ÎCCJ, Decizia nr. 93/2019

Prin acțiunea înregistrată la 21 iulie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Secția pentru judecători", respectiv "CSM") Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Curții de Apel Cluj pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi și lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. II. Hotărârile pronunțate de instanța disciplinară, ce formează obiectul recursurilor

Prin două încheieri distincte din 17 ianuarie 2018, pronunțate în Dosarul nr. x/2017, secția pentru judecători a dispus următoarele: (i) respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta A. și constată că secția este legal învestită cu actele materiale ulterioare datei de 21 ianuarie 2016; (ii) amână pronunțarea la 31 ianuarie 2018.

Prin Hotărârea nr. 4J din 14 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, secția pentru judecători a hotărât următoarele: (i) admite în parte acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Curții de Apel Cluj; (ii) în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, aplică pârâtei sancțiunea disciplinară constând în "avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din aceeași lege; (iii) respinge, ca neîntemeiată, acțiunea exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Curții de Apel Cluj, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. A. Situația de fapt reținută de instanța disciplinară

Dosarul nr. x/2014 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj la 7 octombrie 2014, în procedura camerei preliminare, fiind repartizat completului condus de doamna judecător A.. La dosarul cauzei s-a înregistrat cererea formulată de unul dintre inculpați, prin care s-a solicitat prelungirea termenului stabilit în cameră preliminară pentru depunerea și formularea de cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală. În ședința din 10 octombrie 2014, a fost formulată de către unul dintre inculpați o cerere de prelungire a termenului de cameră preliminară stabilit, solicitare la care au achiesat și ceilalți inculpați, iar Ministerului Public nu s-a opus solicitării. Judecătorul de cameră preliminară a precizat că se va pronunța asupra acestei cereri după dezbateri. În continuare, s-a procedat la discutarea măsurilor preventive, fiind puse concluzii în acest sens, iar judecătorul de cameră preliminară a preschimbat termenul fixat pentru 28 octombrie 2014 la 17 noiembrie 2014. Prin încheierea din 12 noiembrie 2014 s-a dispus prelungirea termenului - stabilit inițial pentru 28 octombrie 2014 și apoi pentru 17 noiembrie 2014 - pentru formularea de cereri și excepții pentru 4 decembrie 2014. La 4 decembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen. și a Titlului II - Cameră preliminară și a dispus comunicarea încheierii către parchet. În ședința din 3 februarie 2015, s-a acordat cuvântul părților în susținerea cererilor, excepțiilor și memoriilor, asupra excepției de neconstituționalitate invocate din oficiu, precum și cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse în cauză și a fost amânată pronunțarea la 6 februarie 2015 și, ulterior, la 11 februarie 2015. Prin încheierile de la termenele respective, judecătorul a amânat pronunțarea asupra excepțiilor, cererilor și memoriilor formulate de părți, ulterior înaintării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Dosarului nr. x/2014 Prin încheierea din 11 februarie 2015, judecătorul a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate din oficiu, s-a pronunțat asupra măsurilor preventive și a stabilit că se va pronunța asupra tuturor excepțiilor, memoriilor și cererilor invocate de inculpați anterior soluționării de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate. În considerentele acestei încheieri au fost expuse doar argumente cu privire la măsurile preventive dispuse, fără a fi prezentate argumentele care susțin sesizarea Curții Constituționale. Asupra excepțiilor, cererilor și memoriilor formulate de către părți instanța nu s-a pronunțat. Prin încheierea din 04.01.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat că dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 3 februarie 2015 și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) lit. c) și Titlul II "Camera preliminară" din C. proc. pen. Prin rezoluția din 21 martie 2016, s-a fixat termen la 30 martie 2016 pentru discutarea cererii unuia dintre inculpați privind reluarea procedurii de cameră preliminară în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016. La termenul din 30 martie 2016, s-a dispus reluarea dezbaterilor din camera preliminară, prin similitudine cu dispozițiile art. 395 din C. proc. pen., din faza de judecată, a fost acordat cuvântul asupra cererilor în probațiune și, având în vedere complexitatea cererilor formulate, s-a dispus amânarea pronunțării la 31 martie 2016, iar, ulterior, la 1 aprilie 2016, când s-a dispus efectuarea unei adrese către Direcția Națională Anticorupție ("DNA") și o autoritate locală pentru a lămurirea anumitor aspecte. Prin încheierea din 21 aprilie 2016, s-a dispus respingerea cererii formulate de unul dintre inculpați privind amânarea pronunțării asupra excepțiilor invocate în procedura de cameră preliminară până la momentul soluționării excepției de neconstituționalitate și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f), art. 139 alin. (3) teza finală și art. 142 alin. (5) din C. proc. pen., ridicată de unul dintre inculpați, stabilind termen pentru soluționarea cauzei la 3 mai 2016. La 3 mai 2016, doamna judecător a acordat cuvântul asupra cererilor și excepțiilor formulate, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016. Prin încheierea din 3 mai 2016, s-a dispus amânarea pronunțării la 13 mai 2016 și, ulterior, la 20 mai 2016, 25 mai 2016, 3 iunie 2016, 10 iunie 2016, 16 iunie 2016 și 17 iunie 2016. Prin încheierea din 17 iunie 2016, judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor de constatare a neregularității Rechizitoriului x nr. x, în sensul că a admis unele dintre excepții, a dispus anularea parțială a probelor și actelor de urmărire penală menționate în dispozitiv, a respins celelalte cereri și excepții invocate și a dispus comunicarea încheierii către parchet în vederea remedierii neregularităților constatate în actul de sesizare, procurorul care a întocmit rechizitoriul urmând a comunica instanței dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei conform art. 345 alin. (3) din C. proc. pen.

