ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iulie 2011 sub nr. 6780/2/2011, reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2010 emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 10 ianuarie 2011 - 25 martie 2011, auditori publici externi din cadrul C.C. - Departamentul III - Direcția 2, au efectuat controlul situației, evoluției și modului de administrare a suprafețelor de teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă, pentru perioada 2001 - 2010, la A.D.S.
Pe baza deficiențelor consemnate în Raportul de control nr. 1.292 din 25 martie 2011, a fost emisă Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, împotriva căreia reclamanta a formulat contestație administrativă, criticând punctual 17 - constatări și măsuri din cele dispuse, contestația fiind însă respinsă prin încheierea atacată în prezenta acțiune. Reclamanta a reiterat criticile formulate prin contestație, cu referire și la cele reținute în încheierea C.C., solicitând anularea parțială a acesteia și înlăturarea constatărilor și măsurilor contestate pe fond, precum și prelungirea termenelor de îndeplinire a anumitor măsuri. Pârâta, C.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, răspunzând criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.
Prin Sentința nr. 7479 din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că, față de aspectele de fapt constatate de pârâtă, nu rezultă dovezi de nelegalitate a actului atacat, iar reclamanta nu a identificat textele de lege pretins încălcate la emiterea acestuia, motivarea acțiunii nefiind de natură să releve motivele de nelegalitate, iar o parte din argumentele aduse nefiind susceptibile a face obiectul cenzurii instanței în cadrul acestei acțiuni. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin Decizia nr. 4.742 din 28 martie 2013, cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., respectiv nemotivarea soluției pronunțate, contrar dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la omisiunea instanței de fond de a analiza și cerceta, în mod efectiv și concret, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin acțiune. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6 septembrie 2013, sub nr. 6780/2/2011*. S-au depus la dosar înscrisuri suplimentare, respectiv Procesul-verbal încheiat între părți privind prelungirea unor termene de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, Raportul de control privind verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor respective și o informare referitoare la aceleași aspecte.
Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 456 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca nefondată. Referitor la contestarea de către reclamantă, prin acțiunea introductivă, a termenelor stabilite de C.C. pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor instituite la art. I pct. 2 și 3 și art. II pct. 3, 8, 10 și 12 din Decizia nr. 6/2011, cu solicitarea de acordare a unor termene mai îndelungate, Curtea a reținut că autoritatea publică pârâtă poate fi de acord cu prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse numai după ce acestea au fost inițiate de entitatea verificată și numai în condițiile în care prelungirea este datorată respectării unor termene procedurale stabilite prin acte normative sau apariției unor condiții obiective independente de instituție.
În asemenea situații, prelungirea termenului se solicită de către instituție C.C., prin cerere motivată. În speță, cu respectarea acestei proceduri, ulterior emiterii Deciziei nr. 6/2011 și soluționării contestației administrative formulate împotriva acesteia, prin Procesul-verbal nr. 3.162 din 16 septembrie 2011 încheiat între părți, s-a convenit prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor impuse de organul de control, fiind prelungite inclusiv termenele contestate prin acțiune. Prin urmare, având în vedere că termenele stabilite inițial prin Decizia nr. 6/2011 nu sunt prin ele însele nelegale, precum și faptul că, la solicitarea reclamantei, acestea au fost prelungite prin acte subsecvente, întocmite în condițiile reglementărilor incidente în materie, sub acest aspect acțiunea apare ca fiind neîntemeiată.
Cât privește măsurile contestate pe fond, instanța de fond a reținut că, referitor la art. I pct. 4 din Decizia nr. 6/2011, controlul realizat de C.C. nu se limitează la verificarea conformității activității entității controlate cu dispozițiile legale în vigoare, ci este și un control al eficienței activității, inclusiv din perspectiva modului de gestionare a resurselor umane, cum este cazul măsurii analizate. Or, din această perspectivă, a eficienței și a oportunității angajării de personal prin detașare de la alți angajatori, în condițiile în care instituția traversa un proces de restructurare prin disponibilizarea personalului propriu, a apreciat că măsura contestată este pe deplin justificată, legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât prin aceasta s-a impus doar analizarea situației celor trei persoane detașate și luarea măsurilor legale.
