ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.10.2108 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., a solicitat anularea Rezoluției Inspecției Judiciare, nr. x/2018, adoptată la data de 05.07.2018, prin care s-a clasat sesizarea pe care reclamantul a înaintat-o acestei autorități, vizându-i pe procurorii B. din cadrul DNA-ST Ploiești și C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare, în vederea completării verificărilor prealabile exercitării acțiunii disciplinare în cauză.

Prin sentința civilă nr. 943 din data de 12 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de contencios administrativ, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectia Judiciară, B. și C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 943 din data de 12 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că judecătorul primei instanțe a dat o interpretare greșită art. 64, alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atunci când și-a structurat argumentația logico-juridică a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată prin invocarea principiului independenței procurorului.

Totodată, corelativ, prima instanță greșește atunci când consideră că prin demersul disciplinar se tinde a se pune în discuție raționamentul logico-juridic al magistraților chemați să instrumenteze o cauză ori încercarea de a se provoca o verificare a legalității activității organelor de urmărire penală, în alte condiții decât cele stabilite de C. proc. pen.

Potrivit celor de mai sus, în viziunea primei instanțe niciodată nu va putea fi angajată răspunderea disciplinară a unor magistrați, dat fiind modul de redactare "de lege lata" al conținutului abaterii disciplinare sesizate, reglementat de art. 99, lit. t), teza I, cu raportare la art. 99

1

, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pentru că oricând se vor putea opune încălcării legii de către magistrații în cauză principiile independenței și a libertății de apreciere a probelor și de raționament logico-juridic în rezolvarea cauzelor.

Or, dacă intenția legiuitorului nu a fost să înfrângă principiile de mai sus, prin legiferarea răspunderii disciplinare a magistraților, pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în virtutea regulii de drept, de interpretare a normei juridice, "actus interpretandus est potius ut va leat, quam ut pereat", în egală măsură, intenția lui nu a fost să creeze niște texte le lege, care să fie veritabile "litere moarte", absolut inaplicabile în practică.

În realitate, fără a pune în discuție normele de procedură penală incidente sau raționamentele logico-juridice ale intimaților B. și C., cu privire la actele procesuale/procedurale, de urmărire penală, derulate în dosarul nr. x/2016 al DNA-ST Ploiești în ziua de 30. 06. 2016, ceea ce este esențial este dacă legea a fost respectată, atât în forma, cât și în conținutul ei.

Din această perspectivă, orice observator realmente obiectiv și imparțial poate vedea cu ușurință din înscrisurile depuse la dosar cum sus-numiții au încălcat cu bună știință și în mod manifest atât reglementări interne, cât și internaționale, instituite pentru a garanta drepturi ale persoanelor acuzate de comiterea unor infracțiuni și implicate în diferite proceduri judiciare, așa cum am relatat pe larg în cuprinsul cererii introductive de instanță.

Nu mai este vorba, deci, de a fi independent pe soluție sau de a-și manifesta libertatea de apreciere a probelor și a soluției pe fond.

Împrejurarea că actele procesuale/procedurale în litigiu au fost cenzurate de către judecătorul de cameră preliminară și menținute ca legale, nu exclude "de plano" reevaluarea nu a acestor acte în cadrul disciplinar, ci a conduitei vecine și conexe a magistraților respectivi în raport cu aceste acte și cu dispozițiile legale incidente.

O atare reevaluare nu numai că este permisă de lege și obligatoriu de efectuat, prin verificări specifice de către inspecția Judiciară, dar este cu atât mai necesară și oportună în cazul de față, cu cât au devenit de notorietate publică gravele abuzuri de drept comise în legătură cu dosarele instrumentate de întreaga structură a DNA-ST Ploiești, în perioada 2015-2017, concretizate inclusiv în dosare de cercetare disciplinară la adresa celor implicați (C. este deja exclus din magistratură din motive disciplinare) ori chiar în dosare de urmărire penală, aflate în prezent pe rolul PÎCG-SIIJ.

Având în vedere motivul de casare invocat și dezvoltat în precedent, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinței recurate și, rejudecând fondul după casare, admiterea cererii de chemare în judecată, anularea Rezoluției nr. 4014/IJ/1022/2018 și trimiterea dosarului intimatei-pârâte Inspecția Judiciară, în vederea completării verificărilor prealabile declanșării cercetărilor disciplinare împotriva intimaților B. și C..

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției Inspecției Judiciare, nr. x/2018, adoptată la data de 05.07.2018, prin care s-a dispus clasarea sesizării ce-i vizează pe procurorii B. din cadrul DNA-ST Ploiești și C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare, în vederea completării verificărilor prealabile exercitării acțiunii disciplinare în cauză.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege, iar acest principiu presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra procurorului cu privire la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligația procurorului de a se supune legii. În aceste condiții, independența procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței fiind raportate la cerința imperioasă privind respectarea legii.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant arată că judecătorul primei instanțe a dat o interpretare greșită art. 64 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atunci când și-a structurat argumentația logico-juridică a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată prin invocarea principiului independenței procurorului.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că pentru verificarea existenței indiciilor cu privire la săvârșirea de către procurorii B. și C. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Inspecția Judiciară nu poate repune în discuție legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală efectuată de către procurorii de caz, respectiv a actelor de procedură penală efectuate în cursul urmării penale care a debutat "in rem" la data de 16.05 2016, a Ordonanței nr. 156/P/2016 din data de 30.06.2016 și procesului-verbal de audiere din data de 30.06.2016, prin care a fost admisă cererea de studiere a dosarului la o dată ulterioară, respectiv 5.07.2016, în caz contrar s-ar produce o depășire a limitelor stabilite de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În acest context nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia prin sesizarea Inspecției Judiciare nu s-a urmărit rediscutarea raționamentelor logico-juridice ale intimaților B. și C., cu privire la actele procesuale/procedurale, de urmărire penală, derulate în dosarul nr. x/2016 al DNA-ST Ploiești în ziua de 30. 06. 2016, ci verificarea respectării legii, atât în forma, cât și în conținutul ei.

Or, în mod corect s-a reținut că Inspecția Judiciară nu are competența de a verifica măsurile luate și nici soluțiile adoptate de procuror, cu excepția situației în care procurorii își exercită funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, ceea ce din verificările efectuate nu a rezultat o astfel de situație.

Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că potrivit principiului independenței procurorilor consacrat de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către procurorul de caz și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. Cu alte cuvinte, actele de urmărire penală nu pot fi modificate decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține că potrivit art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

Potrivit art. 98 alin. (1) din același act normativ, judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele penale exced competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției adoptate de către procurorii de caz.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de urmărire penală și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al procurorului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de urmărire penală, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se dispun soluțiile adoptate. Aceste elemente esențiale ale activității de urmărire penală nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de urmărire penală îl reprezintă raționamentul pe care procurorul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia procurorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, procurorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența procurorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia ordonanțele dispuse sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de procuror și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 943 din 12 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.