În Lucrarea nr. 5463/IJ/3254/DIJ/2015, Inspecția Judiciară a efectuat verificări referitoare la Dosarul nr. x/2014 din perspectiva acordării termenelor, verificării și soluționării cererilor vizând măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. Cu privire la aceste aspecte, prin Rezoluția din 2 noiembrie 2015, s-a dispus clasarea sesizării, reținându-se că toate motivele de amânare a cauzei au fost puse în discuția părților, iar dispozițiile luate de instanță cu privire la solicitările părților au fost motivate și consemnate în încheierile de ședință. Totodată, s-a constatat că motivele care au stat la baza acordării termenelor în Dosarul nr. x/2014 nu sunt imputabile doamnei judecător, iar invocarea excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții din C. proc. pen. nu a determinat tergiversarea procedurii de cameră preliminară.

În Lucrarea nr. 7249/IJ/4221/DIJ/2015, Inspecția Judiciară a analizat Dosarul nr. x/2014 din perspectiva amânărilor de pronunțare dispuse la 3 februarie 2015 pentru 6 februarie 2015 și 11 februarie 2015, fiind efectuate verificări în legătură cu încheierea din 11 februarie 2015. Prin Rezoluția din 21 ianuarie 2016, s-a dispus clasarea sesizării din oficiu reținându-se că, dată fiind complexitatea dosarului, faptul că prin încheiere instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale, hotărând și asupra altor aspecte de interes pentru judecata cauzei, amânarea pronunțării la două termene nu conduce la concluzia existenței relei-credințe sau gravei neglijențe. De asemenea, s-a apreciat că măsura amânării, raportat la complexitatea cauzei, nu are relevanță nici sub aspectul duratei rezonabile.

În prezenta cauză, secția pentru judecători a analizat abaterile imputate prin acțiunea disciplinară în ceea ce privește Dosarul nr. x/2014 numai din perspectiva actelor materiale ulterioare datei de 21 ianuarie 2016, când a fost emisă Rezoluția de clasare în Lucrarea nr. 7249/IJ/4221/DIJ/2015. B. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor"

Sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele arătate în continuare.

Judecătorului îi revine obligația de a soluționa cauzele într-un termen rezonabil, conform art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările ulterioare (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "ROI"), art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005, și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudenței CEDO în care s-a reținut că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare se analizează în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele acesteia și prin raportare la criteriile consacrate jurisprudențial.

Sub aspectul laturii obiective, în art. 342 - 343 din C. proc. pen. se prevede că durata procedurii de cameră preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

Dosarul nr. x/2014 a fost înregistrat la 7 octombrie 2014, iar pârâta judecător a soluționat cererile și excepțiile formulate cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală prin încheierea din 17 iunie 2016, prin care a dispus și comunicarea încheierii, conform art. 345 alin. (2) din C. proc. pen., către unitatea de parchet în vederea remedierii neregularităților expuse în dispozitiv.

Chiar și la momentul pronunțării hotărârii de către instanța disciplinară, Dosarul nr. x/2014 se afla în continuare în procedura camerei preliminare, înregistrând o vechime mai mare de 3 ani numai în această procedură, în condițiile în care activitatea infracțională reținută prin rechizitoriu s-a desfășurat în perioada 2004 - 2005 și a fost sesizată de părțile vătămate în 2008, existând posibilitatea intervenirii prescripției răspunderii penale.

Chiar dacă, sub aspectul elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare analizate, nu se reține modalitatea de gestionare a dosarului în perioada anterioară datei de 21.01.2016, prezintă relevanță contextul general al cauzei din perspectiva conturării unui anume mod de lucru al pârâtei.

În raport cu probatoriul administrat, s-au reținut următoarele: (i) deși la termenul din 03 februarie 2015, pârâta judecător a acordat cuvântul părților în susținerea cererilor, excepțiilor și memoriilor, dispunând amânarea pronunțării succesiv până la 11 februarie 2015, la termenul respectiv nu a soluționat cererile și excepțiile; (ii) ulterior, pârâta judecător nu a mai dispus nicio măsură în cauză până la momentul formulării cererii de repunere pe rol de către unul dintre inculpați, când, prin rezoluția din 21 martie 2016, a fixat termen la 30 martie 2016 pentru discutarea memoriului unui inculpat prin care se solicita reluarea procedurii în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016; (iii) reluarea la 30 martie 2016 a procedurii de cameră preliminară a contribuit la temporizarea soluționării cauzei, fiind acordate termene în vederea administrării probei cu înscrisuri și fiind amânată succesiv pronunțarea până la 17 iunie 2016, când pârâta s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor de constatare a neregularității Rechizitoriului x nr. x; (iv) încheierea din 17 iunie 2016, prin care pârâta judecător s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor de constatare a neregularității Rechizitoriului x nr. x nu a fost redactată nici până la data pronunțării hotărârii de către instanța disciplinară.

Totodată, s-a reținut că durata procedurilor judiciare în Dosarul nr. x/2014 a făcut obiectul unor verificări anterioare ale Inspecției Judiciare, care ar fi trebuit să constituie un avertizor pentru pârâtă în sensul de a lua măsurile necesare în vederea finalizării procedurii de cameră preliminară. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de DNA privind durata procesului penal, stabilind ca termen limită pentru finalizarea procedurii de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2014 data de 14 martie 2018 (Încheierea nr. 675 din 5 decembrie 2017, pronunțată în Dosar nr. x/2017).

În acest context, s-a reținut că pârâta judecător și-a constituit o procedură de lucru specifică, lipsită de fermitate și rigoare, care a condus la temporizarea procedurilor judiciare, și nu a depus diligențe în vederea finalizării camerei preliminare cu celeritate și într-un termen rezonabil, ceea ce dovedește un management defectuos al cauzei, având în vedere obiectul și vechimea dosarului în sistem.

Volumul de muncă invocat de pârâta judecător drept circumstanță personală și intervalul de timp alocat pentru îndeplinirea responsabilităților specifice funcției nu înlătură răspunderea disciplinară, deoarece tocmai modul de lucru adoptat și lipsa de diligență în gestionarea ședințelor de judecată au generat creșterea volumului de activitate, precum și efortul depus pentru îndeplinirea atribuțiilor profesionale. În consecință, susținerile pârâtei în sensul existenței unor motive obiective care au determinat o suprasolicitare cu consecințe negative asupra activității de judecată nu sunt întemeiate și nu justifică nerespectarea dispozițiilor referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor. Prin urmare, nu au existat circumstanțe reale sau personale de natură a înlătura caracterul culpabil al faptelor ori de a justifica modul defectuos de lucru.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția pârâtei judecător în săvârșirea faptei este dovedită și rezultă din modul în care a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și din conduita pasivă și modalitatea în care a înțeles să gestioneze lucrările pe parcursul soluționării cauzei, deși dosarul înregistra o vechime considerabilă în sistem. Toate acestea conduc fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor. C. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, pentru considerentele arătate în continuare.

Art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Inspecția Judiciară a reținut că reprezintă o exercitare a funcției cu gravă neglijență faptul că "la data de 3 februarie 2015 a acordat cuvântul părților în susținerea cererilor, excepțiilor și memoriilor, asupra excepției de neconstituționalitate invocate din oficiu, precum și cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispus față de 5 inculpați și, după amânări succesive de pronunțare la 6 februarie 2015 și 11 februarie 2015, prin încheierea din 11 februarie 2015 a dispus sesizarea Curții Constituționale, s-a pronunțat asupra măsurilor preventive dispuse cu privire la inculpați și a stabilit că se va pronunța asupra tuturor excepțiilor, memoriilor și cererilor invocate de inculpați, anterior soluționării de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate invocate din oficiu, fără a se pronunța efectiv asupra acestora, lăsând dosarul în nelucrare până la 21 martie 2016 când, prin rezoluție, a fixat termen la 30 martie 2016 pentru discutarea memoriului formulat de un inculpat pentru reluarea procedurii de cameră preliminară în raport cu Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale". S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 345 din C. proc. pen. De asemenea, s-a mai reținut că "doamna judecător a făcut aplicarea dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. într-un mod personal amânând pronunțarea de mai multe ori pentru diferite intervale de timp pe parcursul derulării procedurii în camera preliminară. Astfel, de exemplu, prin încheierea din 3 mai 2016, judecătorul de cameră preliminară, "având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor ari. 391 C. proc. pen. a dispus amânarea pronunțării la data de 13 mai 2016, apoi a amânat pronunțarea succesiv pentru aceleași considerente la 20 mai 2016, 25 mai 2016, 3 iunie 2016, 10 iunie 2016, 16 iunie 2016 și 17 iunie 2016, când s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor de constatare a neregularității Rechizitoriului x nr. 353/P/2013". S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 401 din C. proc. pen. care reglementează structura tuturor hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, reținându-se că în activitatea desfășurată în calitate de judecător de cameră preliminară, doamna judecător a aplicat selectiv aceste dispoziții întocmind în unele situații hotărâri potrivit dispozițiilor procedurale menționate, iar în alte situații, cum este cazul sesizărilor Curții Constituționale, dispozitivul nu este însoțit de expunerea considerentelor în cadrul aceleiași încheieri. Se mai impută pârâtei că "a ales să interpreteze dispozițiile procedurale contrar principiilor și limitelor aplicării legii procesual penale, determinând o tergiversare evidentă a cauzei, făcând aplicarea, prin similitudine, în procedura de cameră preliminară, a dispozițiilor art. 395 C. proc. pen. de la capitolul Judecata în primă instanță doar când a apreciat, iar a dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. în mod discreționar".

