Decizia nr. 55/2018 — ÎCCJ — recurs

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2017 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Dâmbovița, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit. a) și lit. b) din aceeași lege. II. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 21J din 14 iunie 2017, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Dâmbovița sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. b) din aceeași lege. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii menționate la pct. 1.2 a declarat recurs pârâta A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și expunând criticile arătate în continuare.

Hotărârea atacată este netemeinică, întrucât în mod eronat instanța de disciplină a reținut săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004.

Instanța de disciplină a înlăturat în mod nejustificat apărările cuprinse în declarația și notele scrise din 14.06.2017, precum și în memoriul depus de fostul său soț în legătură cu situația de fapt prezentată în sesizarea inițială a Inspecției Judiciare.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă susține că nu se face vinovată de vreo ingerință în activitatea comercială a firmei C. SRL, care aparține fiului său, ca unic asociat și administrator. Se arată că, imediat după cearta din familie din 29.10.2016, s-a împăcat cu soțul său, situația tensionată și violentă în care erau implicați de mai mulți ani fiind generată de soț, dovadă în acest sens fiind faptul că pârâta a formulat plângere penală. În prezent, situația s-a clarificat, fostul său soț arătând, printr-un memoriu depus la Inspecția Judiciară, punctul său de vedere în legătură cu începerea cercetării disciplinare, confirmând faptul că pârâta nu a desfășurat vreo activitate în firma fiului său, care să o facă incompatibilă cu funcția de judecător. În acest sens, recurenta arată că nu a finanțat în scop economic sau pentru a obține foloase patrimoniale clubul D., care nu-i aparține, că nu administrează această firmă și nu a întreprins acțiuni care să genereze o situație de incompatibilitate cu funcția deținută. Deciziile sale, ca persoana privată, nu au influențat în vreun fel activitatea economică a firmei sau a soțului său, iar sesizarea făcută de soțul său a fost ulterior nuanțată și regretată, conform declarației ample pe care a dat-o cu privire la motivele care l-au determinat să formuleze acuzațiile inițiale. Nu are niciun interes personal și material în activitatea economică și în funcționarea firmei respective, interesul său fiind doar de natură familială. Distribuirea pe pagina sa de Facebook a unor comentarii și postări ale altor utilizatori cu privire la anumite evenimente sociale ce au avut loc. în clubul D. nu se circumscrie interdicției prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În mod eronat instanța de disciplină a reținut că s-a implicat indirect, prin intermediul fiului și al fostului soț, în finanțarea și publicitatea evenimentelor clubului.

În privința procurii judiciare autentificate sub nr. 4090/20.10.2016 prin care era împuternicită de fiul său să se implice în activitatea societății, dar și în anumite litigii pe care societatea le-ar fi putut avea, recurenta susține că se aplică regulile contractului de mandat, procura fiind dată fără prezența sa în fața notarului public. Afirmă recurenta că nu a folosit niciodată împuternicirea, nu a participat la nicio ședință a adunării generale a acționarilor, nu și-a manifestat în vreun fel acțiunile, astfel încât acestea să exprime exclusiv voința sa în deciziile luate în cadrul firmei, nu a îndeplinit niciodată funcția de administrator și nici nu s-a comportat ca un administrator de fapt, aspect confirmat de fostul său soț.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă expune criticile următoare.

Pe pagina de Facebook și-a exprimat opiniile civilizat și fără a aduce atingere imaginii și reputației vreunui participant la rețeaua socială, cu atât mai puțin justiției.

Instanța de disciplină a înlăturat în mod nejustificat apărările sale referitoare la faptul că postările analizate au fost făcute de alte persoane care au accesat fraudulos contul său de Facebook, de pe laptopul și telefonul care se aflau din când în când în sediul clubului D. Sub acest aspect, recurenta arată că declarațiile soțului său atestă fără dubiu că nu a postat acele comentarii jignitoare și insultătoare pe contul de Facebook și că la telefon și laptop aveau acces mai multe persoane, precum și faptul că a înțeles să sesizeze Inspecția Judiciară tocmai pentru a se răzbuna ca urmare a plângerii penale pe care pârâta o formulase împotriva lui.

Atât cercetarea disciplinară, cât și hotărârea recurată se bazează pe simple afirmații făcute de soțul său, până la un anumit moment, și au la bază raționamentul eronat că nu a administrat probe din care să rezulte nevinovăția sa, fiind răsturnată sarcina probei, contrar prezumției de nevinovăție din materie penală, aplicabilă și în materie disciplinară.

Cele afirmate în cuprinsul demersului jurnalistic la care se face referire în hotărârea atacată nu au valoare probatorie bine definită și sunt lipsite de profesionalism jurnalistic, din moment ce, deși a fost solicitat un punct de vedere conducerii tribunalului, pârâta arată că nu a fost contactată personal, nu i s-a adus la cunoștință acuzația total neadevărată făcută de soțul său și nici nu i s-a permis să-și exprime un drept la replică. Aspectele difuzate atât în presa locală și la televiziunea E., în mod total nepermis, reprezintă adevărate ingerințe în viața sa privată și profesională.

Instanța de disciplină a ignorat întregul probatoriu administrat în apărare din care rezultă că s-a împăcat cu soțul său, că, după evenimentele din 29.10.2016, a formulat plângere penală împotriva soțului, dosarul fiind clasat prin împăcarea părților, aspecte care demonstrează faptul că afirmațiile inițiale ale soțului său au fost mai mult decât exagerate, fiind ulterior retrase.

Recurenta-pârâtă recunoaște că nu a administrat cu maximă siguranță contul său de Facebook și precizează că laptopul și telefonul său au dispărut în noaptea respectivă din firmă, aceasta fiind singura sa culpă.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, recurenta-pârâtă critică faptul că i-a fost aplicată cea mai severă sancțiune disciplinară, disproporționat în raport cu abaterile disciplinare săvârșite și în condițiile în care, prin chiar acțiunea disciplinară, s-a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004. Contrar celor reținute de instanța de disciplină, abaterile săvârșite nu au legătură cu profesia, cu activitatea profesională, ci mai degrabă cu relațiile familiale și interumane. În consecință, la individualizarea sancțiunii disciplinare, recurenta-pârâtă solicită a fi avute în vedere următoarele circumstanțe: are o carieră în magistratură de peste 22 de ani; nu a mai fost sancționată disciplinar; se bucură de o reputație excelentă în rândul colegilor; a exercitat funcția de judecător cu bună-credință și deplină responsabilitate. IV. Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, expunând argumente în combaterea criticilor formulate de recurentă, în sensul menținerii ca temeinică și legală a hotărârii ce formează obiectul recursului. V. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 26 martie 2018. VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși este invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu formulează critici în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În considerarea acestor precizări preliminare, Înalta Curte va analiza hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și având în vedere specificul litigiilor în materia răspunderii disciplinară a magistraților, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în sensul că sunt supuse analizei, în prezenta cale de atac, inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanței de disciplină în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

Criticile din recurs formulate de recurenta-pârâtă cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 referitoare la comentariile postate pe contul de Facebook nu pot fi primite pentru considerentele arătate în continuare.

În condițiile în care este necontestat conținutul comentariilor postate pe contul de Facebook al pârâtei, care au format obiectul analizei, Înalta Curte constată că recurenta admite, inclusiv prin susținerile din memoriul de recurs, că nu și-a administrat contul de pe rețeaua respectivă de socializare în așa fel încât să fie evitat riscul postării comentariilor ce îi sunt imputate, invocând în apărare propria sa culpă. Însă, culpa proprie pe care pârâta o invocă în apărare nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În mod evident, obligațiile ce îi incumbă magistratului - astfel cum acestea au fost corect evidențiate de instanța disciplinară în sensul celor arătate la pct. 25 - impuneau pârâtei obligația de rezultat, iar nu o simplă obligație de diligență, de a-și gestiona contul de Facebook de o manieră care să excludă postarea în acest spațiu public virtual a comentariilor analizate din perspectiva angajării răspunderii disciplinare, care cuprindeau expresii și cuvinte cu un puternic caracter licențios, trivial, chiar injurios la adresa unor persoane identificate sau identificabile. În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că alte persoane aveau acces la laptopul și telefonul său și ar fi putut realiza postările respective pe contul său de Facebook.

În sensul dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, este corectă aprecierea instanței disciplinare că limbajul folosit și modul în care a fost purtat dialogul cu alți utilizatori ai rețelei Facebook reflectă încălcarea obligațiilor ce revin oricărui magistrat sub aspectul integrității, eticii și conduitei corecte, demne și rezervate, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, astfel cum acestea rezultă din dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic, pct. 1.2 din Principiile de bază ale independenței justiției (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ozpinar împotriva Turciei.

În acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține că nu sunt apte să înlăture răspunderea disciplinară a pârâtei susținerile referitoare la dispariția laptopului și a telefonului mobil, în condițiile în care declarațiile pârâtei sunt contradictorii în ceea ce privește data dispariției cele două bunuri și nu s-a făcut dovada niciunui demers legal care să susțină veridicitatea incidentului invocat.

Contrar criticilor din recurs, se constată că hotărârea atacată nu se bazează pe simple afirmații ale soțului pârâtei, ci pe mijloacele de probă administrate în cursul cercetării disciplinare (postările și dialogurile de pe contul de Facebook al pârâtei - Dosarul nr. x/2016), astfel că nu se poate reține, în sensul susținerilor din recurs, o răsturnare a sarcinii probei cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, aplicabil inclusiv în materia răspunderii disciplinare.

Raportat la susținerile din recurs, Înalta Curte reține că instanța disciplinară a avut în vedere aspectele difuzate în mass-media ca element ce demonstrează expunerea mediatică a conduitei imputate magistratului, iar nu ca dovadă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare. Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că, în cadrul prezentului litigiu, instanța nu are de analizat calitatea unui demers jurnalistic ori dacă, prin expunerea mediatică, a existat sau nu o ingerință în viața privată și profesională a magistratului cercetat, aceste aspecte făcând obiectul relației juridice cu mass-media, iar nu obiectul contenciosului disciplinar.

Nici apărările pârâtei referitoare la împăcarea cu soțul său nu sunt apte să înlăture răspunderea disciplinară, întrucât întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare a fost analizată și stabilită în baza probatoriului administrat, iar nu în baza afirmațiilor făcute de soțul pârâtei în sesizările adresate Inspecției Judiciare ori în declarațiile ulterioare.

Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, instanța disciplinară a concluzionat în mod corect în sensul existenței intenției indirecte a pârâtei, reflectată de faptul că, prin postările publice de pe contul de Facebook conținând un limbaj trivial, licențios și jignitor la adresa unor persoane identificate sau identificabile, pârâta a acceptat posibilitatea ca acestea să fie cunoscute de orice persoană care accesează contul său.

Totodată, instanța disciplinară întemeiat a reținut că urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare constă în faptul că, prin conduita ce îi este reproșată pârâtei, a fost afectată imaginea publică a magistratului și, implicit, prestigiul justiției. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004

Contrar criticilor din recurs, Înalta Curte constată că instanța disciplinară a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat reținând întemeiat, sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, faptul că pârâta judecător s-a implicat în mod indirect, prin intermediul fiului și al fostului soț, în activitatea comercială a societății C. SRL, dovadă în acest sens fiind: (i) postările de pe contul de Facebook pentru promovarea evenimentelor desfășurate la clubul "D."; (ii) împrumuturile bancare pentru a-i ajuta pe fiul și pe soțul său să constituie societatea; (iii) solicitarea de schimbare a contabilului societății; (iv) acordul și condiționarea angajării domnului F. la SC C. SRL; (v) solicitarea adresată doamnei G. să administreze contul de Facebook al clubului; (vi) procura judiciară autentificată sub nr. 4090/20.10.2016, prin care pârâta era împuternicită de fiul său, H. (asociat unic începând cu 20.02.2017) să exercite toate drepturile unui asociat în societatea comercială C. SRL, chiar dacă nu era menționată expres ca și asociat al societății la Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița; (vii) mesajul transmis de pârâtă prin poșta electronică, în calitate de împuternicit al asociatului H. și sub semnătura "jurist A.", prin care solicita trupei I. anularea unui concert ce urma să se desfășoare la clubul "D." (înscrisul de la fila 23 a dosarului nr. x/2016).

Toate aceste mijloace de probă care au fundamentat concluzia instanței disciplinare sunt combătute de recurentă prin simple afirmații în sens contrar, care nu au forța probantă necesară pentru a conduce la o altă concluzie decât cea împărtășită de instanța disciplinară. În același sens, nu pot primi relevanța propusă de recurentă nici apărările din memoriul de recurs referitoare la modificarea și nuanțarea declarațiilor date inițial de fostul său soț.

În contextul în care probatoriul administrat demonstrează fără echivoc implicarea pârâtei în activitatea societății comerciale, nu pot fi primite nici criticile recurentei în sensul că nu se face vinovată de vreo ingerință în activitatea comercială a societății și că nu a folosit niciodată procura judiciară prin care era împuternicită de fiul său să exercite toate drepturile unui asociat în societatea comercială C. SRL

În circumstanțele expuse, instanța disciplinară a reținut întemeiat că, în sensul celor expuse, implicarea pârâtei în activitatea societății comerciale contravine dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 și art. 102 din Legea nr. 161/2003, conform cărora magistraților le este interzis să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse.

Sub aspectul laturii subiective, în acord cu instanța disciplinară, se reține culpa pârâtei, dovedită de faptul că magistratul a acționat în sensul celor arătate anterior, deși cunoștea interdicția specifică statutului profesional, astfel că putea și trebuia să prevadă consecințele conduitei sale, constând în atingerea adusă aparenței de imparțialitate și încrederii cetățenilor în sistemul judiciar, ca urmare a nerespectării interdicțiilor impuse de lege.

În consecință, Înalta Curte reține că instanța disciplinară, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat și o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004. Individualizarea sancțiunii disciplinare

Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta A. este întemeiat sub aspectul criticilor referitoare la individualizarea sancțiunii, subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 49 alin. (6) coroborat cu art. 100 din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele arătate în continuare.

Fără a minimaliza gravitatea faptelor săvârșite de pârâtă, Înalta Curte apreciază că recunoașterea de către pârâtă a faptului că nu și-a administrat în mod corespunzător contul de Facebook demonstrează faptul că a conștientizat și și-a asumat deficiențele conduitei sale, astfel că se consideră a fi atins unul dintre scopurile procedurii disciplinare, și anume existența premiselor că, în viitor, magistratul își va adapta în mod corespunzător conduita obligațiilor corelative statutului profesional pe care îl deține.

Înalta Curte are în vedere, în circumstanțiere, faptul că toate comentariile postate pe contul de Facebook, analizate de instanța disciplinară din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, au legătură cu starea tensionată și conflictuală dintre pârâtă și soțul său, realitate care este de înțeles că a reprezentat, la momentul respectiv, cu caracter episodic, principala cauză a reacțiilor reprobabile ale magistratului cercetat, dar, care, în prezent, conform susținerilor pârâtei nu mai subzistă ca urmare a intervenirii divorțului.

Din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte are în vedere, în circumstanțiere, faptul că pârâta nu a întreprins acțiunile reținute în sarcina sa în vederea satisfacerii propriului său interes, ci în scopul declarat de a-și susține fiul, ceea ce reflectă o atenuare a gravității nesocotirii interdicției impuse de lege.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, Înalta Curte are în vedere cu precădere și circumstanțele invocate de recurentă în sensul că are o vechime în magistratură de peste 22 de ani și nu a mai fost sancționată disciplinar.

Având în vedere abaterile reținute în sarcina magistratului cercetat, ale căror circumstanțe au legătură preponderent cu viața privată a persoanei în contextul unor relații familiale tensionate, iar nu cu activitatea profesională, Înalta Curte apreciază că principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare justifică înlocuirea sancțiunii celei mai aspre, care a fost aplicată de instanța disciplinară, cu cea mai apropiată sancțiune ca severitate, constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni", prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de pârâta A., fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 49 alin. (6) coroborat cu art. 100 din Legea nr. 303/2004, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte hotărârea atacată, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură", prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, cu sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni", prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.