ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7479 din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că în urma controlului efectuat de către în perioada 10 ianuarie 2011 - 25 martie 2011 auditori publici externi din cadrul Departamentului III - Direcția 2, Curtea de Conturi a României, au efectuat controlul situației, evoluției și modului de administrare a suprafețelor de teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă, pentru perioada 2001 - 2010 la Agenția Domeniilor Statului.

În urma acestui control privind situația, evoluția și modul de administrare a suprafețelor de teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă pe perioada 2001 - 2010 la Agenția Domeniilor Statului, deficiențele constatate au fost consemnate în Raportul de control nr. 1292 din 25 martie 2011, Curtea de Conturi a României Departamentul III pronunțând Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011. Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011, Curtea de Conturi concluzionând că prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse poate fi de acordată numai după ce acestea au fost inițiate de ADS, și numai în condițiile în care prelungirea este datorată respectării unor termene procedurale stabilite prin acte normative, sau eventual a apariției unor condiții obiective independente de instituție, situații în care acestea se solicită Curții de Conturi printr-o adresă, la data apariției acestor aspecte.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că reclamanta a reușit să identifice ce texte legale au fost încălcate de către intimată, în sensul că deși aceasta invocă neluarea măsurilor legale pentru actualizarea redevențelor cu suprafețelor efectiv exploatate de Asociația Agricolă I. - P. Câlnău, în baza contractului de concesiune nr. 22/2000, totuși instanța nu a fost sesizată cu verificarea obligațiilor contractuale din contractul nr. 22/2000, iar motivele de nelegalitate ale petentei fac trimitere la obligații din acest contract. De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că susținerile reclamantei privind notificări de reziliere ale unor contracte de concesiune, nu pot fi analizate întrucât acestea nu sunt aspecte de nelegalitate ale încheierii atacate, ci pot fi motive pentru alte tipuri de acțiuni judiciare.

Curtea de apel a verificat toate motivele acțiunii și a concluzionat că nu s-au putut identifica decât considerații și nemulțumiri privind rezilieri de contracte, clauze, daune moratorii, reduceri de suprafețe concesionate, redevențe stabilite în exces, drepturi de preemțiune pentru suprafețe mari de teren agricol, neexecutări corespunzătoare de contracte, încetări, sume incerte de recuperat sub aspectul redevenței și penalităților, însă nerespectarea unor clauze contractuale nu este un motiv de nelegalitate a unui act administrativ.

Împotriva Sentinței civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal Agenția Domeniilor Statului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința anulării parțiale a Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României. Reclamanta Agenția Domeniilor Statului a învederat, prin motivele cererii de recurs, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, aceasta fiind dată cu interpretarea greșită a materialului probator și cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în litigiu.

Totodată, recurenta a arătat că sentința recurată încalcă dispozițiile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței ce a stat la pronunțarea acestei sentințe și nici nu arată argumentat în drept motivele pentru care au fost înlăturate susținerile esențiale ale reclamantei. Instanța de fond, s-a precizat, nu a făcut altceva decât să preia apărările formulate de pârâta Curtea de Conturi a României, considerând că măsurile dispuse prin Raportul de control nr. 1292 din 25 martie 2011, încheiat în urma acțiunii de control privind situația, evoluția și modul de administrare a suprafețelor de teren agricol și cu destinație agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă pe perioada 2001 - 2010 la Agenția Domeniilor Statului, Curtea de Conturi a României - Departamentul III, sunt întemeiate, respingând toate susținerile reclamantei față de măsurile dispuse prin actul de control.

În aceste condiții, s-a susținut că vicierea motivării sentinței atacate constă în nearătarea convingătoare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, situație ce echivalează cu o motivarea insuficientă, ceea ce constituie, așa cum s-a statuat în practica judiciară, o "lipsă de bază legală" a sentinței pronunțată de prima instanță. Recurenta a apreciat că judecătorul fondului trebuia să trateze diferențiat solicitările Agenției Domeniilor Statului privind prelungirea unor termene de realizare a măsurilor impuse de Curtea de Conturi față de cele în care recurenta a solicitat anularea măsurilor dispuse de către același organ de control.

În ceea ce privește prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi a României, a precizat reclamanta că prin procesul-verbal nr. 3162 din 16 septembrie 2011 reprezentanții ADS și ai Curții de Conturi au convenit acordarea unor noi termene de realizare a măsurilor dispuse, iar referitor la capetele de cerere prin care Agenția Domeniilor Statului a solicitat anularea măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi, a considerat reclamanta că instanța de fond a nesocotit faptul că prin cererea formulată de aceasta era învestită legal a se pronunța cu privire la legalitatea acestor măsuri, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. Motivarea dată de judecătorul fondului, s-a concluzionat, teoretic lipsește Agenția Domeniilor Statului de orice posibilitate de a contesta măsurile dispuse de Curtea de Conturi a României.

Pe fondul litigiului, recurenta a reiterat, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate și de netemeinicie a constatărilor x, respectiv a dispozițiilor art. I pct. 4, și art. II pct. 1, 2, 3, 4, 5, 9 și 11 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 emisă în Dosarul nr. III/40209/2011 al Curții de Conturi a României - Departamentul III, motive ce au fost invocate, împreună cu altele, prin cererea de chemare în judecată. Intimata Curtea de Conturi a României nu a formulat întâmpinare. Recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii". În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este, prin urmare, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate, sau, în cazul incidenței prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Orice parte în cadrul unei proceduri are așadar dreptul de a prezenta judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, indiscutabil, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată.

Se constată, în cauză, că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. 6780/2/2011 din data de 25 iulie 2011, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea parțială a Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2011 dată de Comisia de contestații din cadrul Departamentului III al Curții de Conturi a României, conform celor solicitate prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 6 din data de 28 aprilie 2011 emisă de șeful Departamentului III al Curții de Conturi, și admiterea, în cazurile arătate, a solicitării Agenției Domeniilor Statului privind prelungirea termenelor de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 6/2011.

Reclamanta a reiterat, în cererea de chemare în judecată, cele menționate în contestația referitoare la 17 constatări și măsuri din cuprinsul Deciziei nr. 6 din 28 aprilie 2011 emisă de șeful Compartimentului III din cadrul Curții de Conturi a României, și a arătat, în mod detaliat, motivele și argumentele vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției de respingere a contestației, dispusă prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011 dată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Departamentului III al Curții de Conturi a României.

Astfel cât privește măsurile dispuse prin art. 1 pct. 2 și 3 din Decizia nr. 6/2011, reclamanta a învederat că în mod greșit prin încheierea atacată nu s-a procedat la amânarea termenului de soluționare pentru data de 30 noiembrie 2011, respectiv prelungirea termenului de realizare până la data de 31 mai 2013, în condițiile în care s-a probat, pe de o parte, că Agenția Domeniilor Statului a luat inițiativă în sensul ducerii la îndeplinire a celor dispuse de Curtea de Conturi, ceea ce îndeplinește condițiile cerute pentru aprobarea prelungirii termenului solicitat, și, pe de altă parte, că acțiunea de inventariere a suprafețelor de teren ce fac obiectul tuturor contractelor de concesiune încheiate de A.D.S.

presupune cheltuieli considerabile, de care Agenția Domeniilor Statului, mai ales în condițiile restructurărilor la care a fost supusă, nu dispune, ceea ce face ca realizarea inventarierii și apoi implementarea rezultatelor la nivelul contractelor viabile să fie o acțiune de durată, fiind așadar îndeplinit și motivul reținut de Curtea de Conturi ca fiind apt de a justifica prelungirea termenului solicitat, respectiv apariția unor condiții obiective independente de instituție. Referitor la cele dispuse prin art. I pct. 4 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, Agenția Domeniilor Statului a menționat faptul că atât timp cât măsura din decizie are "mai mult un caracter preventiv" și rezultă că A.D.S.

a respectat prevederile legale privind detașarea personalului de la alți angajatori, nu se justifică termenul de realizare acordat de către Curtea de Conturi în vederea intrării în legalitate a A.D.S. privind angajarea și promovarea personalului de specialitate, iar cât privește cele dispuse prin art. II pct. 1 din aceeași decizie reclamanta a precizat că a luat toate măsurile legale astfel încât să recupereze sumele cu care Curtea de Conturi a apreciat că au fost diminuate veniturile bugetului de stat (concesionarul SC I. P. Călnău a fost notificat pentru neplata debitului, s-a solicitat direcției de specialitate din cadrul A.D.S.

să rezilieze contractul și să acționeze pentru recuperarea debitului și s-a realizat rezilierea contractului în luna martie 2003). Cu privire la cele dispuse prin art. II pct. 2 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, reclamanta a învederat că Agenția Domeniilor Statului are dreptul de a solicita contravaloarea redevenței aferente suprafețelor de teren aflate în administrarea sa doar în condițiile în care există un contract valabil având ca obiect exploatarea acestora și care se află în derulare în anumite perioade, că pentru perioada de după notificarea de reziliere a contractului de concesiune nr. 72/2000, respectiv anul 2003, temeiul legal al pretențiilor bănești ale A.D.S.

nu mai poate fi contractul de concesiune, că reducerea suprafeței concesionate s-a datorat urmare a aplicării legilor fondului funciar, respectiv prin retrocedările de teren efectuate în perioada cuprinsă între data rezilierii contractului de concesiune nr. 72/2000 și data organizării licitației de concesionare a terenului, că în mod incorect Curtea de Conturi la stabilirea sumei de 3.460.710 RON reprezentând redevență aferentă suprafeței de 2.538 teren agricol nu a procedat la diminuarea suprafețelor de teren prin luarea în considerare a tuturor protocoalelor de predare teren de către A.D.S. către comisiile locale de fond funciar realizate în perioada 2003 - 2008, și că în aceste condiții sunt nefondate concluziile reprezentanților Curții de Conturi privind diminuarea de către A.D.S.

a veniturilor bugetului de stat. Referitor la cele dispuse prin art. II pct. 3 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, recurenta Agenția Domeniilor Statului a relevat că din documentele aflate la dosarul de urmărire a contractului de concesiune nr. 431/2000 reiese că au fost luate toate măsurile legale în vederea recuperării debitului, și a solicitat a se constata că, prin raportare la termenul impus de Curtea de Conturi pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON reprezentând redevență aferentă unei suprafețe de 2321 ha teren agricol concesionată de către SC F. SA Medgidia în baza contractului de concesiune nr. 431/2000, contract menținut și după privatizarea societății prin vânzarea pachetului de acțiuni către Asociația Salariaților PAS (6 decembrie 2000), și la complexitatea măsurii dispuse de Curtea de Conturi, termenul de 31 iulie 2011 este un termen prea scurt pentru ca Agenția Domeniilor Statului să îndrepte neregulile constatate.

Cât privește cele dispuse prin art. II pct. 4 și 5 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 Agenția Domeniilor Statului a subliniat că în mod eronat Curtea de Conturi, prin Încheierea nr. 15 din 1 iulie 2011 a reținut, pe de o parte, faptul că incertitudinea sumei, urmare a problemelor de fond funciar, nu constituie un motiv obiectiv pentru ca ADS să nu ducă la îndeplinire măsura dispusă la art. II pct. 4 și, pe de altă parte, faptul că în mod eronat ADS a justificat neaplicarea daunelor moratorii de împrejurarea că celelalte obligații asumate prin contract nu au un cuantum determinat, întrucât atâta vreme cât debitul înregistrat de către Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Creșterea Ovinelor Rușețu, constând în redevență și penalități nu are un caracter cert, astfel că A.D.S.

nu avea posibilitatea de a calcula daune moratorii, care la rândul lor ar fi reprezentat un debit incert. De asemenea, Agenția Domeniilor Statului a arătat, cu privire la măsura dispusă prin art. II pct. 8 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, că se impunea prelungirea termenului limită de realizare a măsurii până la data de 31 decembrie 2012, motivat de faptul că, urmare a procedurii de restructurare a ADS în baza O.U.G. nr. 70/2010, coroborat cu impedimentul legal prevăzut de C. muncii privind angajarea de personal suplimentar pe o perioadă de 9 luni de la restructurare, și ținând cont de numărul mare de contracte aflate în derulare, raportat la numărul redus de personal, neprelungirea termenului de realizare a măsurii stabilite de către Curtea de Conturi poate avea drept efect desfășurarea în condiții necorespunzătoare a activității A.D.S., care în timp poate genera nereguli în activitatea reclamantei.

Cât privește măsura dispusă prin art. II pct. 9 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 reclamanta a pretins că aceasta este nelegală, întrucât Agenția Domeniilor Statului prin necalcularea TVA aferent valorii suprafețelor de teren construibil vândute, din cele 258 de circumscripții sanitare veterinare, precum și în cazul CSV Săbăoani, a respectat prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., fiind astfel inadmisibilă obligarea A.D.S. la calcularea TVA, așa cum a dispus Curtea de Conturi. Referitor la măsura dispusă prin art. II pct. 10 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, s-a subliniat că se impune fixarea unui termen de un an de zile pentru reglementarea situației, deoarece nu se poate reține ca și nereguli în activitatea A.D.S.

utilizarea de către medici veterinari a spațiilor și terenurilor aferente cabinetelor veterinare din circumscripțiile sanitar veterinare fără a exista contracte de concesiune încheiate de A.D.S. din moment ce nu exista un cadru legal care să îi confere reclamantei dreptul de a concesiona aceste imobile. Numai la data de 20 iunie 2011, s-a arătat, această situație a primit o reglementare, prin Legea nr. 118/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 125/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. În fine, cât privește măsura dispusă prin art. II pct. 11 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a arătat de către Agenția Domeniilor Statului că nu are temei legal, întrucât pensionarul N.G.

nu se află în niciuna din cele trei situații prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional (deci nu are contract individual de muncă sau raport de serviciu), iar cât privește măsura dispusă prin art. II pct. 12 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a precizat de către reclamantă că se impune prelungirea termenului de realizare până la 31 decembrie 2011 deoarece, urmare a procedurii de restructurare a A.D.S. în baza O.U.G.

nr. 70/2010, coroborat cu impedimentul legal prevăzut de C. muncii privind angajarea de personal suplimentar pe o perioadă de 9 luni de la restructurare, și ținând cont de numărul mare de contracte aflate în derulare, raportat la numărul redus de personal, neprelungirea termenului de realizare a măsurii stabilite de către Curtea de Conturi poate avea drept efect desfășurarea în condiții necorespunzătoare a activității A.D.S., care în timp poate genera nereguli în activitatea reclamantei.

Judecătorul fondului, în litigiu, în condițiile în care a respins în întregime ca nefondată acțiunea recurentei Agenția Domeniilor Statului, nu s-a pronunțat prin considerentele hotărârii pronunțate asupra unor serioase și importante motive de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, corespunzător dezvoltate și argumente, limitându-se numai a arăta, fără argumente pertinente și convingătoare, și fără a realiza o analiză în concret a motivelor de nelegalitate și de netemeinicie a măsurilor contestate de recurentă, dispuse prin art. I pct. 2, 3 și 4 și art. II pct. 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11 și 12 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011 a Curții de Conturi a României - Departamentul III, că aspectele de fapt constatate de pârâta Curtea de Conturi nu conțin dovezi de nelegalitate, că petenta nu a reușit să identifice ce texte legale au fost încălcate de organul de control, și că urmare verificării - fără a se spune în ce mod - a tuturor motivelor acțiunii "nu s-au putut identifica decât considerații și nemulțumiri privind rezilieri de contracte, clauze, daune moratorii, reduceri de suprafețe concesionate, redevențe stabilite în exces, drepturi de preemțiune pentru suprafețe mari de teren agricol, neexecutări corespunzătoare de contracte, încetări, sume incerte de recuperat sub aspectul redevenței și penalităților". În aceste condiții,

instanța de control judiciar reține că prin omisiunea instanței de fond de analiza și cerceta, în mod efectiv și concret, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ au fost nesocotite în litigiu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil. Motivele menționate, de care s-a prevalat reclamanta, cu precădere cele de natură să ducă la anularea unor dispoziții cuprinse în actele administrative atacate, au caracterul unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluția ce se putea pronunța în cauză și pentru dezlegarea corespunzătoare a raportului juridic dedus judecății, și ele necesitau, prin urmare, un răspuns specific și explicit din partea instanței de fond.

Așa fiind, concluzia care se impune este aceea că recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Prin urmare, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc.

civ., admiterea recursului declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței civile nr. 7479 din data de 9 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței civile nr. 7479 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - CL