ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3497/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iunie 2014, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat anularea Deciziei nr. A/292/15.04.2014, a Deciziei nr. A/293/15.04.2014 și a Deciziei nr. A/294/15.04.2014, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.

Prin Sentința civilă nr. 2586 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 2586/14.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., criticând-o ca nelegală, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii de fond și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului, arată că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura pricinii, aceasta luând în considerare doar legalitatea cererii D. de convocare a adunării generale a acționarilor, fără a analiza conduita subiectivă a recurenților-reclamanți, care au acționat numai în interesul societății E. SA. Astfel, recurenți-reclamanți, în calitate de membrii ai Consiliului de administrație al E. SA, la vremea respectivă, au avut motive întemeiate (arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată) pentru a nu da curs solicitării D. Instanța nu a analizat situația în care s-au aflat reclamanții și care i-a îndreptățit să pună la îndoială pretențiile D. SA, având în considerare și faptul că nu au studiile juridice necesare pentru a analiza, din punct de vedere legal, cererea D., acționând numai pentru bunul mers al societății E. SA.

Instanța de fond în mod greșit a luat în considerare și a motivat hotărârea sa prin raportare la Decizia nr. 1074/20.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2014, ce a avut ca obiect cererea de convocare a adunării generale a acționarilor. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă analiza legalității deciziilor intimatei-pârâte de sancționare a recurenților-reclamanți, astfel încât prima instanță trebuia să se raporteze la îndeplinirea tuturor condițiilor necesare atragerii răspunderii acestora, respectiv existența faptei ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și existența vinovăției.

Prin deciziile contestate, ASF s-a limitat a afirma că, prin conduita lor, reclamanții au adus prejudicii asociatului D. SA, însă nu a arătat, în concret, care sunt aceste prejudicii. Astfel de prejudicii nu există și, pe cale de consecință, nu există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Instanța de fond nu a ținut cont, în analiza conduitei subiective a recurenților-reclamanți, de existența dosarului penal nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului București, secția I penală, în care acționarul D. SA figura drept parte responsabilă civilmente pentru infracțiunea de spălare de bani, abuz în serviciu în formă calificată și delapidare săvârșită de reprezentanții D. SA. Prin urmare, cererea D. SA, de convocare a unei adunări generale a acționarilor, a fost formulată în scop fraudulos, pentru a obține numirea unui nou Consiliu de administrație, care să retragă de pe rolul instanțelor de judecată toate cererile îndreptate de societatea E. SA împotriva D. SA

În acest context, recurenții-reclamanți, sesizând existența unui conflict de interese între acționar și societate, au acționat cu bună-credință, protejând interesele statului și ale societății E. SA.

Dovadă a caracterului fraudulos al demersului D. SA și a faptului că reclamanții au avut motive întemeiate să nu dea curs cererii acestui acționar este și împrejurarea că D. SA a reușit convocarea AGA și a schimbat membrii Consiliului de administrație al Societății E. SA, iar în noua componență, Consiliul de administrație a decis retragerea de pe rolul instanțelor a tuturor acțiunilor și căilor de atac îndreptate de societate împotriva D. SA.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 martie 2016, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentința cuprinde, într-o expunere coerentă, argumentele pentru care a fost respinsă acțiunea reclamanților.

În fundamentarea actelor administrative individuale atacate s-au reținut mai multe fapte care reprezintă încălcări ale legislației pieței de capital, iar temeiurile de drept ale aplicării sancțiunii contravenționale sunt reprezentate de prevederile art. 210 alin. (1), art. 243 alin. (11), art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) și art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

ASF a analizat sesizarea formulată de D. și conduita Consiliului de administrație al E. SA din trei perspective:

- incidența în speță a prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 și suspendarea drepturilor de vot aferente deținerii D.;

- incidența prevederilor ar. 203 din lege prin raportare la dispozițiile art. 205; cu privire la acest aspect, având în vedere actul juridic prin care D. a dovedit că a trecut de 70% din capitalul social al emitentului, s-a concluzionat că este incidentă excepția de la obligativitatea derulării ofertei publice de preluare, în baza art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004;

- obligația privind convocarea Adunării generale ordinare a acționarilor E. SA, ca urmare a solicitării formulate de acționarul D..

Sancțiunea a fost aplicată recurenților-reclamanți în considerarea conduitei acestora, concretizată în aplicarea în mod necorespunzător a prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, coroborate cu cele ale art. 70 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, în ceea ce privește suspendarea dreptului de vot al acționarului D. SA, care atrage incidența dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004.

De asemenea, prin neconvocarea AGOA la solicitările acționarului D., având pe ordinea de zi punctele solicitate spre a fi dezbătute în vederea adoptării unor hotărâri de către adunare, au fost încălcate prevederile art. 210 și art. 243 alin. (11) din legea menționată. De altfel, în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul București a admis cererea reclamantei D. SA (acționar majoritar la E. SA) și a autorizat-o să convoace AGOA. Această soluție vine să confirme aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor legale de către recurenți.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 06 iunie 2018, completul de filtru a admis excepția nulității recursului declarat de reclamantul C., iar în ceea ce privește recursul declarat de reclamantele B. și A., constatând că îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, cu încadrarea motivelor de recurs în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de reclamantul C., din perspectiva soluției de admitere a excepției nulității, pronunțată prin încheierea din 06.06.2018, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele următoare:

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a constatat că recursul formulat de reclamantul C. a fost motivat cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, având în vedere data comunicării hotărârii - 22.01.2016 și data formulării cereri de recurs - 9.02.2016. De asemenea, s-a constatat că trebuie completată taxa de timbru datorată pentru judecarea recursului, de fiecare dintre recurenți, cu câte 80 de RON.

Prin încheierea din 6 iunie 2018 a fost admisă excepția nulității recursului declarat de reclamantul C. în considerarea insuficientei timbrări a cererii de recurs, fine de neprimire prioritar față de cauza de nulitate referitoare la nemotivarea în termen a recursului.

În considerarea caracterului interlocutoriu al încheierii anterior menționate pronunțată în procedura de filtru în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., prin care a fost admisă excepția dirimantă a nulității recursului, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul C.

II.2. Cu privire la recursul declarat de reclamantele B. și A., analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare reținut, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivele invocate prin recursul declarat de către aceste recurente, deși formal au fost încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au fost calificate, prin raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în cauză, ca subsumându-se cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, în esență, recurentele invocă o greșită aplicare a normelor de drept material incidente. Astfel, criticile recurentelor se referă la: neîndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii contravenționale, neconsiderarea de către instanța de fond a unor aspecte apreciate de titularele recursului ca fiind relevante în aplicarea normelor de drept material incidente și, respectiv, luarea în considerare a altor aspecte, apreciate de recurente ca nerelevante în raport cu obiectul pricinii.

Recurentele susțin că, în analiza legalități aplicării sancțiunii amenzii contravenționale de către ASF, instanța de fond trebuia să cerceteze dacă sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii reclamantelor, constând în existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a existenței vinovăției reclamantelor, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care au acționat.

Aceste considerații sunt nefondate. În cazul răspunderii contravenționale, faptele încadrate drept contravenții sunt prevăzute expres de lege. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege (...)".

Controlul pe care îl exercită instanța de contencios administrativ poartă asupra întrunirii elementelor constitutive ale faptei contravenționale, răspunderea contravențională a unei persoane putând fi atrasă numai dacă fapta comisă este prevăzută și sancționată în mod expres de un act normativ. Acesta stabilește exact modalitățile de realizare a faptelor ilicite.

În cauză, prin deciziile de sancționare contravențională, s-a constatat săvârșirea de către recurentele-reclamante a două fapte aflate în strânsă legătură, calificate drept contravenție de același text normativ, și anume, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 . Prima a constat în decizia reclamantelor, în calitate de membre ale Consiliului de administrație al E. SA, de a suspenda drepturile de vot aferente întregii dețineri a acționarului D. SA, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 70 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, faptă care a produs în mod direct rezultatul vătămător constând în lezarea drepturilor acestui acționar conferite de deținerile de acțiuni E. SA.

Instanța de fond a înlăturat susținerile reclamantelor potrivit cărora ar fi procedat legal la suspendarea drepturilor de vot ale D., luând în considerare că, potrivit art. 203 din Legea nr. 297/2004, sancțiunea aplicabilă persoanei care deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți și care nu lansează o ofertă publică în termen de cel mult 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri este suspendarea drepturilor aferente valorilor mobiliare depășind pragul de 33% din drepturile de vot și nicidecum suspendarea drepturilor aferente tuturor valorilor mobiliare deținute, inclusiv a dreptului de vot în adunarea generală, așa cum au decis reclamantele în cadrul Consiliului de administrație al E. SA.

Potrivit art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 constituie contravenție încălcarea obligației de respectare a conduitei prevăzute de art. 210 din aceeași lege.

Potrivit art. 210 alin. (1), este interzisă folosirea în mod abuziv a calității de administrator prin recurgerea la fapte neloiale, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

Suspendarea drepturilor aferente valorilor mobiliare, cu aplicarea greșită a prevederilor care au fost invocate drept temei al deciziei Consiliului de administrație, reprezintă o faptă care produce în mod direct lezarea drepturilor privind valorile mobiliare. În aceste condiții, nu este necesar să se dovedească un prejudiciu produs acționarului.

Prin urmare, instanța de fond a constatat, printr-o corectă interpretare și aplicare a legii, că sancționarea contravențională a reclamantelor pentru încălcarea interdicției menționate respectă dispozițiile de drept material care reglementează contravenția.

A doua faptă reținută în sarcina reclamantelor a constat în împrejurarea de a nu fi dat curs solicitărilor acționarului D. SA, care deținea un procent mai mare de 5% din capitalul social al societății E. SA, de convocare a AGOA, care să aibă pe ordinea de zi punctele solicitate spre a fi dezbătute în vederea adoptării unor hotărâri de către adunare.

Recurentele-reclamante au contestat în fond săvârșirea faptei, de asemenea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 cu trimitere la art. 243 alin. (11) din Legea nr. 297/2004, invocând, între altele, tocmai suspendarea drepturilor de vot ale acționarului. Or, suspendarea dreptului de vot s-a dispus cu încălcarea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, care a constituit temeiul deciziei administratorilor.

Motivele pe care recurentele-reclamante le susțin în calea de atac țin de circumstanțierea elementului subiectiv al faptei, arătând că D. SA urmărea numirea unui alt Consiliu de administrație, demers pe care recurentele l-au apreciat a fi fost în detrimentul E. SA.

Cu o corectă aplicare a legii, instanța de fond a reținut că, și dacă s-ar admite existența unui conflict de interese între societate și acționarul său, nu există prevederi legale care să permită administratorilor să nu dea curs solicitării acționarului de convocare a adunării generale într-un asemenea caz.

Prin urmare, invocata bună-credință a recurentelor-reclamante, care arată că ar fi urmărit protejarea intereselor societății E. SA, nu are relevanță în analiza întrunirii elementelor constitutive ale faptei contravenționale. Vinovăția recurentelor-reclamante în săvârșirea faptei este dovedită și rezultă din modul în care au înțeles să-și îndeplinească atribuțiile în cadrul Consiliului de administrație, care a avut drept efect direct o afectare a drepturilor acționarului.

În ultimul rând, Înalta Curte constată că recurentele apreciază greșit că prima instanță nu ar fi trebuit să se raporteze la hotărârea pronunțată în litigiul în care D. a solicitat, în contradictoriu cu societatea E. SA și cu membrii Consiliului de administrație (printre care s-au numărat recurentele-reclamante), autorizarea convocării Adunării generale a acționarilor, câtă vreme cererea a fost determinată tocmai de refuzul Consiliului de administrație de a da curs solicitării acționarului.

Hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București este relevantă în cauză întrucât în respectivul litigiu s-a confirmat dreptul D. de a solicita convocarea Adunării generale a acționarilor și refuzul nejustificat al membrilor Consiliului de administrație de a da curs acestei solicitări, refuz care a îmbrăcat forma unei fapte contravenționale sancționate de prevederile Legii nr. 297/2004, anterior menționate.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva Sentinței civile nr. 2586 din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul C. împotriva Sentinței civile nr. 2586 din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva Sentinței civile nr. 2586 din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV