ÎCCJ, Decizia nr. 94/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 94/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 94/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară;

sub nr. x/J/2015 pe rolul secției pentru judecători în materie

disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția

Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile

prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtului A.,

judecător în cadrul Judecătoriei Săveni pentru

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza

a II-a din Legea nr. 303/2004, constând în întârzierea repetată în

efectuarea lucrărilor din motive imputabile.

II. Hotărârea instanței de

disciplină;

martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2015, Consiliul Superior

al Magistraturii, secția pentru judecători în materie

disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de

Inspecția Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul

Judecătoriei Săveni, și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004,

a aplicat judecătorului sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”,

pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99

lit. h) teza a II-a din același act normativ.

III. Recursul declarat împotriva

hotărârii instanței de disciplină;

menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., judecător în

cadrul Judecătoriei Săveni, invocând motivul prevăzut de art. 488

alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ. și susținând, în

esență, că nu este îndeplinită cerința referitoare la

existența unor motive imputabile pentru a se reține

săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa.

reținute de instanța de disciplină cu privire la volumul de

muncă, recurentul-pârât arată că, la momentul delegării, a

preluat un număr de 463 de dosare aflate în procedura preliminară de

la un alt judecător, dosare care aveau o complexitate deosebită,

fiind numai fonduri. În acest context, recurentul-pârât arată că a

constituit un alt complet de judecată pentru soluționarea cu

celeritate a cauzelor respective. Totodată, precizează recurentul

că, la momentul repartizării dosarelor unui alt judecător,

dosare care aveau o complexitate deosebită, a preluat efectiv un alt

complet de judecată.

susține că, în fapt, în luna ianuarie 2015, desfășura

activitatea echivalentă a trei complete de judecată în materie

civilă în condițiile în care era și președintele

instanței, purtător de cuvânt și judecător delegat la

compartimentul executări penale, fără a beneficia de o reducere

a complexității ședințelor de judecată.

activitatea anterioară a celor doi judecători se rezuma la un

număr de maxim 25 de dosare pe ședință, în materie

penală soluționând preponderent contestații ale persoanelor

private de libertate care erau retrase, iar în materie civilă cauze care

nu comportau probleme de fapt sau de drept, recurentul-pârât exemplifică

faptul că, în trim. I 2015, a avut ședințe civile cu o

încărcătură foarte mare, după cum urmează: o

ședință de 130 de dosare, din care a soluționat 67 de

fonduri; o ședință de 101 dosare, din care a soluționat 34

de fonduri; o ședință de 128 de dosare, din care a

soluționat 71 de fonduri; o ședință de 86 de dosare, din

care a soluționat 37 de fonduri; o ședință de 90 de dosare,

din care a soluționat 37 de fonduri; o ședință de 84 de

dosare, din care a soluționat 36 de fonduri.

conform situației atașate la dosar rezultă că majoritatea

au ca obiect „partaj judiciar” și „hotărâre care să

țină loc de act autentic” pronunțate într-o perioadă în

care s-a produs un reviriment de jurisprudență în sensul respingerii

acțiunilor având ca obiect „hotărâre care să țină loc

de act autentic”.

erau distribuite către două complete formate din judecători

definitivi, în condițiile în care, din a doua parte a anului 2014, a fost

încadrat un judecător stagiar, iar din a doua parte a anului 2015, a fost

încadrat al doilea judecător stagiar.

2014, recurentul-pârât afirmă că a avut o ședință

civilă în plus față de ceilalți doi judecători

definitivi, motivat de complexitatea uriașă a dosarelor preluate de

la un alt judecător, ceea ce a presupus încărcarea rolului cu un

număr de 30-40 de dosare în plus față de ceilalți

judecători.

că situația statistică aflată la dosar se referă la

numărul de dosare pe instanță, în condițiile în care, în

realitate, dosarele erau distribuite către doi judecători definitivi.

anului 2015, recurentul-pârât arată că, din cauza

delegării/transferului unui judecător, a asigurat permanența

pentru două dintre ședințele judecătorului respectiv, care

aveau o complexitate cumulată de 380, respectiv 300 de puncte.

la Judecătoria Botoșani, recurentul precizează că, la

momentul delegării, avea 250 dosare pronunțate, în privința

cărora a redactat personal atât considerentele, cât și minuta, în

integralitatea lor.

susține că nu a făcut față ritmului de lucru din cauza

încărcăturii de la Judecătoria Săveni.

faptul că, începând cu luna septembrie 2015, situația a fost

agravată de situația unui judecător definitiv, care permanent

s-a aflat în concedii medicale, astfel că a preluat și completul

acestui judecător, aspect menționat în raportul de activitate al

Curții de Apel Suceava pe anul 2015.

IV. Apărările intimatei

Inspecția Judiciară;

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

V. Procedura de filtrare a recursului;

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 30

ianuarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru

a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond

la data de 27 februarie 2017, când a fost amânată pronunțarea la data

de 13 martie 2017.

VI. Considerentele Înaltei Curți;

criticile formulate de recurentul-pârât

A., care se circumscriu motivului de

casare prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

, în raport

cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente, în contextul

factual prezentat în hotărârea atacată,

Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare.

instanța de disciplină a reținut în privința magistratului îndeplinirea

condițiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, constând în întârzierea

repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

situația de fapt, instanța de disciplină a reținut că,

potrivit datelor statistice, magistratul nu a respectat termenul de redactare a

hotărârilor judecătorești, după cum urmează: în luna

martie 2015, figura cu 283 de hotărâri neredactate, cea mai veche fiind

pronunțată la data de 16 aprilie 2014, precum și 40 de

hotărâri neredactate pronunțate în perioada în care își

desfășura activitatea în cadrul Judecătoriei Botoșani; la

data de 28 iulie 2015, figura cu un număr de 388 de hotărâri

neredactate; la data de 8 septembrie 2015, figura cu un număr de 294 de

hotărâri neredactate; la data de 20 octombrie 2015, figura cu un

număr de 264 de hotărâri neredactate, cele mai vechi fiind

pronunțate în luna decembrie 2013.

constatată, instanța de disciplină a reținut că este

îndeplinită cerința referitoare la latura obiectivă a abaterii

disciplinare, fiind făcută dovada încălcării, în mod

repetat, de către judecător a normelor legale ce reglementează

îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea

termenului legal, respectiv art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești, art. 12 și art.

13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004, art. 426 alin. (5) C. proc. civ. din 2010, art. 310

alin. (2) C. proc. pen. din 1968, art. 406 C. proc. pen. din 2010.

faptei constatate, Secția pentru judecători a reținut că redactarea

hotărârilor judecătorești nu depinde decât de magistratul

căruia îi revin spre redactare. Or, în speță, s-a reținut

că: (i) nici după începerea cercetării disciplinare pârâtul nu

s-a mobilizat pentru a redacta hotărârile restante, figurând și la

data pronunțării hotărârii cu un număr de 179 de

hotărâri restante, cele mai vechi fiind pronunțate în urmă cu

doi ani, împrejurare recunoscută și de pârât, ceea ce

demonstrează lipsa unui efort concertat din partea magistratului; (ii) din

analiza întregii activități desfășurate de magistrat,

inclusiv în calitate de președinte al instanței și

judecător delegat la compartimentul executări penale, s-a constatat

existența unui volum de activitate asemănător cu al

celorlalți judecători ai instanței; (iii) volumul de activitate

al magistratului nu este unul nesemnificativ, însă într-o anumită

măsură stocul de dosare existent se datorează chiar

activității judecătorului, care, începând cu luna martie 2014,

când a fost delegat la Judecătoria Săveni, a figurat în mod constant

cu hotărâri neredactate în termenul legal; (iv) în anul 2014, a avut o

încărcătură de 1.029 de dosare, sub media pe țară de 1.207

cauze; (v) deficiențele din activitatea personalului auxiliar de

specialitate pe care le invocă magistratul sunt lipsite de

relevanță, întrucât asemenea deficiențe pot fi sesizate

conducerii instanței pentru a fi dispuse măsurile legale; (vi) prin acordul

dat în vederea exercitării funcției de conducere, pârâtul a acceptat

posibilitatea ca această împrejurare să îngreuneze activitatea de redactare

a hotărârilor; (vii) creșterea volumului de muncă datorită

preluării unui complet ce a aparținut anterior altui judecător

și distribuirii ciclice a unor dosare ca urmare a desființării

unor complete, sunt situații inerente desfășurării

activității în cadrul unei instanțe; (viii) modul de lucru al

pârâtului, în raport cu perioada și frecvența cazurilor în care a

depășit termenele de redactare și a lăsat în nelucrare un

număr mare de cauze, reprezintă o exercitare necorespunzătoare a

atribuțiilor judiciare, de natură a afecta drepturile procesuale ale

părților și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

în raport cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului; (ix) prin neredactarea sau redactarea cu

întârziere a hotărârilor judecătorești a fost prelungită

durata procedurilor judiciare, iar părțile au fost lipsite de

elementul esențial al cunoașterii considerentelor hotărârilor

judecătorești în perspectiva exercitării unei căi de atac

și s-au aflat în imposibilitatea de a obține titluri executorii ori

simple copii ale hotărârilor.

instanța de disciplină a reținut vinovăția pârâtului,

sub forma intenției indirecte, întrucât a prevăzut rezultatul

faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea

lor, iar perpetuarea pe o perioadă lungă de timp a situației de

fapt expuse demonstrează că magistratul nu a abordat sistematic hotărârile

pe care le avea în redactare și nu le-a motivat în ordinea vechimii

și urgenței lor, ignorând astfel consecințele deosebit de grave

ce s-ar putea produce prin acest mod de lucru. Faptele săvârșite de

pârât au avut consecințe grave în privința accesului liber la

justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, și dreptului

la un proces echitabil de la momentul sesizări instanței de

judecată.

sancțiunii, în considerarea principiului

proporționalității, instanța de disciplină a avut în

vedere vechimea în profesie a pârâtului, calificativul obținut la ultima

evaluare a activității profesionale, faptul că nu a mai fost

cercetat sau sancționat disciplinar, precum și faptul că a

îndeplinit și atribuții specifice funcției de președinte al

instanței. În concluzie, fără a fi minimalizată gravitatea

faptei și vinovăția pârâtului, Secția pentru judecători

în materie disciplinară a apreciat că se justifică aplicarea

sancțiuni constând în „avertisment”, de natură a atrage atenția

asupra gravității abaterilor comise și consecințelor

acestora și să constituie un factor de conștientizare a faptului

că magistratul trebuie să ia toate măsurile pentru

eficientizarea activității și respectarea termenelor

prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor.

observat faptul că recurentul-pârât nu contestă situația de

fapt, astfel cum a fost reținută în hotărârea atacată,

și nici modalitatea de individualizare a sancțiunii disciplinare

aplicate, în condițiile în care a fost aplicată cea mai

ușoară dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr.

303/2004.

că recurentul critică soluția instanței de disciplină

numai în ceea ce privește reținerea caracterului imputabil al faptei

constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor.

tinde să demonstreze existența unei culpe scuzabile justificată

de cauze obiective - precum volumul de activitate, complexitatea cauzelor,

fluctuația de personal la nivelul instanței, redistribuirea dosarelor

ca urmare a faptului că unii judecători nu au mai

desfășurat activitate în cadrul instanței și existența

unui reviriment de jurisprudență - nu sunt de natură a demonstra

contrariul aspectelor reținute de instanța de disciplină sub

aspectul caracterului imputabil al conduitei profesionale a pârâtului.

invocate de recurent nu sunt apte să înlăture temeinicia concluziilor

primei instanțe în sensul că volumul de activitate al pârâtului este

asemănător, nefiind constatate diferențe semnificative, cu cel

al celorlalți judecători ai instanței. Totodată, se

constată că datele de care se prevalează recurentul nu combat

corectitudinea analizei datelor statistice care reflectă faptul că în

anul 2014 magistratul a avut o încărcătură de 1.029 de dosare,

cu circa 15% mai mică decât media națională de 1.207 cauze.

reține că prima instanță cu just temei a apreciat că

împrejurările legate de desființarea completelor de judecată,

redistribuirea administrativă a dosarelor, ca de altfel și asigurarea

permanenței ori dinamica structurii de personal sunt situații

inerente în activitatea instanțelor de judecată. Prin urmare,

susținerile recurentului referitoare la asemenea circumstanțe nu

răstoarnă temeinicia concluziei fundamentate pe datele statistice

care relevă existența unui volum de activitate asemănător al

judecătorilor la nivelul Judecătoriei Săveni în perioada de

referință, nefiind evidențiate diferențe semnificative.

faptul că recurentul-pârât nu contestă aspectele reținute de

instanța de disciplină referitoare la faptul că, ulterior

delegării la Judecătoria Săveni, în mod constant a înregistrat

restanțe în redactarea hotărârilor.

îndeplinit, în perioada analizată, atât o funcție de conducere, cât

și atribuțiile de purtător de cuvânt și judecător

delegat la compartimentul executări penale, nu constituie o cauză

obiectivă care, prin sine, să justifice situația de fapt

constatată și să înlăture caracterul imputabil al faptei.

Aceste împrejurări au fost în mod corect avute în vedere de instanța

de disciplină la individualizarea sancțiunii aplicate, în sensul

celor arătate la pct. 23. De altfel, în deplin acord cu raționamentul

instanței de disciplină, se cuvine a fi menționat faptul că

pârâtul și-a asumat exercitarea funcției de conducere, iar

această circumstanță nu constituie o cauză exoneratoare de

răspundere în contextul factual expus.

dosarelor în care au fost pronunțate hotărârile neredactate în

termenul legal și nici existența unui reviriment de

jurisprudență nu au relevanța propusă de recurent, atâta

timp cât, așa cum întemeiat a reținut prima instanță,

activitatea de redactare a hotărârilor judecătorești este

atributul exclusiv al judecătorului, căruia îi incumbă

obligația de respectare a termenelor legale în privința îndeplinirii

atribuțiilor ce îi revin, ca element circumscris îndatoririi fundamentale

a magistratului de a asigura supremația legii.

recurentul nu critică raționamentului și concluziile

instanței de disciplină sub aspectul consecințelor pe care fapta

săvârșită le-a produs în privința drepturilor procesuale

ale justițiabililor.

cu situația de fapt, necontestată de recurent, se constată

că instanța de disciplină întemeiat a reținut că

amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata

întârzierilor în redactare (de circa doi ani în cazul anumitor hotărâri)

este de natură a produce grave consecințe, constând în

încălcarea drepturilor și dispozițiilor legale menționate

la pct. 20, iar fapta ilicită, săvârșită cu intenție

indirectă, este imputabilă pârâtului, în contextul unui volum de

activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul

instanței și din sistemul judiciar și în condițiile în care

modul defectuos de desfășurare a activității de redactare a

hotărârilor s-a perpetuat în timp, inclusiv pe perioada procedurii

disciplinare.

menționat faptul că, inclusiv datele menționate în adresa din 24

februarie 2017, emisă de președintele Tribunalului Botoșani

și depusă în apărare de recurentul-pârât în cadrul termenului de

amânare a pronunțării prezentei decizii, atestă faptul că,

la data emiterii adresei, judecătorul figura cu un număr de 189 de

hotărâri neredactate în termenul legal, superior numărului de 179

hotărâri pentru care, la data pronunțării hotărârii

atacate, s-a reținut că era depășit termenul de redactare.

de activitate și nici disponibilitatea pârâtului de a-și asuma

exercitarea funcției de conducere și îndeplinirea atribuțiilor

de purtător de cuvânt și judecător delegat la compartimentul de

executări penale, instanța de recurs reține, la rândul său,

că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația

legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale și a

principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru

între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a

activității apt să garanteze satisfacerea interesului public

preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al

statului de drept.

echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a

pârâtului prin conduita imputabilă constând în nerespectarea termenului

legal și a termenului rezonabil de redactare a hotărârilor

judecătorești în privința unui număr considerabil de cauze

și pentru perioade îndelungate de timp, cu consecințe nefavorabile

atât în privința drepturilor și intereselor legitime ale

justițiabililor, cât și din perspectiva funcționării optime

a sistemului judiciar.

arătate, Completul de 5 judecători constată că

hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară

a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și

temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor

invocate de recurent în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel

că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1)

C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A.,

judecător

în cadrul Judecătoriei Săveni

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de A., judecător în cadrul Judecătoriei Săveni,

împotriva Hotărârii nr. 3/J din 23 martie 2016, pronunțată de

Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în

materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 martie 2017.