ÎCCJ, Decizia nr. 131/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 131/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia civilă nr. 131/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I.

Acțiunea disciplinară;

sub nr. 5/J/2016 pe rolul secției pentru judecători în materie

disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția

Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile

prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare („Legea nr. 304/2004”), pârâtei A.,

judecător la Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t)

raportat la art. 99

1

alin. (2) din aceeași lege.

II. Hotărârea instanței de

disciplină;

iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016, Secția pentru

judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al

Magistraturii a admis în parte acțiunea disciplinară formulată

de Inspecția Judiciară, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004,

a aplicat pârâtei A., judecător la Judecătoria Timișoara,

sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcția de

judecător pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la

art. 99

1

alin. (2) din aceeași lege și a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea disciplinară având ca obiect abaterea disciplinară

prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

III. Recursurile declarate în

cauză;

menționate la pct. 2, au declarat recurs reclamanta Inspecția

Judiciară și pârâta A.

Recursul declarat de reclamanta

Inspecția Judiciară

;

Inspecția Judiciară invocă motivele prevăzute de art. 488 alin.

(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și expune criticile arătate în

continuare.

disciplină a reținut că fapta pârâtei nu se circumscrie abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, considerând

că ar exista identitate între obligațiile legale și cele

regulamentare a căror încălcare a fost susținută de

Inspecția Judiciară în sarcina pârâtei judecător, astfel încât să

facă plauzibilă ipoteza unei duble incriminări.

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, pentru a

atrage răspunderii disciplinare este necesar să existe în sarcina

magistratului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de

lege sau de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești, precum și o nerespectare a acestei

obligații.

caracter administrativ este prevăzută în sarcina judecătorilor prin

norme legale, regulamentare și deontologice cu caracter general, respectiv

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 din Regulamentul de ordine

interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior ai Magistraturii nr. 387/2005,

aplicabil în raport cu momentul săvârșirii faptelor,

(denumit în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești”) și

art. 12

din Codul

deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii

(denumit

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „

Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor

”)

.

situația de fapt, obligațiile cu caracter administrativ

încălcate de pârâta judecător sunt cele prevăzute de art. 54 alin.

(1) lit. a), art. 105, art. 108 din Regulamentul de ordine interioară a

instanțelor judecătorești.

fi încălcat dispozițiile art. 51, art. 234 și art. 401 C. proc.

civ. reprezintă nu numai o nerespectare a obligațiilor prevăzute

de dispozițiile regulamentare menționate anterior, ci, în

același timp, instigarea, respectiv determinarea grefierului de

ședință la încălcarea atribuțiilor ce îi revin

potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor

judecătorești. Completarea soluției date cererilor de

abținere sau de recuzare în condica de ședință în format

tipizat de hârtie ori direct în condica electronică generată de

sistemul Ecris nu poate reprezenta o transcriere de către grefier a

minutei, în condițiile în care minuta nu era întocmită în scris, ci

transmisă verbal de pârâta judecător, astfel încât să se

poată susține că grefierul ar fi transcris eronat soluția

și să fie justificată în vreun fel solicitarea

judecătorului de modificare a soluției.

disciplină a reținut că pârâtei judecător i-ar fi imputate

faptele săvârșite de grefierul de ședință, iar nu cele

ce revin judecătorului.

cauzei, nu poate fi reținută identitate între exercitarea

funcției cu gravă neglijență prin încălcarea art. 51, art.

234, art. 401 și art. 429 C. proc. civ. și nerespectarea prevederilor

art. 54 alin. (1) lit. a), art. 105 și art. 108 din Regulamentul de ordine

interioară a instanțelor judecătorești.

judiciară, Inspecția Judiciară afirmă că, prin Hotărârea

nr. 1J din 20 ianuarie 2016, secția pentru judecători în materie

disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut

că o situație de fapt similară întrunește elementele

constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din

Legea nr. 303/2004, iar recursul declarat împotriva acestei hotărâri a

fost respins prin Decizia nr. 326 din 28 noiembrie 2016 a

Înaltei Curți de

Casație și Justiție

- Completul de 5 judecători.

Recursul declarat de pârâta

judecător A.

;

motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.,

formulând criticile arătate în continuare.

lipsită de temei legal și a fost dată cu interpretarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004,

prin schimbarea naturii și înțelesului lămurit și

vădit neîndoielnic al textului, instanța de disciplină realizând

o greșită încadrare a faptei și o greșită

individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, cu încălcarea

prezumției de nevinovăție.

prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu sunt întrunite condițiile

angajării răspunderii disciplinare.

critici,

recurenta-pârâtă

afirmă

că neîntocmirea minutelor în cazul cererilor de abținere/recuzare

reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a prevederilor

legale incidente, astfel că nu poate face obiectul contenciosului

disciplinar pentru argumentele următoare.

rezultă că în aceeași manieră procedează și

alți judecători din cadrul instanței, iar, ulterior

declanșării prezentei cercetări disciplinare, această

chestiune s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de unificare a

practicii judiciare din luna noiembrie și a făcut obiectul Notei de

îndrumare din 19 februarie 2016. În aceste condiții, recurenta-pârâtă

susține că procedura pe care a urmat-o cu ocazia

soluționării cererilor de abținere/recuzare este rezultatul unei

interpretări controversate a dispozițiilor legale incidente.

99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în sfera răspunderii

disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor de drept

material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea

actelor întocmite de magistrat și pentru care un observator rezonabil/persoană

informată și de bună-credință nu poate găsi o

justificare. Or, înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada unei

încălcări cu caracter nescuzabil, cărora să le

lipsească orice justificare, să fie în vădită

contradicție cu dispozițiile legale și care, din punct de vedere

subiectiv, să poată evidenția grava neglijență.

Dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 au avut în vedere

aceea încălcare evidentă și indiscutabilă, iar nu o

situație echivocă, susceptibilă de interpretare cu privire la

care, în aceeași instanță, există soluții diferite,

neavând relevanță din acest punct de vedere dacă soluția

aleasă este sau nu corectă.

s-ar reproșa o culpă în procedura urmată cu ocazia

soluționării cererilor de abținere/recuzare,

recurenta-pârâtă susține că aceasta este grefată pe o

practică neunitară dovedită la nivelul instanței, astfel

că fapta reținută în sarcina sa are drept cauză o

eventuală greșeală colectivă, iar nu o situație de

angajare a răspunderii disciplinare a magistratului.

presupune stabilirea naturii juridice și efectelor minutei, în raport cu

voința legiuitorului, în condițiile în care legea procesual

civilă conține o unică dispoziție cu privire la acest

aspect, respectiv art. 401 C. proc. civ. Încheierea prin care se

soluționează cererea de abținere/recuzare nu dezinvestește

instanța, ci rezolvă doar o chestiune premergătoare fondului,

fiind pentru aceste motive litis ordinatorii ca și hotărârile

(încheieri) prin care se dispune rezolvarea unor excepții, cereri etc.,

pentru care nu se impune întocmirea unei minute. Încheierile în materia

abținerilor/recuzărilor sunt încheieri prin care „nu se spune

dreptul” și prin care nu se decide asupra temeiului și obiectului

acțiunii, rațiune pentru care nu se impune întocmirea prealabilă

a minutei. Pe de altă parte, nu se poate considera că încheierea

și minuta au aceleași valențe, încheierea neputând ține loc

de minută, întrucât ar însemna ca judecătorul să poată

să alegă între minută și încheierea (motivată), ceea

ce nu este permis.

reținut în mod eronat că a modificat soluția în sistemul Ecris, întrucât

soluția pronunțată a fost aceeași tot timpul, însă

grefierul de ședință a introdus eronat soluția în programul

Ecris, aspect dovedit prin înscrisurile aflate la dosar, respectiv declarația

dată de grefierul de ședință, care, la data de 27 octombrie

2015, a recunoscut implicit că soluția pe care i-a indicat-o

judecătorul a fost de respingere și că din greșeală a

menționat în Ecris soluția din alt dosar, în care era admisă

cererea de abținere, iar, subsecvent întocmirii încheierii de

ședință, constatând eroarea strecurată, a procedat la

îndreptarea acesteia atât în condica de ședință, cât și în Ecris.

Cu toate acestea, recurenta susține că grefierul nu i-a prezentat

condica de ședință pentru semnare. Această declarație

inițială a grefierului de ședință nu a fost

valorificată în cadrul cercetării disciplinare, deși se putea

observa că același grefier și-a schimbat în mod convenabil

poziția prin declarația din 29 octombrie 2015 în cadrul căreia a

susținut că judecătorul i-ar fi indicat soluția de admitere

a cererii de abținere.

recurenta-pârâtă susține că nu i se poate imputa modificarea

soluției, situația de fapt reală constând în introducerea

eronată în Ecris a soluției de către grefierul de

ședință, eroare pe care judecătorul nu a fost în

măsură să o constate imediat din cauza neprezentării condicii

spre semnare, greșeală îndreptată ulterior prezentării

încheierii de ședință.

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

expune criticile arătate în continuare.

reiese faptul că a fost sancționată și pentru conduita

profesională din perioada 2006-2012.

recurenta-pârâtă invocă excepția nulității absolute a

cercetării disciplinare, întrucât în cuprinsul rezoluției de sesizare

se face mențiune despre nescrierea minutelor cu ocazia

soluționării cererilor de abținere/recuzare (incidentelor

procedurale), iar nicidecum despre neîntocmirea minutelor cu ocazia

deliberării în toate celelalte cauze care i-au revenit spre

soluționare, aspect care reiese cu claritate din cuprinsul

procesului-verbal de ascultare din 24 februarie 2016, în cursul cercetării

disciplinare, din această perspectivă fiindu-i încălcat dreptul

la apărare, întrucât nu a fost încunoștințată cu privire la

toate aspectele și cauzele vizate, contrar dispozițiilor art. 46 alin.

(1) din Legea nr. 317/2004.

excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii

disciplinare, întrucât, potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de

zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani

de la data la care fapta a fost săvârșită. Întrucât

acțiunea disciplinară a fost exercitată la data de 23 martie 2016,

faptele care ar fi putut face obiectul cercetării disciplinare sunt cele

săvârșite după data de 23 martie 2014. Or, având în vedere

că fapta pentru care a fost sancționată a fost

săvârșită anterior anului 2014, dreptul la acțiune

disciplinară este prescris. Din interpretarea textului legal, rezultă

că cele două termene nu sunt alternative, fiind obligatoriu ca

exercitarea acțiunii disciplinare să se circumscrie ambelor termene,

astfel încât nerespectarea oricăruia dintre cele două termene

constituie un viciu de nelegalitate. Instanța de disciplină a

interpretat greșit dispozițiile legale menționate, ignorând

faptul că acțiunea disciplinară a fost exercitată cu

încălcarea termenului de 2 ani prevăzut de lege.

recurenta-pârâtă solicită a se constata că la dosar există

minutele în care se consemnează data pronunțării, însă

instanța de disciplină a pronunțat hotărârea cu nesocotirea

dispozițiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ.

individualizarea sancțiunii, recurenta-pârâtă invocă principiul

proporționalității prevăzut de pct. 5.1 din Carta

Europeană privind Statutul Judecătorilor, precum și faptul

că, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, este necesar a se

ține cont de circumstanțele personale ale magistratului și de

întregul context în care a fost săvârșită abaterea

disciplinară.

că sancțiunea aplicată este nejustificat de aspră în raport

cu caracterul gradual al angajării răspunderi disciplinare și

prezumția de nevinovăție. Sancțiunea aplicată este

fundamentată pe probe nelegale, prin preluarea necritică a

declarațiilor unor grefieri, cu care a lucrat anterior anului 2014. Starea

de fapt a fost reținută în cadrul verificărilor prealabile

și cercetării disciplinare efectuată de Inspecția Judiciară

prin administrarea defectuoasă și incompletă a probelor, cu

nesocotirea apărărilor, fiindu-i înlăturate în mod neprobat

și nemotivat susținerile formulate.

formulează critici cu privire la rolul activ al judecătorului, în

sensul celor arătate în continuare.

încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ., nefiind preocupată de

aflarea adevărului, întrucât, în virtutea rolului activ, trebuia să

procedeze la audierea martorilor (grefieri) în mod nemijlocit, întrucât

declarațiile aflate la dosar sunt viciate. Din această

perspectivă, instanța de disciplină a încălcat

dispozițiile art. 6 §3 lit. d) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care

consacră dreptul de a interoga martorii acuzări și pe cei în

apărare în aceleași condiții, ca expresie a principiului

egalității armelor. Noțiunea de „martor” utilizată de

dispozițiile menționate din Convenție vizează nu doar

martorii în sens strict, ci orice persoană care oferă o

declarație în fața organelor judiciare și care poate fi

luată în calcul pentru pronunțarea unei soluții (cauza Luca

împotriva Italiei). În cadrul unei proceduri echitabile, ar fi trebuit ca

instanța de disciplină să dispună audierea martorilor

și în fața sa (cauza Destrehem împotriva Franței).

recurenta-pârâtă că declarațiile martorilor au fost luate de

inspectorul judiciar în absența judecătorului cercetat și

fără a-i fi fost oferită judecătorului posibilitatea de a

pune întrebări martorilor și fără a se putea discuta niciun

aspect cu privire la credibilitatea și probitatea acestora. Faptul că

instanța de disciplină care și-a fundamentat hotărârea pe

aceste declarații nu a putut lua contact cu martorii și nu a putut

aprecia asupra veridicități declarațiilor lor, constituie o

încălcare a art. 6 §1 din Convenție.

disciplină nu a încercat să clarifice rolul îndeplinit de aceste

persoane, motivele personale avute în vedere de acestea, martorii nefiind

supuși unei analize aprofundate prin intermediul adresării de întrebări

în mod nemijlocit de către instanță în vederea verificării

credibilității lor, instanța nefăcând altceva decât să

preia declarațiile acestora în lipsa unei analize critice.

căreia practica în materie se distinge de cea a tuturor colegilor

judecători este neverosimilă în condițiile în care conducerea

instanței a luat cunoștință de modul în care și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu, iar la nivelul instanței practica

era neunitară. În acest sens, recurenta-pârâtă solicită a fi

avută în vedere declarația președintelui Judecătoriei Timișoara,

care, la data de 13 iulie 2016, a declarat că, în calitate de

președinte al instanței, a luat cunoștință de modul în

care pârâta judecător și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu

și nu a constatat disfuncționalități, neexistând

sesizări de natura celor ce fac obiectul cercetării disciplinare.

IV. Procedura de filtrare a

recursurilor;

competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27

februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de

filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată

pe fond la data de 24 aprilie 2017.

V. Considerentele Înaltei Curți;

criticile cuprinse în recursurile prezentate la pct. III vor fi analizate

sistematizat prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor

legale incidente în sensul considerentelor arătate în continuare.

învestit instanța de disciplină, cu o acțiune vizând angajarea

răspunderii disciplinare a pârâtei judecător A. pentru

săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m)

și lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea

nr. 303/2004, conform cărora:

„Art. 99. - Constituie abateri

disciplinare: (…);

m) nerespectarea în mod nejustificat a

dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în

conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori

a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau

regulamente;

t) exercitarea funcției cu (…)

gravă neglijență.

Art. 99

1

. - (…); (2) Există

gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul

nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil,

normele de drept material ori procesual.”

administrat, în ceea ce privește situația de fapt, instanța de

disciplină a reținut, în esență, următoarele: A. În Dosarul

nr. x/325/2014: (i) fiind învestită cu soluționarea unei cereri de

recuzare, pârâta judecător a respins cererea prin Încheierea din 11 mai

2015, neconsemnată într-o minută, soluția fiind editată în Ecris

la data de 12 mai 2015, iar conținutul documentului, la data de 14 mai 2015;

(ii) fiind învestită cu soluționarea unei cereri de abținere, soluția

pronunțată la 25 septembrie 2015, neconsemnată de pârâta

judecător într-o minută, a fost editată în Ecris la 29

septembrie 2015, în sensul admiterii cererii, iar la data de 30 septembrie 2015

a fost modificată, în sensul respingerii cererii, conținutul

încheierii fiind editat în Ecris la 1 octombrie 2015; (iii) fiind

învestită cu soluționarea unor noi cereri de abținere și

recuzare, pârâta judecător a pronunțat soluția la 26 octombrie

2015, neconsemnată într-o minută și editată în Ecris la 29

octombrie 2015, dată la care a fost editat și conținutul

încheierii. La termenul din 28 octombrie 2015, completul învestit cu

soluționarea cauzei în fond a amânat judecata din cauza faptului că,

la data respectivă, soluția și încheierea de soluționare a

celor două incidente procedurale nu fuseseră menționate și

editate în sistemul Ecris. B. În urma verificării altor 13 dosare având ca

obiect cereri de abținere sau recuzare, s-a constatat că numai în 2

dosare pârâta a întocmit minute în formă tehnoredactată. C. Pârâta

judecător nu întocmește minute cu ocazia soluționării

cererilor de abținere sau recuzare, ci îi comunică verbal grefierului

de ședință soluțiile, aceasta fiind premisa care a

determinat aspectele constatate cu privire la Dosarul nr. x/325/2014. D. Conducerea

instanței a comunicat faptul că practica instanței nu este

unitară în ceea ce privește obligativitatea scrierii minutei în cazul

cererilor de abținere/recuzare, în sensul că, dintre cei 41 de

judecători, 6 judecători sunt de părere că, în cazul

acestor cereri, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 401 C. proc. civ.

și, fără să scrie o minută, întocmesc de îndată

încheierea în temeiul căreia grefierul introduce soluția în condica

de ședință.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamanta Inspecția Judiciară

;

constată că, deși recurenta-reclamantă Inspecția

Judiciară invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.

proc. civ., criticile formulate se circumscriu, în substanța lor,

motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest

sens, este de observat că, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă

tinde în realitate să demonstreze că instanța de disciplină

„a prezentat în mod denaturat și a redat trunchiat argumentele în drept

(…) cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit.

m)” din Legea nr. 303/2004, aceste susțineri vizând, în esența lor,

aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel

subsumate motivului prevăzut de pct. 8 al textului procedural. În

consecință, criticile formulate de recurenta-reclamantă

Inspecția Judiciară vor fi analizate din perspectiva motivului

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în contextul

în care vizează numai soluția de respingere, ca neîntemeiată, a

acțiunii disciplinare sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Inspecția Judiciară pentru a justifica reținerea în sarcina

pârâtei judecător a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m)

din Legea nr. 303/2004, sub aspectul nerespectării în mod nejustificat a

obligațiilor prevăzute de regulamente, sunt următoarele:

- art. 4 alin. (1)

din Legea nr.

303/2004;

„Art. 4. - (1) Judecătorii și procurorii

sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure

supremația legii, să respecte drepturile și

libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața

legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor

participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea

acestora, să respecte Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea

profesională continuă.”

- art. 5

din Regulamentul de

ordine interioară a instanțelor judecătorești:

„Art. 5. - (1) (…);

(2)

Judecătorii au

următoarele îndatoriri:

a)

să asigure,

prin activitatea desfășurată, respectarea legii și independența

puterii judecătorești;

b)

să respecte

normele codului deontologic, prevederile legale, cele ce rezultă din

regulamente, din hotărârile adunărilor generale și ale

colegiilor de conducere; (…)”;

- art. 12

din Codul deontologic

al judecătorilor și procurorilor:

„Art. 12. - Judecătorii și

procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu

competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să

respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi,

regulamente și ordine de serviciu.”

dispozițiile citate consacră lipsit de orice echivoc obligația

generală a judecătorului de a asigura respectarea legii și a îndatoririlor

cu caracter administrativ stabilite prin norme legale, regulamentare și

deontologice.

faptul că, sub aspectul laturii obiective, faptele reținute în

cauză în sarcina pârâtei judecător relevă deficiențe în

aplicarea dispozițiilor

-

menționate de recurenta-reclamantă

Inspecția Judiciară

-

din

Regulamentul de ordine interioară

al instanțelor judecătorești, respectiv:

„Art. 54. - (1) Grefierul de

ședință are următoarele atribuții:

a)

participă la

ședințele de judecată, îndeplinind atribuțiile

prevăzute de lege și de prezentul regulament, sub controlul

președintelui completului de judecată;

Art. 105. -

(1)

Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care poate

fi redactată și prin utilizarea tehnicii de calcul.

(2)

Minuta trebuie

să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul

hotărârii.

(3)

În cauzele civile,

din minută trebuie să rezulte explicit soluția pentru fiecare

capăt de cerere. (…);

(5)

După semnarea

minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către

grefierul de ședință, integral, cu excepția datelor cu

caracter personal, altele decât numele și prenumele părților. (…);”

Art. 108.

- (1)

Judecătorii sunt obligați să verifice efectuarea în termen a

încheierilor și a celorlalte lucrări întocmite de grefierul de

ședință, restituindu-le pe cele necorespunzătoare și

dând îndrumările necesare pentru refacerea lor. (…)”.

faptul că dispozițiile art. 105 din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești, a căror

încălcare este indicată de recurenta-reclamantă Inspecția

Judiciară ca element constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute

de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sunt corespunzătoare

dispozițiilor C. proc. civ. referitoare la întocmirea minutei,

dispoziții a căror nesocotire a fost reținută de

instanța de disciplină ca element constitutiv al abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat

la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost

reținută în sarcina pârâtei judecător prin prisma faptului

că a încălcat în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil normele de

drept procesual referitoare la însușirea sub semnătură, la

momentul pronunțării, a soluției date cererii de abținere

sau recuzare, încălcare de natură a atrage în mod inerent și

deficiențe în respectarea normelor regulamentare citate. Altfel spus,

încălcarea de către pârâta judecător a normelor de drept

procesual a creat premisele deficiențelor subsecvente în aplicarea

dispozițiilor regulamentare menționate. Raportat la situația de

fapt constatată în speță, abaterea disciplinară

prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 ar fi putut fi

reținută, spre exemplu, în ipoteza în care pârâta ar fi respectat

normele de drept procesual, însă, în cadrul activității

ulterioare încheierii dezbaterilor, nu ar fi respectat obligația ce îi

revine potrivit dispozițiile citate din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești referitoare la

verificarea efectuării lucrărilor de către grefierul de

ședință. Însă, este de observat că pârâta

judecător a îndeplinit sarcina ce îi revenea potrivit dispozițiilor

regulamentare, procedând la verificarea activităților îndeplinite de

grefierul de ședință ulterior încheierii dezbaterilor,

dovadă în acest sens fiind faptul că cele constatate în cadrul

acestei verificări au determinat modificarea în Ecris a soluției din

25 septembrie 2015.

Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că instanța

de disciplină nu a reținut că pârâtei judecător i-ar fi

imputate fapte săvârșite de grefierul de ședință din

perspectiva normelor legale și regulamentare analizate.

Curte reține că instanța de disciplină cu just temei a

apreciat că, în speță, conduita culpabilă a pârâtei

judecător constând în nerespectarea dispozițiilor art. 51, art. 234, art.

401 și art. 429 C. proc. civ. a avut drept consecință modul

defectuos în care grefierul de ședință și-a îndeplinit

atribuțiile specifice funcției, fără însă ca asemenea

repercusiuni inerente conduitei principale imputate judecătorului să

poată fi circumscrise în mod distinct conținutului abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, întrucât

ar însemna ca în sarcina magistratului să fie reținute două

abateri disciplinare distincte pentru una și aceeași faptă, ceea

ce ar reprezenta o „dublă incriminare”, cu încălcarea principiului

non bis in idem. Aplicarea dată dispozițiilor art. 99 lit. m) și

lit. t) raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în

sensul celor expuse anterior în funcție de particularitățile

prezentului litigiu, nu are caracter absolut în privința tuturor

abaterilor disciplinare și nu exclude, pentru viitor și în contextul

unor circumstanțe diferite de fapt sau de drept, o altă modalitate de

interpretare și aplicare a dispozițiilor în materia răspunderii

disciplinare.

jurisprudența anterioară a instanței de disciplină

invocată de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară, se

constată că, într-adevăr, prin Hotărârea nr. 1/J din 20

ianuarie 2016 a secției pentru judecători în materie disciplinară,

a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin Decizia nr. 326

din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

- Completul de 5 judecători, a fost reținută

săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute art. 99 lit. m)

și art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2)

din Legea nr. 303/2004 în situația în care judecătorul nu întocmea

minuta la momentul pronunțării hotărârii, ci la o dată

ulterioară care coincidea, de regulă, cu data redactării

hotărârii, iar în condica electronică de ședință

generată de sistemul Ecris erau menționate soluțiile pe scurt,

fără ca aceasta să fi fost însușite de toți membrii

completului de judecată prin semnarea minutei la momentul

pronunțării. Însă, în cauza respectivă, Înalta Curte nu a

avut de dezlegat chestiunea de drept vizând concurența dintre cele

două abateri disciplinare în ipoteza unei singure fapte imputate

magistratului. În prezența acestei jurisprudențe singulare,

chestiunea de drept în discuție nu a fost tranșată în practica

judiciară a instanței supreme de o manieră care să

reprezinte o jurisprudență consolidată, constantă și

unitară a cărei respectare să poată fi impusă în

virtutea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin

promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a

principiului securității juridice.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

Inspecția Judiciară.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâta A.

;

constată că recurenta-pârâtă formulează critici numai cu

privire la soluția de admitere în parte a acțiunii disciplinare

și aplicării sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din

Legea nr. 303/2004 pentru săvârșirea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin.

(2) din aceeași lege.

judecător i se impută încălcarea dispozițiilor art. 51 alin.

(1) și (5), art. 234 alin. (1), art. 401 alin. (1) și (2) și art.

429 C. proc. civ., pentru fapta de nu întocmi minutele, respectiv încheierile

prin care au fost soluționate cererile de abținere și recuzare

în Dosarul nr. x/325/2014, cu precădere sub aspectul modificării în

sistemul Ecris a soluției din 25 septembrie 2015 și

menționării cu întârziere a soluției din 26 octombrie 2015.

căror nesocotire este imputată pârâtei judecător sunt

următoarele:

„Art. 51. -

Procedura de

soluționare a abținerii sau a recuzării;

(1)

Instanța

hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără

prezența părților și ascultându-l pe judecătorul

recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă

apreciază că este necesar. În aceleași condiții,

instanța va putea asculta și părțile.

(5)

Abținerea

sau recuzarea se soluționează printr-o încheiere care se

pronunță în ședință publică.

Art. 234. -

Reguli

aplicabile;

(1) Dispozițiile privitoare la

deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții

referitoare la hotărârile prin care instanța se dezinvestește de

judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și

încheierilor.

Art. 401. -

Întocmirea minutei;

(1)

După ce a fost

luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va

cuprinde soluția și în care se va arăta, când este cazul, opinia

separată a judecătorilor aflați în minoritate.

(2)

Minuta, sub

sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare

pagină de către judecători și, după caz, de

magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special,

ținut la grefa instanței. Acest registru poate fi ținut și

în format electronic.

Art. 429. -

Dezinvestirea

instanței;

După pronunțarea

hotărârii instanța se dezinvestește și niciun

judecător nu poate reveni asupra părerii sale.”

concluzionat în sensul că fapta pârâtei judecător de a nu întocmi

minutele la momentul pronunțării hotărârilor

judecătorești, respectiv a încheierilor prin care au fost

soluționate cererile de abținere sau recuzare, ci la o dată ulterioară

acestui moment, respectiv de a modifica soluția după pronunțare

și după ce aceasta fusese editată în Ecris întrunește

elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

t) teza a II-a raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

continuare, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte în sensul

că modul în care a înțeles să facă aplicarea

dispozițiilor procedurale referitoare la întocmirea minutei în cazul cererilor

de abținere și recuzare, în condițiile existenței unei

practici neunitare la nivelul instanței, excedează controlului

realizat în cadrul contenciosului disciplinar.

administrat relevă faptul că, la nivelul instanței în care

își desfășoară activitatea pârâta judecător, nu

există o practică unitară cu privire la modul de aplicare a

dispozițiilor procedurale în discuție în cazul cererilor de

abținere sau recuzare. Însă, în cadrul contenciosului disciplinar,

Înalta Curte nu este învestită nici cu analiza modului de aplicare a

dispozițiilor procedurale la nivelul unei instanțe și nici cu

pronunțarea unei hotărâri prin care se fie asigurată

interpretarea și aplicarea unitară a legii ori prin care să dea

o rezolvare de principiu chestiunii de drept vizând întocmirea minutei în cazul

cererilor de abținere sau recuzare. Prezentul litigiu este limitat la

analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtei

judecător în raport cu situația de fapt constatată, fiind

exclusă în cadrul contenciosului disciplinar verificarea modului de

interpretare și aplicare a normelor de drept procesual la nivelul unei

instanțe ori de către un anumit colectiv de judecători.

aplicare a normei de drept, ca rezultat al raționamentului logico-juridic

al magistratului, care este supus controlului de legalitate și temeinicie

numai în căile de atac prevăzute de lege, iar nu pe calea

contenciosului disciplinar, se referă, în circumstanțele prezentului

litigiu, la interpretarea și aplicarea normelor de drept procesual

referitoare la cazurile de abținere/recuzare, iar nu la aplicarea

dispozițiilor procedurale referitoare la însușirea, sub

semnătură, de îndată ce a fost luată hotărârea, a

soluției pronunțate. A accepta teoria recurentei-pârâte

echivalează cu a lăsa la libera apreciere a judecătorului

aplicarea dispozițiilor procedurale imperative, nesusceptibile de

interpretare ori de aplicare facultativă.

38, instanța de disciplină în mod corect a apreciat că, în

sensul art. 99 lit. t) raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

pârâta judecător a dat dovadă de gravă neglijență prin

nesocotirea normelor de drept procesual din culpă, în mod grav,

neîndoielnic și nescuzabil. În ceea ce privește cerințele

prevăzute de textele de lege pentru angajarea răspunderi

disciplinare, Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare.

vizează nesocotirea normelor de drept material ori procesual. În

speță, probatoriul administrat relevă fără echivoc

nesocotirea de către pârâta judecător a dispozițiilor art. 51 alin.

(1) și (5), art. 234 alin. (1), art. 401 alin. (1) și (2) și art.

429 C. proc. civ., sub aspectul neînsușirii, sub semnătură, de

îndată după luarea hotărârii, a soluției date cererilor de

abținere și recuzare.

vizează culpa, definită unitar de legiuitor în materie atât

civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală (art. 16 alin.

(4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul

faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu

se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl

prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de

vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa

lata), ca deficiență inacceptabilă pe care nici omul cel mai

puțin avizat nu ar comite-o. Raportat la importanța momentului pe

care pronunțarea soluției o reprezintă în procedura

judiciară, este evident că nici omul cel mai puțin avizat nu

poate accepta nesocotirea normelor de drept procesual referitoare la întocmirea

minutei, ca act procedural în cuprinsul căruia este materializat

rezultatul procesului de deliberare, în baza căruia sunt efectuate

mențiunile corespunzătoare în evidențele instanței, iar

soluția poate fi adusă la cunoștința persoanelor

interesate.

drept procesual referitoare la întocmirea minutei este relevată, în

speță, de inducerea în eroare a părții care, inițial,

a cunoscut soluția de admitere a cererii de abținere, iar, ulterior,

a constatat că soluția este de respingere, precum și de faptul

că soluția dată cererilor incidentale la 26 octombrie 2015, prin

faptul menționării lor în Ecris abia la data de 29 octombrie 2015, nu

a fost cunoscută judecătorului cauzei la termenul din 28 octombrie 2015,

împrejurare ce a determinat amânarea judecății. Aceste

împrejurări, așa cum întemeiat a reținut instanța de

disciplină, sunt de natură să aducă atingere imaginii

justiției, să creeze părții care a sesizat Inspecția

Judiciară un prejudiciu concret și imediat, constând în convingerea

eronată cu privire la soluția dată cererii de recuzare și

să afecteze bunul mers al activității instanței. Înalta

Curte are în vedere cu precădere gravitatea semnificativă a faptului

că, prin nesocotirea normelor de drept procesual referitoare la întocmirea

minutei și dezinvestirea instanței, conduita pârâtei judecător a

avut drept urmare modificarea ulterioară a soluției în sistemul

Ecris.

caracterul neîndoielnic și nescuzabil al conduitei culpabile, contrar

susținerilor recurentei-pârâte, pentru modul în care a înțeles

să aplice dispozițiile procedurale referitoare la întocmirea minutei

în cazul cererilor de abținere/recuzare analizate în cauză, se

apreciază că, din perspectiva unui observator rezonabil

(persoană informată și de bună-credință), nu

poate fi identificată o justificare scuzabilă. În contextul rigorilor

specifice activității de judecată, al cărei punct crucial

îl reprezintă pronunțarea soluției, nu poate fi acceptată o

justificare rezonabilă, de bună-credință ori scuzabilă

atât timp cât circumstanțele cauzei relevă fără echivoc

faptul că, prin încălcarea normelor de drept procesual, maniera de

lucru a pârâtei judecător a generat modificarea unei soluții în Ecris

ori menționarea în Ecris a soluției date cererilor incidentale

după 3 zile de la data pronunțării.

argumentația recurentei-pârâte întemeiată pe calificarea

juridică a minutei, independent de aspectele teoretice expuse în cererea

de recurs, se cuvine a fi menționat faptul că instanța de

disciplină nu a concluzionat în sensul că încheierea ține loc de

minută, ci a observat faptul că modul de lucru al pârâtei este

diferit inclusiv de modul de lucru al celorlalți judecători, în procent

minoritar, din cadrul instanței care nu întocmesc minută în cazul

cererii de abținere/recuzare, caracterul distinctiv decurgând din faptul

că, spre deosebire de pârâtă, judecătorii respectivi întocmesc

în ziua pronunțării soluției încheierea prin care se

soluționează cererea, aceasta fiind introdusă în sistemul Ecris.

Or, în acest context, fără a analiza ori a valida conformitatea

procedurală sau regulamentară a modului de lucru al

judecătorilor respectivi, în limitele prezentului litigiu disciplinar Înalta

Curte remarcă faptul că tocmai modul de lucru distinctiv adoptat de

pârâtă a creat premisele deficiențelor constatate.

recurs în sensul că modificarea în Ecris a soluției din 25 septembrie

2015 a fost determinată de introducerea eronată a soluției de

către grefier nu pot primi valența propusă de recurenta-pârâtă.

Dimpotrivă, aceste susțineri demonstrează chiar modul deficitar

de lucru al pârâtei judecător cauzat de nesocotirea normelor de drept

procesual referitoare la întocmirea minutei, relevantă sub acest aspect

fiind chiar afirmația neechivocă consemnată în procesul-verbal

de ascultare din 24 februarie 2016 (Dosar nr. x/DIJ/2015, vol. I, fila 129),

prin care pârâta a arătat că „începând din septembrie 2015 și

până la 1 februarie 2016, a procedat în următoarea modalitate:

După deliberarea asupra cererii de abținere sau de recuzare, spunea verbal

grefierului de ședință (…). Soluția adoptată, în

vederea menționării în condica de ședință

electronică și a postării în Ecris, iar după 2-3 zile

mergea la dumneaei în birou și dicta considerentele încheierii, care

ulterior era postată, de asemenea, în sistem informatic Ecris”. În

măsura în care pârâta judecător ar fi optat pentru un mod de lucru

concordant dispozițiilor procedurale

-

prin

însușirea, sub semnătură, de îndată după luarea

hotărârii, a soluției date cererii de abținere/recuzare

-

ar fi fost

eliminat riscul apariției deficiențelor constatate.

sub aspectul nulității absolute a rezoluției prin care a fost

sesizată instanța de disciplină nu se circumscriu motivului

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat în cererea de

recurs, întrucât acest motiv vizează nulitatea hotărârii atacate cu

recurs, iar nu a actului de sesizare a instanței. Pe cale de

consecință, criticile vor fi analizate, prin raportare la motivul

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

potrivit procesului-verbal de ascultare din 24 februarie 2016, pârâta

judecător a fost ascultată cu privire la maniera de lucru în cazul

cererilor de abținere și recuzare, precum și faptul că, în

cuprinsul rezoluției de sesizare a instanței de disciplină, se

face referire, în general, la modul de lucru al pârâtei în ceea ce

privește întocmirea minutei cu ocazia deliberării, atât în

considerarea aspectelor cuprinse în declarațiile date de grefierii de

ședință inclusiv cu privire la perioada 2006-2012, cât și

având în vedere susținerile judecătorului cu ocazia finalizării

cercetării disciplinare. Însă, contrar susținerilor

recurentei-pârâte, nu se constată existența unor elemente care

să atragă nulitatea cercetării disciplinare pentru

încălcarea dreptului la apărare, prin raportare la dispozițiile art.

46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora: „În cadrul

cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările

acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum

și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra

existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în

cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau

procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau

procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la

cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică

încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are

dreptul să cunoască toate actele cercetării și să

solicite probe în apărare”. În primul rând, se constată că, în

speță, condițiile răspunderii disciplinare au fost

analizate numai pentru faptele constatate în privința cererilor de

abținere și recuzare, cu precădere a celor din Dosarul nr. x/325/2014,

iar nu cu titlu general pentru maniera anterioară de lucru referitoare la

întocmirea minutelor în cauzele cu care a fost învestit judecătorul

cercetat. Pe de altă parte, se constată că, inclusiv în cadrul

cercetării disciplinare, judecătorul a dat declarații cu privire

la modalitatea de scriere a minutei în decursul timpului, aspecte consemnate în

cuprinsul Procesului-verbal din 26 februarie 2016, întocmit la finalizarea cercetării

disciplinare (Dosar nr. x/DIJ/2015, vol. I, fila 151, verso). Totodată,

este de reținută că judecătorul cercetat a declarat că

nu are de formulat obiecțiuni cu privire la modul în care s-a

desfășurat cercetarea disciplinară și nu mai are alte probe

de propus în apărare. Raportat la aspectele prezentate în rezoluția

de sesizare, pârâta a avut posibilitatea de exercitare efectivă și

reală a dreptului la apărare prin formularea tuturor apărărilor

pe care le considera necesare în fața instanței de disciplină.

Nu în ultimul rând, este de observat faptul că maniera generală de

lucru a judecătorului vizat de acțiunea disciplinară în

privința întocmirii minutei în alte cauze decât cele analizate nu a fost

reținută de instanța de disciplină ca element constitutiv

al abaterii disciplinare.

argumentele invocate de recurenta-pârâtă în susținerea excepției

prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare se

rețin aspectele arătate în continuare.

Legea nr. 317/2004: „Acțiunea disciplinară poate fi exercitată

în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu

mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită”.

fost exercitată cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de

dispozițiile citate, având în vedere că cercetarea disciplinară

a fost finalizată prin Procesul-verbal din 26 februarie 2016, iar

Rezoluția de sesizare a instanței de disciplină a fost înregistrată

la data de 24 martie 2016 pe rolul Secției pentru judecători în

materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea,

raportat la data înregistrării rezoluției pe rolul instanței de

disciplină, se constată că acțiunea disciplinară a

fost exercitată cu respectarea termenului de 2 ani prevăzut de

dispozițiile citate, având în vedere că faptele pentru care a fost

exercitată acțiunea disciplinară au fost săvârșite la

datele de 11 mai 2015, 25 septembrie 2015 și 26 octombrie 2015. Faptul

că, pentru lămurirea contextului în care au fost săvârșite

faptele cercetate, în hotărârea instanței de disciplină se face

referire, în circumstanțiere, la modul de lucru al judecătorului

cercetat din perioada 2006-2015 cu privire la soluționarea cererilor de

abținere sau de recuzare nu conferă consistență

susținerilor recurentei-pârâte din perspectiva excepției

prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii.

referitoare la pronunțarea de către instanța de disciplină

a hotărârii atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 309

alin. (5) C. proc. civ., nu pot fi primite în condițiile în care

judecătorul cercetat a afirmat ritos în declarația dată în

cursul cercetării disciplinare și a susținut prin întreaga

argumentație expusă în apărare că, în cazul cererilor de

abținere și de recuzare, nu întocmea minută, ci proceda la

comunicarea verbală a soluției către grefier pentru a fi

menționată în condica generată în sistemul Ecris.

recurentă cu privire la rolul activ al judecătorului sub aspectul

audierii nemijlocite a martorilor sunt lipsite de suport real, întrucât se

constată că instanța de disciplină a procedat la audierea

grefierului șef al Judecătoriei Timișoara și a grefierului

care a participat la ședința din 25 septembrie 2015. Se reține

că în procedura desfășurată în fața instanței de

disciplină, pârâta judecător avea posibilitatea de a propune toate

probele pe care le considera necesare în apărare, inclusiv proba cu

martori. Or, nu îi poate fi imputată instanței de disciplină o

eventuală lipsă de rol activ în condițiile conduitei procesuale

pasive a pârâtei, care nu s-a prezentat nici la termenul din 18 mai 2016

și nici la cel din 01 iunie 2016 și nu a propus probe în

susținerea apărărilor sale.

în continuare, Înalta Curte reține că sunt fondate criticile

recurentei-pârâte A. cu privire la individualizarea sancțiunii

disciplinare aplicate, fiind întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ.

magistratură a pârâtei judecător, faptul că anterior nu a mai

fost sancționată disciplinar, calificativele obținute în

procedura de evaluare a activității profesionale, aprecierea pozitivă

din partea colegilor și a președintelui instanței cu privire la

activitatea profesională, Înalta Curte apreciază că principiul

aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare impune stabilirea unei

sancțiuni mai ușoare decât cea aplicată de instanța de disciplină.

Luând în considerare cu precădere gravitatea abaterii disciplinare

reținute în sarcina pârâtei, Înalta Curte apreciază că este

adecvată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din

Legea nr. 303/2004, constând în „diminuarea indemnizației de încadrare

lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni”. Din perspectiva

individualizării sancțiunii disciplinare, Înalta Curte are în vedere

și faptul că, potrivit jurisprudenței sale anterioare (Decizia nr.

326 din 28 noiembrie 2016, prin