ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3637/2015

Decizia

nr. 3637/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenței nr. 44 din 29 noiembrie 2013, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acesteia.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 819 din 11 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 819 din 11 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia, admiterea acțiunii și dispunerea suspendării executării deciziei Consiliului Concurenței nr. 44 din 29 noiembrie 2013, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentința primei instanțe este nelegală pentru următoarele considerente:

- ignoră practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în cauze similare (spre ex. decizia nr. 4011 din 09 octombrie 2012), a apreciat că aplicarea unor instrucțiuni din 2010 pentru individualizarea unei sancțiuni pentru fapte anterioare constituie caz bine justificat de suspendare a executării actului administrativ;

- consideră greșit că pentru suspendarea executării este necesar ca elementul de nelegalitate să afecteze actul în ansamblu, în fapt fiind suficient, potrivit recurentei, ca actul să conțină un indiciu de nelegalitate; în acest sens, recurenta consideră că indiciile privind nelegalitatea modului de individualizare a amenzii precum și omisiunea aplicării de circumstanțe atenuante legale justifică suspendarea;

- instanța a considerat greșit că interpretarea reclamantei referitoare la cifra de afaceri ar fi restrictivă (interpretare conform căreia amenda se stabilește raportat la cifra de afaceri națională a părții) în condițiile în care pârâta se bazează pe o distincție neprevăzută de lege (distincția dintre cifra de afaceri națională și cifra de afaceri mondială) și stabilește amenda prin raportare la cifra de afaceri mondială;

- instanța a depășit limitele investirii apreciind în mod greșit că reclamanta putea fi sancționată în temeiul unei legi (art. 101 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene) care nu i se aplică ratione temporis deoarece nu a participat la nicio licitație ulterior datei de 01.01.2007;

- în mod greșit instanța a apreciat că reclamanta putea fi sancționată în lipsa oricăror probe directe (se susține că, pe de-o parte, au fost depășite limitele investirii prin aprecierea că probele circumstanțiate ar fi suficiente pentru a reține existența faptei iar pe de altă parte, că instanța nu a luat în considerare argumentul bazat pe lipsa probelor directe);

- tot greșit a procedat instanța de fond și atunci când a reținut că pârâta nu avea obligația definirii pieței relevante și că în absența unei atare definiri sarcina probei pentru un fapt negativ (acela că reclamanta nu este concurenta celorlalte societăți sancționate) revine reclamantei; recurenta pretinde că lipsa definirii pieței relevante nu se poate stabili dacă societățile sancționate sunt sau nu concurente, aspect decisiv pentru existența contravenției;

- în sfârșit, recurenta pretinde că în mod eronat, fără luarea în considerare a datelor contabile prezentate de reclamantă, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada pagubei iminente; în plus, în mod nelegal a fost considerată ca fiind nulă valoarea probatorie a înscrisurilor emise de un auditor independent al reclamantei.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Părțile au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond (reclamanta a ales calea acțiunii separate).

Motivele care permit suspendarea și la care fac trimitere dispozițiile legale de mai sus sunt prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, după cum urmează: persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

Potrivit art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, prin „cazuri bine justificate” se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin „pagubă iminentă” se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Fără a prejudeca fondul, limitându-se doar la palparea lui sumară, Curtea de Apel București a considerat că niciuna din cele două condiții nu este îndeplinită.

Soluția este legală și temeinică.

Astfel, referitor la primul argument invocat de recurentă, Înalta Curte este de acord că aplicare retroactivă a unei legi la individualizarea unei sancțiuni contravenționale poate reprezenta un caz bine justificat de suspendare, dar numai dacă legea în vigoare la data faptelor era mai favorabilă sub acest aspect. În caz contrar, aplicarea retroactivă a legii contravenționale este legală. Or, recurenta nu a argumentat că, cel puțin la nivelul aparenței, legea care s-a aplicat la individualizarea sancțiunii i-ar fi fost defavorabilă raportat la legea în vigoare la data faptelor.

De asemenea, deși Înalta Curte este de acord cu recurenta că, în principiu, pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este necesar ca elementul de nelegalitate să afecteze actul în ansamblu, fiind suficient ca actul să fie chiar și parțial nelegal; totuși, instanța de control nu observă nicio aparență de nelegalitate referitoare la individualizarea amenzii (pentru motivele deja expuse mai sus).

În ce privește stabilirea amenzii prin raportare la cifra de afaceri națională sau mondială, chestiunea nu poate fi tranșată decât pe fondul pricinii, niciuna din interpretări neimpunându-se cu evidența cerută de lege pentru suspendare. La fel se apreciază și argumentul bazat pe greșita aplicare a prevederilor art. 101 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene precum și cel referitor la presupusa omisiune a intimate de a defini noțiunea de piață relevantă.

În sfârșit, referitor la presupusa inexistență a probelor directe care să dovedească fapta, chestiunea ține în mod evident de verificare fondului raportului juridic. Așa cum corect a arătat prima instanță, decizia a cărei executare se cere suspendată indică suficiente probe care să susțină prezumția de temeinicie a actului.

Aceste considerente sunt suficiente pentru a reține că una din condițiile cumulative cerute pentru suspendare deciziei, respectiv cea referitoare la existența unui caz bine justificat de suspendare, nu este îndeplinită, motiv pentru care apărările referitoare la presupusa pagubă iminentă devin nerelevante.

Așa fiind, pentru considerentele de drept mai sus expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. (2010), recursul urmează să fie respins.

Va dispune restituirea către recurenta-reclamantă A., a cauțiunii în valoare de 100.000 lei, consemnată conform recipisei nr. 3680368/1 din 24 februarie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 819 din 11 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea, către recurenta-reclamantă A., a cauțiunii în valoare de 100.000 lei, consemnată conform recipisei nr. 3680368/1 din 24 februarie 2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2015.