ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

25 iulie 2011 sub nr. 6780/2/2011, reclamanta A.D.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2010

emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în perioada 10 ianuarie 2011 - 25 martie 2011, auditori

publici externi din cadrul C.C. - Departamentul III - Direcția 2, au efectuat

controlul situației, evoluției și modului de administrare a suprafețelor de

teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de

apă, pentru perioada 2001 - 2010, la A.D.S. Pe baza deficiențelor consemnate în

Raportul de control nr. 1.292 din 25 martie 2011, a fost emisă Decizia nr. 6

din 28 aprilie 2011, împotriva căreia reclamanta a formulat contestație

administrativă, criticând punctual 17 - constatări și măsuri din cele dispuse,

contestația fiind însă respinsă prin încheierea atacată în prezenta acțiune.

Reclamanta a reiterat

criticile formulate prin contestație, cu referire și la cele reținute în

încheierea C.C., solicitând anularea parțială a acesteia și înlăturarea

constatărilor și măsurilor contestate pe fond, precum și prelungirea termenelor

de îndeplinire a anumitor măsuri.

Pârâta, C.C. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, răspunzând criticilor formulate prin cererea de chemare în

judecată.

Prin Sentința nr.

7479 din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că, față

de aspectele de fapt constatate de pârâtă, nu rezultă dovezi de nelegalitate a

actului atacat, iar reclamanta nu a identificat textele de lege pretins

încălcate la emiterea acestuia, motivarea acțiunii nefiind de natură să releve

motivele de nelegalitate, iar o parte din argumentele aduse nefiind

susceptibile a face obiectul cenzurii instanței în cadrul acestei acțiuni.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ, prin Decizia nr. 4.742 din 28

martie 2013, cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, reținându-se incidența motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluției

pronunțate, contrar dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

raportat la omisiunea instanței de fond de a analiza și cerceta, în mod efectiv

și concret, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate

invocate de reclamantă prin acțiune.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, la data de 6 septembrie 2013, sub nr.

6780/2/2011*.

S-au depus la dosar

înscrisuri suplimentare, respectiv Procesul-verbal încheiat între părți privind

prelungirea unor termene de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin

Decizia nr. 6/2011, Raportul de control privind verificarea modului de aducere la

îndeplinire a măsurilor respective și o informare referitoare la aceleași

aspecte.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 456

din 11 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamanta A.D.S., în

contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca nefondată.

Referitor la

contestarea de către reclamantă, prin acțiunea introductivă, a termenelor

stabilite de C.C. pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor instituite la art.

I pct. 2 și 3 și art. II pct. 3, 8, 10 și 12 din Decizia nr. 6/2011, cu

solicitarea de acordare a unor termene mai îndelungate, Curtea a reținut că

autoritatea publică pârâtă poate fi de acord cu prelungirea termenelor de

aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse numai după ce acestea au fost

inițiate de entitatea verificată și numai în condițiile în care prelungirea

este datorată respectării unor termene procedurale stabilite prin acte

normative sau apariției unor condiții obiective independente de instituție. În

asemenea situații, prelungirea termenului se solicită de către instituție C.C.,

prin cerere motivată.

În speță, cu

respectarea acestei proceduri, ulterior emiterii Deciziei nr. 6/2011 și

soluționării contestației administrative formulate împotriva acesteia, prin

Procesul-verbal nr. 3.162 din 16 septembrie 2011 încheiat între părți, s-a

convenit prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor impuse de

organul de control, fiind prelungite inclusiv termenele contestate prin

acțiune.

Prin urmare, având în

vedere că termenele stabilite inițial prin Decizia nr. 6/2011 nu sunt prin ele

însele nelegale, precum și faptul că, la solicitarea reclamantei, acestea au

fost prelungite prin acte subsecvente, întocmite în condițiile reglementărilor

incidente în materie, sub acest aspect acțiunea apare ca fiind neîntemeiată.

Cât privește măsurile

contestate pe fond, instanța de fond a reținut că, referitor la art. I pct. 4

din Decizia nr. 6/2011, controlul realizat de C.C. nu se limitează la

verificarea conformității activității entității controlate cu dispozițiile

legale în vigoare, ci este și un control al eficienței activității, inclusiv

din perspectiva modului de gestionare a resurselor umane, cum este cazul

măsurii analizate. Or, din această perspectivă, a eficienței și a oportunității

angajării de personal prin detașare de la alți angajatori, în condițiile în

care instituția traversa un proces de restructurare prin disponibilizarea

personalului propriu, a apreciat că măsura contestată este pe deplin justificată,

legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât prin aceasta s-a impus doar

analizarea situației celor trei persoane detașate și luarea măsurilor legale.

De altfel, potrivit

constatărilor Raportului de control nr. 40.217 din 5 aprilie 2013 privind modul

de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011,

măsura analizată a fost implementată în totalitate, prin încetarea detașării a

două persoane dintre cele trei persoane vizate și numirea celei de a treia în

funcția de președinte al A.D.S. prin ordin al M.A.D.R.

Cât privește art. II

pct. 1 din Decizia nr. 6/2011, prima instanță a constatat că, deși reclamanta a

solicitat să se aibă în vedere faptul că a luat toate măsurile astfel încât să

recupereze sumele cu care C.C. a apreciat că au fost diminuate veniturile

bugetului de stat, nu a formulat critici concrete cu privire la măsura dispusă,

astfel încât, având în vedere considerentele încheierii atacate, pentru care au

fost înlăturate argumentele aduse prin contestația administrativă, precum și

împrejurarea de fapt necontestată constând în aceea că A.A.I. Poșta Câlnău a

exploatat gratuit în perioada 2000 - 2003 suprafața de 52,41 ha teren agricol,

reprezentând diferența dintre suprafața concesionată potrivit contractului și

cea predată efectiv rezultată din măsurători, Curtea a reținut că măsura

contestată, vizând recuperarea sumelor reprezentând redevența și penalitățile

de întârziere aferente acestei exploatări, este legală și temeinică.

Referitor la art. II

pct. 2 din Decizia nr. 6/2011, s-a reținut că reclamanta a invocat faptul că

A.D.S. are dreptul de a solicita contravaloarea redevenței aferente

suprafețelor de teren aflate în administrarea sa doar în condițiile în care

există un contract valabil, având ca obiect exploatarea acestora și care se

află în derulare în anumite perioade, iar pentru perioada de după notificarea

de reziliere a Contractului de concesiune X/2000, respectiv anul 2003, temeiul

legal al pretențiilor bănești ale A.D.S. nu mai poate fi contractul de

concesiune.

A menționat totodată

că reducerea suprafeței concesionate prin Contractul de concesiune din 27

aprilie 2007 s-a datorat aplicării legilor fondului funciar, respectiv

retrocedărilor de teren efectuate în perioada cuprinsă între data rezilierii

Contractului de concesiune X/2000 și data organizării licitației de

concesionare a terenului, astfel încât, în mod incorect, C.C., la stabilirea

sumei de 3.460.710 RON reprezentând redevență aferentă suprafeței de 2.538

teren agricol, nu a procedat la diminuarea suprafețelor de teren prin luarea în

considerare a tuturor protocoalelor de predare teren de către A.D.S. către

comisiile locale de fond funciar realizate în perioada 2003 - 2008, concluziile

reprezentanților C.C. privind diminuarea de către A.D.S. a veniturilor bugetului

de stat fiind, în aceste condiții, nefondate.

Raportat la aceste

critici și la datele cauzei, instanța de fond a reținut ca fiind dovedită

împrejurarea, de fapt constând în exploatarea suprafeței de 2.538 ha teren

agricol de către A.A.I. Poșta Câlnău în perioada 2003 - 2008, aceasta în

condițiile în care reclamanta însăși a calculat și a facturat redevența

aferentă, stornată abia ulterior pronunțării Deciziei nr. 87/2008 a Curții de

Apel Ploiești, prin care s-a constatat rezilierea de drept a contractului,

coroborat cu faptul că, nici în fața C.C. și nici în prezentul litigiu, nu s-a

probat preluarea terenului de către A.D.S. de la concesionar după notificarea

de reziliere din anul 2003 și nici retrocedarea unor suprafețe de teren din

cele în discuție sau concesionarea lor, în perioada de referință 2003 - 2008,

reclamanta limitându-se la simple susțineri în acest sens, neînsoțite de

dovezi.

Judecătorul fondului

a făcut totodată precizarea că aspectele privind retrocedarea sau concesionarea

unor suprafețe de teren nu au relevanță decât din perspectiva stabilirii

întinderii exacte a prejudiciului adus bugetului de stat, operațiune în sarcina

entității verificate, fiind de natură a conduce cel mult la diminuarea

prejudiciului estimat de C.C., nu și la concluzia inexistenței acestuia.

În ceea ce privește

art. II pct. 3 din Decizia nr. 6/2011, instanța de fond a constatat că măsurile

de recuperare a debitului invocate de reclamantă sunt cele îndreptate împotriva

SC F. SA Medgidia, societate împotriva căreia s-a deschis la 1 aprilie 2002

procedura de reorganizare judiciară, A.D.S. înscriindu-se la masa credală cu

creanța în discuție. Or, prin hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul

procedurii de reorganizare s-a reținut irevocabil că datoria de plată a redevenței

este a Asociației Salariaților P.A.S., și nu a SC F. SA Medgidia, reclamanta

fiind exclusă dintre creditori.

Cum, anterior

controlului C.C., A.D.S. nu a întreprins măsuri de recuperare a debitului de la

debitorul real, stabilit prin hotărârile judecătorești definitive și

irevocabile ale instanțelor comerciale învestite în procedura de reorganizare

judiciară, rezultă că măsura dispusă prin Decizia nr. 6/2011 este legală și

temeinică.

Cât privește art. II

pct. 4 și 5 din Decizia nr. 6/2011, curtea a apreciat că, atâta timp cât A.D.S.

a emis facturi și a înregistrat în contabilitate creanțele reprezentând

redevență, avea obligația de a derula, înăuntrul termenului de prescripție,

toate demersurile necesare pentru încasarea debitului și a penalităților aferente.

Cât privește faptul că suprafața de teren concesionată scriptic nu corespunde

cu cea real concesionată, această împrejurare nu este de natură a exonera

reclamanta de obligațiile ce îi reveneau, căci echivalează cu invocarea

propriei cuple, în contextul în care era în sarcina sa să se asigure că

situația scriptică este conformă realității.

Prin urmare,

reclamanta însăși trebuia să ia măsuri pentru stabilirea întinderii exacte a

debitului reprezentând redevența neachitată și accesoriile aferente, astfel

încât acesta să devină cert, raportat la considerentele invocate ale

instanțelor, și, totodată, în raport de redevență, avea obligația de a calcula

daune moratorii pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către

concesionar.

În ce privește art.

II pct. 9 din Decizia nr. 6/2011, instanța de fond a reținut că susținerea

reclamantei, în sensul că nu i se aplică excepțiile prevăzute de art. 141 alin.

(2) lit. f) C. fisc., ci regula instituită de același text, este lipsită de

orice fundament, în condițiile în care textul de lege invocat prevede

următoarele "(...) sunt, de asemenea, scutite de taxă: (...) f) livrarea

de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite,

precum și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea nu se aplică

pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri

construibile".

Așadar, deși regula

este aceea că vânzarea de terenuri este o operațiune scutită de TVA, legea

instituie, în mod expres, o excepție de la această regulă pentru terenurile

construibile, mai puțin cele pe care sunt edificate construcții, însă nu s-a

invocat că aceasta ar fi situația în speță, astfel că reclamanta avea obligația

de a calcula TVA aferentă valorii suprafețelor de teren construibil aparținând

cabinetelor veterinare vândute.

Referitor la art. II

pct. 10 din Decizia nr. 6/2011, s-a reținut că, așa cum a arătat și pârâta,

cadrul legal este reprezentat chiar de prevederile art. 4 lit. e) din Legea nr.

268/2001 privind înființarea A.D.S., printre ale cărei atribuții se regăsește

aceea de concesionare sau închiriere a bunurilor aflate în subordinea

Ministerului Agriculturii, cum este cazul cabinetelor veterinare din

circumscripțiile sanitare-veterinare, precum și dispozițiile art. 27 alin. (2)

din Legea nr. 160/1998, republicată, pentru organizarea și exercitarea

profesiunii de medic veterinar, potrivit cărora instituțiile "de care

aparțin dispensarele veterinare pot vinde, închiria sau concesiona medicilor

veterinari care devin liber profesioniști clădirile, spațiile, dotările și

mijloacele existente în circumscripțiile sanitar-veterinare de asistență și în

clinicile veterinare de stat".

Abrogarea

reglementării generale reprezentate de Legea nr. 219/1998 privind regimul

concesiunilor și adoptarea unei reglementări-cadru, prin Legea nr. 54/2006,

doar pentru concesiunea bunurilor proprietate publică, nu poate justifica

lăsarea unor bunuri imobile proprietate privată a statului în folosința unor

persoane fără un titlu valabil și fără a se pretinde contravaloarea acestei

folosințe, atâta timp cât există și alte acte normative, speciale, ce prevăd

modalitățile de valorificare a acestora.

În ceea ce privește

art. II pct. 11 din Decizia nr. 6/2011, reclamanta a susținut că pensionarul în

cauză nu se afla în niciuna dintre cele trei situații prevăzute de art. 18 din

Legea nr. 329/2009, neavând contract individual de muncă sau raport de

serviciu, iar în ce privește actul de numire a precizat că potrivit art. 137

1

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt desemnați de adunarea

generală ordinară a acționarilor, cu excepția primilor administratori care sunt

numiți prin actul constitutiv, în speță nefiind vorba despre o entitate nou

înființată, astfel că administratorii sunt desemnați și nu numiți.

Însă, instanța de

fond a apreciat că, în mod temeinic, susținerea reclamantei a fost înlăturată

de pârâtă, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu sunt

incidente în ceea ce privește funcționarea A.D.S., aceasta nefiind organizată

ca societate comercială, ci ca instituție publică cu personalitate juridică

înființată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ce

își desfășoară activitatea în condițiile Legii nr. 268/2001.

În fine, cât privește

art. II pct. 12 din Decizia nr. 6/2011, Curtea a reținut că aspectul invocat de

reclamantă, referitor la achitarea sumei de 136,32 RON, nu constituie un motiv

de nelegalitate a măsurii dispuse, de verificare a modului de respectare a

Normei și de recuperare a eventualelor debite identificate, referirea din

Decizie la debitul de 136,32 RON fiind rezultatul unei erori materiale, atâta

timp cât prin chiar raportul de control s-a reținut că suma de 136,32 RON a

fost recuperată în timpul controlului.

De altfel, prin

Raportul de control nr. 40.217 din 5 aprilie 2013 privind modul de aducere la

îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, s-a reținut că suma

a fost recuperată și, în consecință, că măsura analizată a fost implementată.

Recursul

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta A.D.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, reclamanta a arătat în esență următoarele:

- Referitor la

constatarea nr. 5 în sensul că, nu au fost luate măsurile legale pentru

actualizarea redevențelor cu suprafețele efectiv exploatate de A.A.I. Poșta

Câlnău în baza Contractului de concesiune Y/2000.

Se apreciază că, în

mod eronat, C.C. a dispus luarea de către A.D.S. a acestei măsuri, atât timp

cât potrivit prevederilor legale, nu se putea încheia un Act adițional la

subcontractul de concesiune din 11 august 2000 de majorare a suprafeței

deoarece, astfel, se alterau condițiile licitației în baza căreia a fost

încheiat contractul, ținând cont că pentru fiecare licitație este întocmit un dosar

de prezentare, un caiet de sarcini, procedura care trebuie respectată.

În mod eronat,

instanța de fond a apreciat că măsura contestată vizând recuperarea sumelor

reprezentând redevență și penalități de întârziere aferente acestei exploatări,

este temeinică și legală, în condițiile în care din materialul probator

administrat rezultă, în mod indubitabil, că măsura dispusă de C.C. este

nelegală în situația în care A.D.S. a luat toate măsurile legale astfel încât

să recupereze sumele cu care C.C. apreciază că au fost diminuate veniturile

bugetului de stat.

- Referitor la

constatarea nr. 6 privind diminuarea nelegală cu suma de 3.460.710,53 RON a

veniturilor A.D.S. și implicit ale bugetului de stat, reprezentând redevență

aferentă suprafeței de 2.538 ha teren agricol concesionat A.A.I. Poșta Câlnău,

care a exploatat suprafața de teren și după notificarea de reziliere a

contractului din anul 2003 (notificare făcută de concedent ca urmare a

refuzului concesionarului de a plăti redevență anuală pentru perioada 2000 -

2003) până în anul 2008 dată la care Curtea de Apel Ploiești a constatat

rezilierea de drept a Contractului de concesiune X din 16 noiembrie 2000.

Se arată că

reprezentanții C.C. au făcut o interpretare greșită a situației existente după

rezilierea Contractului de concesiune X/2000, respectiv terenul a fost preluat

de A.D.S. și oferit la concesionare.

Recurenta a arătat

faptul că, după rezilierea contractului din anul 2003 nu exista cadrul legal

pentru recuperarea debitului pe calea exploatării abuzive a suprafețelor de

teren ce au făcut obiectul Contractului de concesiune X din 16 noiembrie 2000.

Se precizează de

recurentă că direcția de specialitate din cadrul A.D.S. a procedat la punerea

în aplicare a dispozițiilor C.C. referitoare la Contractul de concesiune X din

16 noiembrie 2000.

- Referitor la

constatarea nr. 7, respectiv existența unui debit în sumă de 575.902,05 RON,

reprezentând redevență aferentă unei suprafețe de 2.321 ha teren agricol,

concesionată de SC F. SA Medgidia în baza Contractului de concesiune Z/2000,

contract menținut și după privatizarea societății prin vânzarea pachetului de

acțiuni către Asociația Salariaților PAS, respectiv până la data de 22 aprilie

2002 când a fost încheiat un nou contract de concesiune.

Instanța de fond neluând

în analiză toate susținerile recurentei din care rezultă că A.D.S. a întreprins

toate măsurile legale pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON.

Documentele aflate la

dosarul de urmărire a Contractului de concesiune Z/2000, reiese faptul că

A.D.S. a luat toate măsurile legale în vederea recuperării debitului.

Având în vedere că la

data de 30 aprilie 2002 contractul de concesiune în urma privatizării nu a fost

încă semnat, fiind în vigoare Contractul de preemțiune Z din 27 aprilie 2000, A.D.S.

a întreprins formalitățile privind înscrierea la masa credală cu suma de

902.638,46 RON, reprezentând redevență și penalități aferente pentru perioada

cuprinsă între data încheierii contractului și până la data comunicării. Suma a

fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, însă ulterior nu a fost

cuprinsă și în planul de reorganizare.

Arată recurenta că

urmare a încasărilor efectuate în baza H.G. nr. 315/2002, respective a sumei de

12.150,00 RON virată cu OP din 6 decembrie 2002 și a sumei de 89.643,60 RON

virată cu OP din 16 iunie 2003 sumă cu care A.D.S. a fost înscrisă în tabelul

definitiv al creanțelor SC F. SA Medgidia a fost diminuată la 800.889,86 RON,

fiind repartizată astfel:

- pentru Contractul

de concesiune Z/2000 - 181.043,85 RON;

- pentru Contractul

de concesiune Q/2002 - 619.846,01 RON.

- Referitor la

constatarea nr. 8 și 9 a C.C. privind:

- neinițierea de

către A.D.S. a tuturor măsurilor legale pentru recuperarea în cadrul termenului

legal de prescripție de 3 ani, debitul de 157.922,28 RON și majorările de

întârziere calculate în sumă de 640.588,93 RON, reprezentând redevență

neachitată în perioada 2002 - martie 2008 de Stațiunea de Cercetare și

Producție pentru Creșterea Ovinelor Rușețu aferentă suprafeței de 550,18 ha

teren agricol concesionat - necalcularea, facturarea și încasarea daunelor

moratorii stabilite prin contract de 0,15%, estimate în timpul controlului la

valoarea de 672.227,93 RON pentru nerespectarea clauzelor din Contractul de

concesiune încheiat cu Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea

Ovinelor Rușețu privind obligația acestuia de a transmite cu minimum 30 de zile

înainte de începerea fiecărui an agricol concedentului date cu privire la

investițiile pe care intenționează să le facă, structura culturilor, nivelul

producției, constituirea garanțiilor și asigurarea culturilor.

Recurenta a arătat:

a) Referitor la

nerecuperarea redevenței și a penalităților

Suma este incerta și

se datorează problemelor de fond funciar preluate prin aplicarea H.G. nr.

517/1999, lucru admis și de C.C. la Cap. I pct. 3 din Decizia nr. 6 din 28

aprilie 2011, situație constatată și precizată în Decizia comercială nr. 8 din

1 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția 5 a comercială.

b) Referitor la

necalcularea daunelor moratorii

În ceea ce privește

necalcularea daunelor moratorii se precizează că investițiile, precum și

celelalte obligații asumate prin contract, cu excepția redevenței, nu au

cuantumul determinat.

Se apreciază că atâta

vreme cât debitul înregistrat de către Stațiunea de Cercetare și Producție

pentru Creșterea Ovinelor Rușețu, constând în redevență și penalități nu are un

caracter cert, A.D.S. nu avea posibilitatea de a calcula daune moratorii, care

la rândul lor ar fi reprezentat un debit incert, motiv pentru care recurenta

solicită anularea acestei măsuri dispuse de către C.C.R.

Instanța de fond

nu-și motivează aprecierea față de această măsură a C.C., rezumându-se doar în

a preciza că, criticile formulate nu pot fi primate, instanța reia, în mod

fidel, susținerile intimatei-pârâte, fără a arăta care sunt considerentele

proprii care au condus la formarea convingerii că măsura respectivă este

legală.

Din probele

administrate rezultă foarte clar faptul că recurenta a întreprins toate

demersurile necesare în acest sens, dovadă fiind și litigiile înregistrate pe

rolul instanțelor de judecată.

- Referitor la

constatarea nr. 13: Diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma

de 1.232,92 RON, reprezentând TVA necalculat aferent suprafețelor de teren

construibil aparținând cabinetului veterinar vândut medicului veterinar de

circumscripție concesionar din localitatea Săbăoani, jud. Neamț.

A.D.S. nu a calculat,

facturat și înregistrat TVA aferent valorii suprafețelor de teren construibil

vândute, la niciunul din cele 258 cabinete din circumscripțiile

sanitar-veterinare.

Se apreciază că,

C.C., în mod neîntemeiat, a dispus obligarea A.D.S. la luarea acestei măsuri,

atât timp cât, conform Protocolului de predare primire nr. 800 din 12 februarie

2002 (încheiat în baza O.M.A.A.P. nr. 17 din 10 ianuarie 2002) a

circumscripțiilor sanitar-veterinare s-a făcut înregistrarea fiecărui bun

(clădire și teren aferent), ca un întreg unitar, acestea având un singur număr

de inventar și o singură valoare de inventar ce include atât clădirea cât și

terenul, nefiind evidențiată separat valoarea terenului.

Recurenta a arătat,

de asemenea, că a acționat în deplină concordanță cu dispozițiile legale care

prevăd scutirea de la plata TVA, bunurile înstrăinate încadrându-se în

categoria imobilelor scutite de la plata TVA -ului.

Atât C.C., cât și

instanța de fond au ignorat specificul bunurilor imobile înstrăinate de A.D.S.,

respectiv sedii de circumscripții sanitare-veterinare care deservesc doar

desfășurării activităților sanitare-veterinare publice de interes național,

fiind interzis prin lege schimbarea destinației imobilelor respective.

În primul rând,

obiectul vânzării îl reprezintă construcția ca sediu de circumscripție

sanitară-veterinară, și în al doilea rând, terenul aferent acesteia, necesar

folosinței clădirii și activității specifice acțiunilor sanitare-veterinare, în

condițiile în care, medicul veterinar concesionar al circumscripțiilor

sanitare-veterinare tratează animale, care la țară unde se regăsesc aceste circumscripții,

sunt în special animale mari, astfel că un cal, o vacă etc., nu pot fi tratați

într-o clădire ci în curte, într-un spațiu special amenajat.

Recurenta a arătat că

atât pârâta, cât și instanța de fond au ignorat cu totul acest specific al

bunurilor imobile vândute de A.D.S. care se încadrează, în mod indubitabil, în

categoria terenurilor exceptate de la plata de TVA.

Cu toate acestea,

A.D.S. s-a conformat măsurii dispuse de pârâtă, fiind astfel emisă Factura

fiscală din 29 decembrie 2011 pentru C.S.V. Săbăoani, jud. Neamț, în valoare de

1.521 RON, reprezentând TVA, sumă încasată cu OP din 24 august 2012, sumă

virată la bugetul de stat.

Recurenta precizează

că din 258 cumpărători ai circumscripțiilor sanitare-veterinare ce fac obiectul

măsurii nr. 9 a C.C., respectiv din suma totală facturată în valoare de

664.082,36 RON a fost încasată suma de 523.638,41 RON, iar pentru cei 26 de

cumpărători care nu au achitat, contestând în instanță această măsură,

compartimentul de specialitate a luat măsurile necesare recuperării sumelor

respective.

Prin art. II, pct. 10

din Decizia C.C. nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a dispus recuperarea sumei de

1.970,18 RON reprezentând redevență neîncasată ca urmare a utilizării spațiilor

și terenului aferent cabinetului veterinar din circumscripția

sanitară-veterinară Frățești, jud. Giurgiu în lipsa unui contract încheiat cu

A.D.S. de către SC T.L.I.E. SRL, concesionar al activităților

sanitare-veterinare.

Se precizează că

pentru Circumscripția Sanitară Veterinară Frățești, contractul de concesiune cu

SC T.L.I.E. SRL s-a încheiat mai târziu datorită diferențelor semnificative

între suprafața terenului și a clădirii C.S.V. Frățești înscrise în actele

normative (teren 1.501 mp, clădire 864 mp), respectiv măsurate (teren 980 mp,

clădire 105 mp).

După înscrierea în

cartea funciară a A.D.S. cu bunurile imobile rezultate în urma măsurătorilor

cadastrale, pentru C.S.V. Frățești, jud. Giurgiu, s-a încheiat Contractul de

concesiune nr. 1 din 17 februarie 2014 prin care s-a perceput prețul folosinței

imobilului de la data de 21 iulie 2009, conform Procesului-verbal nr. 936 din

12 septembrie 2011, precum și redevență aferentă unui an calendaristic

(10.296,56 + 2.249,10 = 12.545,66 RON), astfel recuperându-se debitul

identificat prin Decizia nr. 6/2011 a C.C.

Ca soluție temporară,

până la încheierea contractelor de concesiune a bunurilor imobile proprietate

privată a statului român și în administrarea A.D.S., pentru care direcțiile

sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene au procedat la

contractarea activităților sanitar-veterinare publice de interes național,

A.D.S. a procedat la încheierea unor procese-verbale de ocupare a spațiului

pentru care A.D.S. urma a percepe, la încheierea contractului, o sumă

reprezentând folosirea imobilului respectiv.

După elaborarea și

aprobarea Normelor privind concesionarea bunurilor imobile aferente

circumscripțiilor sanitar-veterinare, au fost depuse documentații în vederea

concesionării prin metoda atribuirii directe a bunurilor imobile aferente

circumscripțiilor sanitar-veterinare, fiind astfel încheiate contracte de

concesiune (din aprilie 2013 până la data prezentei au fost încheiate un număr

de 39 contracte).

- Referitor la

constatarea nr. 15, referitor la efectuarea unor plăți nelegale în sumă de 383

RON, reprezentând indemnizație de membru al Consiliului de Administrație

plătită în perioada martie - decembrie 2010 unei persoane care era pensionată

și nu respecta restricțiile impuse de Legea nr. 329/2009. Pentru plățile

nelegale efectuate au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 105 RON.

Se menționează că

pensionarul N.G. nu se află în niciuna din cele trei situații prevăzute de art.

18 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții

publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri

și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar

Internațional, deci nu are contract individual de muncă, raport de serviciu.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimata-pârâtă

C.C.R. a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea

acesteia ca nefondată și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și

temeinică.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este nefondată pentru următoarele considerente:

- În ceea ce privește

constatarea nr. 5 (art. II pct. 1 din Decizia C.C. nr. 6 din 28 aprilie 2011)

Pârâta C.C. a reținut

că referitor la Contractul nr. 90/2000, la calculul redevenței A.D.S. a avut în

vedere suprafața de teren diminuată conform protocoalelor de predare terenuri

către consiliile locale, iar aceasta trebuia să facă o inventariere a

terenurilor exploatate în fapt de A.A.I. Poșta Câlnău.

De asemenea A.D.S.,

care se află în faze de executare silită cu alte contracte de concesiune

încheiate cu aceeași asociație, cunoștea faptul că aceasta este un rău platnic,

că nu figurează cu mobile sau imobile, nu a întreprins nici un demers pentru ca

Asociația să-și plătească redevența vreme de 3 ani (emitere facturi, notificare

reziliere, executare silită).

Cât privește

realizarea investițiilor asumate prin Contractul de concesiune Y din 11 august

2000, se reține că sunt corecte constatările C.C., reclamanta însăși

recunoscând că nu a inclus în clauzele contractuale necesitatea realizării

investițiilor, iar conform contractului pct. 7.13.1.2. "Concesionarul este

obligat să realizeze investiții pentru dezvoltarea exploatării în valoare de

51.292.500 lei/ROL".

Concesionarul era

obligat să efectueze lucrări și investiții care să conducă la creșterea

fertilității solului și a producției agricole, la îmbunătățirea drumurilor de

exploatare, a sistemului de irigații.

Reclamantul a

recunoscut și a adoptat măsurile solicitate de pârâtă.

- Referitor la

constatarea nr. 6 (art. II pct. 2 din Decizia C.C. nr. 6/2011)

În mod corect, a

reținut pârâta C.C. că datorită modului defectuos de urmărire a respectării clauzelor

contractului de concesiune, A.A.I. Poșta Câlnău are față de A.D.S. o datorie

publică de 1.981.834,81 RON reprezentând contravaloarea redevență datorată

pentru exploatarea terenului și penalități de întârziere.

Recurenta nu aduce

argumente suplimentare celor prezentate în fața instanței de fond, faptul că nu

s-a probat preluarea în patrimoniul A.D.S. a terenului concesionat și pentru

care nu mai exista titlu valabil după pronunțarea Deciziei nr. 87/2008 a Curții

de Apel Ploiești și nici reconstituirea unor suprafețe de teren pentru alte

persoane conform legii fondului funciar conduce la concluzia că reclamanta face

susțineri nefondate.

În ceea ce privește

temeiul de drept, se putea avea în vedere chiar Contractul de concesiune X/2000

și art. 970 C. civ.: "Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele

obligă la ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea,

obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa".

- În ceea ce privește

constatarea nr. 7 (art. II pct. 3 din Decizia C.C. nr. 6/2011)

Nu pot fi reținute

susținerile recurentei-reclamante în sensul că a întreprins toate măsurile

legale pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON având în vedere

că, în condițiile în care contractul de concesiune în urma privatizării nu a

fost încă semnat era în vigoare Contractul de preemțiune Z din 27 aprilie 2002.

A arătat recurentul-reclamant că în Contractul de concesiune Q din 22 aprilie

2002 încheiat cu Asociația Salariaților PAS F. Medgidia ulterior la 10 aprilie

2004 SC F. SA s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile Asociației

Salariaților prin încheierea și semnarea Actului adițional din 10 aprilie 2004.

Înalta Curte

consideră că sunt relevante în cauză considerentele Deciziei civile nr. 240/CCM

din 18 februarie 2010: "... deși prin Actul adițional din 10 aprilie 2004

la Contractul de concesiune Q/2002 concesionar devine SC F. SA, în cursul

procedurii această modificare nu a fost urmată de modificarea planului de

reorganizare, actele amintite de recurentă, neputând fi avute în vedere,

deoarece nu au fost semnate de administratorul special al societății debitoare

aflată în reorganizare judiciară, potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr.

85/2006, acesta conducând societatea pe perioada reorganizării, administratorul

judiciar neputându-și asuma obligații în numele și pe seama SC F. SA".

De altfel, chiar

recurenta-recurentă recunoaște faptul că suma reprezentând debitul a fost

înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor însă nu a fost cuprinsă ulterior și

în planul de reorganizare.

Rezultă că sunt

corecte susținerile pârâtei în sensul că A.D.S. nu s-a îndreptat împotriva

adevăratului debitor iar dreptul la acțiune împotriva Asociația Salariaților

PAS F. Medgidia s-a prescris.

- Referitor la

constatările 8 și 9 (art. II pct. 4 și 5 din Decizia C.C. nr. 6/2011)

Înalta Curte constată

că nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că debitul era incert

și nu putea acționa în consecință pentru recuperarea redevenței, penalităților,

daunelor moratorii și chiar a obligației concesionarului de a realiza

investițiile asumate.

C.C. a constatat că

neacționarea în instanță în termenul legal de prescripție a concesionarului

care s-a dovedit a fi rău-platnic și care a solicitat expres diminuarea

suprafeței de teren concesionate deoarece avea o situație precară, a condus la

prejudicierea statului - cu contravaloarea redevenței neachitate pentru anul

2002 și penalitățile contractuale, debitul fiind prescris.

De asemenea, A.D.S.

nu a calculat concesionarului daune moratorii de 0,15% din valoarea redevenței

anuale pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contract și nesancționate

prin penalități în mod expres (conform art. 7.120 din Contractul de concesiune

din 4 iunie 2002).

Se reține că A.D.S.

îi revine obligația legală de a încasa redevența și accesoriile aferente

conform facturilor emise și înregistrate în contabilitate ca documente

justificative, A.D.S. având obligația inventarierii terenului care face

obiectul reconstituirii dreptului de proprietate (Legea nr. 268/2001, art. 7

alin. (1), H.G. nr. 626/2001 - art. 3 alin. (1)).

- Referitor la

constatarea nr. 13 (art. II pct. 9 din Decizia C.C. nr. 6/2011)

Se reține că nu se

poate încadra înstrăinarea circumscripțiilor sanitar-veterinare - conform

Protocolului de predare-primire din 12 februarie 2002 în situația de excepție

prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. conform cărora

"livrarea de construcții/părți de construcții și terenurile pe care sunt

construite, precum și a oricăror alte terenuri. Prin excepție/scutirea nu se

aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de

terenuri construibile ...".

Așa cum arată și

recurentele, este vorba despre terenul aferent cabinetelor sanitar-veterinare,

obiectul vânzării îl reprezintă construcția ca sediu de circumscripție

sanitară. Din contestația A.D.S. rezultă că înregistrarea fiecărui bun s-a

făcut ca un întreg (clădire și teren aferent) nefiind evidențiată separat

valoarea terenului, însă această constatare nu este un argument pentru

încadrarea în prevederile care scutesc înstrăinarea cabinetelor

sanitar-veterinare de plata TVA.

Ipoteza prevăzută de

art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. vizează exclusiv terenuri goale, ce

urmează a fi folosite pentru construirea unor clădiri, fie prin schimbarea

categoriei de folosință, fie prin solicitarea PUZ - aferente necesare etc. În

speță nu este această situație, existând 2 categorii de active imobiliare,

clădire plus teren, care au fost înstrăinate de A.D.S.

Referitor la art. II

pct. 10 din Decizia C.C. nr. 6/2011 - (reclamanta-recurentă nu are argumente

consistente) arată doar că s-a găsit o soluție temporară prin depunerea unor

documentații pentru concesionarea prin metoda atribuirii directe a bunurilor

imobile aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare.

Nu pot fi reținute

susținerile reclamantei privind lipsa cadrului legislativ referitoare la

concesionarea bunurilor imobile proprietate privată a statului aferente

circumscripțiilor sanitar-veterinare întrucât, unele spații destinate

cabinetelor veterinare nu aveau un contract legal de folosință încheiat cu

A.D.S. încălcând astfel obligațiile prevăzute de art. 4 lit. e) din Legea nr.

268/2001 privind concesionarea sau închirierea bunurilor activităților și

serviciilor publice aflate în subordinea M.A.A.P.

- Constatarea nr. 15

(art. II pct. 11 din Decizia C.C. nr. 6/2011)

Așa cum a reținut și

pârâta C.C., în actul administrativ emis și contestat în prezenta speță,

recurenta-reclamantă este în eroare atunci când invocă prevederile art. 137

1

alin. (1) din Legea nr. 311/1990 privind societățile comerciale, deoarece

A.D.S. nu funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990.

De asemenea, membrul

Consiliului de Administrație al A.D.S. în perioada martie - decembrie 2010 a

fost numit prin O.M.A.D.R. nr. 1.791 din 8 octombrie 2009 și revocat prin

O.M.A.D.R. nr. 273 din 3 decembrie 2010, fiindu-i deci aplicabile dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și

instituții publice.

Înalta Curte constată

că majoritatea măsurilor depuse de C.C. au fost duse deja la îndeplinire de

către A.D.S.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate

mai sus, constatând că sentința de fond este temeinică și legală în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.D.S. împotriva Sentinței nr. 456 din 11 februarie 2014 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2015.

Procesat de GGC - N