Decizia nr. 94/2017 — ÎCCJ — recurs

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2015 pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtului A., judecător în cadrul Judecătoriei Săveni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor din motive imputabile. II. Hotărârea instanței de disciplină;

Prin Hotărârea nr. 3/J din 23 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2015, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Judecătoriei Săveni, și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a aplicat judecătorului sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din același act normativ. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină;

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., judecător în cadrul Judecătoriei Săveni, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ. și susținând, în esență, că nu este îndeplinită cerința referitoare la existența unor motive imputabile pentru a se reține săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de disciplină cu privire la volumul de muncă, recurentul-pârât arată că, la momentul delegării, a preluat un număr de 463 de dosare aflate în procedura preliminară de la un alt judecător, dosare care aveau o complexitate deosebită, fiind numai fonduri. În acest context, recurentul-pârât arată că a constituit un alt complet de judecată pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor respective. Totodată, precizează recurentul că, la momentul repartizării dosarelor unui alt judecător, dosare care aveau o complexitate deosebită, a preluat efectiv un alt complet de judecată.

Astfel, recurentul-pârât susține că, în fapt, în luna ianuarie 2015, desfășura activitatea echivalentă a trei complete de judecată în materie civilă în condițiile în care era și președintele instanței, purtător de cuvânt și judecător delegat la compartimentul executări penale, fără a beneficia de o reducere a complexității ședințelor de judecată.

În condițiile în care activitatea anterioară a celor doi judecători se rezuma la un număr de maxim 25 de dosare pe ședință, în materie penală soluționând preponderent contestații ale persoanelor private de libertate care erau retrase, iar în materie civilă cauze care nu comportau probleme de fapt sau de drept, recurentul-pârât exemplifică faptul că, în trim. I 2015, a avut ședințe civile cu o încărcătură foarte mare, după cum urmează: o ședință de 130 de dosare, din care a soluționat 67 de fonduri; o ședință de 101 dosare, din care a soluționat 34 de fonduri; o ședință de 128 de dosare, din care a soluționat 71 de fonduri; o ședință de 86 de dosare, din care a soluționat 37 de fonduri; o ședință de 90 de dosare, din care a soluționat 37 de fonduri; o ședință de 84 de dosare, din care a soluționat 36 de fonduri.

Din analiza dosarelor restante conform situației atașate la dosar rezultă că majoritatea au ca obiect „partaj judiciar” și „hotărâre care să țină loc de act autentic” pronunțate într-o perioadă în care s-a produs un reviriment de jurisprudență în sensul respingerii acțiunilor având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.

În materie penală, cauzele erau distribuite către două complete formate din judecători definitivi, în condițiile în care, din a doua parte a anului 2014, a fost încadrat un judecător stagiar, iar din a doua parte a anului 2015, a fost încadrat al doilea judecător stagiar.

În materie civilă, în anul 2014, recurentul-pârât afirmă că a avut o ședință civilă în plus față de ceilalți doi judecători definitivi, motivat de complexitatea uriașă a dosarelor preluate de la un alt judecător, ceea ce a presupus încărcarea rolului cu un număr de 30-40 de dosare în plus față de ceilalți judecători.

Menționează recurentul că situația statistică aflată la dosar se referă la numărul de dosare pe instanță, în condițiile în care, în realitate, dosarele erau distribuite către doi judecători definitivi.

Referitor la primul trimestru al anului 2015, recurentul-pârât arată că, din cauza delegării/transferului unui judecător, a asigurat permanența pentru două dintre ședințele judecătorului respectiv, care aveau o complexitate cumulată de 380, respectiv 300 de puncte.

Cu privire la dosarele restante de la Judecătoria Botoșani, recurentul precizează că, la momentul delegării, avea 250 dosare pronunțate, în privința cărora a redactat personal atât considerentele, cât și minuta, în integralitatea lor.

Astfel fiind, recurentul susține că nu a făcut față ritmului de lucru din cauza încărcăturii de la Judecătoria Săveni.

Totodată, recurentul evidențiază faptul că, începând cu luna septembrie 2015, situația a fost agravată de situația unui judecător definitiv, care permanent s-a aflat în concedii medicale, astfel că a preluat și completul acestui judecător, aspect menționat în raportul de activitate al Curții de Apel Suceava pe anul 2015. IV. Apărările intimatei Inspecția Judiciară; 1. Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. V. Procedura de filtrare a recursului; 1. Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30 ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 27 februarie 2017, când a fost amânată pronunțarea la data de 13 martie 2017. VI. Considerentele Înaltei Curți; 1. Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. , în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente, în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. 2. Prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut în privința magistratului îndeplinirea condițiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile. 3. În esență, cu privire la situația de fapt, instanța de disciplină a reținut că, potrivit datelor statistice, magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, după cum urmează: în luna martie 2015, figura cu 283 de hotărâri neredactate, cea mai veche fiind pronunțată la data de 16 aprilie 2014, precum și 40 de hotărâri neredactate pronunțate în perioada în care își desfășura activitatea în cadrul Judecătoriei Botoșani; la data de 28 iulie 2015, figura cu un număr de 388 de hotărâri neredactate; la data de 8 septembrie 2015, figura cu un număr de 294 de hotărâri neredactate; la data de 20 octombrie 2015, figura cu un număr de 264 de hotărâri neredactate, cele mai vechi fiind pronunțate în luna decembrie 2013. 4. În raport cu situația de fapt constatată, instanța de disciplină a reținut că este îndeplinită cerința referitoare la latura obiectivă a abaterii disciplinare, fiind făcută dovada încălcării, în mod repetat, de către judecător a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea termenului legal, respectiv art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 426 alin. (5) C. proc. civ. din 2010, art. 310 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, art. 406 C. proc. pen. din 2010. 5. Analizând caracterul imputabil al faptei constatate, Secția pentru judecători a reținut că redactarea hotărârilor judecătorești nu depinde decât de magistratul căruia îi revin spre redactare. Or, în speță, s-a reținut că: (i) nici după începerea cercetării disciplinare pârâtul nu s-a mobilizat pentru a redacta hotărârile restante, figurând și la data pronunțării hotărârii cu un număr de 179 de hotărâri restante, cele mai vechi fiind pronunțate în urmă cu doi ani, împrejurare recunoscută și de pârât, ceea ce demonstrează lipsa unui efort concertat din partea magistratului; (ii) din analiza întregii activități desfășurate de magistrat, inclusiv în calitate de președinte al instanței și judecător delegat la compartimentul executări penale, s-a constatat existența unui volum de activitate asemănător cu al celorlalți judecători ai instanței; (iii) volumul de activitate al magistratului nu este unul nesemnificativ, însă într-o anumită măsură stocul de dosare existent se datorează chiar activității judecătorului, care, începând cu luna martie 2014, când a fost delegat la Judecătoria Săveni, a figurat în mod constant cu hotărâri neredactate în termenul legal; (iv) în anul 2014, a avut o încărcătură de 1.029 de dosare, sub media pe țară de 1.207 cauze; (v) deficiențele din activitatea personalului auxiliar de specialitate pe care le invocă magistratul sunt lipsite de relevanță, întrucât asemenea deficiențe pot fi sesizate conducerii instanței pentru a fi dispuse măsurile legale; (vi) prin acordul dat în vederea exercitării funcției de conducere, pârâtul a acceptat posibilitatea ca această împrejurare să îngreuneze activitatea de redactare a hotărârilor; (vii) creșterea volumului de muncă datorită preluării unui complet ce a aparținut anterior altui judecător și distribuirii ciclice a unor dosare ca urmare a desființării unor complete, sunt situații inerente desfășurării activității în cadrul unei instanțe; (viii) modul de lucru al pârâtului, în raport cu perioada și frecvența cazurilor în care a depășit termenele de redactare și a lăsat în nelucrare un număr mare de cauze, reprezintă o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare, de natură a afecta drepturile procesuale ale părților și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, în raport cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; (ix) prin neredactarea sau redactarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești a fost prelungită durata procedurilor judiciare, iar părțile au fost lipsite de elementul esențial al cunoașterii considerentelor hotărârilor judecătorești în perspectiva exercitării unei căi de atac și s-au aflat în imposibilitatea de a obține titluri executorii ori simple copii ale hotărârilor. 6. Sub aspectul laturii subiective, instanța de disciplină a reținut vinovăția pârâtului, sub forma intenției indirecte, întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, iar perpetuarea pe o perioadă lungă de timp a situației de fapt expuse demonstrează că magistratul nu a abordat sistematic hotărârile pe care le avea în redactare și nu le-a motivat în ordinea vechimii și urgenței lor, ignorând astfel consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin acest mod de lucru. Faptele săvârșite de pârât au avut consecințe grave în privința accesului liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, și dreptului la un proces echitabil de la momentul sesizări instanței de judecată. 7. La individualizarea sancțiunii, în considerarea principiului proporționalității, instanța de disciplină a avut în vedere vechimea în profesie a pârâtului, calificativul obținut la ultima evaluare a activității profesionale, faptul că nu a mai fost cercetat sau sancționat disciplinar, precum și faptul că a îndeplinit și atribuții specifice funcției de președinte al instanței. În concluzie, fără a fi minimalizată gravitatea faptei și vinovăția pârâtului, Secția pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că se justifică aplicarea sancțiuni constând în „avertisment”, de natură a atrage atenția asupra gravității abaterilor comise și consecințelor acestora și să constituie un factor de conștientizare a faptului că magistratul trebuie să ia toate măsurile pentru eficientizarea activității și respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor. 8. Cu titlu preliminar, este de observat faptul că recurentul-pârât nu contestă situația de fapt, astfel cum a fost reținută în hotărârea atacată, și nici modalitatea de individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, în condițiile în care a fost aplicată cea mai ușoară dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004. 9. În atare condiții, se constată că recurentul critică soluția instanței de disciplină numai în ceea ce privește reținerea caracterului imputabil al faptei constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor. 10. Criticile prin care recurentul tinde să demonstreze existența unei culpe scuzabile justificată de cauze obiective - precum volumul de activitate, complexitatea cauzelor, fluctuația de personal la nivelul instanței, redistribuirea dosarelor ca urmare a faptului că unii judecători nu au mai desfășurat activitate în cadrul instanței și existența unui reviriment de jurisprudență - nu sunt de natură a demonstra contrariul aspectelor reținute de instanța de disciplină sub aspectul caracterului imputabil al conduitei profesionale a pârâtului. 11. Astfel, circumstanțele invocate de recurent nu sunt apte să înlăture temeinicia concluziilor primei instanțe în sensul că volumul de activitate al pârâtului este asemănător, nefiind constatate diferențe semnificative, cu cel al celorlalți judecători ai instanței. Totodată, se constată că datele de care se prevalează recurentul nu combat corectitudinea analizei datelor statistice care reflectă faptul că în anul 2014 magistratul a avut o încărcătură de 1.029 de dosare, cu circa 15% mai mică decât media națională de 1.207 cauze. 12. În același context, se reține că prima instanță cu just temei a apreciat că împrejurările legate de desființarea completelor de judecată, redistribuirea administrativă a dosarelor, ca de altfel și asigurarea permanenței ori dinamica structurii de personal sunt situații inerente în activitatea instanțelor de judecată. Prin urmare, susținerile recurentului referitoare la asemenea circumstanțe nu răstoarnă temeinicia concluziei fundamentate pe datele statistice care relevă existența unui volum de activitate asemănător al judecătorilor la nivelul Judecătoriei Săveni în perioada de referință, nefiind evidențiate diferențe semnificative. 13. Totodată, este de remarcat faptul că recurentul-pârât nu contestă aspectele reținute de instanța de disciplină referitoare la faptul că, ulterior delegării la Judecătoria Săveni, în mod constant a înregistrat restanțe în redactarea hotărârilor. 14. Faptul că recurentul a îndeplinit, în perioada analizată, atât o funcție de conducere, cât și atribuțiile de purtător de cuvânt și judecător delegat la compartimentul executări penale, nu constituie o cauză obiectivă care, prin sine, să justifice situația de fapt constatată și să înlăture caracterul imputabil al faptei. Aceste împrejurări au fost în mod corect avute în vedere de instanța de disciplină la individualizarea sancțiunii aplicate, în sensul celor arătate la pct. 23. De altfel, în deplin acord cu raționamentul instanței de disciplină, se cuvine a fi menționat faptul că pârâtul și-a asumat exercitarea funcției de conducere, iar această circumstanță nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere în contextul factual expus.

De asemenea, nici obiectul dosarelor în care au fost pronunțate hotărârile neredactate în termenul legal și nici existența unui reviriment de jurisprudență nu au relevanța propusă de recurent, atâta timp cât, așa cum întemeiat a reținut prima instanță, activitatea de redactare a hotărârilor judecătorești este atributul exclusiv al judecătorului, căruia îi incumbă obligația de respectare a termenelor legale în privința îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, ca element circumscris îndatoririi fundamentale a magistratului de a asigura supremația legii.

Este de observat faptul că recurentul nu critică raționamentului și concluziile instanței de disciplină sub aspectul consecințelor pe care fapta săvârșită le-a produs în privința drepturilor procesuale ale justițiabililor.

În consecință, în raport cu situația de fapt, necontestată de recurent, se constată că instanța de disciplină întemeiat a reținut că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata întârzierilor în redactare (de circa doi ani în cazul anumitor hotărâri) este de natură a produce grave consecințe, constând în încălcarea drepturilor și dispozițiilor legale menționate la pct. 20, iar fapta ilicită, săvârșită cu intenție indirectă, este imputabilă pârâtului, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul instanței și din sistemul judiciar și în condițiile în care modul defectuos de desfășurare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, inclusiv pe perioada procedurii disciplinare.

În acest context, se cuvine a fi menționat faptul că, inclusiv datele menționate în adresa din 24 februarie 2017, emisă de președintele Tribunalului Botoșani și depusă în apărare de recurentul-pârât în cadrul termenului de amânare a pronunțării prezentei decizii, atestă faptul că, la data emiterii adresei, judecătorul figura cu un număr de 189 de hotărâri neredactate în termenul legal, superior numărului de 179 hotărâri pentru care, la data pronunțării hotărârii atacate, s-a reținut că era depășit termenul de redactare.

Fără a nega nici volumul de activitate și nici disponibilitatea pârâtului de a-și asuma exercitarea funcției de conducere și îndeplinirea atribuțiilor de purtător de cuvânt și judecător delegat la compartimentul de executări penale, instanța de recurs reține, la rândul său, că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale și a principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a activității apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept.

Or, în speță, acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a pârâtului prin conduita imputabilă constând în nerespectarea termenului legal și a termenului rezonabil de redactare a hotărârilor judecătorești în privința unui număr considerabil de cauze și pentru perioade îndelungate de timp, cu consecințe nefavorabile atât în privința drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor, cât și din perspectiva funcționării optime a sistemului judiciar.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurent în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A., judecător în cadrul Judecătoriei Săveni .