ÎCCJ, Decizia nr. 33/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2017 pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din aceeași lege.

Prin Hotărârea nr. 7J din 6 aprilie 2017, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancțiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din aceeași lege.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de disciplină a dat o interpretare greșită normelor de drept material aplicabile litigiului și a calificat în mod greșit faptele deduse judecății, pentru argumentele arătate în continuare.

Pentru a reține incidența dispozițiilor art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină nu a analiza dacă în speță sunt întrunite cumulativ cele două condiții referitoare la caracterul repetat al nerespectării dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor și la caracterul imputabil al acestei nerespectări.

În hotărârea atacată, nu sunt menționate motivele imputabile magistratului de natură a determina temporizarea procedurilor judiciare.

În ceea ce privește acordarea unor termene de judecată la intervale mari de timp, aspectele reținute de instanța de disciplină sunt contradictorii, întrucât, deși a reținut existența unor dificultăți de ordin administrativ pentru fixarea ședințelor de judecată la alte termene decât cele stabilite prin planificarea întocmită la nivelul secției, generate de numărul insuficient de grefieri și săli de judecată, instanța disciplinară a respins apărările pârâtei referitoare la existența unor motive obiective care au influențat durata de soluționare Dosarului nr. x/2007. Înlăturarea acestor apărări fără a se arăta care este motivul pentru care acestea nu reprezintă motive obiective nu este de natură a conduce la concluzia că îi este imputabilă magistratului acordarea unor termene de judecată la intervale mai mari de timp.

Recurenta-pârâtă menționează faptul că instanța disciplinară a reținut că, potrivit evidențelor statistice, volumul său de activitate în perioada 2010 - 2011 și 2014 a fost mai mare decât cel al altor judecători din cadrul secției și că, în perioada 15 iulie 2004 - 1 ianuarie 2012, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al tribunalului. În acest context, recurenta precizează că nu a solicitat în perioada în care a fost investită cu soluționarea dosarului menționat anterior degrevarea de activități sau blocarea temporară a completului, iar în dosar au fost acordate 39 de termene de judecată dintre care 15 termene au fost stabilite pentru neîndeplinirea procedurii de citare a părților, lipsa acestora ori neprezentarea apărătorilor desemnați din oficiu fără ca aceștia să-și asigure substituirea, împrejurare din care rezultă că și comportamentul inculpaților și al apărătorilor aleși ai acestora a contribuit la temporizarea procedurii judiciare, iar dosarul avea un grad mare de dificultate raportat la numărul inculpaților și al martorilor.

Pentru aceste argumente, recurenta susține că au existat motive justificate pentru acordarea termenelor de judecată la intervale mai lungi de timp.

În mod nelegal a reținut instanța de disciplină caracterul repetat al tergiversării soluționării cauzelor pentru faptul că, la data de 17 ianuarie 2017, avea pe rol un număr de 5 dosare cu o durată mai mare de 1 an de la data înregistrării. Sub acest aspect, se învederează că analizarea doar la un anumit moment a situației dosarelor mai vechi aflate pe rolul instanței este un factor aleatoriu și subiectiv, întrucât parametrii analizați suferă permanente modificări în procesul dinamic al judecății. Pentru a se fi apreciat corect cu privire la caracterul repetat al tergiversării soluționării cauzelor, instanța de disciplină avea posibilitatea să efectueze o analiză comparativă cu privire la complexitatea și volumul de acte din dosarele aflate în instrumentarea magistratului cercetat. Or, instanța de disciplină a efectuat o analiză superficială a dosarelor din punct de vedere cantitativ, fără a avea în vedere obiectul acestora.

În consecință, recurenta-pârâtă susține că instanța de disciplină a reținut în mod nelegal întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât în cauză nu există latura obiectivă a abaterii disciplinare.

Analiza întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare se realizează având în vedere următoarele criterii: durata efectivă a procedurii judiciare, numărul total de cauze mai vechi aflate pe rolul instanței, complexitatea cauzelor ce constituie obiectul dosarelor menționate în precedent, numărul total de dosare mai vechi de 1 an aflate în curs de soluționare și volumul de activitate al judecătorului cauzei. Cu toate că sunt menționate în considerentele hotărârii, aceste criterii nu au fost avute în vedere în analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare. Sub acest aspect, recurenta învederează că dosarele care i-au fost repartizate sunt de dificultate mare sau medie, au un număr impresionant de volume de urmărire penală, se referă la un număr ridicat de inculpați și de părți și impun administrarea unei vaste probațiuni.

În raport cu aspectele reținute de instanța de disciplină la individualizarea sancțiunii disciplinare, soluția care se impune este aceea de respingere a acțiunii disciplinare.

Totodată, recurenta solicită a fi avute în vedere următoarele circumstanțe: are o vechime în sistem de peste 20 de ani; nu a mai fost sancționată disciplinar; a obținut în fiecare an calificativul "foarte bine"; a avut un volum mare de activitate comparativ cu alți colegi;

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, expunând argumente în combaterea criticilor recurentei, în sensul menținerii ca temeinice și legale a hotărârii ce formează obiectul recursului.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 26 februarie 2018.

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul considerentelor expuse în continuare.

Reclamanta Inspecția Judiciară a învestit instanța disciplinară cu soluționarea acțiunii exercitate împotriva pârâtei judecător A. pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

În acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte reține că judecătorului îi este impusă obligația de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil, conform art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările ulterioare, și art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, precum și în considerarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce.

Așa cum corect a reținut instanța disciplinară, angajarea răspunderii disciplinare pentru abaterea în litigiu este necesară îndeplinirea cumulativă atât a condiției referitoare la încălcarea de către judecător, în mod imputabil, a dispozițiilor ce prevăd soluționarea cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, cât și a cerinței caracterului repetat al acestei încălcări imputabile.

Din analiza hotărârii recurate, se constată că îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtei judecător pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004 a fost reținută de instanța disciplinară, în cvasi-totalitatea considerentelor hotărârii, prin prisma modului de instrumentare a Dosarului nr. x/2007.

Într-adevăr, este necontestat faptul că, în primul ciclu procesual, Dosarul nr. x/2007 a fost instrumentat de pârâta judecător pe durata a 5 ani și 10 luni, cuprinsă între data înregistrării cauzei pe rolul tribunalului - 14 aprilie 2009 - și data pronunțării Sentinței penale nr. 62 din 11 februarie 2015.

Modul în care pârâta a instrumentat cauza respectivă este reliefat de elementele corect decelate de instanța de disciplină din probatoriul administrat, referitoare la: acordarea a 39 de termene, stabilite la intervale de 1 - 3 luni, fără a fi fixate termene în perioada vacanței judecătorești (cu excepția anilor 2011 și 2014); faptul că, pe parcursul a circa 2 ani și jumătate, cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură și lipsă de apărare, astfel încât cercetarea judecătorească a început după 2 ani și 11 luni și s-a desfășurat în perioada 12 martie 2012 - 26 noiembrie 2014, timp în care s-a procedat la audierea a 19 inculpați, 3 părți civile și 12 martori.

În deplin acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte reține că aspectele menționate reflectă lipsa de fermitate a pârâtei judecător în gestionarea cauzei, ceea ce a generat temporizarea judecății pe o durată lungă de timp, fiind evident faptul că magistratul nu a depus diligențele necesare și a lipsit de eficiență dispozițiile art. 295 alin. (1) și art. 313 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, referitoare la obligațiile ce incumbă președintelui de complet în soluționarea cu celeritate a litigiilor ce îi sunt repartizate.

În circumstanțele expuse, este evident faptul că durata procedurii judiciare în dosarul respectiv în perioada în care s-a aflat pe rolul completului condus de pârâta judecător nu poate fi considerată rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut încălcarea art. 6 §1 din Convenție sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în litigii care au trenat pe rolul instanțelor o perioadă de circa 9 ani, 12 ani și, respectiv, 16 ani (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Vlad și alții împotriva României).

Din perspectiva jurisprudenței menționate a Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că dosarul respectiv a fost înregistrat în sistemul judiciar la data de 14.04.2009, iar, prin Decizia penală nr. 1125/A/2016 din 4 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, există premisele unei durate excesive a procedurii judiciare, însă, în limitele prezentului litigiu disciplinar, deși nu este învestită a realiza o atare analiză, Înalta Curte consideră a fi necesar să remarce această realitate de fapt.

În context, sunt de observat considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului conform cărora:

Raportat la considerentele menționate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în prezentul litigiu disciplinar, fără a nega modul deficitar în care pârâta judecător a gestionat cauza și fără a minimaliza consecințele reprobabile ale duratei procedurii judiciare în Dosarul nr. x/2007, în analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare, nu se poate face abstracție de aspectele reținute inclusiv de instanța de disciplină referitoare la faptul că dosarul avea un grad mare de dificultate din cauza numărului inculpaților și al martorilor, precum și a celor referitoare la faptul că, dintre cele 39 termene de judecată, 15 termene au fost determinate de conduita procesuală inadecvată a inculpaților și apărătorilor aleși ai acestora.

Contrar aspectelor reținute de instanța de disciplină, acțiunile sau lipsa de acțiune manifestate de pârâta judecător în instrumentarea Dosarului nr. x/2007 nu reflectă, în sensul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, caracterul repetat al încălcării obligației de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil. Sub acest aspect, se cuvine a fi menționat faptul că existența caracterului de repetabilitate se analizează prin raportare la volumul total de cauze repartizate spre soluționare magistratului în perioada de referință, iar nu prin raportare la o singură cauză.

Totodată, Înalta Curte reține că, în sensul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, caracterul de repetabilitate al nerespectării dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor nu poate fi reținut prin prisma celorlalte trei cauze menționate în hotărârea instanței disciplinare - Dosarele nr. x/2012, nr. 10389/117/2013 și nr. 5840/117/2014. Pe de o parte, se constată că în cauzele respective nu este evidențiată și argumentată o atitudine imputabilă pârâtei judecător, în contextul în care termenele de judecată au fost stabilite, de regulă, la interval de o lună, cu excepția vacanțelor judecătorești, iar durata procedurii judiciare nu este comparabilă cu cea din Dosarul nr. x/2007.

De asemenea, caracterul de repetabilitate al nerespectării dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor nu poate fi reținut nici prin prisma datelor statistice avute în vedere de instanța disciplinară conform cărora, la data de 17 ianuarie 2017, pârâta judecător avea pe rol un număr de 2 dosare cu vechime de 1 - 3 ani și 3 dosare cu vechime mai mare de 3 ani. Înalta Curte are în vedere faptul că cele 5 dosare reprezintă circa 0,2% din totalul de 2599 de cauze soluționate de pârâtă în perioada 2012 - 2015 (conform datelor statistice atașate la fila 608 a Dosarului nr. x/2016, vol. I), astfel că nu se poate reține existența unui caracter de repetabilitate al modului de lucru defectuos al pârâtei judecător din perspectiva dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil.

În contextul în care, pentru considerentele expuse, se constată că probatoriul administrat nu reflectă existența caracterului repetat al nesocotirii dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, Înalta Curte reține că nu există latura obiectivă a abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, sub aspectul caracterului repetat al conduitei imputabile, astfel că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de angajare a răspunderii disciplinare menționate la pct. 19. Pe cale de consecință, nu vor face obiectul analizei aspectele subsidiare reținute de instanța disciplinară cu privire la latura subiectivă a abaterii, la consecințele faptei imputate magistratului, la legătura de cauzalitate și la individualizarea sancțiunii disciplinare.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A., va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de reclamanta Inspecția Judiciară.