ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2017

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare anularea în totalitate a Deciziei ASF nr. A/584 din 7 noiembrie 2013, a actelor subsecvente și a art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006.

Prin Sentința civilă nr. 1762 pronunțată în data de 3 iunie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A..

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. (2010) a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.1 În cadrul primului motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), recurentul arată următoarele:

Instanța de fond a copiat și integrat ad litteram în propria motivare pasaje conținând afirmațiile și susținerile pârâtei menționate în întâmpinare, fără să arate care sunt motivele pentru care acestea sunt temeinice și legale; în acest sens sunt indicate peste 20 de paragrafe din sentință.

De asemenea, nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantului arătate în cererea de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare. Astfel, în primul rând se susține că regulamentele aprobate de conducătorul autorității pârâte indicate drept temei al sancționării contravenționale nu se regăsesc printre actele normative precizate în legea de organizare și funcționare a autorității (O.U.G. nr. 93/2012) și, din acest considerent, decizia contestată este nelegală. În al doilea rând, recurentul pretinde că autoritatea pârâtă a emis decizia de sancționare cu încălcarea principiului legalității stabilirii contravenției și cu încălcarea normelor de competență a emiterii de acte contravenționale (susține că nu se poate deroga de la O.G. nr. 2/2001 iar pârâta nu putea să emită acte normative în materie contravențională; fapta imputată recurentului nu este descrisă în nicio lege, ordonanță sau hotărâre de guvern și, deci, nu poate constitui contravenție deoarece s-ar încălca principiul legalității). Omițând să răspundă la aceste argumente, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantului (art. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) precum și principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.).

În plus, instanța de fond nu a analizat argumentul referitor la încălcarea principiului securității juridice prin faptul că obligația presupus încălcată de reclamant nu este stabilită prin niciun text de lege.

Procedând în modalitățile mai sus arătate instanța a încălcat și prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. referitoare la cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești.

În sfârșit, instanța a omis să analizeze motivele de nelegalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, respectiv faptul că:

- instituie o obligație imposibil de executat în ipoteza în care prețul din afara ofertei este mai mic decât prețul din ofertă;

- încalcă pct. 19 din preambulul Directivei 2004/25/CE referitoare la obligația statelor de a lua măsurile necesare pentru a da oricărui ofertant posibilitatea să preia un interes majoritar în alte societăți, art. 3 alin. (1) lit. d), art. 3 alin. (2) lit. a) și art. 5 alin. (4) teza II din aceiași Directivă.

2.2 Prin cel de-al doilea motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) se susține că sentința este nelegală deoarece a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în primul rând se arată că instanța de fond a dat eficiență recunoașterii de către SSIF B. S.A. a încălcării dispozițiilor art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 deși această recunoaștere nu are nicio relevanță juridică în materie contravențională (și, oricum, nu provine de la reclamant).

Nu există nicio obligație de informare a clientului cu privire la art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 iar sintagma "măsuri necesare" arătată în cuprinsul deciziei de sancționare este foarte generală și nu poate constitui un temei al sancționării contravenționale.

Se încalcă astfel principiul legalității în materie contravențională, principiul securității juridice, jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, recurentul arată că încalcă dispozițiile Directivei 2004/25/CE deoarece reglementează o ipoteză care nu este prevăzută de Directivă, respectiv situația când prețul din afara ofertei este mai mic decât prețul din ofertă.

De asemenea, sentința este nelegală deoarece nu distinge între principiul egalității de tratament a tuturor acționarilor și principiul egalității de tratament al acționarilor minoritari.

În plus, condiția de timp în care ofertantul poate face achiziția în afara ofertei (cel puțin 8 zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei) instituită de art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, se opune principiului egalității de tratament a tuturor investitorilor și, deci, este contrar art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

2.3 De asemenea, recurenta a cerut sesizarea Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cererile fiind soluționate prin încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2016.

Examinând sentința recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele recurentului și apărările intimatei, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că sentința recurată este legală.

3.1 Cu privire la primul motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.):

Înalta Curte constată că motivarea Curții de Apel București respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. (2010), arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care a respins apărările reclamantului.

Astfel, prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a reclamantului nu constituie automat motiv de modificare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce trebuie analizat raportat la datele concrete ale speței.

În speță, este adevărat că instanța de fond a preluat unele pasaje din întâmpinarea pârâtului dar le-a integrat în propria motivare care, în esență, are următoarea structură:

- SSIF B. SA, în calitate de intermediar în oferta publică de preluare obligatorie a SC C. SA, și-a asumat răspunderea față de derularea ofertei și de respectarea normelor CNVM/ASF;

- brokerul care a preluat ordinul de cumpărare de acțiuni de la SC C. SA a încălcat dispozițiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, în sensul că acțiunile au fost tranzacționate la un preț inferior sau, în unele situații, egal cu prețul stabilit prin Decizia ASF nr. A/455 din 4 octombrie 2013 deși, potrivit dispozițiilor amintite, tranzacționarea trebuia să se realizeze la un preț mai mare decât prețul de ofertă și cu cel puțin opt zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei; drept urmare, brokerul a fost sancționat în urma unei proceduri de investigație internă derulate de SSIF B. SA (potrivit adresei SSIF nr. 766 din 17 octombrie 2013);

- reclamantul A., deși avea la data faptelor calitatea de reprezentant al compartimentului de control intern în cadrul SSIF B. SA, nu a luat măsurile necesare pentru respectarea prevederilor art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, motiv pentru care, așa cum se arată în Decizia nr. A/584 din 7 noiembrie 2013 emisă de pârâtă, a săvârșit contravenția prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. g) raportat la art. 195 din Legea nr. 297/2004;

- la individualizarea sancțiunii au fost respectate criteriile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 297/2004.

PENTru a reține această stare de fapt și de drept, instanța de fond a analizat actele și lucrările dosarului, indicând probele avute în vedere și luând în discuție acele argumente aduse de părți care aveau legătură cu aspectele esențiale ale cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte nu observă nicio omisiune decisivă, de natură să afecteze echitatea procedurii și care să constituie o încălcare a dispozițiilor art. 13 și art. 22 C. proc. civ. (2010) sau art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, primul motiv de casare este neîntemeiat.

3.2 Cu privire la al doilea motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.):

Sintetizând criticile recurentului pe fondul pricinii (menționate la pct. 2.1 și 2.2 din prezentele considerente), Înalta Curte constată că, în esență, acestea sunt următoarele:

a - regulamentele aprobate de conducătorul autorității pârâte indicate drept temei al sancționării contravenționale nu se regăsesc printre actele normative precizate în legea de organizare și funcționare a autorității (O.U.G. nr. 93/2012) și, din acest considerent, decizia contestată este nelegală;

b - autoritatea pârâtă a emis decizia de sancționare cu încălcarea principiului legalității stabilirii contravenției și cu încălcarea normelor de competență a emiterii de acte contravenționale (nu se poate deroga de la O.G. nr. 2/2001 iar pârâta nu putea să emită acte normative în materie contravențională);

c - fapta imputată recurentului nu este descrisă în nicio lege, ordonanță sau hotărâre de guvern și, deci, nu poate constitui contravenție deoarece s-ar încălca principiul legalității;

d - încălcarea principiului securității juridice prin faptul că obligația presupus încălcată de reclamant nu este stabilită prin niciun text de lege;

e - art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 este nelegal deoarece instituie o obligație imposibil de executat în ipoteza în care prețul din afara ofertei este mai mic decât prețul din ofertă; de asemenea, încalcă pct. 19 din preambulul Directivei 2004/25/CE referitoare la obligația statelor de a lua măsurile necesare pentru a da oricărui ofertant posibilitatea să preia un interes majoritar în alte societăți, art. 3 alin. (1) lit. d), art. 3 alin. (2) lit. a) și art. 5 alin. (4) teza II din aceiași Directivă;

f - instanța de fond a dat eficiență recunoașterii de către SSIF B. SA a încălcării dispozițiilor art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 deși această recunoaștere nu are nicio relevanță juridică în materie contravențională;

g - nu există nicio obligație de informare a clientului cu privire la art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 iar sintagma "măsuri necesare" arătată în cuprinsul deciziei de sancționare este foarte generală și nu poate constitui un temei al sancționării contravenționale; se încalcă astfel principiul legalității în materie contravențională, principiul securității juridice, jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului;

h - art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 încalcă dispozițiile Directivei 2004/25/CE deoarece reglementează o ipoteză care nu este prevăzută de Directivă, respectiv situația când prețul din afara ofertei este mai mic decât prețul din ofertă;

i - sentința este nelegală deoarece nu distinge între principiul egalității de tratament a tuturor acționarilor și principiul egalității de tratament al acționarilor minoritari;

j - condiția de timp în care ofertantul poate face achiziția în afara ofertei (cel puțin 8 zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei) instituită de art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, se opune principiului egalității de tratament a tuturor investitorilor și, deci, este contrar art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

3.3 Înalta Curte constată că apărările a-d, care trebuie analizate împreună deoarece pun în discuție legalitatea sancționării, sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 16 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, "S.S.I.F. va organiza un compartiment de control intern specializat pentru supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a legislației în vigoare incidente pieței de capital, precum și a normelor interne" iar potrivit art. 17, "Condițiile privind autorizarea personalului, organizarea și funcționarea compartimentului de control intern vor fi prevăzute prin reglementările C.N.V.M.".

Aceste dispoziții legale sunt dezvoltate de Regulamentul CNVM nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare (Regulamentul 32) și de Regulamentul CNVM nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare (Regulamentul 1).

Potrivit art. 67 alin. (1) din Regulamentul 32, "S.S.I.F. are obligația de a constitui un compartiment de control intern care are ca atribuție supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a legislației în vigoare, a reglementărilor entităților pieței de capital și a procedurilor interne, precum și minimizarea riscurilor societății de neîndeplinire a obligațiilor".

Potrivit art. 68 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul 32 "S.S.I.F. trebuie să stabilească și să mențină în mod permanent și operativ funcția de control intern, care se va desfășura în mod independent și care va avea următoarele responsabilități: a) să monitorizeze și să evalueze în mod continuu eficacitatea și modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor și procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2), precum și măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situații de neîndeplinire a obligațiilor societății (deficiențe constatate în aducerea la îndeplinire a obligațiilor societății); b) să acorde consultanță și asistență persoanelor relevante responsabile cu desfășurarea serviciilor și activităților de investiții pentru respectarea cerințelor impuse S.S.I.F. conform prevederilor prezentului regulament."

În sfârșit, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) și b) din același Regulament 32, "În aplicarea responsabilităților prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuții: a) să monitorizeze și să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activității S.S.I.F. și a procedurilor interne, să țină evidența neregulilor descoperite; b) să asigure informarea societății și a angajaților acesteia cu privire la regimul juridic aplicabil pieței de capital".

Potrivit art. 54 alin. (2) din Regulamentul 1, "După data inițierii, ofertantul sau persoanele cu care acesta acționează în mod concertat pot cumpăra în afara ofertei acțiuni de tipul celor care fac obiectul ofertei, numai în situația în care sunt respectate cumulativ următoarele condiții: a) cumpărarea se realizează la un preț mai mare decât prețul de ofertă; și b) cumpărarea se realizează cu cel puțin opt zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei."

Or, așa cum a reținut prima instanță (starea de fapt nu face obiectul recursului deoarece calea de atac poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate) reclamantul recurent era la data faptelor reprezentantul compartimentului de control intern al SSIF B. SA și nu și-a îndeplinit obligațiile mai sus amintite.

Consecința este arătată de dispozițiile art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora "Oferta publică de cumpărare trebuie să se desfășoare în condiții care să asigure egalitate de tratament pentru toți investitorii."

Decizia ASF nr. A/455 din 4 octombrie 2013 (prin care s-a stabilit prețul per acțiune) la care se face referire atât în cuprinsul sentinței cât și al deciziei de sancționare, are tocmai rolul de a asigura egalitatea de tratament pentru toți investitorii.

În sfârșit, consecința încălcării dispozițiilor art. 195 alin. (1) este arătată de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, potrivit căruia constituie contravenție fapta săvârșită de entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de C.N.V.M. în legătură cu încălcarea prevederilor privind ofertele publice și operațiunile de retragere a acționarilor dintr-o societate comercială prevăzute la art. 195 alin. (1) din lege.

Așadar, urmărind firul dispozițiilor legale mai sus arătate, coroborate cu dispozițiile regulamentare, rezultă fără nicio îndoială baza legală a sancționării recurentului, principiile legalității și securității raporturilor juridice fiind întru totul respectate.

3.4 Apărările e, h și j, care trebuie analizate împreună deoarece pun în discuție legalitatea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare (Regulamentul 1), sunt de asemenea neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit unei practici unitare și constante, legalitatea unui act administrativ, așa cum este Regulamentul 1, se examinează de instanță prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Așa fiind, prima critică este neîntemeiată deoarece obligația instituită de art. 54 alin. (2) din Regulamentul 1 poate fi executată prin informarea clientului privind regimul juridic al pieței de capital și prin tranzacționarea cu respectarea limitelor de timp și de preț.

De asemenea, și celelalte critici sunt neîntemeiate deoarece recurentul nu a oferit nicio justificare care să dea naștere unei îndoieli rezonabile privind nelegalitatea dispozițiilor regulamentare criticate în raport cu textul Directivei 2004/25/CE.

3.5 De asemenea, apărările f, g și I vot fi înlăturate pentru următoarele considerente:

Recunoașterea de către SSIF B. S.A. a încălcării dispozițiilor art. 54 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 nu a reprezentat motivul determinant în sancționarea recurentului deoarece faptele recunoscute prin adresa SSIF nr. 766 din 17 octombrie 2013 sunt dincolo de orice îndoială și rezultă din evidențele informatice ale pieței de capital. Indiferent de recunoașterea SSIF, faptele reprezintă contravenția reținută în sarcina recurentului, pentru considerentele deja arătate în prezenta decizie.

În ce privește obligația de informare a clientului, ea rezultă din prevederile art. 67 și art. 68 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 (discutat la pct. 3.3). Noțiunea de "măsuri necesare" folosită în cuprinsul Deciziei de sancționare, deși generală, este perfect determinată deoarece se referă la îndeplinirea unei obligații de rezultat referitoare la controlul legalității tranzacțiilor pe piața de capital.

În sfârșit, ultima apărare este lipsită de relevanță.

În ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate în raport cu dispozițiile art. 273 lit. b) pct. (i), art. 274 și art. 275 din Legea nr. 297/2004.

3.6 În consecință, pentru motivele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. (2010), va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1762 din 3 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2017.

Procesat de GGC - LM