Față de aspectele imputate pârâtei din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, secția pentru judecători a reținut că nu se pot face aprecieri în legătură cu modul concret în care se soluționează o cauză, întrucât analiza legalității și temeiniciei unei hotărâri presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ, în mod necesar, capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența instanței, cu respectarea principiilor publicității și contradictorialității, cerință care reflectă principiul statului de drept inerent sistemului Convenției europene și protocoalelor sale adiționale. Acesta este atributul exclusiv al instanței a cărei soluție poate fi cenzurată doar în căile de atac și nu poate face obiectul acțiunii disciplinare, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul independenței judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, iar pe de altă parte, s-ar încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar. Prin urmare, verificările disciplinare nu pot viza raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să judece/instrumenteze o cauză. Opinia pe care acesta și-o formează în urma acestui raționament nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege și nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare. Modalitatea în care judecătorul a analizat cererile și excepțiile invocate de părți, a acordat cuvântul părților în susținerea excepțiilor și memoriilor, s-a pronunțat asupra excepțiilor, a apreciat asupra sesizării Curții Constituționale și asupra necesității amânării de pronunțare se circumscrie raționamentului juridic asupra circumstanțelor cauzei și interpretării normelor de drept aplicabile. D. Individualizarea sancțiunii disciplinare

La individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptei săvârșite în sensul celor arătate în continuare.

Datele statistice referitoare la activitatea pârâtei sunt următoarele: (i) în anul 2014: 174 ședințe de judecată (fond, apel, recurs, contestații); 598 de dosare rulate, dintre care 386 de dosare nou-intrate; 270 de dosare finalizate; 177 de hotărâri repartizate spre redactare, dintre care 61 au fost redactate în termenul legal; (ii) în anul 2015: 141 de ședințe; 704 dosare rulate, dintre care 274 de dosare nou-intrate; 345 de cauze finalizate; 174 de hotărâri repartizate spre redactare, dintre care 130 au fost redactate în termenul legal; (iii) în anul 2016: 125 ședințe; 615 dosare rulate, dintre care 301 de dosare nou-intrate; 241 de cauze finalizate; 184 de hotărâri repartizate spre redactare, dintre care 158 au fost redactate în termenul legal; (iv) în perioada ianuarie - mai 2017: 393 dosare rulate, dintre care 140 de dosare nou-intrate; 168 de cauze soluționate.

Prin Hotărârea nr. 58 din 10 octombrie 2014 Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a aprobat cererea pârâtei de reducere a normei de muncă în sensul blocării completelor din care face parte în procedura de repartizare a dosarelor nou înregistrate, pe durata exercitării atribuțiilor prevăzute în Ordinul ministrului justiției nr. 1930 din 22 mai 2014, prin care a fost desemnată punct național de contact în Rețeaua Judiciară Europeană și membră a Rețelei Judiciare Române în materie penală.

Prin Hotărârea nr. 9 din 1 februarie 2017, Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a aprobat înființarea, începând cu 1 februarie 2017, a unui complet specializat în cooperare judiciară internațională în materie penală compus din judecător A.

Prin urmare, doamna judecător a înregistrat în perioada în care a fost învestită cu soluționarea dosarului penal nr. x/2014 un volum considerabil de muncă, de natură a influența modul în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Ținând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate, reținând totodată caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, secția pentru judecători a aprecia că se justifică aplicarea unei sancțiuni care să îi atragă atenția cu privire la consecințele nerespectării dispozițiilor legale ce reglementează soluționarea cauzelor cu celeritate. III. Recursurile declarate împotriva hotărârilor instanței disciplinare A. Recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară

Împotriva hotărârii menționate la pct. II a declarat recurs reclamanta Inspecția Judiciară, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, solicitând casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare și în ceea ce privește abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu consecința aplicării uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 lit. b) - lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, recurenta-reclamantă reiterează aspectele ce conturează conduita neconformă a pârâtei și susține că în mod greșit a reținut secția pentru judecători că volumul de muncă a fost de natură a influența modul în care doamna judecător și-a îndeplinit atribuțiile, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că aceasta a beneficiat de reducerea normei de muncă, iar prelungirea procedurilor se datorează atitudinii doamnei judecător față de instituții și termene care au fost instituite tocmai pentru a se evita temporizarea soluționării cauzelor. În concluzie, recurenta-reclamantă solicită reindividualizarea sancțiunii aplicate pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 și aplicarea unei sancțiuni mai severe.

Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport cu principiul independenței judecătorului și având în vedere jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile nr. 2/2012 și nr. 588/2007), recurenta-reclamantă susține că pârâtei i se impută conduita avută, iar nu modul în care a interpretat și aplicat legea sau raționamentul logico-juridic.

Astfel, din perspectiva acestei abateri disciplinare, pârâtei i se impută următoarele fapte: (i) lăsarea în nelucrare pentru o perioadă de peste un an, respectiv 11 februarie 2015 - 21 martie 2016, a Dosarului nr. x/2014, fără o justificare rezonabilă, fără legătură cu raționamentul logico-juridic al magistratului. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., prin faptul că nu a soluționat cererile și excepțiile părților și nu a dispus niciun fel de măsuri până la momentul formulării cererii de repunere pe rol de către unul dintre inculpați; (ii) în vederea sesizării Curții Constituționale a întocmit două minute și două încheieri cu obiect identic, din care prima nu conține considerentele, iar cea de a doua face trimitere la dezbaterile desfășurate în urmă cu 11 luni.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită să se constate că faptele săvârșite de pârâta judecător întrunesc și elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. B. Recursul declarat de pârâta A.

Pârâta A., judecător la Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs împotriva hotărârii și încheierii menționate la pct. II, invocând motivele prevăzute de 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, recurenta-pârâtă invocă Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018 în susținerea caracterului devolutiv al căii de atac și solicită analiza hotărârii atacate sub aspectul legalității și temeiniciei.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică hotărârea atacată pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004 pentru faptul de a nu fi corelate cu prevederile art. 1, art. 2 și art. 250 din Codul muncii, precum și pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., care instituie un termen de recomandare.

În mod greșit s-a reținut întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, având în vedere următoarele critici: (i) nu au fost avute în vedere buna-credință în exercitarea profesiei și lipsa vinovăției; (ii) interpretarea și aplicarea normelor de drept material ori procesual în procesul penal nu pot fi considerate "o abatere de la îndatoririle de serviciu" sau "o faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestora nu poate fi realizată în cadrul contenciosului disciplinar; (iii) art. 99 se coroborează cu art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, astfel că întârzierea redactării constituie abatere disciplinară numai dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la reaua-credință și urmărirea ori acceptarea rezultatului vătămător; pârâta a acționat cu bună-credință, dedicându-și timp pentru studiul dosarelor, doctrinei și jurisprudenței în scopul pronunțării unor hotărâri legale și temeinice, iar Inspecția Judiciară nu a făcut dovada existenței acelor greșeli și vătămări care să aibă un caracter evident, neîndoielnic, cărora să le lipsească orice justificare, astfel încât nu se poate constata din punct de vedere subiectiv existența relei-credințe, ca formă de vinovăție; (iv) încălcarea unei norme de recomandare nu reprezintă sine die exercitarea cu rea-credință a profesiei; (v) în analiza abaterii, este necesar să fie luat în considerare modelul judecătorului care, în activitatea sa, acordă prioritate calității motivării, iar nu celerității, conform Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, secția procedurile de judecată; pârâta corespunde modelului de bun judecător, nu a avut nicio soluție infirmată în căile de atac în anul precedent (2017) și a primit în mod constant calificativul "Foarte bine" (vi) pârâta a avut un volum foarte mare de activitate, potrivit datelor statistice, și nu a beneficiat de condiții adecvate de muncă, întrucât era nevoită să își tehnoredacteze propriile lucrări; (vii) termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din C. proc. pen. este un termen de recomandare; (viii) secția nu a avut în vedere apărările cu privire la: a) complexitatea lucrărilor și necesitatea de perfecționare continuă; b) complexitatea dosarului analizat, reliefată de următoarele elemente: urmărirea penală în dosarul analizat a durat aproximativ 6 ani; numărul de părți - 16 inculpați, 11 părți civile și 6 părți vătămate; pentru soluționarea cererilor vizând măsurile preventive au fost create 61 de dosare asociate; toate încheierile susceptibile de cale de atac au fost contestate, fiind înaintate în vederea soluționării la Înalta Curte de Casație și Justiție atât Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013, cât și Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj, fapt ce a determinat perioade de stagnare în activitatea judecătorului de cameră preliminară; niciunul dintre subiecții procesuali nu a formulat contestație privind durata procesului penal; multitudinea și complexitatea cererilor și excepțiilor formulate; necesitatea unei documentări adecvate, atât în domeniul literaturii juridice, cât și al jurisprudenței naționale și CEDO; c) instituția camerei preliminare a fost introdusă la 01 februarie 2014, jurisprudența și doctrina s-au cristalizat abia în anii următori (2015 - 2016), ceea ce a îngreunat activitatea judecătorului de cameră preliminară); d) repartizarea spre soluționare a unui număr mare de dosare cu grad ridicat de complexitate; e) faptul că este membră a Rețelei judiciare române în materie penală și îndeplinește și calitatea de punct național de contact al României în Rețeaua judiciară europeană în baza Ordinului Ministrului Justiției nr. 1930 din 22 mai 2014, ceea ce implică exercitarea unor atribuții în domeniul cooperării judiciare în materie penală; f) este doctorand și are o listă impresionantă de lucrări de specialitate publicate, are calitatea de formator la INM și îndeplinește toate funcțiile judiciare (judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară, judecător al instanței de fond, judecător al instanței de apel și, cu începere de la 1 februarie 2017, și complet specializat unic de cooperare judiciară în materie penală).

Instanța disciplinară nu a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 250 din C. muncii, aplicabil în temeiul art. 1 alin. (2) din același Cod, care completează normele speciale.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-pârâtă argumentează că măsurile procesuale dispuse de judecător pe parcursul soluționării cauzelor nu pot fi analizate din perspectiva răspunderii disciplinare, ci numai în cadrul căilor de atac, întrucât altfel s-ar aduce atingere principiului independenței judecătorului, prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituție și de art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004. Or, în cauză, Inspecția Judiciară a pus în discuție chiar raționamentul logico-juridic al magistratului, argumentele reclamantei fiind preluate în hotărârea recurată.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține motive contradictorii, întrucât este motivată în termeni generali, având ca reper numai celeritatea, fără să ia în considerare apărările formulate de pârâtă, în sensul celor arătate în continuare: (i) deși se reține că, în analiza abaterii disciplinare, sunt avute în vedere numai actele materiale ulterioare datei de 21 ianuarie 2016 cu privire la Dosarul nr. x/2014, în motivarea hotărârii se face referire la aspecte din 3 și 11 februarie 2015, hotărârea conținând astfel considerente contradictorii. (ii) hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările expuse la pct. 37 (viii) din prezenta decizie.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că hotărârea recurată încălcă, în sensul art. 431 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a Rezoluției Inspecției Judiciare nr. 5463/IJ/3254/DIJ/2015, prin care s-a dispus clasarea cu privire la Dosarul nr. x/2014, reținându-se complexitate deosebită a cauzei, în sensul celor arătate la pct. 37 din prezenta decizie.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței disciplinare pentru încălcarea normelor de procedură cu privire la amânarea pronunțării hotărârii (art. 396 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv redactarea hotărârii (art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004). Sub acest aspect, este criticat faptul că secția pentru judecători a amânat pronunțarea de patru ori pentru intervale de câte două săptămâni, încălcând termenul de 15 zile prevăzut de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că hotărârea a fost redactată la 8 iunie 2018 și comunicată la 18 iunie 2018 cu nerespectarea termenului de 20 de zile de la pronunțare prevăzut de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește încheierea din 17 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă susține că aceasta nu conține nicio referire cu privire la soluționarea excepțiilor invocate prin întâmpinare și susținute la termenul din 15 noiembrie 2017 referitoare la autoritatea de lucru judecat față de soluțiile anterioare de clasare și excepția prescripției dreptului la acțiune. Sub acest aspect, se arată că, deși nu s-a pronunțat asupra excepțiilor prin încheierea din 17 ianuarie 2018, din conținutul Hotărârii nr. 4J/2018 rezultă că de facto excepția autorității de lucru judecat a fost admisă, întrucât în hotărâre se arată explicit că existența abaterilor disciplinare este analizată fără a avea în vedere Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2014 și numai cu privire la aspecte ulterioare datei de 21 ianuarie 2016. Totodată, este criticat faptul că, prin încheiere au fost soluționate cererile în probațiune, dar acest aspect nu se regăsește în dispozitivul încheierii, ci numai în considerente. V. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu prealabil, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018 și în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de CSM în materie disciplinară, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanței de disciplină în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78).

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., motivele de nulitate de ordine publică susținute de apărătorul recurentei-pârâte la termenul din 18 martie 2019, consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la termenul respectiv, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă încălcarea termenului de soluționare a cauzei disciplinare, respectiv de finalizare a verificărilor prealabile în termenul de 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare. În acest sens, recurenta-pârâtă susține, în esență, că la dosarul cauzei nu există dovada prelungirii de către inspectorul-șef a termenului de 45 de zile, calculat de la data sesizării din 7 martie 2017, iar rezoluția de începere a cercetării disciplinare din 16 iunie 2017 nu se încadrează nici în termenul de 90 de zile și nici în termenul de 45 de zile, așa cum s-a stabilit prin fișa de repartizare.

Conform art. 45 alin. (2)-(3) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data sesizării din oficiu, 07 martie 2017): "Art. 45. - [...] (2) În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. (3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) și (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acțiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură."

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în raport cu data sesizării din oficiu - 7 martie 2017 - prin Referatul din 7 aprilie 2017, aprobat de inspectorul-șef, termenul de finalizare a verificărilor prealabile a fost prelungit cu 45 de zile de la data de 20 aprilie 2017, termen care s-a împlinit, conform art. 181 alin. (3) C. proc. civ., la 6 iunie 2017, dată la care au fost finalizate verificările prealabile, conform procesului-verbal din 6 iunie 2017 .

Ulterior finalizării verificărilor prealabile, a fost emisă Rezoluția din 12 iunie 2017, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare.

În privința rezoluției de începere a cercetării disciplinare, art. 45 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 prevede că: "(6) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar: [...] b) dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare prealabile, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (2)."

Astfel, se constată că legea nu prevede un anumit termen pentru emiterea rezoluției de începere a cercetării disciplinare în raport cu data sesizării din oficiu, iar recurenta-pârâtă nu indică dispoziția legală încălcată ori vătămarea ce i-ar fi fost adusă, de natură a fundamenta existența unei nulități de ordine publică. De altfel, este de observat că, în ceea ce privește rezoluția de începere a cercetării disciplinare, recurenta-pârâtă se raportează în mod eronat la termenul de 45 de zile, respectiv de 90 de zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care, însă, vizează finalizarea verificărilor prealabile, iar nu emiterea rezoluției de începere a cercetării disciplinare.

Subsecvent, invocând nulitatea actelor întocmite în procedura disciplinară, recurenta-pârâtă susține că lucrarea a fost repartizată unui singur inspector, iar nu unei echipe de inspectori, astfel încât participarea inspectorului judiciar B. la desfășurarea procedurii de cercetare disciplinară încalcă dispozițiile cu privire la repartizarea aleatorie a dosarului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit fișei de repartizare, sesizarea din oficiu a fost repartizată domnului inspector judiciar C.. Însă, contrar susținerilor recurentei-pârâte, se reține că, în baza Referatului din 16 iunie 2017, întocmit de domnul C., lucrarea a fost repartizată echipei din care fac parte inspectorul învestit inițial și inspector judiciar B. Repartizarea lucrării către echipa de inspectori judiciari a fost aprobată de inspectorul-șef, în condițiile art. 47 alin. (10) din Regulamentul, conform căruia "În situația unor lucrări complexe, inspectorul judiciar desemnat să efectueze verificările, în baza unui referat adresat inspectorului-șef, poate solicita repartizarea lucrării echipei din care face parte".

Astfel fiind, nu se constată existența unei nulități de ordine publică nici sub aspectul nerespectării dispozițiilor referitoare la repartizarea aleatorie a lucrării. A. Abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004: "h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor" Critici formulate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte reține că, în analiza acestei abateri disciplinare, este verificată conformitatea conduitei profesionale a judecătorului cu dispozițiile legale care îi impun obligația de a soluționa cauzele cu celeritate, în sensul respectării termenului rezonabil, obligație prevăzută expres în legislație și consacrată jurisprudențial, în sensul celor arătate în continuare: - art. 5 alin. (2) lit. g) din ROI: "Art. 5. - [...] (2) Judecătorii au următoarele îndatoriri: g) să soluționeze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății." - art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005: "Art. 13. - Judecătorii și procurorii sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile." - art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului corelat cu jurisprudența aferentă a CEDO în care s-a reținut, cu titlu de exemplu: "Caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanțelor cauzei și în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și obiectul litigiului din perspectiva reclamantului [...]" (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Vlad și alții împotriva României, par. 131).

Sub aspectul laturii obiective, sunt analizate elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre primele două elemente.

În privința elementului material al laturii obiective, în circumstanțele cauzei sunt relevante dispozițiile art. 343 din C. proc. pen., care dispun expres în sensul că "Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță". Este adevărat că acest termen este unul de recomandare, însă, în speță este necesar a se lămuri dacă circumstanțele raportului juridic dedus judecății relevă o nerespectare repetată și imputabilă a conduitei profesionale pretinse magistratului sub aspectul termenului rezonabil de finalizare a procedurii de cameră preliminară în funcție de "complexitatea cauzei, comportamentul părților și obiectul litigiului".

Dosarul nr. x/2014 a fost înregistrat pe rolul completului condus de pârâta judecător la 07 octombrie 2014, iar procedura de cameră preliminară în cauza respectivă nu era finalizată nici la momentul exercitării acțiunii disciplinare (21 iulie 2017) și nici la momentul pronunțării hotărârii instanței disciplinare (14 martie 2018), fiind evidentă depășirea termenului de recomandare de 60 de zile prevăzut de art. 343 din C. proc. pen.

Este lipsit de echivoc faptul că Dosarul nr. x/2014 prezintă un grad ridicat de complexitate, atât din perspectiva părților litigiului, cât mai ales prin prisma volumului de activitate pe care acesta îl presupune raportat la caracterul voluminos al lucrărilor și la multiplele cereri formulate de părți ori puse în discuție sau necesar a fi verificate de către instanță. Sub acest aspect, inclusiv Inspecția Judiciară a constatat anterior, prin rezoluția de clasare menționată la pct. 6 din prezenta decizie, aspectele referitoare la complexitatea cauzei și volumul de activitate pe care acesta îl presupune. Însă, aceste elemente de circumstanțiere nu reprezintă per se cauze exoneratoare de răspundere, ci sunt analizate în raport cu întregul ansamblu al situației de fapt.

În acest sens, Înalta Curte împărtășește convingerea instanței disciplinare, în sensul că nu poate fi considerată rezonabilă durata procedurii de cameră preliminară în condițiile în care circumstanțele de fapt reflectă dincolo de orice dubiu următoarele fapte imputate pârâtei: (i) pârâta nu s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor ridicate în cauză, nu a dispus nicio măsură procesuală pe parcursul unei perioade de timp aproape un an (11 februarie 2015 - 4 ianuarie 2016); (ii) pârâta s-a pronunțat la 17 iunie 2016 asupra cererilor și excepțiilor asupra cărora rămăsese în pronunțare în urmă cu 1 an și 4 luni (3 februarie 2015); (iii) încheierea din 17 iunie 2016, prin care s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor, nu era redactată nici la data exercitării acțiunii disciplinare (21 iulie 2017), nici la data pronunțării hotărârii instanței disciplinare (14 martie 2018) și nici la data la care Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursurilor (potrivit susținerilor recurentei-reclamante Inspecția Judiciară din concluziile scrise de la Dosarului nr. x/2018). Relevant sub acest aspect este faptul că, potrivit chiar susținerilor recurentei-pârâte din ședința publică de la 18 martie 2019 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), redactarea încheierii din 17 iunie 2016 a fost recent finalizată de pârâta judecător, deci după aproximativ 1 an și 9 luni, aspect necunoscut recurentei-reclamante Inspecția Judiciară.

Or, în contextul expus, în acord cu instanța disciplinară, se reține că modul în care pârâta a gestionat lucrările Dosarului nr. x/2014, ulterior datei de 21 ianuarie 2016, reflectă nerespectarea repetată a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a dosarului, privită din perspectiva termenului rezonabil. Modul repetat în care pârâta judecător a înțeles să procedeze în gestionarea dosarului respectiv conturează o conduită caracterizată de lipsă de fermitate și de diligență, un management defectuos al lucrărilor judiciare, care a condus la temporizarea soluționării cauzei dincolo de limitele acceptabile ale termenului rezonabil, chiar în condițiile gradului sporit de complexitate și caracterului voluminos al dosarului.

Aspectele evidențiate anterior reflectă atât caracterul repetitiv al modului în care pârâta judecător a înțeles să gestioneze lucrările dosarului analizat, cât și caracterul imputabil al conduitei analizate.

Urmarea imediată a conduitei neconforme a pârâtei judecător a constat în prelungirea excesivă a duratei procedurii de cameră preliminară, cu depășirea lipsită de rezonabilitate a termenului de recomandare prevăzut de lege - 60 de zile - procedura nefiind finalizată nici la data de 18 martie 2019, potrivit susținerilor părților de la termenul respectiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, consemnate în încheierea de amânare a pronunțării. Or, în condițiile în care procedura pentru care legea prevedea un termen de 60 de zile nu a fost finalizată nici după trecerea a 4 ani și 5 luni (7 octombrie 2014 - 18 martie 2019), iar faptele analizate sub aspectul răspunderii penale erau săvârșite în urmă cu mai bine de 14 ani (2004 - 2005), nu se poate concluziona în sensul că durata procedurii a fost una rezonabilă.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte în sensul că nu au fost efectuate demersuri procedurale cu privire la durata procesului, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Încheierea nr. 675 din 5 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a admis contestația formulată de DNA privind durata procesului în Dosarul nr. x/2014 și a stabilit ca procedura de cameră preliminară să fie finalizată până la 14 martie 2018.

În ceea ce privește urmarea imediată a conduitei neconforme a pârâtei, se reține că litigiul respectiv prezintă interes atât pentru unitatea de parchet, cât și pentru persoanele vătămate și persoanele trimise în judecată, deopotrivă, neputând fi privită ca rezonabilă ori acceptabilă ipoteza în care, după 14 ani de la data săvârșirii faptelor, 6 ani de urmărire penală și 4 ani de cameră preliminară, litigiul să se afle în această etapă procedurală preliminară, anterioară judecării cauzei în fond.

Leg