Decizia nr. 2520/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Inspecția Judiciară Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, solicitând desființarea Rezoluțiilor nr. x/IJ/1454/DIJ/2013 din 31 mai 2013 nr. x/IJ/1454/DIJ/2013 din 21 august 2013 și admiterea plângerilor formulate împotriva unor judecători. 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1.324 din 28 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca atare, acțiunea formulată de reclamant. De asemenea, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată. 1.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, spre rejudecare. În motivarea recursului declarat s-a criticat faptul că instanța de fond a înlăturat, în mod fictiv, din rândul actelor administrative, pe cel de clasare, deși acesta, ca și actul de respingere a unei sesizări, este emis de aceeași funcționari, ai aceleiași autorități publice și vatămă aceleași drepturi și interese ale petentului pe care la vatămă și rezoluția de respingere a unei sesizări. Recurentul a mai arătat că rezoluțiile criticate nu sunt motivate în fapt și în drept, existând și suspiciunea lipsei de obiectivitate a inspectorului judiciar-șef, care este chemat să analizeze o rezoluție a unui subordonat, pe care deja a avizat-o. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta a fost pronunțată prematur, în condițiile în care, prin dispozitivul aceleiași sentințe, instanța a admis sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată. 1.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători a solicitat respingerea recursului ca nefondat argumentând, în esență, că rezoluția emisă, conținând rezultatul verificărilor prealabile efectuate și concluziile inspectorului judiciar, a fost comunicată petentului cu respectarea dispozițiilor legale speciale în materie. Faptul că Inspecția Judiciară nu a soluționat lucrarea în sensul dorit de petent nu poate fi, în nici un caz, asimilat cu o anchetă neefectuată, aspectele învederate fiind analizate, iar soluția pe larg explicitată de către inspectorul judiciar. În mod corect instanța de fond a reținut în sentința atacată că actele comunicate petentului nu pot fi supuse controlului instanței de contencios administrativ, deoarece nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultatul verificărilor prealabile efectuate de inspectorul judiciar reprezentând doar un aspect premergător, care nu produce efecte juridice. Cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar, în cazul de față, în urma verificărilor prealabile s-a constatat, în mod întemeiat, că judecătorii care au instrumentat și soluționat dosarele menționate de petiționar au respectat dispozițiile normelor de drept material și procesual. În ceea ce privește prematuritatea admiterii excepției inadmisibilității cererii, deși contestatorul a solicitat la instanța de fond suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța a apreciat că nu se impune o asemenea măsură procesuală, suspendarea nefiind obligatorie, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. 1.

Hotărârea Curții Constituționale a României Prin Decizia nr. 185 din 31 martie 2015, Curtea Constituțională a României a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de A. în Dosarul nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepția ridicată de același autor, în dosarul aceleiași instanțe. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ. Prin încheierea din 10 mai 2016, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că este necesar a se soluționa recursul în procedura prevăzută de dispozițiile art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul A. și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. 2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 2.2.1. Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurent, Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților apreciate ca relevante pentru raționamentul prezentat, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. 2.2.2. În continuare, se constată că, în cauză, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției nr. x/IJ/1454/DIJ/2013 din 31 mai 2013, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, clasarea sesizării formulate de reclamant privind săvârșirea, de către unii judecători din cadrul Curții de Apel Bacău, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 304/2004, precum și cu cenzurarea Rezoluției nr. x/IJ/1454/DIJ/2013 din 21 august 2013, prin care i s-a comunicat reclamantului că memoriul său a fost arhivat. Instanța de fond, raportându-se la dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că rezoluția de clasare adoptată în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) este definitivă, a respins acțiunea, în întregime, ca inadmisibilă. Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. A evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, include și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție. Curtea a concluzionat, astfel, că în ipoteza în care inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate decât să dea efect deciziei instanței constituționale, în sensul constatării că sentința recurată este lipsită de temei legal. Menținerea hotărârii instanței de fond ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.