ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2013

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 118 din 3 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanții C.C.F. și P.A.S.D. în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general, pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, față de împrejurarea că la termenul din 6 mai 2010, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primar general, acțiunea față de acest pârât va fi respinsă.

În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, aceasta este neîntemeiată, deoarece, prin sentința civilă nr. 7074 din 3 mai 2006, Judecătoria sectorului 1 București a dispus obligarea reclamanților din prezentul dosar să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului P.T. apartamentul nr. 2, situat în București, Intr. Armașului, constatându-se că reclamanții au fost de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare. Hotărârea prin care a fost admisă acțiunea în revendicare are natura unei hotărâri de desființare, în sensul art. 50 din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia nr. 425/2007, Tribunalul București a respins ca nefondat recursul reclamanților, dar aceștia nu au depus la dosar și decizia din recurs, pentru a se putea verifica caracterul irevocabil al hotărârii de desființare a titlului de proprietate.

Pe de altă parte, constatarea relei credințe echivalează cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, deoarece aceasta atrage ilicitatea cauzei. Prin decizia nr. 574/ A din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal. Instanța de apel a reținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., care obligau judecătorul să stăruie pentru aflarea adevărului și și-a bazat hotărârea pe acte pe care nu le-a putut studia, nefiind depuse la dosar. Prin decizia nr. 5158 din 14 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului reclamanților.

Instanța de recurs a reținut că instanța de apel avea posibilitatea, în temeiul art. 292 și 129 alin. (5) din C. proc. civ., să ordone completarea probatoriului sub aspectele menționate în decizia recurată. După rejudecare, prin decizia nr. 179/ A din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți. A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 350.600 euro echivalent în lei la data plății efective, la cursul BNR, reprezentând valoarea de circulație a imobilului compus din ap. nr. 2 și terenul aferent de 53,97 m.p.

Instanța de rejudecare în apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 4584/2003, Judecătoria sectorului 1 București, rămasă irevocabilă, s-a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/18272 din 9 ianuarie 1997 și s-a reținut valabilitatea acestuia ca o consecință a bunei credințe a reclamanților. Prin sentința civilă nr. 7074/2006, definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea n revendicare formulată de P.R. și a obligat pe reclamanți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

În considerentele deciziei nr. 425 din 30 martie 2007 a Tribunalului București, pronunțată în apelul declarat împotriva susmenționatei sentințe, au fost înlăturate considerentele cu privire la reaua credință a reclamanților și s-a statuat în mod definitiv și irevocabil că buna credință nu are relevanță, în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost soluționată în baza criteriilor de preferabilitate. In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de rejudecare în apel a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin sentința civilă nr. 4584/2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare, reținându-se buna credință a reclamanților, care au dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a imobilului.

Conform raportului de expertiză, valoarea de circulație a imobilului la data evicțiunii - 30 martie 2007 - a fost stabilită la suma totală de 350.600 euro, din care 277.000 euro reprezintă valoarea apartamentului, iar 73.600 euro reprezintă valoarea terenului aferent. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentul a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Potrivit art. 1337, 1341 și urm. din Codul civil, răspunderea pentru evicțiune aparține Municipiului București. Recurentul a mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care contractul de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți să fi fost desființat.

A mai arătat recurentul, că instanța de apel a omologat în mod eronat raportul de expertiză, care nu reflectă prețul real al imobilului. Obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune valoarea de circulație, cu atât mai mult în situația imobilelor care au tăcut obiectul Legii nr. 112/1995, ci diferența dintre valoarea de circulație a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare și valoarea de circulație a imobilului la momentul evicțiunii. In sprijinul susținerilor sale privind criteriile de evaluare, recurentul a invocat jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. și sunt întemeiate doar pentru cele ce se vor arăta în continuare. Recurentul susține că nu are calitate procesuală pasivă, dar calitatea procesuală pasivă îi este conferită de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora acestei instituții îi incumbă obligația de restituire a prețului, din fondul extrabugetar constituit conform Legii nr. 112/1995. Prin urmare, răspunderea Ministerului Finanțelor Publice în raportul juridic dedus judecății este o răspundere legală, iar nu contractuală, așa cum susține. De aceea, nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun privind evicțiunea, întrucât temeiul juridic al pretențiilor se regăsește în dispozițiile legii speciale care cuprinde reglementări specifice, de natură a înlătura norma generală.

Recurentul a mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care contractul de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți să fi fost desființat, dar nici această critică nu poate fi primită. Pentru ca o persoană să primească despăgubiri în temeiul art. 50 sau 50 1 din Legea nr. 10/2001, republicată nu este imperios necesar să existe o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare.

Aceasta pentru că art. 50 din Legea nr. 1072001, republicată stabilește că au dreptul la despăgubiri persoanele ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate, iar art. 20 alin. (2 1 ) din lege definește noțiunea de contracte de vânzare- cumpărare desființate ca fiind contractele anulate ca urmare a unei acțiuni în anulare sau cele rămase fără efecte, ca urmare a unei acțiuni în revendicare. Or, în prezenta cauză, contractul de vânzare cumpărare prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a rămas fără efect, ca urmare a comparării titlurilor și admiterii acțiunii în revendicare. De asemenea, sunt nefondate criticile privind momentul care ar trebui avut în vedere pentru calculul despăgubirilor și principiul echității sau al neîmbogățirii fără justă cauză, atât timp cât legea operează cu un singur criteriu clar, și anume acela al valorii de piață a imobilului.

Fondată este, însă, critica privind modul în care a fost stabilită valoarea despăgubirilor. Astfel, potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Analizând expertiza de specialitate efectuată în cauză, se constată că aceasta nu face nici o mențiune cu privire la criteriile prevăzute de aceste standarde internaționale. Expertul se limitează a indica faptul că a calculat valoarea actuală de circulație în conformitate cu recomandările CET-R nr. 104 din februarie 2007, prin metoda comparației directe, având în vedere segmentul de lux al pieței de închiriere și ofertele existente la data evaluării pentru spații similare.

Or, lipsa oricărei referiri la criteriile prevăzute de standardele internaționale și luarea în considerare a ofertelor pe piața de lux reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, privind modul de calcul al despăgubirilor. De aceea, se va admite recursul declarat de pârât, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La rejudecare se va efectua o nouă expertiză în sensul celor arătate, cu respectarea dispozițiilor art. 50 1 din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 179/ A din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013.