De altfel, potrivit constatărilor Raportului de control nr. 40.217 din 5 aprilie 2013 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, măsura analizată a fost implementată în totalitate, prin încetarea detașării a două persoane dintre cele trei persoane vizate și numirea celei de a treia în funcția de președinte al A.D.S. prin ordin al M.A.D.R. Cât privește art. II pct. 1 din Decizia nr. 6/2011, prima instanță a constatat că, deși reclamanta a solicitat să se aibă în vedere faptul că a luat toate măsurile astfel încât să recupereze sumele cu care C.C. a apreciat că au fost diminuate veniturile bugetului de stat, nu a formulat critici concrete cu privire la măsura dispusă, astfel încât, având în vedere considerentele încheierii atacate, pentru care au fost înlăturate argumentele aduse prin contestația administrativă, precum și împrejurarea de fapt necontestată constând în aceea că A.A.I.
Poșta Câlnău a exploatat gratuit în perioada 2000 - 2003 suprafața de 52,41 ha teren agricol, reprezentând diferența dintre suprafața concesionată potrivit contractului și cea predată efectiv rezultată din măsurători, Curtea a reținut că măsura contestată, vizând recuperarea sumelor reprezentând redevența și penalitățile de întârziere aferente acestei exploatări, este legală și temeinică. Referitor la art. II pct. 2 din Decizia nr. 6/2011, s-a reținut că reclamanta a invocat faptul că A.D.S. are dreptul de a solicita contravaloarea redevenței aferente suprafețelor de teren aflate în administrarea sa doar în condițiile în care există un contract valabil, având ca obiect exploatarea acestora și care se află în derulare în anumite perioade, iar pentru perioada de după notificarea de reziliere a Contractului de concesiune X/2000, respectiv anul 2003, temeiul legal al pretențiilor bănești ale A.D.S.
nu mai poate fi contractul de concesiune. A menționat totodată că reducerea suprafeței concesionate prin Contractul de concesiune din 27 aprilie 2007 s-a datorat aplicării legilor fondului funciar, respectiv retrocedărilor de teren efectuate în perioada cuprinsă între data rezilierii Contractului de concesiune X/2000 și data organizării licitației de concesionare a terenului, astfel încât, în mod incorect, C.C., la stabilirea sumei de 3.460.710 RON reprezentând redevență aferentă suprafeței de 2.538 teren agricol, nu a procedat la diminuarea suprafețelor de teren prin luarea în considerare a tuturor protocoalelor de predare teren de către A.D.S. către comisiile locale de fond funciar realizate în perioada 2003 - 2008, concluziile reprezentanților C.C.
privind diminuarea de către A.D.S. a veniturilor bugetului de stat fiind, în aceste condiții, nefondate. Raportat la aceste critici și la datele cauzei, instanța de fond a reținut ca fiind dovedită împrejurarea, de fapt constând în exploatarea suprafeței de 2.538 ha teren agricol de către A.A.I. Poșta Câlnău în perioada 2003 - 2008, aceasta în condițiile în care reclamanta însăși a calculat și a facturat redevența aferentă, stornată abia ulterior pronunțării Deciziei nr. 87/2008 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a constatat rezilierea de drept a contractului, coroborat cu faptul că, nici în fața C.C. și nici în prezentul litigiu, nu s-a probat preluarea terenului de către A.D.S. de la concesionar după notificarea de reziliere din anul 2003 și nici retrocedarea unor suprafețe de teren din cele în discuție sau concesionarea lor, în perioada de referință 2003 - 2008, reclamanta limitându-se la simple susțineri în acest sens, neînsoțite de dovezi.
Judecătorul fondului a făcut totodată precizarea că aspectele privind retrocedarea sau concesionarea unor suprafețe de teren nu au relevanță decât din perspectiva stabilirii întinderii exacte a prejudiciului adus bugetului de stat, operațiune în sarcina entității verificate, fiind de natură a conduce cel mult la diminuarea prejudiciului estimat de C.C., nu și la concluzia inexistenței acestuia. În ceea ce privește art. II pct. 3 din Decizia nr. 6/2011, instanța de fond a constatat că măsurile de recuperare a debitului invocate de reclamantă sunt cele îndreptate împotriva SC F. SA Medgidia, societate împotriva căreia s-a deschis la 1 aprilie 2002 procedura de reorganizare judiciară, A.D.S. înscriindu-se la masa credală cu creanța în discuție.
Or, prin hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul procedurii de reorganizare s-a reținut irevocabil că datoria de plată a redevenței este a Asociației Salariaților P.A.S., și nu a SC F. SA Medgidia, reclamanta fiind exclusă dintre creditori. Cum, anterior controlului C.C., A.D.S. nu a întreprins măsuri de recuperare a debitului de la debitorul real, stabilit prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile ale instanțelor comerciale învestite în procedura de reorganizare judiciară, rezultă că măsura dispusă prin Decizia nr. 6/2011 este legală și temeinică. Cât privește art. II pct. 4 și 5 din Decizia nr. 6/2011, curtea a apreciat că, atâta timp cât A.D.S. a emis facturi și a înregistrat în contabilitate creanțele reprezentând redevență, avea obligația de a derula, înăuntrul termenului de prescripție, toate demersurile necesare pentru încasarea debitului și a penalităților aferente.
Cât privește faptul că suprafața de teren concesionată scriptic nu corespunde cu cea real concesionată, această împrejurare nu este de natură a exonera reclamanta de obligațiile ce îi reveneau, căci echivalează cu invocarea propriei cuple, în contextul în care era în sarcina sa să se asigure că situația scriptică este conformă realității. Prin urmare, reclamanta însăși trebuia să ia măsuri pentru stabilirea întinderii exacte a debitului reprezentând redevența neachitată și accesoriile aferente, astfel încât acesta să devină cert, raportat la considerentele invocate ale instanțelor, și, totodată, în raport de redevență, avea obligația de a calcula daune moratorii pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către concesionar.
În ce privește art. II pct. 9 din Decizia nr. 6/2011, instanța de fond a reținut că susținerea reclamantei, în sensul că nu i se aplică excepțiile prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., ci regula instituită de același text, este lipsită de orice fundament, în condițiile în care textul de lege invocat prevede următoarele "(...) sunt, de asemenea, scutite de taxă: (...) f) livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri.
Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile". Așadar, deși regula este aceea că vânzarea de terenuri este o operațiune scutită de TVA, legea instituie, în mod expres, o excepție de la această regulă pentru terenurile construibile, mai puțin cele pe care sunt edificate construcții, însă nu s-a invocat că aceasta ar fi situația în speță, astfel că reclamanta avea obligația de a calcula TVA aferentă valorii suprafețelor de teren construibil aparținând cabinetelor veterinare vândute.
Referitor la art. II pct. 10 din Decizia nr. 6/2011, s-a reținut că, așa cum a arătat și pârâta, cadrul legal este reprezentat chiar de prevederile art. 4 lit. e) din Legea nr. 268/2001 privind înființarea A.D.S., printre ale cărei atribuții se regăsește aceea de concesionare sau închiriere a bunurilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, cum este cazul cabinetelor veterinare din circumscripțiile sanitare-veterinare, precum și dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 160/1998, republicată, pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, potrivit cărora instituțiile "de care aparțin dispensarele veterinare pot vinde, închiria sau concesiona medicilor veterinari care devin liber profesioniști clădirile, spațiile, dotările și mijloacele existente în circumscripțiile sanitar-veterinare de asistență și în clinicile veterinare de stat". Abrogarea reglementării generale reprezentate de Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și adoptarea unei reglementări-cadru, prin Legea nr. 54/2006, doar pentru concesiunea bunurilor proprietate publică, nu poate justifica lăsarea unor bunuri imobile proprietate privată a statului în folosința unor persoane fără un titlu valabil și fără a se pretinde contravaloarea acestei folosințe, atâta timp cât există și alte acte normative, speciale, ce prevăd modalitățile de valorificare a acestora.
În ceea ce privește art. II pct. 11 din Decizia nr. 6/2011, reclamanta a susținut că pensionarul în cauză nu se afla în niciuna dintre cele trei situații prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009, neavând contract individual de muncă sau raport de serviciu, iar în ce privește actul de numire a precizat că potrivit art. 137 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt desemnați de adunarea generală ordinară a acționarilor, cu excepția primilor administratori care sunt numiți prin actul constitutiv, în speță nefiind vorba despre o entitate nou înființată, astfel că administratorii sunt desemnați și nu numiți.
Însă, instanța de fond a apreciat că, în mod temeinic, susținerea reclamantei a fost înlăturată de pârâtă, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu sunt incidente în ceea ce privește funcționarea A.D.S., aceasta nefiind organizată ca societate comercială, ci ca instituție publică cu personalitate juridică înființată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ce își desfășoară activitatea în condițiile Legii nr. 268/2001.
În fine, cât privește art. II pct. 12 din Decizia nr. 6/2011, Curtea a reținut că aspectul invocat de reclamantă, referitor la achitarea sumei de 136,32 RON, nu constituie un motiv de nelegalitate a măsurii dispuse, de verificare a modului de respectare a Normei și de recuperare a eventualelor debite identificate, referirea din Decizie la debitul de 136,32 RON fiind rezultatul unei erori materiale, atâta timp cât prin chiar raportul de control s-a reținut că suma de 136,32 RON a fost recuperată în timpul controlului. De altfel, prin Raportul de control nr. 40.217 din 5 aprilie 2013 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, s-a reținut că suma a fost recuperată și, în consecință, că măsura analizată a fost implementată.
Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esență următoarele: - Referitor la constatarea nr. 5 în sensul că, nu au fost luate măsurile legale pentru actualizarea redevențelor cu suprafețele efectiv exploatate de A.A.I. Poșta Câlnău în baza Contractului de concesiune Y/2000. Se apreciază că, în mod eronat, C.C. a dispus luarea de către A.D.S. a acestei măsuri, atât timp cât potrivit prevederilor legale, nu se putea încheia un Act adițional la subcontractul de concesiune din 11 august 2000 de majorare a suprafeței deoarece, astfel, se alterau condițiile licitației în baza căreia a fost încheiat contractul, ținând cont că pentru fiecare licitație este întocmit un dosar de prezentare, un caiet de sarcini, procedura care trebuie respectată.
În mod eronat, instanța de fond a apreciat că măsura contestată vizând recuperarea sumelor reprezentând redevență și penalități de întârziere aferente acestei exploatări, este temeinică și legală, în condițiile în care din materialul probator administrat rezultă, în mod indubitabil, că măsura dispusă de C.C. este nelegală în situația în care A.D.S. a luat toate măsurile legale astfel încât să recupereze sumele cu care C.C. apreciază că au fost diminuate veniturile bugetului de stat. - Referitor la constatarea nr. 6 privind diminuarea nelegală cu suma de 3.460.710,53 RON a veniturilor A.D.S. și implicit ale bugetului de stat, reprezentând redevență aferentă suprafeței de 2.538 ha teren agricol concesionat A.A.I.
Poșta Câlnău, care a exploatat suprafața de teren și după notificarea de reziliere a contractului din anul 2003 (notificare făcută de concedent ca urmare a refuzului concesionarului de a plăti redevență anuală pentru perioada 2000 - 2003) până în anul 2008 dată la care Curtea de Apel Ploiești a constatat rezilierea de drept a Contractului de concesiune X din 16 noiembrie 2000. Se arată că reprezentanții C.C. au făcut o interpretare greșită a situației existente după rezilierea Contractului de concesiune X/2000, respectiv terenul a fost preluat de A.D.S. și oferit la concesionare. Recurenta a arătat faptul că, după rezilierea contractului din anul 2003 nu exista cadrul legal pentru recuperarea debitului pe calea exploatării abuzive a suprafețelor de teren ce au făcut obiectul Contractului de concesiune X din 16 noiembrie 2000. Se precizează de recurentă că direcția de specialitate din cadrul A.D.S.
a procedat la punerea în aplicare a dispozițiilor C.C. referitoare la Contractul de concesiune X din 16 noiembrie 2000. - Referitor la constatarea nr. 7, respectiv existența unui debit în sumă de 575.902,05 RON, reprezentând redevență aferentă unei suprafețe de 2.321 ha teren agricol, concesionată de SC F. SA Medgidia în baza Contractului de concesiune Z/2000, contract menținut și după privatizarea societății prin vânzarea pachetului de acțiuni către Asociația Salariaților PAS, respectiv până la data de 22 aprilie 2002 când a fost încheiat un nou contract de concesiune. Instanța de fond neluând în analiză toate susținerile recurentei din care rezultă că A.D.S. a întreprins toate măsurile legale pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON.
Documentele aflate la dosarul de urmărire a Contractului de concesiune Z/2000, reiese faptul că A.D.S. a luat toate măsurile legale în vederea recuperării debitului. Având în vedere că la data de 30 aprilie 2002 contractul de concesiune în urma privatizării nu a fost încă semnat, fiind în vigoare Contractul de preemțiune Z din 27 aprilie 2000, A.D.S. a întreprins formalitățile privind înscrierea la masa credală cu suma de 902.638,46 RON, reprezentând redevență și penalități aferente pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului și până la data comunicării. Suma a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, însă ulterior nu a fost cuprinsă și în planul de reorganizare. Arată recurenta că urmare a încasărilor efectuate în baza H.G.
nr. 315/2002, respective a sumei de 12.150,00 RON virată cu OP din 6 decembrie 2002 și a sumei de 89.643,60 RON virată cu OP din 16 iunie 2003 sumă cu care A.D.S. a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor SC F. SA Medgidia a fost diminuată la 800.889,86 RON, fiind repartizată astfel: - pentru Contractul de concesiune Z/2000 - 181.043,85 RON; - pentru Contractul de concesiune Q/2002 - 619.846,01 RON. - Referitor la constatarea nr. 8 și 9 a C.C. privind: - neinițierea de către A.D.S.
a tuturor măsurilor legale pentru recuperarea în cadrul termenului legal de prescripție de 3 ani, debitul de 157.922,28 RON și majorările de întârziere calculate în sumă de 640.588,93 RON, reprezentând redevență neachitată în perioada 2002 - martie 2008 de Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Rușețu aferentă suprafeței de 550,18 ha teren agricol concesionat - necalcularea, facturarea și încasarea daunelor moratorii stabilite prin contract de 0,15%, estimate în timpul controlului la valoarea de 672.227,93 RON pentru nerespectarea clauzelor din Contractul de concesiune încheiat cu Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Rușețu privind obligația acestuia de a transmite cu minimum 30 de zile înainte de începerea fiecărui an agricol concedentului date cu privire la investițiile pe care intenționează să le facă, structura culturilor, nivelul producției, constituirea garanțiilor și asigurarea culturilor.
Recurenta a arătat: a) Referitor la nerecuperarea redevenței și a penalităților Suma este incerta și se datorează problemelor de fond funciar preluate prin aplicarea H.G. nr. 517/1999, lucru admis și de C.C. la Cap. I pct. 3 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, situație constatată și precizată în Decizia comercială nr. 8 din 1 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția 5 a comercială. b) Referitor la necalcularea daunelor moratorii În ceea ce privește necalcularea daunelor moratorii se precizează că investițiile, precum și celelalte obligații asumate prin contract, cu excepția redevenței, nu au cuantumul determinat. Se apreciază că atâta vreme cât debitul înregistrat de către Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Rușețu, constând în redevență și penalități nu are un caracter cert, A.D.S.
nu avea posibilitatea de a calcula daune moratorii, care la rândul lor ar fi reprezentat un debit incert, motiv pentru care recurenta solicită anularea acestei măsuri dispuse de către C.C.R. Instanța de fond nu-și motivează aprecierea față de această măsură a C.C., rezumându-se doar în a preciza că, criticile formulate nu pot fi primate, instanța reia, în mod fidel, susținerile intimatei-pârâte, fără a arăta care sunt considerentele proprii care au condus la formarea convingerii că măsura respectivă este legală. Din probele administrate rezultă foarte clar faptul că recurenta a întreprins toate demersurile necesare în acest sens, dovadă fiind și litigiile înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.
- Referitor la constatarea nr. 13: Diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 1.232,92 RON, reprezentând TVA necalculat aferent suprafețelor de teren construibil aparținând cabinetului veterinar vândut medicului veterinar de circumscripție concesionar din localitatea Săbăoani, jud. Neamț. A.D.S. nu a calculat, facturat și înregistrat TVA aferent valorii suprafețelor de teren construibil vândute, la niciunul din cele 258 cabinete din circumscripțiile sanitar-veterinare. Se apreciază că, C.C., în mod neîntemeiat, a dispus obligarea A.D.S. la luarea acestei măsuri, atât timp cât, conform Protocolului de predare primire nr. 800 din 12 februarie 2002 (încheiat în baza O.M.A.A.P.
nr. 17 din 10 ianuarie 2002) a circumscripțiilor sanitar-veterinare s-a făcut înregistrarea fiecărui bun (clădire și teren aferent), ca un întreg unitar, acestea având un singur număr de inventar și o singură valoare de inventar ce include atât clădirea cât și terenul, nefiind evidențiată separat valoarea terenului. Recurenta a arătat, de asemenea, că a acționat în deplină concordanță cu dispozițiile legale care prevăd scutirea de la plata TVA, bunurile înstrăinate încadrându-se în categoria imobilelor scutite de la plata TVA -ului. Atât C.C., cât și instanța de fond au ignorat specificul bunurilor imobile înstrăinate de A.D.S., respectiv sedii de circumscripții sanitare-veterinare care deservesc doar desfășurării activităților sanitare-veterinare publice de interes național, fiind interzis prin lege schimbarea destinației imobilelor respective.
În primul rând, obiectul vânzării îl reprezintă construcția ca sediu de circumscripție sanitară-veterinară, și în al doilea rând, terenul aferent acesteia, necesar folosinței clădirii și activității specifice acțiunilor sanitare-veterinare, în condițiile în care, medicul veterinar concesionar al circumscripțiilor sanitare-veterinare tratează animale, care la țară unde se regăsesc aceste circumscripții, sunt în special animale mari, astfel că un cal, o vacă etc., nu pot fi tratați într-o clădire ci în curte, într-un spațiu special amenajat. Recurenta a arătat că atât pârâta, cât și instanța de fond au ignorat cu totul acest specific al bunurilor imobile vândute de A.D.S. care se încadrează, în mod indubitabil, în categoria terenurilor exceptate de la plata de TVA.
Cu toate acestea, A.D.S. s-a conformat măsurii dispuse de pârâtă, fiind astfel emisă Factura fiscală din 29 decembrie 2011 pentru C.S.V. Săbăoani, jud. Neamț, în valoare de 1.521 RON, reprezentând TVA, sumă încasată cu OP din 24 august 2012, sumă virată la bugetul de stat. Recurenta precizează că din 258 cumpărători ai circumscripțiilor sanitare-veterinare ce fac obiectul măsurii nr. 9 a C.C., respectiv din suma totală facturată în valoare de 664.082,36 RON a fost încasată suma de 523.638,41 RON, iar pentru cei 26 de cumpărători care nu au achitat, contestând în instanță această măsură, compartimentul de specialitate a luat măsurile necesare recuperării sumelor respective. Prin art. II, pct. 10 din Decizia C.C.
nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a dispus recuperarea sumei de 1.970,18 RON reprezentând redevență neîncasată ca urmare a utilizării spațiilor și terenului aferent cabinetului veterinar din circumscripția sanitară-veterinară Frățești, jud. Giurgiu în lipsa unui contract încheiat cu A.D.S. de către SC T.L.I.E. SRL, concesionar al activităților sanitare-veterinare. Se precizează că pentru Circumscripția Sanitară Veterinară Frățești, contractul de concesiune cu SC T.L.I.E. SRL s-a încheiat mai târziu datorită diferențelor semnificative între suprafața terenului și a clădirii C.S.V. Frățești înscrise în actele normative (teren 1.501 mp, clădire 864 mp), respectiv măsurate (teren 980 mp, clădire 105 mp).
După înscrierea în cartea funciară a A.D.S. cu bunurile imobile rezultate în urma măsurătorilor cadastrale, pentru C.S.V. Frățești, jud. Giurgiu, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 1 din 17 februarie 2014 prin care s-a perceput prețul folosinței imobilului de la data de 21 iulie 2009, conform Procesului-verbal nr. 936 din 12 septembrie 2011, precum și redevență aferentă unui an calendaristic (10.296,56 + 2.249,10 = 12.545,66 RON), astfel recuperându-se debitul identificat prin Decizia nr. 6/2011 a C.C. Ca soluție temporară, până la încheierea contractelor de concesiune a bunurilor imobile proprietate privată a statului român și în administrarea A.D.S., pentru care direcțiile sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene au procedat la contractarea activităților sanitar-veterinare publice de interes național, A.D.S.
a procedat la încheierea unor procese-verbale de ocupare a spațiului pentru care A.D.S. urma a percepe, la încheierea contractului, o sumă reprezentând folosirea imobilului respectiv. După elaborarea și aprobarea Normelor privind concesionarea bunurilor imobile aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare, au fost depuse documentații în vederea concesionării prin metoda atribuirii directe a bunurilor imobile aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare, fiind astfel încheiate contracte de concesiune (din aprilie 2013 până la data prezentei au fost încheiate un număr de 39 contracte). - Referitor la constatarea nr. 15, referitor la efectuarea unor plăți nelegale în sumă de 383 RON, reprezentând indemnizație de membru al Consiliului de Administrație plătită în perioada martie - decembrie 2010 unei persoane care era pensionată și nu respecta restricțiile impuse de Legea nr. 329/2009.
Pentru plățile nelegale efectuate au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 105 RON. Se menționează că pensionarul N.G. nu se află în niciuna din cele trei situații prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, deci nu are contract individual de muncă, raport de serviciu. Procedura în fața instanței de recurs Intimata-pârâtă C.C.R. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: - În ceea ce privește constatarea nr. 5 (art. II pct. 1 din Decizia C.C. nr. 6 din 28 aprilie 2011) Pârâta C.C. a reținut că referitor la Contractul nr. 90/2000, la calculul redevenței A.D.S. a avut în vedere suprafața de teren diminuată conform protocoalelor de predare terenuri către consiliile locale, iar aceasta trebuia să facă o inventariere a terenurilor exploatate în fapt de A.A.I. Poșta Câlnău.
De asemenea A.D.S., care se află în faze de executare silită cu alte contracte de concesiune încheiate cu aceeași asociație, cunoștea faptul că aceasta este un rău platnic, că nu figurează cu mobile sau imobile, nu a întreprins nici un demers pentru ca Asociația să-și plătească redevența vreme de 3 ani (emitere facturi, notificare reziliere, executare silită). Cât privește realizarea investițiilor asumate prin Contractul de concesiune Y din 11 august 2000, se reține că sunt corecte constatările C.C., reclamanta însăși recunoscând că nu a inclus în clauzele contractuale necesitatea realizării investițiilor, iar conform contractului pct. 7.13.1.2. "Concesionarul este obligat să realizeze investiții pentru dezvoltarea exploatării în valoare de 51.292.500 lei/ROL". Concesionarul era obligat să efectueze lucrări și investiții care să conducă la creșterea fertilității solului și a producției agricole, la îmbunătățirea drumurilor de exploatare, a sistemului de irigații.
Reclamantul a recunoscut și a adoptat măsurile solicitate de pârâtă. - Referitor la constatarea nr. 6 (art. II pct. 2 din Decizia C.C. nr. 6/2011) În mod corect, a reținut pârâta C.C. că datorită modului defectuos de urmărire a respectării clauzelor contractului de concesiune, A.A.I. Poșta Câlnău are față de A.D.S. o datorie publică de 1.981.834,81 RON reprezentând contravaloarea redevență datorată pentru exploatarea terenului și penalități de întârziere. Recurenta nu aduce argumente suplimentare celor prezentate în fața instanței de fond, faptul că nu s-a probat preluarea în patrimoniul A.D.S. a terenului concesionat și pentru care nu mai exista titlu valabil după pronunțarea Deciziei nr. 87/2008 a Curții de Apel Ploiești și nici reconstituirea unor suprafețe de teren pentru alte persoane conform legii fondului funciar conduce la concluzia că reclamanta face susțineri nefondate.
În ceea ce privește temeiul de drept, se putea avea în vedere chiar Contractul de concesiune X/2000 și art. 970 C. civ.: "Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă la ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa". - În ceea ce privește constatarea nr. 7 (art. II pct. 3 din Decizia C.C.
nr. 6/2011) Nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante în sensul că a întreprins toate măsurile legale pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON având în vedere că, în condițiile în care contractul de concesiune în urma privatizării nu a fost încă semnat era în vigoare Contractul de preemțiune Z din 27 aprilie 2002. A arătat recurentul-reclamant că în Contractul de concesiune Q din 22 aprilie 2002 încheiat cu Asociația Salariaților PAS F. Medgidia ulterior la 10 aprilie 2004 SC F. SA s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile Asociației Salariaților prin încheierea și semnarea Actului adițional din 10 aprilie 2004. Înalta Curte consideră că sunt relevante în cauză considerentele Deciziei civile nr. 240/CCM din 18 februarie 2010: "... deși prin Actul adițional din 10 aprilie 2004 la Contractul de concesiune Q/2002 concesionar devine SC F. SA, în cursul procedurii această modificare nu a fost urmată de modificarea planului de reorganizare, actele amintite de recurentă, neputând fi avute în vedere, deoarece nu au fost semnate de administratorul special al societății debitoare aflată în reorganizare judiciară, potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acesta conducând societatea pe perioada reorganizării, administratorul judiciar neputându-și asuma obligații în numele și pe seama SC F. SA". De altfel,
chiar recurenta-recurentă recunoaște faptul că suma reprezentând debitul a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor însă nu a fost cuprinsă ulterior și în planul de reorganizare. Rezultă că sunt corecte susținerile pârâtei în sensul că A.D.S. nu s-a îndreptat împotriva adevăratului debitor iar dreptul la acțiune împotriva Asociația Salariaților PAS F. Medgidia s-a prescris. - Referitor la constatările 8 și 9 (art. II pct. 4 și 5 din Decizia C.C. nr. 6/2011) Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că debitul era incert și nu putea acționa în consecință pentru recuperarea redevenței, penalităților, daunelor moratorii și chiar a obligației concesionarului de a realiza investițiile asumate.
C.C. a constatat că neacționarea în instanță în termenul legal de prescripție a concesionarului care s-a dovedit a fi rău-platnic și care a solicitat expres diminuarea suprafeței de teren concesionate deoarece avea o situație precară, a condus la prejudicierea statului - cu contravaloarea redevenței neachitate pentru anul 2002 și penalitățile contractuale, debitul fiind prescris. De asemenea, A.D.S. nu a calculat concesionarului daune moratorii de 0,15% din valoarea redevenței anuale pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contract și nesancționate prin penalități în mod expres (conform art. 7.120 din Contractul de concesiune din 4 iunie 2002). Se reține că A.D.S. îi revine obligația legală de a încasa redevența și accesoriile aferente conform facturilor emise și înregistrate în contabilitate ca documente justificative, A.D.S.
având obligația inventarierii terenului care face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate (Legea nr. 268/2001, art. 7 alin. (1), H.G. nr. 626/2001 - art. 3 alin. (1)). - Referitor la constatarea nr. 13 (art. II pct. 9 din Decizia C.C. nr. 6/2011) Se reține că nu se poate încadra înstrăinarea circumscripțiilor sanitar-veterinare - conform Protocolului de predare-primire din 12 februarie 2002 în situația de excepție prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. conform cărora "livrarea de construcții/părți de construcții și terenurile pe care sunt construite, precum și a oricăror alte terenuri. Prin excepție/scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile ...". Așa cum arată și recurentele, este vorba despre terenul aferent cabinetelor sanitar-veterinare, obiectul vânzării îl reprezintă construcția ca sediu de circumscripție sanitară.
Din contestația A.D.S. rezultă că înregistrarea fiecărui bun s-a făcut ca un întreg (clădire și teren aferent) nefiind evidențiată separat valoarea terenului, însă această constatare nu este un argument pentru încadrarea în prevederile care scutesc înstrăinarea cabinetelor sanitar-veterinare de plata TVA. Ipoteza prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. vizează exclusiv terenuri goale, ce urmează a fi folosite pentru construirea unor clădiri, fie prin schimbarea categoriei de folosință, fie prin solicitarea PUZ - aferente necesare etc. În speță nu este această situație, existând 2 categorii de active imobiliare, clădire plus teren, care au fost înstrăinate de A.D.S. Referitor la art. II pct. 10 din Decizia C.C.
nr. 6/2011 - (reclamanta-recurentă nu are argumente consistente) arată doar că s-a găsit o soluție temporară prin depunerea unor documentații pentru concesionarea prin metoda atribuirii directe a bunurilor imobile aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare. Nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind lipsa cadrului legislativ referitoare la concesionarea bunurilor imobile proprietate privată a statului aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare întrucât, unele spații destinate cabinetelor veterinare nu aveau un contract legal de folosință încheiat cu A.D.S. încălcând astfel obligațiile prevăzute de art. 4 lit. e) din Legea nr. 268/2001 privind concesionarea sau închirierea bunurilor activităților și serviciilor publice aflate în subordinea M.A.A.P.
- Constatarea nr. 15 (art. II pct. 11 din Decizia C.C. nr. 6/2011) Așa cum a reținut și pârâta C.C., în actul administrativ emis și contestat în prezenta speță, recurenta-reclamantă este în eroare atunci când invocă prevederile art. 137 1 alin. (1) din Legea nr. 311/1990 privind societățile comerciale, deoarece A.D.S. nu funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990. De asemenea, membrul Consiliului de Administrație al A.D.S. în perioada martie - decembrie 2010 a fost numit prin O.M.A.D.R. nr. 1.791 din 8 octombrie 2009 și revocat prin O.M.A.D.R. nr. 273 din 3 decembrie 2010, fiindu-i deci aplicabile dispozițiile art. 18 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice.
Înalta Curte constată că majoritatea măsurilor depuse de C.C. au fost duse deja la îndeplinire de către A.D.S. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, constatând că sentința de fond este temeinică și legală în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva Sentinței nr. 456 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015. Procesat de GGC - N
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.