ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 29 aprilie 2011, reclamantul P.I. s-a adresat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: (i) anularea deciziei din 28 octombrie 2010 emisă de C.N.V.M.; (ii) anularea ordonanței C.N.V.M. din 30 septembrie 2010; (iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3130 din 11 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, prin ordonanța din 30 septembrie 2010, C.N.V.M. a dispus sancționarea reclamantului P.I. cu amendă în valoare de 2.000 RON, motivat de faptul că, în calitatea sa de acționar al SC A. SA Brașov, a contribuit la adoptarea hotărârii A.G.E.A. din data de 18 august 2010, prin exprimarea votului în sensul aprobării retragerii de la tranzacționare a acțiunilor. S-a considerat că, la data convocării adunării generale extraordinare a acționarilor, SC A. SA nu îndeplinea condițiile cumulative impuse prin art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri nr. 8/2006 și că adoptarea hotărârii a reprezentat o încercare de sustragere de la obligația derulării ofertei publice de preluare instituită prin ordonanțele C.N.V.M.

din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 și din 31 august 2010. Instanța a constatat că dispunerea de măsuri nr. 8/2006 face parte din categoria actelor adoptate de C.N.V.M. în temeiul art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. și că opozabilitatea acesteia față de terți a fost asigurată prin publicarea în Buletinul C.N.V.M., conform art. 7 alin. (10) din Statut. În acest context, s-a apreciat că reclamantul era ținut să respecte reglementarea în cauză, atât timp cât nu a invocat nelegalitatea acesteia, în condițiile prevăzute de lege. Referitor la libertatea exprimării dreptului de vot, instanța a reținut că aceasta era restrânsă de obligația reclamantului, în calitate de acționar, de a respecta dispozițiile C.N.V.M.

emise în exercitarea atribuțiilor de reglementare și control a pieței de capital. Or, prin votul său, reclamantul a contribuit la adoptarea hotărârii privitoare la retragerea de la tranzacționare a valorilor mobiliare emise de SC A. SA și radierea acestora de la C.N.V.M., cu încălcarea dispunerii de măsuri nr. 8/2006 și a ordonanțelor C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 și din 31 august 2010. De asemenea, instanța a reținut legalitatea sancțiunii aplicate în temeiul art. 210, art. 271, art. 272 alin. (2) lit. a) și art. 273 lit. b) din Legea nr. 297/2004, apreciind că însăși adoptarea unei hotărâri privitoare la retragerea de la tranzacționare a valorilor mobiliare, în condițiile în care erau incidente prevederile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, face să fie îndeplinită condiția efectului de lezare a drepturilor altor deținători privind valorile mobiliare.

În consecință, pretențiile reclamantului au fost respinse ca neîntemeiate. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3130 din 11 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.I., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: 3.1. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) Soluția primei instanțe se raportează la analiza unor aspecte care țin de legalitatea hotărârii A.G.E.A. din 18 august 2010, aspecte ce ar fi putut fi invocate într-o pricină care să aibă ca obiect acțiunea în anularea unei astfel de hotărâri, demers formulat în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Considerentele primei instanțe legate de validitatea unei hotărâri A.G.E.A. sunt cu atât mai irelevante pentru prezenta cauză cu cât nici măcar anularea unei hotărâri a adunării generale nu poate conduce la concluzia că acționarii care au votat „pentru” și-ar fi exercitat în mod abuziv dreptul la vot. 3.2. Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) Astfel, a fost ignorată neîndeplinirea cerinței privind existența elementului obiectiv al abuzului de drept, reținându-se eronat faptul că „însăși adoptarea unei hotărâri cu privire la retragerea de la tranzacționare a valorilor mobiliare, în condițiile în care erau incidente dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privitoare la obligația de lansare a ofertei publice” ar conduce la un efect de lezare a drepturilor altor acționari prin însăși natura sa.

Considerentul primei instanțe pornește de la premisa greșită, în sensul că reclamantului P.I. i-ar fi fost aplicabil art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, text de lege care vizează exclusiv ipoteza unor achiziții. Or, în cazul reclamantului, transferul acțiunilor (de la Asociație la un membru al acesteia) nu a implicat o „achiziție” în sensul acestui text de lege, reclamantul fiind proprietarul unui număr de 4.793.317 acțiuni la SC A. SA încă de la momentul încheierii contractului de privatizare din 31 iulie 1996 cu Fondul Proprietății de Stat. Dobândirea acțiunilor respective în cadrul privatizării reprezintă o „tranzacție exceptată”, aflată sub incidența art. 205 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004, astfel că reclamantul nu avea obligația de a derula o ofertă publică de preluare ca urmare a depășirii plafonului de 33%.

Acest aspect a fost tranșat printr-o hotărâre având autoritate de lucru judecat, respectiv sentința civilă nr. 104CC din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr. 9150/62/2010, astfel că nu poate fi rediscutat în prezenta cauză, în considerarea efectului negativ pe care îl produce o hotărâre având autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, prima instanță a pornit de la premisa că prejudiciul nu ar reprezenta o condiție distinctă pentru a analiza incidența art. 210 din Legea nr. 297/2004, ci acesta ar decurge din fapta săvârșită. Or, textul legal enunță, ca și elemente componente ale laturii obiective, atât fapta, recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, cât și prejudiciul, lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

Prima instanță a ignorat, de asemenea, neîndeplinirea cerinței privind existența elementului subiectiv al abuzului de drept. Un prim argument în sensul inexistenței elementului subiectiv decurge din faptul că C.N.V.M. nu a furnizat o dovadă a relei credințe, deși îi revenea o astfel de obligație întrucât, potrivit art. 1898 C. civ., buna credință se prezumă. Simplul fapt că, prin delistarea societății, ca urmare a hotărârii A.G.E.A., reclamantul nu ar mai fi trebuit să deruleze oferta publică de preluare (obligație care, de altfel, nici nu îi revenea, astfel cum s-a arătat), nu conduce automat la concluzia că acesta ar fi acționat pentru a-i vătăma pe ceilalți acționari. Acționarii unei societății comerciale își pot exercita dreptul de vot astfel cum consideră că este oportun pentru realizarea intereselor lor comerciale.

Un al doilea argument din care rezultă lipsa elementului subiectiv decurge din faptul că reclamantul a acționat cu convingerea că dispunerea de măsuri nu produce efecte juridice. Această convingere era una rezonabilă, susținută, pe de o parte, de faptul că dispunerea de măsuri reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, conform art. 9 din Statutul C.N.V.M., art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și art. 58 din Legea nr. 24/2000, iar, pe de altă parte, de faptul că dispunerea de măsuri nu a fost publicată în M. Of., astfel că nu a produs efecte juridice, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Faptul că dispunerea de măsuri a fost publicată în Buletinul C.N.V.M. nu este de natură să conducă la concluzia că, în speță, ar fi întrunită cerința elementului subiectiv din perspectiva reclamantului.

O atare soluție se impune, în contextul în care aducerea la cunoștința publică prin Buletinul respectiv reprezintă o formalitate care vizează opozabilitatea, adică un aspect distinct de intrarea în vigoare a unui act administrativ cu caracter normativ. În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9, art. 304 1, art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată. 4. Apărările intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoare în drepturi a C.N.V.M.

Prin întâmpinarea formulată la data de 16 ianuarie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit netemeinic și nelegal și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 3130 din 11 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea următoarelor argumente: 4.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, având în vedere că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza argumentelor pro și contra existente la dosarul cauzei, în raport de documentele și hotărârile pronunțate în legătură cu speța, precum și de apărarea pârâtei pe fondul cauzei, constituită și în raport de hotărârea A.G.E.A.

a SC A. SA Brașov, din data de 18 august 2010, anulată de Tribunalul Brașov prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 9426/62/2011, definitivă și executorie. 4.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiat, având în vedere că reclamantul deținea la momentul votului exprimat în A.G.E.A. din data de 18 mai 2010 atât direct, cât și indirect, 37% din acțiunile emitentului SC A. SA, iar hotărârea privind aprobarea retragerii de la tranzacționare a acțiunilor emise de acest emitent a fost adoptată cu un procent de 37,8% din acțiunile prezente ale emitentului. Este evident astfel, încadrarea acestuia în teoria potrivit căreia acționarul majoritar, administratorul poate folosi în mod abuziv poziția deținută în cadrul societății.

