ÎCCJ, Decizia nr. 97/2017

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/P/2015 pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k)) și lit. m) din Legea nr. 303/2004. II. Hotărârea instanței de disciplină;

Prin Hotărârea nr. 4/P din 4 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/P/2015, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, cu unanimitate, a admis acțiunea disciplinară menționată la pct. 1 și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat procurorului A. sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) și lit. m) din aceeași lege. III. Recursul declarat în cauză;

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta critică hotărârea atacată susținând că în mod greșit instanța de disciplină nu a reținut nulitatea cercetării disciplinare, în condițiile în care aceasta a fost realizată cu nerespectarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii („Legea nr. 317/2004”) și ale Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare „Regulamentul lucrărilor de inspecție”), întrucât a fost privată de exercitarea dreptului la apărare pe parcursul cercetării disciplinare și verificării prealabile, împrejurare de natură a atrage sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește faza cercetării disciplinare, recurenta arată că, la momentul emiterii invitației de participare la cercetarea disciplinară, confirmase participarea la un seminar, desfășurat în perioada 25-27 noiembrie 2015, la sediul Institutului Național al Magistraturii, pentru care formulase opțiune la începutul anului 2015. În această situație, absența sa în data menționată în invitație era justificată și se impunea, conform art. 27 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, să fie întocmită o nouă invitație, prin care să fie fixată o altă dată. Arată recurenta că a primit, la data de 17 noiembrie 2015, invitația de participare la cercetarea disciplinară, iar primul-procuror a comunicat inspectorilor judiciari informația referitoare la participarea sa la seminarul menționat și le-a pus la dispoziție numărul telefonului său personal. Susținând că trebuia să fie fixată o altă dată pentru cercetarea disciplinară, întrucât lipsa sa de la parchet era justificată, recurenta critică faptul că inspectorul judiciar a contactat-o pe telefonul personal insistând să fie prezentă la data de 24 noiembrie 2015 pentru a participa la procedura disciplinară. În acest sens, recurenta expune motivele personale care au justificat absența sa în data de 24 noiembrie 2015 și afirmă că s-a simțit deranjată și hărțuită de insistențele inspectorului judiciar, motiv pentru care a închis telefonul timp de câteva zile. Totodată, afirmă că, deși era cunoscut chiar de către inspectorul judiciar motivul pentru care formulase cerere de concediu pentru data de 24 noiembrie 2015, în lucrarea Inspecției Judiciare se menționează că a lipsit de la serviciu fără a anunța motivele și fără a-și justifica lipsa. Totodată, menționează că cererea sa de concediu a fost respinsă de primul-procuror pentru a nu-i deranja pe inspectorii judiciari și solicită a se observa că, și în situația în care ar fi fost prezentă în data de 24 noiembrie 2015, inspectorii judiciari nu puteau să-i prezinte probele întrucât au făcut audieri și în data de 25 noiembrie 2015.

