ÎCCJ, Decizia nr. 132/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 132/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia civilă nr. 132/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară;

sub nr. x/J/2015 pe rolul secției pentru judecători în materie

disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția

Judiciară a solicitat să fie dispusă aplicarea uneia dintre

sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”),

pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, pentru

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h)

teza I din aceeași lege.

II. Hotărârea instanței de

disciplină;

nr. 9/J din

25 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016, Consiliul Superior

al Magistraturii, secția pentru judecători în materie

disciplinară,

a admis acțiunea disciplinară formulată de

Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004,

a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov,

sancțiunea disciplinară constând în avertisment pentru

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza

I din aceeași lege.

III. Recursul declarat în cauză;

menționate la pct. 2, a declarat recurs A., judecător în cadrul

Judecătoriei Brașov, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin.

(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului

prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta

formulează criticile arătate în continuare.

alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, recurenta susține că hotărârea atacată

reprezintă o preluare a argumentelor și motivelor din actul de

sesizare a instanței de disciplină, astfel că a fost

pronunțată fără o cercetarea complexă, conjugată

și obiectivă, bazată pe analiza punctuală a

acuzațiilor și apărărilor, în raport cu probatoriul

administrat și concluziile din cadrul dezbaterilor. Cu titlu de exemplu,

recurenta susține că nu au fost analizate apărările referitoare

la Dosarul nr. x/197/2008 privind complexitatea cauzei, conduita

procesuală a părților și a unora dintre reprezentanții

lor, justificările relative la termenele de judecată și

măsurile dispuse în vederea administrării cu precădere a probei

cu expertiza tehnică, precum și cele privind motivele care au

determinat amânarea pronunțării. De asemenea, nu au fost analizate

aspectele invocate referitoare la volumul și încărcătura

completului, desfășurarea activității peste programul

normal de lucru, în perioada concediilor de odihnă și preocuparea

pentru calitatea redactării hotărârilor judecătorești.

hotărârea atacată este nemotivată, întrucât este întemeiată

numai pe însușirea sub toate aspectele a punctelor de vedere ale

Inspecției Judiciare din actul de sesizare și nu cuprinde referiri la

înscrisurile încuviințate în probațiune și administrate în

cauză, ceea ce demonstrează că acestea nu au fost analizate, iar

acuzațiile nu sunt întemeiate pe probe, ci exclusiv pe afirmațiile

intimatei. Pentru aceste argumente, recurenta susține că

hotărârea nu răspunde nici cerinței prevăzute de art. 425 alin.

(1) lit. b) C. proc. civ. și nici cerinței motivării, ca

garanție a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 C. proc. civ.

și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, care nu poate fi considerat

efectiv decât dacă cererile și observațiile părților

sunt cu adevărat reținute, respectiv analizate de instanță

(Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 noiembrie

2006, pronunțată în cauza Dima împotriva României, §34).

Circumscris motivului prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta expune criticile

arătate în continuare.

au fost încadrate în conținutul prevederilor art. 99 lit. h) teza I din

Legea nr. 303/2004 având în vedere argumentele următoare.

care a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare, recurenta expune

derularea procedurii judiciare, arătând că termenele de judecată

au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte, care nu au fost

avute în vedere de instanța de disciplină: (i) dosarul a fost

strămutat de la o altă instanță și a parcurs trei

cicluri procesuale anterioare, pe parcursului a 4 ani; (ii) până la

momentul învestirii sale, cererea de chemare în judecată nu a fost

semnată, iar cadrul procesual nu a fost determinat, ceea ce a impus cu

prioritate citarea reclamanților în vederea semnării cererii, precum

și stabilirea cadrului procesual, fiind necesar un timp îndelungat având

în vedere numărul mare de părți și conduita acestora ori a

reprezentanților lor; (iii) pe parcursul procedurii judiciare a intervenit

decesul unora dintre pârâți, ceea ce a determinat uneori suspendarea

judecății; (iv) unii dintre reclamanți au avut o atitudine

oscilantă atât în ceea ce privește însușirea cererii de chemare

în judecată, cât și în ceea ce privește indicarea

moștenitorilor pârâților defuncți; (v) au fost acordate termene

și pentru lipsă de apărare, lipsă de procedură, din

cauza condițiilor meteorologice, ca urmare a protestului

magistraților, pentru soluționarea excepțiilor invocate de

părți și în perioadele de vacanță

judecătorească; (vi) au fost acordate termene pentru întocmirea

și depunerea raportului de expertiză tehnică topografică,

fiind dispusă ulterior sancționarea expertului cu amendă de 500

lei și apoi înlocuirea expertului desemnat inițial; (viii) ulterior

au fost acordate alte termene pentru întocmirea raportului de expertiză de

către noul expert desemnat; (ix) termenele au fost adaptate în

funcție de motivele care au impus amânarea judecății și

pentru a da posibilitatea ca obligațiile stabilite să poată fi

îndeplinite în vederea asigurării cadrului procesual corect în raport cu

obiectul acțiunii, ceea ce a implicat efectuarea de demersuri la

instituțiile care dețineau datele necesare; (x) în ceea ce

privește necesitatea administrării probei cu expertiză

tehnică, au fost avute în vedere prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. de la 1865, iar la acordarea termenelor pentru administrarea acestei probe

s-a ținut seama de faptul că imobilele se aflau la o

distanță considerabilă față de instanță

și de domiciliul expertului, iar realizarea lucrării presupunea o

activitate complexă și amplă; (xi) amânarea

pronunțării în mod succesiv a fost determinată de intenția

de efectuare a pronunțării odată cu redactarea considerentelor

hotărârii, având în vedere complexitatea speței și pentru a fi

evitate omisiuni legate de motivele și apărările formulate de

părți, deziderat care nu a fost însă atins decât sub aspectul

structurării considerentelor esențiale; (xii) redactarea

hotărârii a fost realizată cu întârziere ca urmare a volumului mare

de activitate. Contrar celor reținute în hotărârea atacată,

pârâta susține că a exercitat rolul activ conform art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. de la 1865, cu intenția de a pronunța o soluție

legală și temeinică, care să nu mai atragă o nouă

trimitere spre rejudecare, cum s-a întâmplat în precedentele cicluri

procesuale, și nici o modificare sau schimbare a hotărârii, tocmai în

considerarea vechimii dosarului în sistem.

înregistrat la data de 09 decembrie 2013 pe rolul completului condus de

pârâtă, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând

că termenele de judecată acordate în cauză au fost dispuse în

considerarea următoarelor aspecte: invocarea excepției de conexitate,

vacanța judecătorească, administrarea probei cu înscrisuri

și a probei cu interogatoriul, depunerea, studiul și formularea de

obiecțiuni cu privire la expertiza tehnică dispusă în cauză.

Hotărârea a fost pronunțată la 10 martie 2016 și a fost

redactată la 12 mai 2016.

înregistrat la data de 13 septembrie 2010, recurenta expune derularea

procedurii judiciare și arată că termenele au fost acordate în

considerarea următoarelor aspecte: (i) comunicarea întâmpinării

și a cererii reconvenționale; (ii) soluționarea cererilor de

ajutor public judiciar; (iii) suspendarea judecății în temeiul art. 244

pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, până la data de 02 octombrie 2013; (iv)

pentru ca, în raport cu soluția pronunțată în dosarul pentru

care a fost suspendată judecata, părțile să precizeze

modalitățile de partaj și să depună documentația

tehnică întocmită în litigiul soluționat, precum și pentru

a fi verificate limitele în care se poartă judecată cu privire la

bunul care a făcut obiect judecății anterioare; (v) lipsă

de procedură, studiul înscrisurilor, administrarea probei cu

interogatoriul, soluționarea litigiului pe cale amiabilă,

administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea

construcții și topografie, perioadele de vacanță

judecătorească. Hotărârea a fost pronunțată la data de

17 februarie 2016 și a fost motivată la 01 aprilie 2016.

înregistrat la 25 aprilie 2014, recurenta arată că în mod greșit

s-a reținut că primul termen de judecată a fost fixat la data de

28 ianuarie 2015, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut

de art. 201 C. proc. civ., în condițiile în care acest termen se împlinea

la data de 28 decembrie 2014, în perioada vacanței judecătorești

când nu sunt programate ședințe de judecată, astfel că

termenul a fost stabilit în luna imediat următoare, respectiv ianuarie

termenele de judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte:

(i) lămurirea cadrului procesual cu privire la natura cererii și

pentru administrarea probei cu înscrisuri; (ii) comunicarea cererii de chemare

în garanție; (iii) soluționarea cererii de intervenție formulate

în cauză; (iv) administrarea probei cu interogatoriul; (v) administrarea

probei testimoniale; (vi) intervalul de timp necesar comunicării actelor

de procedură cu reclamantul care avea domiciliul în străinătate;

(vii) perioada vacanțelor judecătorești. Hotărârea a fost

pronunțată la data de 24 martie 2016.

înregistrat în sistemul Ecris la 22 noiembrie 2012 și pe rolul completului

condus de pârâtă la data de 24 aprilie 2013, în care a fost fixat termen

la 19 iunie 2013, recurenta expune derularea procedurii judiciare, arătând

că termenele de judecată au fost acordate în considerarea

următoarelor aspecte: (i) comunicarea, studierea și formularea de

apărări față de cererea reconvențională; (ii) lămurirea

cadrului procesual cu privire la valoarea bunurilor deduse partajului; (iii) administrarea

probei cu interogatoriul, în condițiile în care părțile aveau

domiciliul în străinătate; (iv) administrarea probei cu

expertiză în specialitatea construcții, evaluare bunuri mobile

și imobile și cu expertiza în specialitatea instalații; (v) discutarea

obiecțiunilor, formularea răspunsului de către experți

și studierea răspunsului; (vi) soluționarea excepției

nulității raportului de expertiză. Hotărârea a fost

pronunțată la 27 ianuarie 2016 și a fost motivată la 12

aprilie 2016.

înregistrat în sistem la 28 septembrie 2010, recurenta arată că

termenele acordate în primul ciclu procesual au fost acordate pentru

lămurirea cadrului procesual și asigurarea legalității

procedurii de citare, astfel că abia la termenul din 03 octombrie 2012 au

fost îndeplinite condițiile de procedură, când instanța a

rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate. În rejudecare,

cauza a fost înregistrată la data de 11 iunie 2014, iar termenele de

judecată au fost acordate în considerarea următoarelor aspecte: (i) perioada

vacanței judecătorești; (ii) lămurirea cadrului procesual,

prin introducerea în cauză și citarea succesorilor reclamantului

decedat; (iii) administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea

topografie; (iv) avizarea expertizei de către Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară și formularea de către expert a

răspunsului la obiecțiuni. Termenele au fost acordate în raport cu

circumstanțele cauzei și cu timpul efectiv necesar pentru întocmirea

unei lucrări de expertiză tehnică topografie, care implică

convocarea părților, efectuarea de măsurători la fața

locului, documentare la cartea funciară și redactare

propriu-zisă, iar nicidecum cu intenția de prelungire în mod

nejustificat a duratei procedurii judiciare. Hotărârea a fost pronunțată

la 27 ianuarie 2016 și a fost motivată la 29 februarie 2016.

înregistrat la 20 iunie 2012, în urma casării și trimiterii cauzei

spre rejudecare, în care primul termen de judecată a fost stabilit pentru

data de 13 noiembrie 2013, recurenta expune derularea procedurii judiciare,

arătând că termenele de judecată au fost acordate în

considerarea următoarelor aspecte: (i) lipsa raportului de expertiză,

pentru care au fost aplicate amenzi expertului desemnat; (ii) desemnarea unui

alt expert; (iii) refacerea lucrării de expertiză ca urmare a

anulării acesteia; (iv) studiul expertizei; (v) formularea

răspunsului la obiecțiuni și studiul răspunsului.

Hotărârea a fost pronunțată la 18 decembrie 2015 și a fost

motivată la 16 martie 2016. Și în acest caz termenele de

judecată au fost acordate în raport cu timpul efectiv necesar pentru

întocmirea unei lucrări de expertiza tehnică, care implică

convocarea părților, documentare și redactare propriu -

zisă.

înregistrat la data de 27 decembrie 2011, cu prim termen stabilit prin sistemul

Ecris la data de 23 mai 2012, recurenta expune derularea procedurii judiciare,

arătând că termenele de judecată au fost acordate în

considerarea următoarelor aspecte: (i) îndeplinirea obligațiilor

stabilite în sarcina reclamantului cu privire la depunerea dovezilor privind

demersurile în aflarea domiciliilor pârâților și pentru îndeplinirea

procedurii de citare; (ii) suspendarea judecății în temeiul art. 155

1

C. proc. civ.; (iii) modificarea cererii; (iv) decesul proprietarilor tabulari;

(v) îndeplinirea procedurii de emitere și publicitate a somației; (vi)

administrarea probei testimoniale și a probei cu expertiză

tehnică extrajudiciară; (vii) refacerea expertizei ca urmare a

procesului-verbal emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară; (viii) suspendarea judecății pentru neîndeplinirea

obligației de refacere a expertizei tehnice extrajudiciare; (ix) reluarea

judecății și avizarea lucrării de expertiză de

către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Hotărârea a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2015 și

a fost motivată la data de 15 martie 2016. Suspendarea judecății

în perioada 19 februarie 2014 - 14 octombrie 2015 a fost cauzată de lipsa

de diligență a reclamantului, iar termenele de judecată au fost

acordate pentru îndeplinirea legală a procedurii de citare și pentru

respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 130 din Decretul-Lege

nr. 115/1938, astfel că durata procedurii nu a fost prelungită din

cauza lipsei unor măsuri ferme.

înregistrat la data de 16 februarie 2011, cu prim termen fixat prin sistemul Ecris

la data de 07 septembrie 2011, cu privire la care pârâtei i s-a imputat

acordarea mai multor termene pentru soluționarea litigiului pe cale

amiabilă, recurenta învederează că procedura nu a fost

prelungită prin acordarea unor astfel de termene, având în vedere

prevederile art. 131 C. proc. civ., care stabilesc că „în fața primei

instanțe judecătorii au datoria de a încerca împăcarea

părților”, iar la termenul din 17 octombrie 2012 a fost acordat

pentru luarea la cunoștință a conținutului cererii de

intervenție și pentru a da posibilitatea părților să

formuleze concluziile referitoare la admisibilitatea în principiu. Se

arată că 5 termene au fost acordate pentru lămurirea cadrului

procesual, îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță,

completarea cererii de chemare în judecată, depunerea de declarații

de renunțare la judecată față de unii dintre pârâți,

depunerea de întâmpinări, comunicarea și studiul acestora.

Hotărârea a fost pronunțată la data de 21 decembrie 2015 și

a fost motivată la data de 01 aprilie 2016.

înregistrat la data de 01 iunie 2010, cu prim termen stabilit prin sistemul Ecris

la data de 17 septembrie 2010, recurenta expune derularea procedurii judiciare

arătând că termenele de judecată au fost acordate în

considerarea următoarelor aspecte: (i) lămurirea obiectului

acțiunii, formularea de apărări, depunerea și studierea

documentațiilor tehnice pentru lămurirea obiectului și cadrului

procesual; (ii) completarea acțiunii; (iii) îndeplinirea procedurii de

citare; (iv) depunerea lucrării de expertiză tehnică

topografică, formularea de obiecțiuni și a răspunsului

după completarea documentației, cu respectarea cerințelor

privitoare la avizarea lucrării de către Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară; (v) avizarea de către Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară a lucrării de expertiză, comunicarea

procesului - verbal de completare a expertizei, completarea raportului de

expertiză conform cerințelor Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară și avizarea lucrării completate.

Hotărârea a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2015 și

a fost motivată la data de 16 martie 2016.

soluționarea Dosarelor nr. x/197/2013 și nr. x/197/2012,

menționate în actul de sesizare și în considerentele hotărârii

criticate, nu au fost avute în vedere cu ocazia soluționării

acțiunii disciplinare și nu se regăsesc în considerentele

hotărârii. De asemenea, în rezoluția Inspecției Judiciare

și în hotărârea atacată se menționează că, la

data de 01 februarie 2016, pe rolul completului condus de pârâtă erau

înregistrate 70 dosare mai vechi de 1 an. Or, la data dezbaterilor în fața

instanței de disciplină, potrivit evidențelor din sistemul Ecris,

pe rolul completului erau 35 de cauze mai vechi de 1 an, iar, la data prezentei

cereri de recurs, se află 26 de cauze mai vechi de 1 an, dintre care o

singură cauză are o vechime mai mare de 3 ani, comparativ cu faptul

că, potrivit datelor statistice din 24 mai 2016, alte complete aveau pe

rol 87, respectiv 63 de cauze mai vechi de 1 an de la înregistrare.

