ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2016

Decizia nr. 1782/20

16

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, anularea ca nelegală a deciziei din 30 iulie 2013 emisă de pârâtă în soluționarea contestației reclamantului, admiterea contestației împotriva deciziei din 13 iunie 2013 pronunțată de Autoritatea de Supraveghere Financiară București și anularea ca nelegală a acestei ordonanțe și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 141 din 20 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 141 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S-a susținut că motivele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată sunt străine de natura pricinii pentru că recurentul-reclamant nu a fost sancționat pentru faptele și starea de fapt reținută de instanța de fond ci pentru alte fapte și pentru o altă stare de fapt.

Starea de fapt la care se referă instanța de fond a avut loc în perioada ianuarie 2013 – martie 2013, iar sancționarea reclamantului s-a dispus pentru fapte săvârșite în perioada mai – iunie 2013 și, de aceea, s-a apreciat că motivele care stau la baza pronunțării hotărârii sunt străine de natura pricinii.

Recurentul susține că hotărârea atacată este nelegală având în vedere că s-a aplicat greșit legea.

a) Susținerea instanței că, începând cu 15 ianuarie 2013, data intrării în vigoare a Regulamentului CNVM nr. 10/2012, toate operațiunile de majorare de capital social cu aport în numerar și cu acordarea drepturilor de preferință se vor realiza doar în baza unui prospect/prospect proporțional aprobat de C.N.V.M. printr-un intermediar autorizat este total nelegală. Atât în Legea nr. 297/2004 [art. 183 alin. (3)], cât și în art. 15 alin. (3) din Regulamentul nr. 1/2006, așa cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 10/2012 se prevede că de la această regulă există derogări sau excepții.

Operațiunea aprobată de AGEA din 07 martie 2013 nu este o operațiune ilegală ci este reglementată atât în legislația națională la art. 10 și 153 din Legea nr. 31/1990, cât și în Legea nr. 297/2004 la art. 183 dar și la Cap. VI din lege care se referă la regulile speciale pe care trebuie să le îndeplinească societățile al căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață organizată cât și în legislația comunitară Directiva nr. 2006/68/CE de modificare a Directivei nr. 77/91/CEE privind constituirea societăților comerciale pe acțiuni.

Faptul că intimata are păreri diferite față de Societatea B. SA în ceea ce privește interpretarea legislației naționale și comunitare în domeniu, nu-i conferă, în opinia recurentului, dreptul intimatei de a sancționa pe Președintele Consiliului de Administrație pentru fapte care nu-i aparțin, iar legalitatea sau nelegalitatea măsurilor adoptate de AGEA de la B. fac obiectul altor dosare aflate pe rolul acestor instanțe.

b) Art. 1 din O.G. nr. 2/2011 definește contravenția, iar pentru ca o faptă să fie considerată contravenție și să fie sancționată, aceasta trebuie să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de lege, iar, în speță, recurentul susține că niciuna dintre cele două condiții nu este îndeplinită.

În decizia de soluționare a contestației s-a recunoscut voalat că faptele pe care le consideră contravenții au fost săvârșite de alte persoane (consiliul de administrație), dar că având în vedere atribuțiile și competențele președintelui pe care nu le enumeră, cât și circumstanțele reale care nu se specifică, sancțiunea a fost aplicată recurentului.

Decizia nr. A112/2013 nu a avut la bază și nu a făcut niciodată vreo referire la adresele din anul 2013, ci a făcut referire la adresa din 31 mai 2013.

c) Instanța de fond, în opinia recurentului, nu a verificat incidența unor prevederi speciale în ceea ce privește societățile ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață organizată.

Astfel, în ceea ce privește adoptarea și aplicarea unor hotărâri sunt reguli speciale aplicabile, cum ar fi art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2009, iar în ceea ce privește termenul de exercitare a dreptului de preferință de 30 de zile stabilit de AGEA prin care s-a încălcat o normă legală imperativă, s-a apreciat că aceste susțineri sunt nelegale deoarece termenul stabilit de Legea nr. 31/1990 și art. 7 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 este de o lună, ceea ce înseamnă că poate fi de 28, 30 sau 31 de zile, iar în hotărârea AGEA s-a stabilit că termenul de exercitare este perioada 25 martie 2013 – 24 aprilie 2013, ceea ce înseamnă exact o lună.

Având în vedere că hotărârea nr. 1/2013 a AGEA se adresa doar acționarilor existenți în registrul acționarilor la data de înregistrare, aceasta era obligatorie pentru acești acționari în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și se aplica de la data de înregistrare în conformitate cu art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, iar măsura publicării în Monitorul Oficial nu a avut finalitate pentru că unii acționari s-au adresat instanței, acțiunea fiind respinsă în Dosarul nr. x/1285/2013 al Tribunalului Comercial Cluj, irevocabilă prin decizia Curții de Apel Cluj.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

S-au depus la dosar hotărâri judecătorești ce au soluționat litigii legate de hotărârea AGEA nr. 1/2013.

Recurentul a formulat Răspuns la întâmpinare.

În cauză a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 iunie 2015, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen pentru soluționarea acestuia cu citarea părților.

La 27 noiembrie 2015 recurentul a invocat, în completarea motivelor de recurs, un motiv de nelegalitate de ordine publică constând în necompetența vicepreședintelui Autorității de Supraveghere Financiară – dl. C. de a dispune sancționarea recurentului, respectiv de a soluționa plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de sancționare, dat fiind că delegarea acestor prerogative de la Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară către vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale.

S-a invocat și excepția de nelegalitate a deciziei ASF din 10 mai 2013, precum și a hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară adoptată la 19 iunie 2013 privind delegarea de competențe.

În ceea ce privește admisibilitatea excepției de nelegalitate, având în vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, recurentul consideră că aceasta este nadmisibilă pentru că vizează acte administrative unilaterale, există pe rol un proces (Dosarul nr. x/2/2013 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar constatarea nelegalității celor două acte administrative este de natură a influența soluția din prezentul dosar.

Referitor la motivele de nelegalitate au fost invocate disp. art. 2, art. 21

2

alin. (1), (4) și (5) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, dar și prevederile art. 274 alin. (1) și (3) din Legea nr. 297/2004 în forma în vigoare la data emiterii deciziilor.

Din analiza coroborată a prevederilor legale, în opinia recurentului, rezultă că structura din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară care are competență exclusivă, stabilită prin lege, de a constata și aplica sancțiuni, precum și de a soluționa plângeri prealabile formulate împotriva deciziilor de sancționare este Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere și control, dar și de conducere a Autorității de Supraveghere Financiară, dar nu este reglementată posibilitatea delegării acestor atribuții către alte persoane/structuri din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.

În raport de aceste prevederi s-a solicitat să se constate că deciziile contestate în prezenta cauză, respectiv decizia din 30 iulie 2013 și decizia din 13 iunie 2013, au fost emise și semnate de către unul dintre vicepreședinții Autorității de Supraveghere Financiară, respectiv dl. C. și nu de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, prin președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Cum în dreptul public principiul este acela că nu se pot exercita decât acele prerogative, încheia sau emite acele acte și în general intra în acele raporturi juridice la care, în mod expres, dă dreptul legea, atâta vreme cât nu stabilește posibilitatea delegării competențelor reglementate, nu este permis ca sensul vizat de legiuitor să fie eludat/contrazis prin acte juridice cu forță juridică inferioară.

S-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate și, pe cale de consecință, să se constate că decizia din 10 mai 2013, precum și hotărârea Consiliului ASF din 19 iunie 2013 sunt nelegale, urmând a fi înlăturate de la soluționarea cauzei pe fond.

Intimata autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat un punct de vedere la excepția de nelegalitate invocată și actele a căror nelegalitate a fost cerută.

Ulterior, a fost depusă practică judiciară de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge atât excepția de nelegalitate cât și recursul declarat pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția de nelegalitate invocată

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004: „(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. (2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. (4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege”.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că, în speță, excepția de nelegalitate invocată și care vizează decizia din 10 mai 2013 și hotărârea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din 19 iunie 2013 este admisibilă pentru că vizează acte administrative unilaterale, a fost invocată de către una dintre părți în cadrul litigiului aflat pe rol.

După analiza excepției de nelegalitate, pe fondul motivelor invocate, se constată că este nefondată.

Principalul motiv de nelegalitate invocat a vizat faptul că dispozițiile legale nu permit delegarea de competențe de la Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, astfel că vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară C. nu avea competența de a emite decizii de sancționare și de soluționare a plângerilor prealabile.

Cele două acte administrative a căror excepție de nelegalitate a fost invocată, decizia din 10 mai 2013 și hotărârea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din 19 iunie 2013, au fost emise în baza prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, respectiv art. 8 alin. (1), art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (4), art. 15 alin. (1) și art. 25.

La momentul emiterii deciziei nr. 33/2013, art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 avea următorul conținut: „Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un consiliu format din 17 membri, dintre care un președinte, un prim-vicepreședinte și 3 vicepreședinți, care sunt membri executivi. Fiecare dintre cei 3 vicepreședinți au atribuții specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară. În hotărârea Parlamentului României de numire a acestora se stabilește sectorul de supraveghere financiară pentru care sunt numiți. Ceilalți 12 membri sunt membri neexecutivi”.

În baza acestor prevederi s-a stabilit, prin decizia nr. 33/2013 emisă de Consiliul Autoritatea de Supraveghere Financiară, împuternicirea d-lui C., în calitate de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară și membru-executiv, pentru supravegherea sectorului de piață de capital.

Ulterior, la 06 iunie 2013 au intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 55 din 04 iunie 2013 privind unele măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea unor acte normative, iar art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare a prevăzut că: „Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un consiliu format din 11 membri, dintre care un președinte, un prim-vicepreședinte și 3 vicepreședinți, care sunt membri executivi. Fiecare dintre cei 3 vicepreședinți au atribuții specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară. În hotărârea Parlamentului României de numire a acestora se stabilește sectorul de supraveghere financiară pentru care sunt numiți. Ceilalți 6 membri sunt membri neexecutivi”.

După aceste modificări și în conformitate cu Hotărârea Parlamentului României nr. 54 din 18 iunie 2013 a fost emisă hotărârea Consiliului ASF din 19 iunie 2013, prin care a fost împuternicit dl. C., în calitate de vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară și membru executiv – sectorul piață de capital, să exercite, în numele Autorității de Supraveghere Financiară, atribuțiile și prerogativele conferite Autorității de Supraveghere Financiară, inclusiv cele referitoare la măsurile și sancțiunile ce pot fi aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu excepția celor date în competența exclusivă a Autorității de Supraveghere Financiară, conform anexei care face parte integrantă din decizie.

În lipsa unei prevederi legale exprese care să interzică Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară să dispună delegarea de competențe către membrii acesteia, nu se poate considera nelegală emiterea deciziei nr. 33/2013.

Mai mult, conform art. 32 din Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității de Supraveghere Financiară, aprobat prin hotărârea din 03 iulie 2013, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară poate dispune, prin decizie, în limitele și în condițiile legii, delegarea de competență a uneia/unora dintre atribuții, membrilor consiliului.

În condițiile în care nu s-a făcut dovada delegării către unul dintre membrii consiliului a uneia dintre atribuțiile ce revin exclusiv Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară nu se poate constata nelegalitatea actelor emise, mai ales că în cazul d-lui C. exista și Hotărârea Parlamentului României prin care se stabilea sectorul de supraveghere financiară pentru care a fost numit – piața de capital.

Și în Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității de Supraveghere Financiară, aprobat prin hotărârea din 03 iulie 2013, în art. 244 se prevede că vicepreședintele care coordonează activitățile sectorului, instrumente și investiții financiare îndeplinește atribuțiile și însărcinările care îi sunt delegate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară prin decizie și emite decizii, avize și alte acte administrative din sectorul coordonat în limite de competență delegată de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în vederea exercitării atribuțiilor sale.

De aceea, excepția de nelegalitate a deciziei din 10 mai 2013 și a hotărârii din 19 iunie 2013 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară este neîntemeiată și va fi respinsă.

Referitor la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 141/2014

Instanța de fond a fost învestită cu acțiunea în anulare a deciziei din 13 iunie 2013 și a deciziei din 30 iulie 2013 emise de Autoritate de Supraveghere Financiară.

Prin decizia din 13 iunie 2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost sancționat reclamantul cu o amendă de 100.000 RON, în calitatea sa de președinte al Consiliului de administrație al SC B. SA.

Sancțiunea a avut la bază următoarele:

- Ordonanța CNVM nr. 76 din 28 martie 2013 prin care s-a dispus Consiliului de administrație al SC B. SA Cluj-Napoca să convoace o nouă AGEA cu punct distinct pe ordinea de zi „reluarea procedurii de majorare a capitalului social al B. SA Cluj-Napoca, cu respectarea prevederilor legale în vigoare";

- în baza Ordonanței CNVM nr. 76 din 28 martie 2013, Consiliul de Administrație a convocat AGEA pentru data de 03 din 04 iunie 2013;

- anterior desfășurării AGEA, prin proiectul de hotărâre publicat pe site-ul SC B. SA Cluj-Napoca, Consiliul de Administrație și-a exprimat poziția în ceea ce privește „respingerea propunerii înaintate adunării generale ca urmare a citării venite din partea CNVM București de reluare a procedurii de majorare a capitalului social al SC B. SA în baza hotărârii AGEA din 07 martie 2013 referitoare la reducerea și majorarea de capital social";

- atenționarea Consiliului de Administrație al SC B. SA Cluj-Napoca, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin adresa din 31 mai 2013, cu privire la faptul că propunerea publicată pe site-ul emitentului și adresată acționarilor de a respinge solicitarea CNVM nu respectă prevederile legale în vigoare, solicitându-se totodată încadrarea respectivei operațiuni în prevederile art. 7 alin. (11), ale art. 15 alin. (10) și (11) din Regulamentul nr. 1/2006, cu modificările și completările aduse de Regulamentul nr. 10/2012;

- propunerea supusă spre aprobare acționarilor de către Consiliul de administrație al SC B. SA Cluj-Napoca nu a fost modificată chiar și după atenționările exprese ale Autorității de Supraveghere Financiară, situație ce intră sub incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare;

- nu au fost transmise procesele verbale aferente hotărârilor AGEA din datele de 07 martie 2013 și de 04 iunie 2013, solicitate de C.N.V.M./A.S.F. prin adresele din 07 martie 2013, din 08 martie 2013, din 29.05.2013 și din 06 iunie 2013.

Aplicarea sancțiunii contravenționale în sarcina reclamantului a avut ca temei constatarea încălcării dispozițiilor legale incidente privind piața de capital - art. 210, art. 271, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, reținându-se totodată persistența într-o conduită contrară normelor legale în domeniu.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, dar criticile recurentului aduse acestei soluții sunt nefondate.

Primul motiv de recurs invocat a fost art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru că hotărârea atacată ar conține motive străine de natura pricinii, dar acesta va fi respins.

Din analiza considerentelor sentinței recurate în prezenta cauză rezultă că acesta nu conține motive străine de natura pricinii deoarece referirile la starea de fapt din perioada ianuarie 2013 – martie 2013 au fost făcute în contextul prezentării argumentelor care dovedeau motivele pentru care s-a dispus sancționarea reclamantului, respectiv atitudinea acestuia anterioară sancționării cu amenda de 100.000 RON, contestată în prezenta cauză.

Al doilea motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va fi respins.

Acest motiv de recurs a vizat mai multe aspecte:

- obligația de a majora capitalul social cu aport în numerar și cu acordarea dreptului de referință pe baza unui prospect/prospect proporționat.

Referitor la această obligație recurentul a arătat că este nelegală susținerea intimatei-pârâte că această obligație nu îi revenea societății comerciale B. SA.

Obligația de întocmire și publicare a unui prospect de ofertă publică de vânzare și excepțiile de la această obligație sunt prevăzute în cuprinsul art. 183 alin. (1) și (3) din Legea nr. 297/2004.

Fapta săvârșită de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM, emitenții de valori imobiliare și/ sau de către membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului entității autorizate, reglementate și supravegheate sau emitenților de valori mobiliare, precum și de către persoane fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere în legătură cu încălcarea prevederilor privind ofertele publice și operațiunile de retragere a acțiunilor dintr-o societate comercială prevăzute la art. 183 alin. (1) și (2) constituie contravenție potrivit art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, modificată și completată prin O.U.G. nr. 32/2012.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2004, modificată prin O.U.G. nr. 32/2012, a fost modificat și Regulamentul nr. 1/2006 prin Regulamentul nr. 10/2012, modificări ce au intrat în vigoare la 15 ianuarie 2013.

Aceste dispoziții sunt conforme cu prevederile comunitare (Directiva 2010/73/EC, Regulamentul nr. 486/2012) din care rezultă că emisiunea de drepturi care permit subscrierea noilor acțiuni în cadrul exercitării dreptului de preferință de către acționarii existenți se realizează în baza unui prospect de ofertă”.

Recurentul susține că Autoritatea de Supraveghere Financiară nu poate analiza dacă o acțiune a unei societăți comerciale este sau nu legală, dar sancționarea recurentului s-a făcut având în vedere atribuțiile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le are în privința pieții de capital și pentru că fapta săvârșită constituie contravenție potrivit Legii nr. 297/2004.

În prezenta cauză sancțiunea de 100.000 RON amendă a fost aplicată în legătură cu refuzul consiliului de administrație al societății comerciale B. SA Cluj-Napoca de a proceda la realizarea operațiunilor de majorare de capital cu aport în numerar și exercitării dreptului de prelungire al acționarilor prin întocmirea unui prospect/prospect proporționat cu avizul unui intermediar autorizat de CNVM manifestat prin hotărârea AGEA din 7 martie 2013 pentru că fapta constituie contravenție potrivit Legii nr. 297/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 32/2012.

De altfel, și instanțele civile investite cu soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii AGEA din 17 martie 2013 au ajuns la concluzia că hotărârea este nelegală având în vedere că prin sentința civilă nr. 3143 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. x/1285/2013 a fost constatată nulitatea absolută a acestei hotărâri AGEA, soluție menținută de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 107/2014 din 20 martie 2014.

- Nerespectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001.

Contrar susținerilor recurentului, faptele săvârșite de acesta constituie contravenție prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, modificată și completată prin O.U.G. nr. 32/2012 și a fost săvârșită cu vinovăție.

Deși susține că nu a săvârșit această contravenție, ci consiliul de administrație, se constată că art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 prevede cine poate fi sancționat pentru săvârșirea contravenției, între care și persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere.

Cum potrivit art. 143

2

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său, dacă actul constitutiv nu prevede altfel, atunci, în mod corect, a fost sancționat reclamantul în calitatea sa de președinte al consiliului de administrație al SC B. SA Cluj-Napoca, având în vedere că, deși a fost somat în mai multe rânduri să procedeze cu respectarea prevederilor legale, acesta nu a depus toate diligențele pentru a se conforma legii.

În motivele de recurs recurentul a invocat și modificările aduse Regulamentului nr. 1/2006 prin Regulamentul nr. 10/2012 care ar conține o serie de derogări și excepții și pe care instanța de fond nu le-a analizat deși au fost invocate.

Chiar dacă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a fi făcută precizarea în legătură cu aceste susțineri, că cererea reclamantei SC B. SA formulată în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care se solicită anularea unor prevederi ale Regulamentului nr. 10/2012 a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3618 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin decizia nr. 2375 din 09 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

De altfel, pentru atitudinea consiliului de administrație al SC B. SA în ceea ce privește nerespectarea prevederilor legale, reclamantul, în calitate de președinte al acesteia a fost sancționat în mai multe rânduri, iar acțiunile în anularea amenzilor au fost respinse (decizia nr. 1807 din 02 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de anulare a Ordonanței nr. 77 din 28 martie 2013 prin care a fost sancționat cu o amendă de 50.000 RON și sentința civilă nr. 4056 din 17 decembrie 2013 a CAB, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, definitivă prin decizia nr. 3118 din 13 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de anulare a Ordinului nr. 44 din 19 februarie 2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară).

- Nerespectarea prevederilor referitoare la dreptul de preferință.

Instanța de fond a înlăturat argumentele reclamantului referitoare la stabilirea termenului de exercitare a dreptului de preferință pentru că la momentul la care a început exercitarea dreptului de preferință nu era publicată în Monitorul Oficial hotărârea AGEA, iar recurentul a criticat aceste susțineri.

Criticile recurentului sunt însă nefondate.

Conform prevederilor art. 7 alin. (1

1

) din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, cu modificările și completările ulterioare, perioadele în care se pot subscrie acțiuni în cadrul exercitării dreptului de preferință nu este mai mică de o lună de la data stabilită în anunțul și prospectul/prospectul proporționat de ofertă, dată ulterioară datei de publicare a hotărârii AGEA sau a CA/directoratului în M. Of. al României.

Prin actele contestate s-a reținut tocmai nerespectarea atât în hotărârea AGEA din 7 martie 2013 cât și în cea din 04 iunie 2013, de către consiliul de administrație a dreptului de preferință într-o perioadă de subscriere de 30 de zile, anterior datei de publicare în Monitorul Oficial al României a hotărârii AGEA.

Recurentul a invocat faptul că nu s-a putut publica hotărârea AGEA pentru că au existat demersuri în justiție ale unor acționari, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Textul de lege este foarte clar, iar termenul de 1 lună trebuie să fie ulterior datei de publicare a hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României, ceea ce nu s-a contestat în cauză, iar indiferent de motivele pentru care hotărârea AGEA nu a fost publicată, termenul de 1 lună nu poate curge de la data de 25 martie 2013, așa cum susține recurentul.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nelegalitate a deciziei nr. 33 din 10 mai 2013 și a hotărârii din 19 iunie 2013 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 141 din 20 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iunie 2016.