Decizia nr. 268/2017 — ÎCCJ — recurs

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2016 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii ("Secția pentru judecători"), Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din aceeași lege, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile". II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 25J din 16 noiembrie 2016, secția pentru judecători, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcția de judecător pe o perioadă de 3 luni", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din aceeași lege. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de disciplină a aplicat greșit dispozițiile art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, întrucât a reținut în mod eronat caracterul imputabil al întârzierilor în redactarea hotărârilor, și expune argumentele arătate în continuare.

În ceea ce privește volumul de activitate și condițiile de desfășurare a activității, recurenta arată următoarele: (i) în perioada 2014 - 2016: a înregistrat în mod constant, la fel ca majoritatea judecătorilor secției, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești; s-a situat printre judecătorii secției cu cel mai mare volum de activitate; a participat la cele mai multe ședințe de judecată; a condus cele mai multe ședințe de judecată; se află pe primele locuri la indicatorii statistici privind numărul dosarelor soluționate, punctele de complexitate și hotărârile în redactare; (ii) judecătorul care conduce ședința de judecată desfășoară cea mai laborioasă activitate, având în vedere studiul cauzelor și verificările în procedura prealabilă judecății impuse de C. proc. civ. și Legea nr. 2/2013; (iii) în perioada 2015 - iunie 2016 a redactat în total 667 de hotărâri, depunând un efort considerabil; (iv) a redactat numeroase încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată și de reexaminare în temeiul art. 200 C. proc. civ., încheieri de ajutor public judiciar, încheieri de reexaminare în privința ajutorului public judiciar, încheieri de reexaminare a taxei judiciare de timbru, încheieri de soluționare a cererilor de abținere și recuzare, încheieri de reexaminare a amenzii judiciare, încheieri privind lămurirea dispozitivului și de îndreptare a erorii materiale, precum și opinii separate la deciziile de recurs, care însă nu sunt cuantificate în volumul de activitate, deși necesită alocarea unui părți importante din timpul de muncă; (v) în cazul ședințelor de apel și recurs pe care le-a condus, a desfășurat peste 30 de ore de activitate fără odihnă, din momentul începerii studierii dosarelor și până în momentul semnării condicii de ședință completate de grefier după terminarea ședinței; (vi) desfășurarea activității în condițiile expuse conduce la deteriorarea sănătății, din cauza suprasolicitării fizice și intelectuale, precum și la încălcarea dreptului la viață privată și de familie, iar atâta timp cât legea nu prevede normarea muncii judecătorului, nu i se poate cere realizarea unui volum nelimitat de muncă într-o anumită unitate de timp; (vii) termenul de redactare a hotărârilor judecătorești prevăzut de lege este nerealist, întrucât nu are nicio fundamentare; (viii) nu a avut timpul fizic necesar redactării în termenul legal a tuturor lucrărilor ce i-au fost repartizate, având în vedere: volumul mare de activitate al tribunalului, spre deosebire de celelalte instanțe din țară; numărul insuficient de judecători; fluctuația mare de grefieri în cadrul secției și pregătirea profesională necorespunzătoare a acestora; (ix) obligației de redactare în termen a hotărârilor judecătorești îi este corelativă obligația statului de creare a unor condiții de muncă adecvate, care nu au fost asigurate.

Referitor la complexitatea activității și necesitatea respectării calității redactării hotărârilor judecătorești, recurenta-pârâtă susține următoarele: (i) în ședințele la care a participat în perioada 2014 - 2016, dosarele au prezentat un grad deosebit de dificultate, în ceea ce privește complexitatea și volumul; (ii) faptul că hotărârile pronunțate în recurs sunt irevocabile potrivit C. proc. civ. din 1865, iar cele pronunțate în apel potrivit C. proc. civ. din 2010 sunt definitive, generează o responsabilitate mai mare a judecătorului din perspectiva studiului, soluționării și motivării; (iii) întârzierea în redactarea hotărârilor este justificată de necesitatea respectării calității redactării judecătorești, ceea ce presupune un interval de timp corespunzător și o activitate intelectuală intensă; (iv) instanța disciplinară nu a avut în vedere calitatea activității desfășurate, sub aspectul legalității și temeiniciei soluțiilor și al calității redactării hotărârilor; (v) caracterul imputabil al întârzierilor în redactarea hotărârilor nu se apreciază numai în funcție de cantitate și celeritate, ci și în funcție de calitatea hotărârilor judecătorești, ca factor principal care asigură respectarea drepturilor justițiabililor și încrederea societății în justiție; (vi) în context, recurenta invocă dreptul la un proces echitabil și Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (C.C.J.E.) referitor la standardele privind independența puterii judecătorești și inamovibilitatea judecătorilor.

