ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2148/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată și întâmpinarea pârâtului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.10.2015, reclamantul A. a contestat rezoluția de clasare nr. x/2015 din 04.09.2015, comunicată la data de 28.09.2015 a Inspecției Judiciare, ca fiind nelegală. A solicitat, admiterea contestației, desființarea rezoluției împreună cu confirmarea inspectorului șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

La data de 25.11.2015, pârâta Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, apreciind că prezenta acțiune este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută cu caracter obligatoriu de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, apreciind că în urma verificărilor prealabile efectuate, s-a constatat că judecătorii care au soluționat cererile formulate de petent, au respectat dispozițiile normelor de drept material și procesual, au expus raționamentul logico-juridic urmărit și motivele care au justificat soluțiile pronunțate.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 494 din 16 februarie 2016, a respins acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 494 din 16 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 punctele 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau, reținerea spre rejudecare, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt următoarele:

- sentința instanței de fond conține o contradicție între dispozitiv și considerente în sensul că, deși din considerente rezultă că judecătorul a dat eficiență excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, în dispozitiv, cererea de chemare în judecată a fost repinsă ca neîntemeiată (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.);

- soluția pronunțată de instanța de fond este greșită din perspectiva Deciziei nr. 397/2014 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 45 alin. (4) lit. b, precum și a Deciziei nr. 672/2014 a Curții Constituționale, care în considerente a reținut că etapa cercetării în cadrul inspecției judiciare este o etapă administrativă unică, iar soluția este susceptibilă a fi contestată direct la instanță;

- procedura prealabilă administrativă nu este necesară, întrucât, prin dialectica și interpretarea semantică și lexicală, textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 este imperativ și nu lasă loc de interpretări, fiind inutilă parcurgerea unei proceduri prealabile.

Recurentul-reclamant reiterează în susținerea cererii de recurs și argumentele referitoare la fondul cauzei, dezvoltate pe larg, în cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției nr. x/04.09.2015 a Inspecției Judiciare, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamant privind savârșirea unor abateri de către magistrații-pârâți indicați în cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a respins acțiunea, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

"- (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b; rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b, se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Dispozițiile art. 47 alin. (5) citate anterior prevăd că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte constată că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în acord cu soluția de unificare a practicii, adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și consemnată în Procesul-verbal de ședință din 13.02.2017, dându-se prevalență principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 494 din 16 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.