ÎCCJ, Decizia nr. 85/2018

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. 4/P/2017, Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâților A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, și B., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov la acea dată, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. II. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 7P din 14 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: - cu unanimitate, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004; - cu majoritate, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs reclamanta Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând că, raportat la probele administrate în cauză, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ale art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În privința intimatului A., reiterând circumstanțele de fapt și de drept expuse în rezoluția de sesizare a instanței de disciplină, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că fapta procurorului constând în emiterea unui număr de 25 ordonanțe în cursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2016, prin care a dispus instanțelor naționale predarea tuturor hotărârilor emise în materia evaziunii fiscale în perioada 2010-2016, fără a motiva dispoziția, constituie o încălcare a normelor de drept procesual referitoare la elementele pe care trebuie să le cuprindă ordonanța de predare (art. 170 și art. 171 din C. proc. pen.) și a celor referitoare la mijloacele de probă (art. 97 din C. proc. pen.).

Totodată, recurenta-reclamantă afirmă că scopul urmărit de intimatul procuror prin emiterea ordonanțelor analizate contravine obiectului urmăririi penale, prevăzut de art. 285 C. proc. pen., iar, așa cum s-a reținut în Încheierea din 24.05.2017 a Secției pentru procurori, care face parte integrantă din hotărârea recurată, intimatul a precizat, la interpelarea instanței de disciplină, că scopul nu a fost doar acela al strângerii probelor necesare aflării adevărului în dosarul în care au fost emise ci, posibil, și acela de a-și constitui o bază de date în afara celor constituite la nivelul Ministerului Public.

În privința intimatei B., expunând, de asemenea, circumstanțele de fapt și argumentele de drept cuprinse în rezoluția de sesizare a instanței de disciplină, recurenta-reclamantă susține, în esență, că indicarea, în cuprinsul ordonanțelor prin care au fost soluționate plângerile formulate de instanțe împotriva ordonanțelor emise de procurorul A. privind predarea hotărârilor judecătorești, a faptului că dispoziția de predare înscrisuri întemeiată pe art. 170 din C. proc. pen. nu are cale de atac prevăzută de lege, precum și refuzul de a analiza pe fond plângerile formulate, constituie o încălcare a dreptului persoanelor care consideră că au suferit o vătămare printr-un act al procurorului la analizarea căii de atac, situație care nu poate fi plasată sub protecția raționamentului logico-juridic. IV. Apărările intimaților-pârâți

Intimații-pârâți A. și B. au formulat întâmpinări, înregistrate la dosar la data de 30.10.2017, prin care expun argumente în sensul respingerii recursului, ca nefondat, și menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii atacate. V. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 23 aprilie 2018. VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Raportat la caracterul sumar al criticilor din cererea de recurs, care cuprinde în cea mai mare parte o reluare a susținerilor din acțiunea disciplinară, Înalta Curte va analiza hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și având în vedere specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinară a magistraților, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în sensul că sunt supuse analizei, în prezenta cale de atac, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

În speță, pârâților li se impută săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, texte legale conform cărora: "Art. 99. - Constituie abateri disciplinare: t) exercitarea funcției cu […] gravă neglijență. Art. 991. - (1) […]. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Cu titlu prealabil, se constată că, în jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (spre exemplu, Decizia nr. 96/2017, pct. 57), în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că: (i) din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive.

În raport cu circumstanțele cauzei, contrar criticilor formulate de recurenta Inspecția Judiciară, Înalta Curte reține, în deplin acord cu instanța de disciplină, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în privința niciunuia dintre pârâți, pentru considerentele arătate în continuare. Cu privire la faptele imputate pârâtului A.

În ceea ce privește faptele imputate pârâtului procuror A., circumstanțele cauzei sunt următoarele: a) În dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procurorul a emis Ordonanța din 21.10.2016, în temeiul art. 170 și 171 alin. (1) din C. proc. pen., în care au fost menționate următoarele: "Prin ordonanța din 28 februarie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă împrejurarea că societatea cercetată a introdus în contabilitate facturi care reprezintă achiziții fictive de la un număr foarte mare de firme de tip fantomă, întrucât au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești în cuprinsul cărora au fost menționate aceleași firme de tip fantomă, pentru aflarea adevărului în cauză se impune predarea respectivelor hotărâri judecătorești. Deoarece nu este în interesul urmăririi penale să se cunoască numele societăților comerciale vizate de prezenta anchetă, urmează a fi solicitate toate hotărârile judecătorești care vizează infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005". b) Ulterior, procurorul a emis adrese, fără a face referire la ordonanța din 21.10.2016, către toate curțile de apel din țară, cu excepția Curții Militare de Apel, precum și către toate tribunalele, adresele având următorul conținut: " în interesul soluționării dosarului penal înregistrat sub nr. 451/P/2011 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, vă rugăm să ne comunicați în format electronic toate hotărârile emise de instanța dumneavoastră, în perioada 2010-2016, având ca obiect infracțiuni prevăzute și pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale." c) După primirea adreselor anterior menționate, unele instanțe au comunicat hotărârile solicitate, iar alte instanțe au formulat răspunsuri, prin care au adus la cunoștința Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov faptul că nu pot da curs solicitării, fiind invocate motive precum: cererea are obiect generic, nefiind individualizate hotărârile care au relevanță pentru dosarul penal; având în vedere volumul de acte ce ar intra în sfera celor solicitate, precum și volumul de activitate al personalului auxiliar, întrucât o soluționare favorabilă a cererii ar presupune anonimizarea hotărârilor solicitate, activitatea instanței ar fi grav perturbată, iar personalul instanței nu ar mai putea să îndeplinească atribuțiile ce decurg din activitatea de bază; nu a fost indicat interesul pentru cauză, iar cererea nu este motivată în fapt și în drept; portalul instanțelor conține practica judiciară relevantă, iar hotărârile care prezintă interes pot fi descărcate on-line; nu s-a precizat dacă se solicită hotărâri pronunțate în primă instanță, apel sau recurs, având în vedere competența instanțelor în materie și faptul că unele dintre hotărârile ce ar intra sub incidența solicitării nu sunt definitive; din modul în care este redactată adresa rezultă că procurorul nu cunoaște conținutul hotărârilor pe care le solicită și nici dacă ar exista vreun raport de cauzalitate cu faptele din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov; se impune ca, în prealabil, o persoană din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov să studieze mapele de hotărâri penale ale instanței în vederea identificării celor relevante. d) Urmare răspunsurilor transmise de instanțe, procurorul A. a emis ordonanțe, majoritatea cu conținut identic Ordonanței din 21.10.2016, prin care a obligat fiecare dintre instanțele care nu au răspuns solicitării la "predarea tuturor hotărârilor judecătorești dispuse în perioada 2010-2016 ce au ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005". Ordonanțele au fost transmise instanțelor vizate, precizându-se că documentele vor fi transmise pe suport electronic, în format Word. După emiterea ordonanțelor, marea majoritate a instanțelor s-au conformat dispozițiilor procurorului și au transmis datele solicitate. e) Unele dintre instanțe au refuzat să se conformeze, comunicând Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov că ordonanța este în contradicție cu dispozițiile C. proc. pen., lipsind temeiurile de fapt și de drept (Tribunalul Cluj, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București) sau au arătat că nu pot da curs dispoziției datorită volumului mare de acte ce trebuie procesate (Tribunalul Galați, Tribunalul Iași). f) Prin Ordonanța din 3 februarie 2017, procurorul A. a dispus restituirea cauzei la organele de cercetare penală, în vederea suplimentării probatoriului, iar în ceea ce privește mijloacele de probă indicate s-a dispus, printre altele, "analiza hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei din care rezultă comportamentul de tip fantomă al societăților menționate și întocmirea de procese verbale pentru fiecare societate de tip fantomă în parte, în cuprinsul căruia se va menționa numărul hotărârii judecătorești, bunul sau serviciul fictiv achiziționat de la societatea respectivă, declarația inculpatului din cauza respectivă referitoare la acele operațiuni și constatarea judecătorului/orice aspect relevant care poate duce la soluționarea prezentei cauze".

Pârâtului i se impută încălcarea dispozițiilor art. 97 alin. (1), art. 170 alin. (1) și art. 171 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora: "Art. 97. - (1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Art. 170. - (1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă. Art. 171. - (3) Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței trebuie să cuprindă: numele și semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei care este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum și data și locul unde trebuie să fie predate."

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, se constată că actele emise de pârâtul procuror A. nu pot fi plasate în afara oricăror prevederi procesuale și nu pot fi considerate rezultatul unei erori macroscopice ori expresia unei greșeli cu caracter evident, neîndoielnic și nescuzabil, căreia îi lipsește orice justificare și care să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Sub acest aspect, instanța disciplinară cu just temei a avut în vedere apărările pârâtului care au justificat solicitarea hotărârilor judecătorești, respectiv: aprecierea că sunt necesare pentru evitarea formulării unor acuzații de natură să contrazică aspecte constatate prin hotărâre judecătorească în privința firmelor implicate în activitatea infracțională cercetată și că, în astfel de situații, există posibilitatea ca societățile crezute a fi de tip fantomă să existe și să comită ele infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005; pentru a preveni scurgerea de informații, întrucât exista posibilitatea ca aceste societăți să fie implicate în săvârșirea de infracțiuni, nu a menționat numele persoanei cercetate; transmiterea tuturor hotărârilor judecătorești în format electronic presupune, prin utilizarea ECRIS, un volum de muncă mai mic decât dacă ar fi indicat denumirile celor 25 de societăți comerciale implicate; nu a stabilit un termen de predare întrucât a avut în vedere problemele cu personalul din cadrul instanțelor și a urmărit să nu afecteze activitatea acestora, predarea urmând să se facă în funcție de momentul strângerii hotărârilor.

În acest context nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante prin care se impută pârâtului procuror faptul că nu a identificat hotărârile judecătorești solicitate. Contrar criticilor din recurs, se constată că argumentele pertinente pe care pârâtul procuror le-a avut în vedere la emiterea ordonanțelor și adreselor în discuție demonstrează inexistența elementelor caracteristice abaterii disciplinare, în sensul celor menționate la pct. 12.

Întrucât pârâtul procuror a interpretat și a aplicat dispozițiile de drept procesual penal în circumstanțele concrete ale cauzei repartizate spre soluționare reflectă existența raționamentului logico-juridic care nu este supus verificării în cadrul procedurii disciplinare.

Relevante sunt și explicațiile oferite de intimatul-pârât în sensul că nu era posibilă identificarea hotărârilor judecătorești, întrucât societățile "fantomă", în privința cărora era necesară lămurirea aspectelor cauzei penale, nu sunt părți în dosarele respective, precum și faptul că era necesar să fie prevenită scurgerea informațiilor referitoare la ancheta penală.

În concluzie, se reține că susținerile din recurs formulate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a combate concluzia instanței disciplinare în sensul că modul în care pârâtul procuror și-a exercitat funcția în cauza respectivă nu a produs o vătămare, și cu atât mai puțin consecințe grave în privința altor subiecte de drept, iar magistratul a urmărit un scop legitim, și anume aflarea adevărului și lămurirea sub toate aspectele a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2011, situație care nu poate fi circumscrisă abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Cu privire la faptele imputate pârâtei B.

Împotriva ordonanțelor de predare a hotărârilor judecătorești emise de procurorul A., au formulat plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 339 și următoarele din C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală și secția a II-a penală, Tribunalul Ilfov și Tribunalul Iași.

Prin Ordonanța nr. 218/II-2/2016 din 30.12.2016, B., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de Curtea de Apel București, secția I penală și secția a II-a penală împotriva Ordonanței din 14.12.2016 emise în dosarul nr. 45I/P/2011.

Prin Ordonanțele nr. 190/II-2/2016 din 05.12.2016 și nr. 208/II-2/2016 din 20.12.2016, prim-procuror B. a respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de Tribunalul Ilfov și Tribunalul Iași, împotriva Ordonanțelor din 15.11.2016.

În motivarea celor trei ordonanțe prin care au fost respinse plângerile împotriva actelor procurorului, s-a reținut că: se constată imposibilitatea formulării unei contestații împotriva unei ordonanțe a procurorului prin care se dispune, în baza art. 170 alin. (1) C. proc. pen., predarea tuturor obiectelor sau înscrisurilor care pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, imposibilitate ce se fundamentează pe obligația ce revine organelor de urmărire penală conform art. 169 C. proc. pen., de a ridica acele obiecte sau înscrisuri care pot servi ca mijloc de probă; analizând posibilitatea ca ordonanțele să fie contestate în procedura prevăzută de art. 339 alin. (1) C. proc. pen., se constată că o astfel de plângere este condiționată de "producerea unei vătămări intereselor legale ale persoanei care face plângerea"; or în situația dată, nu a fost indicată vătămarea și nici nu există o astfel de vătămare, motiv pentru care se va respinge ca inadmisibilă.

În esență, pârâtei prim-procuror i se impută faptul că, prin soluția dată plângerilor formulate împotriva ordonanțelor emise de procurorul A. și prin refuzul de a analiza pe fond plângerile respective, a împiedicat persoanele îndreptățite la exercitarea căii de atac împotriva ordonanței emise în temeiul art. 170 din C. proc. pen., prin încălcarea cu gravă neglijență a următoarelor dispoziții din C. proc. pen.: "Art. 336. - (1) Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Art. 339. - (1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (5) Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate. Art. 340. - (1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță."

În circumstanțele cauzei, instanța disciplinară a concluzionat întemeiat că prim-procurorul, pe baza raționamentului logico-juridic, a expus în cuprinsul ordonanțelor emise argumentele de drept care fundamentează soluțiile pronunțate, în cadrul analizei privind admisibilitatea plângerii, realizând interpretarea și aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 170 alin. (1), art. 171 alin. (2), art. 336 și art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., și concluzionând în sensul că, din conținutul plângerilor, nu rezultă vătămarea intereselor legitime ale petenților, cerință prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. proc. pen.

Per a contrario, se deduce în mod firesc faptul că, în ipoteza în care ar fi fost îndeplinită cerința referitoare la existența unei vătămări a intereselor legitime ale autorilor plângerilor, primul-procuror ar fi constatat admisibile plângerile și ar fi procedat la analiza în fond a acestora.

În aceste condiții se constată că, soluționând plângerile cu care a fost învestit, prim-procurorul și-a construit argumentația în considerarea jurisprudenței (Decizia nr. 13/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și doctrinei în materie (indicată în hotărârea instanței disciplinare) și a expus motivele care fundamentează soluțiile pronunțate în raport cu dispozițiile procesual penale incidente. Or, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă pune în discuție validitatea raționamentului logico-juridic al magistratului, care excedează verificările efectuate în cadrul procedurii disciplinare.

În concluzie, se reține că circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei nu reflectă existența elementelor caracteristice abaterii disciplinare, sub forma unei încălcări evidente, neîndoielnice și nescuzabile a dispozițiilor procedurale ori existența vinovăției sub forma culpei lata sau producerea unor consecințe grave, în sensul celor reținute la pct. 12.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară.