ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 21 martie 2014 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară -Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare solicitând anularea în totalitate a Deciziei ASF nr. A/580 din 7 noiembrie 2013, a actelor subsecvente și a art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006.

Prin Sentința civilă nr. 2101 din 1 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva Sentinței civile nr. 2101 din 1 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În recursul declarat, se arată, în esență, că instanța de fond a copiat în propria motivare susținerile pârâtei din întâmpinare, ceea ce reprezintă în realitate o lipsă a motivării în fapt și în drept a sentinței recurate.

De asemenea, instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate a acrului atacat invocate prin răspunsul la întâmpinare.

Un alt motiv de recurs invocat de recurent se referă la faptul că instanța de fond a aplicat și a interpretat greșit normele de drept material, deoarece pârâta, în calitate de autoritate administrativă autonomă, nu se regăsește între organele competente, potrivit legii, să emită norme de incriminare contravențională, și deci, regulamentele sale nu conțin norme de incriminare contravențională.

Instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ale art. 54 alin. (2) din Regulament CNVM nr. 1/2006 invocate prin răspunsul la întâmpinare.

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004 în ceea ce privește trimiterea la "măsurile stabilite prin actele de reglementare", respectiv " Art. 272<SUP>2</SUP> Constituie contravenții următoarele fapte: a) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de [...] reglementare [...]".

De asemenea, a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare pentru interpretarea articolului 5 alin. (4) din Directiva nr. 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 aprilie 2015 intimata A.S.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește critica reclamantului referitoare la nemotivarea hotărârii, intimata arată că la o simplă analiză a sentinței recurate se observă că aceasta cuprinde atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins pretențiile părților, nu conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel că nu poate fi apreciată ca întemeiată.

Pe baza recursului, întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 439 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului care a fost comunicat părților potrivit încheierii din data de 23 octombrie 2015.

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2015 completul filtru a admis în principiu recursul potrivit dispozițiilor art. 493 (7) C. proc. civ. fixând termen de judecată pe fond, cu citarea părților.

Totodată, prin încheierea din data de 31 martie 2016 a fost respinsă cererea de suspendare a CJUE și a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272 alin. (2) lit. a) Legea nr. 297/2004, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii pronunțate la acea dată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate de recurent și a apărărilor din întâmpinare, după reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. A/580 din 7 noiembrie 2013 prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu o amendă de 25.000 RON, reținându-se că prin Decizia nr. A/416 din 19 septembrie 2013 amendată prin Decizia nr. A/455 din 4 octombrie 2013 a fost aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a S.C. B. S.A. Voluntari la un anume preț pe acțiune, iar reclamantul a achiziționat prin intermediul C. S.A. un număr de acțiuni la un preț inferior celui aprobat, încălcând astfel dispozițiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva deciziei a fost admisă în parte prin Decizia ADF nr. A/71 din 30 ianuarie 2014, prin care a fost redus cuantumul amenzii la 20.000 RON.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată apreciind că actul administrativ contestat este legal și temeinic.

Considerentele decisive ale sentinței sunt corecte, fiind însușite de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a modului în care s-a aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei.

Referitor la motivarea sentinței

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că sentința fondului răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul argumentând logic și coerent soluția adoptată.

Pretențiile recurentului de a-i fi examinate toate susținerile cuprinse în cele 20 de pagini ale acțiunii judiciare sunt excesive, câtă vreme judecătorul fondului a analizat clar și explicit criticile de nelegalitate, arătând pe larg motivele pentru care le-a înlăturat.

Astfel, instanța va înlătura critica recurentului-reclamant ce vizează preluarea susținerilor intimatei din întâmpinare depusă în fața instanței de fond, ca neîntemeiată.

Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de recurent, ce vizează Decizia ASF atacată.

Decizia atacată face referire la încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, reclamantul săvârșind contravenția prevăzută de art. 272 alin. (2) lit. a) Legea nr. 297/2004 prin nesocotirea acestor dispoziții din Regulament, care este un act administrativ cu caracter normativ.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului în sensul că, dreptul comun în materie contravențională este constituit de O.G. nr. 2/2001, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ precizează că doar fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță și prin hotărâre a Guvernului constituie contravenție, nicidecum prin Regulament al CNVM.

Recurentul ignoră însă faptul că dispozițiile Legii nr. 297/2004 derogă de la O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește procedura de constatare și sancționare a contravențiilor.

Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) Legea nr. 297/2004 săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 272 și art. 273<SUP>2</SUP> se constată de către CNVM, iar art. 212 alin. (1) O.G. nr. 93/2012 prevede că încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, a legislației care reglementează activitatea entităților reglementate și/sau supravegheată de ASF, precum și a reglementărilor și actelor individuale emise în aplicarea acestora se constată că ASF, ca urmare a exercitării de către direcțiile de specialitate a unui control permanent, periodic sau inopinat.

Așadar, ASF poate aplica sancțiuni având ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 297/2004 și reglementările emise în aplicarea acesteia.

Recurentul susține, de asemenea că, decizia de sancționare emisă de ASF și întemeiată pe dispozițiile art. 54 alin. (2) Regulamentul CNVM nr. 1/2006 și art. 195 Legea nr. 297/2004 încalcă dispozițiile art. 5 alin. (4) teza a II-a Directiva 2004/25/EC.

Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 sunt redactate în sensul dispozițiilor din Directiva 2004/25/EC. în plus Directiva prevede ca principiu general, că statele membre pot să prevadă condiții suplimentare și dispoziții mai stricte decât cele prevăzute în directivă pentru reglementarea ofertelor, în condițiile în care printre altele, toți deținătorii de valori mobiliare la societatea în cauză, care aparțin aceleiași categorii trebuie să beneficieze de tratament echivalent, iar în cazul în care o persoană preia controlul unei societăți, ceilalți deținători de valori mobiliare trebuie protejați - art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) Directiva 2004/25/EC.

Față de aceste aspecte, susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora art. 54 din Regulamentul nr. 1/2006 încalcă punctul 19 din preambulul Directivei nr. 2004/25/EC, precum și art. 3 alin. (1) lit. a) și lit. d) și art. 5 alin. (4) teza a II-a din Directiva nr. 2004/25/EC sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 2101 din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie 2016.

Procesat de GGC - MM