ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2016

Decizia nr. 3660/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi României, a solicitat anularea dispozițiilor cuprinse la pct. I.1, 2, 3 și II.1, 2, 3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 429 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 4548 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamantă, s-au admis și cererile de intervenție formulate de SC A. SA și SC B. SA, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

1.2. Soluția instanței de fond

În rejudecare, prin sentința nr. 3149 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi României, ca neîntemeiată. A respins cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, formulate de SC A. SA și SC B. SA, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, urmare a acțiunii de control privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului în perioada 2010-2011, efectuată la Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A., al cărei patrimoniu a fost preluat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, a fost emisă Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 de către Departamentul III din cadrul Curții de Conturi.

Împotriva măsurilor dispuse prin decizia menționată, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a formulat contestație, înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 97.037 din 11 mai 2012, și respinsă prin Încheierea nr. 54 din 28 iunie 2012 a Curții de Conturi.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat măsurile dispuse la pct. I.1, 2 și 3 și II.1, 2, și 3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012.

La pct. 1 s-a constatat: „Evidențierea și menținerea nejustificată în contabilitatea Sucursalei Teritoriale Argeș - Ialomița - Siret respectiv în soldul contului 4118 „Clienți incerți sau în litigiu” a sumei de 163.166,7 lei reprezentând creanțe neîncasate de la clienți pentru care au fost închise procedurile de faliment și pentru care s-a dispus radierea din registrul comerțului, conform sentințelor emise de instanțele de judecată. Totodată, sucursala are înregistrat în același cont, clienți aflați în procedura de faliment pe rolul instanțelor de judecată, în sumă totală de 99.592,94 lei. Pentru niciuna din situațiile prezentate unitatea nu a inițiat măsurile legale care se impuneau”.

Pentru înlăturarea acestor abateri s-a dispus măsura inițierii procedurilor legale, „în vederea clarificării sumei de 163.166,7 lei reprezentând creanțe neîncasate de la clienți pentru care au fost închise procedurile de faliment și pentru care s-a dispus radierea din registrul comerțului, conform sentințelor emise de instanțele de judecată respectiv: dacă neîncasarea creanțelor evidențiate „Clienți incerți sau în litigiu” se datorează neîndeplinirii sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului de persoanele împuternicite se vor recupera de la acestea; în situația în care creanțele care nu mai pot fi încasate se datorează unor motive independente de acțiunile unității se vor lua măsurile legale care se impun. În același mod se va proceda și cu suma de 99.592,94 lei.”

Reclamanta a invocat efectuarea unor demersuri în justiție împotriva debitorilor SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL, susținând că s-au efectuat toate demersurile necesare pentru încasarea creanțelor prin promovarea acțiunilor în justiție și înscrierile la masa credală, astfel că nu există persoane sau salariați responsabili de neîncasarea acestor creanțe.

Curtea constată că demersurile menționate sunt anterioare efectuării controlului, astfel că nu puteau fi determinate de acesta, cum în mod greșit s-a reținut.

Cu toate acestea, aspectul menționat nu este de natură să conducă la admiterea cererii de chemare în judecată în privința abaterii analizate, aspectele învederate de către reclamantă fiind nerelevante sub aspectul legalității acesteia.

Fapta imputată reclamantei este aceea de a fi menținut în mod nejustificat în soldul contului 4118 „Clienți incerți sau în litigiu” creanțele neîncasate de la clienți pentru care au fost închise procedurile de faliment sau pentru care s-a dispus radierea din registrul comerțului, conform sentințelor emise de instanțele de judecată, respectiv: SC C. SRL, pentru suma de 11.720,56 lei din care penalități de întârziere în sumă de 461,26 lei, dosar faliment nr. x/113/2008, procedură de faliment închisă conform sentinței Tribunalului Brăila nr. 592 din 03 noiembrie 2009, SC D. SRL pentru suma de 32.920,71 lei, din care penalități de întârziere în sumă de 529,64 lei, dosar faliment nr. x/113/2007, procedură de faliment închisă conform sentinței Tribunalului Brăila nr. 1052 din 29 noiembrie 2010 și SC E. SRL pentru suma de 118.525,43 lei din care penalități de întârziere în sumă de 863,43 lei, dosar faliment nr. x/118/2009, procedură de faliment închisă potrivit sentinței Tribunalului Constanța nr. 2521 din 04 aprilie 2011, conform mențiunilor Raportului de control din data de 30.03.2012 în urma căruia a fost întocmită decizia contestată. De asemenea, în cuprinsul raportului menționat s-a reținut conduita de urmat, respectiv ca sucursala teritorială prin compartimentul de specialitate să se fi înscris la masa credală și dacă nu mai putea să recupereze din debit să procedeze la înregistrarea în evidența contabilă la cheltuielile anilor 2009, 2010 și 2011 în contul 654 „Pierderi din creanțe și debitori diverși” a sumei de 163.166,70 lei din care în anul 2009 suma de 11.720,56 lei, în anul 2010 suma de 32.920,71 lei și în anul 2011 suma de 118.525,43 lei, reprezentând creanțele din clienții neîncasați, pentru care au fost închise procedurile de faliment și s-a dispus radierea din registrul comerțului, conform sentințelor instanțelor de judecată.