Fiind contactată telefonic de către inspectorul judiciar la data de 24 noiembrie 2015, recurenta a comunicat faptul că este exclusă prezența sa în ziua respectivă la Întorsura Buzăului. Cu privire la propunerea inspectorului judiciar de a se prezenta la sediul Inspecției Judiciare în data de 26 noiembrie 2015, la ora 17, recurenta afirmă că inspectorul judiciar nu avea niciun drept să-i ceară ca, după 7 ore de seminar, să participe la cercetarea disciplinară. Susținerile din hotărârea atacată în sensul că inspectorul judiciar a vorbit în prezența martorilor B. și C. de pe telefonul fix al parchetului dat pe difuzor și în sensul că ar fi renunțat la beneficiul apărării sunt false și sunt preluate ca atare din răspunsul la întâmpinare al Inspecției Judiciare. Instanța de disciplină nu și-a manifestat rolul activ și nu a dispus administrarea altor probe care să demonstreze caracterul nereal al susținerilor Inspecției Judiciare sub acest aspect. Mai afirmă recurenta că declarațiile de martori au fost luate ocolind aspecte care aveau importanță pentru a se stabili în ce măsură sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, fiind ignorată practica Inspecției Judiciare și a Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, recurenta afirmă că, prin absențele sale, nu a fost afectată activitatea parchetului, întrucât în zilele respective nu au fost cauze la judecătorie, nu a avut persoane citate pentru audiere ori persoane care să solicite audiențe și nici alte urgențe. În susținere, arată că, în zilele de 09 februarie 2015, 24 februarie 2015, 25 mai 2015 și 17 august 2015, a lipsit din cauza unor indispoziții fizice pe care nu le putea anticipa, astfel încât să formuleze anterior cerere de concediu. Precizează că a anunțat telefonic lipsa sa și a solicitat prin interpuși întocmirea unei cereri de concediu, iar, prim-procurorul, dacă i-a respins cererea de concediu, avea posibilitatea să îi acorde o învoire. Mai arată recurenta că a comunicat grefierului că este acasă, la Brașov, iar dacă apare vreo urgență să o informeze telefonic, întrucât vine la parchet cu taxiul. În apărare, recurenta invocă faptul că, din cauza concediilor celorlalți colegi, a fost planificată să efectueze serviciul de intervenție toată luna mai 2015, două săptămâni din luna aprilie 2015 și aproape toată luna iunie 2015. Pe de altă parte, susține recurenta că nu a fost întocmit proces-verbal în care să se constate lipsa sa de la serviciu în data de 25 mai 2015 și expune critici cu privire la modul de gândire - în ceea ce privește respectarea programului de lucru - al persoanei care a întocmit informarea din 28 august 2015. Expunând aspecte referitoare la gestionarea activității de supraveghere a urmăririi penale, recurenta consideră că reprezintă o simplă afirmație susținerea Inspecției Judiciare în sensul că, prin absențele sale, a afectat activitatea parchetului.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, recurenta menționează că, în data de 19 martie 2015, a întârziat și a ajuns la serviciu în jurul orei 09,45 și că, fiind pe drum, vorbise la telefon cu grefierul comunicându-i ora la care va ajunge, astfel că se cunoștea faptul că nu refuză să participe la ședința de judecată. Afirmă recurenta că nu s-a dus direct la judecătorie, întrucât avea fișele de ședință și roba la parchet și, până să iasă din birou, grefierul a încunoștințat-o că nu mai trebuie să meargă la instanță, deoarece, la rugămintea judecătorului care se grăbea din motive personale, la ședință va participa primul-procuror. Recurenta a apreciat că fost înlocuită colegial și a rămas la parchet, deși la ora 11 mai era fixat termen într-o cauză în faza de verificare a legalității în cameră preliminară, la care putea să participe. Având în vedere cauzele aflate pe rol și durata ședinței din ziua respectivă, recurenta afirmă că a existat un minim disconfort pentru procurorul care a înlocuit-o.

Recurenta critică modalitatea de audiere a martorilor de către Inspecția Judiciară și instanța de disciplină, susținând că nu a condus la stabilirea stării de fapt reale și menționează că grefierul cu care a purtat convorbirea telefonică la data de 19 martie 2015 nu a făcut precizările corespunzătoare realității conversației. IV. Procedura de filtrare a recursului; 1. Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30 ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 27 martie 2017. V. Considerentele Înaltei Curți; 1. Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile expuse la pct. III, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. 2. Criticile recurentei referitoare la nelegalitatea cercetării disciplinare pentru încălcarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004 și ale art. 27 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, sub aspectul exercitării dreptului la apărare, nu pot fi primite pentru argumentele arătate în continuare. 3. Dispozițiile incidente sunt următoarele: - Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora „În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.” - Art. 27 alin. (3) și (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție: „Art. 27. (…); (3) Refuzul persoanei cercetate disciplinar de a se prezenta la cercetare se constată prin proces-verbal și nu împiedică efectuarea cercetării. (4) În caz de imposibilitate obiectivă de prezentare la cercetare a persoanei vizate, se încheie un proces-verbal și se întocmește o nouă invitație, prin care se fixează o altă dată pentru efectuarea cercetării disciplinare.” 4. În esență, prin criticile formulate, recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la propunerile inspectorului judiciar privind zilele și intervalul orar pentru participarea sa la cercetarea disciplinară. 5. Atât din analiza probatoriului administrat în cauză, cât și din aspectele expuse chiar de recurentă în cererea de recurs, pot fi remarcate următoarele împrejurări de fapt: la data de 17 noiembrie 2015, când a primit invitația de participare la cercetarea disciplinară în data de 24 noiembrie 2015, pârâta nu a comunicat inspectorilor judiciari faptul că, în perioada 25-27 noiembrie 2015, nu este prezentă la serviciu întrucât participă la un seminar organizat de Institutul Național al Magistraturii; chiar recurenta afirmă că în mai multe rânduri a fost contactată telefonic de inspectorul judiciar în vederea participării la cercetarea disciplinară la data de 24 noiembrie 2015; la data de 24 noiembrie 2015, menționată în invitație pentru a participa la cercetarea disciplinară, recurenta a absentat de la serviciu, deși cererea sa de concediu fusese respinsă de primul-procuror. 6. Textul art. 27 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, a cărui nerespectare o invocă recurenta, prevede întocmirea unei noi invitații în situația unei imposibilități obiective de prezentare la cercetare a persoanei vizate, ipoteză care nu se regăsește în cauză, întrucât absența nemotivată de la serviciu nu se circumscrie noțiunii de imposibilitate obiectivă. 7. Apărările recurentei nu sunt apte să înlăture veridicitatea aspectelor relatate de martorii audiați în cauză, în sensul că, fiind contactată telefonic de inspectorul judiciar la data de 24 noiembrie 2015 de pe telefonul fix al unității de parchet, a precizat că nu se prezintă la audiere și că nu dorește să participe la cercetarea disciplinară, care se poate desfășura și în absența ei. Critica recurentei în sensul că instanța de disciplină nu și-a exercitat rolul activ și nu a administrat probe care să demonstreze lipsa de veridicitate a aspectelor referitoare la această convorbire telefonică, precum și criticile privind administrarea probei testimoniale nu pot fi primite, întrucât pârâta avea posibilitatea de a propune în apărare probele pe care le considera necesare. 8. În acord cu aspectele reținute de instanța de disciplină, se constată că, în pofida refuzului magistratului de a participa la cercetarea disciplinară în data de 24 noiembrie 2015, inspectorul judiciar i-a propus recurentei să se prezinte la sediul Inspecției Judiciare la data de 26 noiembrie 2015, orele 17.00-17.30, pentru audiere și prezentarea probelor, în considerarea faptului că, în perioada 25-27 noiembrie 2015, procurorul cercetat se afla la un seminar desfășurat la Institutul Național al Magistraturii, aflat în apropierea sediului Inspecției Judiciare, propunere pe care recurenta a declinat-o. 9. Demersurile efectuate de inspectorii judiciari denotă, contrar susținerilor recurentei, preocupare și insistență în scopul de a-i oferi pârâtei posibilitatea de a participa efectiv la cercetarea disciplinară și de a-și exercita dreptul la apărare. 10. În acest context, instanța de disciplină a reținut cu just temei faptul că Inspecția Judiciară a constatat refuzul magistratului de a participa la cercetarea disciplinară, fiind respectate dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind lucrările de inspecție, citate anterior, conform cărora refuzul magistratului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică efectuarea și încheierea cercetării.

Pentru considerentele ce preced, alegațiile și argumentele recurentei-pârâte expuse în cuprinsul cererii de recurs nu sunt de natură a combate în mod concludent aspectele reținute de instanța de disciplină și nu demonstrează o încălcare a dispozițiilor legale de natură a atrage sancțiunea nulității cercetării disciplinare.

Criticile formulate de recurentă cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, vor fi respinse pentru argumentele arătate în continuare.

Sub aspectul laturii obiective, art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 prevede angajarea răspunderii disciplinare pentru absențe nemotivate în următoarele două ipoteze alternative: (i) absențele nemotivate să fie repetate; (ii) absențele nemotivate să afecteze în mod direct activitatea instanței ori a parchetului.

Din perspectiva laturii obiective, instanța de disciplină a reținut că pârâta procuror a absentat nemotivat de la serviciu în mod repetat, respectiv în zilele de 09 februarie 2015, 24 februarie 2015, 25 mai 2015 și 17 august 2015.

Este adevărat că textul de lege nu definește ce se înțelege prin caracterul repetitiv al absențelor nemotivate de la serviciu, această chestiune fiind conturată în procesul de interpretare și aplicare a dispozițiilor respective. Spre exemplu, în jurisprudența Înaltei Curți (Decizia nr. 65/2012) a fost reținută săvârșirea acestei abateri disciplinare în situația în care s-a constatat că magistratul a absentat nemotivat de la serviciu pe parcursul a 3 zile lucrătoare, două dintre acestea fiind consecutive.

Criticile recurentei prin care invocă caracterul abuziv al măsurii de respingere a cererilor sale de concediu și susține că i se putea acorda o învoire nu pot fi primite. În acest sens, se reține că instanța de disciplină cu just temei a avut în vedere dispozițiile art. 24 din Regulamentul privind concediile de odihnă ale judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, potrivit cărora aprobarea concediului de odihnă al procurorului este atributul exclusiv al prim-procurorului. Subsecvent, se reține că, în cadrul acțiunii disciplinare, instanța nu este învestită cu realizarea controlului de legalitate și temeinicie al refuzului primului-procurorului de a aproba cererea de concediu ori de a acorda o eventuală învoire.

În deplin acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte reține că cererea de concediu se depune anticipat, iar în ipoteza unor cazuri fortuite, care împiedică magistratul să formuleze în prealabil o cerere de concediu, este necesar a fi obținut acordul de principiu al primului-procurorului. Or, în cauza dedusă judecății, probatoriul administrat nu relevă, în sensul celor expuse, o conduită concordantă a magistratului cercetat.

Astfel fiind, nu prezintă relevanță nici susținerile de ordin personal referitoare la motivele care, în percepția recurentei, au stat la baza hotărârii primului-procuror, nici aserțiunile referitoare la demersurile pe care le-ar fi efectuat prin interpuși în vederea formulării și aprobării cererilor sale de concediu și nici motivele legate de starea sa de sănătate invocate pentru a justifica absențele de la serviciu în zilele avute în vedere de instanța de disciplină din perspectiva laturii obiective a abaterii disciplinare.

Susținerile recurentei în sensul că, în zilele în care a absentat de la serviciu și era planificată să asigure serviciul de intervenție, nu s-au ivit situații care să reclame prezența sa la parchet nu sunt de natură să înlăture răspunderea disciplinară, întrucât prezența la serviciu nu este prevăzută pentru rezolvarea situațiilor urgente, ci reprezintă o obligație impusă de lege în scopul exercitării atribuțiilor specifice funcției pe parcursul programului de lucru reglementat, atât cu privire la sarcinile cunoscute sau predictibile, cât și cu privire la cele neprevăzute.

De asemenea, nici împrejurările invocate de recurentă în sensul că, pentru anumite perioade de timp, unii colegi de serviciu s-au aflat în concediu și a fost planificată să asigure serviciul de intervenție nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, întrucât sunt chestiuni extrinseci modului în care pârâta a înțeles să își îndeplinească obligațiile ce îi incumbă potrivit legii în privința prezenței la serviciu. Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la conduita și modul de gândire al altor persoane cu privire la programul de lucru.

De altfel, este de observat faptul că recurenta, prin apărările și criticile formulate, nu contestă absența nemotivată de la serviciu în zilele reținute de instanța de disciplină din perspectiva laturii obiective a abaterii disciplinare, ci tinde să confere absențelor o justificare din perspectivă personală, independent de obligațiile și procedura prevăzute de lege.

Circumscris tezei a doua a dispozițiilor art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină a reținut că absențele nemotivate ale recurentei de la serviciu au afectat în mod direct activitatea parchetului în zilele de 25 mai 2015 și 17 august 2015, în care era planificată să efectueze serviciul de intervenție, precum și din cauza faptului că a fost căutată de organele de poliție în mod repetat pentru desfășurarea activităților specifice de supraveghere a cercetărilor, aspect care nu este combătut pertinent și concludent de recurentă prin memoriul de recurs.

Sub aspectul laturii subiective, cu just temei a reținut instanța de disciplină că vinovăția, sub forma intenției directe, a magistratului cercetat rezultă din comportamentul adoptat, întrucât, deși cunoștea că are obligația de a se prezenta la serviciu, nu a justificat în mod credibil absența de la serviciu și, chiar dacă nu a urmărit prin fapta sa să producă anumite consecințe asupra activității unității de parchet, a avut reprezentarea că are un comportament inadecvat și neconform regulilor de disciplina muncii.

Raportat la susținerile recurentei privind motivele de ordin personal care au determinat-o să absenteze de la serviciu, Înalta Curte reține că, pentru a se putea fi constatată existența unei atitudini conforme dispozițiilor legale și de natură să reflecte o conduită corectă, diligentă și de bună-credință, era recomandat ca magistratul să absenteze de la serviciu numai în ipoteza aprobării cererii sale de concediu sau în situația obținerii acordului de principiu al conducerii unității de parchet în cazul fortuit care îl împiedica să formuleze în prealabil o cerere de concediu. Or, atât probatoriul administrat, cât și susținerile recurentei nu reliefează o asemenea conduită.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 constă în „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

Este necontestat faptul că, la data de 19 martie 2015, pârâta procuror a întârziat la serviciu, astfel că nu s-a prezentat la ședința de judecată în care era desemnat să participe, nerespectând astfel în mod nejustificat ordinul emis în acest sens de primul-procuror, situație în care, pentru a nu fi perturbată activitatea instanței, la ședința de judecată a participat primul-procuror.

În aceste condiții, instanța de disciplină a reținut cu just temei faptul că pârâta nu a respectat decizia cu caracter administrativ emisă de primul-procuror în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, împrejurare de natură a contura existența laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de disciplină a apreciat întemeiat că pârâta a acționat cu intenție indirectă, deoarece cunoștea că trebuie să respecte decizia administrativă a primului-procuror în sensul de a se prezenta la instanță în data de 19 martie 2015 pentru a participa la ședința de judecată și, chiar dacă nu a urmărit ca prin fapta sa să producă anumite consecințe negative asupra activității instanței și a parchetului, a avut reprezentarea că are un comportament inadecvat și neconform regulilor de disciplina muncii.

Prin susținerile din recurs, recurenta-pârâtă nu contestă faptul că a întârziat, împrejurare ce a determinat înlocuirea și participarea la ședință a unui alt procuror, ci încearcă să minimalizeze consecințele negative produse de întârzierea sa și să acrediteze ideea că, în pofida întârzierii, ar fi participat la ședința respectivă.

Conduita pârâtei este în mod vădit contrară dispozițiilor art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (în vigoare la data săvârșirii faptei), precum și dispozițiilor art. 200 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2632/2014, conform cărora procurorii sunt „obligați să fie prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați”.

În consecință, Înalta Curte reține că apărările recurentei, reflectând tendința de minimalizare a consecințelor negative ale conduitei sale în privința desfășurării în condiții de normalitate, conform programului stabilit, a activității parchetului și instanței, nu sunt de natură a demonstra neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici, sancțiunea aplicată este cea mai ușoară dintre cele prevăzute la art. 100 din Legea nr. 303/2004, iar instanța de disciplină a aplicat corect criteriile de individualizare în funcție de împrejurările concrete în care au fost săvârșite abaterile, de gravitatea și urmările acestora, precum și în considerarea circumstanțelor personale și profesionale ale magistratului.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta procuror A.