află sub incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece din considerentele hotărârii judecătorești se poate observa faptul că instanța de fond nu a analizat actele și lucrările dosarului și nu a reținut nici un aspect al situației de fapt care să justifice o încadrare în drept, astfel că i-a fost încălcat reclamantei dreptul la un proces echitabil și dreptul de acces la justiție, drepturi garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului existent la dosar, a criticilor enunțate în calea de atac exercitată, Înalta Curte reține incidența art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 20 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a fost învestită cu acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. (devenită A.A.A.S., conform O.U.G. nr. 96/2012), în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, având ca obiect anularea în parte a Încheierii nr. I1 din 24 iulie 2012 și pe cale de consecință admiterea contestației A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. D1 privind abaterile prezentate la pct. 8 și pct. 10 din această decizie.

În combaterea motivelor prezentate în acțiunea în anulare, pârâta Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, arătând că în urma controlului desfășurat în perioada 9 ianuarie 2012 - 15 mai 2012, cu tema "verificarea modului de îndeplinire de către părți a clauzelor cuprinse în contractul de privatizare" s-au constatat o serie de deficiențe pentru remedierea cărora a fost emisă Decizia nr. D1, iar contestația formulată împotriva acestei decizii (pentru pct. 8 și pct. 10), a fost respinsă prin Încheierea nr. I1 din 24 iulie 2012. În analiza susținerilor și apărărilor părților, judecătorul fondului, deși face trimitere punctuală la acestea, se rezumă la concluzia că potrivit Legii nr. 94/1992, Curtea de Conturi avea competența de a exercita controlul cu privire la respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum și a modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare.

Se observă însă că obiectul acțiunii nu a vizat problematica legată de atribuțiile Curții de Conturi, reclamanta necontestând competența acestei autorități în emiterea Deciziei nr. D2/2012 sau a încheierii prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei amintite. În considerentele sentinței recurate nu se regăsește nicio referire concretă la argumentele și contraargumentele părților prin raportare la probele administrate în cauză, nerezultând raționamentul pe baza căruia s-a concluzionat că acțiunea este nefondată, fiind respinsă ca atare. Rezultă cu evidență că au fost ignorate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care, hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii.

Sunt absolut pertinente alegațiile recurentei cu privire la încălcarea dreptului său la un proces echitabil (ca și componentă a dreptului de acces la justiție), astfel cum este acesta consfințit de art. 21 din Constituția României și de art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de cele expuse și ținând seama că în condițiile nemotivării soluției date în prima instanță nu se poate exercita un control judiciar autentic, precum și pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, sentința recurată va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care va evalua cererile/apărările părților în funcție de probatoriul administrat și normele legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.A.A.S. (în calitate de succesoare a A.V.A.S.), împotriva Sentinței civile nr. 6.824 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI