ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5818/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 66/16.01.2014 privind retragerea aprobării reclamantului, în calitate de persoană semnificativă, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la societatea B. S.A.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1979 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în primul ciclu procesual Împotriva sentinței civile nr. 1979 din 20 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată. Prin decizia nr. 2495 din 19 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul reclamantului, a casat sentința civilă nr. 1979/20.06.2014 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*.

Hotărârea instanței de fond în cel de-al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 799 din 23 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și a anulat Decizia nr. 66/16.01.2014, emisă de pârâtă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 799 din 23 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că instanța de fond nu a motivat soluția pronunțată, ci s-a rezumat la a reproduce punctul de vedere al reclamantului, fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluția dată în prezenta cauză. Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond și-a depășit limitele de competență, intervenind într-o zonă de atribuții care sunt exclusiv ale Autorității de Supraveghere Financiară, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. Astfel, în conformitate cu art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, fiind autoritatea publică care exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra societăților de asigurare, de asigurare/reasigurare și de reasigurare, în sensul art. 2 lit. b) al actului normativ anterior menționat. Recurenta-pârâtă a prezentat istoricul situației de fapt și a învederat că intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit benevol obligațiile stabilite în sarcina sa prin Decizia C.S.A. nr. 526/12.09.2012, motiv pentru care, prin Decizia nr. 66/20143, a decis sancționarea acestuia cu retragerea aprobării ca persoană semnificativă a societății B., întrucât fapta intimatului-reclamant de a nu comunica de îndată soluția pronunțată în urma cercetărilor efectuate de Procuratura din Marsala, constituie contravenție potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor. Recurenta-pârâtă susține că obligația stabilită prin Decizia nr. 526/2012, respectiv "de a prezenta de îndată soluția pronunțată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala" era foarte clară, nelăsând loc de interpretări, soluția care trebuia comunicată A.S.F. fiind cea a Procuraturii, și nu una definitivă pronunțată în cauza penală. De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. d) și cele ale art. 23 alin. (1) punctul A lit. b) din Normele Ordinului CSA nr. 16/2012 privind autorizarea și funcționarea asigurătorilor, decizia de aprobare, nu era condiționată doar de existența unei mențiuni în cazierul judiciar, ci și de obligația de păstrare a unei bune reputații și probități morale ale celui care urma să devină persoană semnificativă a asigurătorului. Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă apreciază că reținerea instanței de fond potrivit căreia "obligația creează confuzie pentru reclamant, încălcând Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și reasigurare", este eronată, întrucât Directiva 2009/138/CE a fost transpusă în legislația națională la data de 01 ianuarie 2016, când a intrat în vigoare Legea nr. 237/2015. Până la acea dată, se aplică prevederile legislației naționale primare și secundare în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară fiind în drept a analiza dacă mai sunt îndeplinite sau nu condițiile în care o anumită persoană a fost aprobată în calitate de persoană semnificativă a unei societăți de asigurare, în baza condițiilor impuse în acest sens prin Legea nr. 32/2000 și a normelor emise în aplicarea acesteia, în domeniul autorizării persoanelor semnificative ale asigurătorilor.

Apărările formulate în cauză 6.1. Intimatul-reclamant a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A învederat că în cauză, nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată și pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de fond. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește criticile pe care recurenta-pârâtă le subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate. Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate, efectiv, aspectele esențiale invocate de părți. Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că susținerile recurentei - pârâte sunt infirmate chiar de considerentele sentinței, prin care sunt arătateîn mod concis, dar clar, concluziile pe care s-au fundamentat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, precum și temeiurile de drept avute în vedere la adoptarea soluției. Instanța de control judiciar apreciază că motivarea clară și accesibilă a primei instanțe răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, pronunțată în cauza Albina contra României). În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În plus, nu se poate aprecia că instanța de fond ar fi interferat cu atribuțiile stabilite în mod exclusiv în sarcina autorității pârâte, având în vedere că, prin raportare la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, instanța de fond a supus controlului de legalitate decizia contestată din perspectiva analizării conduitei reclamantului, raportat la obligațiile stabilite în sarcina sa prin decizia de aprobare în calitate de persoană semnificativă a societății B. S.A., fără să formuleze aprecieri cu privire la oportunitatea emiterii deciziei de retragere a aprobării acordate reclamantului. Înalta Curte apreciază că în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziții, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, prin Decizia nr. 526/12.09.2012, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât aprobarea reclamantului ca persoană semnificativă - Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la societatea B. S.A. Conform pct. 4 din decizia anterior menționată, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a prezenta, de îndată, soluția pronunțată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala, sub sancțiunea retragerii aprobării acordate. La data de 21 octombrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiara (fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor), prin adresa nr. SAR-DAA/54.432, a solicitat reclamantului și societății B. S.A. ca, în termen de 24 de ore de la primirea adresei, să comunice documentele și informațiile pe care le deține referitor la cercetările efectuate de Procuratura din Marsala. Prin adresa nr. x/24.10.2013, reclamantul și societatea B. S.A. au răspuns solicitării Autorității de Supraveghere Financiară, menționând că statutul drepturilor reclamantului nu s-a schimbat, atașându-se în acest sens, în copie, dispozitivul hotărârii pronunțate la fond de Tribunalul din Marsala din 29 iulie 2013 și hotărârea pronunțată de Tribunalul din Palermo, la data de 15 martie 2007. Ulterior, prin adresa nr. x/01.11.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat următoarele: copii legalizate si traduceri legalizate dupa cele 2 hotărâri depuse inițial, originalul hotărârii pronunțate de instanța de recurs - dacă există, precum și certificate de cazier judiciar și cazier fiscal, în original. Întrucât reclamantul este cetățean italian, și prezentarea actelor solicitate, ce erau eliberate în Italia, necesita un timp mai îndelungat, prin adresa nr. x/05.11.2013, acesta a precizat ca va face de îndată toate demersurile care se impun, urmând a depune în cel mai scurt timp actele solicitate. În acest sens, reclamantul a depus copii legalizate ale dispozitivului hotărârii pronunțate la fond de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013 și ale hotărârii pronunțate de Tribunalul din Palermo, la 15 martie 2007, precum și certificate de cazier judiciar și cazier fiscal, în original, toate aceste înscrisuri fiind atașate la adresa înaintată Autorității de Supraveghere Financiară sub nr. x/03.12.2013. Ulterior, prin adresa nr. x/09.12.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat explicații cu privire la motivele pentru care hotărârea pronunțată de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013, ar fi fost comunicată abia la data de 24 octombrie 2013 și nu de îndată, cum s-a stabilit prin Decizia nr. 526/12.09.2012. Prin adresa nr. x/13.12.2013, reclamantul a învederat faptul că înscrisul depus la data de 24 octombrie 2013, este doar dispozitivul acelei hotărâri, întrucât hotărârea nu i-a fost comunicată, fiind vorba de o hotărâre pronunțată de o instanță de fond, care nu este definitivă. Reclamantul a precizat faptul că pe de o parte, conform dreptului penal italian, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu are caracter executoriu, dovada în acest sens fiind mențiunile din certificatul de cazier judiciar depus odată cu adresa nr. x/03.12.2013, în sensul că reclamantului nu i s-a schimbat situația juridică urmare a pronunțării hotărârii Tribunalului din Marsala și, pe de altă parte, că potrivit Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului, pentru cetățenii altor state care vor fi supuși autorizării, singurul act relevant este cazierul judiciar. La data de 18 decembrie 2013, în urma hotărârii Consiliului ASF, s-a luat decizia de retragere a aprobării acordate reclamantului - persoană semnificativă, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la societatea B. S.A. - Decizia nr. 66/16.01.2014, comunicată la sediul B. S.A. la data de 21 ianuarie 2014. În motivarea sancțiunii retragerii aprobării acordate reclamantului, se menționează că sancțiunea a fost aplicată deoarece nu a fost prezentată autorității de supraveghere, de îndată, soluția pronunțată în urma cercetărilor efectuate de Procuratura din Marsala, fiind încălcat pct. 4 din Decizia C.S.A. nr. 526/12.09.2012. Problema de drept care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă intimatul-reclamant a încălcat dispozițiile pct. 4 din Decizia nr. 526/12.09.2012, prin care s-a dispus aprobarea sa ca persoană semnificativă - Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la societatea B. S.A., astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 66/16.01.2014, prin care s-a luat decizia de retragere a aprobării acordate reclamantului-persoană semnificativă, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la societatea B. S.A. Potrivit dispozițiilor pct. 4 din Decizia nr. 526/12.09.2012, emisă de autoritatea pârâtă: "(...) dl. A. și societatea B. S.A. au obligația de a prezenta de îndată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor soluția pronunțată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala, sub sancțiunea retragerii aprobării ca persoană semnificativă - Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la societatea B. S.A." Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, constată că obligația stabilită în sarcina intimatului-reclamant prin prevederile pct. 4 din Decizia nr. 526/12.09.2012, nu este formulată într-un mod clar și riguros, astfel încât nu îi poate fi imputat intimatului - reclamant neîndeplinirea unei cerințe neclare. În acest sens, instanța de control judiciar reține că prin noțiunea de "soluție pronunțată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala", intimatul-reclamant a înțeles ceea ce în mod legal se înțelege prin sintagma "soluție", respectiv soluția definitivă și irevocabilă pronunțată de instanțele competente din Italia, ca urmare a cercetărilor desfășurate de un parchet, având în vedere că numai soluția definitivă și irevocabilă pronunțată de către o instanță de judecată, este aptă să producă efecte juridice. Totodată, Înalta Curte are în vedere că soluția pronunțată de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013, nu este una definitivă în dreptul penal italian, fiind pronunțată de o instanță de prim grad. În plus, din corespondența purtată între părți, reiese că prin prin adresa nr. SAR-DAA/54.432, emisă la data de 21 octombrie 2013, chiar Autoritatea de Supraveghere Financiara (fosta C.S.A.) a solicitat reclamantului și B. S.A., ca în termen de 24 de ore de la primirea adresei, să comunice documentele și informațiile pe care le deține referitor la cercetările efectuate de Procuratura din Marsala, iar nu referitor la soluția pronunțată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala. Înalta Curte reține că reclamantul s-a conformat, de fiecare dată, solicitărilor formulate de autoritatea pârâtă, iar prin adresa nr. x/24.10.2013 a atașat, în copie, dispozitivul hotărârii pronunțate la fond de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013 și hotărârea pronunțată de Tribunalul din Palermo, din 15 martie 2007, iar prin adresa nr. x/03.12.2013 a depus copii legalizate ale dispozitivului hotărârii pronunțate la fond de Tribunalul din Marsala, și ale hotărârii pronunțate de Tribunalul din Palermo, precum și certificate de cazier judiciar și cazier fiscal, în original. Așa cum s-a arătat anterior, prin adresa nr. x/13.12.2013, intimatul - reclamant a explicat faptul că ceea ce s-a depus la data de 24 octombrie 2013, reprezintă doar dispozitivul acelei hotărâri, precizând că hotărârea nu i-a fost încă comunicată și nu are caracter definitiv, fiind pronunțată de o instanță de fond. Suplimentar, a reiterat faptul că nu i s-a modificat situația juridică prezentată în cazier, urmare a pronunțării hotărârii Tribunalului din Marsala, dovadă în acest sens fiind mențiunile din certificatul de cazier judiciar, depus împreună cu adresa nr. x/03.12.2013. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că prin decizia atacată, nu s-a analizat îndeplinirea, în continuare, a condiției privind buna reputație, onestitate, probitate morală și experiență profesională, iar motivul aplicării sancțiunii l-a constituit neprezentarea, de îndată, către autoritatea de supraveghere a soluției pronunțate în urma cercetărilor efectuate de Procuratura din Marsala, context în care, nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor cuprinse în Normele Ordinului CSA nr. 16/2012 sau a dispozițiilor Legii nr. 32/2000 și a normelor emise în aplicarea acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,