S-a reținut că sucursala nu a procedat la înregistrarea în evidența contabilă la cheltuielile anului 2010 a ajustărilor pentru depreciere în cazul clienților aflați în procedura de faliment, pe rolul instanțelor de judecată, creanțele neîncasate de la aceștia fiind în sumă totală de 99.592,54 lei. Totodată, s-a constatat că nici în anul 2011, sucursala teritorială prin compartimentul de specialitate nu a procedat la înregistrarea în contabilitate la cheltuielile perioadei a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor în cazul clienților aflați în procedura de faliment, care figurau în soldul contului 4118 „Clienți incerți sau în litigiu”, în sumă de 99.592,94 lei.

În cuprinsul raportului s-a reținut că abaterea constatată s-a datorat atât neaplicării corespunzătoare a reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cât și neelaborării și neaplicării la nivelul compartimentului de specialitate din cadrul sucursalei teritoriale a unei proceduri operaționale scrise referitoare la organizarea și conducerea contabilității.

Ca atare, în raport de abaterea reținută în sarcina reclamantei, în strânsă legătură cu reglementările contabile incidente, apar ca fiind nerelevante sub aspectul legalității actului contestat aspectele învederate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată referitoare la parcurgerea tuturor demersurilor necesare pentru încasarea creanțelor prin introducerea unor acțiuni în justiție și obținerea unor hotărâri judecătorești favorabile urmate în unele cazuri de înscrierea la masă credală și de radierea societăților din Registrul Comerțului, sau după caz, de parcurgerea procedurii insolvenței fără ca reclamanta să fi fost notificată de lichidatorul judiciar (în raport de debitorii SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL).

Este adevărat că în cadrul măsurilor dispuse pentru restabilirea legalității s-a menționat că urmează a se iniția procedurile legale pentru a se stabili dacă neîncasarea creanțelor evidențiate „Clienți incerți sau în litigiu” se datorează neîndeplinirii sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului de persoanele împuternicite, în caz afirmativ urmând a se recupera de la acestea, iar în caz contrar, în situația în care creanțele care nu mai pot fi încasate din cauza unor motive independente de acțiunile unității urmând a se lua măsurile legale care se impun. Cu toate acestea însă, analiza aspectului referitor la caracterul culpabil sau, după caz, independent de culpă al neîncasării creanțelor evidențiate în contul „Clienți incerți sau în litigiu” nu face obiect de analiză în cadrul procedurii judiciare de față ce are ca obiect contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2012 a Curți de Conturi a României, prin care nu s-a statuat asupra acestui aspect, dispunându-se, dimpotrivă, inițierea procedurilor legale pentru a se lămuri cauza nerecuperării creanțelor.

Reclamantul a criticat și pct. 2 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, prin care s-a constatat: „Nu au fost respectate în totalitate prevederile Normelor privind organizarea și efectuare a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009, în sensul că în anul 2010 și 2011 datele rezultate din operațiunea de inventariere nu au fost actualizate cu intrările sau ieșirile din perioada cuprinsă între data inventarierii și dala încheierii exercițiului financiar iar datele actualizate să fie înregistrate în evidenta contabilă și operativă. În acest sens datele rezultate din inventariere nu reflectată situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la sfârșitul exercițiilor financiare 2010-2011”.

Pentru înlăturarea abaterii menționate la pct. 1.2 din decizie s-au dispus următoarele măsuri: „Se va organiza și efectua inventarierea tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii iar datele rezultate se vor supune acțiunii de valorificare. Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se va proceda la analiza tuturor soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate, iar erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii prin confruntarea cantităților consemnate în listele de inventariere cu evidența tehnico-operativă pentru fiecare poziție. Rezultatele vor fi înregistrate în evidența contabilă și operativă astfel încât acestea să reflecte situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.”

Singura critică formulată de reclamant cu privire la cele anterior menționate vizează împrejurarea că a emis Decizia nr. 401 din 22 martie 2012 pentru efectuarea inventarierii și reevaluării patrimoniului public și privat al statului administrat de A.N.I., urmând ca inventarierea și reevaluarea patrimoniului să se desfășoare în perioada 02.05.2012-29.06.2012. Or, în raport de data întocmirii Raportului de control ce a stat la baza întocmirii deciziei criticate (30.03.2012) și a datei actului contestat 24.04.2012, conduita reclamantului este echivalentă recunoașterii săvârșirii faptei imputate, dublată de expunerea măsurilor luate în remediere, care nu sunt însă de natură să conducă la nelegalitatea actului contestat.

Referitor la termenul de efectuare a inventarierii, Curtea reține că în sarcina reclamantului s-a reținut că pentru anii 2010, 2011, operațiunea de inventariere efectuată la datele de 31.10.2010, respectiv 31.10.2011 nu a mai fost actualizată cu intrările și ieșirile din perioada cuprinsă între data finalizării operațiunii de inventariere și data de încheiere a exercițiului financiar.

Potrivit pct. 44 alin. (1), (2) din Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009, „(1) „Registrul-inventar” (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu în care se înscriu rezultatele inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, grupate după natura lor, conform posturilor din bilanț. Elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii înscrise în registrul-inventar au la bază listele de inventariere, procesele-verbale de inventariere și situațiile analitice, după caz, care justifică conținutul fiecărui post din bilanț. (2) În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operațiunea de inventariere se actualizează cu intrările sau ieșirile din perioada cuprinsă între data inventarierii și data încheierii exercițiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar. Operațiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârșitul exercițiului financiar să fie reflectată situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.”

Ca atare, rezultă că termenul maxim de efectuare a operațiunii de actualizare a inventarierii este marcat de sfârșitul exercițiului financiar, moment depășit în speță, motiv pentru care critica formulată de reclamant urmează a fi înlăturată ca fiind nefondată.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată s-a criticat pct. 3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, prin care s-a constatat: „Nu au fost întreprinse măsurile legale pentru delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare sau deservite de lucrările de îmbunătățiri funciare și pentru stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare”.

Pentru înlăturarea abaterii de la legalitate și regularitate, la pct. 1.3 din decizie s-au dispus următoarele măsuri: „Se vor lua măsurile legale pentru delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare sau deservite de lucrările de îmbunătățiri funciare și pentru stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare.”

Cu privire la măsura menționată s-a învederat în esență că aceasta nu poate fi adusă la îndeplinire, pentru că în bugetul Agenției nu sunt prevăzute fondurile necesare pentru realizarea cadastrului, astfel că termenul de realizare stabilit pentru data de 31.12.2012 este imposibil de respectat, cu consecința caracterului nelegal al măsurii.

În esență, Curtea reține că se învederează caracterul nelegal al măsurii prin prisma imposibilității de a fi respectată. Teza reclamantei nu poate fi primită raportat la împrejurarea că măsura constă nu atât în operațiunea de de delimitare efectivă a suprafețelor de teren ocupate de lucrări de îmbunătățiri funciare și pentru stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare, cât în luarea măsurilor legale pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligații.

Delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, cu respectarea normelor cadastrului general și a prevederilor normelor privind zonele de protecție pentru diferitele categorii de lucrări de îmbunătățiri funciare este prevăzută de dispozițiile art. 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 65/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire a cadastrului amenajărilor de îmbunătățiri funciare, precum și de prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996 și art. 1 din Legea nr. 18/1991, formele în vigoare la data efectuării controlului.

Câtă vreme obligația menționată este prevăzută în sarcina reclamantei și ea nu a fost adusă la îndeplinire, inclusiv prin demersuri concrete pentru includerea în buget a sumelor având această destinație, în mod corect s-a reținut în sarcina sa abaterea menționată și s-a dispus în esență luarea măsurilor pentru intrarea în legalitate. Aspectul învederat de reclamantă nu este de natură să conducă la nelegalitatea dispoziției menționate, urmând ca luarea măsurilor legale pentru îndeplinirea obligației menționate, în contextul în care în buget nu sunt prevăzute sume, să fie apreciată de auditorii externi cu prilejul verificării îndeplinirii obligațiilor stabilite prin actul contestat.

Prin pct. II al Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2012 s-a constatat: „Nu au fost achitate la termenul scadent obligațiile către bugetele publice (bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, decontul taxă pe valoarea adăugată) aferente anilor 2010 și 2011. În timpul controlului au fost calculate pentru neplata /plata cu întârziere a obligațiilor bugetare în sumă de 417.315 lei pentru anul 2010 și în sumă de 197.932 lei pentru anul 2011.”

Prin pct. II.1 din decizie, s-au dispus următoarele măsuri pentru înlăturarea abaterilor menționate: „Se vor lua măsurile care se impun pentru achitarea obligațiilor către bugetele publice (bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, decontul taxă pe valoarea adăugată) aferente anilor 2010 și 2011 inclusiv pentru înregistrarea și plata accesoriilor calculate în timpul controlului în sumă de 417.315 lei aferente anul 2010 și în sumă de 197.932 lei aferente anul 2011. În eventualitatea în care în urma verificărilor care se vor efectua se va constata că virarea cu întârziere a veniturilor cuvenite bugetelor publice se datorează neîndeplinirii sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului de către persoanele împuternicite se vor iniția măsuri de recuperare de la aceste persoane a accesoriilor calculate.”

În ceea ce privește critica reclamantei în sensul că achitarea cu întârziere a obligațiilor către bugetele publice s-a datorat primirii cu întârziere a fondurilor bănești de la bugetul de stat, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită în lipsa oricăror probe care să o susțină.

Referitor la pretinsele erori de calcul strecurate cu ocazia determinării cuantumului accesoriilor, Curtea constată că s-a învederat pe de o parte luarea în calcul a două zile de întârziere, în loc de o zi de întârziere în ceea ce privește calculul accesoriilor aferente lunii martie, august 2010, iar pe de altă parte, neluarea în considerare pentru lunile în care a rezultat TVA de recuperat a reducerii obligațiilor fiscale principale, conform procedurilor de soluționare a deconturilor cu sumă negativă de TVA.

În ceea ce privește primul aspect, Curtea constată că acesta a fost invocat prin contestația soluționată prin încheierea nr. 54 din 28 iunie 2012, primind soluționare favorabilă. Astfel, prin încheierea menționată s-a reținut că în Raportul de control s-au calculat în mod eronat dobânzi de întârziere mai mari ca urmare a luării în calcul a unui număr mai mare de zile de întârziere, respectiv cu câte o zi în lunile martie și august, astfel că față de dobânzile calculate în timpul controlului, aferente anului 2010, în sumă de 417.915 lei, suma reală de plată este de 415.565 lei, cu consecința diminuării sumei de 772.224 la 719.874.

