ÎCCJ, Decizia nr. 293/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 293/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 293/2017

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunile disciplinare

Prin

Rezoluția nr. 3768/IJ/2054/DIJ/2016 din 17.11.2016, înregistrată pe

rolul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 18 noiembrie 2016, sub

nr. x/J/2016, Inspecția Judiciară a sesizat Secția pentru

judecători în materie disciplinară cu soluționarea acțiunii

disciplinare împotriva pârâtului A., judecător la Curtea de Apel Cluj,

pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99

lit. a) și lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Prin

Rezoluția nr. 7435/IJ/3923/DIJ/2016 din 02.05.2017, înregistrată pe

rolul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 8 mai 2017, sub nr. x/J/2017,

Inspecția Judiciară a sesizat Secția pentru judecători cu

soluționarea acțiunii disciplinare împotriva pârâtului A.,

judecător la Curtea de Apel Cluj, pentru săvârșirea abaterilor

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. c) din Legea nr.

303/2004.

Prin

Rezoluția nr. 7131/IJ/3768/DIJ/2016 din 17.03.2017, înregistrată pe

rolul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 21 martie 2017, sub nr.

9/J/2017, Inspecția Judiciară a sesizat Secția pentru

judecători cu soluționarea acțiunii disciplinare împotriva

pârâtului A., judecător la Curtea de Apel Cluj, pentru

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)

din Legea nr. 303/2004.

Prin

Încheierea din 10 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2017,

Secția pentru judecători a dispus conexarea Dosarului nr. x/J/2017 la

Dosarul nr. x/J/2017.

Prin

Încheierea din 5 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2017,

Secția pentru judecători a dispus conexarea Dosarului nr. x/J/2017 la

Dosarul nr. x/J/2017.

II.

Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin

Încheierea din 5 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016,

Secția pentru judecători a dispus, printre altele:

- respinge

cerere de amânare a cauzei formulată de pârâtul A., ca neîntemeiată;

- respinge

cererea de suspendare a judecății cauzei până la

soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/1/2017 aflat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca

neîntemeiată;

- respinge

cererea de intervenție accesorie formulată de petenta B. în interesul

pârâtului, ca inadmisibilă;

- amână

cauza și acordă termen de judecată la 27.09.2017, termen la care

secția se va pronunța și asupra excepțiilor invocate de

pârât.

III.

Recursurile declarate în cauză

Recursul

declarat de pârâtul A.

Pârâtul A.,

judecător la Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs împotriva încheierii

menționate la pct. 6, în ceea ce privește soluția de respingere,

ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie formulată de

B., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C.

proc. civ. și solicitând casarea acesteia cu consecința admiterii în

principiu a cererii de intervenție, pentru argumentele arătate în

continuare.

Potrivit art.

61 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenție accesorie are

caracterul unei apărări în sprijinul părții pentru care

este formulată și se circumscrie art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

sub aspectul exercitării efective a dreptului la apărare

Recurentul-pârât

invocă încălcarea dreptului la apărare, prin faptul că a

fost respinsă nejustificat cererea sa de amânare, care împiedica luarea

vreunei măsuri cu privire la cererea de intervenție accesorie. În

acest sens, recurentul-pârât arată că a formulat o cerere de amânare

pentru motive medicale, dovedite cu acte, care a fost respinsă în mod

nejustificat, contrar prevederilor art. 222 C. proc. civ., care permit mai

multe amânări pentru lipsă de apărare. Sub acest aspect,

recurentul-pârât susține că a fost pus în imposibilitate de a se

prezenta și de a-și remedia problemele de sănătate, prin

faptul că Secția pentru judecători a fixat în mod abuziv termene

de o săptămână, iar pe parcursul procesului i-a fost creată

o situație dezavantajoasă față de oricare alți

pârâți, iar faptul că este suspendat din funcție nu poate atrage

în privința sa un tratament diferențiat care să îl împiedice

să beneficieze de facilitățile unor termene obișnuite care

permit o apărare mai bună. Totodată, recurentul susține

că nu i-a fost prezentat corespunzător dosarul cauzei și

precizează că se opune categoric oricărei încercări de

grăbire a unui proces în care înțelege să se apere în

amănunt și comprehensiv, în condițiile în care își

formulează singur apărările și nu își angajează

avocat, neavând nicio obligație în acest sens, situație în care

absența sa semnifică lipsă de apărare și nerespectarea

principiului contradictorialității.

Totodată,

recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (1)

și (2) C. proc. civ., susținând că instanța nu i-a

comunicat cererea de intervenție, nu l-a ascultat sub acest aspect și

nu a pus în discuție eventuala inadmisibilitate, fiind încălcat

principiul contradictorialității și dreptul la apărare.

Cererea de

intervenție a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 61

și urm. C. proc. civ. și este permisă de lege în toate materiile

guvernate de C. proc. civ., fără să existe vreo excepție

instituită în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților,

care ar trebui să fie prevăzută doar în mod expres, iar

jurisprudența anterioară constantă a Secției pentru

judecători este în sensul admisibilității unor asemenea cereri.

Recursul

declarat de B.

Petenta B. a

declarat recurs împotriva încheierii menționate la pct. 6, în ceea ce

privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de

intervenție accesorie în favoarea pârâtului A., invocând motivele

prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și

solicitând casarea încheierii și admiterea în principiu a cererii de

intervenție accesorie, pentru argumentele arătate în continuare.

Recurenta

susține că a formulat cererea de intervenție pentru a sprijini

apărarea pârâtului A., în calitatea sa de structură specializată

în drepturile omului, având ca scop reprimarea prin mijloace specifice a

tuturor abuzurilor administrative sau judiciare, îndeosebi a celor

săvârșite în privința judecătorilor, cum este cazul

pârâtului.

Încheierea

recurată contravine dispozițiilor art. 64 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., întrucât Secția pentru judecători nu a comunicat cererea

de intervenție părților din proces și nu a respectat

dreptul la apărare, în condițiile în care nu a procedat la ascultarea

asociației cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție,

fiind astfel încălcat și principiul contradictorialității.

Totodată, recurenta învederează faptul că nu i-a fost

comunicată încheierea atacată, ceea ce ridică semne de întrebare

cu privire la imparțialitatea instanței.

Încheierea

atacată fie este nemotivată, fie cuprinde motive contradictorii sau

străine de natura cauzei.

În

susținere, recurenta arată că cererea de intervenție a fost

formulată cu respectarea art. 61 alin. (3) C. proc. civ., fiind

permisă în toate materiile guvernate de C. proc. civ., fără

să fie prevăzută vreo excepție în domeniul răspunderii

disciplinare a magistraților, iar jurisprudența anterioară

constantă a Secției pentru judecători este în sensul admisibilității

unor asemenea cereri.

IV.

Considerentele Înaltei Curți

Analizând

recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că sunt

nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile

formulate cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a

cererii de intervenție accesorie formulată de B. în favoarea

pârâtului A. nu pot fi primite pentru argumentele expuse în continuare.

Este

necontestat faptul că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările

și completările ulterioare dispune expres în sensul că

„Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de

soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu

dispozițiile C. proc. civ.”. În jurisprudența completului de 5

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție

(spre exemplu, decizia nr. 266 din 9 octombrie 2017, pct. 66; decizia nr. 271

din 23 octombrie 2017, pct. 45) s-a reținut că, și în

prezența acestei norme de trimitere, nu devin incidente în mod automat

toate prevederile din C. proc. civ. Un argument esențial în acest sens

este dat de faptul că secțiile Consiliului Superior al Magistraturii,

atunci când îndeplinesc rolul de instanță de judecată în materia

răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, nu

sunt instanțe de judecată în sensul art. 126 alin. (2) din

Constituție și al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, ci reprezintă o instanță extrajudiciară

(Decizia Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003) care

îndeplinește o activitate administrativ-jurisdicțională (Decizia

Curții Constituționale nr. 391 din 17 aprilie 2007), fiind astfel un

organ administrativ-jurisdicțional.

Sub acest

aspect, în acord cu Secția pentru judecători, Înalta Curte

reține că aplicabilitatea dispozițiilor C. proc. civ. în etapa

administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața

secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, când îndeplinesc rolul de

instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a

magistraților, este supusă limitelor decurgând din specificul reglementărilor

speciale în acest domeniu, reprezentate, cu caracter de principiu, de

dispozițiile cuprinse în Legea nr. 317/2004.

În aceste

condiții, se reține că răspunderea disciplinară are

caracter strict personal, raportul juridic de răspundere disciplinară

având o pregnantă componentă de drept public.

Or, în

considerarea caracterului strict personal al răspunderii disciplinare,

raportului juridic de răspundere disciplinară nu îi poate fi

atașat, în sensul cererii de intervenție reglementată de C.

proc. civ., interesul specific urmărit de o asociație, nici chiar în

situația în care intervenientul urmărește apărarea

drepturilor omului. Astfel fiind, chiar dacă reprezintă, în sensul

art. 61 alin. (3) C. proc. civ., o simplă apărare pe care

intervenientul accesoriu o formulează în sprijinul apărării

uneia dintre părțile litigiului, cererea de intervenție

accesorie nu este admisibilă în cazul cererilor cu caracter personal,

categorie căreia i se circumscrie și acțiunea în răspundere

disciplinară.

Având în

vedere similaritatea existentă, sub aspectul caracterului strict personal,

între răspunderea disciplinară și răspunderea penală,

un argument suplimentar în sensul inadmisibilității cererii de

intervenție accesorie în cadrul procedurii disciplinare a magistraților

este reprezentat, prin analogie, de faptul că nici C. proc. civ. nu

reglementează instituția juridică a intervenției principale

sau accesorii.

În concluzie,

Înalta Curte reține că Secția pentru judecători a

reținut cu just temei faptul că este inadmisibilă cererea de

intervenție accesorie formulată de B. în interesul magistratului

vizat de acțiunea disciplinară.

Reținând,

pentru considerentele expuse anterior, incompatibilitatea dintre

dispozițiile C. proc. civ. referitoare la cererea de intervenție accesorie

și etapa administrativ-jurisdicțională a procedurii disciplinare

a magistraților desfășurată în fața secțiilor

Consiliului Superior al Magistraturii Susținerile, nu pot fi primite

criticile formulate de recurenți, circumscrise motivului prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce privește nerespectarea

normelor de procedură subsecvente referitoare la soluționarea cererii

de intervenție accesorie formulată de B.

În ceea ce

privește criticile formulate de recurentul-pârât A. sub aspectul

respectării dreptului la apărare prin prisma soluției de

respingere a cererii de amânare pentru lipsă de apărare, se

reține că acestea pot forma obiectul controlului exercitat de completul

de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție numai în cadrul recursului exercitat împotriva hotărârii

pronunțate de Secția pentru judecători cu privire la

acțiunea disciplinară, întrucât nu este reglementată calea de

atac separată a recursului împotriva încheierilor premergătoare.

Înalta Curte

mai reține faptul că, deși recurenții invocă motivul

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul

cererilor de recurs nu sunt identificate critici care să poată fi

circumscrise acestui motiv, iar simpla afirmație a recurentei B. că

încheierea atacată este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura cauzei, nu este susținută de argumente

care să poate forma obiectul analizei instanței de recurs. Cu toate

acestea, se constată că încheierea atacată răspunde

cerinței prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția de inadmisibilitate

a cererii de intervenție accesorie.

Pentru toate

considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a

hotărârii atacate în sensul motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1)

pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocate în cererile de recurs, Înalta Curte

constată că încheierea recurată este legală și

temeinică, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de A. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de A. și B. împotriva Încheierii din 5

iulie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii -

Secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.