ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de

chemare în judecată

La data de 29 aprilie

2011, reclamantul P.I. s-a adresat Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, solicitând, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M.,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea deciziei

din 28 octombrie 2010 emisă de C.N.V.M.;

(ii) anularea ordonanței

C.N.V.M. din 30 septembrie 2010;

(iii) obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 3130 din 11 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că,

prin ordonanța din 30 septembrie 2010, C.N.V.M. a dispus sancționarea reclamantului

P.I. cu amendă în valoare de 2.000 RON, motivat de faptul că, în calitatea sa de

acționar al SC A. SA Brașov, a contribuit la adoptarea hotărârii A.G.E.A. din data

de 18 august 2010, prin exprimarea votului în sensul aprobării retragerii de la

tranzacționare a acțiunilor. S-a considerat că, la data convocării adunării generale

extraordinare a acționarilor, SC A. SA nu îndeplinea condițiile cumulative impuse

prin art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri nr. 8/2006 și că adoptarea hotărârii

a reprezentat o încercare de sustragere de la obligația derulării ofertei publice

de preluare instituită prin ordonanțele C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie

2010 și din 31 august 2010.

Instanța a constatat că

dispunerea de măsuri nr. 8/2006 face parte din categoria actelor adoptate de C.N.V.M.

în temeiul art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. și că opozabilitatea acesteia

față de terți a fost asigurată prin publicarea în Buletinul C.N.V.M., conform

art. 7 alin. (10) din Statut.

În acest context, s-a

apreciat că reclamantul era ținut să respecte reglementarea în cauză, atât timp

cât nu a invocat nelegalitatea acesteia, în condițiile prevăzute de lege.

Referitor la libertatea

exprimării dreptului de vot, instanța a reținut că aceasta era restrânsă de obligația

reclamantului, în calitate de acționar, de a respecta dispozițiile C.N.V.M. emise

în exercitarea atribuțiilor de reglementare și control a pieței de capital. Or,

prin votul său, reclamantul a contribuit la adoptarea hotărârii privitoare la retragerea

de la tranzacționare a valorilor mobiliare emise de SC A. SA și radierea acestora

de la C.N.V.M., cu încălcarea dispunerii de măsuri nr. 8/2006 și a ordonanțelor

C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 și din 31 august 2010.

De asemenea, instanța

a reținut legalitatea sancțiunii aplicate în temeiul art. 210, art. 271, art. 272

alin. (2) lit. a) și art. 273 lit. b) din Legea nr. 297/2004, apreciind că însăși

adoptarea unei hotărâri privitoare la retragerea de la tranzacționare a valorilor

mobiliare, în condițiile în care erau incidente prevederile art. 203 alin. (1) din

Legea nr. 297/2004, face să fie îndeplinită condiția efectului de lezare a drepturilor

altor deținători privind valorile mobiliare.

În consecință, pretențiile

reclamantului au fost respinse ca neîntemeiate.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 3130 din 11 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul

P.I., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. Hotărârea cuprinde

motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Soluția primei instanțe

se raportează la analiza unor aspecte care țin de legalitatea hotărârii A.G.E.A.

din 18 august 2010, aspecte ce ar fi putut fi invocate într-o pricină care să aibă

ca obiect acțiunea în anularea unei astfel de hotărâri, demers formulat în baza

art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Considerentele primei

instanțe legate de validitatea unei hotărâri A.G.E.A. sunt cu atât mai irelevante

pentru prezenta cauză cu cât nici măcar anularea unei hotărâri a adunării generale

nu poate conduce la concluzia că acționarii care au votat „pentru” și-ar fi exercitat

în mod abuziv dreptul la vot.

3.2. Hotărârea primei

instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Astfel, a fost ignorată

neîndeplinirea cerinței privind existența elementului obiectiv al abuzului de drept,

reținându-se eronat faptul că „însăși adoptarea unei hotărâri cu privire la retragerea

de la tranzacționare a valorilor mobiliare, în condițiile în care erau incidente

dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privitoare la obligația de

lansare a ofertei publice” ar conduce la un efect de lezare a drepturilor altor

acționari prin însăși natura sa.

Considerentul primei instanțe

pornește de la premisa greșită, în sensul că reclamantului P.I. i-ar fi fost aplicabil

art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, text de lege care vizează exclusiv ipoteza

unor achiziții. Or, în cazul reclamantului, transferul acțiunilor (de la Asociație

la un membru al acesteia) nu a implicat o „achiziție” în sensul acestui text de

lege, reclamantul fiind proprietarul unui număr de 4.793.317 acțiuni la SC A.

SA încă de la momentul încheierii contractului de privatizare din 31 iulie 1996

cu Fondul Proprietății de Stat.

Dobândirea acțiunilor

respective în cadrul privatizării reprezintă o „tranzacție exceptată”, aflată sub

incidența art. 205 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004, astfel

că reclamantul nu avea obligația de a derula o ofertă publică de preluare ca urmare

a depășirii plafonului de 33%.

Acest aspect a fost tranșat

printr-o hotărâre având autoritate de lucru judecat, respectiv sentința civilă

nr. 104CC din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr.

9150/62/2010, astfel că nu poate fi rediscutat în prezenta cauză, în considerarea

efectului negativ pe care îl produce o hotărâre având autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, prima

instanță a pornit de la premisa că prejudiciul nu ar reprezenta o condiție distinctă

pentru a analiza incidența art. 210 din Legea nr. 297/2004, ci acesta ar decurge

din fapta săvârșită. Or, textul legal enunță, ca și elemente componente ale laturii

obiective, atât fapta, recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, cât și prejudiciul,

lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare

deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

Prima instanță a ignorat,

de asemenea, neîndeplinirea cerinței privind existența elementului subiectiv al

abuzului de drept.

Un prim argument în sensul

inexistenței elementului subiectiv decurge din faptul că C.N.V.M. nu a furnizat

o dovadă a relei credințe, deși îi revenea o astfel de obligație întrucât, potrivit

art. 1898 C. civ., buna credință se prezumă.

Simplul fapt că, prin

delistarea societății, ca urmare a hotărârii A.G.E.A., reclamantul nu ar mai fi

trebuit să deruleze oferta publică de preluare (obligație care, de altfel, nici

nu îi revenea, astfel cum s-a arătat), nu conduce automat la concluzia că acesta

ar fi acționat pentru a-i vătăma pe ceilalți acționari. Acționarii unei societății

comerciale își pot exercita dreptul de vot astfel cum consideră că este oportun

pentru realizarea intereselor lor comerciale.

Un al doilea argument

din care rezultă lipsa elementului subiectiv decurge din faptul că reclamantul a

acționat cu convingerea că dispunerea de măsuri nu produce efecte juridice.

Această convingere era

una rezonabilă, susținută, pe de o parte, de faptul că dispunerea de măsuri reprezintă

un act administrativ cu caracter normativ, conform art. 9 din Statutul C.N.V.M.,

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și art. 58 din Legea nr. 24/2000, iar, pe

de altă parte, de faptul că dispunerea de măsuri nu a fost publicată în M. Of.,

astfel că nu a produs efecte juridice, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr.

24/2000.

Faptul că dispunerea de

măsuri a fost publicată în Buletinul C.N.V.M. nu este de natură să conducă la concluzia

că, în speță, ar fi întrunită cerința elementului subiectiv din perspectiva reclamantului.

O atare soluție se impune, în contextul în care aducerea la cunoștința publică prin

Buletinul respectiv reprezintă o formalitate care vizează opozabilitatea, adică

un aspect distinct de intrarea în vigoare a unui act administrativ cu caracter normativ.

În concluzie, pentru motivele

prezentate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9, art. 304

1,

art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului,

modificarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoare în drepturi a C.N.V.M.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 16 ianuarie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind

vădit netemeinic și nelegal și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și

legală a sentinței civile nr. 3130 din 11 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea următoarelor

argumente:

4.1. Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, având în vedere că instanța

de fond a pronunțat o hotărâre în baza argumentelor pro și contra existente la dosarul

cauzei, în raport de documentele și hotărârile pronunțate în legătură cu speța,

precum și de apărarea pârâtei pe fondul cauzei, constituită și în raport de hotărârea

A.G.E.A. a SC A. SA Brașov, din data de 18 august 2010, anulată de Tribunalul Brașov

prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 9426/62/2011, definitivă și executorie.

4.2. Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiat, având

în vedere că reclamantul deținea la momentul votului exprimat în A.G.E.A. din data

de 18 mai 2010 atât direct, cât și indirect, 37% din acțiunile emitentului SC

A. SA, iar hotărârea privind aprobarea retragerii de la tranzacționare a acțiunilor

emise de acest emitent a fost adoptată cu un procent de 37,8% din acțiunile prezente

ale emitentului. Este evident astfel, încadrarea acestuia în teoria potrivit căreia

acționarul majoritar, administratorul poate folosi în mod abuziv poziția deținută

în cadrul societății.

În mod corect prima instanță

a reținut că dispunerea de măsuri nr. Din 8/2006, emisă de C.N.V.M. este publicată

pe site-ul C.N.V.M. și în Buletinul Oficial al C.N.V.M., atât forma scrisă, cât

și forma electronică, având un caracter public, asigurându-se opozabilitatea acesteia

față de societățile admise la tranzacționare și față de terții interesați (acționari

sau viitori acționari).

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

de drept relevante

1.1. Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii”.

Acest motiv de recurs

vizează ipoteze variate, precum cele de: nemotivare, motivare insuficientă, implicită,

confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza la care face referire

recurentul în primul motiv de recurs are în vedere existența unor motive străine

de natura pricinii în hotărârea primei instanțe.

Această critică este neîntemeiată

întrucât, din analiza considerentelor și a dispozitivului hotărârii atacate se observă

că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată a fost pronunțată prin

raportare la obiectul și cauza raportului juridic dedus judecății, la argumentele

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel cum acestea au fost invocate atât

în cerere, cât și în întâmpinare.

Aprecierile pe care prima

instanță le face privitoare la hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 se circumscriu

cerințelor instituite de art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital,

text de lege care reprezintă însuși temeiul de drept al sancțiunii aplicate prin

ordonanța contestată, astfel că nu se pate susține că hotărârea recurată cuprinde

motive străine de natura pricinii.

1.2. Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este incident „când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii”.

Astfel, nelegalitatea

hotărârii atacate, pentru acest motiv de recurs, poate consta, după caz, în lipsa

de temei legal, în încălcarea legii sau în aplicarea greșită a legii.

În cauza dedusă judecății,

ceea ce se invocă de către recurent este încălcarea și aplicarea greșită a legii

de către prima instanță.

Susținerile recurentului

în această privință sunt neîntemeiate, întrucât soluția primei instanțe, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată, se bazează pe interpretarea și aplicarea

corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Astfel, premisa de la

care pornește prima instanță este una corectă, întrucât recurentului îi revenea

obligația de a depune la C.N.V.M. documentația aferentă ofertei publice de preluare

obligatorie a SC A. SA Brașov, obligație prevăzută de art. 203 alin. (1) din Legea

nr. 297/2004 și instituită în sarcina acestuia prin actele administrative individuale

emise de C.N.V.M., reprezentate de ordonanțele din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010

și din 31 august 2010.

Împotriva acestor ordonanțe,

instanța de contencios administrativ a exercitat controlul de legalitate dispunând

respingerea cererii de anulare, prin sentința civilă nr. 5870 din 12 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 7062 din 1 noiembrie 2013 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste circumstanțe,

puterea de lucru judecat se opune ca în acest cadru procesual să fie repusă în discuție

existența/inexistența obligației de derulare a ofertei publice de preluare obligatorie

a SC A. SA instituită în sarcina recurentului P.I., în considerarea dispozițiilor

art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În mod legal, prima instanță

a constatat întrunirea cerințelor art. 210 din Legea nr. 297/2004, atât sub aspectul

laturii obiective, cât și a celei subiective.

Astfel, hotărârea A.G.E.A.

din data de 18 august 2010, prin care s-a aprobat retragerea de la tranzacționare

a acțiunilor emise de SC A. SA, cu încălcarea dispunerii de măsuri nr. 8/2006 și

a ordonanțelor C.N.V.M. din 2 martie 2010, din 1 iunie 2010 și din 31 august

2010, a fost adoptată cu un procent de 37,8% din acțiunile prezente ale emitentului

SC A. SA, recurentul P.I. deținând la momentul votului, atât direct, cât și indirect,

37% din acțiunile societății.

Poziția deținută în cadrul

societății a fost utilizată în mod abuziv de către recurent, de vreme ce acesta

avea cunoștință atât de obligația de derulare a ofertei publice obligatorii, cât

și de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru retragerea de la tranzacționare

a acțiunilor emise de SC A. SA, în acest sens fiind emise adresele C.N.V.M. din

21 iulie 2010, din 27 iulie 2010 și din 30 iulie 2010.

În privința opozabilității

dispoziției de măsuri nr. 8/2006, susținerile recurentului sunt neîntemeiate, întrucât

acest act administrativ a fost publicat atât pe site-ul C.N.V.M., cât și în Buletinul

Oficial al C.N.V.M., fiind opozabil terților, o astfel de modalitate de aducere

la cunoștință a reglementărilor specifice C.N.V.M. având temei legal în prevederile

art. 7 alin. (1), alin. (10) și alin. (15) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul

C.N.V.M., cu modificările și completările ulterioare.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului

declarat de recurentul P.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.I. împotriva sentinței civile nr. 3130 din 11 mai 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2014.