Mai mult decât atât, suma menționată reprezintă valoarea estimată a abaterii, impunându-se refacerea calculelor, stabilirea exactă și reală a sumelor cuvenite bugetelor publice.

Totodată, Curtea reține că răspunderea pentru corectitudinea efectuării calculelor, înregistrărilor și decontărilor față de bugetul de stat revine reclamantei, realitatea și legalitatea acestor operațiuni fiind susceptibilă a face obiectul unor eventuale controale ulterioare ale Curții de Conturi.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 82/1991, „(1) Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.”

Considerentele anterior menționate referitoare la răspunderea reclamantei pentru corectitudinea efectuării calculelor, înregistrărilor și decontărilor față de bugetul de stat și la caracterul estimativ al valorii reținute conduc la respingerea ca fiind nefondată a criticii referitoare la neluarea în considerare a reducerii obligațiilor fiscale principale în lunile în care a rezultat TVA de recuperat.

Reclamantul a criticat și pct. II.2 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, prin care s-a constatat: „Majorarea nejustificată a cheltuielilor de investiții, finanțate din fonduri de la bugetul de stat, cu suma de 549.875,63 Iei ca urmare a ajustării nelegale a prețului contractelor încheiate cu executanții lucrărilor de „Reabilitarea amenajării Carasu N. Bălcescu, desecare Mircea Vodă” și „Consolidare baraj de atenuare viituri - Hazarlăc. Pentru plățile nejustificate au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 21.90,29 lei.” Pentru înlăturarea acestei abateri s-au dispus următoarele măsuri: „Se vor lua măsuri de recuperare a cheltuielilor de investiții nelegale în suma de 549.875,63 lei ca urmare a ajustării nelegale a prețului contractelor încheiate cu executanții lucrărilor de „Reabilitarea amenajării Carasu N. Bălcescu, desecare Mircea Vodă” și „Consolidare baraj de atenuare viituri - Hazarlăc” precum și a foloaselor nerealizate în sumă de 21.90,29 lei. În situația în care suma nu mai poate fi recuperată de la beneficiari, se vor iniția măsuri de recuperare de la persoanele care prin încălcarea prevederilor legale au efectuat, aprobat și plătit ajustările de preț, după caz.”

Potrivit art. 97 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 834/2009, prețul contractului de achiziție publică se poate exprima în lei sau, după caz, în valută. Potrivit alin. (2), pe parcursul îndeplinirii contractului, prețul poate fi ajustat în următoarele situații: a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autoritățile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunțarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului; b) pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului.

Conform alin. (3), pentru a se respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens.

În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b) (când pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului, dispoziție invocată de către reclamant), autoritatea contractantă are obligația de a preciza totodată și modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică.

Chiar fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), ajustarea prețului este posibilă numai în următoarele cazuri: a) atunci când survin circumstanțe imprevizibile și independente de voința părților, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b); sau b) atunci când durata de aplicare a procedurii de atribuire se prelungește, în mod neprevăzut, peste perioada preconizată inițial și din motive care exclud orice culpă a ofertantului/contractantului [potrivit alin. (4)].

Potrivit alin. (5), în orice situație, prețul contractului nu poate fi majorat decât în măsura strict necesară pentru acoperirea creșterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului. Modul de ajustare a prețului contractului de achiziție publică nu trebuie să conducă în niciun caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câștigător în urma finalizării respectivei proceduri.

În fine, alin. (6) prevede că în cazul în care durata de îndeplinire a contractului se prelungește peste termenele stabilite inițial în respectivul contract, din motive care se datorează culpei autorității contractante, nu este posibilă invocarea prevederilor alin. (4), operatorul economic fiind însă îndreptățit să solicite penalități și/sau daune-interese.”

Cu privire la ajustarea prețului contractului nr. 0811252/2008, reclamantul a susținut în esență că aceasta se încadrează în disp. art. 97 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, modificată prin HG 834/2009, nefiind incidente disp. alin. (6) câtă vreme nu se poate reține vreo culpă în sarcina achizitorului pentru împrejurarea că nu i-au fost asigurate fondurile necesare derulării contractului.

Or, Curtea constată că referirea din alin. (6) al art. 97 din H.G. nr. 925/2006 la culpa autorității contractante are finalitatea de a delimita sub aspect subiectiv conduita achizitorului de cea a operatorului economic, în sensul că prelungirea contractului nu este determinată din motive ce se datorează culpei acestuia din urmă. Ca atare, aspectul invocat de către reclamant referitor la omisiunea ordonatorului principal de credite de a asigura fondurile necesare derulării contractului este nerelevant în acest context, justificând un eventual regres în ipoteza exercitării de către operatorul economic a dreptului de a solicita penalități și/sau daune-interese, drept prevăzut de art. 97 alin. (6) teza finală.

Rezultă că în raport de dispozițiile exprese ale art. 97 alin. (6), nu este posibilă invocarea prevederilor alin. (4), astfel că se impune îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), inclusiv obligația autorității contractante de a preciza modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică [potrivit alin. (4)].

Or, aceasta este ipoteza în speță, în care părțile contractante semnatare ale actului adițional nr. 3 din 29 iunie 2009 au adus modificări clauzelor contractului nr. 0811252 din 27 noiembrie 2008, fără respectarea disp. H.G. nr. 925/2006, nefiind produse dovezi care să ateste contrariul.

Este adevărat că, astfel cum a învederat prin concluziile scrise intervenientul accesoriu SC A. SA, prin contractul de execuție lucrări de investiții nr. 0811252 din 27 noiembrie 2008, art. 5.2 alin. (2) părțile au convenit că prin excepție de prevederile alin. (1), prețul contractului de achiziție publică poate fi ajustat pentru restul rămas de executat, numai în cazul apariției unor împrejurări care lezează interesele comerciale ale părților și care, în mod obiectiv, nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Potrivit alin. (3), ajustarea prețului contractului va fi permisă numai în una din situațiile următoare: creșterea/diminuarea prețurilor elementelor constitutive ale ofertei care influențează semnificativ costurile pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului, apariția unor modificări legislative. Prin alin. (4), părțile au menționat că prețul contractului se va ajusta numai cu acordul achizitorului cu formula de pct. 22.2. Această din urmă prevedere contractuală menționează că actualizarea prețului contractului se va face conform următoarei formule: Pn = a+b Mn/Mo+c mn/mo+d Un/Uo+e Tn/To, unde Pn este coeficientul de actualizare care urmează a fi aplicat valorii din contract estimate în moneda relevantă pentru lucrarea realizată în perioada „n”, această perioadă fiind de o lună, în afară de cazul în care în Anexa la ofertă este prevăzut altfel; „a” este un coeficient fix, explicitat în tabelul datelor de actualizare, reprezentând partea neactualizabilă din plățile contractuale; „b”, „c”, „d”, „e” sunt coeficienți care reprezintă ponderea estimată a fiecărui element relevant de cost în execuția lucrărilor, așa cum este stabilit în tabelul datelor de actualizare, astfel de elemente de cost înscrise în tabel pot reprezenta resurse materiale, forță de muncă, utilaje și transport; „Mn”, „mn”„, Un”, Tn” sunt indicii curenți de preț pentru perioada „n” exprimați în moneda relevantă de plată, care se aplică fiecărui element relevant de cost din tabel cu 49 de zile înainte de ultima zi a perioadei; „Mo”, „mo”, „Uo”, „To” sunt indicii de preț de bază, exprimați în moneda relevantă de plată, care corespund fiecărui element relevant de cost, la data de bază, unde M reprezintă materiale, m reprezintă manoperă, U reprezintă utilaj, T reprezintă transport. S-a mai menționat că se vor utiliza indicii prevăzuți în tabelul de actualizare, anexă la ofertă, în lipsă prevederile art. 22.2 nefiind aplicabile.

Or, Curtea constată că nu s-a susținut și nici nu s-au produs dovezi care să ateste că ajustarea prețului s-ar fi efectuat în condițiile anterior menționate, ci dimpotrivă, intervenientul accesoriu SC A. SA a susținut că aceasta s-a realizat în temeiul actelor adiționale, posibilitatea ajustării fiind însă de la bun început prevăzută în contract. Curtea apreciază însă că finalitatea disp. art. 97 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, în forma în vigoare la data încheierii contractului, este aceea de asigurare a egalității de tratament între operatorii economici care să poată prefigura la momentul publicării documentației de atribuire condițiile derulării contractului, astfel că prevederea în contractul de achiziție publică a posibilității de ajustare a prețului nu este suficientă prin ea însăși în lipsa menționării de o manieră exhaustivă a formulei de calcul. Pentru aceleași considerente, modificarea prin act adițional ulterior a formulei de calcul, inclusiv în forma menționată de intervenientul accesoriu prin completarea cu ipoteze neavute în vedere inițial golește de conținut dispoziția legală anterior menționată, modificând în esență un element al contractului de achiziție publică, respectiv prețul.

Curtea constată că intervenientul accesoriu SC A. SA a învederat că nu sunt incidente în speță disp. art. 97 alin. (6) și (4), întrucât sunt îndeplinite condițiile alin. (3) din același act. Or, în raport de poziția sa procesuală, subordonată părții în favoarea căreia a intervenit, Curtea constată că prin critica formulată prin cererea de chemare în judecată, invocând că nu este îndeplinită premisa normei cuprinde la art. 97 alin. (6), a tins spre a afirma incidența disp. art. 97 alin. (4) din același act, astfel că apărarea formulată de intervenientul accesoriu are caracter neavenit. Cu titlu de considerent subsidiar, Curtea constată că raportat la considerentele anterior expuse referitoare la modificarea formulei inițial stabilite pentru ajustarea prețului, nu sunt îndeplinite cerințele art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006.

Chiar și în situația în care ar fi fost posibilă ajustarea prețului contractului, se constată că, condițiile sau împrejurările la care a făcut referire aceasta nu au fost precizate de către executant, iar prin neprecizarea acestor condiții/împrejurări, executantul nu a prezentat reclamantei nici evidențe satisfăcătoare și disponibile pentru verificare, și nu a transmis o situație de plată pentru costul de procurare și livrare a echipamentelor și materialelor utilizate în execuția lucrărilor din contractul încheiat cu reclamanta, însoțite de documente justificative și cu dovada efectuării plății.

Cu referire la contractul nr. 0811259/2008, reclamantul a învederat că sunt incidente disp. art. 97 alin. (2), (3) din H.G. nr. 925/2006, susținând în esență că ajustarea nu a condus la alterarea procedurii de atribuire prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul a fost declarat câștigător, ajustarea prețului a evidențiat influența corectă pe care o exercită situația care justifică eventuala ajustare, justificarea creșterii prețurilor resurselor s-a realizat numai pe baza evoluției unor indici de preț, suplimentarea a avut loc ca urmare a unor condiții imprevizibile, ceea ce permite autorității contractante ajustarea prețului contractului.

Or, și în ceea ce privește acest contract, părțile contractante semnatare au adus modificări clauzelor sale, fără respectarea disp. H.G. nr. 925/2006.

De asemenea, nu se poate reține că nu s-a diminuat avantajul competitiv pe baza căruia contractantul a fost declarat câștigător, analiza alin. (5) al art. 97 fiind subsecventă constatării respectării dispozițiilor legale ce îl preced.

Nici argumentele suplimentării prețului raportat la caracterul imprevizibil al unor condiții survenite sau cel referitor la influența corectă a situației valorificate în cadrul ajustării nu pot acționa în detrimentul celor arătate în precedent, în raport de nerespectarea disp. art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006.

Curtea constată că nici înscrisurile noi atașate cererilor de intervenție accesorie formulate în faza recursului nu sunt de natură să infirme constatările cuprinse în actele criticate, acestea fiind relevante sub aspectul interesului de a interveni într-o procedură în curs de desfășurare, întrucât atestă demararea de către reclamantă a unei proceduri judiciare împotriva intervenientului accesoriu SC A. SA.

Critica referitoare la pct. II.3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 este, de asemenea, nefondată. Prin pct. II.3 s-a reținut „majorarea nelegală a cheltuielilor cu suma de 3.323,64 lei, ca urmare a plăților suplimentare pentru serviciile prestate de un furnizor declarat câștigător al procedurii de licitație în urma unei erori a comisiei de evaluare a ofertelor”. Pentru înlăturarea acestei abateri s-au dispus următoarele măsuri: „Se vor recupera cheltuielile nejustificate în sumă de 3.323,64 lei, ca urmare a plăților suplimentare pentru serviciile de „Reparare, întreținere și asigurare cu piese de schimb pentru echipamentele de tehnică de calcul din dotarea A.N.I.F. R.A. asigurate de un furnizor declarat câștigător al procedurii de licitație în urma erorilor din procesul de evaluare a ofertelor, inclusiv de la comisia desemnată pentru evaluarea acestora dacă va fi cazul.”

Reclamanta a susținut că prin constatările menționate au fost depășite competențele stabilite de lege pentru Curtea de Conturi.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, „Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.”

De asemenea, conform pct. 40 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități: „Prin verificările sale la entitățile și persoanele prevăzute la pct. 39, Curtea de Conturi urmărește, conform prevederilor legale, următoarele obiective: d3) legalitatea angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice.

În cazul contractelor de achiziții publice, auditorii publici externi vor urmări, în principal, respectarea următoarelor obiective: (...) d3.3) derularea procedurii de achiziție publică: (i) depunerea garanției de participare a ofertanților; (ii) evaluarea ofertelor; (iii) întocmirea procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor; (iv) stabilirea rezultatului aplicării procedurii de achiziție publică și întocmirea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică; (v) comunicarea rezultatului evaluării ofertelor tuturor ofertanților, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire.”

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Monitorizarea Achizițiilor Publice, urmărește respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, iar în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, această instituție aplică amenzi în cazurile prevăzute de art. 293 și 294, fără a avea atribuții cu privire la stabilirea cheltuielilor nelegale efectuate de reclamantă, însă verificarea legalității angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice și luarea măsurilor pentru recuperarea cheltuielilor nejustificate intră în competența autorității pârâte.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinței nr. 3149 din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și intervenientele accesorii SC A. SA și SC B. SA.

1.3.1. În motivarea cererii de recurs, reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare apreciază ca neîntemeiata sentința civila în ceea ce privește dispozițiile instanței cu privire pct. I.3 și II.2 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 a Curții de Conturi a României.

Referitor la măsura de la pct. I.3 privind delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare susține că nu poate fi adusă la îndeplinire, pentru că în bugetul atât al fostei Administrații Naționale a Îmbunătățirilor Funciare R.A., cât și al actualei Agenții nu sunt prevăzute fondurile necesare pentru realizarea cadastrului.

În mod evident, termenul de realizare este imposibil de îndeplinit in cursul anului 2012, așa cum a dispus organul de control, măsura fiind neîntemeiată și nelegală.

Nici până în anul curent nu Agenția nu a primit fondurile necesare pentru delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare sau deservite de lucrările de îmbunătățiri funciare.

Suma necesară exclusiv pentru acestă operațiune excede valoarea bugetelor cumulate ale Agenției pe câțiva ani, fiind practic imposibil de îndeplinit într-un termen scurt.

A mai arătat recurenta reclamantă că măsura nu poate fi pusă în aplicare, deoarece Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SA a formulat acțiune in justiție având ca obiect cerere de ieșire din indiviziune asupra bunurilor imobile compuse din clădiri și terenuri dobândite de la fosta S.N. I.F. de către ambele entități, prin protocolul nr. 2856 din 14 aprilie 2005, după divizarea Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare, urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 138/2004, acțiune ce face obiectul Dosarului nr. x/4/2015, în curs de soluționare la Tribunalul București.

Cu privire la măsura de la punctul II.2 arată că ajustările contractului de execuție lucrări nr. 0811252 din 27 noiembrie 2008 se încadrează in dispozițiile legale, respectiv dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. b), alin. (4) și (6) din H.G. nr. 925/2006.

Părțile contractante nu au adus modificări contractului de achiziție, iar ajustarea a fost realizată justificat, cu respectarea dispozițiilor legale și în baza evoluției unor indici de preț, suplimentarea având loc ca urmare a unor condiții imprevizibile.

Chiar și instanța recunoaște ca exista dispoziții contractuale care permit modificarea prețului contractului de achiziție publică, respectiv art. 5.2. alin. (2) în condițiile în care există împrejurări care lezează interesele comerciale ale părților care nu au fost prevăzute la data încheierii contractului

1.3.2. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 304

1

din vechiul C. proc. civ., intervenienta SC A. SA a arătat, cu privire la măsura prevăzută la pct. II.2 din Decizie, că executanții lucrărilor sunt, conform Contractului de execuție nr. 08.11.252 din 27 noiembrie 2008 și Acordului de asociere nr. 1839 din 21 octombrie 2008, Societatea B. SA Cernavodă, împreună cu Societatea A. SA Constanța.

În rejudecare, instanța analizează aspectele indicate de Înalta Curte, respectiv aplicabilitatea prevederilor art. 97 alin. (3), (4) sau (6) din H.G. nr. 925/2006, apreciază însă că nu ne aflăm în niciuna dintre ipotezele indicate, astfel că ajustarea prețului contractului s-a făcut în mod nelegal, menținând astfel concluziile Curții de Conturi și deciziile acesteia.

Deși instanța de fond face o analiză detaliată a aplicării diverselor ipoteze prevăzute de art. 97 din H.G. nr. 925/2006, pleacă de la o premisă greșită, făcând referire la o formă a legii inaplicabilă actului în cauză.

Astfel, deși curtea de apel face trimitere la disp. art. 97, «în forma în vigoare la data încheierii contractului», în realitate, aceasta se raportează la o formă modificată ulterior.

În raționamentul său instanța de fond face trimitere la prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, în sensul că modificarea clauzei privind ajustarea prețului determină inaplicabilitatea acestor prevederi legale. Prin urmare, constatând modificarea clauzei în contract, instanța nu mai face o analiză a noii clauze de ajustare, constată doar că nu se face dovada aplicării clauzei în forma inițială, motiv pentru care apreciază inaplicabile prevederile alin. (3) invocate în apărare. Însă textul art. 97 din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data încheierii contractului (27.11.2008), nu conținea prevederea invocată, aceasta fiind adăugată prin H.G. nr. 834/2009, art. unic, pct. 59, astfel că nu există nicio restricție legală privind modificarea clauzei de ajustare a prețului după semnarea contractului.

Într-adevar, se face referire și la acel moment la condițiile care pot determina ajustarea prețului și care trebuie să fie obiective și imprevizibile la data semnării contractului, precum și la consecința ajustării prețului, care nu trebuie să afecteze rezultatul procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia ofertantul a fost declarat câștigător.

Însă toate aceste condiții, prevăzute de art. 97 din H.G. nr. 925/2006, în forma în vigoare la data încheierii contractului, sunt îndeplinite de clauza de ajustare a prețului, așa cum a fost modificată prin actul adițional nr. 3.

Noua formulă se raportează la indicele de preț I.N.S., dar și pentru acele componente ale prețului pentru care indicele I.N.S. nu este relevant, la cursul valutar, părțile prevăzând o modalitate de ajustare a prețului pentru acele componente specifice ale prețului unitar (echipamente, materiale) influențate direct de evoluția cursului valutar.

Posibilitatea ajustării prețului era prevăzută încă de la început în contract, ajustarea fiind raportată la indici de preț oficiali; actul adițional nr. 3 nu face nicio schimbare în acest sens, ci doar prevede o formulă nouă de calcul pentru anumite componente de preț, formulă care se raportează în continuare la indici oficiali (cursul valutar și indicele I.N.S.).

Noua formula de calcul nu alterează in niciun fel rezultatul procedurii, aceasta fiind similară formulei inițiale de calcul, care avea ca scop reflectarea modificării prețului elementelor constitutive ale ofertei în prețul contractului. În forma modificată se au în vedere tot prețurile componente ale ofertei, însă formula se simplifică, calculul raportându-se doar la un indice general al preturilor și la cursul valutar.

În esență, toți ofertanții din cadrul procedurii cunoșteau ca prețul contractului se poate ajusta în funcție de modificarea preturilor elementelor componente ale ofertei, fiind fără relevanță dacă formula de calcul pentru aceasta modificare include indicele general al prețurilor și cursul valutar sau indicii de preț pentru fiecare element relevant de cost.

Prețul contractului de achiziție a fost modificat prin aplicarea acestei formule de ajustare, astfel cum rezultă din calculul atașat și indicii de preturi. Precizează ca a solicitat instanței de fond administrarea unei probe cu expertiza contabila, care sa verifice aplicarea corecta a formulei de ajustare, însă instanța a apreciat proba ca nerelevanta, in contextul in care a apreciat ca nu poate interveni o modificarea a clauzei de ajustare.

Susține, de asemenea, că în mod neîntemeiat Curtea de Conturi a invocat aplicarea alin. (6) din art. 97, în ceea ce privește ajustarea prețului contractului de achiziție publică, din două motive: nu ne aflam in ipoteza acestui alineat, deoarece motivul noii ajustări de preț nu a fost prelungirea duratei contractului, nefiind relevanta nici eventuala culpa a autorității contractante; nu ne aflam nici in ipoteza alin. (4), la care face trimitere alin. (6), deoarece in speța sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) in vigoare la data semnării contractului.

Prin urmare, concluziile Curții de Conturi în sensul ca ajustarea prețului prin actul adițional nr. 3 din 29 iunie 2010 este nelegala, deoarece ajustarea ar fi fost motivata prin prelungirea duratei contractului din culpa autorității contractante sunt incorecte. În realitate, ajustarea prețului contractului se face încă de la semnarea contractului, conform unei formule de calcul transparente și agreate de ambele părți, conform legii, iar prin actul adițional nr. 3 din 29 iunie 2010 nu s-a făcut decât sa se reformuleze această formulă de calcul.

1.3.3. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 304

1

din vechiul C. proc. civ., intervenienta SC B. SA a invocat aceleași motive care se regăsesc în cererea de recurs formulată de intervenienta SC A. SA.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 304

1

din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, față de următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, se reține că vizează soluția instanței de fond de menținere a măsurilor prevăzute la pct. I.3 și II.2 din Decizia Curții de Conturi nr. 4 din 24 aprilie 2012.

Măsura prevăzută la pct. I.3 se referă la luarea măsurilor legale pentru delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare sau deservite de lucrările de îmbunătățiri funciare și pentru stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare.

Cu privire la această măsură s-a arătat, în esență, că nu poate fi adusă la îndeplinire, pentru că în bugetul Agenției nu sunt prevăzute fondurile necesare pentru realizarea cadastrului, astfel că termenul de realizare stabilit pentru data de 31.12.2012 este imposibil de respectat, cu consecința caracterului nelegal al măsurii.

Suma necesară, exclusiv pentru acesta operațiune, excede valoarea bugetelor cumulate ale Agenției pe cațiva ani, fiind practic imposibil de îndeplinit într-un termen scurt.

Critica nu poate fi reținută întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, se invocă imposibilitatea de a aduce la îndeplinire măsura.

Această critică nu are în vedere împrejurarea că măsura în discuție constă nu atât în operațiunea de delimitare efectivă a suprafețelor de teren ocupate de lucrări de îmbunătățiri funciare și pentru stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare, cât în luarea măsurilor legale pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligații.

În acest sens, instanța de recurs are în vedere dispozițiile art. 3 din Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului nr. 65/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire a cadastrului, amenajărilor de îmbunătățiri funciare, precum și prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996 și art. 1 din Legea nr. 18/1991, formele în vigoare la data efectuării controlului, care reglementează obligația reclamantei de delimitare a suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, cu respectarea normelor cadastrului general și a prevederilor normelor privind zonele de protecție pentru diferitele categorii de lucrări de îmbunătățiri funciare.

În consecință, este vorba despre o obligație legală, care nu a fost adusă la îndeplinire, inclusiv prin demersuri concrete pentru includerea în buget a sumelor având această destinație, astfel că în mod corect s-a reținut în sarcina sa abaterea menționată și s-a dispus luarea măsurilor pentru intrarea în legalitate.

Lipsa fondurilor necesare pentru efectuarea operațiunii de delimitare a acestor suprafețe de teren și pentru stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățiri funciare nu este de natură să afecteze legalitatea deciziei prin care se constată neîndeplinirea obligației de delimitare de către recurenta reclamantă, fiind un aspect ce va fi avut în vedere de auditorii externi cu prilejul verificării îndeplinirii obligațiilor stabilite prin actul contestat.

Cea de-a doua critică vizează măsura prevăzuta la pct. II.2 din Decizia Curții de Conturi prin care s-a constatat: „Majorarea nejustificată a cheltuielilor de investiții, finanțate din fonduri de la bugetul de stat, cu suma de 549.875,63 lei ca urmare a ajustării nelegale a prețului contractelor încheiate cu executanții lucrărilor de „Reabilitarea amenajării Carasu N. Bălcescu, desecare Mircea Vodă” și „Consolidare baraj de atenuare viituri - Hazarlăc. Pentru plățile nejustificate au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 21.90,29 lei.” Pentru înlăturarea acestei abateri s-au dispus următoarele măsuri: „Se vor lua măsuri de recuperare a cheltuielilor de investiții nelegale în suma de 549.875,63 lei ca urmare a ajustării nelegale a prețului contractelor încheiate cu executanții lucrărilor de „Reabilitarea amenajării Carasu N. Bălcescu, desecare Mircea Vodă” și „Consolidare baraj de atenuare viituri - Hazarlăc” precum și a foloaselor nerealizate în sumă de 21.90,29 lei. În situația în care suma nu mai poate fi