ÎCCJ, Decizia nr. 12/2019

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2016, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea instanței disciplinare Prin Hotărârea nr. 10P din 5 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din aceeași lege.

Hotărârea instanței de recurs Recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 10P din 5 octombrie 2016, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2016, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 139 din 8 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 139 din 08 mai 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2016, recurentul A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. Revizuentul arată că, în Dosarul nr. x/2016, în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, instanța a admis, prin încheierea din 8 mai 2017, cererea sa și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) - (3), art. 24 alin. (1), art. 53, art. 124 și art. 132 alin. (1) din Constituție. Curtea Constituțională a soluționat excepția invocată prin Decizia nr. 381/2018, publicată în M. Of. nr. 634/20.07.2018, și a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în sensul că dispozițiile respective sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că recursul prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară, Revizuentul arată că, deși în preambulul deciziei atacate cu revizuire, se menționează că urmează a se face și o analiză sub aspectul temeiniciei hotărârii pronunțate de instanța disciplinară, instanța de recurs s-a limitat doar la motivarea respingerii recursului în raport cu fiecare aspect de nelegalitate invocat, precum și la recunoașterea formală a aptitudinii secției pentru procurori în materie disciplinară de a analiza cauza sub aspectul temeiniciei și de a-i respinge probele, fără să efectueze ea însăși în vreun fel o analiză concretă a pertinenței, concludentei și utilității fiecărui mijloc de probă administrat ori propus de magistrat în apărare, pentru corecta stabilire a situației de fapt și pronunțarea unei hotărâri temeinice. Astfel, instanța de recurs nu a realizat o judecată efectivă sub aspectul temeiniciei hotărârii atacate, deși probele administrate ori propuse în apărare ar fi conturat o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de instanța disciplinară, consecința fiind pronunțarea unei hotărâri netemeinice. În continuare, revizuentul expune o analiză a mijloacelor de probă administrate în cauza disciplinară, argumentând corecta stabilire a situației de fapt, care să contribuie la pronunțarea unei hotărâri temeinice. Prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 4 decembrie 2018, revizuentul a invocat excepția nulității absolute a deciziei atacate cu revizuire și excepția nelegalei constituiri a completului de judecată. În susținerea excepției nulității absolute a deciziei atacate cu revizuire, revizuentul, în temeiul art. 178 și art. 176 alin. (4) C. proc. civ. și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, argumentează faptul că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanței prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004. Referitor la excepția nelegalei constituiri a completului de judecată, revizuentul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018 și Sentința civilă nr. 4827 din 23 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 137 din 8 noiembrie 2018, în baza căreia a fost stabilită compunerea completelor de 5 judecători. În argumentație, revizuentul reiterează faptul că au fost încălcate normele de ordine publică referitoare la constituirea instanței prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004.

Apărările intimatei Inspecția Judiciară Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În susținere, intimata arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., deoarece Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018 a fost pronunțată în soluționarea unei alte excepții de neconstituționalitate decât cea invocată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2016. Totodată, se argumentează că motivul de revizuire nu este incident, deoarece recursul soluționat prin decizia atacată cu revizuire este o cale de atac devolutivă, fapt menționat atât în considerentele deciziei respective, cât și în decizia Curții Constituționale invocate de revizuent. În același sens, se afirmă că recursul soluționat prin decizia atacată nu a fost limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar completul de 5 judecători a analizat hotărârea instanței disciplinare și sub aspectul temeiniciei.

Răspunsul la întâmpinare formulat de revizuent Revizuentul a formulat răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia combate apărările intimatei, arătând, în esență că, prin Decizia nr. 708/2018, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate pe care a invocat-o în Dosarul nr. x/2016 și a constatat în mod formal inadmisibilitatea acesteia în condițiile în care anterior, prin Decizia nr. 381/2018, admisese aceeași excepție de neconstituționalitate. Raportat la apărările intimatei, revizuentul arată că instanța de recurs numai în mod formal a menționat analiza hotărârii instanței disciplinare și sub aspectul temeiniciei, fără însă a realiza o asemenea analiză. În acest sens, revizuentul critică hotărârea instanței de recurs în ceea ce privește aprecierea probatoriului administrat. Este criticat și faptul că nu este reglementat un asemenea motiv de inadmisibilitate a cererii de revizuire. Totodată, revizuentul argumentează că dreptul său de a formula cererea de revizuire este justificat de Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018. II. Considerentele Înaltei Curți 1. Excepția nelegalei compuneri a completului de judecată Analizând cu prioritate, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de revizuent, instanța constată că aceasta este rămasă fără obiect pentru considerentele arătate în continuare. Criticile revizuentului sunt întemeiate pe Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018 și Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 137 din 8 noiembrie 2018 și vizează compunerea Completelor de 5 judecători stabilită în urma tragerii la sorți din 9 noiembrie 2018. Or, compunerea completului de 5 judecători - Civil 2 - 2018, învestit în prezent cu soluționarea cauzei, a fost stabilită în temeiul Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1367 din 5 decembrie 2018, prin tragerea la sorți din 13 decembrie 2018 și a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 157 din 13 decembrie 2018. Astfel fiind, întrucât excepția vizează o situație juridică epuizată, întemeiată pe un act juridic care a încetat să mai producă efecte juridice (Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 137 din 8 noiembrie 2018), instanța constată că excepția a rămas fără obiect de vreme ce actuala compunere a completului de 5 judecători este diferită și se fundamentează pe alte temeiuri de drept decât cele contestate de revizuent. În consecință, în temeiul ar. 247 alin. (1) C. proc. civ., va fi respinsă, ca rămasă fără obiect, excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de revizuentul A. 2. Excepția nulității absolute a deciziei atacate cu revizuire În ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei atacate cu revizuire, nulitate invocată de revizuent prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 4 decembrie 2018, instanța reține considerentele arătate în continuare. Întrucât se invocă nulitatea absolută a deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, criticile revizuentului se circumscriu căii de atac exercitate ca un nou motiv de revizuire formulat prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018, publicată în M. Of. nr. 1021/29.11.2018. Conform art. 511 alin. (3) C. proc. civ., în cazul motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., termenul de revizuire este de 3 luni și se calculează de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. În cauză, se constată că cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, care a fost publicată în M. Of. nr. 634/20.07.2018. Or, în condițiile în care excepția nulității absolute a deciziei atacate cu revizuire, calificată ca motiv distinct de revizuire, a fost formulată prin notele de ședință depuse la oficiul poștal la data de 3 decembrie 2018 și înregistrate la dosar la data de 4 decembrie 2018, se constată că nu a fost respectat termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. (3) C. proc. civ., calculat de la data de 20 iulie 2018, când Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial (termen care s-a împlinit la data de 20 octombrie 2018). În consecință, se constată a fi tardiv formulat motivul de revizuire constând în nulitatea absolută a Deciziei nr. 139 din 08 mai 2017. 3. Asupra cererii de revizuire În temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., analizând admisibilitatea revizuirii și faptele pe care aceasta este întemeiată, Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare. Cu prioritate, instanța constată că nu pot fi primite apărările intimatei Inspecția Judiciară în sensul că revizuirea este inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., inadmisibilitate argumentată prin faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, invocată de revizuent, a fost pronunțată în soluționarea unei alte excepții de neconstituționalitate decât cea invocată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2016. În Dosarul nr. x/2016, prin încheierea din 8 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a admis cererea formulată de recurentul A. și a sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 90 alin. (1) (cu referire și la art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor) și art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea 317/2004, recurentul a argumentat faptul că acestea sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 24 alin. (1), art. 53, art. 124 și art. 132 alin. (1) din Constituție, întrucât, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, calea de atac nu are un caracter devolutiv, nepermițând instanței de recurs să examineze hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii și sub aspectul temeiniciei. Prin Decizia nr. 708/2018, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, excepție ridicată de A. în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători. Decizia Curții Constituționale nr. 708/2018 nu este publicată în Monitorul Oficial la data pronunțării prezentei decizii. Însă, instanța constată că, prin Decizia nr. 381/2018, invocată de revizuent, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de B. în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, și a constatat că dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că "recursul" prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară. Faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018 a fost pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în alt dosar decât dosarul de recurs al revizuentului A. nu reprezintă un fine de neprimire, o cauză de inadmisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., întrucât revizuentul a invocat în fața instanței de recurs aceeași excepție de neconstituționalitate care a fost admisă prin decizia respectivă. Sub acest aspect, este relevantă jurisprudența Curții Constituționale în care s-a reținut admisibilitatea cererii de revizuire în situația în care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, ca devenită inadmisibilă, întrucât anterior fusese admisă aceeași excepție de neconstituționalitate invocate într-o altă cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că "pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016)". [Decizia Curții Constituționale nr. 163/2017, pct. 33] Prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la caracterul devolutiv al recursului reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analizând motivele invocate în susținerea cererii de revizuire, instanța reține că, pentru argumentele arătate în cele ce succed, nu pot fi primite criticile revizuentului în sensul că instanța de recurs nu a analizat criticile de netemeinicie expuse cu privire la hotărârea instanței disciplinare. Astfel, contrar susținerilor revizuentului, se constată că, în chiar debutul considerentelor deciziei atacate cu revizuire, instanța de recurs a reținut expres că "având în vedere specificitatea cauzelor în materia contenciosului disciplinar al magistraților, precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, completele de 5 judecători, în alte materii decât cea penală, în deplin acord cu orientarea jurisprudențială stabilită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârile pronunțate în Cauza Oleksandr Volkov contra Ucrainei - 2013, Cauza Sofia Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos contra Portugaliei - 2016 și Cauza Ramos Nunes de Carvalho E Sa contra Portugaliei - 2016, trebuie precizat faptul că, în cele ce succed, vor fi analizate inclusiv criticile formulate din perspectiva netemeiniciei hotărârii atacate, prin încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., considerându-se că, în realitate, susținerile respective vizează, mai mult sau mai puțin explicit, aspecte de nelegalitate a hotărârii". Împrejurarea că instanța de recurs a analizat hotărârea instanței disciplinare, inclusiv din perspectiva temeiniciei, este dovedită de considerentele prin care s-a răspuns criticilor recurentului A. referitoare la încuviințarea, administrarea sau evaluarea probelor cauzei, precum și a celor referitoare la întrunirea condițiilor de atragere a răspunderii disciplinare atât din perspectiva situației de fapt, cât și sub aspectul dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește abaterile disciplinare imputate magistratului și individualizării sancțiunii disciplinare. În realitate, se constată că, prin criticile formulate, revizuentul își expune dezacordul cu privire la soluția și motivarea hotărârii pronunțate de instanța de recurs și tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei disciplinare, ceea ce, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (revizuirea) să nu presupună o nouă judecată a cauzei. În sensul celor expuse, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)". Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A.