ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2450/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, a solicitat anularea în totalitate a Deciziei A.S.F. nr. a/585 din data de 07.11.2013 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor subsecvente acesteia; anularea art. 54 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, cu modificările și completările ulterioare, acesta fiind nelegal în ipoteza ofertelor publice de prelure obligatorii.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1894/13.06.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În recursul declarat, se arată, în esență, că instanța de fond a copiat în propria motivare susținerile pârâtei din întâmpinare, ceea ce reprezintă în realitate o lipsă a motivării în fapt și în drept a sentinței recurate. De asemenea, instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate a actului atacat invocate prin răspunsul la întâmpinare. Un alt motiv de recurs invocat de recurent se referă la faptul că instanța de fond a aplicat și a interpretat greșit normele de drept material, deoarece pârâta, în calitate de autoritate administrativă autonomă, nu se regăsește între organele competente, potrivit legii, să emită norme de incriminare contravențională, și deci, regulamentele sale nu conțin norme de incriminare contravențională. Instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ale art. 54 alin. (2) din Regulament C.N.V.M. nr. 1/2006 invocate prin răspunsul la întâmpinare.

Procedura derulată în recurs Pe baza recursului, întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 439 alin. (2) și (3) C. proc. civ. s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului care a fost comunicat părților potrivit încheierii din data de 29.02.2016. Prin încheierea din data de 7.06.2016 completul filtru a admis în principiu recursul potrivit dispozițiilor art. 493 (7) C. proc. civ. fixând termen de judecată pe fond, cu citarea părților. Totodată, prin încheierea din data de 6.10.2016 a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, în privința trimiterii la art. 195 alin. (1) din același act normativ, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii pronunțate la acea dată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. A/585 din 07 noiembrie 2013 prin care s-a dispus sancționarea recurentului, în calitate de agent pentru servicii de investiții financiare al SSIF B. SA, cu amendă în cuantum de 25.000 lei. La sancționarea recurentului s-au avut în vedere dispozițiile art. 228 din Regulamentul nr. 32/2006, art. 7 alin. (1) din Dispunerea de măsuri nr. 21/2012, art. 271, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i, art. 274 și art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare. Prin Decizia nr. A/24 din 14 ianuarie 2014, intimata-pârâtă a respins plângerea formulată de recurent împotriva Deciziei A.S.F. nr. A/585 din 7 noiembrie 2013, fiind menținută această decizie ca temeinică și legală. Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată apreciind că actul administrativ contestat este legal și temeinic. Considerentele decisive ale sentinței sunt corecte, fiind însușite de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a modului în care s-a aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei. Referitor la motivarea sentinței Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că sentința fondului răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul argumentând logic și coerent soluția adoptată. Pretențiile recurentului de a-i fi examinate toate susținerile sunt excesive, câtă vreme judecătorul fondului a analizat clar și explicit criticile de nelegalitate, arătând pe larg motivele pentru care le-a înlăturat. Astfel, instanța va înlătura critica recurentului-reclamant ce vizează preluarea susținerilor intimatei din întâmpinare depusă în fața instanței de fond, ca neîntemeiată. Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de recurent, ce vizează decizia A.S.F. atacată. Decizia atacată face referire la încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, reclamantul săvârșind contravenția prevăzută de art. 272 alin. (2) lit. a) Legea nr. 297/2004 prin nesocotirea acestor dispoziții din Regulament. Nu se poate reține susținerea recurentului în sensul că, dreptul comun în materie contravențională este constituit de O.G. nr. 2/2001, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ precizează că doar fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță și prin hotărâre a Guvernului constituie contravenție, nicidecum prin Regulament al C.N.V.M. Recurentul ignoră însă faptul că dispozițiile Legii nr. 297/2004 derogă de la O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește procedura de constatare și sancționare a contravențiilor. Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) Legea nr. 297/2004 săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 272 și art. 273 2 se constată de către C.N.V.M., iar art. 212 alin. (1) din O.G. nr. 93/2012 prevede că încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, a legislației care reglementeaze activitatea entităților reglementate și/sau supravegheată de A.S.F., precum și a reglementărilor și actelor individuale emise în aplicarea acestora se constată că A.S.F., ca urmare a exercitării de către direcțiile de specialitate a unui control permanent, periodic sau inopinat. Așadar, A.S.F. poate aplica sancțiuni având ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 297/2004 și reglementările emise în aplicarea acesteia. Se susține, de asemenea că, decizia de sancționare emisă de A.S.F. și întemeiată pe dispozițiile art. 54 alin. (2) Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 și art. 195 din Legea nr. 297/2004 încalcă dispozițiile art. 5 alin. (4) teza a II-a Directiva 2004/25/EC. Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 sunt redactate în sensul dispozițiilor din Directiva 2004/25/EC. În plus, Directiva prevede ca principiu general, că statele membre pot să prevadă condiții suplimentare și dispoziții mai stricte decât cele prevăzute în directivă pentru reglementarea ofertelor, în condițiile în care printre altele, toți deținătorii de valori mobiliare la societatea în cauză, care aparțin aceleiași categorii trebuie să beneficieze de tratament echivalent, iar în cazul în care o persoană preia controlul unei societăți, ceilalți deținători de valori mobiliare trebuie protejați - art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Directiva 2004/25/EC. Față de aceste aspecte, susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora art. 54 din Regulamentul nr. 1/2006 încalcă pct. 19 din preambulul Directivei nr. 2004/25/EC, precum și art. 3 alin. (1) lit. a) și lit. d) și art. 5 alin. (4) teza a II-a din Directiva nr. 2004/25/EC sunt nefondate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.