ÎCCJ, Decizia nr. 115/2018

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/J/2016, Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - vicepreședintele Judecătoriei Ploiești, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi și teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 16J din 24 mai 2017, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de 1 lună", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi și teza a II-a din aceeași lege.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, pârâta A. a exercitat calea de atac prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, expunând criticile arătate în continuare.

Probele administrate pe parcursul cercetării disciplinare nu au reliefat întocmai situația reală, iar din declarațiile unor martori au fost reținute doar aspecte referitoare la culpă, fiind înlăturate aspectele obiective.

Față de aspectele reținute în motivarea hotărârii atacate, se impunea audierea în fața Secției pentru judecători a președintelui instanței și a grefierului B.

Nu au fost avute în vedere încărcătura completului pe care l-a prezidat, atribuțiile care i-au fost delegate și atribuțiile aferente funcțiilor de conducere pe care le-a exercitat.

Recurenta arată că a solicitat efectuarea unei expertize tehnice a calculatorului pentru a demonstra nerealitatea aspectelor declarate de grefiera B. în ceea ce privește activitatea sa de redactare a minutelor și data la care au fost introduse minutele sau alte documente în sistemul informatic de unde urmau a fi preluate de către grefier. Susține recurenta că doar în această modalitate s-ar fi putut efectua o comparație între data redactării documentelor și data la care au fost introduse de către grefier în sistemul Ecris. Cu referire la această probă, în combaterea argumentului reclamantei Inspecția Judiciară în sensul că nu a precizat dosarele în privința cărora dorește să fie efectuată o asemenea verificare, recurenta susține că nu i-au fost comunicate cauzele în care minutele au fost redactate de grefier.

Mai arată recurenta că și-a desfășurat activitatea în condiții diferite de celelalte complete, și anume: o încărcătură mult mai mare, lipsa de degrevare reală și schimbarea permanentă a grefierilor de ședință.

Menționează recurenta că nu a dat dovadă de lipsă de fermitate în gestionarea cauzelor în condițiile arătate și raportat la toate documentele înaintate conducerii instanței și solicitările sale în vederea remedierii deficiențelor.

Prin concluziile scrise depuse în termenul de amânare a pronunțării, recurenta-pârâtă expune argumente prin care tinde să demonstreze lipsa caracterului imputabil al faptelor reținute în sarcina sa, în sensul celor arătate în continuare.

În ceea ce privește dosarul nr. x/2012, cercetările penale au durat 4 ani și 6 luni, iar instanța a fost sesizată cu 6 luni înainte de împlinirea, la data de 01.06.2013, a termenului de prescripție prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969, procesul încetând ca urmare a decesului inculpatului, iar prescripția intervenind după data decesului. Se susține că nu poate fi reținută culpa sa exclusivă, întrucât termenele de judecată au fost acordat din cauza absențelor sale justificate de investigații medicale și concedii medicale (14.11.2013, 20.01.2014, 20.05.2014), lipsei inculpatului, audierii a 6 martori, neîndeplinirii mandatelor de aducere și conduitei grefierului.

Referitor la dosarul nr. x/2011, recurenta-pârâtă precizează că nu din cauza culpei sale exclusive a fost condamnată România de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci din cauza faptului că dosarul a trenat pe rolul parchetului pe parcursul a 5 ani și 8 luni, iar la data sesizării instanței era împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 122 alin. (1) li.d) din C. pen. din 1969.

Susține recurenta-pârâtă că în mod greșit Inspecția Judiciară a avut în vedere declarația grefierei B., care a fost sancționată disciplinar prin Decizia nr. 370 din 22.09.2016, nu a mai fost repartizată o perioadă lungă de timp completelor de judecată și este monitorizată în privința activității. Totodată, se invocă faptul că, pe parcursul unui an, i-au fost repartizați 5 grefieri de ședință fără experiență, a exercitat controlul asupra activității acestora și a înaintat conducerii instanței procese-verbale.

În apărare, recurenta invocă faptul că, în cursul anului 2014 a avut probleme medicale, a efectuat tratamente și s-a aflat în concediu medical, în anul 2017 a primit calificativul "Foarte bine" la evaluarea profesională, pentru perioade lungi de timp volumul de muncă al completului său a fost mai mare decât al celorlalte complete, a avut permanent delegate alte atribuții, de care nu a fost degrevată, a sesizat permanent deficiențele din activitatea grefierilor care i-au fost repartizați și s-a implicat permanent în soluționarea cu celeritate a cauzelor, desfășurând de multe ori activitate peste programul normal de lucru.

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 13.10.2017, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii atacate.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Prin Încheierea din 26 februarie 2018, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, iar motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 23 aprilie 2018, când judecata cauzei a fost amânată la data de 7 mai 2018.

Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea recurată, analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prezentul litigiu are ca obiect stabilirea răspunderii disciplinare a pârâtei pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi și a doua din Legea nr. 303/2004.

Circumstanțele de fapt reținute de instanța disciplinară și necontestate în materialitatea lor de către recurenta-pârâtă, decât prin simple afirmații și fără a fi indicate mijloacele de probă contrare, relevă aspectele arătate în continuare.

În dosarul nr. x/2012, pârâta a acordat 12 termene de judecată, în perioada 19.02.2013-20.01.2015, a amânat succesiv pronunțarea de 6 ori, iar hotărârea pronunțată la 04.03.2015 a fost redactată la 25.11.2015. Dosarul a fost trimis pentru motivarea apelului la data de 03.12.2015, în condițiile în care parchetul a declarat apel la data de 09.03.2015. Prin Decizia din 11 februarie 2016, a fost admis apelul și a fost desființată în totalitate sentința atacată și s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului intervenit la data de 12.09.2015. Cercetările prealabile desfășurate față de grefierul de ședință au reliefat faptul că înaintarea cu întârziere a dosarului nu s-a realizat din culpa grefierului cercetat.

În perioada 1 august - 31 decembrie 2014, pârâta judecător a amânat pronunțarea într-un număr de 150 dosare, în anul 2015, în 280 de dosare, iar în perioada 1 ianuarie 2016 - 1 august 2016 a amânat pronunțarea în 365 de dosare. În toate aceste dosare, pârâta a procedat la amânarea succesivă a pronunțării de cel puțin două ori, existând situații în care a procedat la amânarea pronunțării chiar și de 4 - 7 sau chiar 8 ori.

Cu titlu de exemplu, instanța disciplinară a avut în vedere următoarele dosare: (i) în dosarul nr. x/2012, înregistrat la 21.11.2012, pârâta a acordat termene de 2 sau chiar 3 luni, a amânat pronunțarea de 5 ori, iar, prin hotărârea pronunțată la 19.12.2014, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare și a dispus încetarea procesului penal, reținând că a intervenit prescripția răspunderii penale, precum și achitarea inculpatului pentru o altă infracțiune, reținând că fapta a fost dezincriminată; (ii) în dosarul nr. x/2007, preluat la 28.02.2013, pârâta a acordat termene la intervale de 2-3 luni, iar, la termenul de judecată din 18.11.2014, Ministerul Public a invocat faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale la data de 02.08.2014. Pârâta a amânat succesiv pronunțarea de 4 ori, când a pronunțat sentința penală prin care a dispus încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale; (iii) în dosarul nr. x/2015, în faza de cameră preliminară, pârâta a amânat pronunțarea de 2 ori, a repus dosarul pe rol în vederea citării corecte a uneia dintre părți, după care a amânat judecata de 4 ori pentru lipsa părților, a amânat succesiv pronunțarea de 3 ori, a repus din nou dosarul pe rol în vederea audierii de către grefier a ședinței din 21.01.2016 și completarea încheierii conform transcrierii. (iv) în dosarul nr. x/2016, după amânarea pronunțării de 4 ori, pârâta a repus cauza pe rol în vederea atașării unei sentințe penale în baza căreia a fost emis un mandat de executare. (v) în dosarul x/2014, înregistrat la 14.11.2014, primul termen în faza de cameră preliminară a fost stabilit la 27.01.2015, cu depășirea termenului de 60 zile de la data înregistrării. În faza de cameră preliminară, pârâta a amânat succesiv pronunțarea de 4 ori, a dispus începerea judecății la peste 4 luni de la data înregistrării cauzei și a amânat succesiv pronunțarea de 7 ori. (vi) în dosarul nr. x/2016, înregistrat la 28.01.2016, a fost amânată pronunțarea de 2 ori, iar, la finalizarea verificărilor prealabile, nu era menționată soluția în ECRIS și nu se dispusese începerea judecății. (vii) în dosarul nr. x/2015, înregistrat la 30.06.2015, în faza de cameră preliminară a fost amânată pronunțarea de 2 ori, la 16.10.2015 s-a dispus începerea judecății, la 23.06.2016 s-a dat cuvântul în dezbaterea cauzei și a fost amânată pronunțarea de 2 ori, iar la momentul finalizării verificărilor prealabile nu era introdusă în ECRIS nici soluția pronunțată și nici amânarea pronunțării. În acest dosar, adresa prin care au fost solicitat relații de la inspectoratul județean de poliție a fost emisă cu întârziere, la aproape o lună de la data la care a fost dispusă măsura prin Încheierea din 26.01.2016. În dosarul nr. x/2014, adresa prin care s-au solicitat relațiile dispuse prin Încheierea din 16.06.2015 a fost emisă la 02.09.2015 și nu este semnată de pârâta judecător, deși este atașată la dosar, iar judecata a fost amânată pentru a se reveni cu adresă. (viii) în dosarul nr. x/2014, înregistrat la 14.11.2014, pârâta a amânat pronunțarea în faza de cameră preliminară de 3 ori și a dispus începerea judecății la 25.03.2015. O situație similară a fost constatată și în dosarul nr. x/2014. (ix) în dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestația la executare formulată de o persoană condamnată, pârâta a amânat pronunțarea de 5 ori. (x) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect eșalonarea amenzii penale, pârâta a amânat succesiv pronunțarea de 4 ori.

În circumstanțele expuse, instanța disciplinară a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările ulterioare, și ale art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005, și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră prevăd obligația judecătorilor de a soluționa cauzele într-un termen rezonabil. S-a reținut și încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1), art. 313 alin. (2) și art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., care instituie în sarcina judecătorului obligația de a lua toate măsurile necesare pentru soluționarea cauzei cu celeritate și care prevăd că amânarea pronunțării se poate face pentru 15 zile de la închiderea dezbaterilor și, ulterior, o singură dată pe parcursul aceleiași perioade. În același sens, a fost reținută și nerespectarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 303/3004 și art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările ulterioare, care instituie în sarcina judecătorilor obligația de a soluționa cauzele într-un termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

În raport cu dispozițiile citate, instanța de disciplină cu just temei a reținut că probatoriul administrat relevă faptul că, în privința unui număr repetat de cauze, pârâta, din motive care îi sunt imputabile, nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale de o manieră care să permită soluționarea cu celeritate a cauzelor.

Situația de fapt expusă denotă atât neaplicarea ori aplicarea normelor procedurale de o manieră care a condus în mod repetitiv la prelungirea duratei procedurilor judiciare de soluționare a cauzelor, cât și lipsa de fermitate a pârâtei în exercitarea rolului activ al judecătorului. În acest sens, probatoriul administrat și apărările pârâtei nu demonstrează existența unor cauze obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate, prezentând relevanță deosebită din perspectiva abaterii disciplinare, următoarele elemente: (i) perioada mare de timp (2012-2015) în care dosarul nr. x/2012 s-a aflat pe rolul instanței, din cauza celor 12 termene de judecată acordate, a celor 6 amânări de pronunțare și a redactării hotărârii după 8 luni de la pronunțare, cu consecința încetării procesului penal ca urmare a decesului inculpatului intervenit anterior redactării hotărârii; (ii) utilizarea excesivă, de până la 8 ori (în sensul celor arătate la pct. 22) în cadrul aceluiași dosar, a instituției procedurale a amânării de pronunțare, ceea ce demonstrează fără echivoc faptul că pârâta a gestionat defectuos cauzele cu care a fost învestită, astfel încât acestea au trenat pe rolul instanței o perioadă îndelungată de timp; (iii) nerespectarea termenelor procedurale, conform celor arătate la pct. 23; (iv) în unele cauze, după amânarea în mod repetat a pronunțării, pentru perioade mari de timp, pârâta judecător a repus cauza pe rol, chiar și de două ori.

Apărările pârâtei referitoare la dosarul x/2012 nu pot primi relevanța propusă, fiind contrare circumstanțelor de fapt reținute de instanța disciplinară (pct. 21 din prezenta decizie) și contradictorii, întrucât, pe de o parte, recurenta susține că termenul de prescripție se împlinea la data de 01.06.2013, iar, pe de altă parte, afirmă că termenul de prescripție a intervenit după decesul inculpatului din 12.09.2015.

Contrar susținerilor din recurs în sensul că nu a fost luată în considerare încărcătura completului pe care l-a prezidat pârâta, atribuțiile care i-au fost delegate și atribuțiile aferente funcțiilor de conducere pe care le-a exercitat, Înalta Curte constată că, în analiza caracterului imputabil al conduitei ilicite, instanța disciplinară a avut în vedere volumul de activitate în perioada de referință, apreciind întemeiat că apărarea referitoare la încărcătura și complexitatea aferentă anului 2014 nu justifică amânările succesive de pronunțare și termenele îndelungate aferente anilor 2015-2016. De asemenea, întemeiat s-a reținut în hotărârea atacată că, în contextul circumstanțelor de fapt expuse, nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere apărările pârâtei referitoare la deficiențele din activitatea grefierilor de ședință ori schimbarea acestora, întrucât, pe de o parte, acestea nu fac obiectul prezentei proceduri disciplinare, iar, pe de altă parte, în măsura în care ar fi veridice ar reprezenta elemente specifice activității întregului colectiv din care face parte magistratul cercetat.

În contextul circumstanțelor de fapt expuse, este dovedită existența laturii obiective a abaterii analizate, sub aspectul existenței unui mod de lucru defectuos, lipsit de fermitate și diligență, ce a generat temporizarea judecății într-un număr mare de cauze, fiind întrunite astfel cerințele legale referitoare la caracterul repetat și imputabil al nerespectării dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.

Sub aspectul laturii subiective, se reține că Secția pentru judecători în mod corect a apreciat că, prin atitudinea pasivă și lipsită de fermitate în aplicarea dispozițiilor procedurale, magistratul a prevăzut consecințele și a acceptat producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligență și de preocupare pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor.

Modul defectuos de lucru al pârâtei a avut consecințe negative în privința dreptului părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Totodată, una dintre consecințele grave ale modului deficitar de exercitare a atribuțiilor de serviciu rezidă în intervenirea prescripției răspunderii penale în anumite dosare.

În esență, argumentele recurentei sunt concentrate pe volumul mare de activitate, complexitatea sporită a cauzelor și modul defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de către grefierii de ședință. Însă, susținerile recurentei nu pot primi relevanța propusă și nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluționării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanțele invocate nu se regăsesc exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acțiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar și activității oricărui judecător. Din această perspectivă, în analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a judecătorului, instanța de disciplină a realizat o corectă evaluare a conduitei profesionale a magistratului cercetat prin raportare la activitatea desfășurată în condiții similare de ceilalți judecători din cadrul secției. Astfel fiind, în mod just a concluzionat instanța de disciplină că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, reținând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privința litigiilor analizate, magistratul a înțeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecință întârzierea procedurii judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și statuat în jurisprudența corelativă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește apărările recurentei întemeiate pe volumul de activitate, nu sunt identificate, în sensul susținerilor din recurs și comparativ cu datele reținute de instanța de disciplină, discrepanțe de natură a conferi un caracter scuzabil conduitei culpabile a magistratului cercetat. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părților nu reprezintă ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât situația constatată în privința pârâtei nu reprezintă o constantă în activitatea magistraților care își desfășoară activitatea în condiții similare.

Sub aspectul laturii obiective, situația de fapt relevă faptul că pârâta judecător înregistra un număr de 90 hotărâri neredactate cu depășirea termenului de redactare, din totalul de 198 hotărâri restante la nivelul secției. Astfel, pârâta înregistrat cel mai mare număr de hotărâri neredactate cu depășirea termenului de redactare și o durată (cuprinsă între 75 și 194 de zile) semnificativ mai mare de depășire a termenului de redactare comparativ cu ceilalți judecători din cadrul secției. Comparativ, ceilalți doi judecători ai secției, în privința cărora subzistă această ipoteză, înregistrează o durată a întârzierii de 33 zile în cazul a 3 dosare, respectiv 47 zile în cazul a 5 dosare. Pe de altă parte, potrivit datelor statistice, se costată că pârâta judecător a depășit termenul de redactare în privința unui număr de 624 de hotărâri.

Circumstanțele expuse reliefează încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 406 din C. proc. pen., conform cărora hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare, precum și a dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, conform cărora magistrații sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale sau, după caz, a termenului rezonabil.

Sub aspectul caracterului imputabil al faptei, se reține că volumul de activitate și complexitatea cauzelor nu justifică depășirea termenului de redactare în privința unui număr atât de mare de hotărâri și nici durata depășirilor termenului de redactare, în condițiile în care datele statistice relevă faptul că există judecători cu un volum de activitate comparabil, care însă nu înregistrează un număr atât de mare de restanțe și o durată similară a întârzierilor în redactare. Totodată, în acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte reține că întârzierile în redactare și durata acestora nu sunt justificate de atribuțiile pârâtei aferente funcției de vicepreședinte al instanței și funcției de funcționar de securitate, deoarece aceste atribuții nu îl dispensează pe judecător de obligațiile judiciare specifice. Din această perspectivă, în mod corect este evidențiată în considerentele hotărârii atacate împrejurarea că vicepreședintele instanței are chiar sarcina de a asigura și de a verifica respectarea obligațiilor legale și a regulamentelor de către judecători și celelalte categorii de personal din cadrul instanței, printre care și respectarea termenelor de redactare a hotărârilor.

În consecință, în circumstanțele expuse, se reține că numărul hotărârilor neredactate în termenul legal și durata întârzierilor reprezintă rezultatul deficiențelor în activitatea magistratului și demonstrează faptul că pârâta nu și-a organizat eficient activitatea de redactare, ceea ce s-a răsfrânt în mod negativ asupra duratei rezonabile a procesului.

Sub aspectul laturii subiective, criticile din recurs nu demonstrează contrariul concluziei instanței disciplinare în sensul că pârâta a prevăzut rezultatul faptelor sale pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui.

În ceea ce privește consecințele faptelor analizate, este evident faptul că, prin modul defectuos de lucru al pârâtei, s-a adus atingere dreptului părților de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere atât judecata în primă instanță, cât și în căile de atac, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudenței CEDO.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în contextul în care în sarcina magistratului cercetat a fost reținută săvârirea a două abateri disciplinare, Înalta Curte constată că, aplicând a doua sancțiune ca severitate dintre cele prevăzute la art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină a realizat o corectă aplicare a criteriilor de individualizare în funcție de împrejurările concrete în care au fost săvârșite abaterile, de gravitatea și urmările acestora, precum și în considerarea circumstanțelor personale și profesionale ale magistratului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A..