ÎCCJ, Decizia nr. 96/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 96/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia civilă nr. 96/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară;

pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în

materie disciplinară, sub nr. x/P/2016, Inspecția Judiciară a

solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile

prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare (denumită, în continuare, în

cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 303/2004”) pârâtei A., prim procuror al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m), lit. j) și lit.

t) din Legea nr. 303/2004, constând în nerespectarea în mod nejustificat a

obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente,

nerespectarea secretului confidențialității lucrărilor care

au acest caracter și exercitarea funcției cu gravă

neglijență, precum și pârâtului B., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și lit. t) din

Legea nr. 303/2004, constând în nerespectarea secretului

confidențialității lucrărilor care au acest caracter

și exercitarea funcției cu rea-credință.

II. Hotărârile instanței de

disciplină;

pronunțată în Dosarul nr. x/P/2016, Consiliul Superior al

Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a

respins excepția nulității actului de sesizare a Consiliului

Superior al Magistraturii, excepția nulității actelor de

cercetare disciplinară efectuate de inspectorul C. și a celor

efectuate în echipă cu inspectoarea D. și excepția

nulității actelor de cercetare disciplinară efectuate în

legătură cu sesizarea ce a stat la baza constituirii Dosarului nr. x/IJ/DIP/2015

al Inspecției Judiciare.

iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/P/2016, Consiliul Superior al

Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a

hotărât, cu unanimitate, următoarele: admite în parte acțiunea

disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva

pârâtului B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Iași; în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, aplică

pârâtului B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Iași, sancțiunea disciplinară constând în „avertisment"

pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

j) din Legea nr. 303/2004; respinge acțiunea disciplinară

formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului B., procuror

în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru

săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t)

din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată; respinge acțiunea

disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva

pârâtei A., prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Iași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute

de art. 99 lit. j) și lit. m) din Legea nr. 303/2004, ca

neîntemeiată.

III. Recursurile declarate în

cauză;

A. Recursul declarat de Inspecția

Judiciară;

menționate la pct. 3, a declarat recurs Inspecția Judiciară, în

temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 488 alin. (1) pct.

8 din C. proc. civ., criticând hotărârea atacată pentru

încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 99 lit. t), lit.

j) și lit. m) din Legea nr. 303/2004 și pentru reținerea unei

situații de fapt eronate în raport cu probele administrate și cu

exigențele textelor de lege, pentru argumentele arătate în

continuare.

disciplină a respins acțiunea cu privire la abaterea

prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 promovată

împotriva procurorului B., ignorând legătura directă și indisolubilă

dintre această abatere disciplinară și cea prevăzută

de art. 99 lit. j) din lege, pentru care pârâtului i-a a fost aplicată

sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”. Această

legătură rezultă din faptul că abaterea prevăzută

de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, constând în punerea la

dispoziția autorităților din Republica Moldova în afara cadrului

legal a actelor de urmărire penală cu caracter „secret de serviciu”,

nu poate fi comisă decât cu ocazia comunicării celorlalte acte de

urmărire penală în modalitatea reținută în acțiunea

disciplinară, comunicare ce întrunește elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din lege.

omis faptul că, prin transmiterea celor două adrese, au fost puse la

dispoziția unei autorități dintr-un stat Non - Uniunea Europeană,

sub denumirea de „documentație justificativă'”, actele de

urmărire penală încheiate în cele două dosare, înainte de

semnarea acordurilor comune de anchetă, care constituie cadrul legal.

fost reținută o situație de fapt eronată, făcându-se

confuzie între „acte de urmărire penală puse la dispoziție” în

afara cadrului legal, în scopul declanșării unor investigații

proprii de către autoritățile din Republica Moldova, „schimb de

informații”, reglementat expres în art. 179 din Legea nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 302/2004”) sub

denumirea de „transmiterea spontană de informații”, și „informarea

autorităților”, care nu presupune transmiterea actelor de

urmărire penală în materialitatea lor, reținând că, în Dosarele

nr. x/P/2014, nr. x/P/2014 și nr. x/P/2015, procurorul B. nu a avut în

vedere schimbul de informații, ci a dorit informarea

autorităților din Republica Moldova în scopul inițierii propriei

anchete și ulterior semnării acordului comun de anchetă. Sub

acest aspect, instanța de disciplină a ignorat faptul că,

dacă dorea informarea autorităților din Republica Moldova,

procurorul transmitea informații din dosarele respective, conduită

permisă de art. 123 din Legea nr. 302/2004, text de lege apreciat de

instanța de disciplină ca fiind inaplicabil, și nu transmitea în

materialitatea lor actele de urmărire penală efectuate în aceste

cauze, prezentate în adrese ca „documentație justificativă”.

disciplină a reținut că în Dosarul nr. x/P/2015 au fost

transmise acte de urmărire penală. În acest sens, în cuprinsul

rezoluției de sesizare a secției pentru procurori în materie

disciplinară, s-a menționat că, referitor la persoanele

cercetate în Dosarul nr. x/P/2015, încă din anul 2013

autoritățile din Republica Moldova efectuau cercetări cu privire

la aceleași fapte și persoane.

ignorat intenția procurorului B. de a manipula legea prin aceea că, în

cele două adrese, a folosit termenul de „documentația

justificativă” pentru actele de urmărire penală puse la

dispoziție, inclusiv a celor cu caracter „secret de serviciu”. Prin

urmare, folosind noțiunea de „documentație”, pârâtul procuror a indus

în eroare conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, deoarece a lăsat sa se înțeleagă că

a transmis „informații” către autoritățile din Republica

Moldova.

reținut că, în cele două adrese transmise Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a specificat

în mod expres că se înaintează documentația justificativă

din aceste dosare, acreditând astfel ideea că această instituție

a cunoscut activitatea procurorului B. și a fost de acord cu ea, lucru

nereal, întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a avut în vedere faptul că transmiterea de „informații”

nu era interzisă de art. 123 din Legea nr. 302/2004, iar procurorul B. va

respecta procedura referitoare la această acțiune.

inclusiv din declarația dată în fața instanței de

disciplină, rezultă că pârâtul procuror B. a transmis autorităților

din Republica Moldova, înainte de încheierea acordurilor comune de

anchetă, deci în afara cadrului legal, acte de urmărire penală încheiate

în cele două dosare penale, inclusiv acte cu caracter „secret de

serviciu”, creând o stare de pericol pentru înfăptuirea corectă a

actului de justiție.

dispozițiilor art. 58 și art. 59 din Tratatul încheiat între România

și Republica Moldova și ale art. 20 din Protocolul nr. 2

adițional la Convenția europeană de asistență

judiciară în materie penală, ratificat prin Legea nr. 368/2004.

procuror rezultă din modul în care a manipulat legea în vederea încheierii

unor acorduri comune de anchetă și implicit a unor echipe comune de

anchetă, iar calitatea și experiența profesională a

procurorului sunt criterii ce au fost avute în vedere la reținerea

relei-credințe în comiterea faptei.

acțiunii disciplinare formulate împotriva prim-procurorului A. pentru

săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t),

lit. j) și lit. m) din Legea nr. 303/2004, instanța de

disciplină a încălcat normele de drept material.

În legătură cu abaterea

prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004;

adrese din 03 decembrie 2014 și din 29 ianuarie 2014 (redactate și

semnate inițial de procurorul B.), au fost puse la dispoziția

autorităților din Republica Moldova, în afara cadrului legal,

adică înainte de încheierea unor acorduri comune de anchetă, acte de

urmărire penală încheiate în aceste dosare, inclusiv acte cu caracter

„secret de serviciu”, sub denumirea de „documentație justificativă”,

creând astfel o stare de pericol pentru înfăptuirea corectă a actului

de justiție.

operativ curent, prevăzut de art. 86 lit. a) și lit. e) din

Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul

ministrului justiției nr. 2632/2014, prim-procurorul A. avea

obligația de serviciu de a verifica în ce anume constă

„documentația justificativă” și dacă sunt îndeplinite

condițiile legale pentru transmiterea acesteia unui stat Non - Uniunea Europeană.

În raport cu principiile și dispozițiile cuprinse în art. 132 din

Constituție și art. 62 alin. (2) și art. 64 alin. (3) din Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare (denumită în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 304/2004”), viza de

legalitate aplicată de pârâta prim-procuror A. pe cele două adrese,

cu ocazia efectuării controlului operativ curent, realizat în virtutea

prerogativelor conferite de lege, nu poate fi asimilată unui act pur

formal, ci reprezintă o activitate similară celei de judecată la

care face trimitere legiuitorul în conținutul dispozițiilor art. 48 alin.

(1) lit. d) cu referire la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., așa cum s-a

reținut în Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Completul de 5 judecători nr. 393/2012. În

speță, cenzurarea de către primul-procuror a adreselor emise de

procurorul B. este legală, fiind exercitată în virtutea controlului

ierarhic, a controlul operativ curent și în exercitarea atribuției de

reprezentare a unității în relațiile cu alte instituții,

conform art. 86 lit. i) din Regulamentul de ordine interioară al

parchetelor.

ignorat faptul că documentația justificativă transmisă în

afara unui cadru legal a fost formată din actele de urmărire

penală efectuate în cele două dosare, iar nu din informații necesare

declanșării propriei investigații și încheierii acordurilor

comune de anchetă. Prin urmare, semnând cele două adrese și neverificând

în ce constă documentația justificativă transmisă

autorităților din Republica Moldova, prim-procurorul A. a facilitat

transmiterea unor acte de urmărire penală încheiate în două

dosare penale aflate în lucru, inclusiv a unor acte cu caracter „secret de

serviciu”, creând astfel o stare de pericol pentru înfăptuirea în bune

condiții a activității de urmărire penală.

În legătură cu abaterea

prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004;

hotărârii atacate, întrucât, pe de o parte, instanța de

disciplină a reținut că prim-procurorul nu a văzut

documentația, deci nu a cunoscut că, printre actele de urmărire

penală transmise autorităților din Republica Moldova, se afla un

act cu caracter „secret de serviciu”, respectiv Ordonanța nr. 1256/P/2014 din

16 ianuarie 2014 emisă de procurorul de caz, prin care a fost

autorizată măsura efectuării unor livrări supravegheate,

iar, pe de altă parte, a motivat respingerea acțiunii având în vedere

percepția pârâtei A. cu privire la ordonanța procurorului de caz, pe

care a considerat-o un act procedural. Din această motivare rezultă

că pârâta prim-procuror a cunoscut că documentația

justificativă transmisă era formată din acte de urmărire

penală printre care și ordonanța de autorizare a livrării

supravegheate.

pârât B. a fost sancționat cu „avertisment” pentru abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004,

iar adresa de înaintarea a actelor respective a fost semnată și de

prim-procurorul A., primul-procuror nu poate fi exonerat de răspundere

disciplinară, deoarece era în măsură să cenzureze actele

procurorului din subordine, conform celor prezentate anterior.

În legătură cu abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004;

interpretarea eronată a prevederilor art. 64 lit. c) din Legea nr. 304/2004,

întrucât în mod greșit a reținut instanța de disciplină

existența unei decizii manageriale de echilibrare a volumului de

activitate, împrejurare în care prevederile menționate din Legea nr. 304/2004

nu sunt aplicabile. În speță, nu se poate reține existența unei

decizii manageriale de echilibrare a volumului de activitate, întrucât, în urma

informării din 07 aprilie 2014, întocmită atunci când procurorul B. a

început activitatea la unitatea de parchet, primul-procuror A., în exercitarea

funcției manageriale, nu a luat nicio măsură de redistribuire a

celor 25 de dosare penale aflate în instrumentarea unui procuror care nu

efectuase în aceste dosare niciun act de urmărire penală, fiind

lăsate în nelucrare de la data înregistrării (din perioada

2010-2012), într-unul dintre dosare intervenind chiar prescripția

răspunderii penale. Întrucât nu a reținut în aceste condiții

niciun dezechilibru în volumul de activitate al procurorilor care lucrau în

sectorul corupție de natură să justifice luarea unei măsuri

manageriale, pârâta prim-procuror A. nu a avut în vedere echilibrarea volumului

de activitate atunci când a dispus redistribuirea celor 22 dosare penale

către pârâtul procuror B. Așa cum s-a arătat în acțiunea

disciplinară, volumul mare de activitate, invocat de procurorul E. și

de prim-procurorul A. se putea echilibra prin respectarea dispozițiilor

legale, iar nu prin eludarea lor, respectiv prin redistribuirea cauzelor

lăsate în nelucrare peste 30 zile sau prin repartizarea noilor dosare

numai procurorilor cu volum mic de activitate.

B. Recursul declarat de pârâta

prim-procuror A.;

menționate la pct. 3 a declarat recurs pârâta A., prim-procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Iași, invocând motivele prevăzute de art.

488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și criticând hotărârea

instanței de disciplină numai în ceea ce privește abaterile

prevăzute de art. 99 lit. j) și lit. m) din Legea nr. 303/2004 ce îi

sunt imputate prin acțiunea disciplinară.

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m)

din Legea nr. 303/2004, recurenta A. expune circumstanțele de fapt și

de drept care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 55 din 12 iunie 2014

și susține că există contradicție între concluzia

instanței de disciplină în sensul că decizia de redistribuire a

dosarelor a fost o decizie managerială, prin care a fost realizată

echilibrarea volumului de activitate între procurorii din același sector

de activitate, și concluzia aceleiași instanțe referitoare la

existența laturii obiective a abaterii disciplinare din perspectiva

nesocotirii condițiilor impuse de art. 64 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 304/2004.

Suplimentar, recurenta menționează că acest text de lege nu impune

ca procurorul ierarhic superior să realizeze un act de control și de îndată

să emită o dispoziție de redistribuire a dosarelor. În

situația dată, recurenta arată că a întocmit trei acte de

verificare a volumului de activitate al procurorilor din secția de

urmărire penală, în lunile aprilie 2014, mai 2014 și iunie 2014,

iar ordinul de redistribuire a dosarelor aflate în instrumentarea procurorului E.

a fost o decizie managerială corectă și justă în raport cu

situația existentă la acel moment în unitate, nu a adus nicio

vătămare a drepturilor procurorilor implicați, a condus la

echilibrarea volumului de activitate și nu a prejudiciat interesele

Ministerului Public, ci, dimpotrivă, a accelerat soluționarea

cauzelor vechi. Prin urmare, nefiind constatată existența vreunei

vătămări, recurenta consideră că fapta imputată

nu poate fi calificată ca abatere disciplinară.

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j)

din Legea nr. 303/2004, în raport cu aspectele reținute în hotărârea

atacată, recurenta formulează criticile arătate în continuare.

procurorului de caz ca document clasificat „secret de serviciu” se

întemeiază pe o greșită interpretare a normelor de drept

aplicabile în materie. Afirmă recurenta că Ordinul nr. 223 din 16

noiembrie 2011 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru aprobarea Ghidului pe baza

căruia se realizează clasificarea corectă și uniformă

a informațiilor secrete de stat și secrete de serviciu nu a fost

modificat după intrarea în vigoare a N.C.P.P., cuprinzând astfel

dispoziții și proceduri care nu mai erau de actualitate.

15 lit. e) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor

clasificate (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Legea nr. 182/2002”)

și ale art. 14 alin. (2) din Standardele naționale de protecție

a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 (denumite

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Standardele naționale de

protecție a informațiilor clasificate”), ordonanța emisă de

procuror în temeiul art. 151 C. proc. pen. nu constituie un document „secret de

serviciu”. De asemenea, mandatul de supraveghere tehnică emis de instanță

și în temeiul căruia au fost monitorizate contactele între persoanele

suspecte nu este document clasificat și nici informațiile care le

conține nu au acest regim. Informațiile cuprinse în mandat

prezintă într-adevăr caracter confidențial, însă doar indicarea

numărului mandatului în conținutul ordonanței procurorului nu

dobândește acest caracter. Art. 151 C. proc. pen. nu face referire la

măsuri speciale de asigurare a confidențialității acestei

ordonanțe și nici a rezultatului activităților efectuate în

temeiul ei, ca în situația altor măsuri tehnice de supraveghere.

Datele confidențiale sunt informațiile despre o persoană, a

căror utilizare trebuie să se facă cu respectarea drepturilor

privind protecția vieții private, iar asigurarea

confidențialității nu poate fi opusă unui alt organ

judiciar, mai ales în cazul de față, în condițiile în care

procurorul urmărea documentarea unei grupări infracționale care

acționa pe teritoriile a două state. Este de esența actelor de

urmărire efectuate de echipele comune de anchetă ca acestea să

fie îndeplinite cu respectarea legii naționale de procedură, iar

toate probele administrate în cuprinsul acestei forme de cooperare

judiciară internațională de fiecare procuror național

membru al echipei comune de anchetă servesc și pot fi folosite în

ambele cauze înregistrate în fiecare stat implicat. Mai arată recurenta

că nu a semnat un document conceput de procurorul de caz prin care să

fi fost dezvăluite informații confidențiale de anchetă în

presă ori care să fi condus la prejudicierea în vreun fel a

urmăririi penale și nici nu a avut reprezentarea că acest demers

ar fi apt să afecteze în mod negativ desfășurarea urmăririi

penale. Totodată, afirmă recurenta că a apreciat că atât art.

179 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cât și art. 11 alin. (1) din Protocolul

nr. 2 adițional la Convenția europeană de asistență

judiciară în materie penală, ratificat prin Legea nr. 368/2004 permit

transmiterea către autoritățile competente ale unei

părți, de informații obținute în cadrul anchetei, considerând

că noțiunea de „informații" nu exclude și dovedirea

veridicității și a suportului lor, prin înscrisuri.

10 de la pct. 8 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 223/16 noiembrie 2011 al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu este aplicabil, întrucât se referă

la informații preliminare autorizării în condițiile legii a

livrărilor supravegheate, iar, în conținutul ordonanței puse la

dispoziția organelor judiciare din Republica Moldova, procurorul de caz nu

a divulgat datele preliminare autorizării.

C. Recursurile declarate de pârâtul procuror

B.;

menționate la pct. 2 și 3 a declarat recurs pârâtul procuror B., procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, invocând motivele

prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul

critică soluția din încheierea menționată la pcr.3, prin

care a fost respinsă cererea sa privind nulitatea sesizării și a

actelor de procedură efectuate de Inspecția Judiciară.

Susține recurentul că instanța de disciplină a respins

cererea sa cu o motivare extrem de succintă, în care nu a analizat

argumentele apărării expuse în întâmpinare. În acest sens, recurentul

reia argumentele expuse în fața instanței de disciplină în

susținerea excepției invocare.

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul

critică hotărârea instanței de disciplină,

menționată la pct. 3, pentru aplicarea greșită a

dispozițiilor Legii nr. 182/2002, Standardelor naționale de

protecție a informațiilor clasificate în România și Ordinului procurorului

general nr. 223 din 16 noiembrie 2011, expunând argumentele arătate în

continuare.

stabilit greșit că documentele transmise autorităților

judiciare din Republica Moldova ar fi conținut informații clasificate

și nu a ținut cont de faptul că a fost corect aplicat principiul

nevoii de a cunoaște în vederea atingerii scopului legitim, legal și

comun al autorităților judiciare din România și din Republica

Moldova. În acest sens, recurentul argumentează faptul că ordonanța

emisă de un procuror într-o procedură judiciară nu poate fi

considerată document clasificat, în sensul art. 4 alin. (3) din

Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate

în România. În speță, s-a produs o transmitere fără

potențial prejudiciabil, pentru că efectuarea unei anchete penale

doar pe teritoriul României era practic imposibilă, iar transmiterea

informațiilor s-a făcut către persoane care, la rândul lor,

aveau obligația să nu le divulge, urmărindu-se tocmai obiectul

urmăririi penale, adică depistarea și tragerea la

răspundere penala a persoanelor care comiteau infracțiuni, lucru care

s-a și realizat, de altfel. Emitentul documentelor transmise către autoritățile

judiciare ‚din Republica Moldova nu stabilise că aceste documente ar

conține informații clasificate „secret de serviciu”. Fără a

observat dispozițiile art. 7 - 11 din Standardele naționale de

protecție a informațiilor clasificate în România, instanța de

disciplină a reținut culpa sa pentru transmiterea unor

informații clasificate, deși documentele avute în vedere nu au fost

și nu puteau fi calificate astfel.

transmise doar informații cu caracter confidențial, absolut necesare

pentru realizarea acordurilor de cooperare și pentru cooperarea ca atare,

iar nu informații clasificate, fapt în acord cu principiile care guvernează

cooperarea judiciară internațională în materie penală

și care reprezintă, de altfel, o practică statuată și

agreată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Serviciul pentru cooperare judiciară

internațională, relații internaționale și programe, în

vreme ce acțiunea disciplinară a fost circumstanțiată

exclusiv prin raportare la transmiterea de informații clasificate secret

de serviciu, așa încât transmiterea oricărei alte informații

neclasificate nu face obiectul acțiunii disciplinare.

IV. Procedura de filtrare a recursului;

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27 februarie

2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis

în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data

de 27 martie 2017.

V. Considerentele Înaltei Curți;

criticile cuprinse în cele trei cereri de recurs prezentate la pct. III din prezenta

decizie, care vor fi analizate sistematizat

în raport cu actele

dosarului și dispozițiile legale incidente, în contextul factual

prezentat în hotărârea atacată,

Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele

arătate în continuare.

A. În ceea ce privește recursul

declarat de pârâtul procuror B. împotriva încheierii menționate la pct. 2.

recurentul formulează critici centrate pe faptul că hotărârea

atacată cuprinde o motivare extrem de succintă, în care nu au fost

analizate exhaustiv argumentele pe care le-a invocat în susținerea cererii

pe care a formulat-o.

legalitate și temeinicie cu care a fost învestită în calea de atac a

recursului, Înalta Curte constată că, în considerentele încheierii

atacate, instanța de disciplină a expuse motivele de fapt și de

drept pentru care a respins excepția invocată de pârâtul procuror B.,

analizând și constatând legalitatea sesizării din oficiu și a

cercetării disciplinare în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1)

și (6), art. 47 alin. (9)-(11) din Regulamentul Inspecției Judiciare,

precum și cu faptul că, prin Ordinul nr. 19 din 11 septembrie 2012,

atribuțiile privind activitatea de avizare a actelor din cadrul

Direcției de Inspecție Judiciară pentru Procurori au fost

delegate inspectorului șef adjunct al Inspecției Judiciare.

C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să

cuprindă, în considerente, motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au

admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților. Motivele de fapt și de drept la care se referă

textul reprezintă elementele raționamentului judiciar, premisele de

fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției

din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă argumentele reținute de

instanță constituind o dispoziție arbitrară, care

anulează principiile ce guvernează procesul civil. Aceasta nu

înseamnă, însă, că instanța este obligată să

răspundă punctual tuturor susținerilor părților care

pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, astfel

că motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 cu referire la art. 425

alin. (1) lit. b) C. proc. civ. vizează doar ipoteza în care

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

că încheierea recurată cuprinde, în considerentele sale, motivele

pentru care a fost respinsă cererea pârâtului procuror B., respectiv

excepția nulității sesizării și actelor de

procedură efectuate de Inspecția Judiciară, instanța de

disciplină nefiind obligată, din perspectiva dispozițiilor

procedurale menționate, să răspundă punctual tuturor argumentelor

expuse de parte în susținerea cererii formulate.

B. Criticile formulate de

recurenți în privința hotărârii menționate la pct. 3 vor fi

analizate sistematizat în sensul considerentelor expuse în continuare.

În ceea ce privește abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004

imputată pârâtului procuror B.;

produse și consecințele generate de acțiunile imputate

procurorului B. nu relevă exercitarea funcției cu

rea-credință în scopul producerii unei vătămări.

Dimpotrivă, așa cum întemeiat a reținut instanța de

disciplină, aspecte care nu sunt combătute cu argumente pertinente de

recurenta Inspecția Judiciară, magistratul cercetat nu a

încălcat dispozițiile art. 548 alin. (1) C. proc. pen., art. 123 alin.

(1) și art. 182 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 ori ale art. 58 și art.

59 din Tratatul încheiat între România și Republica Moldova privind

asistența juridică în materie civilă și penală,

ratificat prin Legea nr. 177/1997, și nu există niciun motiv pentru a

se aprecia exercitarea funcției cu rea-credință în scopul

producerii unei vătămări.

instanța de disciplină a avut în vedere faptul că proiectele

acordurilor comune de anchetă au fost înaintate Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciului de

cooperare judiciară internațională, constatându-se doar în

privința unui proiect anumite neregularități formale, singurul

model de practică în domeniu era un acord pe care același procuror îl

încheiase și îl semnase în perioada în care își desfășura

activitatea la Direcția Națională Anticorupție, la momentul

respectiv nu exista o practică privind echipele comune de anchetă, iar

dispozițiile legale pretins a fi încălcate lăsau loc de

interpretare chiar și la nivelul Serviciului de cooperare judiciară

internațională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

elemente conturează concluzia că procurorul B. și-a exercitat

funcția în considerarea experienței profesionale anterioare, fiind

preocupat de intenția manifestă de a efectua, în condițiile unor

serioase constrângeri de timp, toate demersurile necesare pentru a destructura

rețele de contrabandă care activau pe teritoriul Republicii Moldova

și al României, împrejurări care nu pot fi circumscrise noțiunii

de rea-credință în sensul art. 99 lit. t) teza I coroborat cu art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 și care nu denotă intenția magistratului

de a manipula legea ori de a induce în eroare autoritățile ierarhic

superioare, atât timp cât întreaga activitate a procurorului a fost

desfășurată în condiții de transparență.