În mod corect prima instanță a reținut că dispunerea de măsuri nr. Din 8/2006, emisă de C.N.V.M. este publicată pe site-ul C.N.V.M. și în Buletinul Oficial al C.N.V.M., atât forma scrisă, cât și forma electronică, având un caracter public, asigurându-se opozabilitatea acesteia față de societățile admise la tranzacționare și față de terții interesați (acționari sau viitori acționari). Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum cele de: nemotivare, motivare insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Ipoteza la care face referire recurentul în primul motiv de recurs are în vedere existența unor motive străine de natura pricinii în hotărârea primei instanțe. Această critică este neîntemeiată întrucât, din analiza considerentelor și a dispozitivului hotărârii atacate se observă că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată a fost pronunțată prin raportare la obiectul și cauza raportului juridic dedus judecății, la argumentele hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel cum acestea au fost invocate atât în cerere, cât și în întâmpinare.

Aprecierile pe care prima instanță le face privitoare la hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 se circumscriu cerințelor instituite de art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, text de lege care reprezintă însuși temeiul de drept al sancțiunii aplicate prin ordonanța contestată, astfel că nu se pate susține că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii. 1.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este incident „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Astfel, nelegalitatea hotărârii atacate, pentru acest motiv de recurs, poate consta, după caz, în lipsa de temei legal, în încălcarea legii sau în aplicarea greșită a legii.

În cauza dedusă judecății, ceea ce se invocă de către recurent este încălcarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță. Susținerile recurentului în această privință sunt neîntemeiate, întrucât soluția primei instanțe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, se bazează pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei. Astfel, premisa de la care pornește prima instanță este una corectă, întrucât recurentului îi revenea obligația de a depune la C.N.V.M.

documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC A. SA Brașov, obligație prevăzută de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și instituită în sarcina acestuia prin actele administrative individuale emise de C.N.V.M., reprezentate de ordonanțele din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 și din 31 august 2010. Împotriva acestor ordonanțe, instanța de contencios administrativ a exercitat controlul de legalitate dispunând respingerea cererii de anulare, prin sentința civilă nr. 5870 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7062 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste circumstanțe, puterea de lucru judecat se opune ca în acest cadru procesual să fie repusă în discuție existența/inexistența obligației de derulare a ofertei publice de preluare obligatorie a SC A. SA instituită în sarcina recurentului P.I., în considerarea dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. În mod legal, prima instanță a constatat întrunirea cerințelor art. 210 din Legea nr. 297/2004, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective. Astfel, hotărârea A.G.E.A. din data de 18 august 2010, prin care s-a aprobat retragerea de la tranzacționare a acțiunilor emise de SC A. SA, cu încălcarea dispunerii de măsuri nr. 8/2006 și a ordonanțelor C.N.V.M.

din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 și din 31 august 2010, a fost adoptată cu un procent de 37,8% din acțiunile prezente ale emitentului SC A. SA, recurentul P.I. deținând la momentul votului, atât direct, cât și indirect, 37% din acțiunile societății. Poziția deținută în cadrul societății a fost utilizată în mod abuziv de către recurent, de vreme ce acesta avea cunoștință atât de obligația de derulare a ofertei publice obligatorii, cât și de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru retragerea de la tranzacționare a acțiunilor emise de SC A. SA, în acest sens fiind emise adresele C.N.V.M.

din 21 iulie 2010, din 27 iulie 2010 și din 30 iulie 2010. În privința opozabilității dispoziției de măsuri nr. 8/2006, susținerile recurentului sunt neîntemeiate, întrucât acest act administrativ a fost publicat atât pe site-ul C.N.V.M., cât și în Buletinul Oficial al C.N.V.M., fiind opozabil terților, o astfel de modalitate de aducere la cunoștință a reglementărilor specifice C.N.V.M. având temei legal în prevederile art. 7 alin. (1), alin. (10) și alin. (15) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul C.N.V.M., cu modificările și completările ulterioare. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului declarat de recurentul P.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinței civile nr. 3130 din 11 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.