ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7479 din 9 decembrie

2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta

Agenția Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că în urma controlului efectuat de

către în perioada 10 ianuarie 2011 - 25 martie 2011 auditori publici externi

din cadrul Departamentului III - Direcția 2, Curtea de Conturi a României, au

efectuat controlul situației, evoluției și modului de administrare a

suprafețelor de teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor

acoperite cu luciu de apă, pentru perioada 2001 - 2010 la Agenția Domeniilor

Statului.

În urma acestui

control privind situația, evoluția și modul de administrare a suprafețelor de

teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de

apă pe perioada 2001 - 2010 la Agenția Domeniilor Statului, deficiențele

constatate au fost consemnate în Raportul de control nr. 1292 din 25 martie

2011, Curtea de Conturi a României Departamentul III pronunțând Decizia nr. 6

din 28 aprilie 2011.

Contestația formulată

împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie

2011, Curtea de Conturi concluzionând că prelungirea termenelor de aducere la

îndeplinire a măsurilor dispuse poate fi de acordată numai după ce acestea au

fost inițiate de ADS, și numai în condițiile în care prelungirea este datorată

respectării unor termene procedurale stabilite prin acte normative, sau

eventual a apariției unor condiții obiective independente de instituție,

situații în care acestea se solicită Curții de Conturi printr-o adresă, la data

apariției acestor aspecte.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că reclamanta a reușit să identifice ce texte

legale au fost încălcate de către intimată, în sensul că deși aceasta invocă

neluarea măsurilor legale pentru actualizarea redevențelor cu suprafețelor

efectiv exploatate de Asociația Agricolă I. - P. Câlnău, în baza contractului

de concesiune nr. 22/2000, totuși instanța nu a fost sesizată cu verificarea

obligațiilor contractuale din contractul nr. 22/2000, iar motivele de

nelegalitate ale petentei fac trimitere la obligații din acest contract.

De asemenea,

judecătorul fondului a apreciat că susținerile reclamantei privind notificări

de reziliere ale unor contracte de concesiune, nu pot fi analizate întrucât

acestea nu sunt aspecte de nelegalitate ale încheierii atacate, ci pot fi

motive pentru alte tipuri de acțiuni judiciare.

Curtea de apel a

verificat toate motivele acțiunii și a concluzionat că nu s-au putut identifica

decât considerații și nemulțumiri privind rezilieri de contracte, clauze, daune

moratorii, reduceri de suprafețe concesionate, redevențe stabilite în exces, drepturi

de preemțiune pentru suprafețe mari de teren agricol, neexecutări

corespunzătoare de contracte, încetări, sume incerte de recuperat sub aspectul

redevenței și penalităților, însă nerespectarea unor clauze contractuale nu

este un motiv de nelegalitate a unui act administrativ.

Împotriva

Sentinței civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs în termen legal Agenția Domeniilor Statului, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința anulării

parțiale a Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a

României.

Reclamanta Agenția

Domeniilor Statului a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentința

atacată este nelegală și netemeinică, aceasta fiind dată cu interpretarea

greșită a materialului probator și cu nesocotirea dispozițiilor legale

incidente în litigiu. Totodată, recurenta a arătat că sentința recurată încalcă

dispozițiile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței ce a stat la

pronunțarea acestei sentințe și nici nu arată argumentat în drept motivele

pentru care au fost înlăturate susținerile esențiale ale reclamantei.

Instanța de fond, s-a

precizat, nu a făcut altceva decât să preia apărările formulate de pârâta

Curtea de Conturi a României, considerând că măsurile dispuse prin Raportul de

control nr. 1292 din 25 martie 2011, încheiat în urma acțiunii de control

privind situația, evoluția și modul de administrare a suprafețelor de teren

agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă pe

perioada 2001 - 2010 la Agenția Domeniilor Statului, Curtea de Conturi a

României - Departamentul III, sunt întemeiate, respingând toate susținerile

reclamantei față de măsurile dispuse prin actul de control.

În aceste condiții,

s-a susținut că vicierea motivării sentinței atacate constă în nearătarea

convingătoare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, situație ce echivalează cu o motivarea insuficientă, ceea ce

constituie, așa cum s-a statuat în practica judiciară, o "lipsă de bază

legală" a sentinței pronunțată de prima instanță.

Recurenta a apreciat

că judecătorul fondului trebuia să trateze diferențiat solicitările Agenției

Domeniilor Statului privind prelungirea unor termene de realizare a măsurilor

impuse de Curtea de Conturi față de cele în care recurenta a solicitat anularea

măsurilor dispuse de către același organ de control. În ceea ce privește

prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse de către Curtea de

Conturi a României, a precizat reclamanta că prin procesul-verbal nr. 3162 din

16 septembrie 2011 reprezentanții ADS și ai Curții de Conturi au convenit

acordarea unor noi termene de realizare a măsurilor dispuse, iar referitor la

capetele de cerere prin care Agenția Domeniilor Statului a solicitat anularea

măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi, a considerat reclamanta că

instanța de fond a nesocotit faptul că prin cererea formulată de aceasta era

învestită legal a se pronunța cu privire la legalitatea acestor măsuri, în

virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. Motivarea dată de

judecătorul fondului, s-a concluzionat, teoretic lipsește Agenția Domeniilor

Statului de orice posibilitate de a contesta măsurile dispuse de Curtea de

Conturi a României.

Pe fondul litigiului,

recurenta a reiterat, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate

și de netemeinicie a constatărilor x, respectiv a dispozițiilor art. I pct. 4,

și art. II pct. 1, 2, 3, 4, 5, 9 și 11 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011

emisă în Dosarul nr. III/40209/2011 al Curții de Conturi a României -

Departamentul III, motive ce au fost invocate, împreună cu altele, prin cererea

de chemare în judecată.

Intimata Curtea de

Conturi a României nu a formulat întâmpinare.

Recursul declarat de

Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței civile nr. 7479 din data de 9

decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, este fondat și va fi admis, cu consecința

casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, "motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților".

Constituie motiv de

recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii sau străine de natura pricinii".

În mod necesar, o

hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și

contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la

soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe

de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la

dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz

contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este, prin

urmare, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică

garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție,

precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară

a atribuțiilor de control judiciar de legalitate, sau, în cazul incidenței

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., a atribuțiilor de control

judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor

judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21

alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul

unei proceduri are așadar dreptul de a prezenta judecătorului observațiile și

argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea

în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, indiscutabil, nu poate fi

considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de

către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un

examen efectiv al motivelor de fapt și de drept invocate prin cererea de

chemare în judecată.

Se constată, în

cauză, că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr.

6780/2/2011 din data de 25 iulie 2011, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea

parțială a Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2011 dată de Comisia de contestații

din cadrul Departamentului III al Curții de Conturi a României, conform celor

solicitate prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 6 din data de 28

aprilie 2011 emisă de șeful Departamentului III al Curții de Conturi, și

admiterea, în cazurile arătate, a solicitării Agenției Domeniilor Statului

privind prelungirea termenelor de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia

nr. 6/2011.

Reclamanta a

reiterat, în cererea de chemare în judecată, cele menționate în contestația

referitoare la 17 constatări și măsuri din cuprinsul Deciziei nr. 6 din 28

aprilie 2011 emisă de șeful Compartimentului III din cadrul Curții de Conturi a

României, și a arătat, în mod detaliat, motivele și argumentele vizând

nelegalitatea și netemeinicia soluției de respingere a contestației, dispusă

prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011 dată de Comisia de soluționare a contestațiilor

din cadrul Departamentului III al Curții de Conturi a României.

Astfel cât privește

măsurile dispuse prin art. 1 pct. 2 și 3 din Decizia nr. 6/2011, reclamanta a

învederat că în mod greșit prin încheierea atacată nu s-a procedat la amânarea

termenului de soluționare pentru data de 30 noiembrie 2011, respectiv

prelungirea termenului de realizare până la data de 31 mai 2013, în condițiile

în care s-a probat, pe de o parte, că Agenția Domeniilor Statului a luat

inițiativă în sensul ducerii la îndeplinire a celor dispuse de Curtea de

Conturi, ceea ce îndeplinește condițiile cerute pentru aprobarea prelungirii

termenului solicitat, și, pe de altă parte, că acțiunea de inventariere a

suprafețelor de teren ce fac obiectul tuturor contractelor de concesiune încheiate

de A.D.S. presupune cheltuieli considerabile, de care Agenția Domeniilor

Statului, mai ales în condițiile restructurărilor la care a fost supusă, nu

dispune, ceea ce face ca realizarea inventarierii și apoi implementarea

rezultatelor la nivelul contractelor viabile să fie o acțiune de durată, fiind

așadar îndeplinit și motivul reținut de Curtea de Conturi ca fiind apt de a

justifica prelungirea termenului solicitat, respectiv apariția unor condiții

obiective independente de instituție.

Referitor la cele

dispuse prin art. I pct. 4 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, Agenția

Domeniilor Statului a menționat faptul că atât timp cât măsura din decizie are

"mai mult un caracter preventiv" și rezultă că A.D.S. a respectat

prevederile legale privind detașarea personalului de la alți angajatori, nu se

justifică termenul de realizare acordat de către Curtea de Conturi în vederea

intrării în legalitate a A.D.S. privind angajarea și promovarea personalului de

specialitate, iar cât privește cele dispuse prin art. II pct. 1 din aceeași

decizie reclamanta a precizat că a luat toate măsurile legale astfel încât să

recupereze sumele cu care Curtea de Conturi a apreciat că au fost diminuate

veniturile bugetului de stat (concesionarul SC I. P. Călnău a fost notificat

pentru neplata debitului, s-a solicitat direcției de specialitate din cadrul

A.D.S. să rezilieze contractul și să acționeze pentru recuperarea debitului și

s-a realizat rezilierea contractului în luna martie 2003).

Cu privire la cele

dispuse prin art. II pct. 2 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, reclamanta a

învederat că Agenția Domeniilor Statului are dreptul de a solicita

contravaloarea redevenței aferente suprafețelor de teren aflate în

administrarea sa doar în condițiile în care există un contract valabil având ca

obiect exploatarea acestora și care se află în derulare în anumite perioade, că

pentru perioada de după notificarea de reziliere a contractului de concesiune

nr. 72/2000, respectiv anul 2003, temeiul legal al pretențiilor bănești ale A.D.S.

nu mai poate fi contractul de concesiune, că reducerea suprafeței concesionate

s-a datorat urmare a aplicării legilor fondului funciar, respectiv prin

retrocedările de teren efectuate în perioada cuprinsă între data rezilierii

contractului de concesiune nr. 72/2000 și data organizării licitației de

concesionare a terenului, că în mod incorect Curtea de Conturi la stabilirea

sumei de 3.460.710 RON reprezentând redevență aferentă suprafeței de 2.538

teren agricol nu a procedat la diminuarea suprafețelor de teren prin luarea în

considerare a tuturor protocoalelor de predare teren de către A.D.S. către

comisiile locale de fond funciar realizate în perioada 2003 - 2008, și că în

aceste condiții sunt nefondate concluziile reprezentanților Curții de Conturi

privind diminuarea de către A.D.S. a veniturilor bugetului de stat.

Referitor la cele

dispuse prin art. II pct. 3 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, recurenta

Agenția Domeniilor Statului a relevat că din documentele aflate la dosarul de

urmărire a contractului de concesiune nr. 431/2000 reiese că au fost luate

toate măsurile legale în vederea recuperării debitului, și a solicitat a se

constata că, prin raportare la termenul impus de Curtea de Conturi pentru

recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON reprezentând redevență aferentă

unei suprafețe de 2321 ha teren agricol concesionată de către SC F. SA Medgidia

în baza contractului de concesiune nr. 431/2000, contract menținut și după

privatizarea societății prin vânzarea pachetului de acțiuni către Asociația

Salariaților PAS (6 decembrie 2000), și la complexitatea măsurii dispuse de

Curtea de Conturi, termenul de 31 iulie 2011 este un termen prea scurt pentru

ca Agenția Domeniilor Statului să îndrepte neregulile constatate.

Cât privește cele

dispuse prin art. II pct. 4 și 5 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 Agenția

Domeniilor Statului a subliniat că în mod eronat Curtea de Conturi, prin

Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011 a reținut, pe de o parte, faptul că

incertitudinea sumei, urmare a problemelor de fond funciar, nu constituie un

motiv obiectiv pentru ca ADS să nu ducă la îndeplinire măsura dispusă la art.

II pct. 4 și, pe de altă parte, faptul că în mod eronat ADS a justificat

neaplicarea daunelor moratorii de împrejurarea că celelalte obligații asumate

prin contract nu au un cuantum determinat, întrucât atâta vreme cât debitul

înregistrat de către Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea

Ovinelor Rușețu, constând în redevență și penalități nu are un caracter cert,

astfel că A.D.S. nu avea posibilitatea de a calcula daune moratorii, care la

rândul lor ar fi reprezentat un debit incert.

De asemenea, Agenția

Domeniilor Statului a arătat, cu privire la măsura dispusă prin art. II pct. 8

din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, că se impunea prelungirea termenului

limită de realizare a măsurii până la data de 31 decembrie 2012, motivat de

faptul că, urmare a procedurii de restructurare a ADS în baza O.U.G. nr.

70/2010, coroborat cu impedimentul legal prevăzut de C. muncii privind

angajarea de personal suplimentar pe o perioadă de 9 luni de la restructurare,

și ținând cont de numărul mare de contracte aflate în derulare, raportat la

numărul redus de personal, neprelungirea termenului de realizare a măsurii

stabilite de către Curtea de Conturi poate avea drept efect desfășurarea în

condiții necorespunzătoare a activității A.D.S., care în timp poate genera

nereguli în activitatea reclamantei.

Cât privește măsura

dispusă prin art. II pct. 9 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 reclamanta a

pretins că aceasta este nelegală, întrucât Agenția Domeniilor Statului prin

necalcularea TVA aferent valorii suprafețelor de teren construibil vândute, din

cele 258 de circumscripții sanitare veterinare, precum și în cazul CSV

Săbăoani, a respectat prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc.,

fiind astfel inadmisibilă obligarea A.D.S. la calcularea TVA, așa cum a dispus

Curtea de Conturi.

Referitor la măsura

dispusă prin art. II pct. 10 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, s-a

subliniat că se impune fixarea unui termen de un an de zile pentru

reglementarea situației, deoarece nu se poate reține ca și nereguli în

activitatea A.D.S. utilizarea de către medici veterinari a spațiilor și

terenurilor aferente cabinetelor veterinare din circumscripțiile sanitar veterinare

fără a exista contracte de concesiune încheiate de A.D.S. din moment ce nu

exista un cadru legal care să îi confere reclamantei dreptul de a concesiona

aceste imobile. Numai la data de 20 iunie 2011, s-a arătat, această situație a

primit o reglementare, prin Legea nr. 118/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr.

125/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind

privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea

Agenției Domeniilor Statului.

În fine, cât privește

măsura dispusă prin art. II pct. 11 din Decizia Curții de Conturi a României

nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a arătat de către Agenția Domeniilor Statului că nu

are temei legal, întrucât pensionarul N.G. nu se află în niciuna din cele trei

situații prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor

autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice,

susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia

Europeană și Fondul Monetar Internațional (deci nu are contract individual de

muncă sau raport de serviciu), iar cât privește măsura dispusă prin art. II

pct. 12 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a precizat de către reclamantă că

se impune prelungirea termenului de realizare până la 31 decembrie 2011

deoarece, urmare a procedurii de restructurare a A.D.S. în baza O.U.G. nr.

70/2010, coroborat cu impedimentul legal prevăzut de C. muncii privind

angajarea de personal suplimentar pe o perioadă de 9 luni de la restructurare,

și ținând cont de numărul mare de contracte aflate în derulare, raportat la

numărul redus de personal, neprelungirea termenului de realizare a măsurii

stabilite de către Curtea de Conturi poate avea drept efect desfășurarea în

condiții necorespunzătoare a activității A.D.S., care în timp poate genera

nereguli în activitatea reclamantei.

Judecătorul fondului,

în litigiu, în condițiile în care a respins în întregime ca nefondată acțiunea

recurentei Agenția Domeniilor Statului, nu s-a pronunțat prin considerentele

hotărârii pronunțate asupra unor serioase și importante motive de fapt și de

drept invocate prin cererea de chemare în judecată, corespunzător dezvoltate și

argumente, limitându-se numai a arăta, fără argumente pertinente și

convingătoare, și fără a realiza o analiză în concret a motivelor de

nelegalitate și de netemeinicie a măsurilor contestate de recurentă, dispuse

prin art. I pct. 2, 3 și 4 și art. II pct. 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11 și 12 din

Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 a Curții de Conturi a României -

Departamentul III, că aspectele de fapt constatate de pârâta Curtea de Conturi

nu conțin dovezi de nelegalitate, că petenta nu a reușit să identifice ce texte

legale au fost încălcate de organul de control, și că urmare verificării - fără

a se spune în ce mod - a tuturor motivelor acțiunii "nu s-au putut

identifica decât considerații și nemulțumiri privind rezilieri de contracte,

clauze, daune moratorii, reduceri de suprafețe concesionate, redevențe stabilite

în exces, drepturi de preemțiune pentru suprafețe mari de teren agricol,

neexecutări corespunzătoare de contracte, încetări, sume incerte de recuperat

sub aspectul redevenței și penalităților".

În aceste condiții,

instanța de control judiciar reține că prin omisiunea instanței de fond de

analiza și cerceta, în mod efectiv și concret, prin considerentele hotărârii

recurate, motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios

administrativ au fost nesocotite în litigiu dispozițiile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces

echitabil. Motivele menționate, de care s-a prevalat reclamanta, cu precădere

cele de natură să ducă la anularea unor dispoziții cuprinse în actele

administrative atacate, au caracterul unor mijloace de apărare hotărâtoare

pentru soluția ce se putea pronunța în cauză și pentru dezlegarea

corespunzătoare a raportului juridic dedus judecății, și ele necesitau, prin

urmare, un răspuns specific și explicit din partea instanței de fond.

Așa fiind, concluzia

care se impune este aceea că recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare

procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond,

pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție

a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare,

constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că

este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc.

civ., admiterea recursului declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului

împotriva Sentinței civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței civile nr. 7479 din

9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - CL