susținerile recurentei Inspecția Judiciară în sensul că

procurorul a exercitat funcția cu rea-credință, în

condițiile în care probatoriul administrat nu relevă încălcarea

cu știință a dispozițiilor legale în scopul urmărit

sau acceptat al vătămării unei persoane în sensul art. 99 lit. t)

teza întâi coroborat cu art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004

reținută în sarcina pârâtului procuror B.

faptul că procurorul B. s-a deplasat în Republica Moldova și a pus la

dispoziția autorităților din această țară

informații și acte din dosare pe care le avea în instrumentare,

respectiv informații referitoare la monitorizarea efectuată în baza

unui mandat de supraveghere tehnică și ordonanța procurorului

prin care a fost autorizată măsura efectuării unor livrări

supravegheate autorizată procedural. În acest sens, procurorul B. a

întocmit două adrese în care a menționat că pune la

dispoziția autorităților din Republica Moldova documentație

justificativă din dosarele respective în scopul încheierii acordurilor

comune de anchetă, adrese care au fost prezentate prim-procurorului A. și

care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

reținut că procurorul B. a încălcat obligația de

păstrare a confidențialității datelor, prevăzută

de art. 12 și art. 15 alin. (2) din Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor, art. 91 din Legea nr. 303/2004 și

rândul 10 de la pct. 8 din anexa nr. 2 la Ghidul pe baza căruia se

realizează clasificarea corectă și uniformă a

informațiilor secrete de stat și secrete de serviciu elaborate de

Ministerul Public, aprobat prin Ordinul nr. 223 din 16 noiembrie 2011 al procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, întrucât a comunicat informațiile și documentele

respective anterior încheierii acordurilor comune de anchetă,

fără a avea din partea procurorului general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împuternicire în

acest sens, ci doar acordul pentru a se deplasa în Republica Moldova în scopul

de a iniția discuții în vederea încheierii acordurilor.

laturii obiective a abaterii disciplinare, instanța de disciplină a

apreciat că procurorul B. a acționat cu intenție, sub aspectul

laturii subiective a abaterii disciplinare, prevăzând rezultatul faptei

și acceptând posibilitatea ca urmărirea penală să fie

afectată.

legalitate și temeinicie cu care a fost învestită în calea de atac a

recursului, Înalta Curte constată că soluția și

raționamentul instanței de disciplină sunt la adăpost de

orice critică, atâta vreme cât circumstanțele de fapt și de

drept conturează cu evidență concluzia că magistratul

cercetat a divulgat informații și acte referitoare la dosarele pe

care le avea în instrumentare cu nerespectarea dispozițiilor legale,

respectiv înainte de încheierea acordurilor comune de anchetă cu

autoritățile judiciare din Republica Moldova.

recurenta Inspecția Judiciară nu critică soluția

instanței de disciplină în privința abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 reținute în

sarcina procurorului B., iar pârâtul B. critică soluția

instanței de disciplină numai din perspectiva calificării informațiilor

respective ca fiind informații secret de serviciu în sensul

legislației în materia informațiilor clasificate, asumând în mod

expres faptul că în condițiile expuse au fost transmise

informații cu caracter confidențial, dar susținând, contrar celor

reținute în hotărârea atacată, că acestea erau absolut

necesare pentru realizarea acordurilor de cooperare și pentru cooperarea

ca atare.

încheierea acordurilor comune de anchetă presupune în mod necesar un

schimb prealabil de informații, în acest sens fiind și acordul dat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru deplasarea în Republica Moldova în vederea

inițierii discuțiilor în perspectiva încheierii acordului, acord ale

cărui limite au fost însă depășite de procurorul B. prin

modul expus în care a înțeles să acționeze.

informațiile și documentele (informația privind existența

unui mandat de supraveghere, numărul acestuia și unitatea

emitentă, ordonanța procurorului prin care a fost autorizată

măsura efectuării unor livrări supravegheate) comunicate

autorităților din Republica Moldova, se constată că

instanța de disciplină, realizând o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor legale incidente - art. 91 alin. (1) teza a doua

din Legea nr. 303/2004, art. 15 alin. (2) din Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor și rândul 10 de la pct. 8 din

anexa nr. 2 la Ordinul nr. 223/2011 al procurorului general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), a

reținut că acestea constituie informații confidențiale, în

privința cărora subzistă obligația magistratului de

păstrare a confidențialității, și nu reprezintă informații

clasificate „secret de serviciu” în sensul prevederilor art. 15 lit. e) din Legea

nr. 182/2002 și ale art. 14 alin. (2) din Standardele naționale de

protecție a informațiilor clasificate în România. De altfel, este de

observat faptul că instanța de disciplină nu a calificat

informațiile și documentele respective ca fiind documente „secret de

serviciu” în sensul legislației în materia informațiilor clasificare,

întreaga argumentație din cuprinsul hotărârii atacate referindu-se la

încălcarea obligației de păstrare a confidențialității

lucrărilor în sensul celor expuse în debutul prezentului paragraf. Este

adevărat că instanța de disciplină a reținut că

sunt nefondate susținerile pârâtului în sensul că nu a transmis

autorităților din Republica Moldova acte de urmărire penală

cu caracter clasificat. Însă, această remarcă singulară din

considerentele hotărârii atacate nu este de natură a conferi

raționamentului instanței de disciplină semnificația

calificării informațiilor și documentelor respective ca

reprezentând informații secrete de serviciu în sensul legislației în

materia informațiilor clasificate. Sub acest aspect, relevant este faptul

că, prin Ordinul nr. 17 din 31 ianuarie 2017 emis de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

