ÎCCJ, Decizia nr. 131/2017

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. 5/J/2016 pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 304/2004”), pârâtei A., judecător la Judecătoria Timișoara, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t) raportat la art. 99 1 alin. (2) din aceeași lege. II. Hotărârea instanței de disciplină; 1. Prin Hotărârea nr. 13/J din 1 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător la Judecătoria Timișoara, sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcția de judecător pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din aceeași lege și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară având ca obiect abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. III. Recursurile declarate în cauză;

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, au declarat recurs reclamanta Inspecția Judiciară și pârâta A. Recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară ;

Recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și expune criticile arătate în continuare.

În mod nelegal, instanța de disciplină a reținut că fapta pârâtei nu se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, considerând că ar exista identitate între obligațiile legale și cele regulamentare a căror încălcare a fost susținută de Inspecția Judiciară în sarcina pârâtei judecător, astfel încât să facă plauzibilă ipoteza unei duble incriminări.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, pentru a atrage răspunderii disciplinare este necesar să existe în sarcina magistratului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de lege sau de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, precum și o nerespectare a acestei obligații.

Respectarea obligațiilor cu caracter administrativ este prevăzută în sarcina judecătorilor prin norme legale, regulamentare și deontologice cu caracter general, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior ai Magistraturii nr. 387/2005, aplicabil în raport cu momentul săvârșirii faptelor, (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești”) și art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor ”) .

În speță, raportat la situația de fapt, obligațiile cu caracter administrativ încălcate de pârâta judecător sunt cele prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. a), art. 105, art. 108 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Faptele pârâtei judecător de a fi încălcat dispozițiile art. 51, art. 234 și art. 401 C. proc. civ. reprezintă nu numai o nerespectare a obligațiilor prevăzute de dispozițiile regulamentare menționate anterior, ci, în același timp, instigarea, respectiv determinarea grefierului de ședință la încălcarea atribuțiilor ce îi revin potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Completarea soluției date cererilor de abținere sau de recuzare în condica de ședință în format tipizat de hârtie ori direct în condica electronică generată de sistemul Ecris nu poate reprezenta o transcriere de către grefier a minutei, în condițiile în care minuta nu era întocmită în scris, ci transmisă verbal de pârâta judecător, astfel încât să se poată susține că grefierul ar fi transcris eronat soluția și să fie justificată în vreun fel solicitarea judecătorului de modificare a soluției.

În mod nelegal, instanța de disciplină a reținut că pârâtei judecător i-ar fi imputate faptele săvârșite de grefierul de ședință, iar nu cele ce revin judecătorului.

În circumstanțele de fapt ale cauzei, nu poate fi reținută identitate între exercitarea funcției cu gravă neglijență prin încălcarea art. 51, art. 234, art. 401 și art. 429 C. proc. civ. și nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (1) lit. a), art. 105 și art. 108 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Cu titlu de practică judiciară, Inspecția Judiciară afirmă că, prin Hotărârea nr. 1J din 20 ianuarie 2016, secția pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că o situație de fapt similară întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, iar recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia nr. 326 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Recursul declarat de pârâta judecător A. ;

Recurenta-pârâtă invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., formulând criticile arătate în continuare.

Hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prin schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al textului, instanța de disciplină realizând o greșită încadrare a faptei și o greșită individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, cu încălcarea prezumției de nevinovăție.

În ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

Printr-o primă serie de critici, recurenta-pârâtă afirmă că neîntocmirea minutelor în cazul cererilor de abținere/recuzare reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, astfel că nu poate face obiectul contenciosului disciplinar pentru argumentele următoare.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în aceeași manieră procedează și alți judecători din cadrul instanței, iar, ulterior declanșării prezentei cercetări disciplinare, această chestiune s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de unificare a practicii judiciare din luna noiembrie și a făcut obiectul Notei de îndrumare din 19 februarie 2016. În aceste condiții, recurenta-pârâtă susține că procedura pe care a urmat-o cu ocazia soluționării cererilor de abținere/recuzare este rezultatul unei interpretări controversate a dispozițiilor legale incidente.

Raportat la dispozițiile art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care un observator rezonabil/persoană informată și de bună-credință nu poate găsi o justificare. Or, înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada unei încălcări cu caracter nescuzabil, cărora să le lipsească orice justificare, să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale și care, din punct de vedere subiectiv, să poată evidenția grava neglijență. Dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 au avut în vedere aceea încălcare evidentă și indiscutabilă, iar nu o situație echivocă, susceptibilă de interpretare cu privire la care, în aceeași instanță, există soluții diferite, neavând relevanță din acest punct de vedere dacă soluția aleasă este sau nu corectă.

Și în situația în care i s-ar reproșa o culpă în procedura urmată cu ocazia soluționării cererilor de abținere/recuzare, recurenta-pârâtă susține că aceasta este grefată pe o practică neunitară dovedită la nivelul instanței, astfel că fapta reținută în sarcina sa are drept cauză o eventuală greșeală colectivă, iar nu o situație de angajare a răspunderii disciplinare a magistratului.

Problema în discuție presupune stabilirea naturii juridice și efectelor minutei, în raport cu voința legiuitorului, în condițiile în care legea procesual civilă conține o unică dispoziție cu privire la acest aspect, respectiv art. 401 C. proc. civ. Încheierea prin care se soluționează cererea de abținere/recuzare nu dezinvestește instanța, ci rezolvă doar o chestiune premergătoare fondului, fiind pentru aceste motive litis ordinatorii ca și hotărârile (încheieri) prin care se dispune rezolvarea unor excepții, cereri etc., pentru care nu se impune întocmirea unei minute. Încheierile în materia abținerilor/recuzărilor sunt încheieri prin care „nu se spune dreptul” și prin care nu se decide asupra temeiului și obiectului acțiunii, rațiune pentru care nu se impune întocmirea prealabilă a minutei. Pe de altă parte, nu se poate considera că încheierea și minuta au aceleași valențe, încheierea neputând ține loc de minută, întrucât ar însemna ca judecătorul să poată să alegă între minută și încheierea (motivată), ceea ce nu este permis.

Instanța de disciplină a reținut în mod eronat că a modificat soluția în sistemul Ecris, întrucât soluția pronunțată a fost aceeași tot timpul, însă grefierul de ședință a introdus eronat soluția în programul Ecris, aspect dovedit prin înscrisurile aflate la dosar, respectiv declarația dată de grefierul de ședință, care, la data de 27 octombrie 2015, a recunoscut implicit că soluția pe care i-a indicat-o judecătorul a fost de respingere și că din greșeală a menționat în Ecris soluția din alt dosar, în care era admisă cererea de abținere, iar, subsecvent întocmirii încheierii de ședință, constatând eroarea strecurată, a procedat la îndreptarea acesteia atât în condica de ședință, cât și în Ecris. Cu toate acestea, recurenta susține că grefierul nu i-a prezentat condica de ședință pentru semnare. Această declarație inițială a grefierului de ședință nu a fost valorificată în cadrul cercetării disciplinare, deși se putea observa că același grefier și-a schimbat în mod convenabil poziția prin declarația din 29 octombrie 2015 în cadrul căreia a susținut că judecătorul i-ar fi indicat soluția de admitere a cererii de abținere.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că nu i se poate imputa modificarea soluției, situația de fapt reală constând în introducerea eronată în Ecris a soluției de către grefierul de ședință, eroare pe care judecătorul nu a fost în măsură să o constate imediat din cauza neprezentării condicii spre semnare, greșeală îndreptată ulterior prezentării încheierii de ședință.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă expune criticile arătate în continuare.

Din lectura hotărârii atacate reiese faptul că a fost sancționată și pentru conduita profesională din perioada 2006-2012.

În acest context, recurenta-pârâtă invocă excepția nulității absolute a cercetării disciplinare, întrucât în cuprinsul rezoluției de sesizare se face mențiune despre nescrierea minutelor cu ocazia soluționării cererilor de abținere/recuzare (incidentelor procedurale), iar nicidecum despre neîntocmirea minutelor cu ocazia deliberării în toate celelalte cauze care i-au revenit spre soluționare, aspect care reiese cu claritate din cuprinsul procesului-verbal de ascultare din 24 februarie 2016, în cursul cercetării disciplinare, din această perspectivă fiindu-i încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a fost încunoștințată cu privire la toate aspectele și cauzele vizate, contrar dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Recurenta-pârâtă invocă excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, întrucât, potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită. Întrucât acțiunea disciplinară a fost exercitată la data de 23 martie 2016, faptele care ar fi putut face obiectul cercetării disciplinare sunt cele săvârșite după data de 23 martie 2014. Or, având în vedere că fapta pentru care a fost sancționată a fost săvârșită anterior anului 2014, dreptul la acțiune disciplinară este prescris. Din interpretarea textului legal, rezultă că cele două termene nu sunt alternative, fiind obligatoriu ca exercitarea acțiunii disciplinare să se circumscrie ambelor termene, astfel încât nerespectarea oricăruia dintre cele două termene constituie un viciu de nelegalitate. Instanța de disciplină a interpretat greșit dispozițiile legale menționate, ignorând faptul că acțiunea disciplinară a fost exercitată cu încălcarea termenului de 2 ani prevăzut de lege.