În ceea ce privește organizarea activității de redactare a hotărârilor, recurenta-pârâtă invocă următoarele aspecte: (i) este necesară alocarea unui timp mai îndelungat pentru redactarea hotărârilor pronunțate, având în vedere complexitatea și specificul litigiilor, legislația în continuă schimbare și adaptarea la legislația europeană în diferite domenii; (ii) a urmărit redactarea cu prioritate a hotărârilor în funcție de urgența cauzelor; (iii) faptul că tehnoredactează personal considerentele hotărârilor constituie dovada efortului suplimentar pe care l-a depus pentru a-și realiza în mod corespunzător atribuțiile de serviciu.

Referitor la deficiențele procedurii disciplinare, sunt expuse următoarele: (i) în cauză, deși se afirmă faptul că trebuia să redacteze cu prioritate hotărârile pronunțate în anul 2014, acțiunea disciplinară a fost exercitată în considerarea unei hotărâri pronunțate la 26 august 2015, care a fost redactată la 05 aprilie 2016; (ii) în raport cu Decizia nr. 242 din 4 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a avertismentului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în neredactarea în termen legal a mai multor hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2014-ianuarie 2015, exercitarea unei noi cercetări disciplinare pentru aceeași abatere disciplinară, la doar câteva luni după pronunțarea primei hotărâri a instanței de disciplină, reprezintă o presiune administrativă exercitată asupra sa, de natură a-i crea o stare de suprasolicitare neuropsihică suplimentară, ceea ce îi perturbă grav activitatea profesională, având în vedere că în câteva luni în mod obiectiv nu a avut timp să rezolve situația restanțelor, în condițiile în care, după data de 23 septembrie 2015, volumul său de activitate a crescut în mod constant.

În ceea ce privește circumstanțele personale, recurenta-pârâtă expune următoarele argumente: (i) în perioada 2014 - 2016, a avut mai multe probleme de sănătate, generate în principal de mediul în care își desfășoară activitatea profesională și care nu au putut fi tratate în mod corespunzător, deși a efectuat numeroase investigații și tratamente și a beneficiat de mai multe concedii medicale, astfel că randamentul său a fost redus și și-a concentrat activitatea pe conducerea ședințelor de judecată, ceea ce a condus la imposibilitatea redactării hotărârilor în aceste perioade; (ii) în anul 2015, a beneficiat doar de câteva zile de concediu de odihnă, folosite pentru internarea în spital ca însoțitor al fiicei sale în vârstă de 8 ani, astfel încât și lipsa odihnei a determinat scăderea randamentului în muncă.

Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, recurenta-pârâtă susține că instanța de disciplină a aplicat greșit dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, întrucât nu a avut în vedere circumstanțele obiective în care a fost săvârșită fapta imputată, circumstanțele personale, caracterul gradual și principiul proporționalității sancțiunii aplicate, invocând următoarele argumente: (i) volumul excesiv de muncă a reprezentat o constantă a activității sale în cei peste 14 ani de exercitare a funcției la Tribunalul București; (ii) neredactarea hotărârilor judecătorești în termenul legal este determinată în mare măsură de neîndeplinirea de către stat a obligațiilor pozitive corelative de asigurare a condițiilor adecvate pentru desfășurarea activității; (iii) are peste 22 de ani de vechime în magistratură și gradul de judecător de curte de apel; (iv) deși, așa cum s-a dovedit de-a lungul timpului, are o capacitate de muncă mult peste medie, oboseala acumulată în anii de muncă asiduă a condus în mod inevitabil la scăderea capacității și ritmului său de lucru; (v) a alocat cea mai mare parte a timpului pentru îndeplinirea în mod corect și cu conștiinciozitate a activității profesionale, ceea ce i-a deteriorat grav starea de sănătate, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar; (vi) sancțiunea disciplinară a suspendării din funcție pe o perioadă de 3 luni nu este de natură a atinge scopul urmărit, întrucât, în perioada respectivă, fiind lipsită de mijloacele de subzistență, în condițiile în care indemnizația de magistrat este singurul său venit, va fi nevoită să desfășoare o altă activitate profesională pentru a-și asigura mijloacele de trai pentru sine și cei doi copii minori pe care îi are în întreținere, împrejurare care nu îi va permite să redacteze și hotărârile restante, oricâtă disponibilitate ar manifesta în acest sens; (vii) pentru rezolvarea restanțelor în redactare, pe lângă efortul propriu pe care trebuie să îl depună și reconsiderarea modalității de redactare a considerentelor hotărârilor, în sensul sintetizării accentuate a acestora, sunt necesare și măsuri ale conducerii instanței pentru a se evita supraîncărcarea în mod constant a activității și pentru a se realiza o repartizare mai eficientă a resurselor umane. IV. Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. V. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 26 iunie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 23 octombrie 2017. VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut în privința pârâtei îndeplinirea condițiilor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", apreciind că a fost făcută dovada încălcării, în mod repetat, de către magistratul cercetat a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea termenului legal, respectiv art. 426 alin. (5) C. proc. civ. din 2010 și art. 264 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

În esență, cu privire la situația de fapt, instanța de disciplină a reținut că probatoriul administrat relevă faptul că magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, întrucât, potrivit datelor statistice, la data de 21 iunie 2016, înregistra un număr de 469 hotărâri neredactate în termenul prevăzut de lege (153 de hotărâri din anul 2014, 218 de hotărâri din anul 2015 și 98 de hotărâri din perioada ianuarie-aprilie 2016).

Analizând caracterul imputabil al faptei analizate în procedura disciplinară, raportat la datele statistice expuse în hotărârea recurată, secția pentru judecători, a reținut că, în perioada de referință, pârâta a avut un volum mare de activitate în ceea ce privește ședințele de judecată la care a participat și pe care le-a condus, dosarele rulate și soluționate, indicele de complexitate și operativitate și hotărârile care i-au revenit spre redactare. Însă, deși în privința anumitor indicatori volumul de activitate al pârâtei s-a situat peste media secției, datele statistice relevă un volum similar celorlalți judecători din cadrul secției, care, din cauza volumului mare de activitate, înregistrează la rândul lor întârzieri în redactare, însă mult mai reduse, atât ca număr, cât și ca durată a întârzierii. Astfel, în mod corect a concluzionat instanța disciplinară că analiza comparativă la nivelul secției nu a reliefat existența unor discrepanțe semnificative în privința volumului de activitate al judecătorilor aflați în condiții similare, care să poată conferi o justificare obiectivă conduitei imputate pârâtei sub aspectul întârzierii în redactarea hotărârilor.

În circumstanțele expuse, se reține că instanța de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor (469 de hotărâri neredactate) și durata întârzierilor în redactare (peste 2 ani) este de natură a produce grave consecințe în privința drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante și în privința funcționării sistemului judiciar, iar fapta săvârșită cu intenție indirectă este imputabilă pârâtei, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul secției și în condițiile în care modul deficitar de organizare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, dovadă în acest sens fiind și cele două proceduri disciplinare derulate anterior.

Apărările pârâtei referitoare la încheierile redactate, complexitatea activității, durata de timp necesară îndeplinirii atribuțiilor specifice funcției, condițiile de muncă și insuficiența ori deficiențele în pregătirea profesională a personalului auxiliar de specialitate nu pot primi relevanța propusă, întrucât aceste aspecte reprezintă elemente comune activității judecătorilor din cadrul secției, iar datele statistice evidențiate de probatoriul administrat, nu reflectă existența unor elemente distinctive în privința pârâtei, apte să confere un caracter scuzabil faptei analizate din perspectiva abaterii disciplinare în discuție.

Raportat la apărările pârâtei fundamentate pe problemele de sănătate, se reține că instanța disciplinară în mod corect a avut în vedere faptul că acestea nu pot fi negate, însă opțiunea pârâtei de a nu urma recomandările medicale nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară.

În consecință, se apreciază că circumstanțele invocate în apărare de recurentă nu sunt apte să înlăture temeinicia concluziilor primei instanțe sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În privința activității de redactare a hotărârilor, datele statistice depuse de recurentă la termenul de astăzi reliefează faptul că, în perioada ianuarie - octombrie 2017, pârâta a redactat 76 de hotărâri pronunțate în anul 2014, 148 de hotărâri pronunțate în anul 2015, 148 de hotărâri pronunțate în anul 2016 și 59 de hotărâri pronunțate în anul 2017, ceea ce reprezintă, în total, un număr de 431 de hotărâri. Numărul hotărârilor redactate în primele 10 luni ale anului 2017 demonstrează capacitatea recurentei-pârâte de a redacta în cursul unui an calendaristic hotărârile care îi revin spre redactare (având în vedere faptul că, în anul 2014, i-au revenit spre redactare 458 de hotărâri, iar, în anul 2015, 508 hotărâri). În condițiile în care recurenta-pârâtă a făcut dovada acestei capacități, restanțele în redactare constatate de instanța disciplinară (469 de hotărâri, la data de 21 iunie 2016), reprezentând aproximativ volumul corespunzător unui an calendaristic, reliefează existența în activitatea pârâtei a unor deficiențe în activitatea de redactare, lipsa de eficiență manifestată conducând, în timp, la acumularea unui volum de restanțe echivalent activității de redactare aferente unui an calendaristic.

Fără a nega nici volumul mare de activitate și nici preocuparea magistratului pentru calitatea redactării hotărârilor judecătorești, Înalta Curte reține că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale și a principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a activității apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept.

În speță, se apreciază că acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a pârâtei prin conduita imputabilă constând în nerespectarea termenului legal și a termenului rezonabil de redactare a hotărârilor judecătorești în privința unui număr foarte mare de cauze (469 de hotărâri) și pentru perioade îndelungate de timp (circa 2 ani), cu consecințe negative asupra drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor, subsumat imperativului de funcționare optimă a sistemului judiciar și cerinței de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil, optim și previzibil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, nu poate fi contestat faptul că exercitarea în mod eficient a atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina magistratului este condiționată de existența unor condiții de muncă adecvate. Însă, reafirmând faptul că nu este negat volumul mare de activitate la nivelul secției în care își desfășoară activitatea pârâta, Completul de 5 judecători, în actualul cadru procesual, nu este învestit a aprecia cu privire la conduita Statului Român, prin autoritățile publice competente, sub aspectul susținerilor recurentei referitoare la condițiile de desfășurare a activității, din perspectiva dreptului la sănătate, viață privată și familială ori al susținerilor referitoare la caracterul nerealist al termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor judecătorești.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Înalta Curte, contrar instanței disciplinare, apreciază că este adecvată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni. În acest sens, sunt avute în vedere următoarele argumente: principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, având în vedere că pârâtei i-a fost aplicată anterior sancțiunea disciplinară a avertismentului; în perioada de referință pârâta a înregistrat, asemănător altor colegi, un volum de activitate semnificativ în cadrul secției și s-a confruntat cu probleme de sănătate; datele statistice cuprinse în înscrisurile depuse de recurentă la termenul de astăzi reflectă, în sensul celor expuse la pct. 21, faptul că pârâta a depus eforturi susținute în vederea redactării hotărârilor judecătorești, existând astfel premisa, cel puțin aparentă, că magistratul a conștientizat și a acționat în sensul remedierii conduitei ce îi este reproșată, fiind astfel atins scopul prezentei proceduri disciplinare.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători, constată că hotărârea Secției pentru judecători este legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de pârâtă este fondat în ceea ce privește soluția referitoare la sancțiunea aplicată, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, în sensul aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni.