ÎCCJ, Decizia nr. 292/2017

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/P/2016 pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii („Secția pentru procurori”), Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din aceeași lege. II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 1P din 8 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/P/2016, Secția pentru procurori a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară, reținând în esență, că nu este îndeplinită condiția referitoare la latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material sub aspectul faptului că instanța disciplinară nu a reținut existența laturii subiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Se arată că, din punctul de vedere al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, în mod corect instanța disciplinară a reținut că procurorul A. nu a respectat dispozițiile art. 212 C. proc. pen., întrucât a emis ordonanța prin care a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de un inculpat fără a îndeplini personal obligațiile prevăzute de textul procedural, toate aceste activități fiind delegate organelor de poliție judiciară. Modul în care pârâtul procuror a făcut aplicarea dispozițiilor procedurale menționate a avut drept consecință faptul că, prin Încheierea nr. 66/JDL din 9 mai 2016, Judecătoria Bistrița a admis excepția invocată de inculpat și, în baza art. 281 alin. (1) lit. e) și lit. f) raportat la art. 212 alin. (2) și (3) și art. 213 C. proc. pen., a constatat nulitatea absolută a ordonanței și, în consecință, a dispus revocarea măsurii controlului judiciar.

Susține recurenta-reclamantă că instanța disciplinară a reținut în mod greșit culpa scuzabilă a procurorului, pentru argumentele arătate în continuare.

Nu pot fi reținute argumentele instanței de disciplină referitoare la noutatea și dificultatea problemei de drept ori situația jurisprudenței și doctrinei, deoarece chestiunea în discuție nu a fost una complexă, iar în legătură cu aceasta nu a fost semnalată practică neunitară la nivelul unităților de parchet, nici măcar opinii juridice diferite în doctrină, de natură a pune probleme magistraților învestiți cu soluționarea dosarelor penale.

Practica mai veche a secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii este în sensul că volumul de activitate al unui magistrat nu justifică încălcarea normelor procedurale, având în vedere obligația acestuia de a asigura supremația legii și respectarea drepturilor și libertăților persoanelor, instituită de art. 4 din Legea nr. 303/2004, precum și consecințele specifice ale constatării nulității absolute a ordonanței emise de pârât (Hotărârea nr. 11J din 12 octombrie 2011 a Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, irevocabilă prin Decizia nr. 65 din 6 februarie 2012 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Culpa gravă, chiar dacă nu comportă intenția de a face rău, prezintă o gravitate particulară, și anume aceea a unui act neglijent în mod evident, pe care nici omul cel mai puțin avizat nu ar comite-o.

În speță, condiția audierii prealabile a inculpatului în prezența avocatului ales sau numit din oficiu (cu excepția situației în care acesta declară că înțelege să uzeze de dreptul la tăcere) apare ca fiind de o egală importanță ca și celelalte condiții impuse de Codul de procedură penală pentru luarea măsurii preventive a controlului judiciar. Prin instituirea condiției audierii prealabile a inculpatului este reglementată o garanție a dreptului la apărare al inculpatului, care înlătură astfel posibilitatea luării măsurii controlului judiciar în mod arbitrar (Hotărârea nr. 3P din 20 aprilie 2016, definitivă prin Decizia nr. 47 din 27 februarie 2017 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Chiar dacă asistența juridică nu este obligatorie în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, la luarea măsurii controlului judiciar este obligatorie ascultarea inculpatului, în prezența avocatului ales sau numit din oficiu. Chiar și numai absența avocatului de la ascultare este suficientă pentru a atrage nulitatea măsurii restrictive de libertate, prin vătămarea gravă a dreptului la apărare al inculpatului, ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

Caracterul grav și neîndoielnic al încălcării normelor de drept procesual penal rezultă din conținutul clar al acestora, care nu comportă interpretări diferite cu privire la obligativitatea audierii prealabile a inculpatului. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror, prin ordonanță motivată, în timpul urmăririi penale impune aducerea inculpatului aflat în stare de reținere, acestuia aducându-i-se la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar.

Or, instanța de disciplină a reținut, pe lângă absența avocatului de la ascultarea inculpatului, și încălcarea altor dispoziții ale art. 212 C. proc. pen., și anume cele referitoare la aducerea inculpatului aflat în stare de reținere, aducerea la cunoștință a infracțiunii de care este suspectat și a motivelor luării măsurii controlului judiciar, respectiv comunicarea către acesta a ordonanței prin care a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Astfel, apreciază recurenta că măsura controlului judiciar putea fi abordată cu mai multă diligență, cu atât mai mult cu cât era dispusă pentru prima dată în cariera magistratului, în sensul respectării stricte a prevederilor Codului de procedură penală, dar și al consultării colegilor sau procurorului ierarhic superior anterior emiterii ordonanței, în cazul unor posibile nelămuriri. De asemenea, nu trebuie minimalizate consecințele directe, imediate ale faptelor magistratului, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză.

În plus, vechimea în profesie a pârâtului procuror, cât și aprecierile pozitive din partea primului -procuror și al primului-procuror adjunct al unității de parchet nu au nicio relevanță în acest cadru, în condițiile în care s-a produs și afectarea imaginii instituției, respectiv a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

În mod greșit instanța de disciplină a avut în vedere practica Inspecției Judiciare în Dosarul nr. y/IJ/1348/DIP/2016, întrucât situația din cauza respectivă este diferită de cea din prezentul litigiu.

În concluzie, recurenta apreciază că magistratul a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege pentru a se constata exercitarea funcției cu gravă neglijență, astfel încât se justifică reținerea săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, cu consecința aplicării unei sancțiuni de natură a-l atenționa pe pârâtul procuror cu privire la conduita viitoare a acestuia în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. IV. Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. V. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 25 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 27 noiembrie 2017. VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, Inspecția Judiciară a învestit Secția pentru procurori, cu o acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a pârâtului procuror pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora: „Art. 99. - Constituie abateri disciplinare: [...] t) exercitarea funcției cu [...] gravă neglijență. Art. 99 1 . - [...] (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.”

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor citate, în jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, pct. 18), s-a reținut că, pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii menționate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

Prin hotărârea atacată, instanța disciplinară a reținut existența laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, motivat de faptul că pârâtul procuror a nesocotit în mod evident dispozițiile art. 212 C. proc. pen., întrucât a emis ordonanța prin care a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de un inculpat fără a îndeplini personal obligațiile prevăzute de textul procedural, ci delegând aceste activități organelor de poliție.

Totodată, instanța disciplinară a reținut că măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanță de pârâtul procuror a fost revocată prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți, fiind incidente motivele de nulitate absolută expres și limitativ enumerate de art. 281 alin. (1) C. proc. pen., pentru ipoteza încălcării dispozițiilor legale care reglementează condițiile de luare a măsurii, respectiv prezența suspectului sau a inculpatului (acesta aflându-se în acel moment în stare de reținere) atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, precum și lipsa asistării acestuia de către avocat, atunci când asistența este obligatorie.

Art. 212 C. proc. pen., a cărui încălcare îi este imputată pârâtului procuror, prevede următoarele: „Art. 212. - Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror (1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere. (2) Inculpatului prezent i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar. (3) Măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozițiile art. 209 alin. (6) - (9) se aplică în mod corespunzător. (4) Procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar prin ordonanță motivată, care se comunică inculpatului.”

Raportat la criticile din recurs, în analiza existenței elementelor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtului în circumstanțele concrete ale faptei reproșate, Înalta Curte urmează a da relevanță susținerilor intimatului-pârât în sensul că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 212 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) și art. 201 C. proc. pen., conform cărora: „Art. 200. - Comisia rogatorie (1) Când un organ de urmărire penală sau instanța de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanțe, care are posibilitatea să le efectueze. (2) Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii. [...] Art. 201. - Delegarea (1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile arătate la art. 200 alin. (1) și (2), efectuarea unui act de procedură și prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare. (2) Dispozițiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător și în caz de delegare.”

Pârâtul procuror susține că a dispus delegarea către organele de poliție a obligațiilor procedurale referitoare la luarea măsurii controlului judiciar, ca urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor citate (art. 212 raportat la art. 201 și art. 200 alin. (1) și (2) C. proc. pen.). Veridicitatea acestor susțineri este confirmată de faptul că, prin Ordonanța nr. 1188/P/2016 din 27 aprilie 2016, pârâtul a dispus delegarea către organul de poliție judiciară a activității de efectuare a actelor de urmărire penală în temeiul art. 201 C. proc. pen.

Referitor la abaterea disciplinară constând în nesocotirea normelor de drept material sau procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut în jurisprudența sa anterioară că statutul profesional specific, în contextul rigorilor intrinseci ale statului de drept, impune a se face distincție între interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea normelor de drept substanțial sau procesual care, deși incidente, nu au format obiectul analizei magistratului, pe de altă parte.

În cauză, în sensul celor reținute anterior, pârâtului procuror i se impută modul în care a făcut interpretarea și aplicarea dispozițiilor procedurale citate, iar nu o ignorare completă a unor norme procedurale pe care trebuia să le aplice, dar nu le-a aplicat. Or, este de observat că, în cauză, pârâtul procuror nu a ignorat dispozițiile procedurale ale art. 212 C. proc. pen., ci, în urma aplicării coroborate cu dispozițiile art. 200 și art. 201 C. proc. pen., a delegat îndeplinirea actelor procedurale către organul de poliție. Faptul că procurorul a delegat organelor de poliție îndeplinirea obligațiilor procedurale denotă, sub aspectul laturii subiective, manifestarea intenției neechivoce de respectare a normelor procedurale, atitudine psihică ce nu poate imprima neregularității procedurale caracterul unei grave neglijențe în sensul art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În circumstanțele expuse, se reține că titularul acțiunii disciplinare pune în discuție chiar modul în care pârâtul procuror a interpretat dispozițiile art. 212 raportat la art. 201 și art. 200 alin. (1) și (2) C. proc. pen., activitate ce cuprinde ansamblul elementelor raționamentului logico-juridic al magistratului în instrumentarea cauzei ce i-a fost repartizată spre soluționare. Or, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, asemenea aspecte nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, ci pot fi cenzurate doar în cadrul controlului ierarhic și în căile de atac reglementate de lege.

Din această perspectivă, în speță este edificator faptul că legalitatea ordonanței imputate pârâtului procuror a fost analizată de judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul căilor de atac reglementate de Codul de procedură penală.

Independent de aspectele arătate, în cauză nu poate fi ignorat faptul că a fost finalizată prin ordonanță de clasare cercetarea disciplinară efectuată cu privire la un alt procuror pentru o situație similară existentă în același dosar în care a fost emisă ordonanța imputată pârâtului, ipoteză ivită ulterior revocării acestei ordonanțe prin hotărârea judecătorului de drepturi și libertăți.

Pentru argumentele expuse, în acord cu instanța disciplinară, Completul de 5 judecători reține că în cauză nu poate fi reținută existența elementelor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtului procuror.

Se cuvine a fi menționat faptul că nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante întemeiate pe Decizia nr. 65 din 6 februarie 2012 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la faptul că volumul de activitate nu justifică încălcarea normelor procedurale. Sub acest aspect, se constată că, în jurisprudența respectivă, circumstanța referitoare la volumul de activitate al magistratului cercetat a fost analizată din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 24/2012, constând în „efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile”, abatere reglementată în prezent de dispozițiile art. 99 lit. h) teza a doua din aceeași lege, în forma modificată prin Legea nr. 24/2012 [„întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”]. Astfel fiind, nu se poate considera că ar fi fost tranșată, cu titlu de jurisprudență anterioară, chestiunea de drept referitoare la lipsa de relevanță a volumului de activitate al magistratului cercetat în analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din forma actuală a Legii nr. 303/2004, constând în „exercitarea funcției cu [...] gravă neglijență”.

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile recurentei-reclamante întemeiate pe Decizia nr. 47 din 27 februarie 2017 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cauza respectivă, a fost reținută săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, motivat de faptul că procurorul „nu a motivat în fapt și în drept soluții de clasare; nu a dispus prin ordonanță preluarea unor cauze la urmărire penală proprie, deoarece nu cunoștea situația reală a acestora; nu s-a pronunțat cu privire la cereri incidentale; a aplicat o instituție juridică din fostul Cod de procedură penală, care era abrogat”, circumstanțe total diferite față de cele analizate în cadrul prezentei proceduri disciplinare, astfel că nu pot fi identificate elemente de similitudine în sensul propus de recurenta-reclamantă.

Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea Secției pentru judecători este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară.