ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4339/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat:

- anularea răspunsului Autorității de Supraveghere Financiara înregistrat sub nr. x/09.12.2015;

- pe cale de consecință, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind aprobarea numirii domnului B. în funcția de director executiv al societății A. S.R.L.;

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1564 pronunțată la 11 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și prematurității, invocate de pârâtă și a respins ca neîntemeiată, acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva sentinței civile nr. 1564 pronunțată la 11 mai 2016 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și rejudecând fondul să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Recurenta-reclamantă, în raport de motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 a invederat că instanța de fond nu a analizat în mod efectiv argumentele prezentate de ea și totodată, pare că nu a observat întreaga documentație depusă în probatoriu de aceasta, prezentând premise contradictorii care au condus la concluzii eronate, sprijinite totodată pe o interpretare eronata a textelor de lege incidente.

În ansamblu, recurenta-reclamantă afirmă că instanța de fond a preluat întregi pasaje din întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă ASF, reținând în final că documentele depuse "nu probează îndeplinirea condiției privind experiența necesară pentru ocuparea funcției de director executiv, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015 - cel puțin 2 arii într-o funcție de conducere operativă în domeniul asigurărilor", astfel încât a respins ca neîntemeiată acțiunea. Cu privire la acest motiv de casare, recurenta a mai precizat că instanța de fond nu a analizat cu diligență probele propuse și astfel aceasta s-a aflat într-o gravă eroare când a pronunțat soluția de respingere.

În raport de motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consacră ipoteza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, în speța Norma 9/2015.

Sub acest aspect recurenta susține că, în contextul în care Norma nr. 9/2015 prevede două categorii de documente ce vor fi depuse în vederea dovedirii experienței de cel puțin 2 ani într-o funcție de conducere operativă în domeniul asigurărilor, respectiv 4 ani într-o funcție de conducere operativă în domeniul financiar-bancar, respectiv documente oficiale (contract de munca/de management, decizii/carte de munca, adeverințe, extras Revisal etc.) și curricullum vitae, documente depuse în susținerea cererii, interpretarea dată de instanță art. 2 lit. h) din Norma 9/2015 este greșită.

În contextul în care legislația actuală privind autorizarea brokerilor de asigurare nu conține o definiție a conducerii operative așa cum este cazul legislației privind autorizarea asigurătorilor/reasiguratorilor, dispozițiile de mai sus trebuie interpretate in sensul in care pot produce efecte și anume: conducătorul operativ în domeniul asigurărilor poate fi și un director comercial cu atribuții în sfera intermedierii în asigurări și nu numai, dar care activează în această calitate în cadrul unei entități din domeniul asigurărilor.

Recurenta-reclamantă în critica sentinței recurate aduce în discuție și modalitate de interpretare a normelor care vizează autorizarea persoanelor cu funcții executive sau de conducere la nivelul societăților de asigurare. În acest sens, menționează dispozițiile Regulamentului ASF nr. 14/2015 din 17 decembrie 2015 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de ASF, document care, deși nu se aplică și brokerilor de asigurări, indică totuși modul de intepretare al ASF în materia autorizării persoanelor cu funcții executive ale unui asigurator a cărui activitate are un nivel de sofisticare si complexitate superior celui unui intermediar în asigurări.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a depus întâmpinare la data de 11 octombrie 2016 prin care a invocat excepția lipsei de interes arătând că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată au fost desemnați alte două persoane pentru preluarea funcției de conducător executiv, în final nominalizarea dlui. C. fiind acceptată.

Așadar prin întâmpinare intimata a solicitat să se admită excepția lipsei de interes în formularea recursului, iar în susbsidiar pe fondul recursului să se respingă ca neîntemeiat. solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat inițial termen de judecată pe fond a recursului la data de 01 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând susținerile părților privitoare la excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară apreciază că, instanța de fond în mod corect a reținut în considerentele sentinței recurate că momentul procedural ales pentru invocarea acestei excepții nu îi mai poate permite să se pronunțe asupra sa.

S-a reținut că prin Decizia A.S.F. nr. 917/20.04.2016 s-a aprobat numirea d-lui C. în funcția de director executiv a societății reclamante (în locul primei propuneri, respinse de ASF, respectiv a dlui. B.), astfel încât promovarea cererii de chemare în judecată nu ar mai justifica un interes actual pentru reclamanta. Cu toate acestea, instanța de fond a reținut în mod corect că această apărare nu mai poate fi luată în considerare, întrucât notele de ședință prin care a fost invocată excepția lipsei de interes au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare, în caz contrar încălcându-se principul contradictorialității.

În aceste condiții, chiar dacă în prezent situația de fapt care a condus la inițierea acestui litigiu este rezolvată, conducerea executivă a recurentei reclamante fiind ocupată de o persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015, instanța de recurs va analiza doar motivele de casare dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs și nu va trece la analiza efectivă a excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată invocată prin întâmpinare.

Așadar, pe fondul recursului, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate de recurentul-pârât, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de fond ca fiind legală și, pe cale de consecință va respinge recursul formulat, pentru considerentele ce urmează.

a) Înalta Curte, trecând la analiza motivelor de casare, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă constată că acesta este neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a susținut în critica sentinței recurate că instanța de fond nu a analizat în mod efectiv argumentele prezentate de ea și totodată, pare că nu a observat întreaga documentație depusă în probatoriu de aceasta, prezentând premise contradictorii care au condus la concluzii eronate, sprijinite totodată pe o interpretare eronata a textelor de lege incidente.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, prin raportare la critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că nu pot fi identificate aspecte contradictorii, ori argumente străine de natura pricinii în considerentele sentinței recurate, prima instanță pronunțând o hotărâre care s-a raportat la argumentele prezentate de părți și la textele de lege aplicabile în materie.

b) În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, criticile reclamantului apar ca nefondate, instanța de fond statuând corect asupra normelor de drept aplicabile, raportat la situație de fapt dedusă judecății.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, pentru numirea în funcția de conducător/director executiv, este necesară o experiență de cel puțin 2 ani într-o funcție de conducere în domeniul asigurărilor sau de cel puțin 4 ani într-o funcție de conducere în domeniul financiar-bancar.

Instanța de fond a făcut o analiza temeinică a probatoriului propus în cauză și a constatat că la baza emiterii Adresei nr. x/09.12.2015 au existat probe pertinente din care au rezultat fără echivoc că, în ceea ce îl privește pe dl. B. nu sunt îndeplinite condițiile de aprobare în funcția de director executiv al A. S.R.L., în speță din documentele depus nerezultând experiența acestuia de cel puțin 2 ani într-o funcție de conducere în domeniul asigurărilor sau de cel puțin 4 ani într-o funcție de conducere în domeniul financiar.

Înalta Curte apreciază că în raport de probatoriul administrat în cauză și prevederile art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015, instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică apreciind că refuzul de aprobare al ASF privind numirea în funcția de director executiv al dlui. B. prin Adresa nr. x/09.12.2015 a fost unul justificat.

Înalta Curte apreciază că în ceea ce privește situația de fapt sub aspectul respectării normelor de legalitate pentru numirea în funcției de director executiv a unei persoane care să îndeplinească condițiile cerute de art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015 prezintă relevanță și procedura ulterioară adoptată de către recurenta-reclamantă prin nominalizarea a încă două persoane pentru ocuparea acestei funcții, respectiv pe dl. D. prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 850/26.02.2016 și a dlui. C. prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 860/29.02.2016, această ultimă nominalizare fiind și aprobată de ASF prin Decizia nr. 917/20.04.2016.

În consecință, nefiind constatate motive care să justifice reformarea sentinței, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea recursului, ca nefondat, reținând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1564 din 11 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.