Totodată, recurenta-pârâtă solicită a se constata că la dosar există minutele în care se consemnează data pronunțării, însă instanța de disciplină a pronunțat hotărârea cu nesocotirea dispozițiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, recurenta-pârâtă invocă principiul proporționalității prevăzut de pct. 5.1 din Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, precum și faptul că, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, este necesar a se ține cont de circumstanțele personale ale magistratului și de întregul context în care a fost săvârșită abaterea disciplinară.

Afirmă recurenta-pârâtă că sancțiunea aplicată este nejustificat de aspră în raport cu caracterul gradual al angajării răspunderi disciplinare și prezumția de nevinovăție. Sancțiunea aplicată este fundamentată pe probe nelegale, prin preluarea necritică a declarațiilor unor grefieri, cu care a lucrat anterior anului 2014. Starea de fapt a fost reținută în cadrul verificărilor prealabile și cercetării disciplinare efectuată de Inspecția Judiciară prin administrarea defectuoasă și incompletă a probelor, cu nesocotirea apărărilor, fiindu-i înlăturate în mod neprobat și nemotivat susținerile formulate.

Totodată, recurenta formulează critici cu privire la rolul activ al judecătorului, în sensul celor arătate în continuare.

Instanța de disciplină a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ., nefiind preocupată de aflarea adevărului, întrucât, în virtutea rolului activ, trebuia să procedeze la audierea martorilor (grefieri) în mod nemijlocit, întrucât declarațiile aflate la dosar sunt viciate. Din această perspectivă, instanța de disciplină a încălcat dispozițiile art. 6 §3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul de a interoga martorii acuzări și pe cei în apărare în aceleași condiții, ca expresie a principiului egalității armelor. Noțiunea de „martor” utilizată de dispozițiile menționate din Convenție vizează nu doar martorii în sens strict, ci orice persoană care oferă o declarație în fața organelor judiciare și care poate fi luată în calcul pentru pronunțarea unei soluții (cauza Luca împotriva Italiei). În cadrul unei proceduri echitabile, ar fi trebuit ca instanța de disciplină să dispună audierea martorilor și în fața sa (cauza Destrehem împotriva Franței).

Mai afirmă recurenta-pârâtă că declarațiile martorilor au fost luate de inspectorul judiciar în absența judecătorului cercetat și fără a-i fi fost oferită judecătorului posibilitatea de a pune întrebări martorilor și fără a se putea discuta niciun aspect cu privire la credibilitatea și probitatea acestora. Faptul că instanța de disciplină care și-a fundamentat hotărârea pe aceste declarații nu a putut lua contact cu martorii și nu a putut aprecia asupra veridicități declarațiilor lor, constituie o încălcare a art. 6 §1 din Convenție.

De asemenea, instanța de disciplină nu a încercat să clarifice rolul îndeplinit de aceste persoane, motivele personale avute în vedere de acestea, martorii nefiind supuși unei analize aprofundate prin intermediul adresării de întrebări în mod nemijlocit de către instanță în vederea verificării credibilității lor, instanța nefăcând altceva decât să preia declarațiile acestora în lipsa unei analize critice.