întârzierea în redactarea hotărârilor exced limitelor sesizării

disciplinare, limitată la art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Instanța de disciplină nu a avut în vedere apărările

pârâtei în sensul că această întârziere a fost cauzată de faptul

că în perioada noiembrie-decembrie 2015 a pronunțat foarte multe

hotărâri, respectiv majoritatea dintre cele 116 hotărâri neredactate

la data de 01 februarie 2016, iar volumul de muncă nu i-a permis să

redacteze toate hotărârile pronunțate în perioada respectivă.

disciplină nu a avut în vedere nici apărările referitoare la

faptul că a depus eforturi constante, peste programul de lucru, pentru a

redacta hotărârile pronunțate, arătând în acest sens că, la

data de 24 iunie 2016, figura cu 45 de hotărâri neredactate, cea mai veche

fiind pronunțată la data de 24 martie 2016, iar, la data de 13

aprilie 2016, nu avea nicio hotărâre restantă în redactare.

reținute de instanța de disciplină cu privire la amânarea

succesivă de 8-9 ori a pronunțării în cele 6 dosare

menționate în hotărârea recurată, recurenta solicită a fi

observat faptul că amânarea pronunțării nu a fost

determinată de intenția de a prelungi procedura sau de a

vătăma părțile, ci cu intenția de a redacta hotărârea

la data pronunțării, practică frecvent întâlnită în cadrul

instanței, și în considerarea faptului că în plângerile

contravenționale executarea este suspendată la data exercitării

plângerii conform art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, deși nu a reușit

de fiecare dată să redacteze hotărârea în aceeași zi în

care a pronunțat hotărârea, din cauza volumului mare de dosare aflate

pe rolul completului.

imputate în legătură cu modul în care au fost dispuse măsurile

în cadrul procedurii prealabile, recurenta expune derularea procedurii de

pregătire a Dosarului civil nr. x/197/2014 și menționează

că în mod greșit s-a reținut că rezoluția de

comunicare a întâmpinării a fost emisă la 17 noiembrie 2014, iar nu

la data de 14 noiembrie 2014. În ceea ce privește celelalte 5 dosar

exemplificate în hotărâre cu privire la care s-a reținut că

procedura de pregătire a dosarului a durat și 10 luni de data

înregistrării cauzei și până la data stabilirii primului termen

de judecată, recurenta arată că întinderea în timp a procedurii

a fost determinată de următoarele cauze: (i) domiciliile și

numărul părților; (ii) modul de efectuare a comunicării

actelor de procedură și de transmitere a acestora de către

părți; (iii) complinirea lipsurilor; (iv) conduita procesuală a

părților; (v) comunicarea cererilor accesorii, adiționale

și incidentale. Totodată, învederează faptul că începerea

cu întârziere a procedurii de pregătire a dosarului a fost cauzată de

numărul mare de dosare în care activitatea judecătorului presupune,

pe de o parte, pregătirea ședințelor de judecată (studiul

doctrinei și jurisprudenței în anumite dosare), iar, pe de altă

parte, verificarea dosarelor aflate în procedură scrisă în diferite etape

procedurale, necesitatea soluționării cauzelor urgente de cameră

de consiliu, precum și a celor de încuviințare a executării

silite, precum și reducerea numărului hotărârilor neredactate în

termen și a intervalului de timp în întârzierea redactărilor. Toate

aceste activități au necesitat timp, care s-a dovedit a fi

insuficient pentru efectuarea tuturor lucrărilor în termen, chiar

dacă timpul alocat pentru întocmirea lucrărilor cu respectarea

termenelor a fost cu mult peste programul de activitate al instanței.

de angajare a răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută

de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta admite că, în

anumite cauze complexe, nu a reușit să satisfacă cerința

celerității, dar numai pentru a asigura calitatea actului

jurisdicțional și susține că nu este îndeplinită

cerința referitoare la existența unor motive imputabile.

nu stabilește criteriile în funcție de care se determină conduita

imputabilă în nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la

soluționarea cu celeritate a cauzelor, raportat la noțiunea de termen

rezonabil, prin prisma prevederilor art. 6 §1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare se evaluează în

funcție de circumstanțele cauzei și criteriile referitoare la

complexitatea litigiului, comportamentul părților și obiectul dosarului

din perspectiva reclamantului.(Cauza Vlad și alții împotriva

României, pct. 131). Sub acest aspect, recurenta critică faptul că

instanța de disciplină nu a procedat la o analiză a pretinsei

încălcări a obligațiilor referitoare la soluționarea cauzei

într-un termen rezonabil, prin prisma criteriilor menționate. Raportat la aceste

criterii, cu privire la Dosarul civil nr. x/197/2008, recurenta

învederează următoarele aspecte: (i) complexitatea cauzei a fost

determinată de numărul mare de pârâți și de faptul că,

timp de aproape 4 ani, pe parcursul ciclurilor procesuale anteriore, niciuna

dintre instanțe nu a constatat că cererea de chemare în judecată

nu era semnată și nu a stabilit cadrul procesual; (ii) sub aspectul

conduitei procesuale a părților, reclamanții și

reprezentații acestora au refuzat să depună la dosar

înscrisurile referitoare la dovedirea calității de moștenitori,

iar după ce au depus înscrisurile și-au negat această calitate;

(iii) existența impedimentelor în administrarea probei cu expertiza

tehnică determinate de locul situării imobilelor, neobținerea de

la autoritățile locale a documentelor și informațiilor

necesare pentru realizarea lucrării tehnice. În ceea ce privește Dosarele

nr. x/197/2013, nr. x/197/2010, nr. x/197/2014, nr. x/197/2012 și nr. x/197/2010*,

recurenta învederează următoarele aspecte: (i) complexitatea cauzelor

a fost determinată de obstacolele întâmpinate în administrarea probelor,

realizarea procedurilor, conduita părților, obiectul litigiului

(partaj, succesiune, acțiune pentru apărarea unor drepturi reale); (ii)

unele dintre părți aveau domiciliul în străinătate; (iii)

pe parcursul judecății a intervenit decesul unora dintre

părți. (iv) administrarea unor probatorii complexe, inclusiv

expertize tehnice, efectuarea de citații sau comunicări în

străinătate, suspendarea judecății, acordarea de termene

pentru indicarea și justificarea calități de moștenitor

și citarea moștenitorilor; (v) la nivelul Tribunalului Brașov a

funcționat o perioadă lungă de timp (2008 - 2013) un număr

redus de experți topografi, ceea ce a constituit un element de favorizare

a întârzierii judecății.

procedurii prealabile, recurenta invocă faptul că volumul de

activitate al completului pe care îl conduce depășește media

națională și arată că în niciunul dintre dosarele

reținute în hotărârea atacată părțile nu au formulat

contestații privind tergiversarea procesului. Cu privire la stabilirea

termenelor de judecată la intervale lungi de timp, recurenta

precizează că a avut în vedere prevederile art. 104 alin. (19) din

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 387/2005, și circumstanțele concrete

ale fiecărei spețe, pentru a evita acordarea unor termene de

judecată la care cauzele se fie amânate fără discuții

și urmărind ca la fiecare termen de judecată acordat să fie

discutate și administrate probe ori să fie lămurite aspecte care

să ducă la soluționarea cauzelor. Precizează recurenta

că nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de

a tergiversa soluționarea cauzelor.

dispus administrarea probelor, recurenta arată că, potrivit art. 168 alin.

(1) C. proc. civ. de la 1864 și art. 260 alin. (1) C. proc. civ. din 2010,

ordinea administrării probelor o stabilește instanța de

judecată în raport cu circumstanțele fiecare cauze, conduita sa fiind

în acord cu reglementările de drept procesual și nefiindu-i

imputabilă tergiversare judecării cauzelor. Contrar aspectelor

reținute cu privire la maniera de lucru în sensul că, în încheierile

de ședință de la termenele la care erau discutate și

încuviințate probele, nu erau consemnate faptele care trebuiau dovedite,

recurenta afirmă că, de fiecare dată, orice dispoziție

relativă la o probă încuviințată cuprinde succesiv și

aspectul care trebuie dovedit.

judecată acordate, recurenta arată că: pentru soluționarea

amiabilă a avut în vedere dispozițiile art. 131 C. proc. civ. de la

1865, respectiv cele ale art. 227 alin. (1) C. proc. civ. din 2010; pentru

lămurirea cadrului procesual privitor la obiect, părți și

temeiuri de drept, a avut în vedere exercitarea rolului activ al

judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865,

respectiv cele ale art. 22 alin. (2) C. proc. civ. din 2010; pentru comunicarea

și studiul înscrisurilor, precum și pentru comunicarea și

studiul rapoartelor de expertiză nedepuse la dosar, a avut în vedere

respectarea dreptului la apărare al părților și dispozițiile

art. 96 C. proc. civ. de la 1865, respectiv ale art. 13 alin. (3) și art. 14

C. proc. civ. din 2010. Aplicarea dispozițiilor procesuale referitoare la

garantarea dreptului la apărare și aplicarea de sancțiuni este

rezultatul unui proces de interpretare a normelor de drept, care nu poate fi

sacrificat din motive de eficiență, iar, în jurisprudență,

s-a statuat că nu poate fi reținută existența abaterii

disciplinare în situația în care magistratul acordă termene în

vederea stabilirii corecte a stării de fapt și respectării

principiilor fundamentale ale procesului civil.

existența unora dintre faptele reținute în sarcina sa, inerente în

activitatea profesională a oricărui judecător, se circumscriu

unei culpe scuzabile. Sub acest aspect, în ceea ce privește amânarea

succesivă a pronunțării și redactarea cu întârziere a

hotărârii într-o altă cauză decât cele ce formează obiectul

prezentului litigiu, recurenta invocă faptul că Inspecția

Judiciară, printr-o rezoluție anterioară, a reținut că

nu a avut o conduită culpabilă, fapta fiind justificată de

concurența factorilor obiectivi ce țin de complexitatea cauzelor

deduse judecății și volumul de activitate cu repercusiuni

și asupra timpului alocat pentru întocmirea lucrărilor. Susține

recurenta că circumstanța referitoare la volumul de activitate este

negată în prezenta cauză, fără a exista o raportare la date

concrete. Totodată, recurenta susține că, în lucrarea

respectivă, Inspecția Judiciară a evidențiat faptul că

modalitatea de administrare a probatoriului și a măsurilor dispuse de

judecător pe parcursul instrumentării dosarului nu pot fi supuse

verificărilor de natură administrativă, pentru că în caz

contrar se încalcă principiul independenței judecătorului

consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție.

de activitate, recurenta învederează faptul că volumul mare de

activitate și intensitatea muncii desfășurate reprezintă

cauza principală a întârzierilor în efectuarea lucrărilor, aspecte care

au fost analizate laconic, fără o cercetare reală,

profundă, pornind de la elementele de statistică cuprinse în

programele informatice Ecris și Statis Ecris, fără o

analiză în concret a ponderii dosarelor cu grad ridicat de dificultate pe

fiecare complet al secției, a încărcăturii pe fiecare judecător

și prin raportare la încărcătura minimă medie la nivel

național. Sub acest aspect, recurenta critică faptul că în

hotărârea atacată s-a reținut că a participat lunar la 2

ședințe de judecată pe lună, fără a se avea în

vedere împrejurarea că cele două ședințe de judecată

au rezultat din comasarea a 4 ședințe de judecată pe lună,

fiind o măsură adoptată tocmai pentru a se crea posibilitatea

participării la numeroasele ședințe de cameră de consiliu.

Totodată, recurenta critică faptul că nu au fost avute în vedere

ședințele din camera de consiliu care se desfășoară cu

o frecvență zilnică, în care sunt soluționate cereri în

materia executării silite, cererii de acordare a ajutorului public

judiciar, cereri de reexaminare a dispozițiilor altor complete privind

taxele judiciare de judiciare de timbru și cererile de ajutor public

judiciar etc. Mai menționează recurenta că nu au fost avute în

vedere activitatea zilnică de urmărire și efectuare a

lucrărilor în cauzele aflate în procedura scrisă,

desfășurată până la fixarea primului termen de

judecată, activitatea pentru pregătirea ședințelor de

judecată (studiul dosarelor, întocmirea fișelor, analiza legislație

mereu în schimbare, a doctrinei și jurisprudenței, pronunțarea

și redactarea hotărârilor etc.), ponderea dosarelor complexe care

i-au fost repartizate în cadrul analizei comparative cu alte complete ale

secției, faptul că lucrează zilnic 10-12 ore și aproape în

fiecare zi de sâmbătă și duminică, precum și în timpul

concediului de odihnă. Afirmă recurenta că din cauza volumului

și complexității activității nu a reușit de

fiecare dată respectarea termenelor procedurale și susține că

activitatea completului său - sub aspectul numărului cauzelor și

complexității determinate de punctaj - s-a situat în mod constant peste

încărcătura medie anuală la nivel național (la nivelul

Judecătoriei Brașov încărcătura pe schemă a fost de

946 de cauze, iar încărcătura pe judecător a fost de 1.096 de

dosare, peste media națională de 917 cauze pe schemă, respectiv

1.060 cauze pe judecător). În privința sa, recurenta afirmă

că, în anul 2015, încărcătura a fost de 942 de dosare în

ședință publică și 724 de dosare în camera de

consiliu, în condițiile în care media națională a fost și

pe schemă și pe judecător cu mult mai mică, respectiv 917

cauze pe schemă și 1.060 de cauze pe judecător, astfel că

activitatea sa s-a situat peste media națională, aspect care de

asemenea nu a fost reținut de instanța de disciplină.

IV. Procedura de filtrare a recursului;

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27 februarie

2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis

în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data

de 24 aprilie 2017.

V. Considerentele Înaltei Curți;

în contextul

factual prezentat în hotărârea atacată,

raportat la criticile

expuse la pct. III, analizate sistematizat

prin prisma

probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare.

Referitor la motivul prevăzut de art.

488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

recurs, Înalta Curte reține că cerința motivării

hotărârii judecătorești nu impune instanței să

prezinte în concret rezultatul analizei sale cu privire la fiecare dintre

probele administrate și susținerile părților, fiind necesar

ca, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea să

cuprindă expunerea situației de fapt reținută în urma

analizei probatoriului administrat și argumentele de fapt și de drept

pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru

care au fost admise, cât și cele pentru care au fost înlăturate

cererile părților. Se reține că, prin criticile formulate,

recurenta tinde să argumenteze faptul că instanței îi revine

obligația exorbitantă de a răspunde efectiv, punctual și

exhaustiv tuturor motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă în

apărare, teorie care, însă, este infirmată chiar de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, care, în considerentele citate la pct. 35 din

prezenta decizie, a reținut expres faptul că sarcina instanței

nu implică „un răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte”.

că, în considerentele hotărârii atacate, instanța de

disciplină a expus și a dat relevanță circumstanțelor

de fapt și argumentelor de drept prezentate în actul de sesizare nu

echivalează cu nemotivarea hotărârii.

referitoare la faptul că instanța de disciplină nu ar fi dat

anumitor mijloace de probă ori apărări relevanța

propusă de pârâtă nu pot fi primite, atât timp cât, în considerentele

hotărârii, instanța de disciplină a expus detaliat situația

de fapt reținută și argumentele în baza cărora și-a

format convingerea în sensul că sunt îndeplinite sub aspectul laturii

obiective și subiective condițiile angajării răspunderii

disciplinare.

intimatei întemeiate pe Hotărârea Curții Europene a Drepturilor

Omului din 16 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Dima împotriva

României (cererea nr. 58.472/00), publicată în M. Of. al României, Partea

I, nr. 473 din 13 iulie 2007, Înalta Curte reține că, în litigiul de

față, criticile din recurs nu vizează situații similare

celor constatate de instanța europeană în speța respectivă,

în sensul că instanța de recurs nu se pronunțase cu privire la „motivul

de recurs întemeiat pe nulitatea expertizei contabile din cauza neefectuării

citării de către expert și (…) aplicarea retroactivă a

Legii nr. 8/1996” (pct. 35 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor

Omului).

recurentei, sunt întru-totul cunoscute opinia și argumentele Curții

Europene a Drepturilor Omului în sensul că: „Deoarece Convenția nu

urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci

drepturi concrete și efective (…), Curtea reamintește că dreptul

la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât

dacă cererile și observațiile părților sunt cu

adevărat reținute, adică analizate corespunzător de

către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 prevede în

sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză

efectivă a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale

părților, cu condiția să le aprecieze relevanța

și fără ca asta să implice un răspuns detaliat pentru

fiecare argument în parte (…). Importanța acestei sarcini poate varia în

funcție de natura deciziei. De aceea, întrebarea dacă o

instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art.

6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor

speței (…).”

cerința motivării, inclusiv din perspectiva jurisprudenței

expuse a Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauză, contrar

susținerilor recurentei, se constată că hotărârea

atacată cuprinde argumentele de fapt și de drept, ca elemente ale

raționamentului logico-juridic, în considerarea cărora a fost admisă

acțiunea disciplinară și pentru care nu pot fi primite apărările

pârâtei referitoare la complexitatea dosarului ce a stat la baza sesizării

Inspecției Judiciare, conduita procesuală a părților

și a reprezentanților lor, motivele care au justificat acordarea

termenelor de judecată și măsurile dispuse în vederea

administrării cu precădere a probei cu expertiza tehnică și

nici apărările referitoare la motivele care au determinat amânarea

pronunțării, volumul și încărcătura completului,

desfășurarea activității peste programul normal de lucru

și preocuparea pentru calitatea redactării hotărârilor

judecătorești. În alți termeni, argumentele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței în sensul îndeplinirii

cumulative a condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare sunt,

în același timp, considerentele instanței pentru care nu au fost

primite argumentele prin care pârâta tinde să demonstreze contrariul.

Referitor la motivul prevăzut de art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

stabilirea răspunderii disciplinare a pârâtei pentru săvârșirea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004,

constând în „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a

dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a

cauzelor”.

citate, instanța de disciplină cu just temei a reținut că

probatoriul administrat relevă faptul că, în privința unui

număr repetat de cauze, pârâta, din motive care îi sunt imputabile, nu a

făcut aplicarea dispozițiilor legale de o manieră care să

permită soluționarea cu celeritate a cauzelor.

fapt, sunt necontestate în materialitatea lor următoarele

circumstanțe: (i) în ceea ce privește dosarul care a stat la baza

sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare: durata totală a

procedurilor judiciare a fost de 11 ani și 8 luni, din care 7 ani și

5 luni numai pe rolul completului condus de pârâtă; pârâta a dispus

amânarea succesivă a pronunțării de 14 ori, astfel că hotărârea

a fost pronunțată după 2 luni și 2 săptămâni de

la închiderea dezbaterilor asupra fondului; (ii) în alte 6 cauze, verificate

prin sondaj, primul termen de judecată a fost fixat cu nerespectarea

dispozițiilor procedurale în materie, probele au fost încuviințate la

mai multe termene de judecată, au fost acordate termene de judecată

la intervale de 2-3 luni sau mai lungi, deși unele dintre aceste litigii

aveau o vechime în sistem chiar și de 3 ani; (iii) la data de 30

septembrie 2015 pe rolul completului condus de pârâtă figurau 101 dosare

cu o vechime mai mare de 1 an, din care 6 dosare cu o vechime cuprinsă

între 3-5 ani și 3 dosare cu o vechime cuprinsă între 5 și 10

ani, iar la data de 30 octombrie 2015, după sesizarea din oficiu a

Inspecției Judiciare, erau înregistrate 97 dosare mai vechi de 1 an;

până la finalizarea cercetării disciplinare, dintre cele 6 dosare cu

vechime mai mare de 3 ani de la data înregistrării și cele 3 dosare

cu vechime cuprinsă între 5 și 10 ani, 2 dosare au fost suspendate, 5

dosare au fost soluționate, fiind pe rol în continuare 2 dosare mai vechi

de 3 ani; (iv) în patru cauze soluționate, au fost acordate termene lungi,

prin discutarea probelor chiar și la mai mult de 1 an de la data

înregistrării cauzei pe rolul instanței, au fost acordate mai multe

termene de judecată pentru soluționarea litigiilor pe cale

amiabilă; (v) la data de 01 februarie 2016: pârâta avea pe rol 70 de

dosare mai vechi de un an, în condițiile în care un singur judecător

din cadrul instanței înregistra un număr mai mare de asemenea cauze;

pârâta figura cu 116 hotărâri judecătorești restante (cele mai

multe la nivelul secției), față 45 hotărâri neredactate la

data începerii cercetării disciplinare. (vi) în alte 6 cauze, verificate

prin sondaj, cu o complexitate redusă, pârâta a amânat pronunțarea de

8-9 ori, soluția fiind pronunțată după 2-4 luni de la

închiderea dezbaterilor; (vii) în alte dosare verificate prin sondaj, nu au

fost respectate ori nu a fost făcută aplicarea corespunzătoare a

dispozițiilor art. 108, art. 138, art. 155 și art. 168 alin. (1) C.

proc. civ. de la 1865 ori, după caz, art. 187, art. 200, art. 201, art. 221,

art. 254 alin. (1) și art. 258 alin. (2) C. proc. civ. din 2010, prin

depășirea termenelor stabilite în procedura de regularizare a

cererilor și de fixare a primului termen de judecată, prin acordarea

mai multor termene pentru depunerea rapoartelor de expertiză sau a

completărilor la aceste rapoarte ori pentru neîndeplinirea unor

obligații dispuse în sarcina părților, fără a fi

dispuse sancțiuni procedurale, precum și prin amânarea cauzei în mai

multe rânduri în temeiul învoielii părților.

anterior, necontestate în materialitatea lor de către recurentă,

denotă fie neaplicarea, fie aplicarea normelor procedurale de o

manieră care a condus în mod repetitiv la prelungirea duratei procedurilor

judiciare de soluționare a cauzelor. În aceste condiții,

instanța de disciplină întemeiat a reținut lipsa de fermitate a

pârâtei în exercitarea rolului activ al judecătorului și în aplicarea

normelor procedurale astfel încât să asigure soluționarea cauzelor cu

celeritate. Din această perspectivă, probatoriul administrat și

apărările pârâtei nu demonstrează existența unor cauze

obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate,

prezentând relevanță deosebită din perspectiva abaterii

disciplinare, următoarele elemente: (i) perioada de timp foarte mare în

care dosarul care a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare a

trenat pe rolul completului condus de pârâtă, perioadă influențată

cu evidență de cele 14 termene acordate pe parcursul a 3 ani pentru

întocmirea și depunerea raportului de expertiză, interval de timp

care nu poate fi justificat de apărările recurentei; (ii) utilizarea

excesivă, de câte 8-9 ori în cadrul aceluiași dosar, a

instituției procedurale a amânării de pronunțare, situație

constatată cu precădere în privința celor 6 litigii de

complexitate redusă analizate în hotărârea atacată; (iii)

nerespectarea în mod repetat a termenelor procedurale prevăzute în procedura

de regularizare a cererilor de chemare în judecată și de fixare a

primului termen de judecată.

