ÎCCJ, Decizia nr. 84/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. 1/J/2017, Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Argeș, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 22J din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 1.2, a declarat recurs reclamanta Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. ș) teza întâi și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru argumentele arătate în continuare.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea deciziilor Curții Constituționale", sunt întrunite cele trei elemente constitutive, respectiv: existența unei decizii a Curții Constituționale care să vizeze activitatea judiciară desfășurată de judecători și de procurori; publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României; nerespectarea deciziei Curții Constituționale.

În cauză, este incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 28.11.2007, iar pârâta judecător, prin declarația dată în cursul cercetării disciplinare, recunoaște implicit că a încălcat decizia respectivă, a cărei interpretare a fost preluată și de dispozițiile art. 325 alin. (1) din C. proc. pen., în vigoare, potrivit cărora "procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior".

Aprecierea pârâtei judecător în sensul că procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș nu era competent material să efectueze urmărirea penală în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, dosar preluat și înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezintă o nerespectare a Deciziei Curții Constituționale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007. Chiar dacă pârâta judecător a arătat inițial în motivarea Încheierii nr. 127 din 26.07.2016 că nu consideră greșită preluarea dosarului de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, atâta timp cât s-a apreciat că între fapte ar fi o strânsă legătură, în continuare a arătat că, în momentul în care s-a constatat inexistența acestei prezumtive legături, ar fi trebuit ca dosarul să fie restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în vederea continuării urmăririi penale. Așadar, în realitate, pârâta judecător a ignorat decizia Curții Constituționale, care a statuat încă din anul 2007 că procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua cauzele de competența parchetelor ierarhic inferioare pentru efectuarea urmăririi penale, fără nicio limitare. În speță, prin soluția adoptată de pârâtă tocmai competența procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș de a efectua urmărirea penală a fost contestată, fiind excluse toate probele administrate în cursul urmăririi penale și trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș pentru refacerea urmăririi, astfel că nu poate fi reținută argumentația instanței de disciplină în sensul că pârâta judecător nu a ignorat sau nu a încălcat decizia Curții Constituționale.

Raportat la declarațiile președintelui Secției penale a Tribunalului Argeș și președintelui Tribunalului Argeș, în sensul că, în cadrul instanței, nu există practică neunitară cu privire la preluarea dosarelor de către parchetul ierarhic superior de la parchetele din subordine și în urma verificării hotărârilor pronunțate în această materie de pârâta judecător, recurenta-reclamantă susține că, în două cauze, pârâta a apreciat că nu există niciun fel de impediment ca parchetul ierarhic superior să preia un dosar penal de la un parchet ierarhic inferior, să efectueze urmărirea penală, să întocmească rechizitoriul și să dispună trimiterea dosarului la instanța competentă potrivit legii, iar într-o altă cauză, să adopte o altă soluție în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007.

Incidența unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională și aplicabilitatea acesteia la situația de fapt dedusă judecății reprezintă chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui raționament logico-juridic și al unui proces de interpretare a dispozițiilor legale incidente, ca atribut esențial al activității de judecată propriu-zisă, însă în conținutul hotărârii trebuie să se regăsească acest raționament din care să rezulte că magistratul a procedat la interpretarea dispozițiilor deciziei, situație ce nu se regăsește în cauza de față și nici nu s-ar putea regăsi, întrucât aplicarea textului legal s-a făcut în varianta neconstituțională, judecătorul desființând un act pe considerente care excedează competența sa. Curtea Constituțională a statuat că nu pot fi limitate sub nicio formă cazurile de preluare a cauzelor de către parchetele ierarhic superioare, în temeiul principiului constituțional al subordonării ierarhice a procurorilor. Ceea ce se regăsește în cauză este tocmai ignorarea deliberată a deciziei Curții Constituționale și statuarea conștientă într-un sens contrar celor general obligatorii ale instanței constituționale, care nu suscită sub nicio formă posibilă și în mod obiectiv vreo variație de interpretare.

Sub aspectul laturii subiective, recurenta-reclamantă susține existența vinovăției sub forma intenției indirecte, întrucât pârâta judecător, deși știa de existența deciziei Curții Constituționale, nu a înțeles să o aplice, cu toate că aceasta avea caracter obligatoriu, astfel că a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu a urmărit producerea lui, a avut reprezentarea că atitudinea sa se află în contradicție cu îndatoririle sale legale.

Cu privire abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 991 alin. (1) din aceeași lege, recurenta-reclamantă expune argumentele arătate în continuare.

Sub aspectul laturii obiective, din probele administrate, rezultă în mod neechivoc faptul că pârâta judecător, cu rea-credință, a încălcat normele de drept material și procesual ale art. 342, art. 344 - 347 din C. proc. pen., care reglementează camera preliminară.

Așa cum rezultă din Încheierea nr. 127 din 26.07.2016, în cadrul camerei preliminare nu s-a pus în discuție niciun caz de nulitate relativă sau absolută a competenței procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care a efectuat urmărirea penală în cauză, și totodată nu s-a arătat în ce a constat vătămarea adusă inculpatului prin efectuarea urmăririi penale de către un astfel de procuror, precum și de ce a fost necesară excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel că au fost extrapolate dispozițiile legale care reglementează camera preliminară la situații care nu constituiau obiectul acesteia (neadministrarea unor probe care să lămurească obiectul altui dosar penal, inexistența unei prezumtive legături cu un alt dosar penal, lipsa efectuării de cercetări față de persoana juridică SC B. SRL etc.). De asemenea, trebuie menționat faptul că o serie de probe foarte importante au fost administrate chiar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, care, așa cum susține pârâta judecător, ar fi fost competent să efectueze urmărirea penală, respectiv cercetarea la fața locului și raportul de necropsie și, totuși, și acestea au fost anulate fără a se indica motivele care au condus la această soluție.

Prin declarația dată în cadrul cercetării disciplinare, pârâta judecător a apreciat că a greșit și că nu s-a raportat la niciun caz de nulitate, nici relativă și nici absolută, ci a analizat motivarea procurorului de preluare a dosarului, cu toate că dispozițiile art. 209 alin. (41) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen. au fost declarate neconstituționale încă din anul 2007.

Pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 135 alin. (3) din C. pen., considerând că nu a fost avută în vedere și plângerea penală formulată împotriva persoanei juridice, examinând astfel în cadrul camerei preliminare aspecte care nu formau obiectul acesteia, deoarece persoana juridică SC B. SRL nu era inculpată în dosar. Mai mult, pârâta judecător nu a observat că persoanele care au formulat plângerea penală au dat o declarație în fața organelor de poliție prin care arată că nu își însușesc plângerea formulată de avocat în numele lor cu privire la cercetarea penală a SC B. SRL, acesta fiind adevăratul motiv pentru care nu au fost efectuate cercetări și cu privire la persoana juridică.

Sub aspectul laturii subiective, raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, recurenta-reclamantă arată că probatoriul administrat relevă faptul că pârâta judecător, cu știință, a încălcat dispozițiile procedurale care reglementează camera preliminară și ale art. 135 alin. (3) din C. pen., interpretând cu rea-credință aceste dispoziții legale și acceptând implicit vătămarea persoanelor vătămate din dosarul penal. De altfel, pârâta judecător, cu ocazia ascultării sale de către inspectorii judiciari, a precizat că în prezent nu ar mai da o astfel de soluție, acceptând astfel că a ignorat o decizie a Curții Constituționale și a interpretat eronat unele dispoziții procedurale și de drept material.

Intimata-pârâtă A. nu a formulat întâmpinare.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 23 aprilie 2018.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de apărătorul intimatei-reclamante în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată de astăzi, cu susținerea că dezvoltarea criticilor din recurs nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că excepția nu mai poate face obiectul analizei în actuala fază procesuală. În acest sens, se constată că, în cadrul procedurii de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., prin Încheierea din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a admis în principiu recursul.

Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin acțiunea disciplinară, reclamanta Inspecția Judiciară a imputat pârâtei judecător săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) teza întâi din Legea nr. 303/2004, conform căruia constituie abatere disciplinară "nerespectarea deciziilor Curții Constituționale".

În ceea ce privește această abatere disciplinară, instanța disciplinară a reținut cu just temei că, sub aspectul laturii obiective, este necesar să existe o decizie a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, care, prin conținutul dispozitivului sau al considerentelor, să aibă incidență în cauza repartizată magistratului, și care, sub aspectul laturii subiective, să fi fost ignorată de judecător cu vinovăție, care se stabilește în funcție de elementele de ordin subiectiv ce țin de circumstanțele concrete ce decurg din locul, timpul, împrejurările în care a fost comisă fapta, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza C.R. contra Regatului Unit.

Este necontestat faptul că, în Dosarul nr. x/2012 ce formează obiectul prezentului litigiu disciplinar, era incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 1058 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din la 28.11.2007, prin care s-a reținut că "dispozițiile lit. a), b), c) și d) ale art. 209 alin. (41) din C. proc. pen. sunt neconstituționale" întrucât restrâng nejustificat cazurile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua urmărirea penală de la cele inferioare.

Este adevărat că, în sensul celor susținute de recurenta-reclamantă, rațiunile avute în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea Deciziei nr. 105/2007, au fost preluate în cuprinsul art. 325 alin. (1) din C. proc. pen. din 2010, potrivit căruia "procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior". Însă, este de observat faptul că, inclusiv în ipoteza reglementată de dispozițiile menționate din noul C. proc. pen., preluarea dosarelor se realizează în temeiul unei dispoziții motivate a conducătorului parchetului ierarhic superior. Or, instituirea obligației de motivare a dispoziției de preluare a dosarului reflectă rațiunea legii de a exclude posibilitatea unei asemenea operațiuni de preluare în mod arbitrar, independent de existența unor motive care să justifice măsura dispusă de conducătorul parchetului ierarhic superior.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte împărtășește convingerea instanței disciplinare în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât, în cadrul procesului intelectiv de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, pârâta a analizat existența motivelor care au stat la baza preluării dosarului în discuție, constatând că acestea nu își găsesc corespondent în circumstanțele concrete ale cauzei respective.

Suplimentar față de argumentele reținute de instanța disciplinară, se cuvine a fi observat faptul că, în considerentele deciziei în discuție, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că "limitarea de competență stabilită prin prevederile lit. a), b), c) și d) ale art. 209 alin. (41) din C. proc. pen. se poate dovedi, în practică, o piedică în calea eficientizării activității de urmărire penală, ceea ce contrazice însăși rațiunea reglementării exprese a posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea urmăririi penale, cauze din competența parchetelor ierarhic inferioare". În alți termeni, instanța de contencios constituțional a sancționat limitarea strictă și excesivă și chiar condiționată de acordul procurorului ierarhic inferior a cazurilor de preluare a dosarelor respective în virtutea principiului subordonării ierarhice sau al unității de acțiune a membrilor Ministerului Public.

Însă, din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că instanța de contencios constituțional ar fi consacrat posibilitatea preluării, fără nicio limitare, ceea ce în realitate ar echivala cu o conduită discreționară, de către procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare a dosarelor de la parchetele ierarhic inferioare. Un argument în acest sens îl reprezintă și faptul că a accepta teoria preluării discreționare a dosarelor de către parchetele ierarhic superioare contravine inclusiv rațiunii legiuitorului, materializată în cuprinsul art. 325 alin. (1) din C. proc. pen. din 2010, care, în sensul celor expuse la pct. 23, condiționează o asemenea preluare de existența unei motivări.

Or, în speță, ceea ce a reținut în mod corect instanța disciplinară este faptul că pârâta judecător, în exercitarea atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară, în cadrul raționamentului logico-juridic de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, a constatat faptul că motivele care au stat la baza preluării dosarului nr. x/2012 sunt lipsite de temei și nu își găsesc un corespondent în circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei respective.

Din această perspectivă, nu poate fi contestat faptul că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, judecătorul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 342, 346 - 347 din C. proc. pen. din 2010, în cadrul căreia avea obligația verificării legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a regularității efectuării actelor de urmărire penală, iar printre soluțiile pe care le putea pronunța era și aceea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea, în tot sau în parte, a urmăririi penale, soluție pe care a dispus-o în cauza respectivă.

Relevant din această perspectivă este faptul că pârâta judecător nu a exclus de plano posibilitatea și competența conferită parchetului ierarhic superior de a prelua dosare de la parchetul ierarhic inferior, însă a expus argumentele pentru care a constatat, în exercitarea atribuțiilor ce îi erau conferite, lipsa de temeinicie a motivelor care au stat la baza măsurii de preluare a dosarului.

Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, nu se poate reține intenția pârâtei de a ignora decizia Curții Constituționale, în contextul în care a expus argumentele pentru care a apreciat că, în circumstanțele concrete ale cauzei, măsura de preluare a dosarului a fost nejustificată în raport cu motivele invocate în susținere.

În al doilea rând, prin acțiunea disciplinară se impută pârâtei săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 991 alin. (1) din din Legea nr. 303/2004, conform cărora constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcției cu rea-credință" și "există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

În ceea ce privește această abatere disciplinară, instanța disciplinară a reținut că, din punctul de vedere al laturii obiective, este necesar ca magistratul să adopte o decizie în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, iar, sub aspectul laturii subiective, este necesar să se constate că magistratul a realizat o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări, ceea ce echivalează cu lipsa de onestitate în exercitarea profesiei.

În circumstanțele expuse pe larg în cuprinsul hotărârii atacate, instanța disciplinară a reținut că, în esență, pârâtei i se impută încălcarea dispozițiilor art. 342 și art. 344 - 347 din C. proc. pen., care reglementează camera preliminară, și ale art. 135 alin. (3) din C. pen., conform cărora "Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte", pentru fapta de a fi dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru a fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, deși nu s-a pus în discuție niciun caz de nulitate relativă sau absolută a competenței procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care a efectuat urmărirea penală în cauză, și pentru faptul că nu s-a arătat în ce a constat vătămarea adusă inculpatului prin efectuarea urmăririi penale de către un astfel de procuror, precum și de ce a fost necesară excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. De asemenea, pârâtei i se impută faptul că în mod greșit a apreciat că organul de urmărire penală, care fusese învestit cu o plângere penală ce viza o persoană juridică și una fizică, ar fi trebuit să efectueze cercetări față de ambele persoane și în urma coroborării probelor să dispună prin dispozitivul rechizitoriului măsurile legale și temeinice față de cele două persoane.

Înalta Curte, în deplin acord cu instanța disciplinară, reține că pârâta a procedat la interpretarea normelor de drept penal și procesual penal menționate în raport cu circumstanțele de fapt ale cauzei penale, apreciind că au fost încălcate normele de competență materială a organelor de urmărire penală și reținând că, deși a fost învestit cu o plângere penală ce viza o persoană juridică și una fizică, iar probele administrate în cauză dovedesc faptul că persoana decedată a prestat muncă în interesul societății al cărei salariat era, organul de urmărire penală a efectuat cercetări doar față de persoana fizică, iar nu și față de persoana juridică, fiind încălcate dispozițiile art. 100 din C. proc. pen., potrivit cărora "În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu sau la cerere".

În condițiile expuse, se reține că pârâta, în exercitarea atribuțiilor specifice judecătorului de cameră preliminară, în cadrul cărora are obligația de a analiza legalitatea administrării probatoriului, a sesizării instanței prin rechizitoriu și a actelor efectuate de către organele de urmărire penală, a procedat la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale indicate anterior în raport cu împrejurările de fapt și de drept ale cauzei ce i-a fost repartizată spre soluționare.

Astfel fiind, cu just temei a apreciat instanța disciplinară că nu sunt identificate elemente de natură a conduce la concluzia că pârâta ar fi adoptat o decizie în afara oricăror dispoziții procesuale, că ar fi săvârșit o eroare pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare ori că ar fi realizat o distorsionare voită a dreptului în scopul producerii unei vătămări, demonstrând o lipsă de onestitate în exercitarea profesiei.

În consecință, reținând că examinarea validității raționamentului logico-juridic al magistratului nu poate face obiectul procedurii disciplinare, hotărârile judecătorești fiind supuse controlului de legalitate și temeinicie în căile de atac reglementate de lege, Înalta Curte constată că instanța disciplinară a realizat o corectă aplicare a principiului independenței judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție.

În concluzie, se constată că Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi coroborat cu art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară.