ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 809/2016

Decizia nr. 809/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.:

- anularea Deciziei nr. A/581 din data de 07 noiembrie 2013 emisă de B. și, pe cale de consecință, a tuturor actelor subsecvente acesteia;

- anularea dispozițiilor art. 54 din Regulamentul C. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, cu modificările si completările ulterioare, acesta fiind nelegale în ipoteza ofertelor publice de preluare obligatorii.

Prin sentința nr. 1861 din 11 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, în privința trimiterii la art. 195 alin. (1) din același act normativ, solicitându-se sesizarea Curții Constituționale, în vederea pronunțării asupra acesteia.

Recurentul a criticat hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

- nu au fost analizate motivele de nelegalitate pe care le-a invocat prin răspunsul la întâmpinare; s-au încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.; s-a încălcat principiul general de drept european al securității juridice pentru că C. nu este organ recunoscut de lege ca având competența de a emite norme contravenționale;

- au fost greșit interpretate prevederile Directivei nr. 2004/25/CE: art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (4) teza a II-a vizează împrejurarea în care ofertantul achiziționează valori mobiliare de tipul celor obiect al ofertei, în afara ofertei, iar această achiziție se realizează la un preț mai mare decât prețul din ofertă, or, situația inversă nu este reglementată de norma de drept european, ceea ce înseamnă că este permisă și nu este supusă vreunei condiții;

- sarcina probei revenea B. care trebuia să dovedească împrejurarea că recurentul nu a depus toată stăruința pentru îndeplinirea obligației stabilite de lege și să arată care este conduita prescrisă conducătorilor D. în ipoteza analizată;

- se reține greșit că amenda este orientată către minim, deși amenda aplicată, de 20.000 lei, este dublul acestei valori.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 martie 2015, intimata B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că sentința atacată este corespunzător motivată, instanța explicând de fiecare dată de ce a adoptat o anumită concluzie, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât privește modul în care s-au interpretat prevederile legale incidente, intimata s-a raliat concluziilor expuse în sentință.

A subliniat că B. este abilitată să constate încălcarea dispozițiilor Legii nr. 297/2004 și să aplice sancțiuni, în temeiul art. 21

2

alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012 și art. 271 din Legea nr. 297/2004.

Referitor la întinderea și condițiile atragerii răspunderii recurentului, intimata a invocat dispozițiile art. 14 alin. (2) și art. 65 din Legea nr. 297/2004, susținând că acesta a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu și-a îndeplinit corespunzător responsabilitățile ce îi reveneau conform funcției deținute, făcând posibilă încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul C. nr. 1/2006 de către ofertantul E.

Prin Încheierea pronunțată la data de 20 noiembrie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de A., primindu-se punctul de vedere exprimat de magistratul-asistent raportor, în sensul soluționării cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi iar părțile nu au formulat concluzii scrise.

Prin încheierea pronunțată la data de 18 martie 2016 a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, în privința trimiterii la art. 195 alin. (1) din același act normativ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea acesteia.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate Decizia B. nr. A/581 din data de 7 noiembrie 2013, precum și dispozițiile art. 54 din Regulamentul C. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, solicitând anularea acestora.

Numeroasele motive de nelegalitate invocate, de natură formală, procedurală, cât și de fond au fost expuse în cuprinsul acțiunii judiciare într-o manieră dificil de sistematizat, ceea ce a făcut ca analiza judecătorului fondului să nu fie exhaustivă.

Cu toate acestea, sentința răspunde argumentat la problemele relevante ale cauzei, are coerență și accesibilitate, nefiind întrunită ipoteza normativă de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care ar atrage casarea.

În plus, instanța de control judiciar poate suplini motivarea sentinței, atunci când soluția este legală iar argumentele rămase neexaminate nu au o valoare decizorie.

Cât privește celălalt motiv de casare: art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, recurentul combate modul în care s-au interpretat și aplicat toate textele legale care i-au atras aplicarea sancțiunii contravențională prin decizia atacată.

Prin acest act administrativ, recurentul a fost amendat cu 20.000 lei, întrucât, în calitate de conducător al SC F. SA, nu a adoptat măsurile necesare astfel încât să se asigure respectarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul C. nr. 1/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind incidente dispozițiile art. 14 alin. (2) și art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, art. 54 alin. (2) din Regulamentul C. nr. 1/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 65 alin. (1) și art. 84 alin. (1) și (2) din Regulamentul C. nr. 32/2006, art. 228 din Regulamentul C. nr 32/2006 coroborate cu art. 7 alin. (1) din Dispunerea de măsuri nr. 21/2012 și art. 271, art. 272 alin (1) lit. g) pct. 1, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i), art. 274 și art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la situația de fapt, în partea expozitivă a deciziei s-a reținut că „prin Decizia B. nr A/416 din 19 septembrie 2013 a fost aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a SC G. SA Voluntari inițiată de domnul E. si derulată în perioada 26 septembrie 2013-16 octombrie 2013; prin Decizia A.S.F nr. A/455 din 04 octombrie 2013 a fost majorat prețul în cadrul ofertei publice de preluare obligatorie a SC G. SA Voluntari, la 0,22 lei/acțiune; domnul E. a achiziționat prin intermediul SC F. SA, în data de 15 octombrie 2013, un număr de 1. 067.000 de acțiuni la prețuri variind între 0.2178 lei/acțiune și 0,22 lei/acțiune, iar în data de 16 octombrie 2013 un număr de 4.803.000 de acțiuni la prețul de 0,22 lei/acțiune, încălcând astfel dispozițiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul C. nr. 1/2006, cu modificările și completările ulterioare.”

Curtea de apel a examinat criticile formulate referitoare la condițiile atragerii răspunderii contravenționale, atât din punctul de vedere al calității de subiect activ al contravenției imputate, cât și din punctul de vedere al conținutului contravenției și circumstanțelor săvârșirii acesteia, ajungând la concluzia că sancțiunea aplicată este legală.

Aceeași este și concluzia instanței de control judiciar.

În materia pieței de capital, regimul sancționator este prevăzut de dispozițiile Titlului X, art. 271-280 din Legea nr. 297/2004.

Conform prevederilor art. 272 lit. a) din actul normativ indicat, constituie contravenție încălcarea prevederilor prezentei legi ori a reglementărilor emise de C. în aplicarea acesteia. Aceasta este situația în speță, recurentului imputându-i-se încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul C. nr. 1/2006.

De asemenea, Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și Statutul C. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cuprind norme procedurale speciale de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul pieței de capital, derogatorii de la prevederile O.G. nr. 2/2001. Astfel, de exemplu, conform prevederilor ar. 274 alin. (1) din Leghea nr. 297/2004, „săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 272 și 273

2

se constată de către C." (B., potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 93/2012).

Recurentul, în calitate de persoană care exercită de jure funcția de conducător al D., intră în sfera persoanelor vizate de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004, potrivit căruia: „constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către:

g) entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de C., emitenții de valori mobiliare și/sau de către membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului ai entității autorizate, reglementate și supravegheate sau emitenților de valori mobiliare, precum și de către persoane fizice care exercită de jure sau de fado funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege sau au legătură cu activitatea entităților autorizate, reglementate și supravegheate de C. și/sau a emitenților de valori mobiliare, după caz, în legătură cu:

1

) și (4), art. 176, art. 177, art. 178 alin. (1) - (3), art. 179, art. 183 alin. (1) și (2), art. 184, art. 185 alin. (2) și (4), art. 186 alin. (1), art. 187, art. 190 - 192, art. 193 alin. (2) și (3), art. 195 alin. (1), art. 196 alin. (2) și (3), ari. 197, art. 198 alin. (1), ari. 199 alin. (1), art. 200, art. 204 alin. (7), art. 206 alin. (5) și art. 208.”

Atribuțiile și, corelativ, întinderea răspunderii recurentului rezultă din mai multe dispoziții legale.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, conducătorii sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii organelor statutare ale D., sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a acesteia și sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea intermediarului, iar potrivit art. 65 alin. (1) conducătorii D. sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor D.

De asemenea, art. 84 din Regulamentul C. nr. 32/2006 dispune că persoanele numite în funcția de conducători sunt responsabile pentru asigurarea respectării de către societate a obligațiilor stabilite; aceștia trebuie să evalueze și să verifice periodic eficacitatea politicilor, măsurilor și procedurilor în vigoare implementate pentru respectarea obligațiilor stabilite conform regulamentului, dispunând măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficiențelor.

Conducerea și coordonarea activității zilnice în cadrul D. este atributul conducătorilor societății, acestea fiind persoanele învestite cu competența angajării răspunderii intermediarului.

Cât privește contravenția imputată, cum s-a arătat, aceasta vizează încălcarea art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care stabilește că oferta publică de cumpărare trebuie să se desfășoare în condiții care să asigure egalitatea de tratament pentru toți investitorii, ceea ce nu a fost posibil întrucât, ofertantul E. a cumpărat acțiuni la un preț care contravine dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006. Acest text prevede că, după data inițierii, ofertantul sau persoanele cu care acesta acționează în mod concertat pot cumpăra în afara ofertei acțiuni de tipul celor care fac obiectul ofertei, numai în situația în care sunt respectate cumulativ următoarele condiții: cumpărarea se realizează cu cel puțin opt zile lucrătoare înainte de închiderea ofertei și la un preț mai mare decât prețul de ofertă.

Recurentul nu se poate apăra invocând aspecte care țin de calitatea reglementării și de imposibilitatea orientării conduitei sale într-un sens în care să nu implice încălcarea legii și săvârșirea unei fapte contravenționale, câtă vreme avea obligația legală de a monitoriza și verifica cu regularitate aplicarea prevederilor legale astfel încât să nu fie posibilă cumpărarea acțiunilor sub/la prețul limită de 0,22 lei/acțiune. Poziția sa este cu atât mai inadecvată cu cât, în calitate de profesionist al domeniului nu se poate apăra invocând necunoașterea propriei arii de responsabilitate.

Contrar susținerilor recurentului, actul sancționator este corespunzător motivat, fiind ușor de identificat elementele necesare stabilirii răspunderii sale contravenționale.

În fine, împrejurarea că intimata nu a dovedit că la data operațiunilor ar fi existat pe piață oferte cu un preț superior este nerelevantă, câtă vreme obligația prevăzută în sarcina recurentului este una de mijloace, iar nu de rezultat; în plus, aceasta ar implica o analiză de tip speculativ a comportamentului celorlalți investitori în absența ofertei în discuție, ceea ce este excesiv.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceasta este orientată către minim: 20.000 lei, în contextul în care sancțiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) pct. i raportat la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 este amenda de la 10.000-100.000 lei pentru persoanele fizice, fiind respectate principiile legalității și proporționalității,cu luarea în considerare a faptului că, în aceeași calitate, intimatul a mai fost sancționat prin Ordonanța C. nr. 85 din 5 aprilie 2013, cu amendă în cuantum de 2.500 lei.

Nici în ceea ce privește modul în care a fost soluționat capătul de cerere privind anularea dispozițiilor art. 54 din Regulamentul C. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, criticile recurentului nu pot fi primite.

Potrivit art. 162 din regulament, acesta transpune Directiva nr. 2004/25/EC privind ofertele publice de preluare.

Prevederile directivei invocate de recurent au următorul cuprins:

- art. 3 alin. (1) lit. a): „(1) În sensul aplicării prezentei directive, statele membre se asigură că sunt respectate următoarele principii: (a) toți deținătorii de valori mobiliare la societatea în cauză care aparțin aceleiași categorii trebuie să beneficieze de tratament echivalent; de asemenea, în cazul în care o persoană preia controlul unei societăți, ceilalți deținători de valori mobiliare trebuie protejați.”

- art. 5 alin. (4): „Se consideră preț echitabil prețul cel mai ridicat plătit pentru aceleași valori mobiliare de către ofertant sau de către persoane care acționează în mod concertat cu acesta, pe parcursul unei perioade, determinate de statele membre, de minim șase luni și maxim doisprezece luni care precede oferta prevăzută la alin. (1); în cazul în care, după publicarea ofertei și înainte de expirarea perioadei de acceptare a acesteia, ofertantul sau orice persoană care acționează în mod concertat cu acesta achiziționează valori mobiliare la un preț superior prețului din ofertă, ofertantul își face oferta la un preț cel puțin egal cu cel mai ridicat preț plătit pentru valorile mobiliare astfel achiziționate”.

În accepțiunea recurentului, încălcarea principiului tratamentului echivalent instituit de directivă ar putea fi reținută numai în ipoteza în care ofertantul achiziționează valori mobiliare de tipul celor din ofertă la un preț mai mare decât prețul din ofertă fără ajustarea corespunzătoare indicată în teza finală a art. 5 alin. (4), nu și în teza inversă, în care achiziționează la un preț mai mic.

Acest punct de vedere este contrazis de art. 3 alin. (2) lit. b) și de art. 4 alin. (5) teza finală din aceeași directivă, dispoziții care îndreptățesc statele membre „să prevadă condiții suplimentare și dispoziții mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă”, cu singura condiție a respectării principiilor generale enunțate la art. 3 alin. (1).

În aceste circumstanțe, nu există nicio rațiune pentru a considera că prevederea de la art. 54 din regulamentul atacat ar fi contrară directivei pe care o transpune.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1861 din 11 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.