Susținerea potrivit căreia practica în materie se distinge de cea a tuturor colegilor judecători este neverosimilă în condițiile în care conducerea instanței a luat cunoștință de modul în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, iar la nivelul instanței practica era neunitară. În acest sens, recurenta-pârâtă solicită a fi avută în vedere declarația președintelui Judecătoriei Timișoara, care, la data de 13 iulie 2016, a declarat că, în calitate de președinte al instanței, a luat cunoștință de modul în care pârâta judecător și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu a constatat disfuncționalități, neexistând sesizări de natura celor ce fac obiectul cercetării disciplinare. IV. Procedura de filtrare a recursurilor; 1. Recursurile fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată pe fond la data de 24 aprilie 2017. V. Considerentele Înaltei Curți; 1. Conform art. 499 C. proc. civ., criticile cuprinse în recursurile prezentate la pct. III vor fi analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în sensul considerentelor arătate în continuare. 2. Inspecția Judiciară a învestit instanța de disciplină, cu o acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei judecător A. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora: „Art. 99. - Constituie abateri disciplinare: (…); m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente; t) exercitarea funcției cu (…) gravă neglijență. Art. 99 1 . - (…); (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.” 3. În raport cu probatoriul administrat, în ceea ce privește situația de fapt, instanța de disciplină a reținut, în esență, următoarele: A. În Dosarul nr. x/325/2014: (i) fiind învestită cu soluționarea unei cereri de recuzare, pârâta judecător a respins cererea prin Încheierea din 11 mai 2015, neconsemnată într-o minută, soluția fiind editată în Ecris la data de 12 mai 2015, iar conținutul documentului, la data de 14 mai 2015; (ii) fiind învestită cu soluționarea unei cereri de abținere, soluția pronunțată la 25 septembrie 2015, neconsemnată de pârâta judecător într-o minută, a fost editată în Ecris la 29 septembrie 2015, în sensul admiterii cererii, iar la data de 30 septembrie 2015 a fost modificată, în sensul respingerii cererii, conținutul încheierii fiind editat în Ecris la 1 octombrie 2015; (iii) fiind învestită cu soluționarea unor noi cereri de abținere și recuzare, pârâta judecător a pronunțat soluția la 26 octombrie 2015, neconsemnată într-o minută și editată în Ecris la 29 octombrie 2015, dată la care a fost editat și conținutul încheierii. La termenul din 28 octombrie 2015, completul învestit cu soluționarea cauzei în fond a amânat judecata din cauza faptului că, la data respectivă, soluția și încheierea de soluționare a celor două incidente procedurale nu fuseseră menționate și editate în sistemul Ecris. B. În urma verificării altor 13 dosare având ca obiect cereri de abținere sau recuzare, s-a constatat că numai în 2 dosare pârâta a întocmit minute în formă tehnoredactată. C. Pârâta judecător nu întocmește minute cu ocazia soluționării cererilor de abținere sau recuzare, ci îi comunică verbal grefierului de ședință soluțiile, aceasta fiind premisa care a determinat aspectele constatate cu privire la Dosarul nr. x/325/2014. D. Conducerea instanței a comunicat faptul că practica instanței nu este unitară în ceea ce privește obligativitatea scrierii minutei în cazul cererilor de abținere/recuzare, în sensul că, dintre cei 41 de judecători, 6 judecători sunt de părere că, în cazul acestor cereri, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 401 C. proc. civ. și, fără să scrie o minută, întocmesc de îndată încheierea în temeiul căreia grefierul introduce soluția în condica de ședință. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară ; 4. Cu titlu prealabil, se constată că, deși recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu, în substanța lor, motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, este de observat că, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă tinde în realitate să demonstreze că instanța de disciplină „a prezentat în mod denaturat și a redat trunchiat argumentele în drept (…) cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m)” din Legea nr. 303/2004, aceste susțineri vizând, în esența lor, aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel subsumate motivului prevăzut de pct. 8 al textului procedural. În consecință, criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară vor fi analizate din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în contextul în care vizează numai soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. 5. Dispozițiile invocate de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară pentru a justifica reținerea în sarcina pârâtei judecător a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul nerespectării în mod nejustificat a obligațiilor prevăzute de regulamente, sunt următoarele: - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; „Art. 4. - (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.” - art. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești: „Art. 5. - (1) (…); (2) Judecătorii au următoarele îndatoriri: a) să asigure, prin activitatea desfășurată, respectarea legii și independența puterii judecătorești; b) să respecte normele codului deontologic, prevederile legale, cele ce rezultă din regulamente, din hotărârile adunărilor generale și ale colegiilor de conducere; (…)”; - art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor: „Art. 12. - Judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu.” 6. Este adevărat că dispozițiile citate consacră lipsit de orice echivoc obligația generală a judecătorului de a asigura respectarea legii și a îndatoririlor cu caracter administrativ stabilite prin norme legale, regulamentare și deontologice. 7. De asemenea, este necontestat faptul că, sub aspectul laturii obiective, faptele reținute în cauză în sarcina pârâtei judecător relevă deficiențe în aplicarea dispozițiilor - menționate de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară - din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, respectiv: „Art. 54. - (1) Grefierul de ședință are următoarele atribuții: a) participă la ședințele de judecată, îndeplinind atribuțiile prevăzute de lege și de prezentul regulament, sub controlul președintelui completului de judecată; Art. 105. - (1) Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care poate fi redactată și prin utilizarea tehnicii de calcul. (2) Minuta trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. (3) În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluția pentru fiecare capăt de cerere. (…); (5) După semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de ședință, integral, cu excepția datelor cu caracter personal, altele decât numele și prenumele părților. (…);” Art. 108. - (1) Judecătorii sunt obligați să verifice efectuarea în termen a încheierilor și a celorlalte lucrări întocmite de grefierul de ședință, restituindu-le pe cele necorespunzătoare și dând îndrumările necesare pentru refacerea lor. (…)”. 7. În primul rând, este de remarcat faptul că dispozițiile art. 105 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a căror încălcare este indicată de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară ca element constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sunt corespunzătoare dispozițiilor C. proc. civ. referitoare la întocmirea minutei, dispoziții a căror nesocotire a fost reținută de instanța de disciplină ca element constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. 8. Este de observat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost reținută în sarcina pârâtei judecător prin prisma faptului că a încălcat în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil normele de drept procesual referitoare la însușirea sub semnătură, la momentul pronunțării, a soluției date cererii de abținere sau recuzare, încălcare de natură a atrage în mod inerent și deficiențe în respectarea normelor regulamentare citate. Altfel spus, încălcarea de către pârâta judecător a normelor de drept procesual a creat premisele deficiențelor subsecvente în aplicarea dispozițiilor regulamentare menționate. Raportat la situația de fapt constatată în speță, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 ar fi putut fi reținută, spre exemplu, în ipoteza în care pârâta ar fi respectat normele de drept procesual, însă, în cadrul activității ulterioare încheierii dezbaterilor, nu ar fi respectat obligația ce îi revine potrivit dispozițiile citate din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești referitoare la verificarea efectuării lucrărilor de către grefierul de ședință. Însă, este de observat că pârâta judecător a îndeplinit sarcina ce îi revenea potrivit dispozițiilor regulamentare, procedând la verificarea activităților îndeplinite de grefierul de ședință ulterior încheierii dezbaterilor, dovadă în acest sens fiind faptul că cele constatate în cadrul acestei verificări au determinat modificarea în Ecris a soluției din 25 septembrie 2015. 9. Contrar susținerilor recurentei-reclamante Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că instanța de disciplină nu a reținut că pârâtei judecător i-ar fi imputate fapte săvârșite de grefierul de ședință din perspectiva normelor legale și regulamentare analizate. 10. În consecință, Înalta Curte reține că instanța de disciplină cu just temei a apreciat că, în speță, conduita culpabilă a pârâtei judecător constând în nerespectarea dispozițiilor art. 51, art. 234, art. 401 și art. 429 C. proc. civ. a avut drept consecință modul defectuos în care grefierul de ședință și-a îndeplinit atribuțiile specifice funcției, fără însă ca asemenea repercusiuni inerente conduitei principale imputate judecătorului să poată fi circumscrise în mod distinct conținutului abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, întrucât ar însemna ca în sarcina magistratului să fie reținute două abateri disciplinare distincte pentru una și aceeași faptă, ceea ce ar reprezenta o „dublă incriminare”, cu încălcarea principiului non bis in idem. Aplicarea dată dispozițiilor art. 99 lit. m) și lit. t) raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în sensul celor expuse anterior în funcție de particularitățile prezentului litigiu, nu are caracter absolut în privința tuturor abaterilor disciplinare și nu exclude, pentru viitor și în contextul unor circumstanțe diferite de fapt sau de drept, o altă modalitate de interpretare și aplicare a dispozițiilor în materia răspunderii disciplinare. 11. În ceea ce privește jurisprudența anterioară a instanței de disciplină invocată de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară, se constată că, într-adevăr, prin Hotărârea nr. 1/J din 20 ianuarie 2016 a secției pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin Decizia nr. 326 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, a fost reținută săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute art. 99 lit. m) și art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în situația în care judecătorul nu întocmea minuta la momentul pronunțării hotărârii, ci la o dată ulterioară care coincidea, de regulă, cu data redactării hotărârii, iar în condica electronică de ședință generată de sistemul Ecris erau menționate soluțiile pe scurt, fără ca aceasta să fi fost însușite de toți membrii completului de judecată prin semnarea minutei la momentul pronunțării. Însă, în cauza respectivă, Înalta Curte nu a avut de dezlegat chestiunea de drept vizând concurența dintre cele două abateri disciplinare în ipoteza unei singure fapte imputate magistratului. În prezența acestei jurisprudențe singulare, chestiunea de drept în discuție nu a fost tranșată în practica judiciară a instanței supreme de o manieră care să reprezinte o jurisprudență consolidată, constantă și unitară a cărei respectare să poată fi impusă în virtutea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice. 12. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A. ; 13. Cu titlu prealabil, se constată că recurenta-pârâtă formulează critici numai cu privire la soluția de admitere în parte a acțiunii disciplinare și aplicării sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din aceeași lege. 14. În cauză, pârâtei judecător i se impută încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (1) și (5), art. 234 alin. (1), art. 401 alin. (1) și (2) și art. 429 C. proc. civ., pentru fapta de nu întocmi minutele, respectiv încheierile prin care au fost soluționate cererile de abținere și recuzare în Dosarul nr. x/325/2014, cu precădere sub aspectul modificării în sistemul Ecris a soluției din 25 septembrie 2015 și menționării cu întârziere a soluției din 26 octombrie 2015. 15. Normele de drept procesual a căror nesocotire este imputată pârâtei judecător sunt următoarele: „Art. 51. - Procedura de soluționare a abținerii sau a recuzării; (1) Instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile. (5) Abținerea sau recuzarea se soluționează printr-o încheiere care se pronunță în ședință publică. Art. 234. - Reguli aplicabile; (1) Dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezinvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor. Art. 401. - Întocmirea minutei; (1) După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluția și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate. (2) Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ținut la grefa instanței. Acest registru poate fi ținut și în format electronic. Art. 429. - Dezinvestirea instanței; După pronunțarea hotărârii instanța se dezinvestește și niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.” 16. Instanța de disciplină a concluzionat în sensul că fapta pârâtei judecător de a nu întocmi minutele la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești, respectiv a încheierilor prin care au fost soluționate cererile de abținere sau recuzare, ci la o dată ulterioară acestui moment, respectiv de a modifica soluția după pronunțare și după ce aceasta fusese editată în Ecris întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. 17. Pentru argumentele arătate în continuare, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte în sensul că modul în care a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor procedurale referitoare la întocmirea minutei în cazul cererilor de abținere și recuzare, în condițiile existenței unei practici neunitare la nivelul instanței, excedează controlului realizat în cadrul contenciosului disciplinar. 18. Într-adevăr, probatoriul administrat relevă faptul că, la nivelul instanței în care își desfășoară activitatea pârâta judecător, nu există o practică unitară cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor procedurale în discuție în cazul cererilor de abținere sau recuzare. Însă, în cadrul contenciosului disciplinar, Înalta Curte nu este învestită nici cu analiza modului de aplicare a dispozițiilor procedurale la nivelul unei instanțe și nici cu pronunțarea unei hotărâri prin care se fie asigurată interpretarea și aplicarea unitară a legii ori prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept vizând întocmirea minutei în cazul cererilor de abținere sau recuzare. Prezentul litigiu este limitat la analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtei judecător în raport cu situația de fapt constatată, fiind exclusă în cadrul contenciosului disciplinar verificarea modului de interpretare și aplicare a normelor de drept procesual la nivelul unei instanțe ori de către un anumit colectiv de judecători. 19. Modul de interpretare și aplicare a normei de drept, ca rezultat al raționamentului logico-juridic al magistratului, care este supus controlului de legalitate și temeinicie numai în căile de atac prevăzute de lege, iar nu pe calea contenciosului disciplinar, se referă, în circumstanțele prezentului litigiu, la interpretarea și aplicarea normelor de drept procesual referitoare la cazurile de abținere/recuzare, iar nu la aplicarea dispozițiilor procedurale referitoare la însușirea, sub semnătură, de îndată ce a fost luată hotărârea, a soluției pronunțate. A accepta teoria recurentei-pârâte echivalează cu a lăsa la libera apreciere a judecătorului aplicarea dispozițiilor procedurale imperative, nesusceptibile de interpretare ori de aplicare facultativă. 20. În circumstanțele expuse la pct. 38, instanța de disciplină în mod corect a apreciat că, în sensul art. 99 lit. t) raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pârâta judecător a dat dovadă de gravă neglijență prin nesocotirea normelor de drept procesual din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. În ceea ce privește cerințele prevăzute de textele de lege pentru angajarea răspunderi disciplinare, Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare. 21. Prima dintre cerințe vizează nesocotirea normelor de drept material ori procesual. În speță, probatoriul administrat relevă fără echivoc nesocotirea de către pârâta judecător a dispozițiilor art. 51 alin. (1) și (5), art. 234 alin. (1), art. 401 alin. (1) și (2) și art. 429 C. proc. civ., sub aspectul neînsușirii, sub semnătură, de îndată după luarea hotărârii, a soluției date cererilor de abținere și recuzare. 22. A doua cerință vizează culpa, definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), ca deficiență inacceptabilă pe care nici omul cel mai puțin avizat nu ar comite-o. Raportat la importanța momentului pe care pronunțarea soluției o reprezintă în procedura judiciară, este evident că nici omul cel mai puțin avizat nu poate accepta nesocotirea normelor de drept procesual referitoare la întocmirea minutei, ca act procedural în cuprinsul căruia este materializat rezultatul procesului de deliberare, în baza căruia sunt efectuate mențiunile corespunzătoare în evidențele instanței, iar soluția poate fi adusă la cunoștința persoanelor interesate. 23. Gravitatea nesocotirii normelor de drept procesual referitoare la întocmirea minutei este relevată, în speță, de inducerea în eroare a părții care, inițial, a cunoscut soluția de admitere a cererii de abținere, iar, ulterior, a constatat că soluția este de respingere, precum și de faptul că soluția dată cererilor incidentale la 26 octombrie 2015, prin faptul menționării lor în Ecris abia la data de 29 octombrie 2015, nu a fost cunoscută judecătorului cauzei la termenul din 28 octombrie 2015, împrejurare ce a determinat amânarea judecății. Aceste împrejurări, așa cum întemeiat a reținut instanța de disciplină, sunt de natură să aducă atingere imaginii justiției, să creeze părții care a sesizat Inspecția Judiciară un prejudiciu concret și imediat, constând în convingerea eronată cu privire la soluția dată cererii de recuzare și să afecteze bunul mers al activității instanței. Înalta Curte are în vedere cu precădere gravitatea semnificativă a faptului că, prin nesocotirea normelor de drept procesual referitoare la întocmirea minutei și dezinvestirea instanței, conduita pârâtei judecător a avut drept urmare modificarea ulterioară a soluției în sistemul Ecris. 24. În ceea ce privește caracterul neîndoielnic și nescuzabil al conduitei culpabile, contrar susținerilor recurentei-pârâte, pentru modul în care a înțeles să aplice dispozițiile procedurale referitoare la întocmirea minutei în cazul cererilor de abținere/recuzare analizate în cauză, se apreciază că, din perspectiva unui observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință), nu poate fi identificată o justificare scuzabilă. În contextul rigorilor specifice activității de judecată, al cărei punct crucial îl reprezintă pronunțarea soluției, nu poate fi acceptată o justificare rezonabilă, de bună-credință ori scuzabilă atât timp cât circumstanțele cauzei relevă fără echivoc faptul că, prin încălcarea normelor de drept procesual, maniera de lucru a pârâtei judecător a generat modificarea unei soluții în Ecris ori menționarea în Ecris a soluției date cererilor incidentale după 3 zile de la data pronunțării. 25. În ceea ce privește argumentația recurentei-pârâte întemeiată pe calificarea juridică a minutei, independent de aspectele teoretice expuse în cererea de recurs, se cuvine a fi menționat faptul că instanța de disciplină nu a concluzionat în sensul că încheierea ține loc de minută, ci a observat faptul că modul de lucru al pârâtei este diferit inclusiv de modul de lucru al celorlalți judecători, în procent minoritar, din cadrul instanței care nu întocmesc minută în cazul cererii de abținere/recuzare, caracterul distinctiv decurgând din faptul că, spre deosebire de pârâtă, judecătorii respectivi întocmesc în ziua pronunțării soluției încheierea prin care se soluționează cererea, aceasta fiind introdusă în sistemul Ecris. Or, în acest context, fără a analiza ori a valida conformitatea procedurală sau regulamentară a modului de lucru al judecătorilor respectivi, în limitele prezentului litigiu disciplinar Înalta Curte remarcă faptul că tocmai modul de lucru distinctiv adoptat de pârâtă a creat premisele deficiențelor constatate. 26. Susținerile din cererea de recurs în sensul că modificarea în Ecris a soluției din 25 septembrie 2015 a fost determinată de introducerea eronată a soluției de către grefier nu pot primi valența propusă de recurenta-pârâtă. Dimpotrivă, aceste susțineri demonstrează chiar modul deficitar de lucru al pârâtei judecător cauzat de nesocotirea normelor de drept procesual referitoare la întocmirea minutei, relevantă sub acest aspect fiind chiar afirmația neechivocă consemnată în procesul-verbal de ascultare din 24 februarie 2016 (Dosar nr. x/DIJ/2015, vol. I, fila 129), prin care pârâta a arătat că „începând din septembrie 2015 și până la 1 februarie 2016, a procedat în următoarea modalitate: După deliberarea asupra cererii de abținere sau de recuzare, spunea verbal grefierului de ședință (…). Soluția adoptată, în vederea menționării în condica de ședință electronică și a postării în Ecris, iar după 2-3 zile mergea la dumneaei în birou și dicta considerentele încheierii, care ulterior era postată, de asemenea, în sistem informatic Ecris”. În măsura în care pârâta judecător ar fi optat pentru un mod de lucru concordant dispozițiilor procedurale - prin însușirea, sub semnătură, de îndată după luarea hotărârii, a soluției date cererii de abținere/recuzare - ar fi fost eliminat riscul apariției deficiențelor constatate. 27. Criticile formulate de recurenta-pârâtă sub aspectul nulității absolute a rezoluției prin care a fost sesizată instanța de disciplină nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, întrucât acest motiv vizează nulitatea hotărârii atacate cu recurs, iar nu a actului de sesizare a instanței. Pe cale de consecință, criticile vor fi analizate, prin raportare la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 28. Este adevărat că, potrivit procesului-verbal de ascultare din 24 februarie 2016, pârâta judecător a fost ascultată cu privire la maniera de lucru în cazul cererilor de abținere și recuzare, precum și faptul că, în cuprinsul rezoluției de sesizare a instanței de disciplină, se face referire, în general, la modul de lucru al pârâtei în ceea ce privește întocmirea minutei cu ocazia deliberării, atât în considerarea aspectelor cuprinse în declarațiile date de grefierii de ședință inclusiv cu privire la perioada 2006-2012, cât și având în vedere susținerile judecătorului cu ocazia finalizării cercetării disciplinare. Însă, contrar susținerilor recurentei-pârâte, nu se constată existența unor elemente care să atragă nulitatea cercetării disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare, prin raportare la dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora: „În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare”. În primul rând, se constată că, în speță, condițiile răspunderii disciplinare au fost analizate numai pentru faptele constatate în privința cererilor de abținere și recuzare, cu precădere a celor din Dosarul nr. x/325/2014, iar nu cu titlu general pentru maniera anterioară de lucru referitoare la întocmirea minutelor în cauzele cu care a fost învestit judecătorul cercetat. Pe de altă parte, se constată că, inclusiv în cadrul cercetării disciplinare, judecătorul a dat declarații cu privire la modalitatea de scriere a minutei în decursul timpului, aspecte consemnate în cuprinsul Procesului-verbal din 26 februarie 2016, întocmit la finalizarea cercetării disciplinare (Dosar nr. x/DIJ/2015, vol. I, fila 151, verso). Totodată, este de reținută că judecătorul cercetat a declarat că nu are de formulat obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară și nu mai are alte probe de propus în apărare. Raportat la aspectele prezentate în rezoluția de sesizare, pârâta a avut posibilitatea de exercitare efectivă și reală a dreptului la apărare prin formularea tuturor apărărilor pe care le considera necesare în fața instanței de disciplină. Nu în ultimul rând, este de observat faptul că maniera generală de lucru a judecătorului vizat de acțiunea disciplinară în privința întocmirii minutei în alte cauze decât cele analizate nu a fost reținută de instanța de disciplină ca element constitutiv al abaterii disciplinare. 29. În ceea ce privește argumentele invocate de recurenta-pârâtă în susținerea excepției prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare se rețin aspectele arătate în continuare. 30. Conform art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004: „Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită”. 31. Acțiunea disciplinară a fost exercitată cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile citate, având în vedere că cercetarea disciplinară a fost finalizată prin Procesul-verbal din 26 februarie 2016, iar Rezoluția de sesizare a instanței de disciplină a fost înregistrată la data de 24 martie 2016 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, raportat la data înregistrării rezoluției pe rolul instanței de disciplină, se constată că acțiunea disciplinară a fost exercitată cu respectarea termenului de 2 ani prevăzut de dispozițiile citate, având în vedere că faptele pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară au fost săvârșite la datele de 11 mai 2015, 25 septembrie 2015 și 26 octombrie 2015. Faptul că, pentru lămurirea contextului în care au fost săvârșite faptele cercetate, în hotărârea instanței de disciplină se face referire, în circumstanțiere, la modul de lucru al judecătorului cercetat din perioada 2006-2015 cu privire la soluționarea cererilor de abținere sau de recuzare nu conferă consistență susținerilor recurentei-pârâte din perspectiva excepției prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii. 32. Susținerile recurentei-pârâte referitoare la pronunțarea de către instanța de disciplină a hotărârii atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ., nu pot fi primite în condițiile în care judecătorul cercetat a afirmat ritos în declarația dată în cursul cercetării disciplinare și a susținut prin întreaga argumentație expusă în apărare că, în cazul cererilor de abținere și de recuzare, nu întocmea minută, ci proceda la comunicarea verbală a soluției către grefier pentru a fi menționată în condica generată în sistemul Ecris. 33. Criticile formulate de recurentă cu privire la rolul activ al judecătorului sub aspectul audierii nemijlocite a martorilor sunt lipsite de suport real, întrucât se constată că instanța de disciplină a procedat la audierea grefierului șef al Judecătoriei Timișoara și a grefierului care a participat la ședința din 25 septembrie 2015. Se reține că în procedura desfășurată în fața instanței de disciplină, pârâta judecător avea posibilitatea de a propune toate probele pe care le considera necesare în apărare, inclusiv proba cu martori. Or, nu îi poate fi imputată instanței de disciplină o eventuală lipsă de rol activ în condițiile conduitei procesuale pasive a pârâtei, care nu s-a prezentat nici la termenul din 18 mai 2016 și nici la cel din 01 iunie 2016 și nu a propus probe în susținerea apărărilor sale.

Pentru considerentele arătate în continuare, Înalta Curte reține că sunt fondate criticile recurentei-pârâte A. cu privire la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, fiind întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere vechimea în magistratură a pârâtei judecător, faptul că anterior nu a mai fost sancționată disciplinar, calificativele obținute în procedura de evaluare a activității profesionale, aprecierea pozitivă din partea colegilor și a președintelui instanței cu privire la activitatea profesională, Înalta Curte apreciază că principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare impune stabilirea unei sancțiuni mai ușoare decât cea aplicată de instanța de disciplină. Luând în considerare cu precădere gravitatea abaterii disciplinare reținute în sarcina pârâtei, Înalta Curte apreciază că este adecvată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni”. Din perspectiva individualizării sancțiunii disciplinare, Înalta Curte are în vedere și faptul că, potrivit jurisprudenței sale anterioare (Decizia nr. 326 din 28 noiembrie 2016, prin