ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2018

Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 noiembrie 2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. SA și C. - Instanța Superioară de Disciplină, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 44 din 31 octombrie 2014 pronunțată de C. - Instanța Superioară de Disciplină în Dosarul nr. x/2014, comunicată cu poșta la data de 20 noiembrie 2014, ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de intimata B. SA împotriva Deciziei nr. 31 din 15 iulie 2014 pronunțată de C. - Filiala București - Instanța Locală de Disciplină în Dosarul nr. x/2012, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a acestei ultime decizii.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 638 din 9 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. SA și C. - Instanța Superioară de Disciplină, ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva Sentinței nr. 638 din 9 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanța de fond nu a motivat soluția dispusă, în condițiile în care nu s-a pronunțat pe nulitatea deciziei contestate . În plus, a reținut o cu totul altă situație de fapt și drept, în contradicție cu actele dosarului, reținând eronat că prin decizia contestată a fost suspendată activitatea reclamantei, deși prin acest act nu a fost soluționat fondul sesizării intimatei B. SA, ci doar s-a dispus trimiterea cauzei la Instanța Locală de Disciplină Constanța. De asemenea, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond nu este motivată, solicitând nulitatea acesteia pentru lipsa deliberării, a motivării și a mențiunilor privind analiza probelor și a susținerilor părților, lipsa motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței. În susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind în esență că soluția de trimitere a dosarului pentru soluționarea pe fond este contradictorie în condițiile în care aceeași instanță de disciplină și-a însușit opinia din care rezultă că instanțele disciplinare nu se pot substitui controlului de legalitate exercitat de către judecătorul sindic și de către instanțele de judecată, fiind încălcată și ignorată și Decizia nr. 10088 din 25 noiembrie 2013 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante În fapt, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 44 din 31 octombrie 2014 pronunțată de C. - Instanța Superioară de Disciplină în Dosarul nr. x/2014, comunicată cu poșta la data de 20 noiembrie 2014, ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de intimata B. SA împotriva Deciziei nr. 31 din 15 iulie 2014 pronunțată de C. - Filiala București - Instanța Locala de Disciplină în Dosarul nr. x/2012. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale sus menționate. Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față însă, instanța de fond a respins acțiunea, fără a prezenta argumentele proprii pentru care au fost înlăturate sau admise susținerile părților. Mai mult de atât, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 44 din 31 octombrie 2014 pronunțata de C. - Instanța Superioară de Disciplină în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus doar trimiterea dosarului la Instanța Locală de Disciplină în vederea soluționării pe fond, fără a se dispune și suspendarea activității reclamantei, contrar celor reținute de prima instanță în sensul că este temeinică și legală suspendarea activității reclamantei, în calitate de reprezentant legal a SC D. IPURL, pentru o perioadă de 1 an, astfel că sunt greșite considerațiile instanței de fond asupra soluției date de instanța de disciplină. Procedând astfel, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății. Or, motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului. În aceste condiții, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond nu este rezultatul cercetării motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă în raport cu toate circumstanțele concrete ale cauzei și cu prevederile legale incidente față de obiectul pricinii. Totodată, în raport de soluția preconizată, Înalta Curte reține că analiza celorlalte motive de recurs (care vizează fondul cauzei) a devenit de prisos. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate și să valorifice toate apărările și susținerile părților, precum și toate înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.