(depus în fața instanței de recurs de către recurenta A.) a fost

modificat Ordinul nr. 223/2011, în sensul eliminării rândului 10 de la pct.

8 din anexa nr. 2, prin care era atribuit nivelul de secretizare secret de

serviciu în ceea ce privește „documentul (rezoluție, referat,

notă adresă) care cuprinde date referitoare la aprobarea și

realizarea livrărilor supravegheate - elemente de conținut, contextul

împrejurărilor, data calendaristică, instituție, persoane

implicate, descriere faptelor", prevederi prin prisma cărora

Inspecția Judiciară a propus a se reține în sarcina

magistraților cercetați săvârșirea abaterii disciplinare

constând în divulgarea de informații având nivelul de secretizare „secret

de serviciu”.

17.

Criticile formulate

de recurenta Inspecția Judiciară referitoare la legătura

indisolubilă dintre abaterea disciplinară prevăzută de art.

99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 și abaterea disciplinară

prevăzută de art. 99 lit. t) din aceeași lege nu pot fi primite.

O asemenea interdependență între cele două abateri disciplinare

nu este prevăzută expres de lege și nici nu poate fi dedusă

pe cale de interpretare în circumstanțele deduse judecății. În

această privință și pentru argumentele expuse la pct. 38-41

din prezenta decizie, Înalta Curte reține că instanța de

disciplină, realizând o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor respective, în raport cu probatoriul administrat, a apreciat

că nu se poate reține în sarcina procurorului B. exercitarea

funcției cu rea-credință în sensul art. 99.lit. t) teza întâi coroborat

cu art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

imputată pârâtei prim-procuror A.

subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că nu există contradicție între considerentele

instanței de disciplină prin care a fost argumentată întrunirea

cerințelor referitoare la latura obiectivă și cele prin care a

fost constatată neîndeplinirea condițiilor referitoare la latura

subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din

Legea nr. 303/2004.

reținut instanța de disciplină că măsura adoptată

de recurentă, pe de o parte, a fost una strict managerială,

determinată de disproporționalitatea evidentă a volumului de

activitate pe care îl aveau Ia acel moment procurorii care își

desfășurau activitatea în același sector de activitate sectorul

corupție, iar, pe de altă parte, a generat consecința

favorabilă a echilibrării volumului de activitate între procurori,

nefiind îndeplinită latura subiectivă a abaterii disciplinare

analizate.

critici cu privire la argumentele instanței de disciplină sub

aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare și tinde să

demonstreze că Ordinul nr. 55 din 12 iunie 2014 a fost emis cu respectarea

dispozițiilor legale și regulamentare în urma verificărilor

efectuate în aprilie, mai și iunie 2014.

rezultă atât din considerentele hotărârii atacate, cât și din susținerile

recurentei, ordinul respectiv a fost emis în considerarea discuțiilor

purtate de procurorul ale cărui dosare au fost redistribuite și

procurorul căruia i-au fost redistribuite dosarele respective, precum

și în baza referatului întocmit de procurorul ale cărui dosare au

fost redistribuite, iar nu în mod direct, în temeiul propriei inițiative

și în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de

prim-procuror ca urmare a rezultatului verificărilor efectuate și

consemnate într-un act de control întocmit în temeiul art. 64 alin. (4) lit. c)

din Legea nr. 304/2004.

instanța de disciplină a reținut nesocotirea dispozițiilor

legale și regulamentare expuse în hotărâre, ca element constitutiv,

sub aspect obiectiv, al abaterii disciplinare în discuție.

pot fi primite criticile recurentei Inspecția Judiciară prin care

tinde să argumenteze ideea că măsura adoptată de pârâta A. nu

este o decizie specifică exercitării funcției de conducere.

susținerile recurentei Inspecția Judiciară întemeiate pe Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5

judecători nr. 393/2012 nu pot fi primite având în vedere argumentele

următoare. Circumstanțele de fapt și de drept ale litigiului

soluționat prin decizia respectivă sunt diferite de cele ale

litigiului de față. Astfel, în respectiva cauză

disciplinară, au fost analizate condițiile angajării

răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit.

a) din Legea nr. 303/2004 (în forma anterioară modificării

articolului prin Legea nr. 24/2012), constând în „încălcarea

prevederilor legale referitoare la (…) incompatibilități (…) privind

judecătorii și procurorii", reținându-se că

magistratul cercetat, în exercitarea funcției de prim-procuror, a

îndeplinit acte concrete - transmiterea dosarului la organul de poliție

judiciară, repartizarea dosarului către un anumit procuror, vizarea

rezoluției date de procurorul de caz și semnarea corespondenței -

în instrumentarea cauzei penale în care soția sa avea calitatea de

făptuitor. Se cuvine a fi menționat și faptul că

interpretarea invocată de recurentă se regăsește în

hotărârea instanței de disciplină, iar nu în cuprinsul

considerentelor Înaltei Curți referitoare la recursul dedus

judecății în cauza soluționată prin decizia invocată

de recurenta Inspecția Judiciară.

Referitor la abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat

cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 imputată pârâtei

prim-procuror A.

25.

Raportat la abaterea

disciplinară în discuție, în jurisprudența în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că,

pentru a angajarea răspunderii disciplinare în condițiile art. 99 lit.

t) teza a doua coroborat cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

este necesar, în primul rând, să existe o încălcare, din culpă,

a unor norme legale, iar respectiva încălcare trebuie să fie

evidentă, să genereze consecințe grave și să nu

își găsească nicio justificare. În interpretarea și

aplicarea dispozițiilor respective, s-a reținut că: (i) din

punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii

disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale

sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil

(persoană informată și de bună-credință) nu poate

găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea

disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic,

fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii)

prin folosirea sintagmei „gravă neglijență”, legiuitorul a

stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage

răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter

evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare,

fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În

concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul

dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să

reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i)

încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din

culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea

dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic,

fără justificare, în vădită contradicție cu norma

legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției

să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența

unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din

Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată

este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă,

întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și

nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive.

cauzei, contrar criticilor formulate de recurenta Inspecția

Judiciară, Înalta Curte reține, în deplin acord cu instanța de

disciplină, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii

disciplinare, întrucât pârâtei A. nu i se poate imputa o gravă

neglijență în exercitarea funcției de conducere.

următoarele aspecte: pârâta A. a cunoscut actele întocmite de procurorul

de caz, care au fost înaintate Serviciului de cooperare judiciară

internațională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție; actele respective au fost supuse, spre

aprobare, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, care a emis ordine în considerarea

acestora; pârâta a cunoscut faptul că a existat o comunicare

permanentă între procurorul de caz și procurorii anume desemnați

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție; pârâta a avut încredere în experiența procurorului de caz,

care instrumentase anterior dosare similare; pârâta a verificat legislația

internă și portalul Ministerului Justiției, unde nu a găsit

informațiile necesare.

înțeles faptul că primul-procuror a avut percepția

justificată și rezonabilă a respectării cadrului legal,

fundamentată de experiența în materie a procurorului de caz și

de faptul că întreaga procedură se derula, în opinia sa, cu

încunoștințarea și aprobarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

reține grava neglijență nici prin prisma faptului că pârâta

A., bazându-se pe aceeași percepție, a semnat adresele respective în

absența documentației justificative, considerând că transmiterea

informațiilor și documentelor către autoritățile din

Republica Moldova a fost realizată cu respectarea dispozițiilor

legale și a fost justificată de faptul că era necesar ca autoritățile

din statul respectiv să cunoască datele cauzelor în vederea

declanșării propriilor investigații și încheierii acordului

comun de anchetă.

Cu privire la abaterea

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004

imputată pârâtei A.

expuse la pct. 57-61, cu precădere cele referitoare la faptul că

primul-procuror nu a avut cunoștință de conținutul

documentației justificative ce forma obiectul adreselor semnate, se

reține că instanța de disciplină cu just temei a apreciat

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare,

întrucât pârâta s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a avea

reprezentarea încălcării obligației de păstrare a

confidențialității lucrărilor și informațiilor.

abateri disciplinare, sunt edificatoare considerentele expuse anterior la pct. 57-61

referitoare la circumstanțele de fapt și de drept care au creat

pârâtei prim-procuror percepția rezonabilă și justificată

de respectare a cadrul legal incident în privința informațiilor

și actelor comunicate autorităților din Republica Moldova în

perspectiva încheierii acordurilor comune de anchetă.

convingerea instanței de disciplină se reține că, în

circumstanțele expuse, pârâta a exercitat cu bună-credință

atribuțiile specifice funcției de conducere, fără a avea

vreo îndoială în privința respectării cadrului legal.

condițiilor angajării răspunderii disciplinare, se cuvine a fi

menționat faptul că modul de instrumentare a dosarelor în

discuție a fost finalizat prin încheierea acordurilor comune de

anchetă în forma propusă de procurorul de caz, care a fost desemnat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție să le semneze, întreaga procedură

fiind derulată în scopul destructurării unor rețele de

contrabandă care activau pe teritoriul Republicii Moldova și al

României

.

individualizarea sancțiunii disciplinare, Înalta Curte reține

instanța de disciplină a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 100 din Legea nr. 303/2004 în raport cu împrejurările concrete în

care pârâtul procuror B. a săvârșit abaterea disciplinară

reținută în sarcina sa, cu gravitatea acesteia și

consecințele potențiale în privința activității de

urmărire penală, precum și în considerarea circumstanțelor

personale ale procurorului.

Înalta Curte, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat