ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5440/2019

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea principală formulată de reclamantul A., prin mandatar B. și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 04.10.2016, sub nr. de dosar de mai sus, acesta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Rezoluției nr. 1535 IJ/877/DIJ/2016 emisă de pârâtă.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1140 din data de 30.03.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare, respingând, ca inadmisibilă, acțiunea completată și precizată formulată de reclamantul A. prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, C., D., E., F., G., H..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1140 pronunțată la data de 30.03.2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar B., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că, în cauză nu era incidentă clasarea prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. b), întrucât a trimis actele prin fax cu semnătură și adresă și CNP, identificând în clar situația de fapt care a determinat sesizarea.

Invocă Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, aceasta statuând că sintagma" Rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul acestui articol este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Astfel, susține recurentul, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile legale criticate, potrivit cărora inspectorul judiciar, prin rezoluția scrisă și motivată, poate dispune clasarea sesizării în cazul prevăzut la articolul 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv, dacă în urma verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare și declarația de clasare este definitivă, contravin prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție, precum și celor contravenționale privind dreptul la un proces echitabil.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 alin. (9) din art. 304

1

din C. proc. civ. din 1865.

Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2), raportat la dispozițiile art. 488 din actualul C. proc. civ., pe considerentul că aspectele invocate nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Apreciază intimata că, în speță, recurentul - reclamant nu aduce nici o critică, în concret, în susținerea vreunui motiv de casare, argumentele expuse vizând în exclusivitate situația de fapt și un motiv personal care l-a împiedicat să parcurgă procedura prealabilă.

Solicită astfel a se anula, ca nemotivat, recursu formulat de recurentul - reclamant.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

Susține în esență intimata că, în mod temeinic și corect instanța de fond a apreciat prin sentința pronunțată că nerespectarea obligației stabilită de articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind parcurgerea procedurii prealabile, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii, coroborat cu art. 193 C. proc. civ., dispozițiile acestuia stabilind, ca o condiție obligatorie, depunerea dovezii îndeplinirii procedurii prealabile odată cu cererea introductivă.

În ceea ce privește Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că sintagma " Rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul articolului 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (3) lit. b) din aceeași lege, apreciază intimata că această decizie a tranșat doar problema atacării rezoluției de clasare la instanțele judecătorești și constituționalitatea articolului 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, nu și condițiile de exercitare a acestui drept (în considerentele deciziei, la punctul 28, s-a menționat, de altfel, că principiul liberului acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că repturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor cuprinse în articolul 126 alin. (2) din Constituție).

Consideră intimata - pârâtă că, înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a Rezoluției nr. x/2016 din 03 martie 2016 emisă de Inspecția Judiciară, reclamantul avea obligația de a parcurge procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, intimata reiterează faptul că dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, constituie norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, reglementând exclusiv posibilitatea persoanei interesate de a contesta rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această normă, care instituie o excepție de la regulă, în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluției de respingere a unei sesizări, este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinsă, prin analogie, la alte situații, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.

Față de aceste considerente, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul - reclamant A. și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A., prin mandatar B., a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate în cadrul întâmpinării, ca nejustificate și nelegale.

Solicită respingerea excepției nulității recursului, acesta fiind motivat în termenul legal.

Pe fondul recursului, susține recurentul că soluția pronunțată de instanța de fond este una nelegală și are la bază o gravă eroare judiciară comisă din gravă neglijență și rea credință și, deși s-au dat explicații în detaliu Inspecția Judiciară nu a constatat eroarea judiciară comisă din rea credință și gravă neglijență în sentința nr. 3751/1985 pronunțată în dosarul nr. x/1985 conexat cu dosarul nr. x/1986 având ca obiect tulburare de posesie, din care s-au extras actele depuse de fostul proprietar I., ce demonstrau mai mult decât nevinovăția sa, ci și drepturile asupra drumului de acces.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, în data de 08.11.2019.

La termenul din 08.11.2019, Înalta Curte a pus în discuție excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, acordând deopotrivă și cuvântul pe fondul recursului.

Analiza motivelor de casare invocate de recurent

Ca o primă precizare, deși recurentul a invocat, ca și temei de drept, al cererii sale de recurs, dispozițiile art. 304 alin. (9) din 304

1

din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 04 octombrie 2016, în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile acestui C. proc. civ., ci dispozițiile codului nou, instituit prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, prin întâmpinare.

Cu privire la motivele de recurs expuse de către recurentul - reclamant A., prin mandatar B., se arată de către intimata- pârâtă Inspecția Judiciară că acesta nu aduce nici o critică, în concret, în susținerea vreunui motiv de casare, argumentele expuse vizând în exclusivitate situația de fapt și un motiv personal care l-a împiedicat să parcurgă procedura prealabilă, intimata invocând astfel excepția nulității recursului.

Din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), hotărârea urmând să fie analizată din această perspectivă.

Cât privește susținerea intimatei, în sensul că recurentul - reclamant nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentința recurată, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului, instanța de control judiciar urmând să analizeze dacă criticile aduse în concret sunt eficiente și pot conduce la admiterea recursului.

Ca urmare, se va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Considerentele Înaltei Curți pe fondul recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Situația de fapt reținută de prima instanță:

Prin cererea principală formulată de reclamantul A., prin mandatar B. și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a CAF la data de 04.10.2016, sub nr. de dosar mai sus menționat, acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Rezoluției nr. 1535 IJ/877/DIJ/2016 emisă de pârâtă.

Prin Rezoluția nr. x/2016 din data de 22 aprilie 2016, emisă de Inspecția Judiciară, s-a constatat că verificările efectuate nu au relevat indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare de către judecători și, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, aceasta a dispus clasarea sesizărilor conexate formulate de petenta B., sub aspectul săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată și modificată.

Prin încheierea de ședință din data de 16.02.2017, față de poziția procesuală exprimată de reclamant, instanța de fond a completat cadrul procesual pasiv prin citarea în cauză a judecătorilor vizați de sesizarea reclamantului și anume C., E., F., G., D., H.

Acțiunea completată și precizată a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond apreciind că, în cauză este incidentă norma generală prevăzută de art. 7 alin. (1) legea nr. 554/2004, reclamantul A. fiind ținut de parcurgerea procedurii prealabile înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ, această concluzie având la bază inexistența unei norme speciale derogatorii de favoare pentru reclamantul care susține în fața instanței de contencios administrativ nelegalitatea unei rezoluții de clasare întemeiată pe art. 45 alin. (4) lit. b) legea nr. 317/2004. A apreciat instanța de fond că, doar în ipoteza existenței unei norme speciale, norma generală este înlăturată de la aplicare. Or, în cazul de față nu există o dispoziție legală specială care să prevadă scutirea de parcurgerea acestei proceduri prealabile impusă de norma generală de la art. 7 alin. (1), fiind binecunoscut faptul că o normă specială este edictată de legiuitor în mod expres, ea neputând fi dedusă pe cale de interpretare sau în urma unui raționament analog.

Prin calea de atac promovată recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, ce reglementau situația " când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", acest motiv de recurs avându-și corespondentul în actualul C. proc. civ., aplicabil în prezenta cauză, la pct. 8 alin. (1) al articolului 488, sub următoarea formulare " când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurentul invocând Decizia nr. 397 pronunțată la data de 03 iulie 2014, de Curtea Constituțională, ce a statuat că sintagma " Rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Verificând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate și circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează ca și motiv de nelegalitate ipoteza când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, " (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

De asemenea, a evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească.

Așadar, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional, iar soluția privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acțiunii apare ca fiind excesivă și formală .

Astfel, Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni.

Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

Textul legal menționat stabilește o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.

Aplicarea articolului 5 alin. (3) din C. proc. civ. reprezintă o concretizare a principiului " ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

Or, în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 317/2004 este reglementată o procedură referitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a magistratului, textul legal stabilind că rezoluția de respingere a sesizării prevăzut la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este o situație asemănătoare celei a rezoluției de clasare, deoarece și rezoluția de respingere este tot un act al Inspecției Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârșire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.

În acest context, câtă vreme în situația procesuală asemănătoare - rezoluția de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca și condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, în lumina art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și față de stadiul actual al reglementării legale, Înalta Curte apreciază că nici în cazul rezoluției de clasare nu poate fi opusă părții reclamante o astfel de condiție de admisibilitate.

Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui. Totuși, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiție al celor interesați împotriva rezoluției de clasare. Astfel, intenția legiuitorului a fost ca rezoluția de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în fața instanței de judecată, în timp ce împotriva rezoluției de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiționarea plângerii prealabile.

Câtă vreme admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva rezoluției de clasare este rezultatul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția României spre a pune de acord dispoziția neconstituțională cu cea a Constituției, Înalta Curte consideră că regimul juridic al acestei acțiuni trebuie raportat la situația asemănătoare, care exclude cerința plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, aceasta fiind și soluția de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 13 februarie 2017, când s-a stabilit, cu titlu de principiu că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Conchizând, Înalta Curte reține că, în condițiile în care sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege și luând în considerare specificul actelor emise în procedura disciplinară privind pe magistrați precum și lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. mai sus-menționat.

Prin urmare, rezoluția de clasare a sesizării disciplinare, emisă în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată în fața instanței de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este și interpretarea cristalizată la nivelul secției de contencios administrativ a Înaltei Curți (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017, nr. 1168/2017 și 1267/2018) și adoptată cu titlu de principiu, pentru unificarea practicii judiciare, în ședința Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, reținându-se că excepția lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod eronat de către prima instanță, fără a mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare, prima instanță urmând a analiza cererea reclamantului și a prezenta argumentele sale în sprijinul soluției pe care o va adopta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. prin mandatar B. împotriva sentinței civile nr. 1140 din 30 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.