ÎCCJ, Decizia nr. 97/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 97/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 97/2017

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea

disciplinară;

înregistrată sub nr. x/P/2015 pe rolul secției pentru procurori în

materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii,

Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre

sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”),

pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Întorsura Buzăului, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. k)) și lit. m) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea

instanței de disciplină;

4/P din 4 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/P/2015, Consiliul Superior

al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, cu

unanimitate, a admis acțiunea disciplinară menționată la pct.

1 și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat

procurorului A. sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”

pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

k) și lit. m) din aceeași lege.

III. Recursul declarat în

cauză;

hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs A., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, invocând

motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

recurenta critică hotărârea atacată susținând că în

mod greșit instanța de disciplină nu a reținut nulitatea

cercetării disciplinare, în condițiile în care aceasta a fost realizată

cu nerespectarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii („Legea nr. 317/2004”) și ale Regulamentului

privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de

către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, cu modificările

și completările ulterioare (denumit în continuare „Regulamentul

lucrărilor de inspecție”), întrucât a fost privată de

exercitarea dreptului la apărare pe parcursul cercetării disciplinare

și verificării prealabile, împrejurare de natură a atrage

sancțiunea nulității absolute.

privește faza cercetării disciplinare, recurenta arată că,

la momentul emiterii invitației de participare la cercetarea

disciplinară, confirmase participarea la un seminar, desfășurat

în perioada 25-27 noiembrie 2015, la sediul Institutului Național al

Magistraturii, pentru care formulase opțiune la începutul anului 2015. În

această situație, absența sa în data menționată în

invitație era justificată și se impunea, conform art. 27 alin. (4)

din Regulamentul lucrărilor de inspecție, să fie întocmită o

nouă invitație, prin care să fie fixată o altă

dată. Arată recurenta că a primit, la data de 17 noiembrie 2015,

invitația de participare la cercetarea disciplinară, iar

primul-procuror a comunicat inspectorilor judiciari informația referitoare

la participarea sa la seminarul menționat și le-a pus la

dispoziție numărul telefonului său personal. Susținând

că trebuia să fie fixată o altă dată pentru cercetarea

disciplinară, întrucât lipsa sa de la parchet era justificată,

recurenta critică faptul că inspectorul judiciar a contactat-o pe

telefonul personal insistând să fie prezentă la data de 24 noiembrie 2015

pentru a participa la procedura disciplinară. În acest sens, recurenta

expune motivele personale care au justificat absența sa în data de 24

noiembrie 2015 și afirmă că s-a simțit deranjată

și hărțuită de insistențele inspectorului judiciar,

motiv pentru care a închis telefonul timp de câteva zile. Totodată,

afirmă că, deși era cunoscut chiar de către inspectorul

judiciar motivul pentru care formulase cerere de concediu pentru data de 24

noiembrie 2015, în lucrarea Inspecției Judiciare se menționează

că a lipsit de la serviciu fără a anunța motivele și

fără a-și justifica lipsa. Totodată, menționează

că cererea sa de concediu a fost respinsă de primul-procuror pentru a

nu-i deranja pe inspectorii judiciari și solicită a se observa

că, și în situația în care ar fi fost prezentă în data de

24 noiembrie 2015, inspectorii judiciari nu puteau să-i prezinte probele întrucât

au făcut audieri și în data de 25 noiembrie 2015.

telefonic de către inspectorul judiciar la data de 24 noiembrie 2015, recurenta

a comunicat faptul că este exclusă prezența sa în ziua

respectivă la Întorsura Buzăului. Cu privire la propunerea inspectorului

judiciar de a se prezenta la sediul Inspecției Judiciare în data de 26

noiembrie 2015, la ora 17, recurenta afirmă că inspectorul judiciar

nu avea niciun drept să-i ceară ca, după 7 ore de seminar,

să participe la cercetarea disciplinară. Susținerile din

hotărârea atacată în sensul că inspectorul judiciar a vorbit în

prezența martorilor B. și C. de pe telefonul fix al parchetului dat

pe difuzor și în sensul că ar fi renunțat la beneficiul

apărării sunt false și sunt preluate ca atare din răspunsul

la întâmpinare al Inspecției Judiciare. Instanța de disciplină

nu și-a manifestat rolul activ și nu a dispus administrarea altor

probe care să demonstreze caracterul nereal al susținerilor

Inspecției Judiciare sub acest aspect. Mai afirmă recurenta că

declarațiile de martori au fost luate ocolind aspecte care aveau

importanță pentru a se stabili în ce măsură sunt întrunite

elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, fiind ignorată

practica Inspecției Judiciare și a Secției pentru procurori în

materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

de critici, recurenta susține că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. k)

din Legea nr. 303/2004, recurenta afirmă că, prin absențele

sale, nu a fost afectată activitatea parchetului, întrucât în zilele

respective nu au fost cauze la judecătorie, nu a avut persoane citate

pentru audiere ori persoane care să solicite audiențe și nici

alte urgențe. În susținere, arată că, în zilele de 09

februarie 2015, 24 februarie 2015, 25 mai 2015 și 17 august 2015, a lipsit

din cauza unor indispoziții fizice pe care nu le putea anticipa, astfel

încât să formuleze anterior cerere de concediu. Precizează că a

anunțat telefonic lipsa sa și a solicitat prin interpuși întocmirea

unei cereri de concediu, iar, prim-procurorul, dacă i-a respins cererea de

concediu, avea posibilitatea să îi acorde o învoire. Mai arată

recurenta că a comunicat grefierului că este acasă, la Brașov,

iar dacă apare vreo urgență să o informeze telefonic,

întrucât vine la parchet cu taxiul. În apărare, recurenta invocă

faptul că, din cauza concediilor celorlalți colegi, a fost

planificată să efectueze serviciul de intervenție toată

luna mai 2015, două săptămâni din luna aprilie 2015 și

aproape toată luna iunie 2015. Pe de altă parte, susține

recurenta că nu a fost întocmit proces-verbal în care să se constate

lipsa sa de la serviciu în data de 25 mai 2015 și expune critici cu

privire la modul de gândire - în ceea ce privește respectarea programului

de lucru - al persoanei care a întocmit informarea din 28 august 2015. Expunând

aspecte referitoare la gestionarea activității de supraveghere a

urmăririi penale, recurenta consideră că reprezintă o

simplă afirmație susținerea Inspecției Judiciare în sensul

că, prin absențele sale, a afectat activitatea parchetului.

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m)

din Legea nr. 303/2004, recurenta menționează că, în data de 19

martie 2015, a întârziat și a ajuns la serviciu în jurul orei 09,45

și că, fiind pe drum, vorbise la telefon cu grefierul comunicându-i

ora la care va ajunge, astfel că se cunoștea faptul că nu

refuză să participe la ședința de judecată.

Afirmă recurenta că nu s-a dus direct la judecătorie, întrucât

avea fișele de ședință și roba la parchet și,

până să iasă din birou, grefierul a încunoștințat-o că

nu mai trebuie să meargă la instanță, deoarece, la

rugămintea judecătorului care se grăbea din motive personale, la

ședință va participa primul-procuror. Recurenta a apreciat că

fost înlocuită colegial și a rămas la parchet, deși la ora

11 mai era fixat termen într-o cauză în faza de verificare a

legalității în cameră preliminară, la care putea să

participe. Având în vedere cauzele aflate pe rol și durata

ședinței din ziua respectivă, recurenta afirmă că a

existat un minim disconfort pentru procurorul care a înlocuit-o.

modalitatea de audiere a martorilor de către Inspecția Judiciară

și instanța de disciplină, susținând că nu a condus la

stabilirea stării de fapt reale și menționează că

grefierul cu care a purtat convorbirea telefonică la data de 19 martie 2015

nu a făcut precizările corespunzătoare realității

conversației.

IV. Procedura de filtrare

a recursului;

competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30

ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru

a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond

la data de 27 martie 2017.

V. Considerentele Înaltei

Curți;

proc. civ.,

în contextul factual prezentat în hotărârea atacată,

raportat

la criticile expuse la pct. III, analizate sistematizat

prin

prisma probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente,

Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

referitoare la nelegalitatea cercetării disciplinare pentru

încălcarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004 și ale art.

27 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, sub aspectul

exercitării dreptului la apărare, nu pot fi primite pentru

argumentele arătate în continuare.

sunt următoarele:

- Art. 46 alin. (1) din Legea

nr. 317/2004, conform cărora „În cadrul cercetării disciplinare se

stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au

fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care

să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței

vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea

apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt

obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face

declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin

proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării.

Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască

toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.”

- Art. 27 alin. (3)

și (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție:

„Art. 27. (…);

(3)

Refuzul

persoanei cercetate disciplinar de a se prezenta la cercetare se constată

prin proces-verbal și nu împiedică efectuarea cercetării.

(4)

În caz

de imposibilitate obiectivă de prezentare la cercetare a persoanei vizate,

se încheie un proces-verbal și se întocmește o nouă

invitație, prin care se fixează o altă dată pentru

efectuarea cercetării disciplinare.”

criticile formulate, recurenta își exprimă nemulțumirea cu

privire la propunerile inspectorului judiciar privind zilele și intervalul

orar pentru participarea sa la cercetarea disciplinară.

administrat în cauză, cât și din aspectele expuse chiar de

recurentă în cererea de recurs, pot fi remarcate următoarele

împrejurări de fapt: la data de 17 noiembrie 2015, când a primit

invitația de participare la cercetarea disciplinară în data de 24

noiembrie 2015, pârâta nu a comunicat inspectorilor judiciari faptul că,

în perioada 25-27 noiembrie 2015, nu este prezentă la serviciu întrucât

participă la un seminar organizat de Institutul Național al

Magistraturii; chiar recurenta afirmă că în mai multe rânduri a fost

contactată telefonic de inspectorul judiciar în vederea participării

la cercetarea disciplinară la data de 24 noiembrie 2015; la data de 24

noiembrie 2015, menționată în invitație pentru a participa la

cercetarea disciplinară, recurenta a absentat de la serviciu, deși cererea

sa de concediu fusese respinsă de primul-procuror.

din Regulamentul lucrărilor de inspecție, a cărui nerespectare o

invocă recurenta, prevede întocmirea unei noi invitații în situația

unei imposibilități obiective de prezentare la cercetare a persoanei

vizate, ipoteză care nu se regăsește în cauză, întrucât

absența nemotivată de la serviciu nu se circumscrie noțiunii de

imposibilitate obiectivă.

recurentei nu sunt apte să înlăture veridicitatea aspectelor relatate

de martorii audiați în cauză, în sensul că, fiind

contactată telefonic de inspectorul judiciar la data de 24 noiembrie 2015

de pe telefonul fix al unității de parchet, a precizat că nu se

prezintă la audiere și că nu dorește să participe la

cercetarea disciplinară, care se poate desfășura și în

absența ei. Critica recurentei în sensul că instanța de

disciplină nu și-a exercitat rolul activ și nu a administrat

probe care să demonstreze lipsa de veridicitate a aspectelor referitoare

la această convorbire telefonică, precum și criticile privind

administrarea probei testimoniale nu pot fi primite, întrucât pârâta avea

posibilitatea de a propune în apărare probele pe care le considera

necesare.

reținute de instanța de disciplină, se constată că, în

pofida refuzului magistratului de a participa la cercetarea disciplinară

în data de 24 noiembrie 2015, inspectorul judiciar i-a propus recurentei să

se prezinte la sediul Inspecției Judiciare la data de 26 noiembrie 2015,

orele 17.00-17.30, pentru audiere și prezentarea probelor, în considerarea

faptului că, în perioada 25-27 noiembrie 2015, procurorul cercetat se afla

la un seminar desfășurat la Institutul Național al Magistraturii,

aflat în apropierea sediului Inspecției Judiciare, propunere pe care recurenta

a declinat-o.

de inspectorii judiciari denotă, contrar susținerilor recurentei,

preocupare și insistență în scopul de a-i oferi pârâtei

posibilitatea de a participa efectiv la cercetarea disciplinară și de

a-și exercita dreptul la apărare.

instanța de disciplină a reținut cu just temei faptul că Inspecția

Judiciară a constatat refuzul magistratului de a participa la cercetarea

disciplinară, fiind respectate dispozițiile art. 46 alin. (1) din

Legea nr. 317/2004 și ale art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind lucrările

de inspecție, citate anterior, conform cărora refuzul magistratului

cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se

constată prin proces-verbal și nu împiedică efectuarea și

încheierea cercetării.

ce preced, alegațiile și argumentele recurentei-pârâte expuse în

cuprinsul cererii de recurs nu sunt de natură a combate în mod concludent

aspectele reținute de instanța de disciplină și nu

demonstrează o încălcare a dispozițiilor legale de natură a

atrage sancțiunea nulității cercetării disciplinare.

recurentă cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale

abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, vor fi respinse pentru argumentele

arătate în continuare.

obiective, art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 prevede angajarea

răspunderii disciplinare pentru absențe nemotivate în

următoarele două ipoteze alternative: (i) absențele nemotivate

să fie repetate; (ii) absențele nemotivate să afecteze în mod

direct activitatea instanței ori a parchetului.

laturii obiective, instanța de disciplină a reținut că

pârâta procuror a absentat nemotivat de la serviciu în mod repetat, respectiv

în zilele de 09 februarie 2015, 24 februarie 2015, 25 mai 2015 și 17

august 2015.

că textul de lege nu definește ce se înțelege prin caracterul

repetitiv al absențelor nemotivate de la serviciu, această chestiune

fiind conturată în procesul de interpretare și aplicare a

dispozițiilor respective. Spre exemplu, în jurisprudența Înaltei Curți

(Decizia nr. 65/2012) a fost reținută săvârșirea acestei

abateri disciplinare în situația în care s-a constatat că magistratul

a absentat nemotivat de la serviciu pe parcursul a 3 zile lucrătoare,

două dintre acestea fiind consecutive.

prin care invocă caracterul abuziv al măsurii de respingere a cererilor

sale de concediu și susține că i se putea acorda o învoire nu

pot fi primite. În acest sens, se reține că instanța de

disciplină cu just temei a avut în vedere dispozițiile art. 24 din

Regulamentul privind concediile de odihnă ale judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 325/2005, potrivit cărora aprobarea concediului de

odihnă al procurorului este atributul exclusiv al prim-procurorului. Subsecvent,

se reține că, în cadrul acțiunii disciplinare, instanța nu

este învestită cu realizarea controlului de legalitate și temeinicie

al refuzului primului-procurorului de a aproba cererea de concediu ori de a

acorda o eventuală învoire.

instanța de disciplină, Înalta Curte reține că cererea de

concediu se depune anticipat, iar în ipoteza unor cazuri fortuite, care

împiedică magistratul să formuleze în prealabil o cerere de concediu,

este necesar a fi obținut acordul de principiu al primului-procurorului.

Or, în cauza dedusă judecății, probatoriul administrat nu

relevă, în sensul celor expuse, o conduită concordantă a

magistratului cercetat.

prezintă relevanță nici susținerile de ordin personal referitoare

la motivele care, în percepția recurentei, au stat la baza hotărârii

primului-procuror, nici aserțiunile referitoare la demersurile pe care

le-ar fi efectuat prin interpuși în vederea formulării și aprobării

cererilor sale de concediu și nici motivele legate de starea sa de

sănătate invocate pentru a justifica absențele de la serviciu în

zilele avute în vedere de instanța de disciplină din perspectiva

laturii obiective a abaterii disciplinare.

recurentei în sensul că, în zilele în care a absentat de la serviciu

și era planificată să asigure serviciul de intervenție, nu

s-au ivit situații care să reclame prezența sa la parchet nu sunt

de natură să înlăture răspunderea disciplinară,

întrucât prezența la serviciu nu este prevăzută pentru

rezolvarea situațiilor urgente, ci reprezintă o obligație

impusă de lege în scopul exercitării atribuțiilor specifice

funcției pe parcursul programului de lucru reglementat, atât cu privire la

sarcinile cunoscute sau predictibile, cât și cu privire la cele neprevăzute.

împrejurările invocate de recurentă în sensul că, pentru anumite

perioade de timp, unii colegi de serviciu s-au aflat în concediu și a fost

planificată să asigure serviciul de intervenție nu

reprezintă cauze exoneratoare de răspundere disciplinară,

întrucât sunt chestiuni extrinseci modului în care pârâta a înțeles

să își îndeplinească obligațiile ce îi incumbă

potrivit legii în privința prezenței la serviciu. Pentru

aceleași considerente nu pot fi primite nici criticile recurentei

referitoare la conduita și modul de gândire al altor persoane cu privire

la programul de lucru.

observat faptul că recurenta, prin apărările și criticile

formulate, nu contestă absența nemotivată de la serviciu în

zilele reținute de instanța de disciplină din perspectiva

laturii obiective a abaterii disciplinare, ci tinde să confere

absențelor o justificare din perspectivă personală, independent

de obligațiile și procedura prevăzute de lege.

doua a dispozițiilor art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, instanța

de disciplină a reținut că absențele nemotivate ale

recurentei de la serviciu au afectat în mod direct activitatea parchetului în

zilele de 25 mai 2015 și 17 august 2015, în care era planificată

să efectueze serviciul de intervenție, precum și din cauza

faptului că a fost căutată de organele de poliție în mod

repetat pentru desfășurarea activităților specifice de

supraveghere a cercetărilor, aspect care nu este combătut pertinent

și concludent de recurentă prin memoriul de recurs.

subiective, cu just temei a reținut instanța de disciplină

că vinovăția, sub forma intenției directe, a magistratului

cercetat rezultă din comportamentul adoptat, întrucât, deși

cunoștea că are obligația de a se prezenta la serviciu, nu a justificat

în mod credibil absența de la serviciu și, chiar dacă nu a

urmărit prin fapta sa să producă anumite consecințe asupra

activității unității de parchet, a avut reprezentarea

că are un comportament inadecvat și neconform regulilor de disciplina

muncii.

susținerile recurentei privind motivele de ordin personal care au

determinat-o să absenteze de la serviciu, Înalta Curte reține

că, pentru a se putea fi constatată existența unei atitudini

conforme dispozițiilor legale și de natură să reflecte o

conduită corectă, diligentă și de

bună-credință, era recomandat ca magistratul să absenteze

de la serviciu numai în ipoteza aprobării cererii sale de concediu sau în

situația obținerii acordului de principiu al conducerii

unității de parchet în cazul fortuit care îl împiedica să

formuleze în prealabil o cerere de concediu. Or, atât probatoriul administrat,

cât și susținerile recurentei nu reliefează o asemenea

conduită.

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

constă în „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori

deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de

conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații

cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

faptul că, la data de 19 martie 2015, pârâta procuror a întârziat la

serviciu, astfel că nu s-a prezentat la ședința de judecată

în care era desemnat să participe, nerespectând astfel în mod nejustificat

ordinul emis în acest sens de primul-procuror, situație în care, pentru a

nu fi perturbată activitatea instanței, la ședința de

judecată a participat primul-procuror.

condiții, instanța de disciplină a reținut cu just temei

faptul că pârâta nu a respectat decizia cu caracter administrativ

emisă de primul-procuror în exercitarea atribuțiilor conferite de

lege, împrejurare de natură a contura existența laturii obiective a

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

subiective, instanța de disciplină a apreciat întemeiat că

pârâta a acționat cu intenție indirectă, deoarece cunoștea

că trebuie să respecte decizia administrativă a

primului-procuror în sensul de a se prezenta la instanță în data de

19 martie 2015 pentru a participa la ședința de judecată și,

chiar dacă nu a urmărit ca prin fapta sa să producă anumite

consecințe negative asupra activității instanței și a

parchetului, a avut reprezentarea că are un comportament inadecvat și

neconform regulilor de disciplina muncii.

din recurs, recurenta-pârâtă nu contestă faptul că a întârziat,

împrejurare ce a determinat înlocuirea și participarea la

ședință a unui alt procuror, ci încearcă să minimalizeze

consecințele negative produse de întârzierea sa și să acrediteze

ideea că, în pofida întârzierii, ar fi participat la ședința

respectivă.

în mod vădit contrară dispozițiilor art. 12 din Codul

deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea nr. 328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

(în vigoare la data săvârșirii faptei), precum și

dispozițiilor art. 200 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul de ordine

interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției

nr. 2632/2014, conform cărora procurorii sunt „obligați să fie

prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților

în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun

prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare,

ori pentru ședințele de judecată în care au fost

desemnați”.

consecință, Înalta Curte reține că apărările

recurentei, reflectând tendința de minimalizare a consecințelor

negative ale conduitei sale în privința desfășurării în

condiții de normalitate, conform programului stabilit, a

activității parchetului și instanței, nu sunt de

natură a demonstra neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

privește individualizarea sancțiunii, se constată că recurenta-pârâtă

nu a formulat critici, sancțiunea aplicată este cea mai

ușoară dintre cele prevăzute la art. 100 din Legea nr. 303/2004,

iar instanța de disciplină a aplicat corect criteriile de

individualizare în funcție de împrejurările concrete în care au fost

săvârșite abaterile, de gravitatea și urmările acestora,

precum și în considerarea circumstanțelor personale și

profesionale ale magistratului.

considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004

coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta procuror

A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Întorsura Buzăului, împotriva Hotărârii nr. 4P din 4

mai 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția

pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/P/2015.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 martie 2017.