ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2013

HOTĂRÂRE
06.02.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului civil de față,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința

nr. 118 din 3 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a

respins acțiunea precizată, formulată de reclamanții C.C.F. și P.A.S.D. în

contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general, pentru lipsa

calității procesuale pasive.

A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de

reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, față de

împrejurarea că la termenul din 6 mai 2010, s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Municipiului București, prin primar general, acțiunea față

de acest pârât va fi respinsă.

În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice, aceasta este neîntemeiată,

deoarece, prin sentința civilă nr. 7074 din 3 mai

2006, Judecătoria

sectorului 1 București a dispus obligarea

reclamanților din prezentul dosar să lase în deplină proprietate și liniștită

posesie

reclamantului P.T. apartamentul nr.

2, situat în București,

Intr. Armașului, constatându-se că reclamanții

au fost de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare -

cumpărare.

Hotărârea prin care a

fost admisă acțiunea în revendicare are

natura unei hotărâri de

desființare, în sensul art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 425/2007, Tribunalul București a respins ca

nefondat recursul reclamanților, dar aceștia nu au depus la dosar și decizia

din recurs, pentru a se putea verifica caracterul irevocabil al hotărârii de

desființare a titlului de proprietate.

Pe de altă parte, constatarea relei credințe echivalează cu

nerespectarea Legii nr. 112/1995, deoarece aceasta atrage ilicitatea cauzei.

Prin decizia nr. 574/ A

din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel

București, secția a IV a civilă, a

admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza

spre rejudecare la tribunal.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., care obligau judecătorul să

stăruie pentru aflarea adevărului și și-a bazat hotărârea pe acte pe care nu

le-a putut studia, nefiind depuse la dosar.

Prin decizia nr. 5158 din 14 iunie 2011, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis

recursurile declarate de reclamanți și de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea

apelului reclamanților.

Instanța de recurs a reținut că instanța de apel avea

posibilitatea, în temeiul art. 292 și 129 alin. (5) din C. proc. civ., să ordone

completarea probatoriului sub aspectele menționate în decizia recurată.

După rejudecare, prin decizia nr. 179/ A din 27 aprilie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat

de reclamanți.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte

acțiunea și a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 350.600 euro

echivalent în lei la data plății efective, la cursul

BNR, reprezentând valoarea de circulație a imobilului compus din

ap.

nr. 2 și terenul aferent de 53,97 m.p.

Instanța de rejudecare în apel a reținut că, prin sentința

civilă nr. 4584/2003, Judecătoria sectorului 1 București, rămasă irevocabilă,

s-a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare - cumpărare nr. x/18272 din 9

ianuarie

1997 și s-a reținut valabilitatea acestuia ca o consecință a

bunei

credințe a reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 7074/2006, definitivă și

irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea n revendicare

formulată de P.R. și a obligat pe reclamanți să lase în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul în litigiu.

În considerentele deciziei nr. 425 din 30 martie 2007 a

Tribunalului București, pronunțată în apelul declarat împotriva susmenționatei

sentințe, au fost înlăturate considerentele cu privire la reaua credință a

reclamanților și s-a statuat în mod definitiv și irevocabil că buna credință nu

are relevanță, în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost soluționată

în baza criteriilor de preferabilitate.

In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de rejudecare în

apel a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001, deoarece, prin sentința civilă nr. 4584/2003 a Judecătoriei

sectorului 1 București, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității

contractului de vânzare - cumpărare, reținându-se buna credință a

reclamanților, care au dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de

circulație a imobilului.

Conform raportului de expertiză, valoarea de circulație a

imobilului la data evicțiunii - 30 martie 2007 - a fost stabilită la suma

totală de 350.600 euro, din care 277.000 euro reprezintă valoarea

apartamentului, iar 73.600 euro reprezintă valoarea terenului aferent.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.,

recurentul a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost

parte la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

Potrivit art. 1337, 1341 și urm. din Codul civil, răspunderea

pentru evicțiune aparține Municipiului București.

Recurentul a mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile pentru aplicarea art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, deoarece

nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care

contractul de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți să fi fost desființat.

A mai arătat recurentul, că instanța de apel a omologat în

mod eronat raportul de expertiză, care nu reflectă prețul real al imobilului.

Obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune valoarea

de circulație, cu atât mai mult în situația imobilelor care au tăcut obiectul

Legii nr. 112/1995, ci diferența dintre valoarea de circulație a imobilului la

momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare și valoarea de

circulație a imobilului la momentul evicțiunii.

In sprijinul susținerilor sale privind criteriile de

evaluare, recurentul a invocat jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în

dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și sunt întemeiate doar pentru

cele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul susține că nu are calitate procesuală pasivă, dar

calitatea procesuală pasivă îi este conferită de dispozițiile art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora acestei instituții îi incumbă obligația

de restituire a prețului, din fondul extrabugetar constituit conform Legii nr.

112/1995.

Prin urmare, răspunderea

Ministerului Finanțelor Publice în

raportul juridic dedus judecății este

o răspundere legală, iar nu contractuală, așa cum susține.

De aceea, nu sunt aplicabile dispozițiile de drept

comun privind evicțiunea, întrucât temeiul juridic al pretențiilor se regăsește

în dispozițiile legii speciale care cuprinde reglementări specifice, de natură

a înlătura norma generală.

Recurentul a mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile pentru aplicarea art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, deoarece

nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care contractul

de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți să fi fost desființat, dar nici

această critică nu poate fi primită.

Pentru ca o persoană să primească despăgubiri în temeiul

art. 50 sau 50

1

din Legea nr. 10/2001,

republicată nu este imperios

necesar să existe o hotărâre judecătorească

irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare -

cumpărare.

Aceasta pentru că art. 50 din Legea nr. 1072001,

republicată stabilește că au dreptul la despăgubiri persoanele ale căror

contracte de vânzare cumpărare au fost desființate, iar art. 20 alin. (2

1

)

din lege definește noțiunea de contracte de vânzare-

cumpărare desființate ca fiind contractele anulate ca urmare a unei

acțiuni

în anulare sau cele rămase fără efecte, ca urmare a unei acțiuni în

revendicare.

Or, în prezenta cauză, contractul de vânzare cumpărare prin

care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a rămas

fără efect, ca urmare a comparării titlurilor și admiterii acțiunii în

revendicare.

De asemenea, sunt nefondate criticile privind momentul care

ar trebui avut în vedere pentru calculul despăgubirilor și principiul echității

sau al neîmbogățirii fără justă cauză, atât timp cât legea operează cu un

singur criteriu clar, și anume acela al valorii de piață a imobilului.

Fondată este, însă, critica privind modul în care a fost

stabilită valoarea despăgubirilor.

Astfel, potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, republicată,

persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate au

dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare.

Analizând expertiza de specialitate efectuată în cauză,

se constată că aceasta nu face nici o mențiune cu privire la criteriile

prevăzute de aceste standarde internaționale.

Expertul se limitează a indica faptul că a calculat valoarea

actuală de circulație în conformitate cu recomandările CET-R nr. 104 din

februarie 2007, prin metoda comparației directe, având în

vedere segmentul de lux al pieței de închiriere și

ofertele existente

la data evaluării pentru spații similare.

Or, lipsa oricărei referiri la criteriile prevăzute de

standardele internaționale și luarea în considerare a ofertelor pe

piața de lux reprezintă o încălcare a

dispozițiilor art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001, republicată,

privind modul de calcul al despăgubirilor.

De aceea, se va admite

recursul declarat de pârât, se va casa

decizia atacată, iar cauza va fi

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La rejudecare se va efectua o nouă expertiză în sensul

celor arătate, cu respectarea dispozițiilor art. 50

1

din lege.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București împotriva deciziei nr. 179/ A din 27 aprilie

2012

a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5158/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 118/2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților C.C.F. ș
ÎCCJ 2014-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2014
raportat la art. 50 alin. (2 1 ) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că pentru ca dobânditorii unui imobil în temeiul Legii nr. 112/1995 să beneficieze de valoarea de piață sunt necesare a fi îndeplinite două condiții
ÎCCJ 2013-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5622/2013
Ministerul Finanțelor Publice, și SC F. SA, a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă (niciunul dintre aceștia nefiind vânzătorii în contractul de vânzare-cumpărare încheiat), iar aceea îndre
ÎCCJ 2015-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 580/2015
nunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General, a desființat sentința și a
ÎCCJ 2010-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2873/2010
rea deciziei atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a acestuia și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a su
Sursă