ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4083/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare din 14.01.2016, solicitând desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 1761 din 25 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

Împotriva sentinței civile nr. 1761 din 25 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului arată că prin hotărârea atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat statuată de deciziile nr. 3367/23.09.2014 și nr. 622/13.02.2015 ale secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în dosarele nr. x/2012 și nr. y/2013 și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurenta-reclamantă critică considerentele sentinței recurate în ceea ce privește necesitatea îndeplinirii procedurii prealabile, arătând că dispozițiile art. 47

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd că rezoluția de respingere a sesizării prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

De asemenea, susține că nici Inspectorul Șef și nici Inspectorul Șef Adjunct al secției pentru judecători, ori procurori, nu au atribuții în soluționarea unei plângeri formulate potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, prin Hotărârea nr. 1266 din 24 noiembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a decis că secțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot soluționa plângerile împotriva rezoluțiilor de clasare ale Inspecției Judiciare, procedura aplicabilă după Decizia nr. 397/2014 a Curții Constituționale fiind cea prevăzută de dreptul comun, respectiv Legea nr. 554/2004, ceea ce ar lipsi de efecte o plângere prealabilă formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat în privința ambelor motive de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că acesta nu poate fi reținut întrucât dosarele în raport cu care se invocă autoritatea de lucru judecat privesc alte părți și au alt obiect și cauză.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea prin care a contestat rezoluția de clasare din data de 14.01.2016, emisă de pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se circumscriu criticile formulate de către recurenta-reclamantă, referitor la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, prin prisma art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:a) respingerea contestației;b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În acest sens, Curtea de contencios constituțional a evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Așadar, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional, iar soluția privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acțiunii apare ca fiind excesivă și formală.

Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni. Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) din Noul C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.". Textul legal menționat stabilește o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.

Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 se constată existența procedurii privitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că "rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Aceasta este o situație asemănătoare celei a rezoluției de clasare, deoarece și rezoluția de respingere este tot un act al Inspecției Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârșire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având, de asemenea, aptitudinea de a stinge raportul juridic.

Într-un astfel de context, câtă vreme în situația procesuală asemănătoare - rezoluția de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă, ca și condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, atunci, în lumina art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi opusă părții reclamante ca o condiție de admisibilitate nici în cazul rezoluției de clasare, față de stadiul actual al reglementării legale.

Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui. Totuși, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiție al celor interesați împotriva rezoluției de clasare.

Prin urmare, intenția legiuitorului a fost ca rezoluția de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a fi atacată în fața instanței de judecată, în timp ce împotriva rezoluției de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiționarea plângerii prealabile.

Câtă vreme admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva rezoluției de clasare este rezultatul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția României spre a pune de acord dispoziția neconstituțională cu cea a Constituției, Înalta Curte consideră că regimul juridic al acestei acțiuni trebuie raportat la situația asemănătoare, care exclude cerința plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar.

De altfel, aceasta este și soluția de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Ședința din 13 februarie 2017, în care s-a stabilit că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru considerentele expuse, reținându-se că excepția lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod greșit de către instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1761 din 25 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.