ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.12.2012, sub nr. x/2/2012, reclamanții A. SA și B. au formulat acțiune în anulare împotriva Deciziei nr. 151/21.11.2012 și a Deciziei nr. 152/21.11.2012 emise de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr. 151/21.11.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și, pe cale de consecință, revocarea parțială a Deciziei nr. 117 din 20 septembrie 2012 de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, doar în ce privește capătul de cerere privind încălcarea prevederilor art. 7, alin. (1) din Norma 3/2009 privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat și organizarea activității de investire și art. 7 alin. (1) din Norma 11/2011 privind investirea și evaluarea activelor fondurilor de pensii private; anularea Deciziei nr. 152/21.11.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și, pe cale de consecință, revocarea completă a Deciziei nr. 116/20.09.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 1360 din data de 17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții SC A. SA și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții SC A. SA și B. - în calitate de Director de investiții al SC A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul motivelor de recurs, se susține de către recurenții-reclamanți că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra argumentelor acestora privind absența previzibilității și clarității legislației în materie; a omis să se pronunțe asupra argumentelor aduse privind pasivitatea Comisiei în perioada 2009 - 2012 cu privire la calificarea operațiunilor de tip swap, ca fiind înstrăinări de active; instanța de fond a interpretat în mod greșit noțiunea de " active", calificând operațiunile derulate în speță drept tranzacții cu numerar; instanța de fond, în mod eronat a pus semnul egalității între noțiunea de înstrăinare de active și noțiunea de transfer patrimonial; în mod eronat a reținut că a existat " un transfer al unor sume de bani" ale Fondului de Pensii Administrat Privat BRD către persoana afiliată, D.; în mod eronat a calificat tranzacțiile efectuate în temeiul contractului E., ca fiind simple operațiuni de schimb valutar; instanța omițând să analizeze argumentul reclamanților în sensul că legislația în domeniu permite schimbul valutar.

Se mai susține de către recurenți că, contrar celor reținute prin hotărârea recurată, nu orice plată în RON implică în mod automat o înstrăinare de active și, în mod greșit s-a reținut de instanța de fond încălcarea prevederilor legale ce reglementează gestionarea conflictelor de interese.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii în sensul anulării Deciziei nr. 151/21.11.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu consecința revocării parțiale a Deciziei nr. 117 din 20 septembrie 2012 de către Comisie, doar în ce privește partea constând în încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Norma nr. 3/2009 privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat și organizarea activității de investire și art. 7 alin. (1) din Norma nr. 11/2011 privind investirea și evaluarea activelor fondurilor de pensii private.

Procedura în fața instanței de recurs

Împotriva motivelor de recurs ce fac obiectul litigiului, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară - ASF - a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

În susținerea recursului, cei doi recurenți - reclamanți au depus la dosar înscrisuri; respectiv Opinia de specialitate privind calificarea operațiunilor efectuate între A. și D., în temeiul contractului - cadrul E. din 3 aprilie 2008, precum și consecințele derulării acestor operațiuni în ceea ce privește Fondul de Pensii Administrat Privat BRD; Precizări financiare - contabile privind operațiunile de swap valutar emise de Departamentul de contabilitate al A. și anexele atașate; Politicile de investiții ale SC A. SA și Adresa emisă de F.

În ședința publică din data de 10.02.2015, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ținând cont de acordul părților, a dispus suspendarea judecății prezentului recurs.

În data de 01.02.2016 recurenții - reclamanți au depus la dosar cerere de repunere a cauzei pe rol, în temeiul dispozițiilor art. 245 pct. 1 C. proc. civ., motivată de intenția de a renunța la drepturile pretinse ce fac obiectul dosarului. S-au anexat la cererea de repunere a cauzei pe rol, Declarațiile de renunțare la drept formulate de ambii recurenți; Contract de management încheiat între A. și doamna G., Decizia nr. 135/30.01.2015; Certificat constatator de la ONRC privind calitatea doamnei G. de persoană împuternicită a A. și dovada achitării taxelor de timbru aferente cererii de repunere pe rol.

În ședința publică de față - 08.03.2016 - instanța, constatând incidente în cauză dispozițiile art. 245 alin. (1) C. proc. civ. dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere cererea de redeschidere formulată de cei doi recurenți-reclamanți.

Recurenții-reclamanți - prin avocat - au depus în ședința publică din 08.03.2016 Declarații de renunțare la dreptul pretins, precum și la dreptul de a solicita orice cheltuieli efectuate în cadrul acestui dosar, în formă autentică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de reclamanții SC A. SA și B. - în calitate de Director de investiții al SC A. împotriva Sentinței civile nr. 1360 din data de 17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că recurenții au formulat, în temeiul art. 247 din C. proc. civ., o cerere de renunțare la însuși dreptul pretins.

Conform art. 246 - 247 din C. proc. civ. din 1865, aplicabil în prezenta cauză prevede:

"Art. 246. - Renunțarea la judecată

(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

(2) Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

(4) Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.

Art. 247 - Renunțarea la drept

(1) În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor.

(2) Renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță cât și în apel.

(3) Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic.

(4) Hotărârea se dă fără drept de apel.

(5) Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării.

Înalta Curte constată că cererea de renunțare la dreptul pretins a fost formulată de recurentul - reclamant B. - personal și de reprezentantul legal al recurentei - reclamante SC A. SA - doamna G., Director General, conform înscrisurilor depuse la filele 185 -200 și 210 - 211 ale dosarului de recurs, iar manifestarea de voință este expresă și neechivocă (conform declarațiilor autentificate aflate la filele 210 -211 ale dosarului de recurs) și vizează un drept subiectiv de care reclamanții pot dispune.

Văzând dispozițiile legale prevăzute de art. 247 din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

din C. proc. civ., se reține că renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face și în fața instanței de contencios administrativ, în recurs.

În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va anula în tot sentința atacată.

Totodată, se reține că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la însuși dreptul pretins, precum și la judecata acțiunii, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al intimaților - reclamanți, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Pentru considerentele expuse anterior, luând act de manifestarea de voință a recurenților - reclamanți prin declarațiile autentificate notarial prin încheierile de autentificare nr. 127 și 128 din data de 09.02.2015 de Biroul Notarilor Publici Asociați H. - Societate Profesională Notarială și în temeiul dispozițiilor art. 316, raportat la art. 298, art. 267, art. 246 alin. (1) și (2) și art. 247 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea Sentinței nr. 1360 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurenților-reclamanți A. SA și B. la dreptul pretins, conform art. 247 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și pe cale de consecință anulează Sentința civilă nr. 1360 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV