ÎCCJ, Decizia nr. 292/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 292/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 292/2017

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

disciplinară înregistrată sub nr. x/P/2016 pe rolul Secției

pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al

Magistraturii („Secția pentru procurori”), Inspecția Judiciară a

solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile

prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtului A.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița,

pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. t) teza a doua din aceeași lege.

II.

Hotărârea instanței de disciplină

Hotărârea nr. 1P din 8 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr.

x/P/2016, Secția pentru procurori a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea disciplinară, reținând în esență, că nu

este îndeplinită condiția referitoare la latura subiectivă a

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la

art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

III. Recursul

declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta

Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea

normelor de drept material sub aspectul faptului că instanța

disciplinară nu a reținut existența laturii subiective a

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea

nr. 303/2004.

că, din punctul de vedere al laturii obiective a abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, în mod

corect instanța disciplinară a reținut că procurorul A. nu

a respectat dispozițiile art. 212 C. proc. pen., întrucât a emis

ordonanța prin care a dispus luarea măsurii controlului judiciar

față de un inculpat fără a îndeplini personal

obligațiile prevăzute de textul procedural, toate aceste

activități fiind delegate organelor de poliție judiciară.

Modul în care pârâtul procuror a făcut aplicarea dispozițiilor

procedurale menționate a avut drept consecință faptul că,

prin Încheierea nr. 66/JDL din 9 mai 2016, Judecătoria Bistrița a

admis excepția invocată de inculpat și, în baza art. 281 alin.

(1) lit. e) și lit. f) raportat la art. 212 alin. (2) și (3) și

art. 213 C. proc. pen., a constatat nulitatea absolută a ordonanței

și, în consecință, a dispus revocarea măsurii controlului

judiciar.

5.

Susține recurenta-reclamantă că instanța disciplinară

a reținut în mod greșit culpa scuzabilă a procurorului, pentru

argumentele arătate în continuare.

reținute argumentele instanței de disciplină referitoare la

noutatea și dificultatea problemei de drept ori situația

jurisprudenței și doctrinei, deoarece chestiunea în discuție nu

a fost una complexă, iar în legătură cu aceasta nu a fost

semnalată practică neunitară la nivelul unităților de

parchet, nici măcar opinii juridice diferite în doctrină, de natură

a pune probleme magistraților învestiți cu soluționarea dosarelor

penale.

mai veche a secțiilor în materie disciplinară ale Consiliului

Superior al Magistraturii este în sensul că volumul de activitate al unui

magistrat nu justifică încălcarea normelor procedurale, având în

vedere obligația acestuia de a asigura supremația legii și

respectarea drepturilor și libertăților persoanelor,

instituită de art. 4 din Legea nr. 303/2004, precum și

consecințele specifice ale constatării nulității absolute a

ordonanței emise de pârât (Hotărârea nr. 11J din 12 octombrie 2011 a

Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului

Superior al Magistraturii, irevocabilă prin Decizia nr. 65 din 6 februarie

2012 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație

și Justiție).

gravă, chiar dacă nu comportă intenția de a face rău,

prezintă o gravitate particulară, și anume aceea a unui act

neglijent în mod evident, pe care nici omul cel mai puțin avizat nu ar

comite-o.

speță, condiția audierii prealabile a inculpatului în

prezența avocatului ales sau numit din oficiu (cu excepția

situației în care acesta declară că înțelege să uzeze

de dreptul la tăcere) apare ca fiind de o egală importanță

ca și celelalte condiții impuse de Codul de procedură

penală pentru luarea măsurii preventive a controlului judiciar. Prin

instituirea condiției audierii prealabile a inculpatului este

reglementată o garanție a dreptului la apărare al inculpatului,

care înlătură astfel posibilitatea luării măsurii

controlului judiciar în mod arbitrar (Hotărârea nr. 3P din 20 aprilie

2016, definitivă prin Decizia nr. 47 din 27 februarie 2017 a Completului

de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție).

dacă asistența juridică nu este obligatorie în cursul

urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al

judecății, la luarea măsurii controlului judiciar este

obligatorie ascultarea inculpatului, în prezența avocatului ales sau numit

din oficiu. Chiar și numai absența avocatului de la ascultare este

suficientă pentru a atrage nulitatea măsurii restrictive de

libertate, prin vătămarea gravă a dreptului la apărare al

inculpatului, ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

11.

Caracterul grav și neîndoielnic al încălcării normelor de drept

procesual penal rezultă din conținutul clar al acestora, care nu comportă

interpretări diferite cu privire la obligativitatea audierii prealabile a

inculpatului. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror,

prin ordonanță motivată, în timpul urmăririi penale impune

aducerea inculpatului aflat în stare de reținere, acestuia aducându-i-se

la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege,

infracțiunea de care este suspectat și motivele luării

măsurii controlului judiciar.

instanța de disciplină a reținut, pe lângă absența

avocatului de la ascultarea inculpatului, și încălcarea altor

dispoziții ale art. 212 C. proc. pen., și anume cele referitoare la

aducerea inculpatului aflat în stare de reținere, aducerea la

cunoștință a infracțiunii de care este suspectat și a

motivelor luării măsurii controlului judiciar, respectiv comunicarea

către acesta a ordonanței prin care a fost dispusă măsura

controlului judiciar.

apreciază recurenta că măsura controlului judiciar putea fi

abordată cu mai multă diligență, cu atât mai mult cu cât

era dispusă pentru prima dată în cariera magistratului, în sensul

respectării stricte a prevederilor Codului de procedură penală,

dar și al consultării colegilor sau procurorului ierarhic superior

anterior emiterii ordonanței, în cazul unor posibile nelămuriri. De

asemenea, nu trebuie minimalizate consecințele directe, imediate ale

faptelor magistratului, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat

în cauză.

vechimea în profesie a pârâtului procuror, cât și aprecierile pozitive din

partea primului -procuror și al primului-procuror adjunct al

unității de parchet nu au nicio relevanță în acest cadru,

în condițiile în care s-a produs și afectarea imaginii

instituției, respectiv a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Bistrița.

greșit instanța de disciplină a avut în vedere practica

Inspecției Judiciare în Dosarul nr. y/IJ/1348/DIP/2016, întrucât

situația din cauza respectivă este diferită de cea din prezentul

litigiu.

concluzie, recurenta apreciază că magistratul a acționat cu

forma de vinovăție cerută de lege pentru a se constata

exercitarea funcției cu gravă neglijență, astfel încât se

justifică reținerea săvârșirii abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, cu

consecința aplicării unei sancțiuni de natură a-l

atenționa pe pârâtul procuror cu privire la conduita viitoare a acestuia

în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

IV.

Apărările intimatei Inspecția Judiciară

17.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului,

ca nefondat.

V. Procedura

de filtrare a recursului

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea

din 25 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul

de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată

pe fond la 27 noiembrie 2017.

VI.

Considerentele Înaltei Curți

art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de

recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare.

cauză, Inspecția Judiciară a învestit Secția pentru

procurori, cu o acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a

pârâtului procuror pentru săvârșirea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:

„Art. 99. -

Constituie abateri disciplinare: [...]

t)

exercitarea funcției cu [...] gravă neglijență.

Art. 99

1

.

- [...]

(2)

Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau

procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și

nescuzabil, normele de drept material ori procesual.”

interpretarea și aplicarea dispozițiilor citate, în jurisprudența

Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție (Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, pct. 18), s-a reținut

că, pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii

menționate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele

condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce

norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se

producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în

materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală

(art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie

prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără

temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși

trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în

discuție, forma de vinovăție impusă de lege este

neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai

puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut

rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să

genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter

evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită

contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența

unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o

normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să

rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe

baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil

(persoană informată și de bună-credință) nu poate

găsi o justificare.

hotărârea atacată, instanța disciplinară a reținut

existența laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art.

99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, motivat de faptul că

pârâtul procuror a nesocotit în mod evident dispozițiile art. 212 C. proc.

pen., întrucât a emis ordonanța prin care a dispus luarea măsurii

controlului judiciar față de un inculpat fără a îndeplini

personal obligațiile prevăzute de textul procedural, ci delegând

aceste activități organelor de poliție.

23.

Totodată, instanța disciplinară a reținut că

măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanță de

pârâtul procuror a fost revocată prin încheierea judecătorului de

drepturi și libertăți, fiind incidente motivele de nulitate

absolută expres și limitativ enumerate de art. 281 alin. (1) C. proc.

pen., pentru ipoteza încălcării dispozițiilor legale care

reglementează condițiile de luare a măsurii, respectiv

prezența suspectului sau a inculpatului (acesta aflându-se în acel moment

în stare de reținere) atunci când participarea sa este obligatorie potrivit

legii, precum și lipsa asistării acestuia de către avocat,

atunci când asistența este obligatorie.

C. proc. pen., a cărui încălcare îi este imputată pârâtului

procuror, prevede următoarele:

„Art. 212. -

Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror

(1)

Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau

aducerea inculpatului aflat în stare de reținere.

(2)

Inculpatului prezent i se aduc la cunoștință, de îndată, în

limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și

motivele luării măsurii controlului judiciar.

(3)

Măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea

inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu.

Dispozițiile art. 209 alin. (6) - (9) se aplică în mod corespunzător.

(4)

Procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar prin

ordonanță motivată, care se comunică inculpatului.”

la criticile din recurs, în analiza existenței elementelor de angajare a

răspunderii disciplinare a pârâtului în circumstanțele concrete ale

faptei reproșate, Înalta Curte urmează a da relevanță

susținerilor intimatului-pârât în sensul că a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 212 raportat la art. 200 alin. (1) și (2) și

art. 201 C. proc. pen., conform cărora:

„Art. 200. -

Comisia rogatorie

(1) Când un

organ de urmărire penală sau instanța de judecată nu are

posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la

fața locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să

efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de

urmărire penală ori unei alte instanțe, care are posibilitatea

să le efectueze.

(2) Punerea

în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive,

încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte

procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.

[...]

Art. 201. -

Delegarea

(1) Organul

de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune,

în condițiile arătate la art. 200 alin. (1) și (2), efectuarea

unui act de procedură și prin delegare. Delegarea poate fi dată

numai unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare.

(2)

Dispozițiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod

corespunzător și în caz de delegare.”

procuror susține că a dispus delegarea către organele de

poliție a obligațiilor procedurale referitoare la luarea măsurii

controlului judiciar, ca urmare a interpretării și aplicării

dispozițiilor citate (art. 212 raportat la art. 201 și art. 200 alin.

(1) și (2) C. proc. pen.). Veridicitatea acestor susțineri este

confirmată de faptul că, prin Ordonanța nr. 1188/P/2016 din 27

aprilie 2016, pârâtul a dispus delegarea către organul de poliție

judiciară a activității de efectuare a actelor de urmărire

penală în temeiul art. 201 C. proc. pen.

la abaterea disciplinară constând în nesocotirea normelor de drept

material sau procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție a reținut în jurisprudența sa

anterioară că statutul profesional specific, în contextul rigorilor

intrinseci ale statului de drept, impune a se face distincție între

interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial sau

procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, pe

parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea

normelor de drept substanțial sau procesual care, deși incidente, nu

au format obiectul analizei magistratului, pe de altă parte.

cauză, în sensul celor reținute anterior, pârâtului procuror i se

impută modul în care a făcut interpretarea și aplicarea

dispozițiilor procedurale citate, iar nu o ignorare completă a unor

norme procedurale pe care trebuia să le aplice, dar nu le-a aplicat. Or,

este de observat că, în cauză, pârâtul procuror nu a ignorat dispozițiile

procedurale ale art. 212 C. proc. pen., ci, în urma aplicării coroborate

cu dispozițiile art. 200 și art. 201 C. proc. pen., a delegat

îndeplinirea actelor procedurale către organul de poliție. Faptul

că procurorul a delegat organelor de poliție îndeplinirea

obligațiilor procedurale denotă, sub aspectul laturii subiective,

manifestarea intenției neechivoce de respectare a normelor procedurale,

atitudine psihică ce nu poate imprima neregularității

procedurale caracterul unei grave neglijențe în sensul art. 99 lit. t)

teza a doua coroborat cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

circumstanțele expuse, se reține că titularul acțiunii

disciplinare pune în discuție chiar modul în care pârâtul procuror a

interpretat dispozițiile art. 212 raportat la art. 201 și art. 200

alin. (1) și (2) C. proc. pen., activitate ce cuprinde ansamblul

elementelor raționamentului logico-juridic al magistratului în

instrumentarea cauzei ce i-a fost repartizată spre soluționare. Or,

așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului

de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, asemenea aspecte nu pot forma obiectul unei verificări

disciplinare, ci pot fi cenzurate doar în cadrul controlului ierarhic și

în căile de atac reglementate de lege.

această perspectivă, în speță este edificator faptul

că legalitatea ordonanței imputate pârâtului procuror a fost

analizată de judecătorul de drepturi și libertăți în

cadrul căilor de atac reglementate de Codul de procedură penală.

31.

Independent de aspectele arătate, în cauză nu poate fi ignorat faptul

că a fost finalizată prin ordonanță de clasare cercetarea

disciplinară efectuată cu privire la un alt procuror pentru o

situație similară existentă în același dosar în care a fost

emisă ordonanța imputată pârâtului, ipoteză ivită ulterior

revocării acestei ordonanțe prin hotărârea judecătorului de

drepturi și libertăți.

argumentele expuse, în acord cu instanța disciplinară, Completul de 5

judecători reține că în cauză nu poate fi

reținută existența elementelor de angajare a răspunderii

disciplinare a pârâtului procuror.

a fi menționat faptul că nu pot fi primite susținerile

recurentei-reclamante întemeiate pe Decizia nr. 65 din 6 februarie 2012 a

Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție referitoare la faptul că volumul de activitate nu

justifică încălcarea normelor procedurale. Sub acest aspect, se

constată că, în jurisprudența respectivă, circumstanța

referitoare la volumul de activitate al magistratului cercetat a fost

analizată din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. i) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificării prin

Legea nr. 24/2012, constând în „efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din

motive imputabile”, abatere reglementată în prezent de dispozițiile

art. 99 lit. h) teza a doua din aceeași lege, în forma modificată

prin Legea nr. 24/2012 [„întârzierea repetată în efectuarea

lucrărilor, din motive imputabile”]. Astfel fiind, nu se poate considera

că ar fi fost tranșată, cu titlu de jurisprudență

anterioară, chestiunea de drept referitoare la lipsa de

relevanță a volumului de activitate al magistratului cercetat în

analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. t) teza a doua din forma actuală a Legii nr. 303/2004,

constând în „exercitarea funcției cu [...] gravă

neglijență”.

asemenea, nu pot fi primite nici susținerile recurentei-reclamante

întemeiate pe Decizia nr. 47 din 27 februarie 2017 a Completului de 5

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În

cauza respectivă, a fost reținută săvârșirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, motivat

de faptul că procurorul „nu a motivat în fapt și în drept soluții

de clasare; nu a dispus prin ordonanță preluarea unor cauze la

urmărire penală proprie, deoarece nu cunoștea situația

reală a acestora; nu s-a pronunțat cu privire la cereri incidentale;

a aplicat o instituție juridică din fostul Cod de procedură

penală, care era abrogat”, circumstanțe total diferite față

de cele analizate în cadrul prezentei proceduri disciplinare, astfel că nu

pot fi identificate elemente de similitudine în sensul propus de

recurenta-reclamantă.

toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată

că hotărârea Secției pentru judecători este legală

și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art.

488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,

va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecția

Judiciară.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva

Hotărârii nr. 1P din 8 februarie 2017, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie

disciplinară în Dosarul nr. x/P/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.

Procesat de

GGC - LM