ÎCCJ, Decizia nr. 133/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. 7/P/2017, Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. II. Hotărârile instanței de disciplină

Prin Încheierea din 14 iunie 2017, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) respinge excepțiile invocate de pârâtul procuror, respectiv excepția nelegalei sesizări a Secției pentru procurori în materie disciplinară, excepția nelegalei exercitări a acțiunii disciplinare și excepția nelegalității efectuării cercetării disciplinare, ca neîntemeiate; (ii) admite probele solicitate de Inspecția Judiciară, respectiv proba cu înscrisurile existente la dosar și înscrisul depus la termenul respectiv, precum și proba constând în audierea pârâtului procuror; (iii) admite pârâtului proba constând în audierea sa și respinge proba testimonială solicitată, constând în audierea martorilor B. și C.; (iv) admite proba testimonială constând în audierea doamnei procuror D.; (v) se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București pentru a se comunica stadiul dosarului nr. x/2016 și eventual soluția dispusă în acest dosar.

Prin Încheierea din 5 iulie 2017, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) pune în vedere reclamantei Inspecția Judiciară să prezinte la dosar documentele interne care au stat la baza desemnării altor persoane, în calitate de reprezentanți ai Inspecției Judiciare, în vederea semnării Rezoluției nr. 1415/IJ/DIP din 24.04.2017, respectiv pentru inspectorul-șef și pentru directorul Direcției pentru procurori; (ii) prorogă audierea pârâtului și a martorului D.; (iii) dispune citarea martorului D.

Prin Încheierea din 13 septembrie 2017, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității absolute a Rezoluției nr. 1415/IJ/DIP din 24.04.2017, excepție invocată de pârât; (ii) respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a acțiunilor în contencios administrativ împotriva Ordinelor nr. 45 din 01.10.2015 și nr. 17 din 29.02.2016 ale inspectorului-șef al Inspecției Judiciare; (iii) respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Ordinelor nr. 45 din 01.10.2015 și nr. 17 din 29.02.2016 ale inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, excepție invocată de pârât; (iv) respinge cererea de suplimentare a probatoriului formulată de pârât; (v) amână pronunțarea la data de 20 septembrie 2017.

Prin Hotărârea nr. 11P din 20 septembrie 2017, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: a) cu unanimitate, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; b) cu majoritate: (i) admite în parte acțiunea disciplinară; (ii) în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică pârâtului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare brute lunare cu 20% pe o perioadă de 4 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeași lege; (iii) în baza art. 451, 452 și 453 C. proc. civ., obligă reclamanta Inspecția Judiciară la plata parțială a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, în sumă de 3.272,50 lei, către pârâtul A. III. Recursurile declarate în cauză Recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară

Recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 11P din 20 septembrie 2017, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea este nelegală sub aspectul respingerii în parte a acțiunii disciplinare privind săvârșirea de către pârât a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pentru argumentele arătate în continuare.

Elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este evidențiat de încălcarea dispozițiilor referitoare la audierea martorului prevăzute în art. 114-124 C. proc. pen., aspect de altfel reținut în hotărârea recurată.

Analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare în discuție se realizează prin raportare la principiul independenței procurorilor, reglementat de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, și în strânsă legătură cu principiul legalității și principiul responsabilității. Cu referire la principiile menționate, recurenta-reclamantă invocă extrase din considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr. 588/2007 și nr. 2/2012.

Normele procedurale a căror încălcare de către pârât a fost reținută de instanța de disciplină sunt de strictă interpretare și nu pot fi interpretate arbitrar de magistrat, iar faptul că în dosarul în care a fost audiat în calitate de martor procurorul D., nu are relevanță faptul că nu a fost formulată plângere conform art. 336-339 C. proc. pen., în condițiile în care soluția adoptată în cauză a fost de clasare ca urmare a renunțării la urmărire penală.

Legiuitorul nu a condiționat existența abaterii disciplinare de producerea unor consecințe de o gravitate deosebită, așa cum s-a reținut în hotărârea atacată.

Consecința abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul vătămării unei persoane, s-a produs prin însăși admiterea acțiunii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, context în care s-a realizat legătura indisolubilă între cele două abateri disciplinare. În acest context, încălcarea cu știință a normelor de drept material și procesual a avut drept efect, așa cum s-a reținut și în hotărârea recurată, atingerea adusă onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicită, în situația respingerii recursului, compensarea cheltuielilor de judecată, întrucât acțiunea formulată de Inspecția Judiciară a fost admisă în parte, iar Consiliul Superior al Magistraturii este ordonator principal de credite și Inspecția Judiciară este ordonator secundar de credite. Recursul declarat de pârâtul A.

Pârâtul A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 11P din 20 septembrie 2017 și Încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 5 iulie 2017 și 13 septembrie 2017 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2017.

Referitor la Încheierea din 14 iunie 2017, recurentul-pârât expune, în esență, criticile arătate în continuare.

Cu privire la soluția de respingere a excepțiilor invocate, recurentul-pârât susține următoarele: (i) instanța disciplinară a interpretat și a apli­cat greșit dispozițiile C. proc. pen., C. proc. civ., ale art. 45 și art. 46 din Legea nr. 317/2004 și ale art. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucră­rilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 ("Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucră­rilor de inspecție") apreciind în mod nelegal că cercetarea disciplinară, exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea instanței disciplinare ar fi fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, deși acestea au fost realizate cu nerespectarea principiului independenței judecătorilor și pro­curorilor și principiului conform căruia aceștia se supun numai legii, în condițiile în care Inspecția Judiciară a apreciat asupra legalității actelor efectuate de pârâtul procuror, deși părțile implicate în dosarul penal instrumentat nu le-au contestat, inculpatul fiind trimis în judecată la acest moment; (ii) Inspecția Judiciară a încălcat dispozițiile art. 54 lit. b) și art. 342 C. proc. pen., întrucât s-a substituit judecătorului de cameră preliminară, în exercitarea acțiunii disciplinare și se­sizarea Secției; (iii) considerentele din hotărârea atacată referitoare la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, în sensul că analiza legalității mijloace­lor de probă administrate în dosarul penal, inclusiv a declarației de martor a procurorului D., revine primului-procuror și instanței de judecată, sunt în contradicție cu soluția respingerii excepției nelegalității efectuării cercetării disci­plinare, exercitării acțiunii disciplinare și sesizării instanței de disciplină, în fundamentarea căreia s-a reținut că nu au fost încălcate norme care să ducă la nulitatea actului. Rezultă astfel că, în ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, hotărârea cuprinde motive contradictorii; (iv) instanța de disciplină a în­călcat dispozițiile art. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lu­crărilor de inspecție, întrucât, constatând că excede competențelor sale orice sesizare având ca obiect verificarea unui act de procedură, trebuia să admită excepția nelegalității și să respingă acțiunea disciplinară ca inadmisibilă.

Cu privire la probatoriul încu­viințat, recurentul-pârât susține că: (i) proba testimonială constând în audierea martorilor B. și C. a fost respinsă, fără a fi motivată această soluție; (ii) instanța disciplinară a pus în discuție, din oficiu, și a încuviințat proba cu audierea petentei D. Pârâtul arată că, deși s-a opus, arătând incompatibilitatea calităților de petentă și martor, instanța disciplinară a încuviințat proba fără a arăta motivele pentru care a înlăturat argumentele pârâtului; (iii) subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă încălcarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 317/2004 și art. 258 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru lipsa motivării soluțiilor cu privire la probele menționate.

În ceea ce privește Încheierea din 5 iulie 2017, recurentul-pârât formulează critici, arătând, în esență, următoarele: (i) la termenul din 5 iulie 2017, a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în Încheierea din 14 iunie 2017, constând în omisiunea din încheiere a motivelor pentru care a fost respinsă proba testimonială cu martorii B. și C., pre­cum și a argumentelor pârâtului referitoare la imposibilitatea administrării pro­bei testimoniale constând în audierea procurorului D. și a tezei probatorii a audierii; (ii) prin Încheierea din 5 iulie 2017, instanța disciplinară a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, apreciind că este o chestiune ce ține de admisibilitatea probelor, care a fost soluționată la ter­menul anterior; (iii) în raport cu dispozițiile art. 309 și urm. C. proc. civ., având în vedere sesizarea din 21 februarie 2017 și declarația din 11 aprilie 2017 ale procurorului D., recurentul-pârât susține că persoana respectivă se află într-o legătură de interese cu Inspecția Judiciară, având interesul comun în sen­sul sancționării pârâtului, astfel că, potrivit art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu putea avea calitatea de martor, iar declarația sa nu putea reprezenta probă testimonială; (vi) Încheierea din 5 iulie 2017 nu cuprinde nici motivele pentru care a fost respinsă proba testimonială solicitată și nici motivele pentru care au fost înlăturate argumentele pârâtului privind inadmisibilitatea administrării probei testimoniale constând în audierea persoanei care a formulat sesizarea. De asemenea, încheierea nu cuprinde nici expunerea faptelor ce formează obiectul probațiunii, respectiv teza probatorie pentru proba constând în audierea procurorului D.; (vii) în consecință, recurentul-pârât susține că este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la Încheierea din 13 septembrie 2017, recurentul-pârât formulează criticile arătate în continuare.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a acțiunilor în contencios administrativ formulate împotriva Ordinului inspectorului-șef nr. 45 din 01.10.2015 privind delegarea unor atribuții inspectorului șef adjunct și Ordinului inspectorului-șef nr. 17 din 29.02.2016 privind asigurarea continuității conducerii direcțiilor de inspecție judiciară pen­tru judecători și respectiv procurori, recurentul-pârât formulează următoarele critici din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.: (i) încheierea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și încalcă dispozițiile art. 413 C. proc. civ. (ii) la termenul din data de 5 iulie 2017, a invocat excepția nu­lității absolute a Rezoluției nr. 1415/IJ/257/DIP din 24.04.2015 prin care a fost admisă sesizarea și s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare, iar, în vederea soluționării excepției, instanța disciplinară a stabilit obligația Inspecției Judiciare de a prezenta la dosar documentele interne care au stat la baza desemnării altor persoane, în calitate de reprezentanți ai Inspecției Judiciare, în vederea avizării și confirmării rezoluției, respectiv pentru inspectorul-șef și pentru directorul Direcției pentru procurori. La data de 06.09.2017, Inspecția Judiciară a depus la grefă, în copie, Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 45 din 01.10.2015 privind delegarea unor atribuții inspectorului șef adjunct și Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 17 din 29.02.2016 privind asigurarea continuității conducerii direcțiilor de inspecție judiciară pen­tru judecători și respectiv procurori. (iii) la data de 12.09.2017, recurentul-pârât a formulat plângere prealabilă, în te­meiul art. 1 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, întrucât soluționarea excepției nulității absolute a rezoluției depindea de soluțiile pronunțate cu privire la plângerile prealabile formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, a formulat la termenul din 13.09.2017 cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a acțiunilor în contencios administrativ împotriva celor două ordine; (iv) cererea de suspendare a judecării cauzei a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și că Secția s-a pronunțat cu privire la excepția nulității absolute a re­zoluției; (v) instanța de disciplină nu a ținut cont de ordinea soluționării cererilor și a motivat respingerea cererii de suspendare prin soluționarea excepției nulității absolute a rezoluției, deși la momentul soluționării cererii de suspendare, excepția nulității absolute a Rezoluției nr. 1415/IJ/257/DIP din 24.04.2017 nu era soluționată, așa cum rezultă din înregistrarea ședinței din 13.09.2017; (vi) în consecință, recurentul-pârât invocă nelegalitatea Încheierii din 13 septembrie 2017 sub aspectul respingerii cererii de suspendare, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția dată excepției de nelegalitate, recurentul-pârât susține următoarele: (i) față de respingerea cererii de suspendare a judecății, a ridicat, la termenul din 13 septembrie 2017, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Ordinelor nr. 45 din 01.10.2015 și nr. 17 din 29.02.2016 ale inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, cu motivarea că de legalitatea ordinelor respective depinde soluționarea excepției nulității absolute a Rezoluției nr. 1514/II/257/DIP din 24.04.2015; (ii) recurentul-pârât critică motivarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de nelegalitate, în sensul că Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu este o instanță judecătorească. În acest sens, recurentul-pârât susține că, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, secția este o instanță de judecată, fiind admisibilă excepția de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât sunt încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la soluția de respingere a excepției nulității absolute a Rezoluției nr. 1415/II/257/DIP din 24.04.2015, sunt expuse următoarele critici: (i) motivarea instanței disciplinare este nelegală și netemeinică, întrucât din cuprinsul rezoluției nu rezultă nu­mele persoanelor care au semnat pentru confirmare și avizare, aceste aspecte fiind precizate de Inspecția Judiciară la solicitarea instanței; (ii) Secția și-a însușit argumentele Inspecției Judiciare, fără a analiza criticile de nelegalitate invocate de pârât; (iii) pentru aceste critici, este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece rezoluția contestată încalcă Ordinele inspectorului-șef nr. 45 din 10.04.2017 și nr. 17 din 29.02.2016.

În ceea ce privește respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, recurentul formulează următoarele critici: (i) în mod neîntemeiat a fost respinsă cererea sa de suplimentare a probatoriului cu proba testimonială cu martorii B. și C., întrucât teza probatorie urmărită nu excedează cadrului procesual, având în vedere abaterile disciplinare ce formează obiectul cauzei; (ii) proba solicitată era concludentă, urmând să conducă la "stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale abaterii disciplinare care formează obiectul cauzei"; (iii) în ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, secția, cu majoritate, a reținut că forma de vino­văție a pârâtului este intenția indirectă, fără să îi permită să administreze probe asupra acestui aspect, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 238 C. proc. civ.

Referitor la Hotărârea nr. 11P din 20 septembrie 2017, recurentul-pârât expune criticile arătate în cele ce succed.

În cadrul cercetării disciplinare nu pot fi analizate soluțiile procurorului, iar modul de administrare a probei cu martori nu reprezintă o manifestare în sensul art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, ci reprezintă un aspect de legali­tate a actului de procedură.

Hotărârea conține motive contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, în același timp, neagă compe­tența de a se pronunța asupra modului de administrare a probelor, însă face aprecieri cu privire la aplicarea normelor procesual penale și chiar cu privire la pertinența întrebărilor adresate martorului, iar Secția reține, pe de o parte, lipsa obligației de confidențialitate a martorei, care nu a fost audiată în calitate de procuror, iar, pe de altă parte, calitatea martorei de procuror, căreia i s-a afectat "raportul de autoritate ce ca­racterizează relația de supraveghere a urmăririi penale".

Hotărârea încalcă normele de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece reține ca fiind o manifestare un act de procedură efectuat legal în cadrul unui dosar penal, neinfirmat de primul-procuror și nea­nulat de judecătorul de cameră preliminară.

Nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului, în sensul de atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției și a vinovăției sub forma intenției indirecte.

Recurentul-pârât arată că toate măsurile dispuse în cursul urmăririi penale au fost în scopul aflării adevărului și tragerii la răspundere penală a persoanelor urmărite, deznodământul fiind întocmirea rechi­zitoriului în cauza penală. Totodată, susține și expune argumente în sensul că nu a ur­mărit, nu a acceptat și nu a prevăzut producerea vreunui prejudiciu petentei D., audiată în calitate de simplu martor, ci, dimpotrivă, a acționat cu bună-credință. IV. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care: (i) invocă nulitatea recursului, susținând, în esență, că motivele invocate nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece vizează ale aspecte decât încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004; (ii) în subsidiar, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta Inspecția Judiciară.

Recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care: (i) invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul A. împotriva Încheierilor din 14 iunie 2017 și 5 iulie 2017, susținând, în esență, că, potrivit art. 51 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, pot fi atacate cu recurs numai Hotărârea nr. 11P din 20 septembrie 2017 și Încheierea de ședință din 13 septembrie 2017, nefiind aplicabile dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. (ii) solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul A.

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosar la data de 30.01.2018, prin care solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului pe care l-a declarat împotriva Încheierilor de ședință din 14 iunie 2017 și 5 iulie 2017 și respingerea argumentelor expuse de recurenta-reclamantă în cuprinsul întâmpinării.

Odată cu răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât A. invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. (3), în ceea ce privește sintagma "se poate exercita recurs", și alin. (5) din Legea nr. 317/2004 corelate cu art. 483 alin. (3) și art. 492 C. proc. civ. și raportat la dispozițliile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 124 alin. (2) și art. 129 din Constituție, interpretate în lumina art. 6 par. 1, art. 8 par. 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la Convenție. V. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 aprilie 2018, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, iar motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 21 mai 2018, când judecata cauzei a fost amânată la data de 25 iunie 2018.

Prin încheierea menționată la pct. 34, Completul de filtru a respins excepția invocată de recurentul-pârât A. privind nulitatea recursului declarat de reclamanta Inspecția Judiciară, precum și excepția invocată de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară privind inadmisibilitatea recursului declarat de pârâtul A. împotriva Încheierilor din 14 iunie 2017 și 5 iulie 2017.

Prin Încheierea din 25 iunie 2018, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2017, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurentul-pârât A. și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3), în ceea ce privește sintagma "se poate exercita recurs", și alin. (5) din Legea nr. 317/2004 corelate cu art. 483 alin. (3) și art. 492 C. proc. civ. și a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea recurată, analizând criticile formulate în cuprinsul celor două cereri de recurs, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele arătate în continuare. Referitor la criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la Încheierea din 14 iunie 2017

Criticile referitoare la nemotivarea soluției de respingere a probei cu martorii B. și C. sunt neîntemeiate, întrucât nu își găsesc suport în dispozițiile art. 258 alin. (2) C. proc. civ., text procedural care este aplicabil încheierilor prin care se încuviințează probele și care prevede că "Încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora".

În ceea ce privește faptul că instanța disciplinară a încuviințat și a administrat proba cu audierea, în calitate de martor, a doamnei procuror D., care a sesizat Inspecția Judiciară, se constată că recurentul-pârât nu arată care sunt dispozițiile legale încălcate, de natură a atrage reformarea încheierii sub aspectele menționate, nefiind identificate nici de către instanță prevederi procesuale care să interzică audierea, în cadrul procedurii disciplinare, a persoanei care a sesizat Inspecția Judiciară. Sub acest aspect, sunt avute în vedere și considerentele de la pct. 42 din prezenta decizie.

Ca atare, nu pot fi primite criticile formulate de recurent cu privire la Încheierea din 14 iunie 2017, în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Referitor la criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la Încheierea din 5 iulie 2017

Înalta Curte reține că instanța disciplinară în mod corect a respins cererea pârâtului de îndreptare a erorii materiale strecurate în Încheierea din 14 iunie 2017, constând în omisiunea de expunere a motivelor pentru care a fost respinsă proba testimonială cu martorii B. și C. și a motivelor pentru care a fost admisă pro­ba testimonială constând în audierea procurorului D.. Sub acest aspect, cu just temei a motivat instanța disciplinară că aspectele invocate de pârât și reiterate prin cererea de recurs reprezintă chestiuni ce țin de admisibilitatea probelor. Totodată, instanța disciplinară a subliniat faptul că doamna procuror D. nu este parte în proces, iar audierea sa în calitate de martor prezintă relevanță pentru lămurirea relațiilor pe care le avea cu pârâtul, care vor fi avute în vedere în analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru faptele sesizate de reclamanta Inspecția Judiciară.

Este evident că sesizarea adresată Inspecției Judiciare de către doamna procuror D. poate avea ca finalitate aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare, însă nu se poate susține că între autorul sesizării și Inspecția Judiciară ar exista legături de interese în sensul art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora "Nu pot fi martori cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți". Sub acest aspect, este de reținut că interesul doamnei procuror D. materializat în sesizarea adresată Inspecției Judiciare nu este echivalent interesului public urmărit de Inspecția Judiciară, constând în analiza, verificarea și controlul în domeniile specifice de activitate. În alți termeni, interesul subiectului de drept, care se consideră vătămat în drepturile și/sau interesele legitime cu caracter individual prin acte sau fapte săvârșite de magistrați, nu poate fi privit ca fiind corespunzător interesul public general urmărit de Inspecția Judiciară prin activitățile desfășurate. În consecință, nu se poate reține, în sensul art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., existența unei legături de interese între persoana care formulează sesizarea și Inspecția Judiciară, ca fine de neprimire a probei testimoniale în discuție.

Contrar susținerilor recurentului A., în cuprinsul Încheierii din 5 iulie 2017, se regăsesc motivele avute în vedere de Secția pentru procurori în materie disciplinară cu privire la soluția de respingere a probei testimoniale solicitate de pârât, precum și cele pentru care au fost înlăturate argumentele pârâtului privind inadmisibilitatea probei testimoniale constând în audierea persoanei care a formulat sesizarea. De asemenea, în cuprinsul încheierii se regăsesc și considerentele instanței disciplinare cu privire la teza probatorie a probei testimoniale constând în audierea doamnei procuror D.

Pentru aceste argumente, vor fi respinse criticile formulate de recurentul-pârât A. în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ. Referitor la criticile formulate de recurentul-pârât privind Încheierea din 13 septembrie 2017

Criticile recurentului-pârât subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. cu privire la soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății, până la soluționarea definitivă a acțiunilor în contencios administrativ formulate împotriva Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 45 din 01.10.2015 privind delegarea unor atribuții inspectorului șef adjunct și Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 17 din 29.02.2016 privind asigurarea continuității conducerii direcțiilor de inspecție judiciară pen­tru judecători și respectiv procurori, sunt lipsite de temei.

Contrar susținerilor din recurs, Înalta Curte constată că, în cuprinsul Încheierii din 13 septembrie 2017, instanța disciplinară a motivat soluția dată cererii de suspendare a judecății, reținând că s-a pronunțat asupra excepției nulității Rezoluției nr. 1514/IJ/DIP din 24.04.2017, iar Ordinele inspectorului-șef nr. 45 din 01.10.2015 și nr. 17 din 29.02.2016 sunt acte administrative care au stat la baza confirmării și avizării rezoluției, persoanele care au semnat rezoluția aveau delegate atribuții în acest sens și nu au fost vătămate drepturile ori interesele legale ale pârâtului.

În contextul expus, în mod corect instanța disciplinară a reținut că motivele invocate de pârât în susținerea cererii de suspendare a judecății nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât problema legalității Rezoluției nr. 1514/IJ/DIP din 24.04.2017 a fost tranșată de instanță în sensul respingerii excepției nulității, astfel că nu subzistă motivul de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a acțiunilor în contencios administrativ formulate împotriva celor două ordine.

Sunt lipsite de suport și susținerile recurentului-pârât în sensul că instanța de disciplină nu a ținut cont de ordinea soluționării cererilor, întrucât, din cuprinsul Încheierii de ședință din 13 septembrie 2017, rezultă că excepția nulității Rezoluției nr. 1514/IJ/DIP din 24.04.2017 a fost soluționată anterior cererii formulate în temeiul art. 413 C. proc. civ. de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a acțiunilor în contencios administrativ având ca obiect nelegalitatea Ordinelor inspectorului-șef nr. 45 din 01.10.2015 și nr. 17 din 29.02.2016. Astfel fiind, nu sunt identificate elemente care să atragă incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ., conform cărora "Art. 176. - Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: […] 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

Referitor la criticile privind soluția dată excepției de nelegalitate având ca obiect Ordinele inspectorului-șef nr. 45 din 01.10.2015 și nr. 17 din 29.02.2016, se constată că, potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare: "Art. 4. - (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate. (2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. (4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

În reglementarea dispozițiilor citate, este lipsit de orice echivoc faptul că excepția de nelegalitate poate fi invocată în cadrul unei proces aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.

Raportat la cadrul legal menționat, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în mod corect faptul că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de pârât, deoarece nu a fost invocată în fața unei instanțe judecătoreșli.

În acest sens, întemeiat a fost avută în vedere, prin analogie, jurisprudența Curții Constituționale (cu referire în principal la Decizia nr. 632/2016, pct. 20 și 21) în care s-a reținut în mod consecvent faptul că sunt inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate invocate în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, care nu sunt instanțe judecătorești în sensul dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite argumentele recurentului-pârât invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Criticile recurentului-pârât referitoare la soluția de respingere a excepției nulității absolute a Rezoluției nr. 1415/II/257/DIP din 24.04.2015, invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare.

În acord cu aspectele reținute de instanța disciplinară, se constată că Rezoluția nr. 1415/II/257/DIP din 24.04.2015, prin care a fost exercitată acțiunea disciplinară, a fost confirmată de inspectorul-șef adjunct procurorul E., căruia îi fuseseră delegate atribuțiile inspectorului-șef F., conform art. 1 pct. 1 din Ordinul inspectorului-șef nr. 45 din 01.10.2015, rezoluția fiind avizată, pentru funcția de director al Direcției pentru procurori, de doamna inspector judiciar G., căreia i-au fost delegate, prin dispozițiile art. 1 pct. 2 din Ordinul inspectorului-șef nr. 17 din 09.02.2016, atribuțiile funcției respective de conducere, care era vacantă.

Astfel fiind, întemeiat a reținut Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii că rezoluția a fost avizată și confirmată cu respectarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 33 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Criticile formulate de pârât în sensul că inspectorul-șef adjunct trebuia să confirme rezoluția în nume propriu, iar nu semnând în numele și pentru inspectorul-șef, precum și în sensul că inspectorul judiciar G. nu avea competența de a semna în locul directorului Direcției pentru procurori în situația în care funcția era vacantă (ci doar în ipoteza în care titularul funcției absenta ori se afla în imposibilitate temporară de exercitare a atribuțiilor), nu sunt de natură a atrage nulitatea rezoluției, întrucât vizează aspecte formale ale înscrisului, iar nu vicii de legalitate care să poată fi înlăturate numai prin anularea actului.

Referitor la criticile vizând nelegalitatea soluției de respingere a cererii pârâtului A. de suplimentare a probatoriului, Înalta Curte reține argumentele următoare.

Prin proba cu audierea martorilor prim-procuror B. și prim-procuror adjunct C., conform celor menționate de apărătorul său la termenul din 13 septembrie 2017, pârâtul tinde să demonstreze dacă cele două persoane au avut cunoștință de împrejurarea că doamna procuror D. urma să fie audiată, ce demersuri au făcut ulterior aducerii la cunoștință a acestei împrejurări și dacă au comunicat și altor persoane împrejurări cu privire la această situație.

Or, raportat la această teză probatorie, în mod corect a apreciat instanța disciplinară că aspectele pe care tinde să le demonstreze pârâtul nu sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, întrucât excedează cadrul procesual, având ca obiect analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtului.

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât invocate din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Circumstanțele de fapt ale abaterilor disciplinare analizate

Situația de fapt analizată sub aspectul îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru abaterile prevăzute de art. 99 lit. a) și art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost reținută în hotărârea instanței disciplinare și necombătută de recurentul-pârât A., rezidă în următoarele circumstanțe: (i) La data de 8-9.09.2016, doamna procuror D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București a asigurat serviciul de intervenție cu desfășurare la domiciliu. La data de 09.09.2016, în jurul orei 01, doamna procuror D. a fost contactată telefonic de un lucrător de poliție, care i-a comunicat că a fost constatată o infracțiune de tâlhărie, comisă de o persoană cu privire la care există bănuiala că ar avea calitatea de militar. Doamna procuror a recomandat lucrătorilor de poliție să verifice calitatea făptuitorului, în scopul stabilirii competenței legale pentru continuarea cercetărilor. După această discuție, lucrătorii de poliție nu au mai revenit pe parcursul serviciului de permanență efectuat de doamna procuror D., împrejurare față de care aceasta la încheierea serviciului pe unitate a întocmit un proces-verbal, în care a descris cele arătate mai sus. Ulterior, lucrătorii de poliție au stabilit că suspectul este agent șef de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București. (ii) Cauza nr. 7672/P/2016 a fost repartizată spre soluționare procurorului A., desemnat în cadrul unității să efectueze urmărirea penală în cauzele în care competența exclusivă revine procurorului. Pârâtul procuror a dispus, prin Ordonanța din 09.09.2016, infirmarea ordonanței dispuse de organele de poliție privind continuarea urmăririi penale față de suspect, ca nelegală, și respectiv efectuarea de către procurorul competent, a urmării penale față de același autor pentru infracțiunea de furt calificat. Prin Ordonanța din 14.09.2016, pârâtul procuror a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracțiunile de purtare abuzivă, abuz în serviciu și uzurparea funcției față de polițiștii care au efectuat actele de constatare și au emis ordonanța de reținere a suspectului. Ulterior, la data de 10 februarie 2017, pârâtul procuror a dispus citarea ca martor a doamnei procuror D., aceasta urmând a fi audiată cu privire la infracțiunile de lipsire de libertate și abuz în serviciu. La data de 13 februarie 2017, doamna procuror D. a fost audiată în calitate de martor în prezența unui avocat din oficiu, solicitat prin adresa din 13.02.2017, precum și în prezența unui comisar-șef de poliție, ca martor asistent. Cele două persoane au semnat declarația în calitate de apărător și martor-asistent. Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 și Declarației privind etica judiciară de la Londra (2010), judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie, relațiile acestora la locul de muncă bazându-se pe respect și bună-credință, fiind în același timp datori să se abțină de la orice comportament lipsit de tact și delicatețe și nu doar de la cel care este contrar legii.

Respectând principiul independenței procurorului, fără a analiza legalitatea ori temeinicia mijlocului de probă administrat, se apreciază că, prin modul în care a înțeles să își exercite atribuțiile specifice, pârâtul a adus atingere onoarei și prestigiului funcției în ceea ce privește buna-credință, lipsa de tact și delicatețe, precum și adoptarea unei conduite care, chiar dacă nu este contrară dispozițiilor exprese ale legii, are valența de a afecta autoritatea specifică funcției de magistrat, imaginea unității de parchet, respectul și buna-credință în relațiile la locul de muncă.

În cauză, în acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține că latura obiectivă a abaterii disciplinare este conturată de următoarele elemente decelate din situația de fapt analizată: (i) pârâtul a procedat la audierea colegei sale procuror, în calitate de martor, într-o manieră lipsită de tact, aparte, singulară, în condițiile în care audierea s-a făcut în prezența unui avocat din oficiu, nesolicitat de martor, și a unui comisar șef de poliție, în calitate de martor asistent; (ii) avocatul din oficiu care a participat la audiere, a menționat în declarația de martor dată în cadrul prezentei proceduri disciplinare, că doamna procuror D. a fost vizibil afectată de această situație; (iii) doamna procuror, audiată în calitate de martor, a calificat întrebările adresate de pârâtul procuror ca având caracter șicanator și de natură a știrbi autoritatea sa în fața celor două persoane care au asistat la luarea declarației (întrebările referitoare la data începerii activității în cadrul unității de parchet și la funcția ocupată în compartimentul în care își desfășoară activitatea, aspecte lipsite de relevanță din perspectiva obiectului probațiunii ori credibilității martorului); (iv) prezența la audiere, ca martor asistent, a unui lucrător de poliție este de natură a afecta raportul de autoritate specific relației de supraveghere a urmăririi penale efectuate de organele de cercetare penală; (v) pârâtul a procedat la audierea colegei sale utilizând instituția martorului asistent, reglementată în vechiul C. proc. pen. (iar nu și în noul C. proc. pen.), care, în practică, era uzitată de organele de urmărire penală la audierea în calitate de martori a unor persoane neșcolarizate, care nu cunosc să scrie sau să citească.

Se poate concluziona în sensul că, făcând aplicarea unei asemenea instituții de drept procesual față de un coleg procuror, pârâtul, în pofida intențiilor declarate de a asigura garanțiile de obiectivitate a audierii, l-a plasat pe colegul audiat într-o situație similară celor în care se recurgea în mod uzual la o asemenea procedură.

Sub aspectul laturii subiective, se reține, în acord cu instanța disciplinară, că pârâtul procuror a acționat cu intenție indirectă, întrucât, deși nu a urmărit, a prevăzut și a acceptat producerea consecințelor modului în care a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu față de colega sa procuror.

În consecință, Înalta Curte reține că maniera de lucru singulară, lipsită de tact și delicatețe, chiar excesivă, în care pârâtul a ales să își exercite atribuțiile de serviciu față de un coleg procuror nu poate fi justificată de faptul că ar fi apreciat că există îndoieli în privința sa sub aspectul obiectivității și bunei-credințe ca urmare a circumstanțelor anterioare audierii (reacția verbală a doamnei procuror D. față de posibilitatea audierii ca martor; discuțiile pe această temă avute cu conducerea unității de parchet).

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile formulate de recurent din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În sensul acelorași considerente, contrar susținerilor recurentului, în cadrul prezentei cercetării disciplinare nu sunt analizate raționamentul logico-juridic al procurorului sub aspectul caracterului util și pertinent al probei administrate ori cu privire la legalitatea și temeinicia probatoriului administrat în dosarul instrumentat. Pentru aceste argumente nu pot fi primite nici susținerile din recurs, circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, fiind elocvent faptul că instanța disciplinară nu a realizat un control de legalitate ori temeinicie al raționamentului logico-juridic ce ține de esența independenței procurorului.

Pentru aceleași argumente nu pot fi primite nici criticile din recurs referitoare la Încheierea din 14 iunie 2017, prin care au fost respinse excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepția nelegalității sesizării instanței de disciplină, excepția nelegalității exercitării acțiunii disciplinare și excepția nelegalității efectuării cercetării disciplinare, formulate prin prisma principiului independenței procurorului și faptului că excede contenciosului disciplinar analiza raționamentului logico-juridic al procurorului în privința interpretării și aplicării normelor de drept material și procesual în instrumentarea cauzelor ce îi sunt repartizate. Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004

Conform art. 99 lit. t) teza întâi și art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: "Art. 99. - Constituie abateri disciplinare: t) exercitarea funcției cu rea-credință […]. Art. 991. - (1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane."

În ceea ce privește abaterea disciplinară analizată, în virtutea caracterului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, care se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină soluția din dispozitiv, sunt relevante argumentele din Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 131 din 23 februarie 2012, prin care instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la dispozițiile citate că: " nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Astfel, de esența înfăptuirii actului de justiție este supunerea judecătorului în fața legii și, ca un corolar al acestei cerințe, respectarea normelor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său constituțional de garant al independenței justiției, îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, așadar și în situația nerespectării, de către aceștia, cu rea-credință sau din gravă neglijență, a normelor de procedură. Obiectul judecății îl constituie însă numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia".

În considerentele hotărârii atacate în prezenta cauză, secția pentru procurori în materie disciplinară a avut în vedere și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 487/2013 conform cărora "art. 991 din Legea nr. 303/2004 […] definește în termeni lipsiți de echivoc împrejurările în care exercitarea funcției cu rea-credință ori gravă neglijență constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează și aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătorești constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac".

În speță, în hotărârea recurată, s-a reținut că, prin acțiunea disciplinară se impută procurorului faptul că, la momentul audierii în calitate de martor a doamnei procuror D., a încălcat normele de drept procesual referitoare la audierea martorului, prevăzute în Secțiunea a IV-a, Capitolul II, Titlul IV din C. proc. pen., inclusiv art. 124 din aceeași secțiune, referitoare la cazurile speciale de audiere a martorilor, întrucât a procedat la audierea colegei sale procuror în prezența unui avocat din oficiu și a unui ofițer de poliție, ca martor asistent, deși normele de procedură penală anterior i