ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5858/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a contestat Rezoluția de clasare a sesizării nr. x/2014 emisă de Inspecția Judiciară la data de 05.01.2015.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1583 din 3 aprilie 2015 a declinat soluționarea acțiunii formulate de A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 20 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1788 pronunțată în data de 27 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, date fiind vidul normativ din procedura de soluționare a plângerilor adresate Inspecției Judiciare, decizia Curții Constituționale nr. 397/2014 și necesitatea respectării accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil.

Recurentul a apreciat că este nelegală soluția instanței de respingere ca inadmisibilă a acțiunii formulate, întrucât nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, iar acțiunea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de lege din momentul comunicării rezoluției.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității rezoluției Inspecției Judiciare din data de 5 ianuarie 2015 dată în dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate la data de 25 ianuarie 2016 în privința modalității de instrumentare de către magistrații desemnați a dosarului nr. x/1999 înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, respectiv necomunicarea minutei sentinței penale nr. 35/1999.

Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond apreciind că în cazul rezoluțiilor de clasare a sesizărilor norma specială nu stabilește nicio condiție derogatorie de la dreptul comun, parcurgerea procedurii prealabile fiind o etapă obligatorie, o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.

Prin calea de atac promovată recurentul a invocat motive de nelegalitte, ce se pot circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 în situația rezoluțiilor Inspecției Judiciare date în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, " (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

De asemenea, a evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească.

Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni.

Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

Textul legal menționat stabilește o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.

Or, în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 317/2004 este reglementată o procedură referitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a magistratului, textul legal stabilind că rezoluția de respingere a sesizării prevăzut la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este o situație asemănătoare celei a rezoluției de clasare, deoarece și rezoluția de respingere este tot un act al Inspecției Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârșire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.

În acest context, câtă vreme în situația procesuală asemănătoare - rezoluția de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca și condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, în lumina art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și față de stadiul actual al reglementării legale, Înalta Curte apreciază că nici în cazul rezoluției de clasare nu poate fi opusă părții reclamante o astfel de condiție de admisibilitate.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, aceasta fiind și soluția de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 13 februarie 2017.

Pentru considerentele expuse, reținându-se că excepția lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod greșit de către instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare, prima instanță urmând a analiza cererea reclamantului și a prezenta argumentele sale în sprijinul soluției pe care o va adopta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1788 din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.