ÎCCJ, Decizia nr. 130/2017

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/J/2015 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat să fie aplicată una dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Vrancea, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din aceeași lege. II. Hotărârea instanței de disciplină;

Prin Hotărârea nr. 11/J din 25 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/J/2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Vrancea, sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru 3 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 99 1 alin. (2) din aceeași lege. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină;

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A. O primă cerere de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători la data de 18 iulie 2016, sub nr. x/1/2016, iar o a doua cerere de recurs a fost înregistrată la data de 25 iulie 2016, sub nr. x/1/2016. Prin Încheierea din camera de consiliu de la 27 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, completul de filtru a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. civ. și, pentru asigurarea unei bune judecăți, în temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. civ., a dispus reunirea Dosarului nr. x/1/2016 la Dosarul nr. x/1/2016.

Prin cele două cereri identice de recurs, recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică și expune critici subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul celor arătate în continuare.

În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de disciplină în sensul că nu s-a pronunțat și asupra capătului de cerere referitor la contestația împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015, recurenta-pârâtă arată că instanța a fost învestită cu o cerere privind liberarea condiționată, așa cum rezultă din modul de înregistrare a cauzei în sistemul Ecris și din faptul că această cerere a fost soluționată de prima instanță (Judecătoria Focșani), care nu a făcut nicio referire la respectivul proces-verbal, ceea ce confirmă faptul că nu poate fi reținută existența unui asemenea capăt de cerere asupra căruia instanța de judecată ar fi trebuit să se pronunțe. În aceste condiții, soluția pronunțată în exercitarea controlului judiciar al legalității și temeiniciei sentinței pronunțate de Judecătoria Focșani este legală și temeinică, neputând fi reținută o încălcare a dispozițiilor art. 587 sau art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă învederează faptul că, până la momentul declarării recursului, nu a identificat la nivelul Tribunalului Vrancea sau al altor instanțe de judecată o practică în sensul indicat de Inspecția Judiciară, și anume ca instanța sesizată cu o cerere de liberare condiționată să se pronunțe distinct și expres asupra menținerii sau anulării procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată, iar toate soluțiile pronunțate în materia liberării condiționate la care a avut acces cuprind în dispozitiv doar mențiunea privind admiterea sau respingerea cererii de liberare condiționată, fără nicio altă referire la anularea sau, după caz, menținerea respectivului proces-verbal.

În ceea ce privește aspectele reținute în hotărârea atacată în sensul încălcării dispozițiilor legale prin faptul că a fost dispusă acordarea liberării condiționate fără ca situația persoanei să fi fost discutată în Comisia de liberare condiționată și fără a fi fost întocmit procesul-verbal cu mențiunile obligatorii prevăzute de lege, recurenta-pârâtă expune argumentele arătate în continuare.

Procedura liberării condiționate este reglementată de art. 587 C. proc. pen. și art. 95-97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal („Legea nr. 254/2013”).

Pentru întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, este necesară, ca premisă, existența unei norme legale care să impună o anumită acțiune/conduită, normă care să fi fost încălcată de magistrat.

În speță, art. 97 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 prevede întocmirea procesului-verbal de către Comisia de liberare condiționată numai în situația în care comisia formulează propunerea de liberare condiționată. În situația în care verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru liberarea condiționată are loc ca urmare a învestirii instanței prin cererea condamnatului, formulată în temeiul art. 587 alin. (1) I C. proc. pen., nu există nicio normă legală care să impună întocmirea acestui proces-verbal ori solicitarea acestui proces-verbal de către instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată. Astfel fiind, nu se poate vorbi despre o încălcare a legii decât în situația în care legea impune în mod expres o obligație sau o anumită conduită, pe care judecătorul ar fi ignorat-o.

Este adevărat că în practica instanțelor se întâlnește cutuma de a se solicita Comisiei de liberare condiționată să întocmească un astfel de proces-verbal, însă nerespectarea unei cutume sau uzanțe nu face obiectul abaterii disciplinare în discuție.

Față de soluția pronunțată în primă instanță, recurenta-pârâtă arată că, în litigiul respectiv, a apreciat că ceea ce se contestă este îndeplinirea condiției privind fracția de pedeapsă executată sau care poate fi considerată ca executată pe baza zilelor de muncă și dacă în calculul zilelor considerate ca executate pot fi recunoscute și cele acordate pentru elaborarea unor lucrări științifice, conform art. 96 lit. f) din Legea nr. 254/2013. Sub acest aspect, nici contestatorul, nici apărătorul acestuia și nici reprezentantul Ministerului Public nu au contestat îndeplinirea celorlalte condiții pentru liberarea condiționată, context în care a apreciat că acestea nu fac obiectul disputei judiciare.

Procesul-verbal întocmit de Comisia de liberare condiționată conține aceleași date, referitoare la fracția din pedeapsa obligatorie de executat și la comportamentul condamnatului în perioada de detenție, date care se aflau la dosarul cauzei, fiind cuprinse în referatul din 17 august 2015 și în caracterizarea petentului.

La data săvârșirii faptei imputate nu fusese încă aprobat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, care a fost aprobat prin H.G. nr. 157/2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016.

Deficiențele de natură legislativă existente la momentul pronunțării soluției imputate au făcut și obiectul unei analize distincte la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind adoptată Hotărârea nr. 37 din 21 ianuarie 2016 a secției pentru judecători, prin care a fost aprobat raportul Inspecției Judiciare și a fost dispusă sesizarea Ministerului Justiției cu un număr de 7 propuneri de modificare a legislației secundare, subliniindu-se inclusiv necesitatea adoptării urgente a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013. IV. Procedura de filtrare a recursului;

Recursurile menționate la pct. III, fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierile din 27 februarie 2017, pronunțate în Dosarele nr. x/1/2016 și nr. x/1/2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată pe fond la data de 24 aprilie 2017. Totodată, prin Încheierea din camera de consiliu de la 27 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, completul de filtru a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. civ. și, pentru asigurarea unei bune judecăți, în temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. civ., a dispus reunirea Dosarului nr. x/1/2016 la Dosarul nr. x/1/2016. În aceste condiții și având în vedere că cele două cereri de recurs sunt identice, Înalta Curte a procedat la analiza criticilor formulate de pârâta A., ca reprezentând, din punct de vedere procedural, o singură cerere de recurs. V. Considerentele Înaltei Curți;

Analizând, conform art. 499 C. proc. civ., criticile formulate de recurenta-pârâtă A. , în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente, în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În sensul celor expuse anterior, Inspecția Judiciară a învestit instanța de disciplină, cu o acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei judecător pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a coroborat cu art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora: „Art. 99. - Constituie abateri disciplinare: (…); t) exercitarea funcției cu (…) gravă neglijență. Art. 99 1 . - (…) ; (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.”

Pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii prevăzute de dispozițiile citate la pct. 17, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

În cauză, cu privire la fapta ilicită, instanța de disciplină a reținut, în esență, următoarele: (i) pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât, prin Decizia penală nr. 141 din 2 octombrie 2015, ca urmare a admiterii căii procedurale de atac a contestației, rejudecând cauza, nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la contestația formulată împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015, deși instanța a fost sesizată cu o contestație formulată de condamnat împotriva acestui proces-verbal; (ii) pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 587 C. proc. pen. și art. 95 și art. 97 din Legea nr. 254/2013, întrucât: situația juridică a persoanei condamnate nu a fost discutată și analizată în Comisia de liberare condiționată și nu a fost întocmit niciun proces-verbal în acest scop; singurul proces-verbal întocmit ca urmare a întrunirii Comisiei de liberare condiționată se referă exclusiv la procedura acordării zilelor-câștig pentru elaborarea lucrărilor științifice, ca atribuție suplimentară, distinctă, iar nu la situația condamnatului din perspectiva îndeplinirii condițiilor pentru liberare condiționată; (iii) prin modalitatea în care pârâta judecător a înțeles să administreze actul de justiție în cauza ce i-a revenit spre soluționare a fost acordată liberarea condiționată unei persoane deținute fără a fi discutată situația sa în Comisia de liberare condiționată și fără a fi întocmit procesul-verbal cu mențiunile obligatorii prevăzute de lege.

Normele de drept material și procesual, în forma în vigoare la data pronunțării Deciziei penale nr. 141 din 2 octombrie 2015, a căror nesocotire a fost reținută de instanța de disciplină în sarcina pârâtei judecător sunt următoarele: - art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) și art. 587 C. proc. pen.: „Art. 4251. – Declararea și soluționarea contestației ; (…); (7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: (…); 2. admiterea contestației și: a) desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei; Art. 587. - Liberarea condiționată; (1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere. (2) Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. (3) Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare. (4) O copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică serviciului de probațiune competent, precum și unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește cel eliberat.” - art. 95 și art. 97 din Legea nr. 254/2013: „Art. 95. - Condițiile de acordare a liberării condiționate Persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 99 sau, după caz, la art. 100 C. pen. Art. 97. - Procedura de acordare a liberării condiționate; (1) Liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată. (2) Comisia pentru liberare condiționată este alcătuită din (…). (3) Comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de: a) fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, conform art. 96; b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată; c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate; e) antecedentele sale penale. (4) În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. (5) Persoana condamnată este adusă în fața comisiei pentru liberare condiționată, cu excepția situațiilor în care prezintă afecțiuni medicale confirmate de medic, care nu permit prezentarea sa. În acest caz, persoana condamnată poate depune înscrisuri. (6) Propunerea comisiei pentru liberare condiționată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare. (7) La procesul-verbal de propunere a liberării condiționate se anexează, prin grija consilierului de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute la art. 101 C. pen. care pot fi aplicate de către instanța de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare. (8) Dispozițiile alin. (7) nu se aplică persoanelor condamnate de cetățenie străină, față de care s-a dispus pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. (9) Persoana condamnată poate prezenta, în fața comisiei pentru liberare condiționată, dovezi că și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligații. (10) Procesul-verbal prevăzut la alin. (6), împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar procesul-verbal se comunică de îndată persoanei condamnate. (11) În cazul în care comisia pentru liberare condiționată constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi liberată condiționat, în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6) fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. În cazul în care cererea de liberare condiționată este formulată înainte de îndeplinirea condiției privind îndeplinirea fracțiunii prevăzute de C. pen., iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisie va fi data împlinirii fracțiunii prevăzute de C. pen. În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăși data împlinirii fracțiunii prevăzute de C. pen., dar nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei în circumscripția căreia se află penitenciarul. (12) Metodologia de lucru a comisiei pentru liberare condiționată este stabilită prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. (13) În vederea soluționării cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor și documentelor din acesta.”

Cu titlu prealabil, în realizarea controlului de legalitate și temeinicie al hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanța de disciplină în mod corect a reținut că, pentru respectarea principiului independenței judecătorului, nu pot face obiectul contenciosului disciplinar aspectele invocate în acțiunea disciplinară referitoare la faptul că, în litigiul cu care a fost învestită, pârâta judecător a administrat un probatoriu insuficient și a încălcat dispozițiile art. 59 alin. (1) din V.C.P. și art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013, întrucât aceste aspecte pun în discuție chiar modalitatea concretă de soluționare a cauzei și temeinicia soluției adoptate, ceea ce reprezintă atributul exclusiv al instanței, a cărei soluție poate fi cenzurată doar în căile de atac.

În sensul celor expuse la pct. 21, Înalta Curte reține că excedează procedurii disciplinare și susținerile din acțiunea disciplinară în sensul nesocotirii dispozițiilor art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. fundamentate pe faptul că, prin hotărârea pronunțată, pârâta judecător, rejudecând cauza ca urmare a admiterii căii de atac și desființării hotărârii primei instanțe, nu s-ar fi pronunțat cu privire la capătul de cerere vizând contestația formulată împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015.

A aprecia asupra modului în care instanța a rejudecat cauza în fond echivalează cu un control de legalitate și temeinicie al soluției pronunțate, ca rezultantă a raționamentului logico-juridic al magistratului cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății și în raport cu probatoriul administrat în cauză, control care nu poate fi realizat în cadrul procedurii disciplinare.

Cu alte cuvinte, din perspectiva abaterii disciplinare în discuție, atât concluzia judecătorului referitoare la obiectul învestirii instanței, cât și soluția pronunțată în raport cu cererile părților reprezintă modul în care judecătorul a interpretat și a aplicat dispozițiile legale incidente în circumstanțele litigiului dedus judecății, astfel că nu poate forma obiectul cercetării disciplinare decât în condițiile în care se constată că magistratul a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. „Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătorești constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac” (Decizia Curții Constituționale nr. 194/2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 458 din 23 iunie 2014, pct. 20).

Sub acest aspect, este de observat că, în litigiul analizat, nu au fost formulate obiecțiuni cu privire la faptul că instanțele nu s-ar fi pronunțat asupra unui asemenea capăt de cerere. Or, atât timp cât, în interpretarea și aplicarea prevederilor citate la pct. 17, abaterea disciplinară în discuție presupune adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, se prezumă în mod rezonabil că o atare nesocotire a normelor de drept ar fi trebuit să atragă cel puțin formularea de obiecțiuni de către părțile litigiului în contextul în care nici prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. Relevant sub acest aspect este și faptul că inclusiv prima instanță s-a pronunțat tot cu privire la cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată, fără a se pronunța, prin dispozitivul hotărârii pronunțate, cu privire la contestația formulată împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015.

Contrar concluziei împărtășite de instanța de disciplină, Înalta Curte constată că nu se poate reține nesocotirea de către pârâta judecător a dispozițiilor art. 587 C. proc. pen. și art. 95 și art. 97 din Legea nr. 254/2013, care să poată fi circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile citate la pct. 17.

Este de observat că dispozițiile citate la pct. 20, cu precădere cele ale art. 587 alin. (1) C. proc. pen. și art. 97 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevăd expres faptul că liberarea condiționată se dispune fie la cererea persoanei condamnate, fie la propunerea Comisiei de liberare condiționată. Cu alte cuvinte, nu poate fi contestat faptul că dispozițiile respective reglementează lipsit de echivoc două ipoteze distincte, respectiv cererea formulată de persoana condamnată și propunerea Comisiei de liberare condiționată.

În cuprinsul dispozițiilor a căror nesocotire a fost reținută în sarcina pârâtei judecător, nu se regăsește nicio normă imperativă onerativă sau prohibitivă care să prevadă fără echivoc obligația Comisiei de a întocmi procesul-verbal ori obligația instanței de a solicita întocmirea de către Comisie a procesului-verbal în situația în care cererea de liberare condiționată este introdusă direct la instanță de către persoana condamnată. Astfel fiind, se apreciază că dispozițiile art. 97 din Legea nr. 254/2013 nu exclud de plano interpretarea conform căreia procesul-verbal este întocmit de Comisia de liberare condiționată numai în situația în care comisia formulează propunerea de liberare condiționată.

În sensul argumentelor expuse, sunt relevante și dispozițiile art. 97 alin. (13) din Legea nr. 254/2013, care reglementează posibilitatea instanței de a consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau de a solicita copii ale actelor și documentelor din dosarul respectiv, în oricare dintre ipotezele în care este formulată cererea de liberare condiționată, respectiv fie la cererea persoanei condamnate, fie la propunerea Comisiei de liberare condiționată.

În contextul în care nu a fost identificată o dispoziție legală explicită care să reglementeze conduita profesională pretinsă magistratului, Înalta Curte reține că nu îi poate fi reproșată pârâtei judecător o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a unei norme de drept, ca eroare macroscopică pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

Un argument în acest sens îl reprezintă și faptul că, în cauza analizată în cadrul procedurii disciplinare, inclusiv reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii în sensul că se impune liberarea condiționată. Or, în condițiile în care inclusiv reprezentantul Ministerului Public a avut o opinie concordantă soluției pronunțate de pârâta judecător, încă o dată, se cuvine a fi menționat faptul că nu poate fi reținută, în sensul celor expuse la pct. 31, o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a normelor de drept.

În concluzie, pentru argumentele expuse, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile citate la pct. 17.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de disciplină a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi a dmis recursul declarat de pârâta A., judecător în cadrul Tribunalului Vrancea, va fi casată hotărârea atacată și, rejudecând litigiul în fond, va fi respinsă acțiunea disciplinară promovată de Inspecția Judiciară.