ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantele A. și B. au formulat contestație împotriva Rezoluției inspectorului judiciar din data de 24.10.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, solicitând să fie admisă contestația, desființată ca netemeinică și nelegală rezoluția atacată și să se dispună trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare având în vedere faptul că în mod nelegal s-a dispus clasarea sesizării reclamantelor, înregistrată sub nr. x/2014, contrar celor reținute de către Inspecția Judiciară, existând indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 99' alin. (2) din Legea nr. 303/2004 de către judecătorul C..

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 966 pronunțată în data de 3 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. (6) și (8) C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentele-reclamante au susținut, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în condițiile în care instanța de fond nu răspunde motivelor sesizării, limitându-se la a relua susținerile intimatului și la a indica motive care nu au legătură cu aspectele invocate;

b) instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele prevăzute de art. 47 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, reținând în mod eronat faptul că obligarea Inspecției Judiciare la continuarea procedurii disciplinare față de un magistrat excede dispozițiilor Legii nr. 317/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24.02.2016, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La termenul fixat pentru data de 31 octombrie 2017 în vederea examinării admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte, constatând că în speță, prin raportul asupra admisibilității în principiu, magistratul raportor a reținut că recursul este admisibil în principiu, iar ulterior, prin Ședința judecătorilor secție de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 09 octombrie 2017, s-a stabilit că, în ce privește contestațiile formulate împotriva rezoluțiilor de clasare pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 hotărârea Curții de Apel este definitivă, a concluzionat că se impune ca părțile să-și exprime punctul de vedere cu privire la admisibilitatea recursului și a prorogat discutarea admisibilității acestuia.

Încheierea a fost comunicată părților, dar acestea nu au depus un punct de vedere.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. și B. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că:

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele A. și B. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței civile nr. 966 din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2018.