ÎCCJ, Decizia nr. 73/2019

Acțiunea disciplinară Prin Rezoluția din 24 iunie 2016, înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2016, Inspecția Judiciară a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de judecătorul A. din cadrul Curții de Apel București pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), solicitând să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din aceeași lege.

Hotărârea instanței de disciplină Prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 ("Hotărârea nr. 1J/2017"), Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) respinge excepția nelegalei sesizări a secției pentru judecători în materie disciplinară, ca neîntemeiată; (ii) respinge excepția prescripției invocată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată; (iii) admite acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București; (iv) în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din același act normativ; (v) admite cererile de intervenție accesorie formulate în interesul reclamantei Inspecția Judiciară de către B. și C.; (vi) respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei A. de către Asociația Forumul Judecătorilor din România, ca neîntemeiată; (vii) respinge cererea de despăgubiri formulată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva hotărârii menționate la pct. II Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâta A. și intervenienta Asociația Forumul Judecătorilor din România. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 ("Decizia nr. 336/2017"), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a admis recursurile declarate de pârâta A. și intervenienta Asociația Forumul Judecătorilor din România împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, a casat în parte hotărârea atacată, în ceea ce privește sancțiunea excluderii din magistratură, pe care a înlocuit-o cu sancțiunea constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Târgu Mureș, începând cu data de 15 ianuarie 2018, sancțiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii instanței disciplinare Împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, A. a formulat cerere de revizuire, iar prin Decizia nr. 148 din 25 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Împotriva Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018, doamna judecător A. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și, în principal, respingerea acțiunii disciplinare exercitate împotriva contestatoarei, iar, în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în complet legal constituit, invocându-se drept temei dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare s-au arătat următoarele: - conform art. 51 alin. (3) teza finală din Legea nr. 317/2004, dar și a art. 34 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 "din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancționat disciplinar", or judecarea prezentei cauze s-a realizat de către un magistrat care este membru al autorității care a pronunțat hotărârea în materie disciplinară;, secția de judecători în materie disciplinară are natura unei instanțe de judecata, acest lucru nesuportând nicio interpretare, întrucât Legea nr. 317/2004 stabilește expres și clar acest lucru (art. 44 alin. (1) și, deși s-a invocat că C.S.M.-ului și nu Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar reveni competenta de soluționare a cauzei, nu s-a acordat contestatoarei cuvântul în susținere, fiind încălcat și principiul contradictorialității, regula diriguitoare a procesului civil, astfel încât hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută, fiind judecată de către o instanță necompetentă absolut; - hotărârea contestată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 6 raportat la art. 22, 41 alin. (1) și 42 din C. proc. civ., respectiv art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contestatoarei fiindu-i încălcat în mod flagrant dreptul la un tribunal independent și imparțial, violându-se dispozițiile referitoare la incompatibilități prevăzute sub sancțiunea nulității; - pe cale de consecință, hotărârea contestată a fost pronunțată cu încălcarea principiului aflării adevărului, a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil, de către o instanța necompetentă, care nu a dat cuvântul asupra excepției de necompetenta/lipsei de imparțialitate invocate prin cerere, cât și prin cuprinsul corespondentei trimise instanței, fiind aplicabil motivul de contestație consacrat în dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. Prin corespondența transmisă în format electronic, contestatoarea a formulat precizări la contestația în anulare formulată, solicitând: - anularea Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018 și, pe cale de consecință, și a Deciziei nr. 336 din 13 decembrie 2017, întrucât hotărârea contestată este nulă, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului, iar lipsa motivării echivalează cu nepronunțarea, aspect ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. magistratul-asistent nu face parte din compunerea completului, ci doar intră în constituirea instanței, iar art. 71 din Legea nr. 303/2004 a fost abrogat de art. 83 lit. k) din legea nr. 76/2012; - constatarea nulității hotărârii atacate față de nemotivarea hotărârii sub aspectul aplicabilității protocolului, dintr-o eroare materială (aspect ce trage incidența și a cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.), constând în neatașarea dosarului solicitat; or, atașarea acestuia ar fi permis instanței să observe probele de unde rezultă că împotriva contestatoarei s-au folosit, conform Protocolului S.R.I. - C.S.M. a cărui anulare s-a solicitat, diverse metode de intimidare. La 22 octombrie 2018, prin notele de ședință depuse la dosarului, contestatoarea prin avocat a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată față de dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora judecătorii care compun completurile de 5 Judecători trebuie să fie specializați în soluționarea unor astfel de cauze, iar sancțiunea care intervine pentru încălcarea acestor norme este nulitatea hotărârii pronunțate de un complet care nu a fost legal alcătuit, solicitând admiterea excepției și trimiterea cauzei spre un complet legal constituit, iar prin corespondența din 8 ianuarie 2019, s-a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, învederându-se că lipsa specializării atrage nulitatea hotărârilor pronunțate, formarea profesională continuă reprezentând singura garanție a independenței judecătorilor. În cadrul soluționării prezentei căi extraordinare de atac, prin intermediul corespondenței electronice, contestatoarea a formulat și o cerere de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Cluj, având ca obiect constatarea nulității hotărârii Colegiului de conducere referitoare la compunerea Completului de 5 Judecători, învederând că nu se poate acoperi nulitatea derivând din nelegala compunere a unui complet de 5 Judecători în care își desfășoară activitatea un judecător în privința căruia operează o interdicție legală expresă statuată de art. 51 alin. (3) din Constituția României. Prin notele de la filele x, contestatoarea a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, raportat la nerespectarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din același act, sens în care a formulat o cerere de decizie preliminară, în temeiul art. 267 T.F.U.E., la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, derivând din nelegalitatea unor hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta derivând din nelegalitatea hotărârilor C.S.M., secția pentru Judecători, solicitând, totodată, suspendarea soluționării prezentei cauze până la pronunțarea deciziei preliminare de către C.J.U.E. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 1. Referitor la excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, instanța constată că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 32 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la compunerea completului învestit cu soluționarea pricinii, conform cărora: "Art. 32 - (1) La începutul fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea completurilor de 5 judecători. (3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializați, în funcție de natura cauzelor. (4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție." Stabilirea compunerii completului în raport cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 reprezintă o chestiune de aplicare a legii în procedura administrativă de desemnare prin tragere la sorți a membrilor completurilor de 5 judecători în alte materii decât cea penală. Astfel fiind, suntem în prezența unei proceduri administrative, materializată prin emiterea unui act administrativ supus controlului de legalitate și temeinicie în limitele și în condițiile contenciosului administrativ. Reținând legalitatea compunerii instanței în raport cu dispozițiile citate, Înalta Curte constată că nu sunt identificate motive de nelegalitate în sensul celor susținute de contestatoare, prin prisma dispozițiilor invocate. În consecință, urmează a fi respinsă excepția nelegalei compuneri a instanței. 2. În ceea ce privește completările la contestația în anulare formulată de contestatoarea A., analizând, cu prioritate, în temeiul art. 508 alin. (1) și 248 din C. proc. civ., excepția tardivității cererii de completare a motivelor de contestație în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 506 alin. (2) din C. proc. civ., contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia. Reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procedural, inclusiv prin instituirea unui termen, reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Contestația în anulare a fost formulată la 27 iunie 2018, iar cererea de completare a motivelor de contestație în anulare a fost formulata peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 din C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 din același act normativ. Potrivit art. 185 din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afara de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Cum, în speță, cererea de completare a motivelor contestației în anulare a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 din C. proc. civ., se impune admiterea excepției tardivității cererii de completare a motivelor de contestație în anulare. 3. Referitor la cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea Dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Cluj, Înalta Curte reține că adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. depinde de aprecierea instantei, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății. Conform certificatului de grefă existent la Dosarul nr. x/2018 are ca obiect excepție de neconstituționalitate, anulare acte administrative cu caracter normativ și comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001). Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu este o suspendare de drept, ci una facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată, putând fi dispusă numai dacă se stabilește motivat strânsa legătură dintre cele două pricini și în ce mod soluționarea uneia ar hotărî decisiv asupra celeilalte, prin indicarea dreptului a cărui existență sau neexistență face obiectul altei judecăți. Față de obiectul celor două dosare rezultă că raporturile dintre părțile din aceste dosare sunt diferite, soluția din prezentul dosar nefiind ținută de admiterea sau respingerea acțiunii ce face obiectul celuilalt proces. Pentru a fi judicioasă o soluție de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este necesar să se stabilească dacă, și în ce sens, dezlegarea unui dosar poate influența, total sau parțial, soluționarea unei alte cauze, cu atât mai mult cu cât, în cele două dosare, sunt deduse judecății probleme diferite prin prisma unor temeiuri de drept specifice și care nu au legătură una cu cealaltă. În consecință, având în vedere faptul că dezlegarea prezentei pricini nu depinde, în tot sau în parte, de existența sau neexistența dreptului care face obiectul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, Înalta Curte va respinge cererea formulată de A. de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului anterior menționat. 4. În ceea ce privește cererile de sesizare a Curții Constituționale, cu titlu prealabil, este de menționat că, prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, cu unanimitate, s-a respins cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 și ale O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și, cu majoritate, s-a respins cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Ca efect al respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, Înalta Curte va respinge și cererea de suspendare a judecății până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate invocate în cauză. 5. Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Însă, chiar și în cazul instanțelor ale căror decizii nu sunt supuse niciunei căi de atac - cum este și situația de față - acestora le revine competența de a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora. Așadar, simpla solicitare a părții interesate de a se dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu implică automat sesizarea instanței europene, instanța națională având libertatea de a evalua relevanța unei astfel de cereri în contextul cauzei pe care o are de soluționat. Pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere preliminară în interpretare este necesar ca instanța națională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziții din dreptul comunitar. Ca atare, instanța trebuie să identifice în norma comunitară o problemă de interpretare, care să necesite intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene. Recurgerea la procedura preliminară este posibilă numai atunci când instanța națională are îndoieli cu privire la interpretarea corectă a normelor Uniunii, aplicabile în cauză. Pe calea procedurală a întrebării preliminare Curtea de Justiție a Uniunii Europene stabilește semnificația normei comunitare, în scopul interpretării unitare a dreptului comunitar la nivelul Uniunii, competența aplicării concrete a normei revenind exclusiv instanței naționale. Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății. Atunci când se pronunță asupra interpretării sau validității dreptului Uniunii, Curtea încearcă să ofere un răspuns util pentru soluționarea litigiului principal, instanței de trimitere revenindu-i sarcina de a deduce consecințele concrete din răspunsul Curții, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea normei naționale în discuție. Or, în cuprinsul cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene contestatoarea A. pune în discuție aspecte legate de dreptul național, iar aspectele vizând interpretarea, validitatea sau aplicarea dreptului comunitar nu sunt relevante pentru soluționarea litigiului, respectiv pentru calea extraordinară de atac a contestației în anulare dedusă judecății. Astfel, câtă vreme nu există nicio problemă de interpretare a normelor Uniunii, aplicabile în cauză, care să necesite intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, simpla solicitare a contestatoarei de a se dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare nu poate conduce automat la suspendarea judecării pricinii și sesizarea instanței europene, motiv pentru care, cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată în cauză, urmează a fi respinsă. Ca efect al respingerii cererilor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte va respinge și cererile de suspendare a judecății până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene. 7.6. Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În cauză, contestația în anulare vizează o decizie pronunțată în revizuire, or, potrivit textelor de lege incidente, pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor de recurs și cele ale instanțelor de apel nesupuse recursului. Se constată, așadar, că nu este admisibilă contestația în anulare formulată ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale determinate ca atare de lege. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de A.