ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2015

Decizia nr. 396/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat

,

în contradictoriu cu

pârâtul B., în

temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendare

a executării Ordinului B. nr. 3273 emis în data de 27 martie 2013

.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 2229 din 3 iulie 2013, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două cerințe impuse de lege, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, ordinul ce se solicită a fi suspendat a fost emis pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, iar

reclamanta

nu a indicat nici o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității Ordinului nr. 3273 din 26 februarie 2013 și nici nu

a probat faptul că prin emiterea

actului contestat

i se produce un prejudiciu material

.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 2229 din 3 iulie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale și suspendării actului contestat.

În motivarea recursului declarat s-a susținut că atacarea și contestarea

Ordinului B. nr. 3273 emis în data de 27 martie 2013 pentru nelegalitate reprezintă un caz bine justificat pentru a se solicita suspendarea; că actul atacat este inoportun; că instanța de fond nu a ținut cont de argumentele reclamantei ce pun în discuție legalitatea acestuia; că ordinul contestat, prin care reclamanta a fost deopotrivă reintegrată și eliberată din funcție, nu poate fi considerat rezultatul aplicării hotărârilor judecătorești despre care se face vorbire în cauză; că instanța de fond a abordat superficial aspectul pagubei iminente, în condițiile în care, pe de o parte, recurenta a suferit un prejudiciu material, iar, pe de altă parte, activitatea instituției la conducerea căreia ar fi trebuit numită va fi grav perturbată

.

1.4. Apărările intimatului;

Intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică.

A evocat contextul cauzei și a argumentat, în esență, că reclamanta nu a demonstrat existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și nici nu a probat posibilitatea producerii unui prejudiciu material.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 martie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Prin încheierea din 16 septembrie 2014, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A., în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar;

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei - reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de

488 pct. 8 C. proc. civ.

, reține că nu subzistă în cauză motive legale de casare sau de modificare a încheierii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.

În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de judecată cu cererea de suspendare a Ordinului nr. 3273 din 26 februarie 2013 emis de B., prin care, la art. 1, s-a dispus reintegrarea d-nei A. în funcția de director la C. Iași, ca urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 217/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2010, rămasă irevocabilă și modificată prin Decizia nr. 3510/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/45/2010, iar, potrivit art. 2, începând cu aceeași dată, recurenta a fost eliberată din funcția de director la C. Iași, revenind la catedra rezervată, ca urmare a punerii în executare a sentinței nr. 217/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2010, rămasă irevocabilă și modificată prin Decizia nr. 3510/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din preambulul Ordinului nr. 3273 din 26 februarie 2013, rezultă că la emiterea acestuia s-a avut în vedere dispozitivul sentinței civile nr. 217/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2010, rămasă irevocabilă și modificată prin Decizia nr. 3510/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu luarea în considerare a prevederilor Ordinului B. nr. 3694 din 13 aprilie 2006 privind numirea reclamantei în funcția de director la C. Iași, precum și a prevederilor contractului de management din 13 iulie 2006 încheiat de reclamantă în calitate de director la C. Iași, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 13 aprilie 2006.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, neavând relevanță, din această perspectivă, nici existența acțiunii în anularea ordinului a cărui suspendare se solicită și nici aspectele de nelegalitate a Ordinului nr. 3955 din 06 mai 2009 prin care recurenta a fost revocată inițial din funcția de director la C. Iași.

Este necontestat că, prin

sentința civilă nr. 217/CA din 30 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/45/2010, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu D., a fost anulat Ordinul D. nr. 3955 din 06 mai 2009, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii ordinului și anume, aceea de director al C. Iași, precum și prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-și exercite funcția de conducere.

Prin Decizia nr. 3510 din 16 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâtul D. împotriva sentinței civile nr. 217/CA din 30 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, și s-a dispus modificarea sentinței recurate, în sensul înlăturării dispoziției privind prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Ordinul nr. 3273 din 26 februarie 2013 reprezintă punerea efectivă în aplicare a dispozițiilor sentinței civile nr. 217/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2010, rămasă irevocabilă și modificată prin Decizia nr. 3510/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, anume reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii Ordinului D. nr. 3955 din 06 mai 2009, respectiv, față de expirarea duratei contractului de management din 13 iulie 2006 la data de 13 aprilie 2010, iar față de dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a înlăturat dispoziția de prelungire a contractului menționat, eliberarea reclamantei din funcția de director și revenirea acesteia la catedra rezervată, neputând fi identificate, în acest context, elemente de vădită nelegalitate a acestuia.

Înalta Curte mai apreciază, în acord cu instanța de fond, că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante nu este îndeplinită în cauză, nefiind probat nici eventualul prejudiciu material, efectele vătămătoare asupra carierei reclamantei sau perturbarea gravă a funcționării C. Iași.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 2229 din 3 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.