recurentei întemeiate pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în cauza Vlad și alții împotriva României (Hotărârea din

26 noiembrie 2013, §131), Înalta Curte constată că, într-adevăr,

instanța europeană a reținut că „131. Caracterul rezonabil

al duratei procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanțelor cauzei

și în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul

reclamantului și al autorităților competente și obiectul

litigiului din perspectiva reclamantului (…)”. În același timp, însă,

Înalta Curte constată că, prin hotărârea respectivă, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 §1

din Convenție, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în

cele trei litigii care au trenat pe rolul instanțelor o perioadă de

circa 9 ani, 12 ani și, respectiv, 16 ani. Or, raportat la aspectele

reținute de instanța europeană nu poate fi primită apărarea

recurentei în contextul prezentei proceduri disciplinare, declanșată

ca urmare a sesizării referitoare la dosarul care a avut o durată

totală a procedurilor judiciare de 11 ani și 8 luni, din care 7 ani

și 5 luni pentru judecata în fond pe rolul completului condus de

pârâtă.

de fapt expuse, este evidentă existența laturii obiective a abaterii

disciplinare, iar, în privința laturii subiective, se reține că secția

pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al

Magistraturii cu just temei a constatat atitudinea pasivă și

lipsită de fermitate a pârâtei în aplicarea dispozițiilor procedurale

în pofida vechimii dosarelor și a conduitei părților și

celorlalți participanți la judecată, magistratul prevăzând

consecințele și acceptând producerea lor, dovadă în acest sens

fiind lipsa de diligență și de preocupare pentru

soluționarea cu celeritate a cauzelor.

sunt concentrate pe volumul mare de activitate, complexitatea sporită a

cauzelor, conduita părților, lipsa de diligență a

experților desemnați, soluționarea unor diverse incidente

procedurale ori alte particularități ale cauzelor. Însă,

susținerile recurentei nu pot primi relevanța propusă și nu

sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive a

magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra

soluționării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanțele

invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei

ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acțiuni disciplinare, ci sunt

specifice întregului sistem judiciar și activității

oricărui judecător. Din această perspectivă, în analiza

condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a

judecătorului, instanța de disciplină a realizat o corectă

evaluare a conduitei profesionale a magistratului cercetat prin raportare la activitatea

desfășurată în condiții similare de ceilalți

judecători din cadrul secției, instanței și sistemului

judiciar. Astfel fiind, în mod just a concluzionat instanța de

disciplină că sunt îndeplinite condițiile de angajare a

răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004,

reținând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în

privința litigiilor analizate în cadrul acțiunii disciplinare,

magistratul a înțeles să aplice normele procedurale de o manieră

ce a avut drept consecință întârzierea procedurilor judiciare,

apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere

principiului soluționării cauzelor cu celeritate și într-un

termen rezonabil, consacrat de art. 6 par.1 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și statuat în jurisprudența corelativă a Curții Europene a

Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 C.

proc. civ.

recurentei întemeiate pe volumul de activitate, nu sunt identificate, în sensul

susținerilor recurentei și comparativ cu datele reținute de

instanța de disciplină, discrepanțe de natură a conferi un

caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest

aspect, Înalta Curte reține că volumul de activitate, complexitatea

cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a

părților nu reprezintă ipso facto cauze exoneratoare de

răspundere disciplinară, atât timp cât situația constatată

în privința pârâtei nu reprezintă o constantă în activitatea magistraților

care își desfășoară activitatea în condiții similare.

46.

Fără a

minimaliza preocuparea constantă a magistratului pentru calitatea actului

de judecată și eforturile depuse în activitatea

desfășurată, se reține că nici aceste circumstanțe

nu reprezintă prin ele însele cauze exoneratoare de răspundere

disciplinară, întrucât funcția de magistrat presupune asigurarea unui

just echilibru, ca reper al analizei în contenciosul disciplinar, între

calitatea și eficiența activității în condițiile

necontestate ale responsabilității specifice și gradului sporit

de complexitate al anumitor cauze, precum și în contextul unui volum de

activitate ridicat caracteristic realităților actuale ale întregului

sistem judiciar.

expuse la pct. 45, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii,

Înalta Curte constată că sancțiunea aplicată este cea mai

ușoară dintre cele prevăzute la art. 100 din Legea nr. 303/2004,

iar instanța de disciplină a realizat o corectă aplicare a

criteriilor de individualizare în funcție de împrejurările concrete

în care a fost săvârșită abaterea, de gravitatea și

urmările acesteia, precum și în considerarea circumstanțelor

personale și profesionale ale magistratului, având în vedere vechimea în

magistratură, absența unei sancțiuni disciplinare anterioare

și eforturile depuse pentru o mai bună gestionare a cauzelor și

redactarea hotărârilor restante, împrejurare întemeiat reținută

ca reflectând conștientizarea de către magistrat a consecințelor

negative ale modului de lucru anterior.

în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.,

judecător în cadrul Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.,

judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, împotriva

Hotărârii nr. 9/J din 25 mai 2016, pronunțată de Consiliul

Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie

disciplinară, în Dosarul nr. x/J/2016, ca nefondat.

Defini